Notarial authentication of deceased party: intent versus error and temporal scope of perjury during preliminary investigative acts

Asupra apelurilor penale de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 72/2016 din data 21 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror cu privire la inculpatul A. în sensul reţinerii prevederilor art. 35 alin. (1) C. pen.

În aplicare art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care inculpata B. a fost trimisă în judecată în infracţiunea de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. din 1969.

I.A fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. din 1969.

S-a interzis inculpatei B. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei B. pe o durată de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni ce constituie termen de încercare potrivit art. 82 C. pen. din 1969.

S-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

II. A fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea comiterii infracţiunii mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. pe o durată de 2 (doi) ani ce constituie termen supraveghere potrivit art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus condamnatului A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Consiliul Local Negreşti sau Primăria Negreşti, jud. Vaslui.

S-a atras atenţia condamnatului A. asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea integrală a cererii de autentificare a contractului de comodat autentificat prin încheierea nr. x din 13 iunie 2012 la Biroul Notarului Public B., din oraşul Negreşti, jud. Vaslui.

În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii B. şi A. să achite câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2012 din 30 decembrie 2014 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen., C., pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de la fals intelectual, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., D. pentru complicitate la instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de 48 raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen. şi A. pentru infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că la data de 13 iunie 2012, inculpata B., în calitate de notar public în cadrul Biroului Notarului Public "B." din localitatea Negreşti, jud. Vaslui, în baza unei relaţii de prietenie preexistente cu inculpatul C., la determinarea acestuia din urma a întocmit şi autentificat un contract de comodat având ca părţi pe inculpatul D. (în calitate de comodatar) şi E. (în calitate de comodant), în condiţiile în care acesta din urmă era decedat încă de la data de 20.07.2010, situaţie în care nu avea cum să fie prezent în faţa notarului public, la momentul încheierii contractului de comodat. S-a mai reţinut că inculpatului D. a ajutat la întocmirea în fals a contractului de comodat prin aceea că a pus la dispoziţia inculpatei B. documentele necesare pentru încheierea contractului de comodat (certificatul de înmatriculare a autovehiculului ce forma obiectul contractului de comodat şi copie a cărţii identitate a lui E.).

S-a mai reţinut că, în cadrul urmăririi penale ce s-a efectuat în cauza, fiind audiat în calitate de martor la datele de 9 noiembrie 2012 şi 20 august 2014, inculpatul A. a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului referitoare la procedura şi împrejurările autentificării la data de 13 iunie 2012 a contractului de comodat întocmit la Biroul Notarului Public "B.".

Prin încheierea penală din 15 mai 2015, dată în dosarul nr. x/2015, în procedura de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 345 alin. (1) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpata B.

S-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 30 decembrie 2014 emis în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi s-a dispus începerea judecăţii, hotărâre care a rămas definitivă prin respingerea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. x din 7 septembrie 2015, a contestaţiei formulate în cauză de inculpata B.

În faza cercetării judecătoreşti, la termenul din 16 octombrie 2015, inculpaţii D. şi C. şi-au manifestat neechivoc voinţa ca judecata în privinţa lor să se facă potrivit procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii.

Cererea inculpaţilor D. şi C. referitoare la judecata în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, după ce a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, a fost admisă şi prin Decizia nr. 140 din 21 decembrie 2015 s-au dispus următoarele:

"Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Reprezentantul Ministerului Public cu privire la inculpatul D. din infracţiunea de "complicitate la instigare la fals intelectual" prev. şi ped. de art. 48 raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen. în infracţiunea de "fals intelectual" prev. şi ped. de art. 321 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice data faptei prin actul de sesizare al instanţei în raport cu inculpatul D. din infracţiunea de "complicitate la instigare la fals intelectual" prev. şi ped. de art. 48 raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen. în infracţiunea de "complicitate la fals intelectual" prev. şi ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 321 C. pen.

În aplicarea art. 5 C. pen., încadrează în drept faptele pentru care prin rechizitoriul nr. x/2012 din 30 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus trimiterea în judecata a inculpaţilor D. şi C., după cum urmează:

- pentru inculpatul D., infracţiunea de "complicitate la fals intelectual" prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969;

- pentru inculpatul C., infracţiunea de "instigare la fals intelectual" prev. şi ped. de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969.

Condamnă pe inculpatul D., cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiuni de "complicitate la fals intelectual" prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969 pentru o durată de 2 ani aplicate inculpatului D. prin Sentinţa penală nr. x din 12 noiembrie 2012 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin Decizia penală nr. 28 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 12 martie 2013 şi, repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata de 2 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de "introducere în ţară de droguri de risc" prev. şi ped. de disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. din 1969, art. 74 lit. a) şi c) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. b) C. pen. din 1969;

- pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata de 2 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de droguri de mare risc" prev. şi ped. de disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. din 1969, art. 74 lit. a) şi c) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. b) C. pen. din 1969.

Constata că infracţiunea de "complicitate la fals intelectual" ce formează obiectul prezentului dosar a fost comisă de inculpatul D. în condiţiile concursului real cu infracţiunile de "introducere în ţară de droguri de risc" şi "trafic de droguri de mare risc" pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. x din 12 noiembrie 2012 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin Decizia penală nr. x din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi.

În baza dispoziţiilor art. 865 C. pen. din 1969, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare dispusă faţă de inculpatul D. prin Sentinţa penală nr. x din 12 noiembrie 2012 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin Decizia penală nr. x din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului D. pentru comiterea celor 3 (trei) infracţiuni concurente, respectiv pedepsele de 1 an închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 35 alin. (3) şi art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969, aplică inculpatului D. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata de 2 ani care se va executa conform art. 66 din C. pen. din 1969.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatului D. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului D. prin prezenta sentinţă penală, pe durata unui termen de încercare de 7 (şapte) ani stabilit potrivit art. 862 C. pen. din 1969 şi care se calculează potrivit art. 865 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare, suspendă şi executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului D. prin prezenta sentinţă penală.

În baza art. 863 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare obligă pe inculpatul D. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi la datele fixate şi potrivit programului ce va fi stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

În baza art. 863 alin. (3) C. pen. din 1989, obligă pe inculpatul D. ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale să nu intre în legătură cu terţe persoane, distribuitori sau consumatori de droguri.

Atrage atenţia inculpatului D. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969, respectiv că în cazul săvârşirii altei infracţiuni pe durata termenului de încercare stabilit sau al nerespectării obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere impuse de instanţă, se va dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi executarea acesteia în întregime.

În temeiul art. 88 C. pen. din 1969, deduce din durata pedepsei de 3 ani închisoare aplicata prin prezenta hotărâre inculpatului D., perioada reţinerii şi a arestului preventiv, respectiv perioada de la data de 26 iunie 2012 până la 12 octombrie 2012.

Condamnă pe inculpatul C., cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiuni de "instigare la fals intelectual" prev. şi ped. de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pentru o durată de 2 ani aplicate inculpatului C. prin Sentinţa penală nr. 82 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin Decizia penală nr. 145 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 634 din 20 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală şi, repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 1 an, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de droguri de risc", prev şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. c) C. pen. din 1969;

- pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de "introducere în ţară de droguri de risc, fără drept" prev. şi ped. de disp. art. 3 alin. (1) din Legea 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. a) C. pen. din 1969;

- pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de "spălare de bani", prev şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. c) C. pen. din 1969.

Constată că infracţiunea de "instigare la fals intelectual" ce formează obiectul prezentului dosar a fost comisă de inculpatul C. în concurs real cu infracţiunile de "introducere în ţară de droguri de risc, fără drept", "trafic de droguri de risc" şi "spălare de bani" pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 82 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin Decizia penală nr. 145 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 634 din 20 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului C. pentru comiterea celor 4 (patru) infracţiuni concurente, respectiv pedepsele de 1 an şi 2 (două) luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 2 (doi) ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care adaugă un spor de pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

Total pedeapsa de executat pentru inculpatul C., pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Aplică inculpatului C. şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani care se va executa conform art. 68 C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatului C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 88 C. pen. din 1969 şi art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969, deduce şi respectiv scade din durata pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicata prin prezenta hotărâre inculpatului C., perioada reţinerii, a arestului preventiv ii executată, respectiv perioada de la data de 26 iunie 2012 până la 15 iulie 2014.

În baza dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., dispune desfiinţarea integrală a contractului de comodat autentificat prin încheierea nr. 388 din 13 iunie 2012 la Biroul Notarului Public B., din oraşul Negreşti, jud. Vaslui.

În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. pen., obligă pe fiecare dintre inculpaţii D. şi C. să plătească statului suma de câte 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Totodată, în condiţiile în care ceilalţi doi inculpaţi din dosar - B. şi A. - au optat pentru procedura obişnuită de judecată, prin încheierea de şedinţă din 11 decembrie 2015, s-a dispus disjungerea cauzei. Cauza disjunsă a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub numărul de dosar x/2015

În cauza disjunsă a fost audiat martorul F. şi au fost solicitate clarificări referitoare la modalitatea de distrugere a actului de identitate ce a aparţinut persoanei decedate E.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, dar şi probatoriile administrate în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În cursul anului 2010 inculpatul D. a achiziţionat de la unchiul său, numitul E. (fratele tatălui inculpatului) autoturismul marca "G.", cu numărul de înmatriculare x, pentru suma de 3500 de Euro. Pentru tranzacţia ce a avut ca obiect autoturismul menţionat, cele două părţi nu au întocmit şi actele necesare pentru ca autoturismul să fie înmatriculat pe numele noului proprietar, inculpatul D.

La scurt timp după vânzarea-cumpărarea autoturismului marca "G.", cu numărul de înmatriculare x, mai exact la data de 20 iulie 2010, vânzătorul E. a decedat, iar autoturismul a rămas în continuare în folosinţa inculpatului D.

În luna februarie a anului 2012, inculpatul D. l-a cunoscut pe inculpatul C., între cei doi stabilindu-se o relaţie de amiciţie.

În acest context, în luna iunie 2012 inculpatul C. i-a propus inculpatului D. să se deplaseze împreună în străinătate pentru a duce în ţară o cantitate de droguri.

Pentru efectuarea respectivului transport era nevoie de un autoturism, iar inculpatul C. i-a propus inculpatului D. să se deplaseze cu maşina acestuia din urmă, datorită faptului că, având instalat un sistem de alimentare tip GPL, făceau economii cu cheltuielile de transport.

Inculpatul D. i-a spus inculpatului C. că nu pot ieşi din ţară cu maşina sa, întrucât unchiul său E. a decedat şi nu a reuşit să întocmească actul de vânzare-cumpărare şi nici dezbaterea succesiunii de pe urma acestuia nu avusese loc, astfel că maşina pe care o deţinea nu era înmatriculată pe numele său.

Auzind acestea, inculpatul C. i-a precizat inculpatului D. că aceasta nu este o problemă, dându-i asigurări că o va rezolva el urmând ca împreună să se deplaseze la un birou notarial.

Se impune a arăta faptul că inculpatul D. avea în posesie certificatul de înmatriculare al autoturismului marca "G.", cu numărul de înmatriculare x şi o copie de pe cartea de identitate a unchiului său E.

În ziua de 13 iunie 2013, inculpatul D. şi inculpatul C. s-au deplasat cu autoturismul menţionat în localitatea Negreşti din judeţul Vaslui, la Biroul Notarului Public "B.". De menţionat că deplasarea s-a făcut în condiţiile în care anterior, în dimineaţa zilei de 12 iunie 2012, la ora 09:35.44, inculpatul C. i-a trimis un mesaj de pe telefonul mobil inculpatei B. prin care o ruga pe acesta să-i întocmească un contract de comodat pentru a putea ieşi cu maşina, din ţară.

Când au ajuns în faţa Biroului Notarului Public "B.", inculpatul C. i-a cerut lui D. actele pe care le avea în posesie, respectiv certificatul de înmatriculare a autoturismului şi copia de pe cartea de identitate a inculpatului E.

Având asupra sa cele două documente, inculpatul C. a mers în incinta biroului notarial unde, în baza înţelegerii anterioare, inculpata B. a autentificat un contract de comodat încheiat între D., în calitate de comodatar şi inculpatul E., în calitate de comodant, prin care acesta din urmă i-a dat inculpatului, cu titlu de împrumut gratuit, autoturismul cu numărul de înmatriculare x, pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitatea de prelungire a contractului.

Contractul de comodat a fost încheiat la data de 13 iunie 2012, înregistrat cu numărul x şi a fost autentificat prin încheierea din 13 iunie 2012 dată de Biroul Notarului Public "B.".

Contractul de comodat în discuţie a fost tehnoredactat de către inculpatul A. care la momentul respectiv era angajat la biroul notarial în calitate de secretar şi avea, conform propriei declaraţii, atribuţia de tehnoredactare a actelor notariale.

După tehnoredactare, inculpatul D. a fost chemat în incinta biroului notarial unde a semnat contractul de comodat în dreptul numelui său, la rubrica intitulată "comodatar". Acest din urmă aspect rezultă din declaraţiile inculpatului D. care şi-a recunoscut şi însuşit semnătura atât cea de pe contractul de comodat nr. x din 13 iunie 2012, cât şi pe cea de pe cererea adresată notarului public în acest sens. Declaraţiile date de inculpatul D. se coroborează pe deplin cu susţinerile făcute în această privinţă de inculpatul C.

După semnarea şi autentificarea contractului de comodat, inculpatul C. i-a dat inculpatului A. suma de 100 de RON, aşa cum rezultă din mesajul telefonic expediat inculpatei B., după care în jurul orei 15:00 a părăsit biroul notarial şi, în continuare, împreună cu inculpatul D. au revenit în municipiul Iaşi.

Potrivit evidenţelor de la Biroul Notarului Public "B.", pentru contractul de comodat autentificat sub numărul x din 13 iunie 2012 au fost întocmite factura şi chitanţa fiscală pentru o suma mai mare decât cea remisa de C., respectiv pentru suma de 186 RON (150 RON contravaloarea prestaţiei constând în întocmirea şi autentificarea contractului de comodat şi 36 RON TVA).

Pe baza extrasului din registrul de deces al Comunei Şcheia, judeţul Suceava (aflat la dosar urmărire penală) şi a certificatului constatator a decesului din 21 iulie 2010 (aflat la dosar urmărire penală), rezultă neechivoc faptul că numitul E., persoană care figurează ca şi parte în contractul de comodat autentificat de inculpata B. sub numărul x/2012, era decedat încă de la data de 20 iulie 2010 (cu aproximativ 2 ani în urma de la momentul încheierii contractului de comodat). După decesul numitului E., aşa cum rezulta din adresa nr. x din 27 august 2013 emisa de Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor - Biroul de Evidenţă a Persoanelor Suceava (aflata la dosar urm. pen.), cartea de identitate ce i-a aparţinut acestuia a fost distrusă conform dispoziţiilor legale în materie, sens în care a fost întocmit un proces-verbal.

S-a mai arătat că pe parcursul anchetei penale nu a putut fi identificată persoana care a executat semnătura de pe contractul de comodat nr. x din 13 iunie 2012 de la rubrica "comodant" şi de pe cererea de redactare şi autentificare a contractului.

De observat faptul că în documentaţia care a stat la baza întocmirii şi autentificării contractului de comodat pusă la dispoziţia organelor judiciare de inculpata B., formată din contractul de comodat încheiat între E. şi D., cererea semnată de către D., factura nr. x din 13 iunie 2012, chitanţa fiscală din 13 iunie 2012 şi o coală de hârtie format A4 pe care se află copii color de pe certificatul de înmatriculare a autoturismului x şi de pe actul de identitate al lui D., nu se regăseşte şi o copie color de pe actul de identitate a lui E.

În condiţiile în care, toate cele trei documente au fost prezentate notarului public în original, nu exista o explicaţie logică şi credibilă de ce numai pentru doua dintre ele (certificatul de înmatriculare a autoturismului x şi actul de identitate al inculpatului D.) copiile făcute la biroul notarial erau color, iar de pe cel de-al treilea (cartea de identitate a lui E.) copia era alb negru. Această manieră de lucru poate fi explicată, mai degrabă, prin aceea că având la dispoziţie o copie alb negru a actului de identitate al numitului E., act care la momentul 13 iunie 2012 era distrus, era practic imposibil să se obţină o copie color de pe respectivul document.

Inculpata B., în declaraţia dată, nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, precizând de fiecare dată că în faţa sa au fost prezente 3 persoane care au prezentat actele de identitate în original şi că nu a observat nereguli.

Inculpatul A. a înţeles să nu dea declaraţie, beneficiind de "dreptul la tăcere" avocatul său precizând că instanţa trebuie să analizeze toate afirmaţiile inculpatului prin prisma posibilităţii acestuia de a percepe situaţia de fapt în raport de atribuţiile de serviciu ale acestuia în cadrul biroului notarial.

Materialul probator administrat în cauză contrazice însă apărările formulate de inculpaţi, vinovăţia acestora în săvârşirea faptelor şi întrunirea tuturor condiţiile pentru angajarea răspunderii penale rezultând cu certitudine din procesul-verbal din data de 26 iunie 2012 întocmit de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi cu ocazia constatării flagrante a unor infracţiuni de trafic de droguri (împrejurare în care a fost percheziţionat autoturismul x unde, între altele, s-a găsit contractul de comodat din 13 iunie 2012 autentificat de notarul public B.

şi copia după actul de identitate al numitului E.); contractul de comodat din data de 13 iunie 2012 autentificat sub numărul x/2012; copia cărţii de identitate ce i-a aparţinut lui E.; factura fiscală nr. x din 13 iunie 2012; chitanţa fiscală din 13 iunie 2012; copii color de pe certificatul de înmatriculare a autoturismului x şi de pe actul de identitate al inculpatului D.; extras pentru uzul oficial de pe actul de deces privind pe E.; copia certificatului constatator a decesului nr. x din 21 iulie 2010 eliberat pentru E.; copie după rechizitoriul din data de 18 iulie 2012 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi; adresa nr. x din 27 august 2013 emisa de Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor - Biroul de Evidenţă a Persoanelor Suceava; proces-verbal de distrugere a actelor de identitate a persoanelor decedate întocmit de Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor - Biroul de Evidenţă a Persoanelor Suceava; adresa nr. x din 15 decembrie 2012 emisa de Primăria Şcheia, Judeţul Suceava; evidenţa cu persoanele decedate în luna iulie 2010, decese înregistrate la Primăria Şcheia, Judeţul Suceava; copii conforme cu originalul de pe un set de înscrisuri din dosarul în care au fost implicaţi inculpaţii C.

şi D. şi care a avut ca obiect infracţiuni din domeniul traficului de droguri; procese-verbale de redare a convorbirilor şi interceptărilor telefonice efectuate în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Iaşi; planşa foto cu înscrisurile ce au fost verificate/ridicate de la Biroul Notarului Public "B." declaraţiile date de A. în calitate de martor; proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de mărturie mincinoasă; proces-verbal de confruntare între inculpaţii D.

şi B.; declaraţia martorului F. şi declaraţiile inculpaţilor D. şi C. date în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.

Astfel, în ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatei B., instanţa de fond a reţinut că declaraţia dată de aceasta, susţinută la început de declaraţia inculpatului A. - care a revenit asupra acesteia, nu este confirmată prin probatoriul administrat în cauză.

Astfel, inculpaţii D. şi C. au susţinut constant că nu au fost însoţiţi la notariat de E. sau de o altă persoană, iar inculpatul A. a declarat ulterior că nu a văzut nici un moment actele de identitate originale ale semnatarilor contractului şi nici momentul semnării acestuia. De asemenea, este evident că prezenţa numitului E. în faţa notarului era imposibilă deoarece acesta la acel moment era decedat, după cum imposibilă era şi existenţa materială a actului de identitate a acestuia, care era distrus.

Instanţa de fond a apreciat că în sprijinul concluziei întocmirii contractului de comodat în lipsa numitului E. şi a actului de identitate în original al acestuia vine şi lipsa copiilor color, justificată de imposibilitatea realizării unei copii color după o copie a actului de identitate.

În condiţiile în care la documentaţia care a stat la baza întocmirii şi autentificării contractului de comodat se află ataşate copii color de pe certificatul de înmatriculare al autoturismului şi de pe actul de identitate al inculpatului D., prezenţa unei copii alb-negru de pe actul de identitate al numitului E. ridică semne de întrebare, coroborarea cu celelalte probe justificând concluzia reţinută anterior.

Dovedită este şi acuzaţia reţinută în sarcina inculpatului A. care, deşi i s-a adus la cunoştinţă, înainte de a fi audiat în calitate de martor, că este obligat să declare adevărul şi tot ceea ce ştie în legătură cu faptele cercetate, în declaraţiile date a făcut afirmaţii contradictorii, esenţiale pentru desfăşurarea anchetei penale.

Astfel, în declaraţia dată în ziua de 9 noiembrie 2012 a arătat că a văzut personal, în mod nemijlocit actele de identitate în original ale semnatarilor contractului de comodat şi momentul semnării actului de către cele două persoane, ulterior şi-a nuanţat versiunea susţinută în sprijinul celor declarate de inculpata B. precizând că nu văzut în nici un moment actele prezentate în original şi nici momentul semnării contractului.

Afirmaţiile mincinoase în faţa organelor judiciare nu pot fi justificate prin invocarea dificultăţilor în perceperea situaţiei reale de fapt sau de atribuţiile de serviciu limitate în cadrul biroului notarial.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei B. care la data de 13 iunie 2012, în calitate de notar public în cadrul Biroului Notarului Public "B." din localitatea Negreşti, jud. Vaslui, în baza unei relaţii de prietenie preexistente cu C., la cererea acestuia a întocmit şi autentificat un contract de comodat având ca părţi pe numiţii D. şi E., în condiţiile în care acesta din urma era decedat din anul 2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual;

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în cadrul urmăririi penale, fiind audiat în calitate de martor la data de 9 noiembrie 2012 şi 20 august 2014, a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului referitor la procedura şi împrejurările autentificării la data de 13 iunie 2012 a contractului de comodat întocmit la Biroul Notarului Public B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Referitor la încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei imputate inculpatului A., reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice în drept în sensul de a se reţine în sarcina acestui inculpat prevederile art. 35 C. pen., motivat de faptul că acesta, în baza aceleiaşi rezoluţii a dat la un anumit interval de timp două declaraţii care fiecare în parte prezintă conţinutul infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Instanţa de fond a apreciat că această cerere este întemeiată, probele administrate în cauză dovedind că inculpatul A. în declaraţiile date în zilele de 9 noiembrie 2012 şi 20 august 2014 a susţinut împrejurări contradictorii şi nereale, esenţiale cauzei în măsură să influenţeze stabilirea modalităţii concretă de desfăşurare a faptelor deduse judecăţii.

Având în vedere data comiterii faptei supuse judecăţii de către inculpata B. instanţa de fond a făcut o analiză din perspectiva dispoziţiilor art. 5 C. pen. care prevăd principiul aplicării legii penale mai favorabile, în situaţia succesiunii în timp a legilor.

Sub acest aspect a reţinut că infracţiunea de fals intelectual reţinută în sarcina inculpatei, în forma prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969 are corespondent în C. pen. actual, în textul de incriminare prevăzut de art. 321 care a preluat condiţiile de incriminare din norma corespondentă din vechea lege penală, iar în ceea ce priveşte regimul sancţionator noua lege penală a adus o agravare prin aceea că limita inferioară a pedepsei închisorii este de 1 an, în condiţiile în care în vechea lege aceasta era de 6 luni închisoare.

Tot legea veche prevede şi condiţii mai bune în ceea ce priveşte stabilirea modalităţii de executare a pedepsei. Prin urmare, legea mai favorabilă aplicabilă în cazul inculpatei B. este legea veche, respectiv C. pen. din 1969.

Analizând criteriile generale de individualizare pentru fiecare dintre inculpaţii B. şi A., prevăzute de cele două coduri penale, instanţa de fond a reţinut că faptele deduse judecăţii sunt grave deoarece au ca efect lezarea autorităţilor publice cu consecinţa apariţiei unei stări de neîncredere în autenticitatea şi veridicitatea înscrisurilor emanate de la acestea, dar a avut în vedere şi elementele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, respectiv că ambii inculpaţi sunt persoane integrate social, au familii organizate, au un nivel de instruire superior şi sunt necunoscuţi cu antecedente penale.

Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatorii, consecinţele săvârşirii acestor fapte, dar şi lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor, contribuţia pe care au avut-o în comiterea faptelor, vârsta şi nivelul de educaţie, instanţa de fond a considerat că scopul pedepsei va putea fi realizat prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu suspendare condiţionată pentru inculpata B. şi cu suspendare sub supraveghere pentru inculpatul A., legea nouă sub imperiul căreia acesta a comis fapta nereglementând instituţia suspendării condiţionate.

În privinţa aplicării pedepsei accesorii, instanţa de fond a constatat că faţă de natura faptelor comise de inculpata B. care reflectă o atitudine de sfidare a autorităţilor publice şi a actelor ce emană de la aceasta, se impune interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de notar şi potrivit prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 interzicerea exercitării acestor drepturi va fi suspendată pe durata suspendării exercitării pedepsei principale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., instanţa de fond a apreciat că nu se impune aplicarea unor pedepse accesorii şi complementare, obligaţiile stabilite în sarcina acestuia potrivit prevederilor art. 93 C. pen. fiind în măsură să îl determine să înţeleagă importanţa respectării regulilor impuse de autorităţile publice.

În condiţiile în care s-a dispus desfiinţarea integrală a contractului de comodat autentificat prin încheierea nr. x din iunie 2012 la Biroul Notarial Public B., instanţa de fond a apreciat că se impune şi desfiinţarea cererii de autentificare a acestuia.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel, în termen legal, inculpaţii B. şi A.

Inculpata B., prin motivele de apel depuse la dosar a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei Curţii de Apel Iaşi şi, rejudecând cauza, să se dispună achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., existând o cauză de neimputabilitate, respectiv eroarea prevăzută de dispoziţiile art. 30 C. pen.

Astfel, inculpata, prin apărător arată că i se reţine în sarcina sa împrejurarea că a autentificat prin încheierea nr. x din 13 iunie 2012 un contract de comodat între inculpatul D. şi unchiul acestuia, E., în condiţiile în care, la data autentificării contractului, acesta din urmă era decedat.

Împrejurarea de care depinde caracterul penal al faptei o reprezintă cunoaşterea de către subsemnata a faptului că numitul E. era decedat la data încheierii actului de comodat. Aşa cum a arătat constant în toate declaraţiile date, încă din faza de urmărire penală, în data de 13 iunie 2012, la biroul său notarial din oraşul Negreşti s-au prezentat 3 persoane (şi nu două aşa cum se susţine în rechizitoriu), respectiv inculpatul C., un individ mai tânăr, adică inculpatul D. şi o persoană mai în vârstă, despre care D. i-a spus, din câte îşi aminteşte, că ar fi unchiul său. Totodată, a susţinut, în mod constant, că i s-au prezentat actele de identitate ale părţilor în original.

Cu toate acestea, instanţa de fond a acordat o valoare probatorie deosebită declaraţiilor date de coinculpaţii C. şi D., în condiţiile în care aceştia au susţinut că împreună cu ei nu a mai fost şi o a treia persoană, situaţie invocată de subsemnata şi care acredita ideea unei substituiri de persoană, aspect de natură a o induce în eroare şi a ascunde, faţă de subsemnata, împrejurarea că titularul real al actului de identitate, respectiv E., era, la acel moment, decedat.

În aprecierea veridicităţii declaraţiilor celorlalţi doi coinculpaţi, solicită ca instanţa de apel să aibă în vedere următoarele aspecte:

Cei doi inculpaţi nu ar fi avut niciun interes să recunoască faptul că au indus-o în eroare cu privire la identitatea persoanei comodantului E., prin prezentarea unei alte persoane care şi-a atribuit identitatea acestuia şi care a prezentat un act de identitate probabil falsificat, deoarece, în acest caz, ar fi recunoscut implicit că se fac vinovaţi de încă o infracţiune, respectiv complicitate la fals privind identitatea în formă agravantă, prevăzută de dispoziţiile art. 327 alin. (2) C. pen., infracţiune pedepsită cu închisoare de la un an la 5 ani. În aceste condiţii, era greu de presupus că cei doi vor confirma declaraţiile subsemnatei, pentru că, în acest fel, ar fi recunoscut că se fac vinovaţi de încă o infracţiune.

Pe de altă parte, recunoaşterea faptelor de către inculpaţii C. şi D. nu poate conduce, automat, la concluzia că subsemnata a acţionat cu intenţie şi în cunoştinţă de cauză la momentul autentificării comodatului, în sensul atestării unei împrejurări care nu era conformă cu realitatea. Din punct de vedere juridic, apreciată că este incidentă situaţia reglementată de legislaţia penală ca fiind participaţie improprie.

Astfel, mai arată că inculpaţii C. şi D. au determinat-o cu intenţie să săvârşesc o faptă prevăzută de legea penală, respectiv să ateste în încheierea de autentificare a comodatului o împrejurare nereală, fără însă ca subsemnata să comită acea faptă cu vinovăţie, în condiţiile în care am fost indusă şi menţinută în eroare de către cei doi cu privire la identitatea persoanei comodantului.

Unul dintre argumentele pe care atât Parchetul cât şi instanţa de fond le-a reţinut împotriva apelantei inculpate a fost acela că la dosarul notarial se găsesc copii color de pe certificatul de înmatriculare al autoturismului şi de pe cartea de identitate a lui D., însă există o copie alb negru de pe cartea de identitate a lui E.. Astfel, s-a prezumat că apelanta inculpată nu ar fi avut la dispoziţie actul de identitate în original al lui E.. Cu toate acestea, apelanta inculpată a dovedit în faţa instanţei de fond faptul că era o practică la Biroul Notarului Public "B." ca, în acelaşi dosar notarial, să existe, concomitent, atât copii color cât şi copii alb-negru, explicaţia fiind una foarte simplă: la biroul notarial existau două copiatoare- unul alb negru şi unul color - care funcţionau în acelaşi timp. Acest aspect a fost confirmat şi de martorul F., angajat la acel moment la biroul notarial.

Un alt motiv pentru care veridicitatea declaraţiilor inculpaţilor C. şi D. trebuie pusă sub semnul întrebării îl constituie chestiunea nelămurită, legată de semnătura din dreptul persoanei comodantului E.. În legătură cu această semnătură, inculpatul D. a declarat că nu îi aparţine, că nu a executat-o el - atitudine de negare care apare fără rost, atâta timp cât acest inculpat a recunoscut acuzaţia de complicitate la fals intelectual, iar recunoaşterea efectuării acelei semnături nu ar fi fost de natură a-i agrava, în vreun fel situaţia - iar inculpatul C. declară că nu cunoaşte cine a făcut respectiva semnătură.

Coroborând poziţia celor doi inculpaţi faţă de semnătura în cauză cu aspectele constatate de Parchet cu privire la caracteristicile semnăturii, instanţa de apel nu poate trage decât o singură concluzie: aceea că la sediul BNP B. a mai fost şi o a treia persoană, împreună cu inculpaţii C. şi D. şi că, aceştia din urmă, prin declaraţiile lor, nu fac altceva decât să încerce să ascundă identitatea acelei persoane, dintr-un motiv foarte simplu: pentru a-l scăpa de răspunderea penală pentru infracţiunea de fals privind identitatea şi participaţie improprie la fals intelectual.

Cu privire la SMS -urile interceptate şi depuse la dosarul cauzei de către Parchet, dintre apelanta inculpată şi inculpatul C. şi invocate ca şi probe împotriva acesteia, instanţa de apel poate constata că acestea nu numai că nu aduc niciun argument în favoarea vinovăţiei sale, dar sunt, dimpotrivă, probe ale bunei sale credinţe. Astfel, arată că, în acele mesaje text, subsemnata i-am comunicat inculpatului C. care sunt, din punct de vedere legal, actele cu care trebuie să se prezinte pentru a încheia contractul de comodat, nepunându-se niciun moment problema că respectivul act să se încheie fără prezenţa efectivă a persoanei comodantului.

Cu privire la modalitatea de autentificare a contractului de comodat, respectiv de identificare a părţilor acelui contract, inculpata consideră că i se poate imputa, cel mult, o neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, în contextul în care, neprocedând la o verificare minuţioasă a actelor de identitate prezentate de persoanele ce s-au înfăţişat la biroul notarial, a permis acestora să o inducă în eroare cu privire la identitatea reală a persoanei care a pretins a fi E.

În subsidiar, în condiţiile în care instanţa de apel va considera că se face vinovată de o faptă penală, solicită să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 80 C. pen. şi să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege.

La data de 22 martie 2017, inculpata B. a depus la dosar supliment la motive de apel prin care critică hotărârea instanţei de fond pentru motive de nelegalitate.

În primul rând, susţine că instanţa de fond a calificat, în mod greşit, fapta reţinută în sarcina inculpatei B. drept infracţiunea de fals intelectual apreciind că cel mult se putea reţine comiterea unei infracţiuni de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. anterior sau art. 298 C. pen., sens în care solicită admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptei.

Astfel, consideră că această faptă a fost realizată cu forma de vinovăţie a culpei simple - inculpata nu a prevăzut, deşi putea şi trebuia să prevadă că neefectuarea unei verificări corespunzătoare poate conduce la o substituire de persoane. Inculpata B. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu ca urmare a neglijenţei în exercitarea acestora, nefiind dovedit, în opinia apărării, faptul că îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor a avut caracter intenţionat.

Reţinând comiterea faptei de către notar cu forma de vinovăţie a culpei inculpata mai solicită, de asemenea, ca prin admiterea apelului, să se dispună, în principal, achitarea inculpatei pentru neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. anterior, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen., nefiind întrunită condiţia din textul de incriminare ca încălcarea atribuţiilor de serviciu să fi produs o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane (nici vreo pagubă).

În secundar, solicită achitarea inculpatei pentru fals intelectual prevăzută de art. 298 C. pen. în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât lipseşte forma de vinovăţie cerută de lege, şi anume intenţia.

În ipoteza reţinerii existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei cerute de lege, apelanta inculpată solicită aplicarea art. 80 C. pen., respectiv renunţarea la aplicarea pedepsei.

Inculpatul A. a solicitat, prin motivele depuse la dosar desfiinţarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond şi achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciind că infracţiunea de mărturie mincinoasă, aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare al instanţei, este lipsită de latură obiectivă, neexistând împrejurări neconforme cu realitatea care să fi fost declarate de inculpat în calitate de martor, în faza de urmărire penală.

În susţinerea motivelor de apel, inculpatul, prin apărător, a arătat că, instanţa de fond a reţinut că se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, astfel cum fapta a fost descrisă în rechizitoriu, constând în aceea că între cele două declaraţii date de acesta în calitate de martor în faza de urmărire penală există inadvertenţe, respectiv că ar fi prezentat împrejurări neconforme cu realitatea.

Sub un prim aspect, solicită să se constate că numai declaraţia din data de 20 august 2014 este dată în cadrul urmăririi penale, în timp ce declaraţia din data de 9 noiembrie 2012 este dată în faza actelor premergătoare.

Cu privire la declaraţia din data de 9 noiembrie 2012, a subliniat că, la data administrării acestei probe, erau în vigoare dispoziţiile vechiul C. proc. pen., dispoziţii care prevedeau că "procesul penal începe cu urmărirea penală". Pe de alta parte, dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. prevedeau că în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, alin. (3) al aceluiaşi articol prevăzând că procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Totodată, declaraţia martorului este prevăzută ca mijloc de probă în procesul penal, iar procesul penal începe odată cu începerea urmăririi penale.

Prin urmare, sub reglementarea vechiul C. proc. pen., faza actelor premergătoare constituie numai o activitate de investigare pentru identificarea mijloacelor de probă, inclusiv a persoanelor care pot fi audiate în calitate de martor. Din redactarea art. 224 C. proc. pen. rezultă în mod clar faptul că actele premergătoare nu reprezintă mijloace de probă în procesul penal în sensul prevederilor art. 64 C. proc. pen., ci această calitate o are, exclusiv, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare. Or, solicită să se constate că, în cauza de faţă, procurorul de caz nu a întocmit nici măcar acel proces-verbal constatator al actelor premergătoare, la momentul începerii urmăririi penale.

Având în vedere că urmărirea penală pentru fals intelectual a fost începută prin rezoluţia procurorului la data de 20 august 2013, iar declaraţia subsemnatului a fost luată de procuror la data de 9 noiembrie 2012, această declaraţie face parte din categoria actelor premergătoare care nu sunt parte componentă a procesului penal şi care nu au valoare de probe în procesul penal.

În aceste condiţii, apreciază că declaraţia dată la data de 9 noiembrie 2012, în faza actelor premergătoare nu poate constitui elementul material al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prin urmare trebuie să se analizeze numai conţinutul declaraţiei din data de 20 august 2014, declaraţie dată după începerea urmăririi penale.

De asemenea, mai solicită să se aibă în vedere atribuţiile sale, în calitate secretar la Biroului Notarului Public "B.", care excludeau verificarea personală a actelor de identitate ale părţilor sau interacţiunea directă cu acestea, pentru stabilirea voinţei lor cu privire la conţinutul actului de autentificat.

Un al doilea motiv de apel vizează nelegalitatea hotărârii din prisma aplicării legii mai favorabile de către instanţa de fond a instituţiilor alternative incidente, ce reprezenta o procedură obligatorie.

Astfel, apărarea arată că, în momentul pronunţării soluţiei de condamnare a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., dispunând condamnarea în baza dispoziţiilor noului C. pen., deşi fapta imputată era săvârşită sub dispoziţiile C. pen. anterior, fără a analiza ce dispoziţii legale erau mai favorabile inculpatului sub aspectul limitelor de pedeapsă, dar şi al modalităţilor de executare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 octombrie 2016, având fixat primul termen de judecată, în mod aleatoriu, la data de 9 decembrie 2016.

La termenul menţionat, s-a dispus amânarea cauzei, urmare a cererii formulate de apelanta inculpată B. faţă de imposibilitatea de prezentare din motive medicale a apărătorului său ales, date fiind înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei.

La termenul acordat, din 10 februarie 2017, apelanta inculpată B. a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător ales, întrucât a reziliat contractul de asistenţă judiciară cu avocatul care a asistat-o în faţa curţii de apel.

În continuare, prin încheierea din 24 martie 2017, instanţa de apel a admis cererea în probaţiune formulată de apelanta inculpata B. şi a încuviinţat audierea martorilor C. şi D., pentru considerentele expuse în încheierea precizată. Totodată, s-a prorogat discutarea probei privind efectuarea unei expertize grafice a semnăturii aplicate pe contractul de comodat după audierea celor doi martori încuviinţaţi.

Ulterior, cauza s-a amânat în repetate rânduri faţă de lipsa martorilor, iar la termenul acordat la data de 26 ianuarie 2018, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a apreciat că administrarea probei cu martori, deşi a fost încuviinţată, nu este posibilă şi a dispus ca proba testimonială constând în audierea martorilor C. şi D. să nu mai fie administrată.

Aplicarea dispoziţiilor art. 383 din C. proc. pen. a fost pusă în discuţia părţilor, iar apărătorul ales al apelantei inculpate B. a susţinut că, deşi aceşti martori au fost încuviinţaţi de către instanţă de apel, din punct de vedere procedural, nu mai există niciun mijloc pentru a se obţine audierea acestora. Astfel, a conchis apărătorul ales al apelantei inculpate, din dovezile de citare restituite la dosarul cauzei rezultă că martorul D. a primit citaţia la locul de muncă, iar martorul C., probabil, nu mai locuieşte la acea adresă context în care urmează ca instanţa de apel să aprecieze în privinţa acestor doi martori. Totodată, apărătorul ales al apelantului inculpat A. şi procurorul au solicitat să se constate imposibilitatea de audiere a celor doi martori încuviinţaţi în prezenta cauză.

De asemenea, în temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte a respins proba privind efectuarea unei expertize grafoscopice, apreciind că nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii în cauză.

La termenele din 24 martie 2017 şi 30 iunie 2017 inculpaţii B. şi A. au precizat că nu doresc să dea declaraţie în apel.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate de inculpaţii B. şi A. cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, în limitele impuse de art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului, prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză şi a reţinut o situaţie de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Susţinerile şi apărările punctuale ale apelanţilor inculpaţi au fost cenzurate de către instanţa de fond în mod detaliat, pe baza probatoriului administrat, prin valorificarea şi examinarea exhaustivă a tuturor mijloacelor de probă existente şi a ansamblului elementelor de fapt dovedite prin intermediul acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu va mai relua argumentele şi raţionamentele instanţei de fond, la care achiesează întrutotul, ci va analiza cauza, exclusiv, prin prisma criticilor formulate de apelanţi.

În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris şi susţinute oral, inculpaţii B. şi A. au solicitat, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor şi, în subsidiar, au criticat hotărârea în ceea ce priveşte omisiunea de a se face aplicarea art. 5 din C. pen. (inculpatul A.) şi a dispoziţiilor art. 80 din C. pen. (inculpata B.) invocând următoarele împrejurări:

1. Inculpata B. a invocat cauza de neimputabilitate, respectiv eroarea, prevăzută de art. 30 din C. pen., arătând că în mod greşit a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în loc de a fi achitată, în baza art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Raportat la data comiterii faptei, 13 iunie 2012, Înalta Curte notează că actuala reglementare are corespondent în art. 51 alin. (1) din C. pen. anterior, cele două texte având acelaşi conţinut.

Din conţinutul dispoziţiilor legale anterior menţionate, prin eroare se înţelege necunoaşterea sau cunoaşterea deformată a unor date ale realităţii obiective, esenţiale pentru corecta caracterizare a faptei.

Existenţa vinovăţiei este condiţionată de capacitatea psihică a făptuitorului de reprezentare corectă a realităţii în cadrul căreia se săvârşeşte fapta prevăzută de legea penală. Cu toate acestea reprezentarea eronată a realităţii, nu trebuie să fie generată, tocmai, de nerespectarea unor dispoziţii legale instituite în scopul de a nu permite existenţa unor erori.

În cauză, sub aspectul situaţiei de fapt s-a reţinut, în esenţă, că inculpata B., în calitate de notar public în cadrul Biroului Notarului Public "B." din localitatea Negreşti, jud. Vaslui, la data de 13 iunie 2012, în baza unei relaţii de prietenie preexistente cu inculpatul C., la cererea acestuia a întocmit şi a autentificat un contract de comodat, având ca părţi pe numiţii D. şi E., în condiţiile în care acesta din urma era decedat din anul 2010.

Apelanta inculpată a susţinut în mod constant că a autentificat un contract de comodat între inculpatul D., în calitate de comodatar şi unchiul acestuia, E., în calitate de comodant, prin încheierea nr. x din 13 iunie 2012 şi, în acest scop, la biroul său notarial s-au prezentat 3 persoane, respectiv inculpatul C., inculpatul D., precum şi o persoană mai în vârstă, despre care inculpatul ultim menţionat i-a spus, că ar fi unchiul său, E.. Totodată, a precizat că, în procedura de autentificare a actului, părţile i-au prezentat actele de identitate în original şi nu şi-a dat seama că una dintre părţi, respectiv comodantul E., era la acea dată decedată, aşa încât a fost în eroare asupra acestei împrejurări care înlătură caracterul penal al faptei de fals intelectual, pentru care s-a dispus condamnarea sa în primă instanţă.

Cu privire la procedura autentificării unor acte notariale, instanţa constată că dispoziţiile art. 90 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 prevăd următoarele:

Înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, în forma şi în condiţiile stabilite prin prezenta lege.

Autentificarea înscrisului se face cu respectarea următoarei proceduri:

a) stabilirea identităţii părţilor în condiţiile art. 85;

b) exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinutul actului;

c) semnătura acestora şi data înscrisului.

Totodată, în conformitate cu art. 91 alin. (1) din aceeaşi lege, pentru autentificarea unui înscris, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor, în condiţiile art. 85.

De asemenea, art. 85 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, privind procedura actelor notariale, prevede următoarele:

Părţile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public prin menţiunea în încheiere că ele sunt cunoscute personal de acesta. În cazul în care notarul public nu cunoaşte părţile, este obligat să procedeze la verificarea identităţii acestora, în vederea încheierii unui act sau îndeplinirii unei proceduri notariale, după caz, prin:

a) acte de identitate prevăzute de lege;

b) paşapoarte, în condiţiile legii;

c) atestarea avocatului care asistă partea, identificarea acestuia făcându-se în condiţiile lit. a) sau b).

Actele de identitate care pot fi folosite în procedura autentificării actelor notariale, respectiv, documentele prin care persoanele fizice pot face dovada identităţii în faţa notarului public în România sunt, în cazul cetăţenilor români, cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau buletinul de identitate, legea anterior menţionată instituind, totodată, obligaţia notarului public de a proceda la verificarea identităţii acestora, în vederea încheierii unui act sau îndeplinirii unei proceduri notariale.

În cauză, probatoriul a relevat că actul de identitate al comodantul E., decedat din anul 2010, nu mai exista în materialitatea sa din 29 martie 2011, aşa încât susţinerile inculpatei, potrivit cărora la data de 13 iunie 2012 i-a fost prezentat actul de identitate menţionat, în original, sunt nereale.

Împrejurarea că actul de identitate nu mai exista în materialitatea sa la data comiterii faptei de către apelanta inculpată rezultă din conţinutul mai multor înscrisuri.

Astfel, din adresa Primăriei comunei Şcheia, nr. 8316 din 2 august 2010, reiese că actul de identitate al defunctului E., seria x nr. x a fost depus cu prilejul înregistrării decesului la 21 iulie 2010 şi a fost înaintat Biroului de Evidenţă a Persoanelor Suceava.

Totodată, în cuprinsul procesului-verbal de distrugere a actelor de identitate ale persoanelor decedate emis de Primăria municipiului Suceava, Direcţia municipală de evidenţă a persoanelor, Biroul de evidenţă a persoanelor este menţionat, la poziţia 657, actul de identitate seria x nr. x, ce a aparţinut defunctului E.

De asemenea, la solicitarea instanţei de fond, Direcţia Municipală de Evidenţă a persoanelor, Biroul de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Suceava a comunicat că distrugerea efectivă a cărţii de identitate a numitului E. s-a realizat la data de 29 martie 2011, însă anterior acestui moment, la data primirii actului de la Primăria comunei Şcheia acesta a fost anulat prin tăiere. Totodată, a comunicat lămuriri cu privire la antedatarea procesului-verbal de distrugere a actelor de identitate ale persoanelor decedate precizând că menţionarea datei de 1 iunie 2010 s-a realizat ca urmare a îndrumărilor verbale ale Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor.

Proba cu înscrisuri provenind de la Direcţia Municipală de Evidenţă a persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Suceava, în dovedirea împrejurării că actul de identitate nu mai exista în materialitatea lui la data comiterii faptei, se coroborează cu relatările inculpaţilor D. şi C., prezenţi la data autentificării actului în biroul apelantei inculpate, primul dintre cei doi inculpaţi fiind parte în contractul de comodat încheiat cu acel prilej. Aceştia au arătat, în mod constant, în cursul urmăririi penale, în condiţiile în care au uzat de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, că inculpatei i-au prezentat o copie a actului de identitate ce a aparţinut lui E. şi nu actul în original.

De asemenea, inculpatul A., secretar la biroul notarial al inculpatei, a declarat în cursul urmăririi penale că a tehnoredactat contractul de comodat dintre D. şi E. pe baza unor înscrisuri, în copie, pe care inculpata i le-a înmânat, printre acestea fiind şi copii ale actelor de identitate ale părţilor şi nu a văzut originalele acestor acte.

Relevantă, cu privire la suficienţa probatoriului administrat pentru dovedirea împrejurării că la data comiterii faptei actul de identitate în original al numitului E. nu mai exista în materialitatea sa, este poziţia inculpatei B. cu privire la cererea procurorului de suplimentare a probatoriului. Astfel, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 15 martie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, procurorul a solicitat administrarea unor probe suplimentare, printre altele, şi audierea numitei H., persoană care a declarat la Primăria comunei Şcheia decesul defunctului E., astfel cum reieşea din adresa aflată la dosarul de urmărire penală şi care, cu prilejul declarării decesului a predat actul de identitate al defunctului, însă inculpata B., prin apărător ales, a solicitat respingerea probei ca nefiind utilă cauzei, apreciind că la dosarul cauzei există suficiente mijloace de probă sub acest aspect, probe necontestate de participanţii la proces.

Aşadar, este în afară de orice dubiu că inculpatei i-a fost prezentată doar o copie a cărţii de identitate ce a aparţinut defunctului E., situaţie în care potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, trebuia să efectueze verificări la Registrul naţional de evidenţă a persoanelor pentru identificarea corectă a părţii ce a prezentat actul.

Deşi normele legale anterior menţionate impuneau ca identificarea să se realizeze pe baza actului original, consemnarea în actul notarial a faptului că la autentificarea actului a fost prezent comodatarul E., deşi această persoană era decedată la data derulării procedurii, reprezintă o împrejurare necorespunzătoare adevărului.

Dezinteresul manifestat de inculpată în a efectua identificarea părţii în condiţiile stipulate în lege arată că aceasta şi-a asumat consecinţele acestei conduite.

Or, neprezentarea actului de identitate în original era un impediment în derularea procedurii, de natură să creeze inculpatei îndoială cu privire la persoana care l-a prezentat, situaţie în care reprezentarea incertă a realităţii şi conştiinţa acestei incertitudini, nu echivalează cu eroarea şi nu produce efectele prev. de art. 30 din C. pen.

Prin urmare, este exclusă incidenţa acestei cauze de neimputabilitate atunci când necunoaşterea împrejurării de care depinde caracterul penal al faptei este urmarea exclusivă a nerespectării unor norme legale menite să asigure tocmai cunoaşterea realităţii, adică a împrejurării că persoana care solicită încheierea şi autentificarea unui act este prezentă în faţa notarului.

Prin motivele de apel, apelanta inculpată a solicitat să se constate că eroarea a fost vincibilă, întrucât putea să o depăşească cu o oarecare diligenţă, caz în care trebuie să se constate că a comis fapta din culpă şi nu cu intenţie şi să se dispună schimbarea încadrării juridice din fals intelectual în neglijenţă în serviciu. În concret, apelanta inculpată consideră că i se poate imputa, cel mult, o neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, în contextul în care, fiindu-i prezentat actul de identitate în original nu a procedat la o verificare minuţioasă a identităţii persoanei care a pretins că este E.

Elementele pe baza cărora ar urma să fie analizat caracterului vincibil al erorii, pe care apelanta inculpată le-a învederat prin motivele de apel, sunt eronate întrucât pornesc de la premisa greşită că i-a fost prezentat actul în original al defunctului E. şi că dacă ar fi fost mai atentă ar fi realizat că persoana prezentă nu este aceeaşi cu cea din actul de identitate.

În realitate, apelanta nu s-a aflat în situaţia pe care o invocă în apărare, aşa încât, în măsura în care, în calitate de notar, a acţionat cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementau procedura de întocmire şi autentificare a actelor notariale se poate concluziona că a prevăzut rezultatul faptei sale şi l-a urmărit astfel că nu poate beneficia de prevederile art. 30 din C. pen.

Ca atare, câtă vreme în faţa notarului nu s-a prezentat nicio persoană care să susţină că este E., iar apelanta inculpată nici nu a putut identifica acea persoană pe baza unui act de identitate valabil, încălcând astfel dispoziţiile legale care impuneau parcurgerea acestor etape în procedura de autentificare a unui act, nu poate invoca necunoaşterea realităţii respectiv, starea de eroare în care s-a aflat cu prilejul autentificării actului şi nici neglijenţă în maniera în care a procedat la identificarea persoanei care ar fi semnat acel contract de comodat.

Chiar dacă ar fi fost reale susţinerile apelantei inculpate cu privire la prezenţa unei persoane care ar fi declarat că este E., această împrejurare nu are nicio relevanţă în dovedirea existenţei stării de eroare în care apelanta s-ar fi aflat, din moment ce acea persoană nu a putut fi identificată pe baza unui act de identitate valabil.

Împrejurarea că în cauză nu s-a reţinut cauza de neimputabilitatea a erorii şi nici forma de vinovăţie a culpei în comiterea faptei face inutilă analiza incidenţei situaţiei reglementate de legislaţia penală ca fiind participaţie improprie, astfel cum a solicitat apelanta inculpată prin motivele de apel.

De asemenea, Înalta Curte constată că în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii de fals intelectual şi a vinovăţiei apelantei inculpate, instanţa de fond a ţinut seama de întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri, declaraţiile inculpaţilor C., D., A. şi B. şi ale martorului F. (singurele persoane implicate în procedura de întocmire şi autentificarea a actului sau aflate la momentul comiterii faptei în biroul notarial), pe care l-a evaluat în mod judicios, cu trimitere în motivarea hotărârii la toate probele evaluate, fără a da relevanţă suplimentară declaraţiilor coinculpaţilor în detrimentul celorlalte probe administrate. Prin urmare, contrar susţinerilor inculpatei, potrivit cărora instanţa de fond a acordat o valoare probatorie deosebită declaraţiilor date de coinculpaţii C. şi D. şi nu a apreciat asupra veridicităţii declaraţiilor lor, Înalta Curte constată că soluţia de condamnare a inculpatei nu s-a întemeiat în mod determinant pe declaraţiile inculpaţilor C. D., întrucât aspecte ce au fost relatate de aceştia se coroborează cu elemente de fapt ce rezultă din înscrisuri şi declaraţiile inculpatului A.. În acest context, susţinerile inculpatei privind existenţa actului de identitate al numitului E., în original, la data autentificării actului sunt fără suport probator şi s-a apreciat că nu exprimă adevărul.

Prin urmare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că s-a dovedit dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpata B., în calitate de notar public în cadrul Biroului Notarului Public "B." din localitatea Negreşti, jud. Vaslui, în baza unei relaţii de prietenie preexistente cu C., la cererea acestuia, la data de 13 iunie 2012, a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului într-un act notarial, în sensul că numitul E. a fost prezent la întocmirea şi autentificarea unui contract de comodat, deşi acesta era decedat din anul 2010, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. din 1969, în prezent art. 321 din C. pen.

În consecinţă, solicitarea apelantei inculpate de a fi achitată, în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este neîntemeiată.

2. Inculpatul A. a solicitat achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi a susţinut, prin motivele de apel, că hotărârea atacată este netemeinică întrucât, deşi nu erau îndeplinite condiţiile privind existenţa laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă, a fost condamnat pentru comiterea acestei infracţiuni.

Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A., fiind audiat în calitate de martor, în cadrul urmăririi penale, la data de 9 noiembrie 2012 şi 20 august 2014, a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului referitoare la procedura şi împrejurările autentificării la data de 13 iunie 2012 a contractului de comodat întocmit la Biroul Notarului Public B.

Apelantul inculpat a solicitat să se constate că declaraţia din data de 9 noiembrie 2012 este dată în faza actelor premergătoare înainte de începerea urmăririi penale în cauză, aşa încât, nefiind posibil să aibă calitatea de martor înainte de începerea urmăririi penale, declaraţia sa nu îndeplineşte condiţia, cerută de textul de incriminare a faptei de mărturie mincinoasă, de a fi dată într-o cauză penală.

Totodată, a solicitat să se constate că în cuprinsul declaraţiilor sale nu există împrejurări neconforme cu realitatea pe care să le fi relatat în calitate de martor, în faza de urmărire penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 260 alin. (1) din C. pen. anterior, lege în vigoare la data comiterii faptei, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

În prezent, în conformitatea cu art. 273 alin. (1) din C. pen., fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Examinând prin comparaţie cele două norme legale care s-au succedat în timp, de la data comiterii faptei şi până în prezent, se constată că, sub aspectul condiţiilor de incriminare, nu există deosebiri între cele două texte care incriminează fapta de mărturie mincinoasă.

Astfel, din dispoziţiile anterior menţionate rezultă că mărturia mincinoasă nu poate fi concepută fără preexistenţa unei cauze penale, civile, disciplinare sau în orice altă cauză în care pot fi folosiţi martori, ceea ce constituie situaţia premisă din structura conţinutului juridic al normei de incriminare.

Pe această situaţie premisă se grefează acţiunea care formează elementul material al infracţiunii şi ea se reflectă şi în calitatea persoanelor ce pot fi subiecţi activi ai infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Doctrina a definit sintagma "cauză" utilizată în norma de incriminare, ca fiind "un litigiu (ce are ca obiect ceva ce se pretinde sau se contestă) a cărei soluţionare constituie un act de înfăptuire a justiţiei", iar cu privire la caracterul penal, civil, disciplinar, etc. atribuit acesteia, a subliniat că acesta "rezultă implicit din natura organului judiciar sau jurisdicţional în faţa căruia se află cauza respectivă" (V. Dongoroz, coordonator, Explicaţii teoretice ale C. pen. român, Partea specială, vol. IV, Ediţia a II-a, Editura Academiei Române, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pg. 158).

Ca atare, "cauză penală" are sensul de proces penal ce se desfăşoară în faţa organului de urmărire penală sau a instanţelor, fiind indiferent care este organul de urmărire penală (procurorul sau organele de cercetare penală) şi dacă urmărirea penală este începută sau nu (Matei Basarab, ş.a., C. pen. comentat, vol. II, Editura Hamangiu, 2008, pg. 662).

Aşadar, denumirea de cauză penală, care este sinonimă cu cea de litigiu penal sau pricină penală, este dată obiectului procesului penal.

Ca orice activitate judiciară, activitatea procesuală ce se desfăşoară în faza urmăririi penale implică intervenţia unui act care să determine declanşarea sa, iar acest act procesual este sesizarea, care constituie primul moment în desfăşurarea activităţii de urmărire penală.

Ca atare, din momentul sesizării organului de urmărire penală se poate vorbi de existenta unei cauze penale şi, în consecinţă, din acest moment se poate pune problema săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, întrucât din cuprinsul normei de incriminare rezultă că afirmaţiile mincinoase ale martorului trebuie făcute într-o cauză penală.

Atât timp cât legiuitorul nu a condiţionat săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauzele penale, de momentul începerii urmăririi penale, nu se poate pune problema invocării unei astfel de condiţii, deoarece s-ar adăuga la lege. De fapt, nici în cazul altor cauze (civile, disciplinare sau în orice alte cauze în care se ascultă martori) infracţiunea de mărturie mincinoasă nu este condiţionată de efectuarea unui act procesual sau de parcurgerea unei anumite etape a procesului, această faptă penală putându-se, deci, săvârşi din momentul declanşării legale a procesului (prin sesizare, cerere, acţiune etc).

De regulă, datele şi informaţiile din conţinutul sesizării, mai ales în cazul sesizării din oficiu, trebuie verificate şi completate uneori, pentru acest motiv era necesară efectuarea unor acte premergătoare potrivit art. 224 alin. (1) din C. proc. pen. anterior sau art. 306 alin. (1) din C. proc. pen., în vigoare.

Verificările efectuate sunt consemnate în cuprinsul unor acte ce au caracter procedural aşa încât trebuie să fie efectuate de organul judiciar în condiţiile prevăzute de lege pentru actele de urmărire penală.

Totodată, se constată că nu există nici o dispoziţie prin care să se interzică audierea martorilor înainte de începerea urmăririi penale şi nici cu privire la faptul că declaraţiile martorilor ar constitui mijloc de probă doar în situaţia în care martorii ar fi audiaţi după începerea urmăririi penale.

Martorul, în accepţiunea normei de incriminare a mărturiei mincinoase, este persoana care, având cunoştinţă despre o faptă sau despre o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în altă asemenea cauză, este ascultată în acea cauză.

Totodată, potrivit art. 78 din C. proc. pen. anterior având conţinut asemănător cu art. 114 alin. (1) din C. proc. pen., poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.

Întrucât legiuitorul a folosit noţiunile de "cauză penală" (care este similară cu noţiunile de "litigiu penal" sau "pricină penală", având înţelesul de proces penal), în conţinutul normei de incriminare, iar actele premergătoare fac parte din categoria actelor necesare procesului penal, fiind efectuate după declanşarea procesului penal prin unul din modurile legale de sesizare, respectiv în prima fază a procesului penal (faza urmăririi penale) rezultă că persoanele care fac afirmaţii mincinoase ori nu spun tot ce ştiu privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi, pot săvârşi infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Astfel, în declaraţia dată în ziua de 9 noiembrie 2012 inculpatul A. a arătat că a văzut personal, în mod nemijlocit actele de identitate în original ale părţilor contractului de comodat, momentul semnării actului de către cele două persoane precum şi faptul că în afara inculpaţilor D. şi C. la biroul notarial ar fi fost o a treia persoană, ulterior, cu prilejul audierii din 20 august 2014, şi-a nuanţat versiunea susţinută în sprijinul celor declarate de inculpata B., precizând că deşi a fost prezentă o a treia persoană, nu a văzut niciun moment actele de identitate în original şi nici momentul semnării contractului de comodat.

Probatoriul administrat a relevat fără putinţă de tăgadă că inculpatul a făcut afirmaţii mincinoase, adică nesincere, contrare situaţiei de fapt pe care a cunoscut-o şi nu pot fi justificate prin invocarea dificultăţilor în perceperea situaţiei reale de fapt sau de atribuţiile de serviciu limitate în cadrul biroului notarial.

În drept, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, fapta inculpatului A. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cadrul urmăririi penale, fiind audiat în calitate de martor la datele de 9 noiembrie 2012 şi 20 august 2014, a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului referitor la procedura şi împrejurările autentificării la data de 13 iunie 2012 a contractului de comodat întocmit la Biroul Notarului Public B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Prin urmare, solicitarea apelantului inculpat de a fi achitat, pentru că nu există situaţia premisă prevăzută în conţinutul normei de incriminare a faptei de mărturie mincinoasă şi nu sunt îndeplinite cerinţele privind latura obiectivă a cauzei, este neîntemeiată.

3. Inculpatul A. a criticat hotărârea instanţei de fond şi în ceea ce priveşte omisiunea de a face aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., fără a analiza care dispoziţii legale erau mai favorabile inculpatului - sub aspectul limitelor de pedeapsă, dar şi al modalităţilor de executare.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând aşadar criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Aşadar, se impune verificarea în legile succesive a existenţei continuităţii incriminării (dacă legea nouă nu suprimă o incriminare sau nu restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă să nu mai întrunească condiţiile impuse de acesta), a condiţiilor de tragere la răspundere penală şi a regimului sancţionator.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014, Curtea Constituţională a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Aşa cum rezultă din textele de lege care au incriminat succesiv fapta de mărturie mincinoasă, respectiv art. 260 alin. (1) din C. pen. anterior şi art. 273 alin. (1) din C. pen., acestea au conţinut juridic identic cu excepţia sancţiunii, care a fost redusă potrivit legii noi, sub aspectul ambelor limite speciale ale pedepsei închisorii, de la unu la 6 luni în cazul limitei minime şi de la 5 ani la 3 ani în cazul celei maxime. Totodată, spre deosebire de legea veche, legea nouă prevede sancţiunea alternativă a amenzii penale.

Instanţa de fond a apreciat în mod just, ţinând seama de criteriile de individualizare de la art. 74 din C. pen., că se impune aplicarea unei pedepse orientate către minimul special şi, din această perspectivă, a stabilit în mod corect că legea nouă este mai favorabilă, condamnându-l pe apelantul inculpat în baza art. 273 alin. (1) din C. pen.

Totodată, sub aspectul modalităţii de executare, raportat la cuantumul pedepsei şi datele personale favorabile care au format convingerea instanţei de fond că inculpatul are aptitudinea de a se reeduca fără a executa pedeapsa în regim de detenţie, în mod just s-a făcut aplicarea art. 91 din C. pen. şi, în consecinţă, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

Prin urmare, instanţa de fond a dat relevanţă dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi a aplicat inculpatului legea mai blândă.

4. În subsidiar, apelanta inculpată a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 80 C. pen. şi să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege.

Cât priveşte aplicarea în timp a legii penale, în mod corect a apreciat instanţa de fond că infracţiunea de fals intelectual, atât în reglementarea actuală, cât şi în C. pen. din 1969, este fapta persoanei care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, întocmind un înscris oficial, alterează în cuprinsul acelui înscris adevărul pe care înscrisul trebuia să-l constate.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În conformitate cu art. 321 alin. (1) din C. pen., falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Din compararea celor două incriminări rezultă că au conţinut identic cu excepţia sancţiunii, care a menţinut maximul special la 5 ani închisoare însă, potrivit legii noi a fost majorat minimul special, de la 6 luni la un an închisoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din C. pen., instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

În conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi text de lege, nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.

Deşi condiţiile de legalitate prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate sunt îndeplinite, instanţa de control judiciar apreciază nu sunt îndeplinite condiţiile de oportunitate prevăzute la alin. (1) al art. 80 din C. pen., privind fapta săvârşită de apelanta inculpată.

În cauză, având în vedere modalitatea faptică concretă în care a fost comisă infracţiunea de fals intelectual reţinută în sarcina inculpatei, precum şi în raport cu pericolul produs, instanţa de control judiciar apreciază că fapta în concret prezintă o gravitate sporită, context în care este oportună stabilirea unei pedepse, astfel cum, în mod just, a apreciat şi instanţa de fond.

Prin urmare, solicitarea apelantei inculpate de a se face aplicarea art. 80 din C. pen. este neîntemeiată.

Orientându-se în procesul de individualizare a cuantumului pedepsei aplicate apelantei inculpate către limita specială minimă, instanţa de fond, în aplicarea art. 5 din C. pen., a apreciat că legea veche este mai favorabilă întrucât limita specială minimă este mai redusă prin comparaţie cu cea din legea nouă.

Cât priveşte individualizarea modului de executare a pedepsei, instanţa de fond a considerat că scopul pedepsei va putea fi realizat prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu suspendare condiţionată pentru inculpata B.

Concluzionând, instanţa de fond a procedat, în mod judicios, prin aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, la stabilirea cuantumului pedepselor pentru fiecare dintre apelanţii inculpaţi, precum şi la stabilirea modalităţii de executare a sancţiunilor apreciind că dincolo de pericolul social generic al infracţiunilor săvârşite, în mod concret, apelanţii inculpaţi au aptitudinea de a se îndrepta fără executarea pedepsei în regim de detenţie.

În consecinţă, apreciază că sancţiunea aplicată fiecăruia dintre apelanţii inculpaţi este proporţională cu gravitatea faptei, dar şi circumstanţele personale, fiind aptă a asigura realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, neimpunându-se o reconsiderare a duratei acestora.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 72 din data 21 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 90 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 martie 2018.

Procesat de GGC - MM