State liability for unenforced judicial title; correction and supplementation of final cassation decision

Asupra cererii formulate în cauză;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.02.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000.000 RON, din care 10.000.000 RON daune morale şi 5.000.000 RON daune materiale.

În motivare, reclamantul a arătat că a promovat prezenta acţiune ca urmare a faptului că Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat să soluţioneze plângerea prin care a solicitat reexaminarea încheierii emise de instanţa de executare în Dosarul nr. x/2012 prin care s-a refuzat aducerea la îndeplinire a unui titlu executoriu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2108 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile invocate de pârât ca neîntemeiate şi s-a respins acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

4. Soluţia pronunţată asupra recursului

Prin Decizia nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 2108 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

La pronunţarea acestei hotărâri, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Cât priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a constatat că, în cuprinsul criticilor formulate, recurentul nu a expus împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.

Astfel, recurentul a invocat împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra titlului executoriu, respectiv nu a reţinut faptul că acesta nu a fost adus la îndeplinire. De asemenea, recurentul a invocat, referitor la existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi stabilit răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului, că această condiţie este îndeplinită prin existenţa titlului executoriu care nu a fost adus la îndeplinire.

Instanţa de recurs a apreciat că argumentele invocate de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma legală şi, prin urmare, nu pot duce la casarea hotărârii pe motivul de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât aceste aspecte ţin de motivarea (considerentele) hotărârii recurate, iar nu de o încălcare a unor reguli procesuale.

De asemenea, s-a constatat că, în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate de recurent nu evidenţiază faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu respectarea normelor procedurale referitoare la principiul disponibilităţii, limitele investirii instanţei şi limitele judecării procesului prevăzute de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Astfel, s-a reţinut că motivele de fapt şi de drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată concordă cu temeiul juridic reţinut de instanţă, probând intenţia reală a reclamantului de a învesti instanţa de judecată cu o acţiune în pretenţii, constând în obligarea pârâtului Ministerului Finanţelor Publice la plata sumei de 15.000.000 RON, din care 10.000.000 RON daune morale şi 5.000.000 RON daune materiale.

Judecătorul fondului a explicat în mod convingător că, pentru a fi obţinută răspunderea patrimonială a statului, prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice, este necesar a fi dovedită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia, reţinând în mod corect neîndeplinirea în cauză a primei dintre condiţiile cumulative anterior menţionate, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

În contextul în care instanţa de fond a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a supus dezbaterii părţilor argumentele de nelegalitate şi le-a analizat în cuprinsul considerentelor, în limitele învestirii, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată nu este susceptibilă a fi reformată prin prisma motivelor de casare invocate.

5. Cererea privind îndreptarea erorii materiale, lămurirea şi completarea dispozitivului deciziei pronunţate de instanţa de recurs.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 25 octombrie 2018, recurentul-reclamant A. a solicitat îndreptarea erorii materiale, lămurirea şi completarea dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de control judiciar a omis să menţioneze numele şi prenumele celor şase persoane al cărui interogatoriu a fost solicitat.

De asemenea, a solicitat ca în dispozitivul hotărârii să se menţioneze soluţia de respingere ca inadmisibilă a probei cu interogatoriul.

În ceea ce priveşte completarea hotărârii, recurentul a solicitat ca instanţa de recurs să se pronunţe asupra titlului executoriu, respectiv faptul că nu a acesta nu a fost adus la îndeplinire.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra cererii privind îndreptarea erorii materiale, lămurirea şi completarea dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit art. 442 alin. (1) din C. proc. civ. "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

În temeiul art. 443 alin. (1) din C. proc. civ. "În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice".

Remediile procesuale prevăzute de textele de lege menţionate, invocate drept temei al cererii formulate, au fost puse la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, există greşeli asupra numelui, calităţii şi susţinerilor părţilor, cele de socoteli sau orice alte greşeli materiale, ori atunci când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi la executare.

Înalta Curte constată că, deşi petentul invocă drept temei al cererii sale, prevederile art. 442 C. proc. civ., aspectele sesizate prin cererea de îndreptare a erorii materiale nu se încadrează în categoria erorilor sau omisiunilor enumerate de dispoziţiile articolului anterior menţionat şi nici nu reprezintă o eroare materială în sensul textului legal.

Nemulţumirea petentului legată de nemenţionarea numelor persoanelor solicitate prin punctul de vedere formulat asupra raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fi chemate la interogatoriu sau nemenţionarea în dispozitivul hotărârii a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a probei cu interogatoriul nu reprezintă aspecte care să vizeze îndreptarea unei erori materiale sau lămurirea deciziei civile.

Nici în ceea ce priveşte art. 443 C. proc. civ., invocat ca temei de drept al cererii, petentul nu arată care sunt acele dispoziţii potrivnice, insuficient de clare sau confuze cuprinse în dispozitivul hotărârii, care să necesite lămurire din partea instanţei de judecată.

În consecinţă, cererea având ca obiect îndreptarea erorii materiale şi lămurirea apare ca fiind nemotivată.

Conform art. 196 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile."

Fiind nemotivată, cererea privind îndreptarea erorii materiale şi lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, este lovită de nulitate.

În continuare, în ceea ce priveşte cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa urmează a analiza cu prioritate excepţia tardivităţii formulării acesteia, potrivit art. 248 C. proc. civ.

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare."

În cauză, hotărârea a cărei completare se solicită are caracter definitiv, fiind pronunţată în calea de a atac a recursului, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., în privinţa termenului de formulare a cererii de completare a hotărârii, respectiv 15 zile de la pronunţare.

Decizia nr. 2476 a fost pronunţată la data de 12 iunie 2018, astfel încât, în raport de modul de calcul ale termenelor de procedură socotite pe zile, prevăzute de art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul de formulare a cererii de completare a hotărârii s-a împlinit la data de 28 iunie 2018.

Având în vedere că recurentul-reclamant A. a depus cererea de completare a dispozitivului hotărârii prin intermediul serviciului poştal, la data de 25 octombrie 2018 (conform ştampilei poştei aplicată pe plicul aflat la dosar), Înalta Curte constată că cererea este introdusă cu nerespectarea termenului legal, fiind tardiv formulată.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că excepţia tardivităţii, invocată din oficiu, este întemeiată, urmând a respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii formulată de recurentul-reclamant A. privind îndreptarea şi lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 2476 din 12 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN