Notary's abuse-of-office conviction upheld on forged-property-sale scheme, damages trimmed to €5,000 moral only

Asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 141/F din data de 28 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpata A., sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 54 şi 65 C. pen.

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata A. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 539/22.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin Sentinţa penală nr. 52/24.02.2014 a Curţii de Apel Ploieşti şi Sentinţa penală nr. 74/22.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 52/24.02.2014 a Curţii de Apel Ploieşti în pedepsele componente:

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din C. pen. anterior;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din C. pen. anterior;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. anterior;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) - (3) din C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) - (3) şi 5 din C. pen. anterior;

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 74/F/22.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 32 şi 244 alin. (2) C. pen.

În baza art. 40 rap. la art. 39 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa din prezenta hotărâre cu toate celelalte pedepse, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte pedepse (din 14 ani şi 6 luni închisoare), dispunându-se ca inculpata A. să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 10 luni închisoare.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii, precum şi restul dispoziţiilor sentinţelor penale ale căror pedepse au fost contopite.

A fost dedusă din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 19.03.2013 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare emise în baza sentinţelor penale sus-menţionate şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare al pedepsei.

Totodată, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.

În temeiul art. 397 rap. la art. 25 C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 40.816 euro daune materiale către partea civilă B.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor acte: Procura nr. 2550/24.05.2005, Certificatul de moştenitor nr. x/27.05.2005, extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces nr. 68830/20.05.2005, Certificatul de moştenitor cu nr. 133/31.05.2005, extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces nr. 68808/18.05.2005 şi Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.2005.

În temeiul art. 274 C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 6.000 RON cheltuieli judiciare către stat (fiind incluse şi cheltuielile în cuantum de 5.000 RON stabilite de procuror).

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere că, prin rechizitoriul din data de 02 decembrie 2015 emis în Dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de detenţie, a inculpatei A., sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) din noul C. pen. şi complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) şi art. 5 din noul C. pen.

În fapt, prin actul de trimitere în judecată, s-a reţinut, în esenţă, că în cursul lunii mai 2005, l-a ajutat pe C. să vândă imobilul din Bucureşti, str. x, către D., contra sumei de 682.010.000 RON (ROL), prin aceea că, în calitate de notar public a întocmit şi autentificat procura din 24.05.2005, cunoscând că persoana care s-a prezentat în faţa sa drept mandant, nu era E., a emis Certificatele de moştenitor cu nr. 130/27.05.2005 şi nr. 133/31.05.2005, pe baza unor documente false (extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces din 20.05.2005) şi a autentificat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.2005 pe baza unor documente false (procura din 24.05.2005 care atesta în fals calitatea de mandatar a numitului C., Certificatul de moştenitor nr. x/27.05.2005 care atesta în fals decesul numitului F. şi, implicit, calitatea de moştenitor a numiţilor E. şi G., precum şi Certificatul de moştenitor nr. x/31.05.2005 care atesta în fals calitatea de unic moştenitor a numitului E.).

În drept, s-a reţinut că faptele descrise anterior întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din noul C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 din noul C. pen., uz de fals prev. de art. 323 din noul C. pen. şi complicitate la înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din noul C. pen. comise în concurs formal.

Totodată, prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii de către inculpata A. a infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals prev. de art. 321 şi respectiv art. 323 din noul C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Trimiterea în judecată a inculpatei s-a fundamentat pe următoarele mijloace de probă: plângerile şi declaraţiile persoanelor vătămate E. (decedat), F. (decedat) şi B.; declaraţiile inculpaţilor A., H. şi I.; declaraţiile martorilor J. şi D., procura din 24.05.2005, Certificatul de moştenitor nr. x/27.05.2005, extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces din 20.05.2005, Certificatul de moştenitor nr. x/31.05.2005, extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces din 18.05.2005, Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.2005, Raportul de expertiză criminalistică nr. 276 din 11.07.2006, întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti din care a rezultat că E. nu a semnat procura din 24.05.2005, planşa foto cu E. din care a rezultat că acesta nu avea degetul a cărui amprentă se presupune că a fost aplicată pe procura din 24.05.2005, Dosarele succesorale nr. x/2005 şi y/2005, în original; fişă cazier judiciar.

Cauza a fost înregistrată la data de 08.12.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. x/2015.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 12 ianuarie 2016, au fost respinse excepţiile formulate de inculpata A. şi în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe inculpata A. trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din noul C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din acelaşi cod şi complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din noul C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) din acelaşi cod, ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) şi art. 5 din noul C. pen. şi s-a dispus începerea judecăţii.

La termenul de judecată din data de 19.02.2016 inculpata A. a declarat, personal, că nu doreşte să urmeze procedura în cazul recunoaşterii învinuirii apreciind că a intervenit prescripţia cu privire la ambele infracţiuni. La acelaşi termen, instanţa de fond a procedat la audierea inculpatei, declaraţia acesteia fiind ataşată la dosarul cauzei.

Totodată, instanţa de fond a încuviinţat reaudierea martorilor I., H. şi audierea martorei K., persoană care a deţinut funcţia de secretar în cadrul B.N.P. L.

Din dispoziţia instanţei de fond, a fost ataşată la dosarul cauzei, fişa de cazier judiciar a inculpatei A. La termenul de judecată din data de 15.04.2016 au fost reaudiaţi martorii I. şi H., ale căror declaraţii au fost ataşate la dosarul cauzei.

La acelaşi termen, instanţa a revenit asupra dispoziţiei prin care a încuviinţat audierea martorei K. şi a renunţat la audierea acesteia.

S-a reţinut că, în apărare, inculpata A. a considerat, în ambele faze ale procesului penal, că a respectat dispoziţiile legale incidente în materia legii notarilor publici nr. 36/1995, în sensul că identitatea unei persoane a fost confirmată prin doi martori de identitate, procedură în art. 50 lit. c) din lege, că nu a cunoscut caracterul fals al înscrisurilor care au stat la baza întocmirii dosarelor succesorale şi nu are explicaţie pentru faptul că nu există o adresă pe care să o fi emis primăriei în vederea obţinerii unuia dintre certificatele de deces.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat următoarele:

La data de 24 mai 2005, numitul C. s-a prezentat la sediul B.N.P. "L." din Bucureşti, str. x, unde a solicitat şi a obţinut întocmirea şi autentificarea procurii din 24 mai 2005, prin care C. era împuternicit de E. să facă demersurile necesare pentru dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului F., decedat la data de 21.03.1989, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. x, sector 1 şi a defunctei G., decedată la data de 19.09.1992, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. x. De asemenea, prin aceeaşi procură, C. era împuternicit de către reclamantul E. să vândă imobilul din Bucureşti, str. x, dobândit în urma succesiunii, oricui va crede de cuviinţă.

În realitate, numitul E. nu s-a prezentat în faţa notarului public şi nici nu l-a împuternicit pe C. să întreprindă aceste demersuri, aspect dovedit prin declaraţia dată de E., cât şi prin Raportul de expertiză criminalistică nr. x/11.07.2006, în care se concluzionează că cererea de autentificare a procurii înregistrată sub nr. x/24.05.2005 şi Procura nr. x/24.05.2005 nu au fost semnate de E.

În locul numitului E., în faţa notarului public A., s-a prezentat o altă persoană care a prezentat o carte de alegător, a semnat şi a aplicat o amprentă digitală.

De remarcat că, persoana care s-a prezentat a fi E. a fost adusă de C. iar, pentru a exista o anumită aparenţă de legalitate, tot C. i-a adus şi pe martorii de identitate H. şi I. pentru a confirma în faţa notarului public faptul că persoana care s-a prezentat este E.

Inculpatul I. a arătat în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală faptul că, în luna mai 2005, inculpata H. i-a solicitat să meargă la notar şi să declare faptul că îl cunoaşte pe E. şi că ştie că acesta nu mai avea copii sau alte rude, astfel încât, în urma acestei solicitări, a mers la notar şi a declarat că îl cunoaşte pe cel care s-a prezentat în faţa notarului ca fiind E., deşi, în realitate, I. nu-l cunoştea.

La rândul său, inculpata H. a arătat că, într-adevăr, împreună cu I., a mers la B.N.P. L. şi a declarat că persoana care s-a prezentat în faţa notarului este E., deşi, în realitate, aceasta nu-l cunoştea pe E. sau pe cel care s-a prezentat în faţa notarului ca fiind E.

Cei doi inculpaţi cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare, martori în prezenta cauză, au confirmat în urma audierii nemijlocite depoziţiile date în faţa organului de urmărire penală.

Pentru "serviciul prestat", inculpaţii H. şi I. au primit de la persoana care s-a prezentat ca fiind E. suma de 50 RON.

Notarul public A. a cunoscut împrejurarea că persoana care s-a prezentat în faţa sa nu este E. şi a acceptat să autentifice în fals acea procură, în scopul de a-l ajuta pe C. să vândă imobilul din Bucureşti, str. x, aspect ce rezultă din faptul că înainte de întocmirea procurii a primit un act ce viza dosarul succesoral.

Prima instanţă a apreciat că notarul public nu putea stabili identitatea mandantului prin intermediul a doi martori de identitate, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada vreunei împrejurări ieşite din comun, care să îi împiedice pe proprietari să prezinte actele de identitate şi, chiar dacă ar fi fost aşa, art. 50 din Legea nr. 36/1995 impune condiţia ca notarul public să cunoască martorii de identitate folosiţi. Ca atare, s-a apreciat că notarul public A. şi-a încălcat în două rânduri atribuţiile de serviciu, mai întâi pentru că a acceptat stabilirea identităţii mandantului prin metoda a doi martori de identitate, deşi nu se făcuse dovada unei împrejurări excepţionale care să împiedice identificarea mandanţilor, iar pe de altă parte prin aceea că nu cunoştea pe cei doi martori de identitate prezenţi. Prin aceasta, notarul public a acceptat posibilitatea ca procura să nu ateste voinţa reală a mandantului şi astfel să-şi aducă ajutorul la înstrăinarea frauduloasă a imobilului în cauză.

Procura nr. x/24.05.2005 a fost primul pas făcut în scopul vânzării imobilului. Mai departe, tot pentru a-l ajuta pe C., notarul public A. a îndeplinit formalităţile pentru dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului F., decedat aparent la data de 21.03.1989, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. x, sector 1 şi a defunctei G., decedată la data de 19.09.1992, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. x.

S-a mai reţinut că, la dezbaterea acestor moşteniri au fost folosite, de asemenea, mai multe acte false.

Astfel, la data de 27 mai 2005, în baza cererii formulate de C., la B.N.P. L. a fost înregistrat Dosarul succesoral nr. x/27.05.2005, având ca obiect dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului F., decedat la data de 21.03.1989.

La dosarul succesoral, notarul public A. a ataşat extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/20.05.2005, eliberat aparent de Primăria sectorului 1 Bucureşti la data de 20.05.2005, la solicitarea B.N.P. L.. Acest extras pentru uz oficial de pe actul de deces era unul fals întrucât F. nu a decedat la data de 21.03.1989, aşa cum se menţiona în extras, ci la data de 23.03.2012, acesta fiind în viaţă la data de 20.05.2005 - data eliberării înscrisă în extrasul de pe actul de deces.

Prin Adresa nr. x/21.10.2015, Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă din cadrul Primăriei sectorului 1 Bucureşti a comunicat organelor de urmărire penală faptul că extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/20.05.2005, privind pe defunctul F., nu a fost emis de această instituţie şi nici nu există o cerere formulată de notar pentru eliberarea acestui extras.

S-a menţionat că notarul public A. a cunoscut cu siguranţă faptul că extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces era fals întrucât:

- acesta apărea ca fiind emis la data de 20.05.2005, adică înainte ca dosarul succesoral să se fi înregistrat;

- extrasul pentru uz oficial de pe actul de deces nu se eliberează decât la solicitarea notarului public, iar notarul public A. ştia că nu a solicitat un astfel de document;

- o altă persoană nu putea să solicite şi să obţină un astfel de extras întrucât, aşa s-a menţionat, acesta nu se eliberează decât la solicitarea notarului public.

În acest sens, art. 27 alin. (1) din Metodologia nr. 1 din 13 octombrie 1997, pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă, arată că "la cererea instanţelor judecătoreşti, parchetului, poliţiei şi a notarilor publici, se eliberează extrase de pe actele de stare civilă aflate în arhiva proprie" aşa încât, extrasele de pe actele de stare civilă nu se eliberează decât la solicitarea autorităţilor expres menţionate în textul de lege, respectiv instanţe judecătoreşti, parchet, poliţie şi notari publici.

Tot în ziua în care s-a înregistrat cererea pentru dezbaterea succesiunii, respectiv în data de 27.05.2005, notarul public A. a şi emis Certificatul de moştenitor nr. x/27.05.2005, prin care G. şi E. erau desemnaţi moştenitori ai defunctului F. şi, implicit, proprietari ai cotei de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, str. x.

La data de 31.05.2005, în baza cererii formulate de C., la B.N.P. L. a fost înregistrat dosarul succesoral nr. x/31.05.2005, având ca obiect dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei G., decedată la data de 11.09.1992.

La dosarul succesoral, notarul public A. a ataşat extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/18.05.2005, eliberat aparent de Primăria sectorului 1 Bucureşti la data de 18.05.2005, la solicitarea B.N.P. L.

Acest extras pentru uz oficial de pe actul de deces a fost într-adevăr emis de Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă din cadrul Primăriei sectorului 1 Bucureşti, fiind solicitat de notarul public A. prin Adresa nr. x/17.05.2005.

Notarul public A. nu avea însă, la data de 17.05.2005, dreptul legal de a solicita eliberarea acestui extras de pe actul de deces întrucât cererea pentru dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei G. a fost înregistrată la B.N.P. L. abia la data de 31.05.2005.

Acest extras putea fi solicitat în mod legal doar în cadrul procedurii succesorale, adică doar după data de 31.05.2005.

Mai mult, notarul public A. a solicitat eliberarea acestui extras chiar mai înainte de autentificarea procurii din 24.05.2005, prin care C. era împuternicit de E. să facă demersurile necesare pentru dezbaterea succesiunii de pe urma defuncţilor F. şi G.

Faptul că notarul public A. a solicitat eliberarea extrasului pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/18.05.2005 la data de 17.05.2005, adică într-un moment în care nu avea dreptul să solicite eliberarea acestui act, dovedeşte înţelegerea infracţională avută cu C.

Dacă nu ar fi avut o înţelegere infracţională cu C., notarul public A. nu ar fi solicitat eliberarea acestui extras la data de 17.05.2005, întrucât, în primul rând, nu ar fi avut de unde să ştie despre un eventual demers de dezbatere a succesiunii de pe urma defunctei G. şi, în al doilea rând, nu ar fi avut niciun motiv pentru care să solicite, fără drept, un astfel de act.

De altfel, aceeaşi conivenţă infracţională l-a determinat pe notarul public A. să autentifice procura din 24.05.2005 fără ca mandantul E. să se prezinte efectiv în faţa sa.

În mod asemănător, tot în ziua în care s-a înregistrat cererea pentru dezbaterea succesiunii, notarul public A. a emis Certificatul de moştenitor nr. x/31.05.2005, prin care E. era declarat unic moştenitor al defunctei G. şi, implicit, unic moştenitor al imobilului din Bucureşti, str. x.

Pe baza procurii din 24.05.2005 şi a Certificatelor de moştenitor nr. x/27.05.2005 şi y/31.05.2005, la data de 31.05.2005, notarul public A. a autentificat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.2005, prin care C., în calitate de mandatar al reclamantului E., a vândut imobilul din Bucureşti, str. x, sector 1 către D., contra sumei de 682.010.000 ROL.

Atât prin plângerea formulată, cât şi prin memoriile depuse ulterior la dosarul cauzei, E. a arătat că nu a semnat procura din 24.05.2005 şi nu a fost de acord cu înstrăinarea imobilului din Bucureşti, str. x.

La rândul său, F. a susţinut şi a confirmat cele reclamate de E., solicitând tragerea la răspundere penală a notarului public A.

În declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, inculpata A. a negat faptul că ar fi avut o înţelegere frauduloasă cu C.

Cu privire la procura din 24.05.2005, inculpata A. a arătat că la autentificarea acestui înscris a respectat legea şi a identificat persoana care s-a prezentat drept E. cu ajutorul a doi martori de identitate, aşa cum prevedea art. 50 lit. c) din Legea notarilor publici nr. 36/1995.

Referitor la extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/20.05.2005, privind pe F., inculpata A. a arătat că a solicitat la Starea Civilă eliberarea acestui înscris, iar răspunsul a venit prin poştă.

Aşa cum s-a arătat însă, prin Adresa nr. x/21.10.2015, Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă din cadrul Primăriei sectorului 1 Bucureşti a comunicat organelor de urmărire penală faptul că extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/20.05.2005, privind pe defunctul F., nu a fost emis de această instituţie şi nici nu există o cerere formulată de notar pentru eliberarea acestui extras.

Faţă de cele consemnate în Adresa nr. x/21.10.2015, inculpata A. nu a avut o explicaţie verosimilă, susţinând în continuare că a primit extrasul pentru uz oficial de pe Actul de deces nr. x/20.05.2005 de la Starea Civilă, prin poştă, ca urmare a unei cereri formulate de ea.

Cu privire la faptul că a solicitat eliberarea extrasului pentru uz oficial de pe actul de deces al defunctei G. la data de 17.05.2005, adică anterior depunerii cererii pentru dezbaterea succesiunii, inculpata A. a arătat că a făcut acest lucru în data de 17.05.2005 întrucât părţile au solicitat verbal efectuarea demersurilor pentru obţinerea extrasului de pe actul de deces încă din data de 17.05.2005, dar nu a putut preciza cu exactitate care este persoana care a solicitat efectiv realizarea acestor demersuri, declarând că bănuieşte că persoana respectivă este C.

În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că, la data de 17.05.2005, C. nu avea dreptul să facă un astfel de demers, iar inculpata A. nu a justificat în niciun fel de ce a făcut demersuri pentru obţinerea extrasului de pe actul de deces la solicitarea unei persoane neîndreptăţite (procura nu fusese întocmită) şi fără o cerere scrisă din partea acesteia. Cert este că demersul inculpatei nu se regăseşte în arhiva biroului notarial, adresa nu există în evidenţele Stării Civile, astfel că este neîndoielnic caracterul fals al certificatului de deces.

În plângerea penală formulată, E. a sesizat faptul că nu s-a prezentat în faţa notarului public şi nu l-a împuternicit pe C. să-i vândă imobilul din Bucureşti, str. x.

S-a reţinut că, practic, întreaga procedură privitoare la întocmirea procurii către M., emiterea celor două certificate de moştenitor pe numele lui E. şi G. şi autentificarea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din str. x, Bucureşti, a avut la bază persoane cu identitate falsă (E.) şi înscrisuri falsificate care au atestat o situaţie juridică nereală. De altminteri, faptele din prezenta cauză au fost disjunse din Dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în aceeaşi compunere, unde acuzaţiile au vizat fapte similare, comise de către aceeaşi inculpată, confirmate şi intrate în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ansamblul probator al cauzei, exceptând declaraţia inculpatei, confirmă capetele de acuzare aduse acesteia, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată indubitabil prin probatoriul descris anterior.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei A. care, în calitate de notar public în cadrul BNP "L.", la data de 24.05.2005, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, prin încălcarea prevederilor legale (art. 50 lit. c) din Legea notarilor publici nr. 36/1995), a autentificat procura din 24.05.2005, prin care mandantul E. îl împuternicea pe C. să facă demersurile necesare de pe urma defuncţilor F. şi G. şi să vândă imobilul dobândit în urma succesiunii, urmată de emiterea a două certificate de moştenitor false şi a unui contract de vânzare-cumpărare falsificat, aducând o vătămare dreptului de proprietate al vânzătorului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, fapta inculpatei A. care, în calitate de notar public în cadrul BNP "L.", la ajutat pe C. să vândă imobilul din Bucureşti, str. x, către cumpărătorul de bună-credinţă D., prin autentificarea procurii şi a contractului de vânzare-cumpărare al imobilului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din noul C. pen.

Cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile, instanţa de fond a constatat că, pentru infracţiunea de înşelăciune, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit pe legea nouă, dar nu s-a împlinit pe legea veche, iar cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu s-a împlinit pe legea veche dar nu s-a împlinit pe legea nouă (analiză pertinentă realizată şi în cuprinsul actului de inculpare). Aşadar, comparând limitele de pedeapsă între infracţiunea de înşelăciune pe legea veche şi infracţiunea de abuz în serviciu pe legea nouă (al căror termen de prescripţie nu s-a împlinit), s-a constatat că, sub acest aspect, infracţiunea de abuz în serviciu pe legea nouă are limite mai reduse, urmând a fi apreciată ca lege penală mai favorabilă.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei, instanţa a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., de gradul de implicare, precum şi de poziţia procesuală manifestată pe parcursul procesului. În acest sens s-a reţinut că a avut o atitudine procesuală oscilantă, negând comiterea faptelor, încercând să acrediteze ideea că s-a aflat în eroare. Este de consemnat calitatea de notar public de care inculpata s-a prevalat la comiterea faptelor, împrejurarea că nu este la primul conflict cu legea penală fiind sancţionată ulterior pierderii calităţii de notar cu o sancţiune administrativă pentru o faptă de furt calificat, este condamnată definitiv în alte dosare pentru fapte similare, are în întreţinere doi copii minori şi a avut un rol hotărâtor la înstrăinarea frauduloasă a imobilului. Ca atare, instanţa s-a orientat spre o pedeapsă situată la limita minimă a textului sancţionator.

Constatând că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata A. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 539/22.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin Sentinţa penală nr. 52/24.02.2014 a Curţii de Apel Ploieşti şi Sentinţa penală nr. 74/22.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a efectuat contopirea pedepselor conform dispoziţiilor art. 40 din C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, s-a reţinut că partea civilă B. a solicitat acordarea sumelor de 40.816 euro reprezentând 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului înstrăinat fraudulos, cu suma de 16.900 euro beneficiu nerealizat (chirie) şi 10.000 euro daune morale.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat întrunite condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale cu privire la cota parte din imobilul de care partea civilă a fost lipsită în urma comiterii infracţiunilor din prezenta cauză, însă cu privire la beneficiul nerealizat şi daunele morale nu a adus vreo probă care să susţină pretenţiile civile pe acest aspect.

De asemenea, înscrisurile falsificate sau utilizate de inculpată în realizarea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, au fost desfiinţate în temeiul art. 25 alin. (2) din C. proc. pen.

În consecinţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale; în temeiul art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 54 şi 65 C. pen. şi totodată, s-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata A. a fost condamnată şi în final, au fost descontopite şi apoi contopite pedepsele conform dispozitivului, dispunându-se ca inculpata A. să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 10 luni închisoare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpata A. şi partea civilă B.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 23.03.2017.

1. Prin apelul formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost criticată hotărârea atacată întrucât prima instanţă nu a contopit pedepsele complementare aplicate inculpatei, încălcând astfel dispoziţiile art. 45 din C. pen.

Astfel, procurorul a arătat că prin dispozitivul Sentinţei penale nr. 141/2016 a Curţii de Apel Bucureşti se prevede, întâi că:

"în temeiul art. 67 C. pen. interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Face aplicarea art. 54 şi 65 C. pen." Apoi, după ce realizează contopirea pedepselor principale, instanţa a menţinut pedepsele complementare şi accesorii, precum şi restul dispoziţiilor sentinţelor penale ale căror pedepse au fost contopite, fără a se consemna altceva cu privire la pedeapsa complementară.

Prin urmare, procurorul susţine că din aceste menţiuni reiese faptul că instanţa a omis să efectueze contopirea pedepselor complementare, ceea ce face ca inculpata să le execute în paralel.

S-a mai menţionat prin motivele de apel că, anterior prezentei sentinţe inculpata a fost condamnată, pentru infracţiuni concurente, la următoarele pedepse complementare:

- interzicerea exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a. lit, b) şi lit. c) C. pen. anterior (preluată în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) noul C. pen.) pe o durată de 5 ani pronunţată prin Sentinţa penală nr. 539/22.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin Sentinţa penală nr. 52/24.02.2014 a Curţii de Apel Ploieşti pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a), faptă pentru care inculpata primise iniţial o pedeapsă de 10 ani închisoare, modificată la 5 ani în temeiul art. 6 C. pen. în vigoare.

- interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi d) noul C. pen. pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pe lângă pedeapsa principală de 1 an închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de art. 367 alin. (1) noul C. pen. prin Sentinţa penală nr. 74/22.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul a susţinut că aceste pedepse complementare ar fi trebuit contopite cu pedeapsa complementară aplicată în cauză, urmând ca inculpata să execute pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) pe o perioadă de 5 ani, precum şi a dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. d) pe o perioadă de 1 an de la momentul executării sau considerării ca executată a pedepsei. De asemenea, în temeiul art. 65 urmează să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) pe perioada executării pedepsei.

În concluzie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a Sentinţei penale nr. 141/F pronunţată la data 28.07.2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpata A. şi contopirea pedepselor complementare aplicate acesteia.

2. Apelanta inculpată A. a depus la dosar motivele de apel, în şedinţa din data de 30 iunie 2017.

Prin motivele scrise de apel inculpata A. a susţinut că, în mod greşit, judecătorul fondului a reţinut că a încălcat Legea notarilor publici nr. 36/1995, art. 50 lit. c), prin autentificarea procurii din 24.05.2005, prin rechizitoriu nefiind acuzată de încălcarea acestei legi, ci de încălcarea art. 27 alin. (1) din Metodologia nr. 1 din 13.10.1997 pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

În acest sens, apelanta inculpată a indicat Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/16.06.2016 şi a susţinut că, faţă de acuzaţia parchetului din rechizitoriu, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în sensul că Metodologia nr. 1 din 13.10.1997 pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, nu este lege în sensul prevăzut de decizia Curţii Constituţionale menţionate.

Cu prilejul dezbaterilor a invocat faptul că instanţa de fond a interpretat, în mod eronat, procedura premergătoare deschiderii unui dosar de succesiune, reţinând că reprezintă un act nelegal faptul că actele de stare civilă care au fost folosite poartă o dată anterioară datei de deschidere a dosarului de succesiune.

Sub acest aspect apelanta inculpată a arătat că aceasta era procedura de urmat, şi anume mai întâi se înregistrează în caietul de evidenţă a documentelor cererea unei persoane, apoi, în mod obligatoriu, se efectuează demersurile pentru a se obţine actele de stare civilă, pentru a se vedea în baza acestor acte dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a se deschide dosarul de succesiune. Deci, din acest motiv, total întemeiat şi legal, respectiv faptul că s-a efectuat această procedură, a rezultat o dată anterioară actelor de stare civilă faţă de data deschiderii succesiunii. Aşadar, nu s-au încălcat dispoziţiile legale ci doar s-a urmat procedura legală, în mod corect.

Cu privire la latura civilă, în dezbateri, apărătorul apelantei inculpate a arătat că aceasta a fost obligată la plata sumei de 40 mii euro către partea civilă B. reprezentând daune materiale, ţinându-se seama de dreptul de retenţie al numitul N. pentru jumătate din imobil.

În opinia apărării, această dispoziţie a hotărârii este total neîntemeiată, deoarece antecontractul de vânzare-cumpărare a fost anulat prin hotărâre judecătorească, iar părţile au fost repuse în situaţia anterioară, fapt menţionat în cartea funciară la rubrica proprietar fiind trecută partea civilă. Obligaţia de a plăti către numitul N. un drept de retenţie nu are legătură cu actele emise de către inculpată, în calitate de notar. Acest drept, dacă este sau nu este, a derivat, oricum, dintr-un act întocmit anterior fără a fi respectate normele legale, în sensul că, deşi privea un imobil, este un antecontract de vânzare-cumpărare întocmit la un birou de avocat. Deci, acest antecontract nu are forma cerută de lege privind un imobil, astfel încât să fie fără vreun dubiu.

De altfel, în rechizitoriu, la fila x, se reţine că există suspiciuni cu privire la aspectele menţionate în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de fratele autorului, E., cu numitul N. Se mai arată că, există suspiciuni cum că, pretenţiile numitului N. în cuantum de 105 mii euro, sumă pe care ar fi plătit-o moştenitorii lui N. către E., ar avea la bază acte false şi, de aceea, s-a dispus acea soluţie de disjungere, care în opinia apărării, era importantă pentru ca instanţa de judecată să cunoască modul de soluţionare de către parchet al acelui dosar şi dacă s-a stabilit că acele acte au fost sau nu false.

Întrucât, această situaţie nu are legătură cu actele directe pe care le-a efectuat inculpata, apărarea consideră că partea civilă nu este îndreptăţită să primească acea sumă de bani de la inculpată.

Mai mult decât atât, apărarea a susţinut că, ar fi o dublă despăgubire dacă ar primi şi această sumă de bani, câtă vreme i-a revenit în proprietate şi imobilul, în urma anulării actelor. Există chiar un memoriu la dosarul cauzei depus de către numitul N., în care exprimă acelaşi punct de vedere, în sensul că acordarea acestor despăgubiri ar fi o dublă reparaţie a prejudiciului suportat de partea civilă.

Pentru aceste motive, apărătorul apelantei inculpate a solicitat să se dispună admiterea apelului declarat de către inculpată şi achitarea acesteia pentru infracţiunea de abuz în serviciu, întrucât nu există o faptă prevăzută de legea penală care să aibă caracteristicile acestei infracţiuni, tot ceea ce a întreprins inculpata a fost în baza normelor legale.

Totodată, prin motivele scrise de apel inculpata a solicitat anularea contopirii pedepsei aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 539/22.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin Sentinţa penală nr. 52/24.02.2014 a Curţii de Apel Ploieşti, prin Sentinţa penală nr. 74/22.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât sentinţele penale menţionate au fost anulate prin Sentinţa penală nr. 56/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1184/21.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Prin apelul formulat de partea civilă B. a fost criticată soluţia instanţei de fond, care a admis în parte acţiunea civilă doar cu privire la plata daunelor materiale solicitate ca şi prejudiciu material efectiv, respingând însă cererea pentru plata beneficiului nerealizat (16.900 euro) şi daunele morale (10.000 euro) solicitate de partea civilă.

În esenţă, s-a arătat că, prin activitatea infracţională a inculpatei A., în calitate de notar public şi reprezentant al BNP L., a produs familiei părţii civile grave prejudicii financiare şi morale, având ca şi consecinţe principale, scăderea nivelului de trai al familiei şi decesul prematur al soţului său, ca urmare a suferinţei psihice cauzată de aceste probleme juridice.

Cu privire la plata beneficiului nerealizat, s-a menţionat că una dintre consecinţele infracţiunilor săvârşite de inculpată a fost, pe lângă pierderea valorii economice a bunului tranzacţionat fraudulos şi pierderea fructelor pe care le-ar fi generat acel bun. Astfel, imobilul fiind un bun absolut susceptibil de a produce fructe civile prin închiriere, aşa cum s-ar fi dorit, având în vedere situaţia financiară modestă, părţile vătămate au pierdut şi aceste fructe civile, neputând închiria imobilul. Faţă de valoarea de piaţă a chiriilor, chiria nerealizată a fost calculată de partea civilă pentru toată această perioadă la suma de 16.900 euro, sumă considerată verosimilă şi corectă, raportată la bunul imobil (casa), calitatea zonei de amplasare şi perioada de timp.

Referitor la daunele morale, s-a arătat că o altă consecinţă a activităţilor infracţionale ale inculpatei a fost şi este afectarea psihică a părţilor vătămate. Astfel, partea civilă a arătat că situaţia creată, tracasarea emoţională, psihologică şi păgubirea materială au produs dezechilibre şi puternice afectări psihice, soţul său decedând pe fondul acestor probleme.

Aşadar, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, s-a solicitat suma de 10.000 euro.

În ceea ce priveşte lipsa probatoriului referitor la solicitarea beneficiului nerealizat şi a daunelor, imputat de instanţa de fond, partea civilă a menţionat că solicitările sale sunt atât rezonabile ca şi cuantum, dar şi juste ca pretenţii. S-a susţinut că, în cauză, au fost săvârşite infracţiuni de pe urma cărora a suferit, iar aceste suferinţe - directe şi indirecte - trebuiesc reparate integral. Totodată, s-a arătat că este imposibilă calcularea precisă şi exactă a pretenţiilor civile, indiferent de natura lor, însă instanţa trebuie sa vadă problema în ansamblul ei şi să cântărească solicitările bazându-se mai degrabă pe principii de drept şi dorinţa de a face dreptate, decât pe un probatoriu de altfel imposibil de administrat cu adevărat. În opinia părţii civile, infractorul trebuie să repare toate prejudiciile produse victimei, cele directe, indirecte, imediate, concrete şi pe cele ulterioare.

În concluzie, partea civilă a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi admiterea întregii acţiuni civile, respectiv admiterea daunelor materiale şi morale în întregime.

În apel, Înalta Curte a dispus emiterea unor adrese către instanţele de executare în vederea comunicării sentinţelor penale identificate de instanţă, precum şi relaţii privind stadiul executării pedepsei, respectiv către instanţele de executare în vederea comunicării Sentinţei penale nr. 539/22.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2010; Sentinţei penale nr. 52/24.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2014 şi Sentinţa penală nr. 74/22.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012, cu menţiunea rămânerii acestora definitive, precum şi relaţii privind stadiul executării pedepselor aplicate inculpatei A. prin aceste hotărâri.

De asemenea, s-a dispus emiterea unei adrese către Curtea de Apel Ploieşti în vederea comunicării Sentinţei penale nr. 56/23.06.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, cu menţiunea rămânerii definitive, precum şi a unui referat privind stadiul executării pedepsei.

Totodată, instanţa de apel a dispus efectuarea de verificări în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu privire la situaţia juridică a inculpatei A. şi s-a pus în vedere apărătorului ales al părţii civile să facă precizări faţă de constituirea de parte civilă din prezenta cauză în raport cu toate hotărârile judecătoreşti civile care au fost depuse la dosar, atât în faza de urmărire penală, respectiv Sentinţa civilă nr. 335/21.01.2009 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2007 şi Sentinţa civilă nr. 21768/08.11.2013 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2011, precum şi cele depuse ulterior în faţa instanţei de fond.

La termenul din 30 iunie 2017, inculpata A. a fost audiată de către instanţa de apel, declaraţia inculpatei regăsindu-se la dosarul de apel.

Totodată, la acelaşi termen instanţa a încuviinţat pentru apelanta inculpată proba cu înscrisuri, iar la interpelarea Înaltei Curţi în sensul de a preciza apelanta inculpată şi apelanta parte civilă dacă înţeleg să solicite probe în apel, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată A. şi apărătorul ales al apelantei părţi civile, având cuvântul pe rând, au arătat că nu înţeleg să formuleze o astfel de cerere.

Înalta Curte, din oficiu, după luarea concluziilor părţilor, a considerat că este necesară depunerea la dosarul cauzei a Sentinţei civile nr. 335/12.01.2009 pronunţată de către Judecătoria Sector 1 Bucureşti care să conţină menţiunea definitivă şi irevocabilă, precum şi întocmirea unui referat cu privire la modalitatea în care a rămas definitivă această hotărâre.

La termenul din 26.01.2018, constatându-se terminată cercetarea judecătorească în apel, s-au luat concluziile părţilor detaliat expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate de procuror, inculpata A. şi partea civilă B., cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, în limitele impuse de art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului, prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză şi a reţinut o situaţie de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Susţinerile şi apărările punctuale ale apelantei inculpate A. au fost cenzurate de către instanţa de fond în mod detaliat, pe baza probatoriului administrat, prin valorificarea şi examinarea exhaustivă a tuturor mijloacelor de probă existente şi a ansamblului elementelor de fapt dovedite prin intermediul acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu va mai relua argumentele şi raţionamentele instanţei de fond, la care achiesează întru totul, ci va analiza cauza, exclusiv, prin prisma criticilor formulate de apelanţi.

O primă critică formulată de apelanta inculpată vizează netemeinicia soluţiei de condamnare a sa pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În concret, apelanta a susţinut că prin rechizitoriu nu a fost acuzată de încălcarea art. 50 lit. c) din Legea notarilor publici nr. 36/1995, ci a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Metodologia nr. 1 din 13.10.1997 pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Prin urmare, a învederat că raportat la acuzaţia formulată prin rechizitoriu, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât Metodologia nr. 1 din 13.10.1997 pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, nu constituie legislaţie primară în sensul prevăzut de considerentele Deciziei nr. 405/16.06.2016 a Curţii Constituţionale.

Totodată, a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut, deşi nu făcea obiectul acuzaţiei, încălcarea şi a dispoziţiilor art. 50 lit. c) din Legea nr. 36/1995.

De asemenea, a precizat că nu a încălcat dispoziţiile legale menţionate anterior, întrucât a procedat în maniera prescrisă de acest text de lege, care stipulează că în situaţia în care nu poate fi identificată o persoană datorită lipsei actului de identitate, aceasta să fie identificată prin depoziţia a doi martori care pot fi identificaţi şi nu este necesară existenţa unor condiţii excepţionale, aşa cum a apreciat instanţa de fond, ci este doar o modalitate de a identifica o persoană, în condiţiile în care aceasta nu poate prezenta cartea de identitate.

În final, a susţinut că, în mod eronat, instanţa fondului a apreciat că reprezintă un act nelegal faptul că actele de stare civilă care au fost folosite poartă o dată anterioară datei de deschidere a dosarului de succesiune, obţinerea actelor de stare civilă fiind necesară pentru declanşarea procedurii notariale.

Ca atare, inculpata a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de abuz în serviciu întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Examinând aceste critici ale apelantei inculpate, instanţa constată că, în cuprinsul actului de acuzare, procurorul nu a făcut referire expresă la art. 50 lit. c) din Legea notarilor publici nr. 36/1995, însă a descris detaliat modalitatea concretă în care aceste dispoziţii legale au fost eludate, indicarea încălcării legislaţiei primare la momentul emiterii rechizitoriului nefiind obligatorie. Această cerinţă a fost impusă ulterior publicării Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, respectiv, după data de 08.07.2016, anterior pronunţării hotărârii atacate, astfel că, instanţa de fond a menţionat expres în considerentele hotărârii că au fost încălcate dispoziţiile art. 50 lit. c) din Legea notarilor publici nr. 36/1995.

În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere că acuzaţia de abuz în serviciu a fost fundamentată pe exercitarea atribuţiilor decurgând din calitatea de notar public a acesteia contrar dispoziţiilor cuprinse în art. 50 din Legea notarilor publici nr. 36/1995, normă în privinţa căreia nu se poate pune problema neconformării acesteia cu cele statuate prin Decizia nr. 405/2016, fiind vorba de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, în cazul de faţă, prin lege.

Împrejurarea că în adoptarea soluţiei de condamnare au fost reţinute şi încălcarea altor norme care nu respectă această cerinţă, respectiv cele cuprinse în Metodologia nr. 1 din 13.10.1997 pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, nu este de natură să conducă la o altă concluzie decât cea anterior menţionată, atâta timp cât normele în cauză nu constituie singurul temei avut în vedere la adoptarea soluţiei de condamnare.

Cu privire la susţinerile apelantei inculpate potrivit cărora nu a încălcat dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 36/1995, în varianta în vigoare la data comiterii faptei, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate întrucât, în calitatea sa de notar nu putea stabili identitatea mandantului prin intermediul a doi martori de identitate, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada vreunei împrejurări ieşite din comun, care să îl împiedice pe mandant să prezinte actul de identitate.

Cu privire la procedura autentificării unor acte notariale, instanţa constată că dispoziţiile art. 58 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, în varianta în vigoare la data comiterii faptei, prevăd că pentru autentificarea unui act, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor.

De asemenea, art. 50 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, privind procedura actelor notariale, prevede următoarele:

"Părţile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public prin menţiunea în încheiere că ele sunt cunoscute personal de acesta. În cazul în care notarul public nu cunoaşte părţile, este obligat să se convingă de identitatea acestora, stabilită, după caz, prin:

a) acte de identitate sau legitimaţii oficiale prevăzute cu semnătură, ştampilă şi fotografia posesorului;

b) atestarea avocatului care asistă partea;

c) doi martori de identitate, cunoscuţi personal de notarul public sau legitimaţi conform lit. a).

Nu poate fi martor de identitate cel care:

a) nu a împlinit 18 ani;

b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar;

c) din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este apt pentru dovedirea identităţii".

În cauză, probatoriul a relevat că mandantul a prezentat o carte de alegător, aspect consemnat în încheierea de autentificare, context în care fără a efectua vreun demers pentru a cere părţii să prezinte un act de identitate şi fără a consemna motivul pentru care identificarea nu a fost posibilă pe baza actului prezentat, a procedat în mod nelegal la identificarea acesteia cu doi martori.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 697/2000 privind cartea de alegător, următoarele informaţii sunt conţinute de cartea de alegător: numele şi prenumele alegătorului, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul cărţii de identitate, fotografia color, codul formaţiunii emitente, seria şi numărul cărţii de alegător şi data emiterii.

În realitate, apelanta nu s-a aflat în situaţia pe care o invocă în apărare, de a nu putea stabili identitatea mandantului aşa încât, în măsura în care, în calitate de notar, a acţionat cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementau procedura de întocmire şi autentificare a actelor notariale se poate concluziona că a prevăzut rezultatul faptei sale şi l-a urmărit.

Ca atare, câtă vreme apelanta inculpată nu a efectuat demersurile necesare, în ordinea prescrisă de lege, de a identifica acea persoană pe baza unui act de identitate valabil, încălcând astfel dispoziţiile legale care impuneau parcurgerea acestor etape în procedura de autentificare a unui act, nu poate invoca că a respectat dispoziţiile legale anterior menţionate.

Prin urmare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că s-a dovedit dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpata A., în calitate de notar public în cadrul BNP "L.", la data de 24.05.2005, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, prin încălcarea prevederilor legale (art. 50 din Legea notarilor publici nr. 36/1995), a autentificat procura din 24.05.2005, prin care mandantul E. îl împuternicea pe C. să facă demersurile necesare de pe urma defuncţilor F. şi G. şi să vândă imobilul dobândit în urma succesiunii, urmată de emiterea a două certificate de moştenitor false şi a unui contract de vânzare-cumpărare falsificat, aducând o vătămare dreptului de proprietate al vânzătorului, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul laturii subiective inculpata a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, dedusă din modul de operare, respectiv din modalitatea concretă în care a instrumentat lucrările notariale, ceea ce relevă reprezentarea clară a activităţii infracţionale.

Împrejurarea că actele de stare civilă care au fost folosite în procedura succesorală poartă o dată anterioară datei de deschidere a dosarului de succesiune, demonstrează existenţa conivenţei infracţionale cu unul dintre participanţii la activitatea infracţională, respectiv cu C.

De altfel, în declaraţia dată de către inculpată în apel, aceasta a arătat, în mod explicit, faptul că la momentul când a solicitat extrase ale actelor de stare civilă nu se înregistrase nicio cerere pentru deschiderea succesiunilor.

În consecinţă, solicitarea apelantei inculpate de a fi achitată, în baza art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. proc. pen., este neîntemeiată.

Cea de-a doua critică formulată de apelanta inculpată vizează greşita soluţionare a laturii civile de către instanţa de fond, constând în admiterea acţiunii civile exercitate de partea civilă B. şi obligarea sa la plata sumei de 40.816 euro reprezentând daune materiale.

Sub acest aspect instanţa de fond a reţinut că partea civilă B. a solicitat, printre altele, acordarea sumei de 40.816 euro reprezentând 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului înstrăinat fraudulos şi a constatat întrunite condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale cu privire la cota parte din imobilul de care partea civilă a fost lipsită în urma comiterii infracţiunilor din prezenta cauză.

Cu privire la dreptul de proprietate invocat de partea civilă asupra imobilului înstrăinat fraudulos din actele dosarului rezultă că din 12.01.2009 contractul de vânzare-cumpărare, dar şi procura, întocmite prin comiterea faptelor ce au făcut obiectul prezentei cauze, au fost anulate, ceea ce a condus la restabilirea situaţiei anterioare cu privire la imobilul în litigiu.

Astfel, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.05.2005 de către notarul A., privind imobilul din strada x nr. 37, Bucureşti, în care figurează în calitate de cumpărători D. căsătorit cu J. şi vânzător E. prin mandatar C., cât şi procura autentificată din 24.05.2005 de către acelaşi notar public au fost anulate ca efect al constatării nulităţii absolute a acestor acte, la solicitarea lui E., prin Sentinţa civilă nr. 335 din 12.01.2009, pronunţată în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.

După momentul restabilirii situaţiei anterioare, E., înainte de a deceda, a încheiat cu o terţă persoană, N., un Antecontract de vânzare-cumpărare nr. x/27.03.2009 din care rezultă că se obligă să-i transmită acestuia din urmă, cel mai târziu până la 27.05.2009, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x 37, contra unui preţ de 210.000 euro, din care ar fi fost achitată cu titlu de avans, suma de 105.000 euro, deşi el deţinea doar jumătate din imobil. Acest act a avut, o dublă natură, respectiv antecontract de vânzare-cumpărare, dar şi act de ultimă voinţă - testament prin care N. devine legatar universal şi unic executor testamentar al lui E.

Partea civilă B. şi fiica acesteia au solicitat anularea antecontractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat şi prin Sentinţa civilă nr. 21768/08.11.2013 pronunţată în Dosarul civil nr. x/2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă cererea şi s-a constatat, printre altele, nulitatea absolută a Certificatelor de moştenitor nr. x/27.05.2005 şi nr. y/2005 întocmite de inculpată. Totodată, s-a constatat că moştenitorii defunctei G. sunt fraţii săi, F. şi E., cu câte o cotă de 1/3 deţinută de aceasta din imobilul din str. x. Ca atare, s-a constatat deschisă succesiunea lui E. şi, totodată, că F. este unicul moştenitor al acestuia, masa succesorală compunându-se din cota de 3/6 din imobilul situat în Bucureşti, str. x. Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare din 27.03.2009, act ce conţine "testamentul" şi a obligat pe N. să lase reclamantelor B. şi fiicei acesteia, în deplină proprietate, întregul imobil situat în Bucureşti, str. x, deşi ele deţineau doar jumătate din acesta.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele B. şi fiica acesteia, precum şi pârâtul N., iar prin prin Decizia civilă nr. 1693 din 07.11.2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a constatat printre altele, că moştenitorii F. şi E. au dobândit de pe urma defunctei G. fiecare câte o cotă de 1/6. Totodată, s-a constatat nulitatea absolută parţială a antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x/27.03.2009 pentru ceea ce depăşeşte cota de proprietate de 1/2 din imobil, deţinută exclusiv de vânzătorul promitent E. De asemenea, a obligat reclamantele-pârâte B. şi O. la plata către pârâtul-reclamant N. a sumei de 20000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând restituire parţială din avansul achitat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din 27.03.2009 şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei civile apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele şi pârâtul şi prin Decizia civilă nr. 710 R din 22.06.2015 s-a dispus înlăturarea obligării reclamantelor-pârâte la plata sumei de 20.000 euro şi s-a stabilit un drept de retenţie în favoarea apelantului-pârât N. până la executarea sau desfiinţarea antecontractului de vânzare-cumpărare în privinţa cotei de 1/2 din imobil, pentru care a fost menţinut.

Concluzionând, prin hotărârile civile anterior menţionate au fost anulate toate actele întocmite şi autentificate de inculpata A. prin comiterea faptelor ce au făcut obiectul cauzei pendinte, respectiv, procura autentificată din 24.05.2005, Certificatele de moştenitor nr. x/27.05.2005 şi nr. y/2005 şi Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.05.2005.

Restabilirea situaţiei anterioare, ca modalitate de reparare în natură a prejudiciului, prin anularea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.05.2005 reprezintă o modalitate de soluţionare a laturii civile, partea civilă redevenind proprietară pe partea din imobil pe care a dobândit-o prin moştenire de la soţul său, reprezentând 1/2 din acesta, fiind repusă în situaţia în care s-ar fi aflat dacă actul prejudiciabil nu ar fi avut loc.

Aşadar, împrejurarea că prin încheierea ulterioară de către E. a unui antecontract de vânzare-cumpărare pe întreg imobilul, a fost lipsită de posesie cu privire la cota de 1/2 din imobil pe care o deţinea, nu a fost generată de activitatea infracţională ce a făcut obiectul prezentei cauze.

Ca atare, acordarea de despăgubiri materiale pe lângă restabilirea situaţiei anterioare ar constitui o dublă reparaţie a prejudiciului suportat de partea civilă prin săvârşirea infracţiunii ce face obiectul cauzei.

Ca atare, critica apelantei inculpate sub acest aspect este întemeiată urmând a fi admis apelul acesteia şi a se înlătură obligarea sa la plata sumei de 40.816 euro reprezentând daune materiale către partea civilă B.

Cât priveşte critica formulată de partea civilă privind greşita respingere a solicitării sale de a fi obligată inculpata la repararea integrală a prejudiciului ce i-a fost pricinuit prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv a sumei reprezentând beneficiu nerealizat (chirie) în cuantum de 16.900 euro şi a daunelor morale în cuantum de 10.000 euro, instanţa apreciază că este numai în parte întemeiată.

Astfel, în ceea ce priveşte beneficiul nerealizat, în mod just, a apreciat instanţa de fond că nu a fost dovedit, întrucât simpla afirmare a unui prejudiciu fără minime probe care să justifice rezonabilitatea solicitării nu prezintă garanţii de echitate şi, ca atare, nu pot fi acordate.

Sub aspectul daunelor morale acestea sunt justificate numai în parte şi anume numai în limita sumei de 5000 euro, dată fiind gravitatea faptei, cuantum ce raportat la acest criteriu obiectiv de apreciere reprezintă o justă dezdăunare a părţii civile.

Ca atare, în limita anterior menţionată, instanţa va admite apelul formulat de partea civilă şi va dispune obligarea inculpatei la plata echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro, reprezentând daune morale către partea civilă B.

Critica formulată prin motivele de apel ale Parchetului este întemeiată.

Astfel, prin hotărârea atacată, în temeiul art. 67 C. pen. instanţa de fond a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Totodată, a făcut aplicarea art. 54 şi 65 C. pen. În continuare, după contopirea pedepselor principale, instanţa a menţinut pedepsele complementare şi accesorii aplicate anterior omiţând să le contopească cu cele aplicate în cauza pendinte.

Referitor la pedepsele complementare şi accesorii, art. 45 din C. pen. (lege considerată, în mod temeinic, de către instanţa de fond ca fiind aplicabilă în raport cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012), prevede următoarele:

(1) Dacă pentru una dintre infracţiunile săvârşite s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.

(2) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală.

(3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natura şi cu acelaşi conţinut: a) în caz de concurs de infracţiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea; b) în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.

(4) În cazul condamnărilor succesive pentru infracţiuni concurente, partea din pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.

(5) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispoziţiile alin. (1) - (3), pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

(6) Măsurile de siguranţă de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor săvârşite, se cumulează.

(7) Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică măsura de siguranţă cu durata cea mai mare. Măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează.

Prin hotărâri rămase definitive anterior condamnării din cauza pendinte, inculpatei i-au fost aplicate următoarele pedepse complementare şi accesorii:

- interzicerea exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior (preluată în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) noul C. pen.) pe o durată de 5 ani pronunţată prin Sentinţa penală nr. 539/22.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin Sentinţa penală nr. 52/24.02.2014 a Curţii de Apel Ploieşti, pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. anterior, faptă pentru care inculpata primise iniţial o pedeapsă de 10 ani închisoare, modificată la 5 ani închisoare, în temeiul art. 6 din C. pen., precum şi a pedepsei accesorii constând în interzicerea aceloraşi drepturi;

- interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi d) noul C. pen. pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pe lângă pedeapsa principală de 1 an închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de art. 367 alin. (1) noul C. pen. prin Sentinţa penală nr. 74/22.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curţi ele Casaţie şi Justiţie, precum şi a pedepsei accesorii constând în interzicerea aceloraşi drepturi.

Ca atare, instanţa de apel va înlătura dispoziţia privind menţinerea pedepselor complementare şi accesorii şi, în consecinţă, va contopi pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin sentinţa penală atacată, precum şi prin Sentinţa penală nr. 52 din 24.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 960 din 17.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Sentinţa penală nr. 74/F din 22.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 447 din 03.12.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., va aplica inculpatei A., pe lângă pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 10 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 5 ani, şi a celui prev. de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen. pe o durată de un an, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Totodată, în baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante de 9 ani şi 10 luni închisoare.

În raport de angajarea răspunderii penale pentru fapta comisă, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatei de către instanţa de fond este legală şi corect individualizată, iar din perspectiva legii penale mai favorabile, instanţa de fond a statuat în mod corect că legea nouă este mai blândă, datorită limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru abuzul în serviciu.

Prin motivele de apel inculpata a solicitat anularea contopirii pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 539/22.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927/18.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată prin Sentinţa penală nr. 52/24.02.2014 a Curţii de Apel Ploieşti şi prin Sentinţa penală nr. 74/22.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 447/03.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât aceste hotărâri au fost anulate prin pronunţarea Sentinţei penale nr. 56 din 23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1184 din 21.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere stadiul procesual al cauzei, contopirea cu alte pedepse ce nu au fost cunoscute instanţei de fond nu mai este posibilă.

A considera altfel ar însemna să fie înlăturată fără temei posibilitatea de a se verifica, pe calea controlului judiciar, individualizarea pedepselor în cadrul operaţiunii de contopire a acestora, ceea ce ar fi inadmisibil.

În această privinţă, în raport cu limitele învestirii sale prin căile de atac, instanţa de control judiciar, în cadrul exercitării prerogativei de rejudecare a cauzei, este abilitată să analizeze şi să dea o nouă apreciere chestiunilor de fapt şi de drept numai în măsura în care ele au format obiectul unei judecăţi anterioare, pe fond, pentru că altfel s-ar încălca dreptul părţilor interesate şi al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, instituit prin art. 129 din Constituţia României.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpata A. şi partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 141/F din data de 28 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală menţionată şi, rejudecând, va înlătura dispoziţia privind menţinerea pedepselor complementare şi accesorii şi, în consecinţă, va contopi pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin sentinţa penală atacată, precum şi prin Sentinţa penală nr. 52 din 24.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 960 din 17.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Sentinţa penală nr. 74/F din 22.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 447 din 03.12.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., va aplica inculpatei A., pe lângă pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 10 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 5 ani, şi a celui prev. de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen. pe o durată de un an, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante de 9 ani şi 10 luni închisoare.

Totodată, va înlătura obligarea inculpatei A. la plata sumei de 40.816 euro reprezentând daune materiale către partea civilă B.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 C. proc. pen., va obliga inculpata A. la echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro, reprezentând daune morale către partea civilă B.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpata A. şi partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 141/F din data de 28 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală menţionată şi, rejudecând:

Înlătură dispoziţia privind menţinerea pedepselor complementare şi accesorii şi, în consecinţă, contopeşte pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin sentinţa penală atacată, precum şi prin Sentinţa penală nr. 52 din 24.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 960 din 17.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Sentinţa penală nr. 74/F din 22.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 447 din 03.12.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., aplică inculpatei A., pe lângă pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 10 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 5 ani, şi a celui prev. de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen. pe o durată de un an, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante de 9 ani şi 10 luni închisoare.

Înlătură obligarea inculpatei A. la plata sumei de 40.816 euro reprezentând daune materiale către partea civilă B.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 C. proc. pen., obligă pe inculpata A. la echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro, reprezentând daune morale către partea civilă B.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată în sumă de 260 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 martie 2018.

Procesat de GGC - NN