Conflict of interest in validating municipal cultural cooperation protocols: presumptive violation via affinity and inadmissibility of post-debate prescription defense

Deliberând, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 29 martie 2016 întocmit de pârâtă.

Prin Sentinţa nr. 199/F-Cont din 18 octombrie 2016, instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Motivele de casare invocate în cauză

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., fiind invocate, în susţinerea căii de atac formulate, motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

A fost criticată hotărârea pronunţată de instanţa de fond, arătându-se că au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că instanţa de fond nu a soluţionat în mod corect, din punct de vedere procedural, excepţia peremptorie invocată prin concluziile depuse la data de 18 octombrie 2016, care priveşte sancţiunea prescripţiei.

S-a susţinut că în mod cu totul nejustificat instanţa de fond, deşi avea cunoştinţă despre excepţia invocată, a înţeles să soluţioneze cauza, încălcând principiul contradictorialităţii, nerepunând cauza pe rol şi nepunând în discuţia părţilor o excepţie care, dacă ar fi fost admisă, ar fi făcut de prisos cercetarea fondului.

Faţă de aceste aspecte se apreciază că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse la art. 174 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., s-a susţinut că prin soluţia pronunţată instanţa de fond a nesocotit aspectele invocate de către recurentul reclamant, limitându-se la a prelua în totalitate cele invocate de către intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, fără a face trimitere sau a lua în discuţie cele enunţate atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cele două rânduri de concluzii scrise.

În opinia recurentului, instanţa de fond face o greşită aplicare a normelor de drept material prin neanalizarea în mod corect şi obiectiv a aspectelor invocate în dovedirea contestaţiei, limitându-se doar la a reitera selectiv câteva menţiuni făcute în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, însă neluând în considerare aspectele care prezentau corect realitatea de fapt şi de drept.

S-a arătat că spaţiile deţinute de Centrul Cultural al Municipiului Piteşti au fost transmise pe bază de protocol mai multor societăţi comerciale încă din anul 2000.

Prin cele două hotărâri, respectiv HCL nr. 402 din 24 septembrie 2009 privind validarea Protocolului de colaborare încheiat de Centrul Cultural al Municipiului Piteşti şi SC B. SRL, şi respectiv nr. 403 din 24 septembrie 2009 privind validarea Protocolului de colaborare încheiat de Centrul Cultural al Municipiului Piteşti şi SC C. SRL, s-a avut în vedere doar intenţia de a aduce la cunoştinţa membrilor Consiliului Local colaborarea între Centrul Cultural Piteşti şi SC B. SRL, SC C. SRL.

Aşa cum se poate observa din documentele prezentate, la nivelul Centrului Cultural al Municipiului Piteşti, au fost încheiate mult mai multe contracte de colaborare cu diferite societăţi comerciale, conform atribuţiilor ce îi reveneau.

S-a susţinut că faţă de momentul adoptării celor două hotărâri, respectiv HCL nr. 402 din 24 septembrie 2009 şi HCL nr. 403 din 24 septembrie 2009, şi data emiterii deciziei/raportului de evaluare, respectiv 29 martie 2016, a intervenit prescripţia în ceea ce priveşte presupusa faptă ce a generat un conflict de interese.

S-a invocat Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 418/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi a art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.

Se arată faptul că, referitor la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, termenul de prescripţie de 3 ani, instituit de legiuitor doar pentru situaţiile de incompatibilitate care au încetat înainte de sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. A admite că termenul de 3 ani de prescripţie a aplicării sancţiunii a fost stabilit de legiuitor doar pentru abaterile disciplinare constatate sub forma incompatibilităţilor (care au încetat înainte de sesizarea Agenţiei), nu şi pentru abaterile disciplinare constatate sub forma conflictelor de interese (care au încetat, în aceleaşi condiţii), ar însemna acceptarea faptului că, prin această omisiune discreţionară, se instituie un tratament privilegiat pentru incompatibilităţi - ca abatere disciplinară şi se creează, implicit, o discriminare faţă de abaterile disciplinare constatate sub forma conflictelor de interese (în aceleaşi condiţii).

Mai mult, prin această omisiune, abaterile sub forma conflictelor de interese sunt lăsate în afara domeniului de aplicare a prescripţiei răspunderii disciplinare, acestea devenind imprescriptibile.

Recurentul a susţinut că o altă problemă supusă atenţiei instanţei de fond, care însă nu a fost analizată sub nici un aspect, se referă la regimul juridic aplicabil în ceea ce priveşte organizarea, funcţionarea şi conducerea activităţii Centrului Cultural al Municipiului Piteşti.

S-a arătat că Centrul Cultural reprezintă o instituţie publică de cultură şi la acea dată avea regimul juridic reglementat de O.U.G. nr. 118/2006, O.M.C. nr. 2883/2003.

Se arată că dispoziţiile cuprinse în art. 5 alin. (3) din Anexa nr. 1 la HCL nr. 162/2006 prevăd faptul expres faptul ca "instituţia de cultura funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare avizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Argeş şi aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Piteşti."

De asemenea, dispoziţiile legale cuprinse în cadrul Anexei la HCL nr. 162/2006 reglementează şi structura organizatorică a acestuia, iar instanţa de fond nu a înţeles să analizeze dispoziţiile invocate de reclamant.

S-a arătat că un alt aspect pe care trebuia să îl aibă în vedere instanţa de fond este legat de modalitatea de finanţare a instituţiei de cultură în discuţie. Astfel, în Statut se prevede faptul că " Centrul Cultural al Municipiului Piteşti este finanţat din venituri proprii şi alocaţii de la bugetul local, sau după caz, de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte realizarea veniturilor proprii de către instituţia de cultura, s-a arătat că acestea pot fi obţinute din mai multe surse, respectiv, cele prevăzute în Statut.

Un aspect deosebit de important se referă la conducerea instituţiei (centrul cultural) care este realizată de către director în baza unui program de management asumat şi însuşit în conformitate cu dispoziţiile legale.

Astfel, instanţa de fond trebuia sa aibă în vedere în ceea ce priveşte activitatea Centrului Cultural (ca aşezământ cultural) se realizează prin programe elaborate de conducerea acestuia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 118/2006.

Autoritatea administraţiei publice locale intervine doar în ceea ce priveşte modificarea modului de organizare şi funcţionare şi nu au legătură cu activitatea acestuia.

În opinia recurentului-reclamant o deosebita importanţă o reprezintă principiul autonomiei culturii şi artei, enunţat la art. 5 lit. f) din OMC nr. 2883/2003.

Un alt aspect peste care Curtea de Apel Piteşti a trecut s-a arătat că se referă la dispoziţiile cuprinse în cadrul Anexei nr. 2 la HCL nr. 162 din 3 mai 2006, respectiv cele care compun Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Centrului Cultural al Municipiului Piteşti.

În ceea ce priveşte acest document, s-a făcut referire la ceea ce înseamnă patrimoniul şi conducerea Centrului Cultural al Municipiului Piteşti, astfel cum acestea sunt stabilite de dispoziţiile legale.

Astfel, patrimoniul Centrului Cultural al Municipiului Piteşti aşa cum este definit la art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Anexa nr. 2 la HCL nr. 162/2006, reprezintă "ansamblul de drepturi şi obligaţii asupra unor bunuri aflate în proprietate publica sau privata a municipiului Piteşti, după caz, pe care le administrează în condiţiile legii, precum şi asupra unor bunuri aflate în proprietatea private a instituţiei", cu menţiunea că "cele aflate în administrarea Centrului Cultural se gestionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, conducerea instituţiei fiind obligată să aplice măsurile de protecţie prevăzute de lege în vederea protejării acestora".

În ceea ce priveşte conducerea instituţiei s-a precizat că dispoziţiile din Anexa nr. 2 la HCL nr. 162/2006 prevăd "conducerea operativă a Centrului Cultural este asigurată de un director, numit prin concurs conform legii, acesta având o serie de atribuţii.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Anexa nr. 2 la HCL nr. 162/2006, activitatea directorului este sprijinită de către consiliul de administraţie, organ colectiv de conducere cu caracter deliberativ.

În continuare recurentul a solicitat ca instanţa de recurs să aibă în vedere circumstanţele legate de modalitatea şi împrejurările care au condus la încheierea actelor invocate de către pârâtă.

S-a arătat că la data adoptării celor două acte administrative în discuţie nu se putea discuta de existenţa unui conflict de interese, aşa cum este el definit de dispoziţiile din Legea nr. 176/2010, dat fiind că nu a uzat de funcţia de viceprimar în vederea asigurării unor interese pentru SC B. SRL şi SC C. SRL.

S-a precizat că în ceea ce priveşte contractul de colaborare între Centrul Cultural al Municipiului Piteşti şi societăţile comerciale care desfăşoară activitatea specificată în cadrul acestor contracte (denumite protocol de colaborare) au început sa fie încheiate încă din anul 2000, ulterior acestea au fost reînnoite prin acte adiţionale (denumite tot protocol de colaborare).

Altfel spus, la momentul adoptării celor două hotărâri de consiliu local, respectiv 24 septembrie 2009, actele adiţionale prin care a fost prelungită perioada de colaborare în ceea ce priveşte executarea contractelor erau deja încheiate, la data de 9 septembrie 2009, şi produceau deja efecte juridice.

În acest sens, s-a arătat că prin validarea protocoalelor prin cele două hotărâri de consiliu local, respectiv HCL nr. 402 din 24 septembrie 2009 şi HCL nr. 403 din 24 septembrie 2009, nu s-a urmărit decât aducerea la cunoştinţa consiliului a faptului că au fost prelungite contractele fără a avea vreo înrâurire juridică asupra valabilităţii sau aprobării acestora.

S-a precizat că în realitate demersul recurentului în ceea ce priveşte participarea la lucrările şedinţei, prin care au fost adoptate cele două acte administrative care ar fi născut o presupusă stare de conflict de interese, nu este de natura sa producă un beneficiu patrimonial în favoarea acestuia sau a unei rude prevăzute de legea specială, întrucât încheierea celor două contracte se consumase cu mult înaintea adoptării hotărârilor de consiliu, iar efectele juridice produse prin adoptarea celor două acte administrative a fost de aducere la cunoştinţa Consiliului Local al Municipiului Piteşti a faptului că protocoalele de colaborare încheiate încă din anul 2000 între Centrul Cultural al Municipiului Piteşti şi cele doua societăţi comerciale au fost prelungite.

În concluzie, s-a solicitat să se aibă în vedere, dincolo de aspectele pur formale ale participării la şedinţa de consiliu local din data de 24 septembrie 2009, faptul că acest demers legat de adoptarea HCL nr. 402/2009 şi HCL nr. 403/2009 nu este de natură să nască un conflict de interese.

S-a precizat referitor la relaţia de rudenie/afinitate intervenită între recurent şi reprezentantul legal al SC B., prin căsătorirea fiicei acestuia cu fiul domnului D., că nu există conflict de interese ca urmare producerii acestui eveniment, în anul 2008, întrucât respectivele contracte de colaborare au fost încheiate începând cu anul 2000.

S-a precizat că în cadrul Centrului Cultural al Municipiului Piteşti au fost încheiate mult mai multe protocoale şi cu alte societăţi comerciale, care nu au nici o legătură de rudenie cu mine.

Faţă de cele de mai sus, s-a arătat faptul că nu a avut rol de decizie în ceea ce priveşte încheierea contractelor de protocol, dat fiind faptul că nu a existat un contract direct între recurent şi beneficiar astfel încât să se afle într-o stare de conflict de interese.

S-a arătat că în situaţia dedusă judecaţii nu suntem în situaţia în care membrii consiliului local votau pentru admitere sau respingere, ci pentru a face dovada că au fost informaţi cu privire la încheierea acelor protocoale, demers ce era atributul exclusiv al organelor de conducere a Centrului Cultural Piteşti, acestea neavând nevoie de aprobarea Consiliului Local.

Textele de lege referitoare la conflictul de interese creează o prezumţie absolută de vinovăţie, pentru reţinerea faptei fiind suficient să se constate că funcţionarul public a emis un act sau a participat la luarea unei decizii care vizează una dintre persoanele prevăzute de lege. În acest context, dreptul la apărare, garantat de art. 24 din Constituţie, devine unul iluzoriu, întrucât nu are nici o relevanţă că subiectul activ nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, după cum este irelevant faptul că, nu au fost vătămate interesele legitime ale unei persoane fizice şi juridice.

S-a precizat că instanţa de fond nu a făcut nici o referire în cuprinsul expunerii considerentelor la practica judiciară invocată de către recurent în dovedirea cererii, în schimb se face trimitere la o recomandare a Comitetului Consiliului de Miniştri nr. 10 din anul 2000, prin care se încearcă să se asimileze diferite interpretări ale definiţiei conflictului de interese speţei de faţă.

S-a arătat, astfel cum s-a prezentat şi în cadrul cercetării penale, faptul că personal nu a participat la şedinţa de selecţie a firmelor participante, ci numai la procedura de lucru a comisiei şi caietul de sarcini, documente ce erau imperios necesare în vederea încheierii unor astfel de contracte privind domeniul public al municipiului.

3. Prin întâmpinare, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analiza motivelor de casare

4. Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivele de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele părţilor, actele şi lucrările dosarului precum şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

5. Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivele de nelegalitate expres arătate la pct. 1 - 8.

Recurentul A. a indicat de drept motive de casare pct. 5 şi 8, pretinzând că, pe de-o parte, prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar pe de altă parte, că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cursul dezbaterii fondului recursului s-a adăugat şi motivul de casare prevăzut de prevederile art. 488 alin. pct. 6 C. proc. civ., susţinându-se că sentinţa este nemotivată.

6. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Dezbaterea fondului cererii de chemare în judecată în faţa Curţii de Apel Piteşti s-a făcut la termenul de judecată din 3 octombrie 2016, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată când, având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa a amânat pronunţarea la 18 octombrie 2016.

Sentinţa recurată a fost pronunţată la această din urmă dată.

În aceiaşi zi, 18 octombrie 2016, reclamantul a depus la registratura instanţei concluzii scrise prin care a invocat o apărare nouă (prescripţia dreptului Agenţiei Naţionale de Integritate de a constata conflictul de interese), instanţa de fond luând act de această împrejurare dar omiţând să o ia în considerare.

În esenţă, recurentul pretinde că procedând astfel, instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii care guvernează procesul civil şi normele care reglementează comunicarea actelor de procedură civilă, fapt ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a sentinţei.

Înalta Curte respinge această apărare.

Astfel, potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.

Or, dezbaterile au fost închise la data de 3 octombrie 2016 iar înscrisul cuprinzând o nouă apărare a fost depus la data de 18 octombrie 2016. În consecinţă, în mod întemeiat nu a fost luat în seamă.

După închiderea dezbaterilor părţile pot depune, la cererea instanţei sau chiar din proprie iniţiativă, completări la notele privind susţinerile lor, depuse anterior la dosarul cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ., în acest sens fiind dispoziţiile art. 394 alin. (2) din acelaşi cod.

Aceste note pot fi denumite "concluzii scrise" ele nu pot însă aduce apărări noi, necunoscute de partea adversă, deoarece tocmai într-o astfel de situaţie s-ar încălca principiul contradictorialităţii.

7. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs (dispoziţiile art. 470 alin. (5) se referă la situaţia când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât cel al comunicării hotărârii şi, deci, nu sunt incidente în cauză).

Or, cererea de recurs nu face referire la acest motiv de casare, care a fost invocat doar în cadrul dezbaterii fondului recursului. În consecinţă, recurentul este decăzut din dreptul de a invoca noi motive de casare.

Chiar dacă s-ar accepta că motivul de casare este de ordine publică, după împlinirea termenului de recurs numai instanţa l-ar putea invoca din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu însă şi recurentul.

8. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sintetizând criticile recurentului, Înalta Curte constată că, în esenţă, acestea vizează următoarele aspecte:

- este prescrisă răspunderea recurentului pentru faptele din 2009;

- în mod greşit instanţa de fond nu a luat în considerare dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 292/2003, precum şi ale O.G. nr. 26/2005, O.U.G. nr. 118/2006, O.G. nr. 51/1998 şi H.G. nr. 442/1994 şi nu a ţinut cont că Centrul Cultural al municipiului Piteşti este o instituţie publică de cultură şi nu avut în vedere modalitatea în care acesta este organizat şi funcţionează; rezultă din aceste acte normative faptul că CLM Piteşti nu are nicio atribuţie directă în ce priveşte funcţionarea Centrului Cultural;

- în mod greşit instanţa nu a ţinut cont că prin Hotărârile Consiliului Local al municipiului Piteşti nr. 402 şi 403 din 24 septembrie 2009 (numite în continuare HCL nr. 402/2009 şi HCL nr. 403/2009) nu s-a urmărit decât aducerea la cunoştinţa consiliului a faptului că au fost prelungite contractele încheiate încă din anul 2000 cu SC B. SRL şi SC C. SRL, perioadă în care nu era consilier local şi nici nu exista relaţia de afinitate cu asociatul unic şi administratorul celor două societăţi comerciale;

- instanţa nu a ţinut cont de practica judiciară rezultată din Decizia civilă nr. 115/2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2013;

- referitor la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Piteşti nr. 247 din 8 iulie 2010 (HCL nr. 247/2010) arată că nu poate exista conflict de interese deoarece a procedat doar la procedura de lucru a comisiei care a elaborat documentaţia şi caietul de sarcini dar nu şi la selecţia efectivă a firmelor participante le procedura de acordare a contractului şi, în general, că nu a fost un factor de decizie în încheierea contractului cu SC E. SRL.

9. Înalta Curte înlătură aceste apărări pentru următoarele considerente:

Referitor la prescripţia răspunderii administrative pentru conflictul de interese rezultat din participarea la votarea proiectelor de hotărâre iniţiate de primarul municipiului Piteşti privind validarea protocoalelor de colaborare dintre Centru Cultural al municipiului Piteşti, pe de-o parte, şi SC B. SRL şi SC C. SRL, pe de alta, se constată că sentinţa nu a luat în considerare această apărare deoarece, după cum s-a arătat, a fost invocată după închiderea dezbaterilor pe fondul cererii de chemare în judecată.

Pentru considerentele menţionate la punctul 6 din prezenta decizie, sentinţa este legală sub acest aspect.

10. Referitor la actele normative care, în opinia recurentului, reglementează statutul Centrului Cultural al municipiului Piteşti, este adevărat că instanţa de fond nu le-a luat în considerare, dar a făcut-o în mod întemeiat în condiţiile în care regulile de funcţionare, atribuţiile instituţiei şi alte chestiuni asemănătoare nu au legătură cu conflictul de interese de care este acuzat recurentul.

Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 57 alin. (41) şi art. 101 alin. (31) (art. 57 alin. (41) şi art. 101 alin. (31) nu sunt incidente în cauză); în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali.

În speţă, interesul personal de natură patrimonială existent în legătură cu validarea protocoalelor de colaborare dintre Centru Cultural al municipiului Piteşti şi SC B. SRL şi SC C. SRL, rezultă din relaţia de afinitate dintre recurent şi asociatul unic, care este în acelaşi timp şi administratorul acestor societăţi (căsătorit cu fiica recurentului), şi a fost de natură să influenţeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor legale care îi reveneau în calitate de consilier local.

Această împrejurare este suficientă pentru existenţa conflictului de interese, independent de statutul Centrului Cultural al municipiului Piteşti.

11. Se înlătură şi apărarea întemeiată pe faptul prin cele două hotărâri de consiliu local, HCL nr. 402/2009 şi HCL nr. 403/2009, ar fi avut ca obiect doar aducerea la cunoştinţa consiliului a faptului că au fost prelungite contractele încheiate încă din anul 2000 cu SC B. SRL şi SC C. SRL.

Astfel, rezultă din cuprinsul procesul-verbal de şedinţă că ceea ce s-a supus la vot a fost protocolul de colaborare dintre Centrul Cultural al municipiului Piteşti şi cele două societăţi comerciale şi modificarea propusă de iniţiator (primarul municipiului Piteşti) acestui proiect, respectiv ca durata lui să fie 4 ani iar Centrul Cultural să aibă obligaţia de a informa anual Consiliul Local al municipiului Piteşti cu privire la modul de aducere la îndeplinire a protocolului .

Pentru considerentele expuse anterior (pct. 10), recurentul avea un interes personal în votarea favorabilă a proiectului şi a duratei acestuia şi ar fi fost dator să se abţină de la vot, ceea ce nu s-a întâmplat.

12. Referitor la practica judiciară rezultată din Decizia civilă nr. 115/2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2013, Înalta Curte constată că situaţia din acel dosar este diferită deoarece nu s-a întemeiat pe existenţa unui conflict de interese rezultat dintr-o relaţie de afinitate, aşa cum este situaţia în prezenta cauză.

În consecinţă, se va înlătura şi această apărare.

13. În sfârşit, referitor la HCL nr. 247/2010, aşa cum bine arată instanţa de fond, pentru existenţa conflictului de interese este suficient să se reţină că recurentul a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri având ca obiect asocierea cu o societate comercială (SC E. SRL) al cărei unic asociat şi administrator era ginerele său, pentru exploatarea în comun a 35 de panouri publicitare luminoase amplasate pe domeniul public al municipiului Piteşti.

Considerentele expuse la pct. 10 din prezenta decizie sunt valabile şi în acest caz.

14. În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 199/F-Cont din 18 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM