Appeal dismissed: refusal to suspend execution of electricity distribution tariff methodology modification upheld for lack of proven imminent harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Muntenia Nord SA a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), solicitând suspendarea executării Ordinului nr. 165 din 7 decembrie 2015 privind modificarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 908 din 8 decembrie 2015, emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1086 din 1 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Muntenia Nord SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord SA, solicitând casarea hotărârii recurate şi rejudecarea litigiului în fond cu consecinţa admiterii cererii de suspendare şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea recursului.

În susţinerea motivelor de recurs s-a arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.);

În urma expunerii situaţiei de fapt, recurenta a arătat că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată, printre altele, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, precum şi cu depăşirea limitelor învestirii instanţei, prejudecând fondul cauzei, aspecte care atrag nulitatea hotărârii.

Astfel, susţine recurenta, referitor la condiţia pagubei iminente, că instanţa a reţinut, cu încălcarea principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, că producerea unui prejudiciu a fost invocat prin raportare la un Ordin subsecvent, achiesând la apărările ANRE, fără o minimă analiză a aspectelor invocate de reclamantă în vederea demonstrării pagubei iminente. Instanţa nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor acest aspect referitor la paguba iminentă, care este străin de prezenta cauză, astfel încât să poată fi formulate apărările corespunzătoare.

Tot circumscris acestui caz de casare, recurenta a invocat şi aspectul că instanţa a prejudiciat fondul cauzei, pronunţându-se asupra motivului de nelegalitate din cuprinsul pct. 2.6. al cererii de suspendare (privind încălcarea principiului neretroactivităţii) cu privire la care instanţa trebuia să analizeze doar aparenţa de nelegalitate, iar nu temeinicia acestui motiv apreciindu-se că instanţa a depăşit graniţele analizei ce trebuia făcută în cadrul cererii de suspendare, respectiv a aparenţei de nelegalitate a actului administrativ.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat aparenţa de nelegalitate a actului administrativ din perspectiva tuturor motivelor invocate de reclamantă, sub pretextul că analiza acestor motive ar prejudeca fondul cauzei, limitându-se la doar două dintre acestea.

Faţă de această împrejurare, a considerat recurenta că instanţa ar fi trebuit să analizeze aparenţa de nelegalitate din perspectiva motivelor invocate în sprijinul dovedirii cazului bine justificat fără a antama fondul cauzei, însă nu s-a analizat deloc aparenţa de nelegalitate din perspectiva celorlalte motive, contrar prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

S-a apreciat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.);

Astfel, a susţinut recurenta că, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, prima instanţă a analizat selectiv două dintre motivele de nelegalitate invocate, reţinând însă în mod corect că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat prin raportare la nerespectarea cerinţei motivării actului administrativ.

Cu privire la celelalte motive de nelegalitate, prima instanţă a reţinut că analiza acestora ar implica o verificare aprofundată a împrejurărilor de fapt sau de drept care ar prejudeca fondul cauzei. Prin urmare, instanţa nu a analizat deloc celelalte motive, respectiv pct. 2.2. - 2.5., 2.7., 2.8., dezvoltate pe larg în cuprinsul cererii de suspendare, deşi acestea demonstrau aparenţa de nelegalitate a actului administrativ.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, s-a arătat că instanţa s-a limitat la o motivare sumară încălcându-se dreptul reclamantei la un proces echitabil, fiind invocată, în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Albina c. României, 28 iulie 2005.

În ceea ce priveşte motivele străine de natura cauzei, a susţinut recurenta că, referitor la paguba iminentă, prima instanţă a reţinut că reclamanta invocă producerea unui prejudiciu printr-un Ordin subsecvent şi nu prin cel dedus judecăţii.

Tot motiv străin de natura cauzei consideră recurenta şi împrejurarea că analizând motivul 2.6. din cuprinsul cererii de suspendare instanţa a antamat fondul cauzei, pronunţând-se pe fondul acesteia prin argumente străine de cadrul procesual al cererii de suspendare.

A fost invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, a prevederilor legale cuprinse în art. 14, art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

S-a susţinut că, în ceea ce priveşte paguba iminentă, prin Ordinul nr. 165/2015 a fost eliminat plafonul prevăzut anterior de art. 105 alin. (1) din Metodologie în cazul scăderii tarifelor, această reglementare afectând în mod grav activitatea reclamantei, capacitatea de finanţare, derularea programului investiţional, precum şi serviciul public de distribuţie a energiei electrice. Ca urmare a eliminării plafonului, orice scădere viitoare a tarifelor se va putea face de către autoritatea de reglementare fără ca aceasta să fie obligată să ţină cont de un prag maxim de scădere, fapt ce va antrena un puternic impact financiar asupra operatorilor din domeniu, aceştia fiind în imposibilitatea de a prevedea limita până la care s-ar putea face eventuale scăderi viitoare.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 14 raportate la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004, prima instanţă prejudiciind fondul cauzei, procedând la analiza temeiniciei motivului de nelegalitate din cuprinsul pct. 2.6. al cererii de suspendare.

În acest sens au fost reiterate argumente cuprinse în cererea introductivă de instanţă care justifică, în opinia recurentei, întrunirea condiţiei cazului bine justificat.

S-a arătat, cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii, având în vedere că proiectele de Ordine pentru aprobarea tarifelor specifice au prevăzut scăderi mai mari decât plafonul stabilit de Ordinul nr. 72/2013, în forma în vigoare la momentul publicării Proiectelor de Ordine menţionate, iar aceste tarife nu au suferit modificări ulterior adoptării şi publicării Ordinului nr. 165/2015, că rezultă că acestea din urmă au fost întocmite în baza Ordinului nr. 165/2015, care a fost aplicat anterior intrării sale în vigoare.

De asemenea, s-a arătat că ordinul contestat a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, actul administrativ nefiind efectiv dezbătut în cadrul Comitetului de reglementare.

S-a arătat că actul administrativ normativ atacat încalcă principiul transparenţei decizionale, fiind, de asemenea, adoptat fără realizarea analizei preliminare/a studiului de impact, cu încălcarea Legii nr. 52/2003 şi a Legii nr. 24/2000; în procedură de urgenţă, cu scurtarea termenului de formulare a concluziilor, cu încălcarea principiului publicităţii.

Un alt motiv care justifică întrunirea condiţiei cazului bine justificat, îl constituie încălcarea principiilor stabilităţii/predictibilităţii reglementărilor în sectorul energiei electrice, precum şi principiul stabilităţii preţurilor. De asemenea, se încalcă dreptul de proprietate al recurentei-reclamante asupra veniturilor, prevăzut de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a speranţei legitime.

În acelaşi sens, se susţine că actul normativ încalcă principiul reglementării nediscriminatorii precum şi a prevederilor Directivei 2009/72/CE, care instituie expres obligaţia autorităţii de reglementare de a stabili sau aproba, cu suficient timp înainte de intrarea lor în vigoare, a metodologiilor folosite pentru calcularea sau stabilirea cauzelor şi condiţiilor privind tarifele de conectare şi acces la reţelele naţionale, inclusiv tarifele de transport şi de distribuţie sau metodologiile referitoare la acestea.

S-a arătat în cuprinsul motivelor de recurs şi că Ordinul nr. 165/2015 contravine obiectivelor reglementărilor din sectorul energetic în ceea ce-i priveşte pe operatorii de distribuţie, fiind un act nelegal care afectează în mod grav activitatea recurentei-reclamante.

Având în vedere toate argumentele prezentate, s-a solicitat admiterea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1086 din 1 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 30 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 3 mai 2018 s-a admis în principiu recursul declarat de Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord SA împotriva Sentinţei nr. 1086 din 1 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Apărările intimatei.

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind hotărârea primei instanţe ca fiind legală şi temeinică, reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei-pârâte şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt, prin Ordinul nr. 165 din 7 decembrie 2015 privind modificarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 908 din data de 8 decembrie 2015, s-a stabilit că: la articolul 105, alin. (1) va avea următorul cuprins "Începând cu cea de-a treia perioadă de reglementare (respectiv 2016 s.n), tarifele de distribuţie nu vor creşte de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuţie şi cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat", în condiţiile în care anterior, dispoziţia avea următorul conţinut:

"Începând cu cea de a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuţie pot varia de la un an la altul în termeni reali cu cel mult 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuţie şi 7% pentru tariful mediu ponderat."

În drept, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuşi titlu executoriu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cu privire la cadrul procesual, se impune precizarea că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanţe, în sensul că, în raport cu natura pricinii, cercetarea aspectelor de nelegalitate legate de impactul ordinului asupra pieţei relevante necesită un probatoriu complex şi o analiză aprofundată, ce poate fi efectuată numai în cadrul litigiului de fond.

Analizând punctual motivele de recurs invocate, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanţa reţine că acesta vizează încălcarea unor norme de procedură, sancţionată cu nulitatea absolută, aspectele invocate de recurentă neputând fi încadrate în acest motiv.

Deşi recurenta formulează o serie de aprecieri de natură teoretică cu privire la încălcarea principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, precum şi la depăşirea limitelor învestirii instanţei, prejudecând fondul cauzei, instanţa de control judiciar constată că, în fapt, judecătorul fondului a reţinut în analiza lipsei pagubei iminente o apărare formulată de pârâtă, nefiind vorba despre depăşirea limitei investirii prin invocarea unui alt act administrativ subsecvent.

Totodată, se constată că raţionamentul recurentei-reclamante, referitor la prejudicierea fondului cauzei prin analizarea motivului de nelegalitate privind retroactivitatea ordinului este lipsit de fundament juridic, în condiţiile în care acest motiv a fost invocat expres în dovedirea cazului bine justificat. Recurenta-reclamantă nu a argumentat coerent în ce măsură judecătorul fondului a depăşit limitele unei acţiuni în suspendarea actului administrativ doar pentru faptul că nu şi-a limitat considerentele la aparenţa de nelegalitate.

De asemenea, nici împrejurarea că s-a apreciat că doar două din motivele invocate de către reclamantă pot face obiectul unei cercetări în prezenta cauză, nu poate constitui un caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru considerentele mai sus prezentate cu ocazia configurării cadrului procedural.

Se reţine că motivele invocate în cadrul acestui caz de casare sunt prezentate repetitiv şi reluate, pe alocuri, şi în susţinerea pct. 6 şi pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri, cu precizarea că pentru admiterea unei cereri de suspendare, cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ, astfel că în lipsa constatării cazului bine justificat nu este obligatorie verificare condiţiei pagubei iminente.

Astfel, nu se poate reţine incidenţa acestui motiv de nelegalitate şi nici existenţa unor motive contradictorii şi străine de natura pricinii, în condiţiile în care instanţa, în analiza condiţiei pagubei iminente, a apreciat că actul atacat nu produce el însuşi efectele negative invocate de recurenta-reclamantă.

Sintetizând, pe fond, motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de recurs constată că nu este dovedită condiţia pagubei iminente, recurenta făcând trimitere la nerealizarea unui plan şi a unor investiţii previzionate pe o anumită reglementare şi nu la o pagubă certă, paguba fiind în accepţiunea sa eventualitatea contractării unei linii de credit şi diminuarea profitului previzionat.

Este evident că această condiţie a "pagubei iminente" cerută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se confundă cu vătămarea suferită, condiţie a exercitării acţiunii în contencios administrativ.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, se observă că recurenta, prin motivele de recurs, care reprezintă în fapt o reluare a argumentelor cuprinse în cererea de chemare în judecată, se referă, pe de o parte la neîndeplinirea cerinţei de motivare a actului administrativ normativ prevăzută de Legea nr. 24/2000 şi a respectării dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007, precum şi la încălcarea principiului transparenţei decizionale reglementat de Legea nr. 52/2003, în procedura de adoptare a actului administrativ normativ atacat.

Din această perspectivă, raportat la limitele demersului judiciar, în condiţiile în care instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de suspendare a actului administrativ trebuie să se limiteze doar la aspectele care ţin de vădita nelegalitate a acestuia fără a prejudicia fondul acţiunii, se reţine că, formal, ordinul atacat cuprinde temeiul de drept care a stat la baza acestuia, respectiv prevederile art. 75 alin. (1) lit. b), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, precum şi împrejurările de fapt care au determinat modificarea, cu referire la interpretarea diferită pe care operatorii de distribuţie concesionari au dat-o prevederilor alin. (1) al art. 105 din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi motivat de necesitatea realizării unei clarificări a acestor dispoziţii, în vederea protejării consumatorilor.

Astfel, instanţa de recurs, în contradicţie cu cele reţinute de prima instanţă, constată că au fost respectate exigenţele unei motivări a actului normativ a cărui suspendare se solicită. Lipsa motivării, ca motiv de nulitate a actului reprezintă imposibilitatea reclamantei de a cunoaşte argumentele organului de reglementare, or în speţă a avut loc un proces de consultare anterior şi întâlniri în care au fost expuse considerentele ambelor părţi.

De asemenea, se reţine că, potrivit art. 30 din Legea nr. 24/2000, proiectul de act administrativ normativ a fost însoţit de referatul de aprobare, iar din perspectiva respectării procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 52/2003 se constată că proiectul de ordin a fost publicat pe site-ul ANRE în data de 26 noiembrie 2015 însoţit de o Notă de fundamentare şi motivare.

Totodată, se reţine că ANRE a organizat o şedinţă publică pentru discutarea Proiectului de Ordin în data de 4 decembrie 2015, la care au fost invitate să participe toate părţile interesate, anunţul referitor la organizarea acestei şedinţe fiind postat pe site-ul ANRE în data de 26 noiembrie 2015, operatorii de distribuţie concesionari au fost informaţi în legătură cu consultarea publică iniţiată de ANRE şi cu întâlnirea organizată la sediul ANRE pe această temă; că Proiectul de Ordin însoţit de Nota de prezentare şi motivare au fost supuse spre analiză Consiliului Consultativ al ANRE în data de 3 decembrie 2015; că au fost primite propuneri din partea AFEER, care au fost incluse în Sinteza observaţiilor la proiectul de ordin.

Toate aceste aspecte de fapt, conduc la concluzia că a existat o consultare publică, care nu a fost doar formală, părţile au fost invitate să-şi expună punctele de vedere şi au avut posibilitatea să o facă, în condiţiile în care, deşi procedura a fost scurtată, era vorba despre modificarea unui singur articol, iar împrejurarea că a lipsit studiul de impact, nu este de natură a atrage sancţiunea anulării actului administrativ normativ contestat, având în vedere că aceste corecţii fuseseră discutate cu operatorii de distribuţie, rezultând şi din analiza efectuată în cadrul procesului de stabilire a tarifelor pentru anul 2016.

Mai reţine instanţa de control judiciar că procedura adoptării în regim de urgenţă este prevăzută de lege, potrivit art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003, iar cel puţin la nivel de aparenţă, adoptarea acestei proceduri a fost justificată de intimata-pârâtă pe împrejurarea că la finele fiecărui an se stabilesc tarifele pentru anul următor, în care se ţine cont de sumele estimate transmise de către operatori, reprezentând costuri şi investiţii, iar din discuţiile cu aceştia au rezultat interpretări diferite şi restrictive a art. 105 din Metodologie.

Mai reţine Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 52/2003, "(4) La publicarea anunţului, autoritatea administraţiei publice va stabili o perioadă de cel puţin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice", obligaţie care a fost respectată de ANRE.

Referitor la critica privind adoptarea ordinului cu încălcarea prevederilor Directivei 2009/72/CE şi încălcarea principiilor stabilităţii, predictibilităţii reglementărilor în sectorul energiei electrice, principiul stabilităţii preţurilor şi nediscriminării, reţine instanţa de recurs că operatorii de distribuţie, printre care şi reclamanta, cunoşteau tipul de reglementare aplicată, respectiv faptul că tarifele de distribuţie se stabilesc după o metodologie de calcul de tip "price-cap", care reprezintă impunerea unei limite superioare asupra tarifelor, astfel că intervenţia autorităţii de reglementare nu apare ca fiind discreţionară, aceasta justificând adoptarea ordinului de necesitatea redistribuirii unor sume şi către consumatori.

De asemenea, cu privire presupusa încălcare a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a speranţei legitime, Înalta Curte împărtăşeşte soluţia primei instanţe, respectiv că aceste critici depăşesc cadrul unei cereri în suspendarea actului administrativ

Or, o analiză completă a exercitării atribuţiilor specifice de către ANRE, cu exces de putere, doar în interesul consumatorilor şi cu periclitarea capacităţii de investiţie şi finanţare a distribuitorilor, nu poate face obiectul analizei instanţei investite cu o cerere de suspendare a executării actului administrativ.

Nici presupusa încălcarea a principiului neretroactivităţii nu poate fi reţinută, în condiţiile în care reglementarea a vizat o perioadă ulterioară adoptării, argumentele recurentei ţinând de impactul asupra investiţiilor şi a profitului previzionat şi nu de noţiunea de "neretroactivitate" în sensul legii.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. împotriva Sentinţei nr. 1086 din 1 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM