Public official's commercial activity with subordinate state entity: Objective incompatibility and irrelevance of written contract or subjective intent under Law 161/2003.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 aprilie 2015 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 25 martie 2015, întocmit de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 360 din 16 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 360 din 16 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. (astfel cum se reţine în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate şi anularea Raportului de evaluare nr. x din 25 martie 2015, întocmit de pârâtă.

În motivarea recursului, reclamantul susţine că nu s-a aflat în starea de incompatibilitate reţinută de intimata-pârâtă, întrucât nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003.

Astfel, recurentul-reclamant apreciază că, sub incidenţa dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, intră doar subiecţii care îndeplinesc funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, deţinând în acelaşi timp şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale, situaţie neregăsită în speţă, reclamantul având doar calitatea de consilier judeţean, care nu a deţinut nici o funcţie.

De asemenea, consideră că aceeaşi interpretare se impune şi faţă de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care reglementează scopul înfiinţării Agenţiei Naţionale de Integritate, respectiv asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, situaţie în care, în opinia recurentului-reclamant, nu poate fi vorba în speţă, întrucât acesta nu a deţinut nicio putere de decizie în unitatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean Gorj.

În acelaşi sens, recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, raportat la situaţia de fapt, deoarece, în cauză, intimata-pârâtă nu a probat existenţa unui contract în formă scrisă, iar forma ad probationem era obligatorie, iar nu facultativă. Sub acest aspect, recurentul-reclamant critică susţinerea instanţei de fond în sensul că nu era necesară existenţa unui contract scris, de vreme ce existenţa relaţiilor contractuale rezultă din executarea obligaţiilor stabilite în sarcina părţilor. Prima instanţă a împărtăşit concluziile raportului de evaluare întocmit de intimata-pârâtă, fără a stabili, prin probe, dacă recurentul a avut intenţia de a realiza această vânzare, respectiv care erau obligaţiile Întreprinderii de Drumuri şi Poduri S.A., în calitate de unitate subordonată Consiliului Judeţean Gorj.

De asemenea, arată că în mod greşit prima instanţă a respins proba cu martori, care în opinia recurentului-reclamant, se impunea a fi admisă, pentru clarificarea împrejurărilor deduse judecăţii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 1 februarie 2016, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 1 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 9 mai 2018, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, constatând că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, în perioada în care a ocupat funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Gorj, între societatea B. S.R.L., al cărei asociat şi administrator era reclamantul, şi Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj S.A., al cărei unic asociat era Consiliul Judeţean Gorj, s-au derulat relaţii comerciale, dovedite prin emiterea de către societatea B. S.R.L., în calitate de prestator, a facturii nr. x din 30 decembrie 2010.

Chestiunea de drept dedusă judecăţii prin cererea de chemare în judecată constă în aceea de a se stabili dacă, prin derularea operaţiunii comerciale anterior arătate, se regăseşte, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, ipoteza prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Prin criticile expuse în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul A. a susţinut, în esenţă, două aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, respectiv:

(i) greşita aplicare, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în sensul că nu a deţinut vreuna din funcţiile de conducere şi/sau calităţile prevăzute de acest text de lege, având doar calitatea de consilier judeţean, şi, de asemenea, nu a exercitat puterea decizională în cadrul Întreprinderii de Drumuri şi Poduri Gorj S.A.;

(ii) instanţa de fond nu a avut în vedere apărările formulate de reclamant, cu privire la contextul factual care a dus la emiterea facturii nr. x din 30 decembrie 2010, de către societatea B. S.R.L. şi la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru dovedirea existenţei unui contract comercial.

În ceea ce priveşte prima critică, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, constatând că, prin Raportul de evaluare nr. x din 25 martie 2015, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a reţinut, în privinţa reclamantului A., existenţa situaţiei de incompatibilitate reglementată de dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, text de lege care reglementează, pe de-o parte, o serie de condiţii referitoare la funcţiile pe care le deţine/îndeplineşte persoana evaluată, iar pe de altă parte, o condiţie referitoare la existenţa unor contracte comerciale încheiate cu entităţile enumerate.

Din perspectiva funcţiilor deţinute/îndeplinite de persoana evaluată, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat existenţa cazului de incompatibilitate reţinut în raportul de evaluare contestat, prin raportare la calitatea de asociat şi administrator, pe care reclamantul o deţinea în cadrul societăţii B. S.R.L., concomitent cu calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Gorj.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a deţinut, concomitent, atât calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Gorj, cât şi calitatea de asociat şi administrator în cadrul B. S.R.L., societate cu capital privat, reglementată de Legea nr. 31/1990, astfel cum rezultă din certificatul de furnizare informaţii eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sub nr. x din 22 iunie 2012, aflat la dosarul instanţei de fond.

Pe de altă parte, textul de lege nu condiţionează existenţa cazului de incompatibilitate de exercitarea puterii decizionale de către persoana evaluată, în cadrul entităţilor enumerate de lege, faţă de care există interdicţia de contractare (autorităţile administraţiei publice locale din care face parte, instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori societăţile înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în privinţa recurentul-reclamant A., este îndeplinită cerinţa din cuprinsul art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, referitoare la deţinerea funcţiilor/calităţilor specificate.

Cea de-a doua critică formulată de recurentul-reclamant, vizând neluarea în considerare, de către instanţa de fond, a apărărilor sale referitoare la contextul factual al emiterii facturii nr. x din 30 decembrie 2010 şi la lipsa intenţiei de a încălca regimul incompatibilităţilor, este, de asemenea, neîntemeiată.

Argumentul recurentului-reclamant privind la necesitatea existenţei unui contract scris, nu poate fi primit. Astfel, îndeplinirea condiţiei privind forma scrisă ad probationem a actului juridic este relevantă doar în cazul unui litigiu între părţile co-contractante, pentru dovedirea existenţei şi întinderii raporturilor juridice, ceea ce nu este cazul în speţă. Faţă de acest act, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate este un terţ, putând face dovada existenţei relaţiilor contractuale comerciale cu orice mijloc de probă ar avea la dispoziţie, inclusiv cu factura emisă pentru serviciile prestate/bunurile achiziţionate şi documentele de plată aferente.

Pe de altă parte, art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 instituie o interdicţie absolută de contractare în sarcina consilierului local sau judeţean, independent de forma convenţiei comerciale şi chiar dacă respectivul contract ar suferi de vicii de fond sau de formă, care ar atrage nevalabilitatea lui totală sau parţială. O altfel de interpretare ar lipsi de conţinut scopul principal al instituirii prin lege a incompatibilităţilor, şi anume acela de a asigura transparenţa în exercitarea funcţiilor publice, precum şi de a preveni şi combate corupţia şi de a garanta exercitarea cu imparţialitate a funcţiilor publice.

În aceeaşi ordine de idei, nici argumentul recurentului-reclamant privind lipsa intenţiei de a contracta nu este relevant în cauză, art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementând acest caz de incompatibilitate prin simpla întrunire a condiţiilor specificate (deţinerea calităţilor/funcţiilor de către persoana evaluată şi existenţa contractului comercial), fără îndeplinirea vreunei cerinţe referitoare la atitudinea subiectivă a reclamantului.

Nici susţinerea recurentului vizând încălcarea, de către Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj S.A. a legislaţiei achiziţiilor publice, nu este relevantă în cauză, întrucât instanţa de judecată este învestită cu analizarea existenţei unui caz de incompatibilitate reţinut în sarcina reclamantului, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 161/2003, iar nu cu analizarea legalităţii operaţiunilor de achiziţii bunuri derulate de o societate comercială.

În ceea ce priveşte critica referitoare la omisiunea analizării de către prima instanţă a prevederilor ce stau la baza funcţionării unităţilor comerciale care desfăşoară activitate de vânzare cu amănuntul, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, reţinând că recurentul-reclamant urmăreşte să probeze un aspect de ordin subiectiv, referitor la lipsa intenţiei de a încălca legea şi la imposibilitatea de a preveni încheierea vânzării. Or, astfel cum s-a arătat anterior, atitudinea subiectivă a persoanei evaluate nu reprezintă un criteriu în reţinerea stării de incompatibilitate, cerinţele legale stipulate de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 fiind unele de ordin obiectiv, ce pot fi probate în condiţii procedurale.

Chiar dacă s-ar lua în considerare argumentul recurentului privind specificul activităţii desfăşurate de societatea B. S.R.L., în sensul că persoanele care se ocupă, efectiv, de activitatea de vânzare sunt angajaţi ai societăţii şi nu reclamantul, această împrejurare nu este de natură a înlătura starea de incompatibilitate, atât timp cât reclamantului îi revenea obligaţia legală a de a controla şi supraveghea activitatea societăţii şi, implicit, a angajaţilor acesteia, ca urmare a calităţii de asociat şi administrator pe care o deţinea în cadrul persoanei juridice.

În considerarea mandatului de consilier judeţean, recurentul-reclamant trebuia să manifeste o atitudine diligentă şi să preîntâmpine apariţia unei stări de incompatibilitate, iar această obligaţie putea fi îndeplinită inclusiv prin punerea de către reclamant, la dispoziţia angajaţilor societăţii, a unei liste cuprinzând entităţile indicate în cuprinsul art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu care angajaţii B. S.R.L. să nu desfăşoare operaţiuni comerciale.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit, este neîntemeiată.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 360 din 16 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM