Disciplinary annulment claim assigned to plaintiff's domicile court, Maramureș Tribunal.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. x/2018, în data de 09.01.2018, reclamanta A., reprezentată de Sindicatul Administraţiei Publice "B.", a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 237/19.10.2017 - prin care i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a retrogradării din funcţia publică deţinută, pentru o perioadă de 1 an, precum şi a Deciziei nr. 238/30.10.2017 - prin care a fost pusă în executare prima Decizie contestată, în sensul că reclamanta a fost reîncadrată pe o funcţie inferioară, fiindu-i diminuate în mod corespunzător şi drepturile salariale. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumele reţinute din salariu - în temeiul Deciziei nr. 238/30.10.2017 - "actualizate", precum şi la plata dobânzii legale "penalizatoare".

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 884/2018, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta A. - reprezentată de Sindicatul Administraţiei Publice "B.", în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, având ca obiect anularea Deciziei de sancţionare disciplinară, a Deciziei de reîncadrare în funcţie şi pretenţii - restituirea sumelor reţinute din salariu, în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei, Tribunalul Dolj a reţinut, pornind de la prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 şi art. 117 din Legea nr. 188/1999 că, în cazul litigiilor privind raportul de serviciu al funcţionarului public ori sancţiunile disciplinare aplicate acestuia - litigii ce urmează a fi soluţionate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor, în virtutea prevederilor art. 80 şi 109 din Legea anterior menţionată, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 urmează a fi completate cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care acestea nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Aşadar, întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde niciun fel de prevederi cu privire la competenţa teritorială a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona litigiile referitoare la sancţiunile disciplinare aplicate unui funcţionar public, reîncadrarea în funcţie sau plata drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea desfăşurată, urmează a-şi găsi aplicabilitatea dispoziţiile cuprinse în Codul muncii care reglementează o astfel de competenţă.

Astfel, art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) prevede: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Este adevărat că, prin Decizia nr. 1/2013, prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii, Înalta Curte a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant" însă, în speţă, Sindicatul Administraţiei Publice "B." nu a acţionat în calitate de reclamant - în numele şi pentru membrul său de Sindicat, ci doar în calitate de reprezentant al persoanei fizice reclamante, A.

Prin urmare, în speţă, litigiul a fost declanşat de un funcţionar public care-şi desfăşoară activitatea în cadrul Casei Judeţene de Pensii Maramureş şi nu de organizaţia sindicală al cărei membru este, astfel încât competenţa teritorială, una exclusivă, a instanţei investită a soluţiona cauza trebuie stabilită în raport de domiciliul respectivului funcţionar public şi nu de sediul Sindicatul Administraţiei Publice "B.".

Cum domiciliul reclamantei este situat în mun. Baia Mare, jud. Maramureş - în aceeaşi localitate fiind, de altfel, şi sediul instituţiei-pârâte -, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Maramureş.

2.2. Prin Sentinţa nr. 1724 din 05 noiembrie 2018 a Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Maramureş şi s-a declinat competenţa teritorială pentru soluţionarea cererii formulate de reclamantul Sindicatul Administraţiei Publice "B.", în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, în favoarea Tribunalului Dolj.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Tribunalul Maramureş a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut că reclamantul, cu legitimarea procesuală a acestei calităţi dată de art. 28 (2) din Legea nr. 54/2003, a formulat cerere de chemare în judecată a instituţiei angajatoare, Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, alegând competenţa de la sediul său, respectiv Tribunalul Dolj.

Pe de altă parte, Legea nr. 53/2003 prin art. 269 face trimitere la instanţa competentă potrivit legii, iar art. 117 din Legea nr. 188/1999 trimite la prevederile Legii nr. 53/2003.

Prin urmare, sindicatul a acţionat în calitate de reclamant, reprezentarea membrului de sindicat A. fiind o consecinţă subsecventă şi implicită "competenţei" legale a sindicatului de a deţine calitatea procesuală activă care nu are consecinţe sub aspectul competenţei teritoriale.

În condiţiile în care sindicatul a ales ca fiind competentă instanţa de la sediul său, instanţa învestită nu poate cenzura această alegere, fără a goli de conţinut dreptul legal consacrat de art. 111 respectiv art. 116 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta A., reprezentată de Sindicatul Administraţiei Publice "B." a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, anularea Deciziei nr. 237/19.10.2017, prin care i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a retrogradării din funcţia publică deţinută, pentru o perioadă de 1 an, precum şi a Deciziei nr. 238/30.10.2017, prin care a fost pusă în executare prima decizie contestată, în sensul că reclamanta a fost reîncadrată pe o funcţie inferioară, fiindu-i diminuate în mod corespunzător şi drepturile salariale.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumele reţinute din salariu, în temeiul Deciziei nr. 238/30.10.2017, actualizate, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluţioneze litigiul din punct de vedere teritorial, în raport cu sediul/domiciliul reclamantei, apreciind diferit asupra problemei legitimităţii procesuale a organizaţiilor sindicale, respectiv dacă acestea acţionează în calitate de reclamanţi sau doar ca reprezentanţi ai membrilor săi.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în M. Of. nr. 658/30.07.2018.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Aceste dispoziţii legale fiind de imediată aplicare, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, Tribunalului Maramureş, având în vedere domiciliul reclamantei care este situat în municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta SAP B. pentru A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN