Broadcasting injurious guest language: limits of freedom of expression and media provider liability in audiovisual regulation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună în principal, anularea Deciziei nr. 87/28.01.2016 privind amendarea sa cu suma de 10.000 RON şi exonerarea A. S.R.L. de plata acesteia, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice sau reducerea amenzii aplicate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1942 din 07.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 1942 din 07.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în consecinţă, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 87/28.01.2016 emisă de intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, s-au arătat următoarele:

Pronunţarea Sentinţei nr. 1042/07.06.2016 s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind libertatea de exprimare.

Referitor la conţinutul şi caracteristicile libertăţii de exprimare, este de reţinut că aici sunt cuprinse următoarele: dreptul de a exprima idei şi opinii în public şi în privat, prin orice mijloc ales de o persoană: oral, în scris, prin presă, prin publicaţii, pe suport electronic, prin studii ştiinţifice, literatură, pictură, sculptură, design, muzica, teatru, film, televiziune etc, dreptul de a transmite idei, fără a ţine cont de frontiere, adică oriunde şi oricând, dreptul de a transmite şi de a primi informaţii, în orice formă şi indiferent de frontiere, prin orice mijloc ales de o persoană.

- Prima instanţă a apreciat în mod netemeinic şi nelegal faptul că în legătură cu ediţiile din 30 septembrie şi 06 octombrie 2015 ale emisiunii "B.", recurenta ar fi depăşit limitele libertăţii de exprimare prevăzute de art. 10 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, contrar celor reţinute de către prima instanţă, aprecierile făcute de către invitatul emisiunii "B.", reprezintă opinii personale ale acestuia menite să contrarieze, să şocheze sau să neliniştească, fiind în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia libertăţii de exprimare, motiv pentru care sancţionarea subscrisei este nelegală.

- Sentinţa civilă nr. 1042/07.06.2016 încalcă în mod nelegal dreptul recurentei prevăzut de art. 20 din Constituţia României

Prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 100.2/'07.06.2016 se încalcă în mod flagrant nu numai Convenţia europeană a drepturilor omului şi jurisprudenţa Curţii europene, ci, mai mult, şi drepturile decurgând din art. 20 din Constituţia României.

În acest sens, libertatea de exprimare este garantată şi de Constituţia României, care în art. 30 punctul 1 dispune astfel:

"Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile". Chiar dacă acelaşi articol din Constituţie limitează libertatea de exprimare:

"Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine" (art. 30 punctul 6), totuşi această limitare nu poate aduce atingere unui alt drept fundamental garantat prin Constituţie, şi anume dreptul la informaţie, drept esenţial într-o societate democratică.

Astfel, art. 31 punctul 1 dispune: "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit", aceasta întrucât informarea are un rol deosebit de important în formarea atitudinilor cetăţenilor. Informaţia de interes public, aşa cum a fost definită în art. 2 punctul b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, reprezintă "orice informaţie către priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei".

Se învederează instanţei de recurs faptul că în ceea ce priveşte o persoană publică. limitele dreptului de exprimare sunt mai largi, tocmai în considerarea calităţii acesteia, asumată la intrarea în atenţia publică cu privire la activităţile desfăşurate şi declaraţiile făcute cu privire la îndeplinirea atribuţiilor deţinute.

Este evident faptul că dreptul persoanei de a avea acces la informaţiile de interes public nu suportă niciun fel de limitare, iar pentru asigurarea acestui drept mijloacele de informare în masă sunt obligate să realizeze o informare corectă, obiectivă a publicului (Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice" art. 31 punctul 4 din Constituţie).

În acest sens dispune şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public: "Activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public, desfăşurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public".

Aşa cum prevede şi Codul Deontologic al jurnalistului, acesta este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia şi abuzul de orice fel, chiar dacă uneori incomodează prin activitatea sa de investigare. Publicul are dreptul să cunoască nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate inofensive, dar şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează.

Acestea sunt cerinţe ale pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, fără de care nu există societate democratică, în activitatea jurnalistului de a realiza o informare corectă şi obiectivă a publicului, este permis chiar şi amestecul în viaţa privată când interesul public de a afla informaţia prevalează.

Accesul la informaţii permite publicului să aibă o imagine adecvată şi să-şi formeze o opinie critică cu privire la societatea în care trăieşte şi la autorităţile care îl guvernează; încurajează participarea informată a persoanelor/grupurilor/comunităţilor la chestiunile de interes public.

- Prima instanţă şi-a întemeiat Sentinţa civilă nr. 1942/2016 pe supoziţii şi prezumţii neîntemeiate.

Astfel, afirmaţiile redate pe larg în cuprinsul deciziei contestate au fost făcute de către o persoană în virtutea calităţii sale de invitat al emisiunii şi nicidecum în calitate de angajat al recurentei, şi totuşi prin Sentinţa nr. 1942/07.08.2016 s-a dispus menţinerea Deciziei CNA nr. 87/28.01.2016 prin care societatea, ca şi entitate economică, suportă sancţiunea pecuniară aplicată.

- Instanţa a înlăturat în mod neîntemeiat apărarea recurentei conform căreia aceasta nu are pârghiile necesare pentru a interveni în timp util pentru limitarea sau preîntâmpinarea efectelor afirmaţiilor invitatului, astfel încât la individualizarea sancţiunii, consideră că este necesară şi utilă o disociere între răspunderea moderatorului şi răspunderea societăţii care deţine postul de televiziune.

- Instanţa de fond a apreciat în mod neîntemeiat faptul că sancţiunea aplicată subscrisei este proporţională cu fapta imputată.

Prin contestaţia formulată, s-a solicitat, în subsidiar, instanţei de judecată reducerea cuantumului amenzii aplicate sau preschimbarea acesteia în sancţiunea somaţiei publice şi se arată că prin sentinţa atacată instanţa de fond a respins în mod netemeinic această cerere.

Astfel, prin Sentinţa nr. 1942/07.06.2016 instanţa face o apreciere greşită a criteriilor de individualizare a sancţiunii aplicabile, încălcând în mod flagrant dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 504/2002.

Potrivit art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002: "Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an".

Aprecierea instanţei este în vădită contradicţie cu dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, iar individualizarea sancţiunii aplicate s-a făcut în mod greşit.

4. Apărările intimatului

Pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, reiterând apărările invocate la instanţa de fond.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de fond

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că nu este fondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin Decizia nr. 87/28.01.2016 (Anexa 1), reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale articolelor 30 şi 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a reţinut în sarcina reclamantei că analizând ediţiile emisiunii "B." din 30 septembrie şi 06 octombrie 2015, care au făcut obiectul raportului de monitorizare şi cu privire la care a fost primită Reclamaţia nr. 9217/20.10.2015, membrii Consiliului au constatat că acestea au fost difuzate cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului şi ale articolelor 30 şi 40 alin. (3) din Codul audiovizualului.

În esenţă, membrii Consiliului au constatat că în cadrul celor două ediţii moderatorul a permis invitatului permanenţi folosirea unui limbaj injurios, de natură a leza demnitatea persoanei la adresa căreia a fost folosit.

În conformitate cu art. 30 din Legea 504/2002: Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine. Totodată, conform art. art. 40 alin. (3) din acelaşi act normativ: Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Din raportul de monitorizare depus la dosarul cauzei, în emisiunile "B." difuzată la data de 30 septembrie 2015 şi "B." difuzată la data de 06.10.2015 rezultă că invitatul emisiunii - d-nul C. - a folosit următorii termeni şi expresii la adresa unor persoane din spaţiul public: "ciobanul ala, la propriu, ca D. este cioban" "90% din canalii, din ticăloşi, din tâlhari, din escroci, din hoţi, 90% din cei care au săvârşit aproape toate infracţiunile până la omor, unii au săvârşit şi omoruri sau întregi asasinate la comandă, 90% dintre aceştia vor fi din nou aleşi" "adolescent tribulin" " ţăran needucat" "Declaraţia asta vine din zona azilelor de nebuni, din zona psihiatriei" "din zonele întunecate ale nopţii minţii, dar şi din zonele unde noaptea minţii este în multe cămăşi de forţă" "o să vedem declaraţiile lui infatuate, îmbrăcate în slănină şi scuipat, precum că s-a furat mult şi că nu face nimic la şoseaua de centură până nu-l leagă pe E., ca a furat E." "Oamenii F., printr-un iresponsabil psihic, care a făcut o presiune aproape de demenţă, aproape de psihiatrie, cu echipa sa, au luat deciziile acestea controversate" "trebuie să îngenunchem întotdeauna atunci când trec trupurile lor, ca nişte hoituri ambulante prin faţa pigmeilor care suntem noi" "Un guguştiuc de răţoi ofticos, deghizat în doctor pe varza lui de creier, cum a considerat el că este acolo, e cel puţin la fel de caraghios precum un răţoi care pică de fazan răţoindu-se la un tigru." "Îţi dai seama ce gândire infantilă, de retard, au oamenii de lângă el" "Deci rinocerii ăştia precambrieni, de peşteră, ca G. deja e din generaţia anilor ’70, pe el, pătrat aşa, dacă îl pui, îl încadrezi într-un pătrat, dreptunghi nu, ca n-are cum, dreptunghiul totuşi mai poate fi respirat, pătratul nu poţi să-l respiri, te sufoci cu pătratul" "Cu calmul lui grobian şi cu calmul lui, să-i spun, de boier de viţă veche care a tăvălit vreo 15 fecioare prin trifoiul verde şi a mâncat 2 berbeci la proţap" "comunităţile locale, că şi acolo-s tot felul de pigmei semianalfabeţi, brute ordinare care au fost alese şi care conduc mai departe discreţionar, peste tot, 9 din 10 - social democraţi din aia cu forţa şi cu lozinca în creier, oameni abrutizaţi şi încremeniţi în stalinismul asasin din anii 60, că la modul ăsta gândesc" aceşti ipochimeni îngropaţi în osânză şi în prostie şi în analfabetism funcţional politic sunt, cum să spun eu, generatori de plus-valoare?".

- Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta-reclamantă a încălcat îndatorirea şi responsabilitatea care însoţeşte libertatea de exprimare şi anume să nu fie prejudiciată demnitatea, onoarea, viaţa particulară, dreptul la propria imagine, reputaţia persoanelor.

Apreciază Înalta Curte că limbajul folosit de către invitatul emisiunii I.M. a fost unul de natură a aduce atingere imaginii domnului C.J.N., nefiind doar un mod de exprimare, expresie a libertăţii de exprimare prevăzută de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că injuriile, tonul defăimător, nu se încadrează în noţiunea de opinii personale, neputând fi utilizate în cadrul unor emisiuni din audiovizual.

În ceea ce priveşte dreptul prevăzut de art. 20 din Constituţia României

Se apreciază că nu a fost încălcat dreptul persoanei de a primi informaţii şi idei întrucât acestui drept îi corespunde obligaţia celui ce transmite de a fi de bună-credinţă.

Limbajul depreciativ, insultele, denigrările, limbajul care ofensează nu se pot bucura de o protecţie nelimitată din partea Convenţiei întrucât nu aduc nicio contribuţie pozitivă la dezvoltarea politică a societăţii (cauza Oberschlick c/Austriei din anul 1997).

De asemenea, în Hotărârea Preminger Institut c/Austriei din 1994, Curtea a menţionat obligaţia presei de a evita expresiile care în mod gratuit sunt ofensatoare faţă de alţii (...), astfel de expresii nu contribuie la nicio formă de dezbatere publică de natură să favorizeze progresul relaţiilor interumane.

Nu se poate aprecia că în cauză a avut loc o exprimare "cu o anumită doză de exagerare sau provocare" sau că ar fi fost vorba despre "opinii" personale menite să contrarieze sau să neliniştească, toate aceste abordări nu sunt în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia libertăţii de exprimare, nefiind necesare într-o societate democratică, fiind una din condiţiile primordiale ale funcţionării ei, deoarece libertatea de exprimare trebuie invocată cu bună-credinţă şi în vederea protejării drepturilor şi reputaţiei celorlalţi.

În ce priveşte dreptul la informaţie garantat de Constituţie

În cauză nu sunt relevante apărările formulate de recurentă în sensul că aprecierile se referă la "o persoană publică" şi se bucură de "limite mai largi ale dreptului de exprimare", deoarece din raportul de monitorizare a emisiunii "B." rezultă încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului şi ale art. 30 şi 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, limbajul injurios fiind de natură a leza demnitatea persoanei care este protejată indiferent dacă este vorba despre o persoană publică, politician.

Motivul referitor la faptul că invitatul emisiunii era la rândul său moderator al unei alte emisiuni difuzate - este fără efect în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată şi faptele monitorizate reţinute, nu poate fi o circumstanţă mai ales că se presupune că invitatul ştia astfel îndatoririle sale privind legislaţia audiovizuală.

Referitor la disocierea răspunderii moderatorului şi răspunderea societăţii care deţine postul de televiziune

Potrivit art. 30 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual:

"Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privata, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine".

Art. 34:

"(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine".

Art. 40:

"(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul sa intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. (2) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile. (3) Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".

Art. 64:

"(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

Rezultă, prin urmare, că răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate revine exclusiv furnizorului de media audiovizuale.

În ceea ce priveşte criteriile de individualizare a sancţiunii

Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o corectă individualizare a sancţiunii, raportat la încălcările normelor din legislaţia din audiovizual invocate.

Faptul că nu a mai fost anterior sancţionată este un element pe care pârâta-intimată C.N.A. l-a avut în vedere, de aceea a stabilit un cuantum minim de 10.000 RON, potrivit limitelor minime şi maxime ale amenzilor prevăzute de art. 3 din Legea audiovizualului raportat la art. 90 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele reţinute mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 1942 din 7 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN