Revision seeking re-trial and alleging extra-petition ruling dismissed as inadmissible; integrity finding upheld.

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 28 septembrie 2015 emis de pârâtă.

Prin Sentinţa nr. 39/CA2016-PI din 29 februarie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x din 28 septembrie 2015, emis de pârâtă, instanţa apreciind că reclamantul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1050 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată, fiind invocate motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Decizia ce face obiectul cererii de revizuire

Prin Decizia nr. 1724 din 2 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 39/CA/2016-PI din 29 februarie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, s-a casat în parte sentinţa atacată, s-a admis în parte acţiunea, s-a anulat în parte raportul de evaluare nr. x din 29 septembrie 2015, pentru perioada 13 septembrie 2012 - 21 octombrie 2014 şi s-a menţinut raportul de evaluare în ceea ce priveşte perioada 7 august 2012 - 12 septembrie 2012.

A fost, de asemenea, menţinută dispoziţia sentinţei referitoare la obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că intimatul-reclamant a fost ales în funcţia de viceprimar al Comunei Păuleşti la data de 7 august 2012 conform Hotărârii Consiliului Local Păuleşti nr. 12.

Împotriva Hotărârii Consiliului Local Păuleşti nr. 12 din 7 august 2012 a fost promovată acţiunea în anulare la data de 12 septembrie 2012, actul atacat fiind suspendat de drept conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Acţiunea formulată de Prefectul Judeţului Satu Mare vizând anularea Hotărârii nr. 12 din 7 august 2012 a Consiliului Local Păuleşti a fost respinsă prin sentinţa nr. 184 CA din 17 ianuarie 2013, rămasă definitivă la data de 5 martie 2013.

Ca urmare, în perioada 12 septembrie 2012 până la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 184CA/2013, intimatul-reclamant nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, considerentele expuse de prima instanţă fiind corecte.

A reţinut, de asemenea, că prin Hotărârea Consiliului Local Păuleşti nr. 8 din 25 februarie 2013 a fost anulată HCL nr. 12 din 17 august 2012, fiind aprobată schimbarea din funcţia de viceprimar al comunei Păuleşti a intimatului-reclamant A., iar prin HCL nr. 9 din 27 februarie 2013 a fost aleasă o altă persoană în funcţia de viceprimar al comunei Păuleşti.

Este evident că Hotărârea Consiliului Local Păuleşti nr. 8/2013 a produs efecte din momentul adoptării până la data de 15 octombrie 2014, când prin dispoziţia nr. 346, intimatul-reclamant a preluat funcţia de viceprimar, dar la data de 27 octombrie 2014 prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36 a fost ales un alt viceprimar.

La data când a fost ales viceprimar prin HCL nr. 8 din 7 august 2012, intimatul-reclamant avea încheiate trei contracte de prestări servicii, respectiv contractul nr. x din 21 februarie 2011 cu Primăria Comunei Săuca, contractul nr. x din 22 decembrie 2011 cu Primăria Comunei Santău şi contractul nr. x din 23 decembrie 2011 cu Primăria Comunei Pir.

S-a constatat, astfel, că intimatul-reclamant s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. k) doar în perioada 7 august 2012 - data adoptării Hotărârii Consiliului Local Păuleşti nr. 12, până la data de 12 septembrie 2012 când Hotărârea Consiliului Local a fost suspendată de drept, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca urmare a promovării acţiunii în anulare.

Intimatul-reclamant avea obligaţia prevăzută de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 de a renunţa la funcţiile deţinute anterior, respectiv la activitatea de expert contabil fapt ce nu s-a întâmplat.

Restituirea sumelor de bani încasate în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu Primăriile Comunelor Pir, Santău şi Săuca după emiterea Raportului de evaluare contestat, nu înlătură starea de incompatibilitate, în condiţiile în care, în perioada menţionată, intimatul-reclamant a deţinut calitatea de viceprimar şi a desfăşurat activităţi remunerate în baza celor trei contracte arătate.

Renunţarea de care face vorbire dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2001 a avut loc la data de 21 octombrie 2013 când au fost reziliate contractele de prestări servicii, efectul acestei rezilieri vizând doar perioada 15 octombrie 2014 până la 27 octombrie 2014, perioadă în care nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.

3. Calea de atac exercitată

La data de 9 iunie 2018, revizuentul A. a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1724/2018 din 2 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală şi expune împrejurări de fapt şi de drept referitoare la raporturile juridice deduse judecăţii.

Ulterior, atât prin concluziile scrise, cât şi oral în şedinţa publică de la termenul din 16 octombrie 2018, revizuentul a arătat că cererea de revizuire se întemeiază pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În esenţă, revizuentul a susţinut că dreptul de a aplica sancţiunea stabilită prin raportul de evaluare contestat era prescris, motiv pentru care pârâta ANI nu a cerut menţinerea parţială a raportului de evaluare.

A mai susţinut revizuentul că menţinerea în parte a raportului de evaluare echivalează cu elaborarea unui nou raport, ceea ce intră în competenţa ANI.

Modificarea raportului de evaluare prin decizia atacată atrage după sine şi modificarea punctului 2 din dispoziţiile acestuia, referitor la comunicarea raportului.

În fine, a precizat revizuentul că, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanţa de recurs admiţând recursul formulat de Agenţia Naţională de Integritate, a casat în parte sentinţa recurată şi a rejudecat cauza. Astfel, în urma rejudecării cauzei, instanţa de recurs a anulat în parte raportul de evaluare, deşi prin recursul formulat s-a solicitat menţinerea în tot a respectivului raport.

În acest context, prin decizia pronunţată instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

4. Apărările intimatei

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

II. Decizia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuentul a invocat în susţinerea cererii sale motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

În esenţă, prin criticile formulate, revizuentul susţine că instanţa de recurs a depăşit limitele învestirii sale întrucât, deşi s-a solicitat, expres prin motivele de recurs admiterea recursului şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, cu consecinţa respingerii acţiunii şi menţinerii ca temeinic şi legal a raportului de evaluare întocmit în cauză, aceasta a casat în parte sentinţa recurată şi a anulat în parte raportul de evaluare.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare ce poate fi promovată pentru motivele expres prevăzute de art. 509 C. proc. civ., astfel încât securitatea raporturilor juridice şi adevărul ce se presupune că este conţinut într-o hotărâre judecătorească să nu fie periclitate.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este o aplicaţie a principiului disponibilităţii, precum şi a obligaţiei instanţei de a judeca toate pretenţiile deduse judecăţii. Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ. judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce a cerut, fără însă a se depăşi limitele investirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel.

Prin urmare, instanţa este ţinută să respecte cadrul procesual fixat de părţi, dar, în limitele acestui cadru, trebuie să soluţioneze pricina în întregul ei.

Alegaţiile revizuentului tind să omită faptul că dispoziţiile mai sus invocate se referă strict la obiectul cererii de chemare în judecată, ignorând cu desăvârşire dispoziţiile procedurale prevăzute de art. 496 din C. proc. civ. care, reglementând soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, consacră la alin. (2) al acestui articol, în situaţia instanţei de recurs, soluţia casării în tot sau în parte.

Cât priveşte motivul invocat de revizuent referitor la prescripţia dreptului ANI de a aplica sancţiunea stabilită prin raportul de evaluare contestat, acesta nu a fost dedus judecăţii instanţei de fond şi nici instanţei de recurs, astfel încât motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizând nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui lucru cerut nu este, nici sub acest aspect, incident în cauză.

În fapt, se constată că prin motivele invocate, revizuentul tinde, în realitate, să obţină o rejudecare a cauzei, ceea ce excede cadrului procesual al revizuirii, în cadrul căreia se analizează admisibilitatea revizuirii în raport cu faptele pe care se întemeiază.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate de revizuentul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1724 din 2 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM