Health Ministry’s appeal rejected: inclusion order for three drugs upheld as procedural compliance confirmed.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Ministry of Health and the National Health Insurance House as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment that had partially granted the claimants' administrative action. The court thereby confirmed the obligations imposed on the defendants: to issue a final decision on the inclusion/non-inclusion of Vemurafenibum, Ipilimumabum, and Fingolimod in the list of reimbursable medicines under Government Decision no. 720/2008, and on the Government to adopt a decision on their inclusion in case of a favorable final decision. The dispute concerned an administrative challenge to the failure to include these oncology and multiple sclerosis drugs on the national health reimbursement list, with the court examining exceptions of passive legal standing of the public authorities and the active standing of the patient association. The High Court found that the defendants' subsequent actions—including the eventual inclusion of Vemurafenibum, Ipilimumabum and the final decision not to include Fingolimod—amounted to compliance with the first-instance order, and did not render that judgment unlawful. The decision was based on the provisions of Government Emergency Ordinance no. 77/2011, Law no. 95/2006, administrative procedure law (Law no. 554/2004), and Directive 89/105/EEC, confirming that the established procedure for listing medicines, including the cost-volume negotiation, was followed.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 2321 din Legea nr. 95/2006, art. 12 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Health Ministry’s appeal rejected: inclusion order for three drugs upheld as procedural compliance confirmed: The court thereby confirmed the obligations imposed on the defendants: to issue a final decision on the inclusion/non-inclusion of Vemurafenibum, Ipilimumabum, and Fingolimod in the list of reimbursable medicines under Government Decision no. 720/2008, and on the Government to adopt a decision on their inclusion in case of a favorable final decision. The dispute concerned an administrative challenge to the failure to include these oncology and multiple sclerosis drugs on the national health reimbursement list, with the court examining exceptions of passive legal standing of the public authorities and the active standing of the patient association. The High Court found that the defendants' subsequent actions—including the eventual inclusion of Vemurafenibum, Ipilimumabum and the final decision not to include Fingolimod—amounted to compliance with the first-instance order, and did not render that judgment unlawful. The decision was based on the provisions of Government Emergency Ordinance no. 77/2011, Law no. 95/2006, administrative procedure law (Law no. 554/2004), and Directive 89/105/EEC, confirming that the established procedure for listing medicines, including the cost-volume negotiation, was followed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeals as unfounded in the dispositive.
Legal basis for the court's ruling on the administrative dispute, cited in the dispositive.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 5 mai 2015, reclamanţii "A.", B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în principal, obligarea pârâţilor la includerea medicamentelor Vemurafenibum, Ipilimumabum, Bevacizumabum, Abirateronum, Crizotinibum, Fingolimod pe sublista C "DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc" din anexa la H.G. nr. 720/2008.
În subsidiar, au solicitat obligarea pârâţilor la emiterea deciziei finale privind includerea sau neincluderea în Lista cuprinzând denumirile internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 a medicamentelor Vemurafenibum, Ipilimumabum, Bevacizumabum, Abirateronum, Crizotinibum, Fingolimod.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 3288 din 9 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti
- a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Asociaţia "A." şi a lipsei de interes a aceleiaşi reclamante.
- a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă în ceea ce priveşte pe reclamanţii C., I., L., F., H. şi a respins acţiunea în privinţa acestor reclamanţi pentru lipsa capacităţii de folosinţă.
- a admis excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte includerea în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 a medicamentelor Bevacizumabum, Crizotinibum şi Abirateronum şi respinge acţiunea reclamanţilor în privinţa acestor medicamente, ca rămasă fără obiect.
- a admis în parte acţiunea reclamanţilor Asociaţia "A.", B., D., E., G., J., K., M., N., O., P. şi a obligat pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să emită decizia finală cu privire la includerea/neincluderea medicamentelor Vemurafenibum, Ipilimumabum şi Fingolimod în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 în 20 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
- a obligat pârâtul Guvernul României la emiterea unei hotărâri de guvern cu privire la introducerea în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 în cazul unei decizii finale de includere a medicamentelor Vemurafenibum, Ipilimumabum şi Fingolimod din partea pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în 10 zile de la comunicarea deciziei finale de includere.
- a respins în rest acţiunea reclamanţilor.
2. Cererile de recurs
Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Sănătăţii şi pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au formulat recurs.
2.1. Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea, în parte, a hotărârii recurate şi, rejudecând, respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual pasivă, iar, pe fond, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a arătat că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale H.G. nr. 124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014, nu are atribuţii în derularea programelor naţionale de sănătate curative, ci distinct, legiuitorul reglementează în sarcina CNAS derularea acestor programe.
De asemenea, programul naţional de oncologie este finanţat din bugetul FNUASS iar lista medicamentelor care se asigură în cadrul programelor naţionale de sănătate este aprobată prin hotărâre a Guvernului.
Pe fond, recurentul-pârât a arătat că legislaţia actuală în materia asigurărilor sociale de sănătate impune obligativitatea decontării de către casele de asigurări de sănătate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate numai a acelor medicamente care sunt cuprinse în Lista denumirilor comune internaţionale (DCI), aprobate prin hotărâre de guvern, respectiv prin H.G. nr. 720/2008.
Potrivit art. 6 din Directiva nr. 89/105/CEE dispoziţiile se aplică în cazul în care un medicament este cuprins în sistemul naţional de asigurări de sănătate numai după ce autorităţile competente au decis să includă medicamentul în cauză într-o Listă certă a medicamentelor cuprinse în sistemul naţional de asigurări de sănătate. S-a susţinut că, reglementând includerea medicamentelor în listă, Ministerul Sănătăţii a instituit o procedură legală, obiectivă, decizia privind includerea/neincluderea în listă a unor medicamente fiind luată în baza unor criterii obiective.
Astfel, Lista medicamentelor care se asigură în cadrul programelor naţionale de sănătate se aprobă prin hotărâre a guvernului iar modalitatea privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în lista menţionată la alin. (7) este prevăzută la art. 2321 din Legea nr. 95/2006.
Recurentul a arătat că a fost aprobat Ordinul nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi a căilor de atac, publicat în M.O. nr. 557/2014. Astfel, s-a arătat că au fost transpuse în legislaţia naţională aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu şi fără contribuţia personală a asiguraţilor, cuprinse în art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988.
Recurentul a arătat că pentru medicamentul Ipilimumabum deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă nu a semnat contractul cost-volum înaintat de către CNAS la data de 25 septembrie 2015, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă - DAPP înţelegând să solicite prin Adresa nr. x din 12 octombrie 2015 începerea unui nou proces de negociere în vederea încheierii contractului pentru acelaşi medicament, în condiţiile în care, procesul a fost deja definitivat, asumat prin semnarea de ambele părţi a procesului-verbal final de încheiere a negocierii, împrejurare care nu are susţinere legală de vreme ce nu este reglementată o astfel de posibilitate de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 3/1/2015.
Astfel, au fost întreprinse demersurile necesare pentru accesul pacienţilor la medicamente, fiind introduse condiţionat în lista de medicamente, prevăzută de H.G. nr. 720/2008, acele molecule care au făcut obiectul procesului de negociere şi pentru care au fost încheiate contracte cost/volum, motiv pentru care nu poate fi reţinut în cauză refuzul nejustificat de a soluţiona cererea reclamanţilor.
În ceea ce priveşte medicamentul Zelboraf (DCI Vemurafenibum), la data de 29 ianuarie 2015, DAPP a formulat cerere de începere a procesului de negociere, fiind emisă de către Comisia de negociere a contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat Decizia nr. 38 din 9 iunie 2015 privind începerea procesului de negociere. Negocierea nu a fost finalizată, DAPP nefiind de acord să încheie un proces-verbal de negociere. La data de 15 septembrie 2015, DAPP a comunicat comisiei decizia de a nu solicita reevaluarea rezultatelor negocierii conform art. 5 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 3/1/2015. În acest caz, negocierea a fost finalizată şi nu au putut fi aplicate dispoziţiile art. 12 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011, întrucât DAPP nu a dorit încheierea procesului de negociere.
Astfel, nu se poate reţine un refuz nejustificat al autorităţilor de soluţionare a cererii reclamanţilor.
Referitor la medicamentul Fingolimodum (Gylenya), din răspunsul Direcţiei Generale de Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii rezultă că acesta nu se încadrează în niciunul dintre criteriile de prioritizare. Primul criteriu de prioritizare este lipsa alternativei terapeutice, respectiv lipsa din Lista prevăzută în H.G. nr. 720/2008 a unui medicament pentru aceeaşi indicaţie terapeutică, scleroza multiplă. Acest medicament nu este nici aprobat prin procedură de urgenţă de către Agenţia Europeană a Medicamentelor, iar scleroza multiplă nu este o boală cu impact major asupra sănătăţii populaţiei, aşa cum sunt reglementate de OMS nr. 444/2015, respectiv nota finală a Anexei nr. 1 din OMS nr. 861/2014.
În concluzie, nu se poate vorbi despre o decizie finală cu privire la includerea/neincluderea medicamentului Gylenya în listă aşa cum a dispus instanţa fondului pentru un medicament care nu îndeplineşte niciun criteriu de prioritizare.
2.2. Recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a hotărârii recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii reclamanţilor.
A arătat că înţelege să invoce, cu prioritate, excepţia lipsei de obiect şi în ceea ce priveşte medicamentul Fingolimodum (Gylenya), având în vedere că, prin Decizia nr. 65 din 25 iunie 2016 emisă de Comisia de negociere a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat s-a dispus neînceperea procesului de negociere pentru acest medicament.
Astfel, avându-se în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) din OMS şi CNAS nr. 3/1/2015, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Negocierea se aplică medicamentelor pentru care, în urma evaluării efectuate potrivit legii de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, s-a emis decizie de includere condiţionată în Listă şi care îndeplinesc criteriile de prioritizare prevăzute la art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare", medicamentul Gylenya nu poate fi inclus în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CNAS, a arătat că nu are atribuţii de emitere a deciziei finale de includere a medicamentului în listă.
Prima instanţă a interpretat eronat art. 6 din Directiva Consiliului nr. 89/105/CEE, pentru că sintagma "decizia finală de includere în listă" presupune o decizie care să îmbrace o formă scrisă. Or, nici directiva şi nici OMS nr. 861/2014 şi nici vreun alt act normativ nu stabilesc în sarcina CNAS obligaţia de emitere a vreunei decizii finale de includere/neincludere a medicamentelor în listă.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Asociaţia "A.", a apreciat recurenta-pârâtă că a fost în mod greşit respinsă de instanţă pentru că reclamanta nu are un mandat special din partea tuturor bolnavilor din România care suferă de afecţiuni cronice. Aceasta este o persoană juridică de drept privat, nonguvernamentală, fără scop patrimonial, reprezentând numai o parte din pacienţii care suferă de afecţiuni cronice.
A mai apreciat recurenta-pârâtă că şi excepţia lipsei de interes a reclamantei Asociaţia "A." a fost în mod greşit respinsă, pentru că acesta nu justifică un interes legitim şi personal, neputând reprezenta interesele tuturor bolnavilor din România.
A susţinut recurenta-pârâtă că, prin obligarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Ministerului Sănătăţii la emiterea deciziei finale privind includerea/extinderea indicaţiilor/neincluderea medicamentelor Vemurafenibum, Ipilimumab şi Fingolimod în listă, instanţa de fond a eludat întreg cadrul legislativ aplicabil cauzei, care reglementează includerea condiţionată a unui medicament în H.G. nr. 720/2008.
Conform art. 6 alin. (2) din OMS nr. 861/2014, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale este autoritatea competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale şi propune Ministerului Sănătăţii lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii.
Astfel, ANMDM are ca şi atribuţii exprese emiterea deciziei de includere condiţionată în lista de medicamente. Pentru medicamentele pentru care, în urma evaluării, au fost emise decizii de intrare condiţionată în listă.
De asemenea, conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 3/1/2015, negocierea se aplică medicamentelor pentru care s-a emis decizie de includere condiţionată în listă şi care îndeplinesc criteriile de prioritizare prevăzute la art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011.
În continuarea susţinerilor sale, recurenta-pârâtă a prezentat etapele procesului de negociere pentru medicamentele Vemurafenibum (Zelboraf) şi Ipilimumabum (Yervoy).
Pentru medicamentul Fingolimodum (Gylenya) a arătat, în esenţă, că, urmare a Adresei nr. x din 2 martie 2016 emise de Ministerul Sănătăţii, comisia de negociere a emis Decizia nr. 65 din 25 iunie 2016 de neîncepere a procesului de negociere. Astfel, acest medicament nu poate fi inclus în Lista medicamentelor compensate.
A mai susţinut recurenta-pârâtă CNAS că dispoziţia instanţei, de obligarea a Guvernului României la emiterea unei hotărâri de guvern cu privire la introducerea în listă a medicamentelor Vemurafenibum, Ipilimumabum şi Fingolimod în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei finale de includere, excedează cadrului legal, nefiind reglementat în legislaţie un asemenea termen. În situaţia în care se va modifica H.G. nr. 720/2008, proiectul de modificare trebuie adus la cunoştinţa publicului şi supus avizului Consiliului de Administraţie al CNAS.
3. Cu privire la examinarea recursurilor în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24 aprilie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 12 iunie 2018, Completul de filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc cerinţele de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond.
4. Cu privire la fondul recursurilor. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând a fi tratate unitar, având în vedere că, în esenţă, recurenţii aduc aceleaşi critici sentinţei recurate.
4.1. În concretizarea principiului accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţia României, se recunoaşte dreptul necondiţionat al oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
Acţiunea civilă, ca orice categorie juridică, indiferent de forma concretă sub care se prezintă în procesul valorificării ei, implică câteva elemente care îi condiţionează existenţa şi anume obiectul, cauza şi subiectele sau părţile.
Obiectul acţiunii civile îl constituie protecţia unui drept subiectiv sau a unui interes pentru realizarea căruia calea justiţiei este obligatorie, iar acest obiect se concretizează în mod diferit, prin raportare la mijlocul procesual folosit. Astfel, în cazul cererii de chemare în judecată prin obiect se înţelege pretenţia concretă a reclamantului.
4.2. Reclamanţii "A.", B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au solicitat obligarea pârâţilor Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să includă medicamentele Vemurafenibum, Ipilimumabum, Bevacizumabum, Abirateronum, Crizotinibum, Fingolimod pe sublista C "DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc" din anexa la H.G. nr. 720/2008.
Instanţa de fond a admis excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte includerea în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 a medicamentelor Bevacizumabum, Crizotinibum şi Abirateronum şi a obligat pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să emită decizia finală cu privire la includerea/neincluderea medicamentelor rămase, Vemurafenibum, Ipilimumabum şi Fingolimod. A obligat pârâtul Guvernul României la emiterea unei hotărâri de guvern cu privire la introducerea în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 în cazul unei decizii finale de includere a acestor medicamente din partea pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
4.3. Cu privire la excepţiile soluţionate prin sentinţa recurată şi criticate prin motivele de recurs de pârâţi, sunt nefondate susţinerile recurenţilor.
Astfel, Înalta Curte reţine, în deplin acord cu instanţa de fond, că sunt neîntemeiate excepţiile reiterate în critica adusă sentinţei atacate, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări Sociale, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei Asociaţia "A.".
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări Sociale, instanţa de control judiciar reţine, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu dispoziţiile din Legea nr. 95/2006, că aceste autorităţi publice sunt implicate în procesul de elaborare a listei referitoare la medicamentele de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar Guvernul României se pronunţă asupra aprobării listei prin hotărâre, motiv pentru care calitatea procesuală pasivă a acestor autorităţi este pe deplin justificată.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei Asociaţia "A.", Înalta Curte reţine că, în principiu, calitatea procesuală este o chestiune de legitimare, adică de identificare a celui care cheamă în judecată (actor, reclamantul) ca fiind titularul dreptului la acţiune (legitimare activă) şi a celui chemat în judecată (reus, pârâtul) ca fiind persoana contra căruia legea dă dreptul la acţiune (legitimare pasivă). Astfel, instanţa de control judiciar reţine că, în litigiul dedus judecăţii, reclamanta Asociaţia "A." are atât calitate procesuală activă, cât şi interes în soluţionarea cererii de chemare în judecată, în raport cu obiectul cauzei.
Statutul Asociaţiei prevede promovarea şi protejarea intereselor comune ale pacienţilor suferinzi de afecţiuni cronice şi asigurarea integrării socioprofesionale a acestora, în condiţiile legii. Astfel, atât scopul, cât şi obiectivele acestei asociaţii se circumscriu noţiunii de persoană vătămată, aşa cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care este pe deplin justificată calitatea procesual activă a acestei reclamante.
De asemenea, Asociaţia justifică un interes legitim, raportat la scopul şi obiectivele declarate ale Asociaţiei, în legătură cu promovarea şi protejarea intereselor comune ale pacienţilor suferinzi de afecţiuni cronice, inclusiv a celor bolnavi de cancer şi boli autoimune.
4.4. În ceea ce priveşte fondul recursurilor, în raport cu actele depuse de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi cu susţinerile acesteia, Înalta Curte constată că, prin Hotărârea Guvernului nr. 178 din 30 martie 2017 privind completarea anexei la H.G. nr. 720/2008 privind aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, la punctul "P3 Programul naţional de oncologie" din sublista C "DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în regim de compensare 100%", secţiunea C2 "DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc", a fost introdusă poziţia 100 cu DCI Vermurafenibum.
De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr. 380 din 31 mai 2018 privind modificarea şi completarea anexei la H.G. nr. 720/2008 privind aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, la punctul "P3 Programul naţional de oncologie", din sublisa C "DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în regim de compensare 100%", secţiunea C2 "DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc", a fost introdusă poziţia nr. 119 cu DCI Ipilimumabum.
Recurenta-pârâtă CNAS a mai precizat că pentru medicamentul Gylenya (Fingolimodum) a fost emisă, de către Comisia de negociere a contractelor de tip cost-volum/cost-volum rezultat, Decizia nr. 65 din 25 martie 2016 prin care s-a comunicat neînceperea procesului de negociere pentru medicamentul Gylenya.
Neînceperea procesului de negociere a fost justificată de faptul că DCI-ul nu îndeplineşte criteriile de prioritizare prevăzute la art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011.
4.5. Înscrisurile depuse, în raport cu care recurenta-pârâtă a apreciat, în faţa instanţei de recurs, că acţiunea ar fi rămas fără obiect, confirmă aspectul că recurenţii-pârâţi s-au conformat şi au pus în executare dispoziţiile primei instanţe - de a emite decizia finală cu privire la includerea/neincluderea medicamentelor rămase, Vemurafenibum, Ipilimumabum şi Fingolimod -, incluzând primele două medicamente pe listă, iar, în privinţa celui de-al treilea, emiţând decizia finală cu privire la neincluderea acestuia.
Prin urmare, în cauză, în raport cu situaţia actuală a celor trei medicamente, Înalta Curte reţine că aspectele învederate de recurenţii-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii nu constituie motive de nelegalitate ale sentinţei recurate, nefiind incidente motivele de casare invocate prin recursuri.
4.6. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Ministerul Sănătăţii şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei civile nr. 3288 din data de 9 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2018.
Procesat de GGC - LM