Tax execution suspension request: non-applicability of res judicata due to new factual grounds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017 din data de 31 august 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. x/27.04.2012, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.04.2012 de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Botoşani, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în motivarea căreia a arătat că în Dosarul nr. x/2012, având ca obiect "suspendare executare act administrativ", reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/27.04.2012, soluţia irevocabilă fiind de respingere, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5028/17.04.2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 162 din 25 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă şi s-a respins cererea având ca obiect "suspendare executare act administrativ" formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, ca inadmisibilă.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 162 din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, reţinându-se inadmisibilitatea prezentei cereri de suspendare, raportat la existenţa primei suspendări ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cerere de suspendare ce a fost respinsă, în faza de recurs, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei recurate faptul că reclamanta a promovat două acţiuni având acelaşi obiect, diferenţa fiind aceea că în prezentul dosar a arătat că organele de urmărire penală au dispus clasarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, iar prin raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale s-a arătat că societatea şi-a dedus în mod legal TVA aferentă operaţiunilor comerciale desfăşurate cu S.C. B. S.R.L.

De asemenea, împrejurarea că reclamanta ar fi intrat în posesia unor probe noi nu reprezintă un motiv nou de suspendare, ci doar mijloace noi de probă în dovedirea aceluiaşi motiv de nelegalitate.

Or, recurenta-reclamantă susţine că prezenta cerere de suspendare cuprinde motive diferite faţă de cele solicitate prin prima cerere de suspendare, aspectele învederate mai sus prezentând relevanţă în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat.

Mai susţine recurenta faptul că executarea actului administrativ fiscal este de natură a cauza societăţii grave şi ireparabile prejudicii, motivele noi invocate sub acest aspect nefiind analizate în niciun fel de prima instanţă.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect suspendarea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei de impunere nr. x/27.04.2012, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.04.2012 de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Botoşani, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtelor Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând faptul că instanţa de fond a soluţionat cauza prin admiterea în mod eronat a excepţiei autorităţii de lucru judecat, pronunţând o hotărâre nelegală.

Înalta Curte constată că în mod greşit a soluţionat cauza Curtea de apel fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, respingând acţiunea ca fiind inadmisibilă.

În cauză, intimata-pârâtă a invocat puterea de lucru judecat în raport de o soluţie definitivă de respingere a unei cereri de suspendare formulată anterior în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la pronunţarea instanţei de fond, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Suceava.

Or, în baza art. 430 coroborat cu art. 431 alin. (1) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune întrunirea triplei identităţi: părţi, obiect şi cauză, ceea ce nu este cazul în speţă.

Astfel, Curtea apreciază că în cauză nu poate fi reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2012, iar interpretarea dată de prima instanţă excepţiei autorităţii de lucru judecat nu va fi însuşită de instanţa de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente:

Problema esenţială care se impune a fi dezlegată în cauză vizează interpretarea art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, conform căruia "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive".

Înalta Curte constată că dispoziţia legală are în vedere cereri întemeiate pe acelaşi temei juridic şi prezentate aceleaşi motive de fapt, pentru a fi aplicabile prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul având în vedere că nu este posibilă formularea a mai multe cereri, cu acelaşi obiect şi aceeaşi motivare.

Scopul urmărit de legiuitor prin art. 14 alin. (6) este acela de a opri reclamantul să reitereze motive identice după ce i se respinge o cerere de suspendare, ignorând efectul puterii de lucru judecat al hotărârii instanţei, iar nu de a-l împiedica să utilizeze cele două căi procedurale.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că sunt greşite consideraţiile instanţei de fond referitor la faptul că argumentele invocate de reclamantă în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, şi anume că organele de urmărire penală au dispus clasarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, iar prin raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale s-a arătat că societatea şi-a dedus în mod legal TVA aferent operaţiunilor comerciale desfăşurate cu S.C. B. S.R.L., ar coincide cu argumentele invocate în cadrul primei cereri de suspendare, respectiv aplicarea şi interpretarea greşită de către organele fiscale a normelor de drept incidente în materia TVA.

Motivele prezentate de reclamantă în susţinerea prezentei cereri de suspendare, în dovedirea cărora reclamanta a depus înscrisuri emanând de la organele de urmărire penală, reprezintă elemente noi în condiţiile în care au intervenit ulterior formulării şi soluţionării primei cereri de suspendare.

Înalta Curte reţine, în consecinţă, că instanţa de fond a soluţionat cauza prin admiterea în mod eronat a excepţiei autorităţii de lucru judecat, fără a judeca fondul pricinii (respectiv cererea de suspendare cu care a fost învestită), pronunţând astfel o hotărâre nelegală.

În raport de aceste considerente, se constată că instanţa de fond nu a analizat principalele argumente invocate de reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată, respectiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Prin urmare, în mod eronat prima instanţă a apreciat că cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamantă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă, astfel că sunt întemeiate criticile recurentei subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, conform art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza acţiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, urmând a se valorifica toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 162 din 25 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN