Artificial conditions for EU rural aid eligibility: service provision to parent's entities as abusive practice justifying full fund recovery

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015 din 17 iunie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din Cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- Anularea Procesului-verbal de Constatare a Neregulilor şi de Stabilire a Creanţelor Bugetare nr. 11871 din 1 aprilie 2015, inclusiv a sancţiunii aplicate de restituire a sumei de 514.351,52 RON, privind proiectul cu codul x din 11 iunie 2010;

- Anularea Deciziei nr. 19505 din 28 mai 2015 prin care s-a respins contestaţia împotriva Procesului-verbal nr. x din 1 aprilie 2015;

- Suspendarea executării Procesului-verbal de Constatare a Neregulilor şi de Stabilire a Creanţelor Bugetare nr. 11871 din 1 aprilie 2015, până la soluţionarea definitivă a prezentei cereri;

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2768 din 28 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea şi cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din Cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca nefondate.

A dispus restituirea către reclamant a cauţiunii în cuantum de 5.150 RON, consemnată cu recipisa nr. x din 25 septembrie 2015 emisă de B. SA - Sucursala Slobozia, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul C. - Întreprindere Individuală, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ.

În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susţinut recurentul că, raportându-se la obiectivele legislaţiei europene cu privire la dezvoltarea zonelor rurale şi modernizarea agriculturii, întreaga motivare a instanţei de fond nu are nici un fundament juridic acordat la legislaţia europeană, cu atât mai mult cu cât politica agricolă comună promovată şi susţinută de către Regulamentele şi legislaţia europeană, respectiv Regulamentul UE nr. 1307/2013, şi nr. 1305/2013 nu interzice prestarea de servicii între microîntreprinderi ci o încurajează şi promovează.

A făcut trimitere la Hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03, Rec., p.I-7355, punctul 39 prin care CEJ a declarat deja că proba unei practici abuzive impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost stins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia.

A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu a motivat şi argumentat avantajul obţinut de către beneficiar, întocmai cu decizia de îndrumare a CJUE. CJUE a arătat cu privire la modul în care trebuie interpretat art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, ca, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiţii îndeplineşte criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului - ceea ce în prezenta cauză s-a şi confirmat de către funcţionarii AFIR odată cu aprobarea finanţării proiectului - atunci proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune analiza din partea instanţei de fond (aspect neevaluat prin hotărârea recurată).

În ceea ce priveşte circumstanţele obiective, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că adevăratul beneficiar a fot tatăl reclamantului, domnul D., circumstanţe care nu sunt conforme cu Cererea de finanţare, Studiul de Fezabilitate şi al memoriului Justificativ, al Contractului de Finanţare, însă potrivit ghidului solicitantului pentru accesarea Măsurii 312 - "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi", beneficiarul poate avea codul CAEN ca activitate principală sau ca activitate secundară pentru investiţia vizată prin proiect.

Totodată a susţinut recurentul că, în privinţa întrunirii circumstanţelor subiective, instanţa de fond, nu a făcut altceva decât să reia motivarea intimatei care apreciază neîntrunirea condiţiilor de eligibilitate a proiectului pe baza unor criterii disparate, fără a ţine cont de finalitatea avută în vedere la implementarea proiectului şi îndeplinită.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora:

"obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţi competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroare nu ar fi putut fi depistat de beneficiar în mod rezonabil.", arătând că (potrivit adresei nr. x din 25 septembrie 2013) intimata este cea care a fost în eroare, deoarece Comisia Ares (201393102917 din 24 septembrie 2013 privind observaţiile şi solicitările de informaţii suplimentare care decurg după misiunea de audit privind măsurile Axei 1 şi 3 (Măsura 312) a identificat deficienţe care constituie carenţe grave în punerea în aplicarea controalelor-cheie de către autorităţile române în ceea ce priveşte: - condiţiile create în mod artificial în vederea obţinerii de ajutor în mod necuvenit, - evaluarea caracterului rezonabil al costurilor; - criteriile de selecţie (evaluarea şi verificarea valabilităţii acestora).

De asemenea, a susţinut recurentul că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, întrucât nu a avut în vedere Hotărârea Curţii (camera a şasea) din 12 septembrie 2013 care are ca obiect "politica agricolă comună - FEADR - Regulamentul UE nr. 65/2011 - sprijin pentru dezvoltarea rurală-ajutor pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de microîntreprinderi - noţiunea condiţii create artificial - practici abuzive - elemente de probă" .

De asemenea, recurentul a criticat hotărârea atacată şi prin prisma faptului că instanţa de fond a încălcat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 6 din Regulamentul UE 65/2011 cu privire la principiul proporţionalităţii întrucât instanţa a apreciat în mod eronat că se aplică clauzele generale cuprinse în contractul de finanţare şi nu principiul proporţionalităţii stipulat în O.U.G. nr. 66/20111, deoarece prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul CE nr. 65/2011 se referă la cererea de plată şi nu la returnarea sumelor deja plătite.

Instanţa de fond şi-a însuşit măsura dispusă de intimata AFIR, fără a analiza dacă a fost corectă determinarea cuantumului creanţei bugetare stabilită în sarcina reclamantului, apreciind fără a ţine cont de dispoziţiile comunitare şi cele legale naţionale incidente, care aplică o analiză a gravităţii, amploarea, persistenţa şi repetarea nerespectării constatate", aprecierea atitudinii culpabile sau intenţionate, repetitivă a săvârşirii nerespectării sancţionate, în funcţie de care se aplică praguri ale unui procentaj al reducerii începând cu 5%, 15%, 20% şi poate ajunge până la excluderea totală, aceasta din urmă fiind apreciată ca cea mai drastică măsură.

A mai criticat hotărârea atacată şi pentru lipsa aprecierii juste a caracterului subiectiv al "nerespectării" constatate fără a lua în considerare dincolo de premisele existenţei sau nu a încălcării eligibilităţii proiectului de aspecte care ţin de nuanţarea modului în care ar fi "săvârşit" această încălcare.

A mai arătat recurentul că din cuprinsul hotărârii atacate nici instanţa de fond şi nici intimata nu au arătat care este avantajul obţinut de către reclamanta-recurentă care să contravină schemei de ajutor. (Această ultimă critică a fost invocată şi în cadrul cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.)

Totodată a susţinut recurenta că nu a susţinut în faţa instanţei de fond că dispoziţiile Regulamentului UE 65/2011 nu pot fi aplicate, întrucât ar retroactiva, aşa cum a argumentat instanţa de fond la pagina 30 din sentinţa recurată, motivând astfel soluţia dată prin afirmaţii ce se află în neconcordanţă cu realitatea.

În concluzie, în cadrul acestui caz de casare a arătat că analiza cauzei prezente de către instanţa de fond a fost superficială.

Cu privire la soluţia instanţei de fond referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 1 aprilie 2015, recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că nu este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2005.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia pentru finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărâri atacate ca temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 19 martie 2018 în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 11 iunie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, în consecinţă, a admis recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând legalitatea sentinţei recurate, în raport de criticile formulate, de apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la situaţia de fapt, instanţa de fond a reţinut că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 1 aprilie 2015 şi înregistrat la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x din 1 aprilie 2015 s-a stabilit în sarcina reclamantului A. o creanţă bugetară în cuantum de 514.351,52 RON, ca urmare a retragerii sprijinului financiar nerambursabil acordat în baza Contractului de finanţare nr. x din 11 iunie 2010 pentru proiectul "Înfiinţare întreprindere individuală aparţinând lui C. în comuna Cosâmbeşti, judeţul Ialomiţa".

În cuprinsul procesului-verbal s-a reţinut că reclamantul a creat un avantaj nejustificat în vederea obţinerii finanţării nerambursabile în cadrul măsurii 312, respectiv a prestat preponderent, de la implementarea proiectului şi până la data efectuării controlului ex-post, servicii către societăţi la care dl. D. (tatăl recurentului-reclamant C.) este acţionar majoritar şi administrator, SC E. SRL; de asemenea reclamantul a efectuat servicii în cadrul proiectului şi pentru D. PFA, precum şi pentru persoana fizică D., lucrările prestate pentru toate cele trei persoane fiind pe o suprafaţă de 3.007,62 ha, ceea ce reprezintă 92,7% din totalul lucrărilor efectuate.

S-a concluzionat de către pârâtă că elementele identificate indică nerespectarea pe toată durata de valabilitate a contractului a criteriilor de eligibilitate, investiţia fiind realizată pentru a beneficia, în mod nejustificat, de finanţare nerambursabilă în procent de 70% iar înfiinţarea bazei materiale a dl. C. prin achiziţionarea de utilaje agricole a condus la crearea "unui centru de profit" pentru alte societăţi care aparţin domnului D., fapt interzis de art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 şi art. 4 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 2988/1995.

În ceea ce priveşte temeiul de drept al constatării neregulii, a fost invocată încălcarea de către reclamant a următoarelor prevederi: art. 1 alin. (2) şi (3), art. 8 alin. (1) din Contractul de finanţare, art. 1 alin. (1), (3) şi (4), art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (1), (6) şi (7) şi art. 14 din Anexa I la contract, art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, art. 72 alin. (1) şi (2) din Regulamentul CE nr. 1698/2005.

Împotriva procesului-verbal, reclamantul a formulat contestaţie administrativă, care a fost respinsă prin Decizia înregistrată sub nr. x din 28 mai 2015.

În cuprinsul procesului-verbal s-au reţinut următoarele elemente:

- reclamantul C. este fiul lui D.,

- spaţiul în care este amenajat sediul social şi locul de amplasare al utilajelor întreprinderii reclamantului este obţinut prin contract de comodat (împrumut de folosinţă gratuită) de la D. şi F.,

- sursa de finanţare a activităţii reclamantului provine dintr-un credit bancar garantat de D. atât în nume personal cât şi prin intermediul SC E. SRL,

- 92,7% din totalul serviciilor prestate de reclamant au avut ca beneficiar SC E. SRL (la care asociat unic şi administrator este D.), PFA D. şi persoana fizică D.

Faţă de aceste elemente, instanţa de fond a apreciat că este corectă concluzia pârâtei în sensul că nu s-a atins scopul finanţării menţionat în cererea de finanţare, potrivit căreia "potenţialii clienţi ai beneficiarului vor fi în procent de 100% micii fermieri", în realitate întreprinderea fiind creată în principal în scopul prestării de servicii către societatea controlată de tatăl reclamantului sau în folosul activităţii prestate de tatăl reclamantului. Aceste elemente sunt totodată şi indicii care dovedesc coordonarea deliberată dintre C. şi tatăl său D., în cauză reclamantul nefiind în măsură să dovedească că proiectul său este independent de activitatea desfăşurată de tatăl său.

S-a mai reţinut că toate argumentele invocate de reclamant în acţiune în legătură cu întrunirea cerinţelor condiţiilor artificiale s-au bazat pe datele formale prezentate în cererea de finanţare, în timp ce în cazul acestei abateri se ţine cont tocmai de elementele de fond ce nu au fost prezentate în cererea de finanţare şi din care rezultă că adevăratul beneficiar al finanţării nu este reclamantul, ci tatăl acestuia care prestează activitate agricolă atât ca persoană fizică cât şi prin intermediul societăţii controlate de acesta, SC E. SRL.

Curtea de Apel Bucureşti a mai reţinut că în cauză este întrunit şi elementul subiectiv, întrucât scopul urmărit prin crearea de condiţii artificiale a fost acela de a obţine nejustificat finanţarea, în condiţiile în care adevăratul beneficiar al finanţării, tatăl reclamantului, nu ar fi putut obţine finanţare în cadrul măsurii 312 întrucât societatea controlată de acesta nu se încadra în categoria de beneficiari ai acestei măsuri.

A. În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În analizarea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de control judiciar verifică dacă instanţa a cărei hotărâre se atacă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost doar invocat în drept în cadrul motivelor de recurs, recurentul nefăcând nici o critică cu privire la regulile de procedură pe care instanţa de fond le-ar fi încălcat astfel încât să atragă nulitatea hotărârii.

B. În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Se constată că instanţa de fond a prezentat în conţinutul hotărârii recurate elementele de fapt şi de drept care au format opinia sa în raport cu soluţia pronunţată.

În cuprinsul sentinţei recurate nu există motive contradictorii ori străine de natura cauzei, considerentele acesteia respectând prevederile art. 425 C. proc. civ., privitoare la conţinutul hotărârii, astfel că instanţa de fond a analizat cauza în limitele instituite de lege şi cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat întocmai solicitările reclamantului şi a răspuns fundamentat cererii formulate, în considerentele hotărârii neidentificându-se analizarea altui obiect faţă de cel care s-a cerut. De asemenea, nu se identifică nici existenţa unor motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că nu este întemeiată critica recurentului privind circumstanţele obiective, în sensul că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că adevăratul beneficiar a fost tatăl reclamantului, domnul D., circumstanţe care nu sunt conforme cu cererea de finanţare, studiul de Fezabilitate şi al memoriului justificativ, al contractului de finanţare, potrivit Ghidului solicitantului pentru accesarea Măsurii 312 - "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi" beneficiarul putând avea codul CAEN ca activitate principală sau ca activitate secundară pentru investiţia vizată prin proiect.

Din actele dosarului a rezultat că obiectivul specific al Măsurii 312, de a crea şi a diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro - întreprinderi, nu a fost atins, întrucât din analiza contractelor de prestări servicii ale beneficiarului C. şi SC E. SRL, PFA D. şi persoana fizică D. rezultă că aceştia şi-au prestat servicii reciproc, împrejurare care a creat un cadru de interdependenţă.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentului în sensul că întreaga motivare a instanţei de fond nu are nici un fundament juridic acordat la legislaţia europeană, cu privire la dezvoltarea zonelor rurale şi modernizarea agriculturii, fiind menţionate Regulamentele şi legislaţia europeană, respectiv Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi nr. 1305/2013 care nu interzic prestarea de servicii între micro-întreprinderi ci o încurajează şi promovează.

Faptul că Regulamentele invocate de către recurent promovează şi încurajează prestarea de servicii între micro-întreprinderi nu este relevant în sensul invocat, întrucât sancţiunea de retragere a fondurilor europene a fost aplicată recurentului deoarece acesta nu a respectat clauzele contractuale stabilite pentru utilizarea acestora.

Instanţa de control judiciar constată că nu este întemeiată nici critica recurentului potrivit căreia instanţa de fond nu a făcut altceva decât să reia motivarea intimatei care a apreciat neîntrunirea condiţiilor de eligibilitate a proiectului pe baza unor criterii disparate, fără a ţine cont de finalitatea avută în vedere la implementarea proiectului.

Împrejurarea că instanţa de fond a analizat actele administrative atacate, înscrisurile ataşate la dosarul cauzei şi acţiunea reclamantei în raport de apărările făcute de către pârâtă, apărări pe care le-a găsit pertinente în pronunţarea soluţiei, nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată este nemotivată.

Cu privire la critica recurentului privind nemotivarea hotărârii instanţei de fond sub aspectul avantajului obţinut de către beneficiar, raportat la decizia de îndrumare a CJUE cu privire la modul în care trebuie interpretat art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE 65//2011, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a motivat acest aspect, reţinând că, atât la momentul încheierii contractului de finanţare cât şi ulterior pe perioada derulării acestuia şi la momentul întocmirii procesului-verbal contestat, au existat dispoziţii comunitare care sancţionau crearea de condiţii artificiale în scopul obţinerii nejustificate a sprijinului. Acest aspect este menţionat chiar în conţinutul contractului de finanţare la art. 3 (1) ultima teză din Anexa I "prevederi generale" potrivit căruia:

"dacă Autoritatea Contractantă constată că obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate pe o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăţi) îşi rezervă dreptul de a recupera sprijinul acordat".

În concluzie, se reţine că motivarea hotărârii atacate permite instanţei de control judiciar să verifice aplicarea legii la stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de fond lămurind pe deplin situaţia de fapt a cauzei, analizând întocmai cererea supusă analizei, considerentele hotărârii făcând posibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţate.

Reţine Înalta Curte, pentru aceste motive, că susţinerile recurentului - reclamant în contextul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate, hotărârea este motive, nu cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei.

C. În ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere situaţiile în care instanţa recurge la dispoziţiile legale ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar le încalcă.

Din considerentele hotărârii atacate rezultă că au fost aplicate în mod corect normele de drept incidente în cauză.

Înalta Curte nu poate primi prima critică a recurentului în cadrul acestui motiv de casare, respectiv că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora " obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţi competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil." întrucât intimata este cea care a fost în eroare (potrivit Adresei nr. x din 25 septembrie 2013), deoarece Comisia Ares a identificat deficienţe care constituie carenţe grave în punerea în aplicarea controalelor-cheie de către autorităţile române, în ceea ce priveşte condiţiile create în mod artificial în vederea obţinerii de ajutor în mod necuvenit, evaluarea caracterului rezonabil al costurilor, criteriile de selecţie (evaluarea şi verificarea valabilităţii acestora).

Împrejurarea că, prin Adresa nr. x din 25 septembrie 2013, Direcţia pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a adus la cunoştinţă Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit faptul că reprezentanţii Comisiei Ares, ca urmare a misiunii de audit privind măsurile Axei 1 şi 3 (Măsura 312) desfăşurată în perioada 22 - 26 aprilie 2013, au identificat deficienţe care constituie carenţe grave în punerea în aplicarea controalelor-cheie de către autorităţile române, nu poate conduce la concluzia că a fost constatată o eroare a Autorităţii Contractante în cauza de faţă.

Potrivit clauzelor contractuale stabilite prin contractul de finanţare, Autoritatea de Control are dreptul de a verifica şi de a constata nereguli privind încheierea sau executarea contractului de finanţare pe toată durata de execuţie şi de monitorizare a proiectului.

Astfel, potrivit art. 2 alin. 8 din contractul de finanţare, se instituie o perioadă de monitorizare a proiectului de 5 ani, care se calculează de la data efectuării ultimei plăţi de către autoritatea contractantă.

Contractul de finanţare x a fost încheiat în data de 11 iunie 2010, între beneficiarul C. Întreprindere Individuală şi Autoritatea Contractantă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, valoarea totală eligibilă fiind de maxim 734.789 RON, echivalentul a maxim 174.099 euro, Autoritatea Contractantă angajându-se să acorde finanţare nerambursabilă în sumă de maxim 514.352 RON, echivalentul a maxim 121.869 euro (conform art. 3 alin. (2) din Contractul de finanţare). Durata de realizare a investiţiei şi de implementare a proiectului este de 21 de luni.

În cauză, proiectul a fost finalizat, suma de 514.351,52 RON fiind plătită beneficiarului la 14 octombrie 2010, respectiv tranşa I - 411.252,52 RON reprezentând 97.120,14 euro, conform ordinelor de plată din data de 7 octombrie 2010, şi tranşa II -103.106,00 RON reprezentând 24.118,36 euro, conform ordinelor de plată din data de 14 octombrie 2010.

Controlul efectuat a avut ca obiectiv verificarea menţinerii eligibilităţii proiectului pentru cofinanţarea Comunităţii, în sensul de a nu fi suferit o modificare substanţială ulterior plăţii finale realizate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în perioada de valabilitate a Contractului de finanţare.

Din actele dosarului nu rezultă că a existat o eroare care nu a putut fi depistată în mod rezonabil de către beneficiar, astfel încât acesta să fie exonerat de obligaţia de rambursare a sumelor acordate în mod necuvenit, aşa cum în mod greşit solicită recurentul.

Pe de altă parte, faptul că o anumită neregulă nu a fost depistată la un control anterior care ar fi putut avea loc, nu înseamnă că autoritatea nu ar mai putea constata nereguli, o astfel de interpretare fiind contrară dispoziţiilor contractuale şi prevederile normative naţionale şi europene care reglementează posibilitatea efectuării de verificări în controlul legalităţii finanţărilor din fonduri europene pe toată durata de execuţie a contractului şi în perioada de monitorizare.

Împrejurarea că ulterior încheierii contratului putea fi efectuat un control care să fi recunoscut legăturile dintre cele trei entităţi nu reprezintă o exonerare de răspundere sub aspectul condiţiilor de eligibilitate care trebuie respectate pe toată durata de implementare a proiectului finanţat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul controlului ex post fiind identificate elemente care au condus la încălcarea acestor condiţii tocmai prin modalitatea în care beneficiarul a acţionat în derularea contractului de finanţare.

A rezultat, astfel, că reclamantul a încheiat 8 contracte cu SC E. SRL (societate în care tatăl reclamantului este asociat unic şi administrator) şi a prestat servicii cu această societate pe o suprafaţă de 2.388,17 ha, reprezentând 73,6 % din totalul lucrărilor.

De asemenea, a susţinut recurentul că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, întrucât nu a avut în vedere Hotărârea Curţii (camera a şasea) din 12 septembrie 2013 privind "politica agricolă comună - FEADR - Regulamentul UE nr. 65/2011 - sprijin pentru dezvoltarea rurală-ajutor pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de microîntreprinderi - noţiunea condiţii create artificial - practici abuzive - elemente de probă", pronunţată în cauza C-434/12, Slanceva împotriva EOOD (autoritatea competentă din Bulgaria), potrivit căreia:

"Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. în această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare."

Analizând sentinţa atacată şi prin prisma acestei critici formulate de recurent, Înalta Curte constată că a fost efectuată o analiză detaliată a celor două elemente, obiectiv şi subiectiv, precum şi a indicatorilor menţionaţi, instanţa de fond stabilind modalitatea în care au fost create condiţiile artificiale în cauză prin menţionarea în concret a modului în care a fost greşit aplicată procedura de accesare a finanţării.

Astfel, s-a stabilit, pe baza probelor administrate, o situaţie de fapt, care nu a fost contestată de recurent, constând în aceea că în cuprinsul procesului-verbal s-au reţinut următoarele elemente: reclamantul C. este fiul lui D.; spaţiul în care este amenajat sediul social şi locul de amplasare al utilajelor întreprinderii reclamantului este obţinut prin contract de comodat (împrumut de folosinţă gratuită) de la D. şi F.; sursa de finanţare a activităţii reclamantului provine dintr-un credit bancar garantat de D. atât în nume personal cât şi prin intermediul SC E. SRL; 92,7% din totalul serviciilor prestate de reclamant au avut ca beneficiar SC E. SRL (la care asociat unic şi administrator este D.), PFA D. şi persoana fizică D.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a verificat elementele cuprinse în motivarea actelor administrative contestate, precum şi în documentaţia care a stat la baza emiterii acestora, toate acestea evidenţiind o coordonare între recurentul-reclamant şi Persoana Fizică Autorizată D. şi SC E. SRL, prin intermediul persoanei fizice D., în vederea creării în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea de finanţare în cadrul Măsurii 312, concluzia bazându-se nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Faţă de aceste elemente, instanţa de fond în mod judicios a apreciat că este corectă concluzia pârâtei în sensul că nu s-a atins scopul finanţării menţionat în cererea de finanţare, potrivit căreia potenţialii clienţi ai beneficiarului ar fi trebuit să fie în procent de 100% format din micii fermieri. În realitate, întreprinderea a fost creată în principal în scopul prestării de servicii către societatea controlată de tatăl reclamantului sau în folosul activităţii prestate de tatăl reclamantului.

Este lipsită de fundamentare şi criticata recurentului potrivit căreia instanţa de fond nu a respectat disp. art. 13 (1)din H.G. nr. 875/2011, întrucât nu a procedat la o încadrare corectă a prevederilor actelor normative încălcate de către reclamantul-recurent; a arătat recurentul că aceste dispoziţii prevăd că:

"în aplicarea art. 28 din ordonanţă, stabilirea valorii corecţiilor financiare prin aplicarea coeficienţilor de corecţie prevăzuţi în anexa la ordonanţă se face cu încadrarea corectă a prevederilor actelor normative încălcate în categoria de abateri descrisă de aceasta". Acestea se referă la nereguli în aplicarea de către beneficiari a prevederilor privind procedurile de achiziţie efectuate în baza unor contracte de finanţare din fonduri europene, iar actele administrative atacate din prezenta cauză vizează crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea nejustificată a finanţării.

Nu este fondată critica recurentului potrivit căreia instanţa de fond a încălcat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 6 din Regulamentul CE 65/2011 cu privire la principiul proporţionalităţii, întrucât instanţa ar fi apreciat în mod eronat că se aplică clauzele generale cuprinse în contractul de finanţare şi nu principiul proporţionalităţii stipulat în respectiv art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, deoarece prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul UE nr. 65/2011 se referă la cererea de plată şi nu la returnarea sumelor deja plătite; nefondată este şi critica recurentului privind faptul că instanţa de fond şi-a însuşit măsura dispusă de intimata AFIR fără a analiza dacă a fost corectă determinarea cuantumului creanţei bugetare stabilită în sarcina reclamantului, apreciind fără a ţine cont de dispoziţiile comunitare şi cele legale naţionale incidente, care implică o analiză a gravităţii, amploarea, persistenţa şi repetarea nerespectării constatate, aprecierea atitudinii culpabile sau intenţionate, repetitivă a săvârşirii faptei sancţionate, în funcţie de care se aplică praguri ale unui procentaj al reducerii începând cu 5%, 15%, 20% şi poate ajunge până la excluderea totală, aceasta din urmă fiind apreciată ca cea mai drastică măsură. De asemenea, a mai arătat recurentul că principiul proporţionalităţii este reluat şi în Regulamentul Consiliului Europei nr. 1782/2003 la art. 1 şi 2.

Înalta Curte apreciază că toate aceste critici care vizează raportul proporţionalităţii între sancţiunea aplicată şi faptele recurentului-reclamant care au condus la aplicarea sancţiunii nu sunt fondate. Pretinsele încălcări ale dispoziţiilor legale precizate de către recurent nu au fundament juridic, raportat la dispoziţiile aplicabile.

Obiectul cauzei prezente îl formează anularea actelor administrative emise de pârâta AFIR prin care s-a stabilit că reclamantul a creat condiţii artificiale care au dus la obţinerea nejustificată a finanţării cu caracter nerambursabil, stabilindu-se astfel că investiţia ce face obiectul proiectului "Înfiinţare Întreprindere Individuală C. în comuna Cosâmbeşti, judeţul Ialomiţa", aparţinând beneficiarului C. Întreprindere Individuală, a devenit neeligibilă ca urmare a prevederilor legale şi contractuale încălcate, prezentate la capitolul 7 din procesul-verbal atacat, respectiv Regulamentul UE nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului UE nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală/FEADR), Regulamentul UE nr. 1290/2005, precum şi încălcarea de către reclamant a următoarelor prevederi: art. 1 alin. (2) şi (3), art. 8 alin. (1) din Contractul de finanţare, art. 1 alin. (1), (3) şi (4), art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (1), (6) şi (7) şi art. 14 din Anexa I la contract, art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, art. 72 alin. (1) şi (2) din Regulamentul UE nr. 1698/2005.

Prin urmare, în cauză principiul proporţionalităţii invocat de către recurentul-reclamant trebuie raportat la criteriile stabilite de dispoziţiile art. 18 alin. (2) şi art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE 65/2011, sancţiunea care poate fi aplicată în cazul neconformităţii respectării condiţiilor de eligibilitate este retragerea integrală a sprijinului financiar acordat.

Nu este fondată nici critica recurentului în sensul că nici instanţa de fond şi nici intimata nu au arătat care este avantajul obţinut de către reclamanta-recurentă care să contravină schemei de ajutor. (Această critică a fost invocată şi în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Avantajul obţinut de recurentul-reclamant a constat în faptul că Întreprinderea Individuală C. a funcţionat în scopul ajutorului de prestări de servicii în proporţie de 97% din totalul serviciilor prestate, în favoarea tatălui acestuia, D., persoană fizică, D. PFA şi SC E. SRL, al cărui asociat şi administrator este tot tatăl recurentului, deşi de acest împrumut, respectiv prestările de servicii, trebuia să beneficieze potenţialii clienţi ai beneficiarului, respectiv fermieri mici în procent de 100%, aşa cum era prevăzut în contract.

Critica privind faptul că nu s-au avut în vedere indicii de fraudă în cazul conflictului de interese din H.G. nr. 678/2001 nu poate fi reţinută, întrucât în mod corect a reţinut instanţa de fond că pârâta nu a reţinut în procesul-verbal încălcarea normelor privind conflictul de interese.

Cu privire la criticile recurentului potrivit cărora nu a susţinut în faţa instanţei de fond că dispoziţiile Regulamentului UE nr. 65/2011 nu pot fi aplicate, aşa cum a argumentat instanţa de fond, motivând astfel soluţia prin afirmaţii ce se află în neconcordanţă cu realitatea, precum şi cele privind faptul că analiza cauzei de către instanţa de fond a fost superficială, acestea se circumscriu cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care a fost analizat anterior în cadrul considerentelor prezentei hotărâri.

Nu poate fi reţinută nici critica recurentului în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond pe capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 1 aprilie 2015, în sensul că a apreciat greşit instanţa de fond că nu este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2005.

Înalta Curte constată că în cauză nu au fost îndeplinite cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Nu există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative care fac obiectul prezentului dosar, nu există indicii de nelegalitate, având în vedere argumentele prezentate în prezentele considerente. De asemenea, nu s-a făcut dovada unui prejudiciu material viitor şi previzibil care să fie creat reclamantului prin actul prin care s-a dispus, pentru nerespectarea clauzelor contractuale, rambursarea sumei acordate din cadrul fondurilor europene acordate de către Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care a făcut obiectul contractului de finanţare.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul C. - Întreprindere Individuală ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul C. - Întreprindere Individuală împotriva Sentinţei civile nr. 2768 din 28 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM