Loss of legal interest to annul insurance complaint procedure norm following sectoral legislative overhaul

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 septembrie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea parţială a art. 1 alin. (2) şi (3) din Norma nr. 24/2014 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, în măsura în care prin sintagma "împuterniciţii legali" dispoziţiile legale menţionate limitează împuternicirea convenţională dată către orice terţă persoană/contractul de mandat, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile legale superioare prevăzute de art. 2009 C. civ., referitor la reprezentarea petenţilor prin contractul de mandat, în sensul eliminării din art. 1 alin. (3) a cuvântului "legali" din cadrul sintagmei "împuterniciţii legali" şi a eliminării tezei finale a articolului respectiv:

"şi în scopuri din afara obiectului lor de activitate, şi fără un interes comercial propriu, îşi exprimă nemulţumirea cu privire la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare", ori obligarea autorităţii administrative pârâte să modifice normele în conformitate cu dispoziţiile legale superioare şi cu dispoziţiile legale ce reglementează tehnica legislativă.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa nr. 309 din 3 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii şi a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Au fost anulate parţial prevederile art. 1 alin. (3) din Norma nr. 24/2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, doar în ceea ce priveşte utilizarea termenului de "legali" din cuprinsul sintagmei "împuterniciţii legali", în măsura în care această sintagmă se interpretează în sensul că nu permite petenţilor să formuleze petiţii şi prin reprezentanţi convenţionali. A fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată, şi obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs S.C. A. S.R.L. şi Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Asigurărilor-Reasigurărilor, fiecare recurent invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.3.1. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat casarea în parte a hotărârii, sub aspectul anulării parţiale a art. 1 alin. (2) şi (3) din Norma nr. 24/2014, în sensul eliminării din art. 1 alin. (3) a tezei finale, respectiv " şi în scopuri din afara obiectului lor de activitate, şi fără un interes comercial propriu, îşi exprimă nemulţumirea cu privire la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare" ori obligarea autorităţii administrative pârâte să modifice normele în conformitate cu dispoziţiile legale superioare şi cu dispoziţiile legale care reglementează tehnica legislativă.

În motivarea cererii de recurs a arătat că textul se referă la faptul că un petent nu şi-ar putea împuternici un reprezentant convenţional, fie el chiar persoana juridică ce a realizat reparaţia ce face obiectul petiţiei, iar nu la faptul că un mandatar petent nu se poate folosi de mandat pentru a formula petiţii în nume propriu. Aceste dispoziţii din Normă adaugă la art. 2009 - 2038 C. civ., contravin art. 56 alin. (3) din Legea 136/1995, art. 13 din Legea 24/2000. Deşi Norma nr. 24/2014 este un act administrativ cu caracter normativ special, în privinţa împuterniciţilor nu poate adăuga la o normă superioară ce reglementează contractul de mandat şi nu poate institui o categorie nouă a împuterniciţilor legali, cu încălcarea dispoziţiilor reglementate la nivel superior, respectiv a disp. art. 2009 - 2038 C. civ., care nu limitează şi nu disting în privinţa persoanei mandatarului şi nu contravin principiului egalităţii în drepturi.

În anumite cazuri, acţionarea în calitate de împuternicit al unui profesionist poate ajuta la celeritatea procedurii, fiind fără relevanţă acţionarea în calitate de împuternicit a unui astfel de profesionist pentru modul de soluţionare a dosarului de daună care nu este în competenţa împuternicitului.

De asemenea, nici cuantumul despăgubirii ori modalitatea de reparare a autoturismului nu au legătură cu calitatea împuternicitului/petentului/mandatarului care acţionează în numele, pe seama şi la solicitarea asiguratului, dat fiind că acestea sunt numai în competenţa asigurătorului.

Recurenta reclamantă invocă introducerea unei discriminări între mandatari, care nu este corelată cu prevederile C. civ., ale Constituţiei şi nici cu reglementările comunitare şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, cu jurisprudenţa CEDO.

Împuterniciţii asiguraţilor, alţii decât cei legali, care acţionează în scopuri rezultând din obiectul lor de activitate şi cu interes comercial propriu, pot face parte în mod legal din categoria împuterniciţilor, iar discriminarea acestora, în condiţii de piaţa internă şi în condiţiile unei activităţi comerciale private şi fără concurenţă neloială, nu poate fi admisă.

Mai susţine recurenta reclamantă că reglementarea criticată este menită să elimine petiţiile cărora nu le poate opune soluţii legale, sustenabile şi reale de respingere, încercând să le opună o respingere pe criterii de inadmisibilitate nelegal create. Apreciază că justifică şi un interes public ce rezidă în necesitatea soluţionării corecte şi legale a petiţiilor asiguraţilor care, neavând cunoştinţe de specialitate, sunt păgubiţi în peste 90% din cazuri prin reducerile nejustificate din cuantumul despăgubirilor şi în unele cazuri prin neaprobarea dosarului de daună ori prin impunerea unor soluţii de reparaţii neconforme din punct de vedere tehnic, în timp ce garanţia reparaţiilor este numai în sarcina service-urilor.

1.3.2. În motivarea cererii de recurs, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Asigurărilor-Reasigurărilor a arătat că în faţa instanţei de fond a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii având în vedere că, după elaborarea Normei contestate, a fost adoptată Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Această lege a abrogat şi modificat acele prevederi ale Legii nr. 32/2000 care reglementau activitatea societăţilor de asigurare astfel încât, în prezent, aceasta din urmă cuprinde numai reglementări privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări.

A invocat disp. art. 180, art. 8 alin. (12), art. 107, art. 108 din Legea nr. 237/2015 susţinând că, având în vedere finalitatea urmărită de legiuitor la elaborarea acestei legi (elaborarea unui act normativ care să reglementeze integral şi exclusiv activitatea societăţilor de asigurare), se poate aprecia că disp. art. 1 alin. (3) din Norma nr. 24/2014 au fost abrogate implicit, în ceea ce priveşte activitatea de soluţionare a petiţiilor.

Pe fondul cauzei a arătat că textul criticat nu aduce atingere dreptului petentului de a adresa ASF o petiţie formulată în nume propriu, personal sau prin mandatar. Nu există nicio prevedere care să interzică unei persoane să formuleze o reclamaţie, justificând un interes propriu cu privire la activitatea entităţilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul asigurărilor-reasigurărilor. Din experienţa CSA, ulterior a ASF, a rezultat că un număr considerabil de reclamaţii sunt formulate de service-urile auto care efectuează reparaţiile vehiculelor avariate şi care justifică, în fapt, un interes propriu prin formularea petiţiilor către ASF.

1.4. Apărările intimaţilor

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

Recurenta pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea căii de atac declarate, pentru motivele expuse în cererea de recurs.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat, iar recursul reclamantei este nefondat, faţă de următoarele considerente:

2.1.1. În ceea ce priveşte recursul pârâtei ASF se constată că prima critică vizează soluţia de respingere a excepţiei lipsei de obiect a acţiunii, instanţa de fond reţinând că prin disp. Legii nr. 237/2015 (...) au fost abrogate prevederile art. 20 alin. (3) lit. f2), nu şi cele ale art. 411 din Legea nr. 32/2000 (...) în baza cărora a fost emisă Norma ASF nr. 24/2014, contestată prin prezenta acţiune, de unde rezultă că dispoziţiile acestei norme au rămas în vigoare şi după apariţia Legii nr. 237/2015, cel puţin până la emiterea unei noi norme de către ASF, care să înlocuiască Norma ASF nr. 24/2014.

Înalta Curte reţine că Norma contestată de reclamantă priveşte procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, fiind emisă în temeiul disp. art. 20 alin. (3) lit. f)2 şi art. 411 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor.

Art. 20 alin. (3) lit. f)2 din această lege prevede că asiguratorul are obligaţia (...) să instituie proceduri de primire şi soluţionare a reclamaţiilor, inclusiv pe cale amiabilă, să deschidă şi să menţină un registru de reclamaţii şi sesizări şi să trimită raportări către ASF, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi. Potrivit art. 411 din Legea nr. 32/2000, ASF (...) va emite norme privind rezolvarea corespunzătoare a reclamaţiilor.

La data de 1 ianuarie 2016 intră în vigoare Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, lege care abrogă şi modifică prevederile Legii nr. 32/2000 ce reglementau activitatea societăţilor de asigurare. În consecinţă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 237/2015, obiectul de reglementare al Legii nr. 32/2000 îl reprezintă numai activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări, art. 5 lit. n), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 237/2015, stabilind că ASF primeşte şi răspunde la toate sesizările şi reclamaţiile privind activitatea intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări.

Legea nr. 237/2015 abrogă disp. art. 20 alin. (3) lit. f)2 din Legea nr. 32/2000 avute în vedere la emiterea Normei contestate, nu şi disp. art. 411 din Legea nr. 32/2000. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu mai justifică un interes în cauză pentru a obţine anularea parţială a Normei contestate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., interesul este o condiţie de exercitare a acţiunii civile, art. 33 din acelaşi cod stabilind că trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă şi el trebuie să subziste nu doar la momentul sesizării instanţei, ci pe tot parcursul judecăţii.

Din moment ce Norma nr. 24/2014 priveşte procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, iar după intrarea sa în vigoare legea pentru a cărei punere în aplicare a fost emisă nu mai reglementează activitatea societăţilor de asigurare ci, exclusiv, activitatea intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări, Legea nr. 237/2015 fiind cea care reglementează integral şi exclusiv activitatea societăţilor de asigurare, rezultă că nu mai subzistă interesul reclamantei de a solicita anularea parţială a acestei norme, întrucât soluţionarea petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare nu se mai realizează în conformitate cu prevederile Normei în discuţie.

În întâmpinarea formulată de recurenta reclamantă se invocă, în combaterea excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii, împrejurarea că art. 411 din Legea nr. 32/2000 nu a fost abrogat prin Legea nr. 237/2015.

Această împrejurare nu constituie un argument în sprijinul menţinerii interesului reclamantei în demersul judiciar pe care l-a iniţiat, de vreme ce acest articol reprezintă textul de lege care abilitează ASF (fosta CSA) să emită norme privind rezolvarea corespunzătoare a reclamaţiilor, respectiv a celor care vizează activitatea intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări, activitate rămasă în sfera de reglementare a Legii nr. 32/2000. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 237/2015 este necesar ca recurenta pârâtă să aibă în continuare competenţa de emitere a unor astfel de norme pentru reclamaţiile referitoare la activitatea intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări, ceea ce justifică menţinerea dispoziţiilor art. 411 în cuprinsul legii în temeiul căreia a fost emisă Norma contestată.

2.1.2. Referitor la recursul declarat de reclamantă se constată că acesta vizează soluţia de respingere a acţiunii sub aspectul eliminării din art. 1 alin. (3) al Normei nr. 24/2014 a tezei finale, respectiv:

"şi în scopuri din afara obiectului lor de activitate, şi fără un interes comercial propriu, îşi exprimă nemulţumirea cu privire la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare", ori a obligării autorităţii administrative pârâte să modifice normele în conformitate cu dispoziţiile legale superioare şi cu dispoziţiile legale ce reglementează tehnica legislativă.

Aşa cum s-a precizat, acţiunea reclamantei este lipsită de interes faţă de considerentele sus menţionate, astfel încât recursul care tinde la anularea şi a altor dispoziţii din Normă este nefondat.

Susţinerile recurentei reclamante vizând fondul cauzei, respectiv argumentele pentru care consideră că se justifică anularea acestei Norme sub aspectul eliminării din art. 1 alin. (3) a tezei finale, nu vor mai fi analizate de instanţa de control judiciar având în vedere respingerea cererii de chemare în judecată în temeiul unei excepţii procesuale, cea a lipsei de interes, soluţie care face de prisos examinarea fondului litigiului.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat, va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Asigurărilor-Reasigurărilor, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantei ca fiind lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 309 din 3 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară-Sectorul Asigurărilor-Reasigurărilor împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca fiind lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2019.

Procesat de GGC - MM