Drunk driver's fleeing-scene acquittal upheld on decriminalization, but suspended prison term for DUI affirmed

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 109 din 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apei Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 861 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de 4 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969).

În temeiul art. 863 C. pen. (1969), a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 86 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), s-a impus inculpatului obligaţia de a nu conduce niciun autovehicul.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen. (1969), referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse şi a obligaţiilor stabilite prin hotărâre.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. (inspector principal de poliţie), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 06.04.2013, a condus pe drumurile publice autoturismul proprietate personală, marca B., cu numărul de înmatriculare x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, împrejurare în care a avariat trei autoturisme şi a produs vătămarea corporală a numitului C., după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Această situaţie de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, rezultatul etilotestului, Buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 180/2013 din 09.04.2013 eliberat de Institutul de Medicină Legală Craiova, cererea de analiză, procesul-verbal de prelevare, buletinul de examinare clinică şi fişa de asistenţă medicală în U.P.U., declaraţiile martorilor D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., C., P., Q., R., S., T., U., V., planşele fotografice şi schiţa locului faptei, Adresa nr. x/11.04.2013 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Adresa nr. x privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei întocmită de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, declaraţiile inculpatului A., planşă fotografică în vedea prezentării pentru recunoaştere, acte în circumstanţiere.

În faza de judecată, la termenul din data de 28.11.2013, instanţa a procedat la ascultarea inculpatului A., iar, ulterior, la audierea martorilor H., G., F., E., D., K., L., I., J., N., R., P.,C., O., T., V., U., S. şi Q.

În urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut, în esenţă, în fapt, că, în seara zilei de 06.04.2013, după ce a consumat băuturi alcoolice la locuinţa martorului Q., în intervalul orar 21:00 - 22:00 respectiv două halbe cu vin şpriţ, fiecare halbă conţinând 250 ml de vin şi 150 ml de ţuică, în jurul orelor 22:05, inculpatul A. a condus autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x pe strada x din municipiul Craiova, lovind în partea din spate un autoturism marca ... care circula în faţa sa, condus de martorul N. Ulterior, inculpatul şi-a continuat deplasarea pe aceeaşi stradă şi, în sensul giratoriu, la intersecţia cu strada x, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat cu autoturismul în autovehiculele staţionate pe partea dreaptă a sensului său de circulaţie, avariind trei autoturisme şi accidentându-l pe numitul C.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Astfel, potrivit declaraţiilor martorilor S. şi R., agenţi de poliţie în cadrul secţiei nr. 3, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul A. nu a fost găsit la faţa locului, fiind efectuate căutări în acest sens, fără a se reuşi, însă, identificarea acestuia.

Martorul E., agent la poliţia rutieră, a relatat că, după aproximativ 30 minute de la începerea cercetării la faţa locului, inculpatul a fost văzut de către mai mulţi martori, fiind urmărit pe o alee dintre blocuri de către agentul de poliţie D., care l-a testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 23:00, inculpatul fiind condus la spital în vederea recoltării probelor biologice, de către martorul U.

La ora 00, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice, invocând motive medicale, însă, la ora 00:50, a revenit asupra deciziei, şi, la ora 00:52, i-a fost recoltată prima şi singura probă de sânge, întrucât imediat după recoltare, a părăsit unitatea medicală şi nu a mai revenit pentru a i se recolta a doua probă de sânge.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie emis de Institutul de Medicină Legală Craiova a rezultat că inculpatul avea la ora 00:52 o alcoolemie de 1,05 g‰.

Instanţa de fond a constatat că starea de fapt anterior descrisă se probează cu: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, rezultatul etilotestului, Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 180/2013 din 09.04.2013 emis de Institutul de Medicină Legală Craiova, declaraţiile martorilor, planşele fotografice şi schiţa locului accidentului, Adresa nr. x/11.04.2013 a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, Adresa nr. x/29.04.2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei întocmită de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici", referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Dolj, declaraţiile inculpatului.

Referitor la susţinerile inculpatului vizând existenţa unui dubiu cu privire la valoarea alcoolemiei în momentul producerii accidentului, în condiţiile în care a fost prelevată o singură probă de sânge, fapt ce face imposibil, în opinia acestuia, efectuarea unui calcul retroactiv, s-a reţinut că neprelevarea a două probe de sânge de la inculpat în vederea stabilirii alcoolemiei nu are relevanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii, în condiţiile în care s-a dovedit că acesta a condus un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, neprelevarea celei de-a doua probe putând atrage eventual răspunderea persoanei vinovate de această împrejurare.

Conform buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie, inculpatul avea la ora 00:52 o alcoolemie de 1,05 g‰, iar, în procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, s-a menţionat că acesta a părăsit unitatea de primire urgenţe la ora 00:53, fără aviz medical şi fără a semna procesul-verbal.

Instanţa a mai avut în vedere faptul că martorul U., agentul de poliţie care a solicitat medicului recoltarea probelor biologice, a declarat că inculpatului i s-a adus la cunoştinţă, verbal, că trebuie să i se recolteze două probe de sânge, la interval de o oră, însă după recoltarea primei probe de sânge, acesta a părăsit cabinetul medicului fără să spună nimic.

Astfel, s-a reţinut că plecarea inculpatului de la unitatea de primiri urgenţe imediat după recoltarea probei de sânge reprezintă un refuz de prelevare a celei de-a doua probe, motiv pentru care nici nu putea fi consemnat refuzul în procesul-verbal, întrucât inculpatul a plecat fără avizul medicului sau încuviinţarea organelor de poliţie.

În acest sens, a fost apreciată relevantă declaraţia martorului U. care a precizat că a ieşit imediat să-l caute pe inculpat, atât în spital cât şi în afara acestuia, dar nu l-a mai găsit.

Deşi, iniţial, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice la data de 07 aprilie 2013, ora 00:10, ulterior a revenit asupra deciziei, proba de sânge fiind recoltată la ora 00:52.

Instanţa de fond a observat că întreaga atitudine a inculpatului, de la momentul producerii accidentului de circulaţie şi până la recoltarea primei probe de sânge, demonstrează că acesta a încercat să întârzie momentul recoltării probelor biologice pentru ca, ulterior, să invoce faptul că există un dubiu asupra valorii alcoolemiei în momentul producerii accidentului.

Astfel, s-a apreciat că nu se poate reproşa organului de poliţie sau cadrelor medicale că nu au recoltat cea de-a doua probă de sânge inculpatului, în condiţiile în care, părăsind unitatea sanitară, acesta a înţeles să refuze recoltarea celei de-a doua probe. Pe de altă parte, s-a arătat că a doua probă este necesar a fi prelevată doar în situaţia în care se solicită calcularea retroactivă a alcoolemiei, iar împrejurarea că inculpatul a condus sub influenţa băuturilor alcoolice este dovedită atât cu buletinul de analiză, cu rezultatul aparatului etilotest ce a indicat o valoare de 91 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar şi cu declaraţia martorului M., prezent în momentul testării inculpatului.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că nicio persoană nu poate fi obligată să i se preleveze a doua probă de sânge, neexistând nicio prevedere în acest sens, fiind la aprecierea persoanei respective această operaţiune.

Faţă de cele anterior expuse, prima instanţă a apreciat ca fiind nefondate apărările inculpatului, mijloacele de probă expuse confirmând săvârşirea faptei astfel cum a fost reţinută prin actul de sesizare a instanţei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, pentru care inculpatul a mai fost trimis în judecată, instanţa de fond a arătat că aceasta este incriminată şi în noua codificare, fiind prevăzută de dispoziţiile art. 338 C. pen.

Sub acest aspect, s-a subliniat că, spre deosebire de prevederile art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, care sancţionau părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs urmare a unei infracţiuni, art. 338 C. pen. sancţionează părăsirea locului accidentului doar în situaţia în care conducătorul auto a fost implicat într-un accident de circulaţie.

S-a mai arătat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, întrucât, în urma accidentului de circulaţie produs de inculpat, persoana vătămată C. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2 - 3 zile de îngrijiri medicale, împotriva inculpatului A. fiind formulată plângere penală de către aceasta.

Instanţa de fond a apreciat că apărarea inculpatului potrivit căreia a plecat de la locul accidentului întrucât îi era teamă de persoanele prezente a fost contrazisă de mijloacele de probă administrate, relevantă fiind declaraţia martorului D., care a relatat că A. a fost observat de mai multe persoane şi adus în vederea efectuării cercetărilor, după aproximativ 15 - 20 de minute de la sosirea echipei operative.

Totodată, s-a observat că, deşi echipa de cercetare începuse efectuarea măsurătorilor, inculpatul nu şi-a manifestat intenţia de a reveni la locul producerii accidentului, fiind adus după ora 23:00, sens în care au fost avute în vedere declaraţia martorului G. şi rezultatul etilotestului în cazul martorului C. În plus, martorii E. şi D. au arătat că inculpatul a precizat că nu el a fost cel care a condus autoturismul, ci numitul P.

Lipsită de orice suport probatoriu a fost apreciată şi susţinerea inculpatului privind starea de eroare în care s-a aflat, în sensul că nu ar fi cunoscut că, în urma accidentului de circulaţie, au existat persoane rănite, relevantă sub acest aspect fiind depoziţia martorului C., care a declarat că i-a spus inculpatului, imediat după accident, că îl doare capul şi piciorul, iar, la faţa locului a sosit o ambulanţă care l-a transportat pe acesta la spital.

Faţă de argumentele anterior expuse, instanţa de fond a considerat că apărările inculpatului sunt neîntemeiate, mijloacele de probă expuse confirmând vinovăţia acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului, în urma căruia a rezultat vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii părţii vătămate C., prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Făcând aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în conformitate cu care dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, judecătorul fondului a apreciat că, în speţă, legea care conduce la un rezultat mai avantajos pentru inculpat este vechea reglementare, iar nu cea în vigoare la data soluţionării cauzei. Astfel, chiar dacă dispoziţiile art. 87 alin. (1) şi art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, prevăd sancţiuni penale în aceleaşi limite stabilite de noul C. pen. pentru infracţiunile comise de inculpat, iar art. 336 alin. (1) C. pen. prevede alternativ şi pedeapsa amenzii, legea veche a fost considerată mai favorabilă din perspectiva regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, căci dispoziţiile art. 39 C. pen. stabilesc aplicarea unui spor obligatoriu de pedeapsă, spre deosebire de art. 34 C. pen. (1969), care reglementau un spor facultativ.

La individualizarea pedepselor, Curtea a avut în vedere, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), gravitatea infracţiunilor, persoana inculpatului (ofiţer de poliţie), lipsa antecedentelor penale şi atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal. Pe cale de consecinţă, a considerat că se impune stabilirea unor pedepse de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, şi de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi urm. C. pen. (1969) referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, apreciindu-se, faţă de datele favorabile privind persoana acuzatului, că scopul sancţiunii penale poate fi realizat şi fără executarea efectivă a acesteia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, atât în cuprinsul motivelor scrise de apel, cât şi cu ocazia dezbaterilor, apelantul inculpat a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă este reprezentată, în speţă, de vechea reglementare, în condiţiile în care pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, art. 336 C. pen. prevede pedeapsa închisorii în aceleaşi limite cu cele stabilite de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, însă alternativ cu pedeapsa amenzii.

Totodată, sub aspectul infracţiunii de părăsire a locului accidentului, a invocat prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 182/2012 raportat la art. 4 C. pen., susţinând că fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat a fost dezincriminată, din moment ce art. 338 alin. (1) C. pen. nu mai prevede în conţinutul legal al acestei infracţiuni modalitatea alternativă a situaţiei premisă a elementului material constând în săvârşirea, prealabil părăsirii locului accidentului, a unei infracţiuni.

Sub acest aspect, făcând trimitere la dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., cu privire la limitele şi obiectul judecăţii, dar şi la cuprinsul rechizitoriului, potrivit căruia "faptele învinuitului A. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi de a părăsi locul accidentului, urmare săvârşirii acestei infracţiuni, fără încuviinţarea organelor de poliţie care efectuează cercetarea, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 87 alin. (1) şi art. 89 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002", apelantul inculpat a arătat că nu a fost trimis în judecată şi pentru teza I a infracţiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, numărul de zile de îngrijiri medicale (trei zile) necesare pentru vindecare persoanei vătămate C. fiind insuficient pentru întrunirea acestei modalităţi alternative a laturii obiective a infracţiunii, având în vedere considerentele Deciziei nr. 66 din 15.10.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că sintagma " vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii unei sau a mai multor persoane" conţinută în dispoziţiile art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile.

Ca atare, apelantul inculpat a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 4 C. pen., pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului, apreciind, totodată, că nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în cea prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., întrucât ar fi încălcate dispoziţiile art. 371 C. proc. pen. privind limitele şi obiectul judecăţii.

În ceea ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., a solicitat amânarea aplicării pedepsei, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen., în sensul că pedeapsa stabilită de instanţa de fond este de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, şi-a manifestat acordul de a presta muncă în folosul comunităţii şi, în raport cu persoana sa, conduita manifestată anterior săvârşirii acestei infracţiuni, eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, în sensul că a acoperit integral prejudiciile produse ca urmare a accidentului, există posibilitatea de îndreptare fără aplicarea unei pedepse.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, la data de 11.11.2016, inculpatul a solicitat, distinct de aspectele învederate în memoriul cuprinzând motivele de apel, ca instanţa de judecată să aibă în vedere, în procesul de individualizare a pedepsei, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind sesizarea unor fapte grave de corupţie.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază apelul declarat de inculpatul A. ca fiind fondat, însă în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

1. Astfel, prin Rechizitoriul nr. x/2013 din 26.07.2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 87 alin. (1) şi art. 89 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, reţinându-se, în esenţă, în sarcina acestuia că, în data de 06.04.2013, a condus pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi a părăsit locul accidentului produs ca urmare a acestei infracţiuni, fără încuviinţarea organelor de poliţie care efectuau cercetarea.

Se observă, aşadar, că inculpatul a fost deferit instanţei pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului produs ca urmare a săvârşirii unei alte infracţiuni, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, prevăzută de art. 89 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, având în vedere că, faţă de numărul de zile de îngrijiri medicale (2 - 3 zile) necesare martorului C. pentru vindecarea leziunilor cauzate în urma accidentului de circulaţie, nu erau îndeplinite condiţiile de tipicitate ale laturii obiective pentru reţinerea modalităţii alternative prevăzută de teza I a textului de lege, raportat la aspectele statuate prin Decizia nr. 66 din 15.10.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 537/16.07.2008, prin care s-a stabilit că sintagma "vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii uneia sau a mai multor persoane" conţinută în dispoziţiile art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen. (1969).

Potrivit art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în vigoare la data comiterii faptelor, constituia infracţiune părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei.

Aşadar, potrivit textului de lege, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului, era necesar fie ca, prin accidentul de circulaţie, să se fi cauzat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane (în accepţiunea stabilită prin Decizia în interesul legii nr. 66 din 15.10.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite), fie ca accidentul de circulaţie să se fi produs ca urmare a săvârşirii unei alte infracţiuni, aşa cum s-a reţinut în cauză prin actul de sesizare.

Infracţiunea de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002, republicată, îşi găseşte corespondent şi în noul C. pen., însă cu anumite diferenţe de conţinut faţă de vechea reglementare.

Astfel, în conformitate cu art. 338 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea la faţa locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie.

Potrivit cauzei justificative speciale prevăzute de art. 338 alin. (3) lit. a) C. pen. "nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când (...) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale".

Ca atare, în ipoteza în care, ca urmare a accidentului de circulaţie, cel puţin o persoană a suferit o vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii care necesită un anumit număr de zile de îngrijiri medicale nu este incidenţă această cauză de inexistenţă a infracţiunii.

Reglementând o situaţie derogatorie de la principiul activităţii legii penale, art. 4 C. pen. stabileşte că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prevederile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. Se observă, aşadar, că ipoteza la care se referă aceste dispoziţii legale vizează situaţia când legea nouă preia, în liniile sale generice (în esenţa sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase şi în legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta ce formează obiectul acuzaţiei penale sau pentru care s-a pronunţat deja o soluţie de condamnare nu mai întruneşte unul sau mai multe din aceste elemente ale noului conţinut constitutiv.

În concordanţă cu aceste dispoziţii legale, aprecierea asupra intervenţiei dezincriminării trebuie să se realizeze, însă, în concret, prin raportare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi nu la denumirea infracţiunii sau la tiparul de incriminare.

În speţă, aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului produs ca urmare a săvârşirii unei alte infracţiuni, respectiv cea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, faptă ce a fost încadrată juridic în dispoziţiile art. 89 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Deşi potrivit vechii reglementări, fapta imputată inculpatului prin actul de sesizare constituia infracţiunea de părăsire a locului accidentului, fiind prevăzută de dispoziţiile legale menţionate, prin introducerea ulterioară a art. 338 alin. (1) C. pen., tiparul de incriminare a respectivei infracţiuni a fost modificat sub aspectul situaţiei premisă a acţiunii ce formează elementul material al laturii obiective, în sensul eliminării necesităţii ca accidentul de circulaţie să se fi produs ca urmare a săvârşirii altei infracţiuni şi a instituirii cerinţei ca, în urma accidentului, cel puţin una dintre persoane să fi suferit o vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii a cărei gravitate să poată fi evaluată prin zile de îngrijiri medicale.

Or, în aceste condiţii, fapta, în varianta reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, nu mai întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului, căci, chiar dacă probele administrate în cauză au relevat faptul că, în urma accidentului, martorul C. a suferit o vătămare ce a necesitat pentru vindecare 2 - 3 zile îngrijiri medicale, apelantul nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în varianta alternativă reglementată de teza I, dat fiind faptul că nu erau îndeplinite cerinţele instituite de textul de lege, astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 66 din 15.10.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, ci pentru modalitatea normativă prevăzută de teza a II-a a art. 89 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă indicată.

În acest sens se impune a se menţiona că, potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, acesta fiind cel care stabileşte obiectul şi limitele cercetării judecătoreşti, neputându-se proceda la modificarea acuzaţiilor sau extinderea acţiunii penale pentru alte împrejurări factuale ce nu au format obiectul trimiterii în judecată şi al sesizării instanţei prin rechizitoriu. Această interdicţie are ca scop asigurarea dreptului la apărare al persoanelor deferite instanţei care, încă de la momentul începerii judecăţii, trebuie să cunoască într-o manieră clară şi completă toate acuzaţiile şi circumstanţele ce le caracterizează pentru a putea să aducă toate argumentele ce le dovedesc nevinovăţia.

Ca atare, faptul că accidentul de circulaţie a avut ca urmare vătămarea integrităţii corporale a martorului C. nu poate conduce la reţinerea în sarcina apelantului a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, astfel cum, în mod neîntemeiat, a considerat judecătorul fondului, din moment ce inculpatul A. nu a fost trimis în judecată pentru comiterea faptei în această modalitate şi, mai mult, în vechea reglementare respectiva împrejurare nu era de natură să atragă caracterul penal al faptei, având în vedere că leziunile traumatice cauzate nu au necesitat pentru vindecare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale, astfel cum a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă, Secţiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 66 din 15.10.2007, care şi-a produs efectele până la modificarea normei de incriminare prin art. 338 alin. (1) C. pen.

Ca urmare, având în vedere că fapta imputată inculpatului, în varianta reţinută de procuror, nu mai întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fiind dezincriminată, precum şi împrejurarea că, aşa cum s-a arătat anterior, în sarcina acestuia nu pot fi reţinute fapte ce nu au format obiectul acuzaţiei penale formulate şi al sesizării instanţei prin rechizitoriu, astfel, cum, în mod greşit, a apreciat judecătorul fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

2. Contrar susţinerilor apelantului, Înalta Curte, constată, însă, că instanţa de fond a determinat în mod corect legea penală mai favorabilă în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, raportându-se la criteriile statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

În acest sens, realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două reglementări care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, C. pen. anterior şi O.U.G. nr. 195/2002, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, acestea fiind cele care conduc, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul A.

Astfel, deşi, spre deosebire de reglementarea anterioară, dispoziţiile art. 336 alin. (1) C. pen. sancţionează fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge cu închisoarea cuprinsă între 1 şi 5 ani sau cu amendă, atâta timp cât Curtea de apel s-a orientat spre aplicarea unei pedepse cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, prevederile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi cele ale C. pen. de la 1969 sunt mai favorabile. Sub acest aspect, este de menţionat că, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Înalta Curte constată, astfel, că, deşi art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 862 C. pen. (1969), noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (aşa cum prevedea art. 86 C. pen. 1969), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligaţii ce anterior aveau caracter facultativ, situaţie în care, din această perspectivă, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), fiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce ţin de fapta comisă şi de persoana inculpatului, situaţie în care a fost stabilita o sancţiune penală corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ şi punitiv prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate, Înalta Curte, având în vedere împrejurările anterior expuse, ce imprimă faptelor comise un grad de pericol social mediu, constată, în acord cu judecătorul fondului, că se impune executarea acesteia în regim neprivativ de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 861 şi urm. C. pen. (1969), suspendarea sub supraveghere a executării sancţiunii penale fiind aptă, raportat la situaţia concretă din speţă, să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).

De altfel, Înalta Curte nu poate da curs solicitării apelantului inculpat A. de aplicare a dispoziţiilor ce reglementează amânarea aplicării pedepsei, ca formă de individualizare judiciară a executării acesteia, întrucât, deşi formal sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen., referitoare la cuantumul pedepsei stabilite (2 ani închisoare), lipsa antecedentelor penale, manifestarea acordului privind prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii (acesta conformându-şi atitudinea exigenţelor legii penale, bucurându-se de apreciere în activitatea desfăşurată ca poliţist), îndeplinirea acestora nu creează pentru inculpat un drept la beneficiul măsurii amânării pedepsei, ci doar o vocaţie la aceasta, deoarece cea de-a patra condiţie lasă la aprecierea instanţei o astfel de măsură.

Or, faţă de circumstanţele comiterii faptei, avându-se în vedere în acest sens împrejurarea că acuzatul a condus, după ingerarea unei cantităţi de alcool peste limita legală admisă, un autoturism pe drumurile publice, în interiorul unui oraş, respectiv municipiul Craiova, producând un accident rutier care a avut ca urmare producerea unor leziuni traumatice persoanei accidentate ce au necesitat 2 - 3 zile îngrijiri medicale, cât şi faţă de circumstanţele personale ale inculpatului şi conduita sa procesuală, acesta încercând îngreunarea urmăririi penale prin tergiversarea recoltării probelor biologice, urmărind, astfel, invocarea existenţei unui dubiu asupra valorii alcoolemiei în momentul producerii accidentului, Înalta Curte apreciază că simpla stabilire a unei pedepse fără pronunţarea unei hotărâri de condamnare nu este suficientă pentru reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de către acesta de noi fapte antisociale în viitor.

Referitor la solicitarea apelantului inculpat, formulată în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, la data 11.11.2016, în sensul de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind sesizarea unor fapte grave de corupţie, Înalta Curte arată că aspectele învederate nu pot face obiectul analizei instanţei de control judiciar, având în vedere că nu au fost invocate în cuprinsul motivelor de apel şi nici cu ocazia dezbaterilor, nefiind puse în discuţia contradictorie a părţilor.

Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 109 din 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe care o va desfiinţa în parte şi, rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv: 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzuta de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., va dispune achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi va menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., urmând a face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

Totodată, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 86 C. pen. (1969), urmând să pună în vedere inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi sa justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 raportat la art. 83 şi art. 84 C. pen. (1969).

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 109 din 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv: 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 86 C. pen. (1969), dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969).

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. (1969), dispune ca, pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 863 alin. (3) lit. e) C. pen. (1969), dispune, ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să nu conducă niciun autovehicul.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 raportat la art. 83 şi art. 84 C. pen. (1969).

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.

Procesat de GGC - NN