EU funding contract termination upon unauthorized insolvency: primacy of O.U.G. 66/2011 over insolvency law and validity of contractual termination clause

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x din 7 august 2015 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvenţă, prin administrator special B., a formulat în contradictoriu cu Ministerul pentru Societatea Informaţională Bucureşti cerere în anularea Deciziei nr. 4517 din 18 martie 2015 prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 15 ianuarie 2015, pentru Contractul de finanţare nr. x din 14 februarie 2013, precum şi în anularea Adresei nr. x din 18 noiembrie 2014 prin care s-a dispus încetarea efectelor Contractului de finanţare nr. x din 24 decembrie 2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 244 pronunţată în data de 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea modificată având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., arătând, în esenţă, următoarele:

Adresa nr. x din 18 noiembrie 2014 este nulă întrucât art. 18 alin. (2) lit. e) din contractul nr. x din 24 decembrie 2013 nu prevede nicio clauză de încetare a contractului de finanţare .

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă cuprinde prevederi imperative referitoare la imposibilitatea desfiinţării sau încetării contractelor aflate în derulare la data deschiderii procedurii insolvenţei, cum este şi cazul S.C. A. S.R.L. .

Dispoziţiile contractuale amintite anterior cât şi cele ale art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt abrogate implicit prin intrarea în vigoare a art. 341 din Legea nr. 85/2014 cât şi de prevederile similare ale art. 1542 din Legea nr. 85/2006 (vechea lege a insolvenţei, în vigoare la data încheierii contractului de finanţare), astfel încât retragerea finanţării acordate şi încetarea contractului pot avea loc doar de la data deschiderii procedurii falimentului.

În susţinerea acestor afirmaţii, este de observat că societatea este în reorganizare, foloseşte în continuare programele informatice, neexistând posibilitatea înstrăinării acestora, pentru a fi în prezenţa unui caz de culpă.

Neregula, conform clauzelor contractului, reprezintă o acţiune sau inacţiune în urma căreia a avut loc o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport de dispoziţiile naţionale şi europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, însă din cuprinsul aceleiaşi adrese nu rezultă care sunt dispoziţiile legale sau contractuale încălcate.

Pe de altă parte, în accepţiunea actului normativ mai susmenţionat, neregularitatea reprezintă o abatere de natură să prejudicieze bugetul CE şi bugetele din care provine cofinanţarea, fiind limpede că pentru asta a ne afla în prezenţa unei nereguli o condiţie sine qua non o reprezintă existenţa unui prejudiciu cauzat prin neregulă constatată

Conform unei jurisprudenţă constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, mai multe procese-verbale de constatare a neregulilor au fost anulate pe motiv că autoritatea finanţatoare nu a identificat şi demonstrat existenţa unui prejudiciu în cazul constatării unor eventuale nereguli.

Deci nu s-a creat niciun prejudiciu vreunui buget din care s-a asigurat finanţarea în urma deschiderii procedurii insolvenţei pentru S.C. A. S.R.L., cu atât mai mult cu cât societăţii i s-a aprobat planul de reorganizare, conform Sentinţei civile nr. 505 din 29 septembrie 2015 a Tribunalului Suceava.

În cazul de faţă se reţine că este imputabil societăţii reclamante că nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, fără acordul prealabil al organismului intermediar, astfel cum prevede art. 18 alin. (2) din contractul nr. x din 14 februarie 2013, respectiv art. 21 alin. (2) lit. e) din contractul nr. x din 24 decembrie 2013, în cazul în care ar fi solicitat acordul prealabil al pârâtei nu s-ar fi aflat în culpă.

Dispoziţia cuprinsă în art. 18 alin. (2) lit. e), respectiv în art. 21 alin. (2) lit. e) din cele două contracte amintite are forma şi conţinutul unei condiţii potestative sancţionată cu lipsa efectelor, potrivit art. 1403 din C. civ.

În sfârşit, admiţând că prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 ar avea aplicabilitate în sensul reţinut de către pârâte şi de către instanţa de fond, modul în care textul a fost interpretat şi aplicat nu este în sensul urmărit de legislator, deoarece, acesta din urmă, lasă la latitudinea Organismului Intermediar analiza culpei societăţii care a obţinut finanţarea.

Simplul fapt al deschiderii procedurii de insolvenţă, în lipsa oricăror alte informaţii, nu echivalează cu o acţiune sau inacţiune a societăţii prin care să fi încălcat obligaţiile ce îi revin şi care să aibă sau să poată avea ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

4.1. Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost beneficiară a două contracte de finanţare -nr x din 14 februarie 2013 şi nr. y din 24 decembrie 2013 -, ambele conţinând o regulă identică în privinţa încetării efectelor acestora în ipoteza, printre altele, în care beneficiarul intră în insolvenţă. Este vorba de clauza inserată în art. 18 alin. (2) lit. e) din contractul nr. x/331/2013, respectiv în art. 21 alin. (2) lit. e) din contractul x/2013: " În cazul în care beneficiarul, după încheierea contractului, face obiectul unei proceduri de insolvenţă, dizolvare prin reorganizare fără acordul prealabil al OI, administrare judiciară sau sub controlul altei autorităţi, şi-a suspendat activitatea sau se află într-o situaţie asemănătoare rezultând dintr-o procedură similară reglementată de legislaţia sau reglementările la nivel naţional sau comunitar".

Împrejurarea că în adresa nr. x din 18 noiembrie 2014 se invocă în mod greşit art. 18 alin. (2) lit. e) din contractul nr. x/331/2013 în loc de art. 21 alin. (2) lit. e) este o chestiune lipsită de relevanţă juridică, din moment ce o clauză de încetarea efectelor contractului pentru ipoteza în discuţie este menţionată în art. 21 alin. (2) lit. e) din contract.

Pe de altă parte, independent de inserarea unor reguli de acest tip în contractele de finanţare, în art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 se stipulează în termeni imperativi şi inderogabili obligaţia autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene de a demara activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractelor de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale.

Apoi, Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susţinerile reclamantei referitoare la imposibilitatea desfiinţării sau încetării contractelor aflate în derulare la data deschiderii procedurii insolvenţei, ce se întemeiază pe dispoziţiile art. 123 alin. (1) şi 341 din Legea nr. 85/2014, întrucât nu sunt incidente în speţă.

Folosirea formulei "Prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei" în cuprinsul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor naţionale aferente acestora, plasează această regulă în categoria normelor speciale în raport de prevederile referitoare la insolvenţă. În aceste condiţii, regula este pe deplin aplicabilă cu acelaşi statut, de normă specială, şi faţă de prevederile Legii nr. 85/2014. Fiind o normă specială, derogatorie în raport de prevederile aplicabile în procedura insolvenţei, abrogarea acesteia trebuie să se producă în mod expres, nu tacit, astfel cum se susţine în recurs.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 este o normă juridică în vigoare incidentă în materia contractelor de finanţare din fonduri europene, iar textele legale la care face trimitere reclamanta, din Legea nr. 85/2014, nu sunt aplicabile în speţă.

Sunt nefondate şi celelalte critici din recurs, observă Înalta Curte. Astfel, este de observat că nerespectarea clauzelor contractuale de către reclamantă constituie o neregulă ce atrage încetarea efectelor contractelor de finanţare, cu consecinţa obligaţiei de restituire a finanţării.

În acord cu constatarea şi argumentele invocate de primă instanţă, Înalta Curte reţine că în cauză este îndeplinită condiţia prejudiciului în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, din definiţia legală a noţiunii de neregulă rezultând că se are în vedere nu numai o abatere care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente, ci şi o abatere care are potenţialul de a produce un prejudiciu, chiar dacă acesta nu s-a produs efectiv.

Producerea unei abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate, inclusiv a unei abateri care nu are un impact financiar precis, este de natură să afecteze interesele financiare ale Uniunii Europene şi conduce la retragerea sprijinului financiar obţinut.

Prin încheierea contractelor de finanţare, reclamanta a acceptat finanţarea nerambursabilă şi s-a obligat să respecte legislaţia naţională şi clauzele contractuale, cu precizarea că încălcarea acestora conduce la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

Având ca reper Decizia nr. 342 din 24 septembrie 2013 a Curţii Constituţionale, rezultă că în speţă nu s-a prezumat că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene şi/sau fondurile publice naţionale. Ceea ce i s-a imputat reclamantei a fost propriul său comportament care a condus la nerespectarea obligaţiei de a menţine eligibilitatea proiectului, din moment ce ea însăşi a solicitat intrarea în insolvenţă, fără acordul prealabil al organismului intermediar, astfel cum se prevede în termeni imperativi şi inderogabili în contractele de finanţare încheiate de către reclamantă.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a constatat că neregula comisă de către reclamantă este aptă să prejudicieze bugetul Uniunii Europene şi fondurile publice naţionale aferente acestora deoarece nu este certă menţinerea investiţiei pe perioada la care face referire art. 8 alin. (11) lit. a) din contractul de finanţare nr. x/2013, respectiv implementarea proiectului în condiţiile art. 10 lit. a) alin. (4) - (12) din contractul de finanţare nr. x/2013.

În fine, regula instituită în art. 18 alin. (2) lit. e) şi respectiv în art. 21 alin. (2) lit. e) din cele două contracte de finanţare încheiate de către reclamantă dă efectivitate prevederilor imperative ale art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, în cadrul raporturilor contractuale dintre cele două părţi, şi nu conţine o condiţie pur potestativă, cum susţine reclamanta.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Administratori Judiciari MGA Insolvency SPRL şi C. SPRL şi prin Administrator Special B. împotriva Sentinţei nr. 244 din 16 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM