Priest's Fiscal-Secrecy Complaint Fails; Appeals Dismissed as Unfounded

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Integritate, B. şi C., obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Integritate să soluţioneze în mod efectiv şi să-i transmită un răspuns complet şi concret, motivat în fapt şi în drept, privind rezultatul verificărilor efectuate urmare a petiţiilor reclamantului înregistrate sub nr. x din 1 aprilie 2015, y din 9 aprilie 2015 şi nr. z din 24 iunie 2015, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 RON către reclamant cu titlu de daune morale suferite urmare a nesoluţionării petiţiilor anterior menţionate şi acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 743 din 7 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Integritate, B. şi C., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin adresa nr. x din 1 iulie 2015 emisă de ANAF Direcţia Generală de Integritate au fost reluate aspectele reţinute în adresa de soluţionare a petiţiei formulată de către reclamant sub numărul 912252 din 1 aprilie 2015 cu privirea la care reclamantul a fost informat prin adresa nr. A -DGI 1234 din 12 mai 2015 şi s-a reţinut că, din verificările efectuate în cursul prezentei acţiuni de soluţionare nu se poate concluziona, în afara oricărui dubiu rezonabil, dacă documentele pe care D. le-a ataşat demersului său personal de a sesiza BOR provin din documentaţia depusă în arhiva AFP sector 3 Bucureşti la finalizarea activităţii specifice pe linie fiscală ori din documentele pe care structura fiscală le-a transmis organelor de urmărire penală competente, la care numitul D. a avut acces în cadrul activităţii de serviciu, astfel încât funcţionarului nu i se poate reţine în sarcină comiterea abaterii disciplinare vizând nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter. Împrejurarea că reclamantul este nemulţumit de răspunsul primit de la autoritatea publică pârâtă nu semnifică faptul că petiţiile acestuia nu au fost soluţionate în conformitate cu dispoziţiile legale existente.

S-a mai arătat că, aspectele sesizate erau identice cu cele prezentate de reclamant prin petiţiile anterioare nr. x din 1 aprilie 2015 şi nr. y din 9 aprilie 2015, drept pentru care s-au aplicat dispoziţiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, întocmindu-se Nota de clasare a petiţiei nr. x din 1 iulie 2015 şi în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, în data de 1 iulie 2015 a fost redactat răspunsul către reclamant care a fost înregistrat sub nr. 915991/ADGI 2441 şi a fost transmis Serviciului comunicare, relaţii publice şi mass-media cu adresa nr. x din 1 iulie 2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 3773 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a Sentinţei civile nr. 743 din 7 martie 2016 formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Integritate, B. şi C., ca neîntemeiată.

Instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamantului potrivit cărora instanţa de judecată nu a analizat legalitatea şi temeinicia adresei nr. x din 1 iulie 2015 sunt nefondate, deoarece din considerentele Sentinţei civile nr. 743 din 7 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, SCAF rezultă că instanţa de judecată a analizat legalitatea şi temeinicia adresei menţionată anterior.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 743 din 7 martie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 3773 din 27 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. solicitând casarea hotărârii cu consecinţa admiterii acţiunii introductive astfel cum a fost formulată, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1. În motivarea căii de atac formulate împotriva Sentinţei civile nr. 743 din 7 martie 2016, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, următoarele:

- faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza a I-a din Legea nr. 554/2004, acţiunea în contencios administrativ are ca obiect:

"(...) anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale (...)", în mod greşit instanţa de fond s-a considerat sesizată cu o cerere având ca obiect obligarea la emiterea unui răspuns la petiţie, adică ipoteza tezei a II-a a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text legal care prevede următoarele:

"De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii." În concluzie, o primă critică ţine de împrejurarea că instanţa nu a soluţionat capătul principal de cerere: anularea Adresei cu nr. 915991/A-DGI 2441 din 1 iulie 2015, urmând ca, pe cale de rejudecare în fond, instanţa de recurs să admită acţiunea introductivă sub acest aspect şi să dispună în sensul desfiinţării actului anterior indicat.

- se remarcă, în legătură cu divulgarea secretului fiscal şi de serviciu, divulgare ce stă la baza formulării "Sesizării", în cadrul Răspunsului nr. 915991/A-DGI 2441 din data de 1 iulie 2015, atacat în prezenta cauză, faptul că nu se regăseşte niciun comentariu şi nu se oferă nici o motivare în fapt şi în drept a acţiunii numitului D. în acest sens, ceea ce face ca Răspunsul atacat să aibă în realitate un caracter pur formal, mascând inacţiunea totală manifestată de Direcţia de Integritate din cadrul ANAF, inacţiune de natura să încurajeze astfel de abuzuri ale funcţionarilor publici, care de altfel, ar fi trebuit să fie cenzuraţi chiar de către această instituţie.

2. În motivarea căii de atac formulate împotriva Sentinţei civile nr. 3773 din 27 octombrie 2016, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că prin cererea de completare a hotărârii a criticat împrejurarea că instanţa nu a soluţionat capătul principal de cerere, respectiv anularea Adresei cu nr. 915991/A-DGI 2441 din 1 iulie 2015, deşi toate criticile dezvoltate în acţiunea introductivă, toate mijloacele de probă administrate în faţa instanţei, toate materialele scrise depuse în faţa primei instanţe sunt în sensul criticii acestei adrese. Or, instanţa de fond nu a soluţionat capătul principal de cerere prin prisma probelor de la dosar, care dovedesc clar netemeinicia Adresei cu nr. 915991/A-DGI 2441 din 1 iulie 2015, care se susţine doar pe declaraţiile domnului D., nicidecum pe o cercetare efectivă din partea ANAF.

4. Apărările intimaţilor

1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata C. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 743 din 7 martie 2016, ca nefondat, arătând că şi-a îndeplinit toate atribuţiile de serviciu în ceea ce priveşte soluţionarea petiţiilor adresate de reclamant, a coordonat şi îndrumat echipa de control pe toată durata desfăşurării verificărilor, au fost efectuate verificări şi s-au formulat răspunsuri către reclamant, argumentate şi întemeiate de drept.

2. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat instanţei respingerea ca nefondate a recursurilor şi menţinerea ca temeinice şi legale a sentinţelor recurate.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 743 din 7 martie 2016, se arată că prima instanţa a avut în vedere în mod corect atât situaţia de fapt cât şi prevederile legale incidente în cauză, motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant nefiind de natură să ducă la schimbarea sentinţei instanţei de fond. Într-o acţiune având ca obiect obligarea la soluţionarea unei cereri, instanţa nu se poate pronunţa şi asupra aspectelor ce ţin de soluţia ce urmează a fi adoptată de organul competent. Prin urmare, instanţa de contencios nu poate decât să analizeze dacă cererea a fost soluţionată sau nu, dacă au existat motive de prelungire a termenului de soluţionare şi eventual să oblige la soluţionarea cererii, rămânând la latitudinea organului competent dacă cererea va fi soluţionată în sensul pozitiv, de admitere a solicitărilor formulate de contribuabil sau de respingere a acestor solicitări. Altfel, s-ar îngrădi dreptul autorităţii de a analiza şi decide asupra aspectelor învederate de petent prin petiţie.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 3773 din 27 octombrie 2016, se arată că prin cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 743/2016, reclamantul tinde nu la completarea dispozitivului sentinţei, ci la completarea cererii de chemare în judecată cu un capăt nou de cerere, ceea ce este evident inadmisibil. Prin sentinţa civilă a cărei completare se solicită instanţa nu a omis să se pronunţe cu privire la un capăt de cerere pentru a putea fi aplicabile dispoziţiile art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., ci prin respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată a reclamantului, este cât se poate de clar că instanţa de fond a înţeles să respingă acţiunea în privinţa tuturor capetelor de cerere şi aspectelor asupra cărora a fost chemată să se pronunţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurentul-reclamant A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Integritate, B. şi C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Integritate să soluţioneze în mod efectiv şi să-i transmită un răspuns complet şi concret, motivat în fapt şi în drept, privind rezultatul verificărilor efectuate urmare a petiţiilor reclamantului înregistrate sub nr. x din 1 aprilie 2015, y din 9 aprilie 2015 şi nr. z din 24 iunie 2015; - obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 RON către reclamant cu titlu de daune morale suferite urmare a nesoluţionării petiţiilor anterior menţionate; -acordarea cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Integritate, B. şi C., ca neîntemeiată. Ulterior a fost respinsă şi cererea de completare a hotărârii iniţiale, formulată tot de reclamantul A.

Nemulţumit de aceste hotărâri, reclamantul A. a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 743 din 7 martie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 3773 din 27 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, Domnul D. a formulat la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române o sesizare împotriva reclamantului A., preot în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. Prin petiţia iniţială, înregistrată la AFP Sector 3 Bucureşti sub numărul x din 30 martie 2015, reclamantul A. a solicitat instituţiei să precizeze dacă a avut cunoştinţă de demersul numitului D., dacă un astfel de demers este compatibil cu calitatea ANAF de operator de date cu caracter personal, plasat sub incidenţa Legii nr. 677/2001; în situaţia în care AFP sector 3 a avut cunoştinţă de demersul numitului D., să se precizeze dacă documentele în cauză au fost puse la dispoziţia acestuia de către superiorii săi ierarhici sau au fost sustrase fără drept, din proprie iniţiativă, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, situaţie în care acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 259 alin. (2) din C. pen. în situaţia în care AFP sector 3 nu a avut cunoştinţă de demersul numitului D., reclamantul a solicitat să precizeze dacă această instituţie înţelege să gireze demersul numitului D. constând în faptul de a formula sesizări în nume propriu împotriva unui contribuabil urmărit în procedura fiscală de AFP sector 3, comunicarea exhaustivă către Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a informaţiilor obţinute în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, precum şi utilizarea în scopurile aceleiaşi sesizări a unor ataşamente constând în acte interne ANAF, fără legătură directă şi nemijlocită cu persoana reclamantului .

Prin adresa nr. x din 8 aprilie 2015 emisă de AFP sector 3, ca urmare a cererii înregistrată de reclamant la AFP sector 3 Bucureşti sub numărul x din 30 martie 2015, s-a comunicat faptul că demersul întreprins de către numitului D. a fost întreprins în nume personal, iar celelalte aspecte semnalate în cererea înregistrată de reclamant la AFP sector 3 Bucureşti au fost înaintate spre competentă soluţionare structurii cu atribuţii în soluţionare din cadrul ANAF, respectiv Direcţia Generală de Integritate.

Reclamantul a revenit cu aceleaşi solicitări prin alte două petiţii înregistrate sub nr. x din 1 aprilie 2015 şi nr. y din 9 aprilie 2015. La acestea a primit răspuns de la ANAF Direcţia Generală de Integritate, prin adresa nr. A-DGI 1234 din 12 mai 2015, în sensul că şi acestea au fost redirecţionate către Direcţia Generală de Integritate, unde au fost înregistrate sub nr. A-DGI 1234 din 6 aprilie 2015 şi 1205 din 3 aprilie 2015. Totodată s-a precizat că aspectele sesizate au fost verificate, nefiind constatată vreo faptă care să constituie abatere disciplinară .

Reclamantul revine cu aceeaşi petiţie la data de 19 iunie 2015, aceasta fiind transmisă Direcţiei Generale de Integritate unde este înregistrată sub nr. A-DGI 2441 din 22 iunie 2015, iar ulterior este înregistrată şi în Registrul unic pe ANAF sub nr. x din 24 iunie 2015.

Prin adresa 915991/A-DGI 2441 din 1 iulie 2015 emisă de ANAF-Direcţia Generală de Integritate i se comunică reclamantului că întrucât petiţia din 24 iunie 2015 conţine, în sinteză, aceleaşi aspecte pe care le-a adus la cunoştinţa instituţiei prin petiţiile nr. x din 1 aprilie 2015 şi nr. y din 9 aprilie 2015, în conformitate cu prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2002, ale art. 5.2, alin. (5) şi ale 5.4 alin. (1) pct. 1 din Procedura operaţională nr. 51.02 privind Modul de soluţionare a petiţiilor de către aparatul de control intern al ANAF, s-a dispus clasarea petiţiei.

Tot prin această adresă, se comunică reclamantului aspecte din argumentaţia avută în vedere la soluţionarea petiţiei nr. x din 1 aprilie 2015 cu privire la care a fost informat prin adresa nr. x din 12 mai 2015, respectiv:

"Întrucât din verificările efectuate în cursul prezentei acţiuni de soluţionare nu se poate concluziona, în afara oricărui dubiu rezonabil, dacă documentele pe care D. le-a ataşat demersului său personal de a sesiza Biserica Ortodoxă Română provin din documentaţia depusă în arhiva A.S3. F.P. la finalizarea activităţilor specifice efectuate pe linia inspecţiei fiscale ori din documentele pe care structura fiscală le-a transmis organelor de urmărire penală competente, la care susnumitul a avut acces în urma procedurilor judiciare în care a avut calităţile procesuale precizate în conţinutul prezentei note de soluţionare a petiţiei, funcţionarului public nu i se poate reţine în sarcină comiterea abaterii disciplinare vizând nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter."

Adresa x din 1 iulie 2015 emisă de ANAF Direcţia Generală de Integritate este semnată de către pârâţii din prezenta cauză, director general B. şi şef serviciu C. .

Prin prezenta acţiune, recurentul-reclamant a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Integritate să soluţioneze în mod efectiv şi să-i transmită un răspuns complet şi concret, motivat în fapt şi în drept, privind rezultatul verificărilor efectuate urmare a petiţiilor reclamantului înregistrate sub nr. x din 1 aprilie 2015, y din 9 aprilie 2015 şi nr. z din 24 iunie 2015 şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale suferite urmare a nesoluţionării petiţiilor anterior menţionate.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Înalta Curte reţine că Legea nr. 554/2004 reglementează, pe lângă actul administrativ (art. 2 alin. (1) lit. c) din lege) şi o categorie de acte administrative asimilate, respectiv refuzul autorităţii publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim (art. 2 alin. (2) din lege).

În concepţia legii contenciosului administrativ, refuzul unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim îmbracă trei forme: refuzul nejustificat explicit sau manifest (art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din lege); refuzul nejustificat asimilat (art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a din lege) şi, tăcerea administraţiei în sensul nesoluţionării în termen legal a unei cereri (art. 2 alin. (1) lit. h) din lege).

Legea nr. 554/2004 dă posibilitatea instanţelor să verifice dacă refuzul de a soluţiona o cerere - exprimat explicit de către o autoritate este sau nu justificat, caz în care, dacă îl apreciază ca nejustificat, fiind dat cu exces de putere, poate analiza cererea persoanei respective, iar în cazul nesoluţionării unei cereri în termenul prevăzut de lege, situaţia recunoscută ca fiind "tăcerea administraţiei publice", acţiunea în contencios administrativ vizează decât obligarea autorităţii publice să răspundă cererii formulate.

Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la primirea cererii, dacă prin lege specială nu se prevede un alt termen.

Această definiţie cuprinsă în Legea cadru a contenciosului administrativ corespunde prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, care impun autorităţilor şi instituţiilor publice sesizate "obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă."

În cauză, din analiza situaţiei de fapt prezentate mai sus prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine că recurentul reclamant a primit un răspuns la fiecare dintre petiţiile înregistrate, cu respectarea termenului legal, neputându-se reţine tăcerea administraţiei publice. Împrejurarea că reclamantul este nemulţumit de răspunsul primit de la autoritatea publică pârâtă nu semnifică faptul că petiţiile acestuia nu au fost soluţionate în conformitate cu dispoziţiile legale existente.

Pe de altă parte, faţă de cele prezentate mai sus, dezlegarea primei instanţe, inclusiv argumentaţia pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor şi normelor incidente cauzei, constatându-se că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului înregistrată iniţial la AFP sector 3 Bucureşti sub numărul x din 30 martie 2015, emis cu exces de putere în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), i) şi n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care să derive din încălcarea drepturile reclamantului conferite acestuia de O.G. nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Răspunzând punctual criticilor recurentului, Înalta Curte constată că prima critică ţine de împrejurarea că instanţa nu a soluţionat capătul principal de cerere privind anularea Adresei cu nr. x din 1 iulie 2015, urmând ca, pe cale de rejudecare în fond, instanţa de recurs să admită acţiunea introductivă sub acest aspect şi să dispună în sensul desfiinţării actului anterior indicat.

Se poate lesne constata că cererile recurentului reclamant au fost de obligare a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Integritate să soluţioneze în mod efectiv şi să-i transmită un răspuns complet şi concret, motivat în fapt şi în drept, privind rezultatul verificărilor efectuate urmare a petiţiilor reclamantului înregistrate sub nr. x din 1 aprilie 2015, y din 9 aprilie 2015 şi nr. z din 24 iunie 2015 şi de obligarea a pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 RON către reclamant cu titlu de daune morale suferite urmare a nesoluţionării petiţiilor anterior menţionate. În primul rând, în acţiunea formulată nu există un capăt de cerere care să vizeze anularea Adresei cu nr. x din 1 iulie 2015, astfel că potrivit principiului disponibilităţii consacrat în art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", iar art. 22 alin. (6) din acelaşi cod, prevede că "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Or, în cauză, cadrul procesual a fost stabilit de recurentul-reclamant care a indicat în mod expres care sunt pretenţiile sale, care sunt părţile chemate să i le soluţioneze şi pentru ce motive de fapt şi de drept, iar instanţa s-a pronunţat cu respectarea întocmai a acestor limite, în nici un caz sintagma "... în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel" neavând în vedere obligaţia sau aptitudinea instanţei de a iniţia modificarea cererii reclamantului.

În al doilea rând, chiar dacă principalul petit al acţiunii recurentului reclamant a fost formulat în sensul determinării autorităţii publice să dea răspuns la fiecare dintre petiţiile înregistrate (tăcerea administraţiei), totuşi prima instanţă constatând că s-a primit un răspuns la aceste petiţii a verificat dacă acest răspuns a fost nejustificat şi emis cu exces de putere.

Constatându-se că răspunsul primit a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale şi că nemulţumirea reclamantului cu privire la conţinutul răspunsului (faptul că autoritatea publică a reţinut că nu se impune cercetarea disciplinară a funcţionarului public) nu este de natură a-l aprecia ca emis cu exces de putere, prima instanţă în mod corect a respins acţiunea.

Criticile recurentului cu privire la pretinsul abuz al funcţionarului public D. exced cadrului procesual de faţă, instanţa fiind ţinută să verifice dacă autoritatea publică a dat un răspuns, cu respectarea dispoziţiilor legale, petiţiilor formulate de reclamant.

Cu privire la recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 3773 din 27 octombrie 2016 prin care s-a respins cererea de completare a Sentinţei civile nr. 743 din 7 martie 2016 ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurentul a criticat împrejurarea că instanţa nu a soluţionat capătul principal de cerere, respectiv anularea Adresei cu nr. x din 1 iulie 2015, deşi toate criticile dezvoltate în acţiunea introductivă, toate mijloacele de probă administrate în faţa instanţei, toate materialele scrise depuse în faţa primei instanţe sunt în sensul criticii acestei adrese. Potrivit dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

Or, aşa cum am arătat mai sus, în acţiunea formulată nu există un capăt de cerere care să vizeze anularea Adresei cu nr. x din 1 iulie 2015.

Prima instanţă a analizat actul administrativ asimilat constatând că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului înregistrată iniţial la AFP sector 3 Bucureşti sub numărul x din 30 martie 2015, emis cu exces de putere în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), i) şi n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care să derive din încălcarea drepturile reclamantului conferite acestuia de O.G. nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Dacă reclamantul dorea anularea Adresei cu nr. x din 1 iulie 2015, privită ca un act administrativ propriu-zis, demersul său trebuia să se concretizeze într-un capăt de cerere distinct şi urma să fie analizat prin prisma dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ:

"act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice;".

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 743 din 7 martie 2016 şi Sentinţei nr. 3773 din 27 octombrie 2016 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 743 din 7 martie 2016 şi Sentinţei nr. 3773 din 27 octombrie 2016 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 mai 2019.

procesat de GGC - MM