Rejection of cassation appeal upholds suspended sentence for public official's conflict of interest favoring his brother

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Prin Sentinţa penală nr. 66 din data de 27 februarie 2018, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. x/2016, în baza art. 2531 C. pen. şi art. 5 N. C. pen., a fost schimbată încadrarea juridică, din art. 2531 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 N. C. pen., şi a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71- 64 lit. a) teza a - II- a, lit. b) C. pen. şi în baza art. 289 C. pen. cu aplic. art. 5 N. C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71- 64 lit. a) teza a - II- a, lit. b) C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen., a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. cu aplic. art. 5 N. C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului şi a stabilit un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni.

A atras atenţia inculpatului cu privire la disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş şi inculpaţii A. şi B.

II.Prin Decizia penală nr. 781/A din 3 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în baza art. 421 pct. 2 lit. a), C. proc. pen. a fost admis apelul declarat Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, împotriva Sentinţei penale nr. x din data de 27 februarie 2018, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând cauza:

În baza art. 2531, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1969, şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în forma continuată, la pedeapsa de:

- 6 (şase) luni închisoare.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarate de inculpaţii A. şi B., împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţii inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 100 de RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare privind apelul parchetului au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 781/A din 3 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 3 şi s-a fixat termen la data de 23 ianuarie 2019, cu citarea părţilor.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 440 alin. (1) Cod procedură este admisibilă, motivele invocate încadrându-se în cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

III. Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., prin prisma motivelor expuse şi susţinute cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat.

Preliminar, examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În acelaşi sens, se constată că fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Analizând motivele de recurs, se constată că inculpatul susţine, în esenţă, că actele materiale ce compun infracţiunea de conflict de interese pentru care s-a dispus condamnarea sa nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurentul inculpat A. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Aşadar, a menţionat că în mod nelegal instanţa de apel a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, susţinând omisiunea de a insera în cuprinsul adeverinţei nr. x din data de 9 ianuarie 2013 faptul că pe terenul pe care era intabulată o şcoală care a fost demolată în anul 1950 (nefiind radiată) exista o ruină care nu mai figura în patrimoniul primăriei, care nu a fost înscrisă niciodată în cartea funciară, asupra căreia nu exista nici un titlu de proprietate şi care a fost valorificată ca şi materiale de construcţii iar aceasta nu constituie infracţiune.

A mai arătat că actele materiale din 25 februarie 2010 şi 8 martie 2010 ale conflictului de interese au fost dezincriminate prin modificarea infracţiunii şi excluderea din sfera ilicitului penal a participării la luarea unei decizii, decizii care nu au fost materializate sub forma unei hotărâri a consiliului local, şi care nu au produs efecte juridice.

Astfel, a subliniat faptul că actul material din 9 ianuarie 2013 al conflictului de interese nu a produs niciun beneficiu patrimonial fratelui său, mai ales că vânzarea terenului proprietate a bisericii a avut loc factural în anul 2010.

Raportat la aceste aspecte, a subliniat că unul din elementele constitutive ale infracţiunii îl constituie obţinerea unui folos patrimonial, care nu este incidente în speţă.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului în casaţie, şi achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. art. 2531 C. pen. anterior coroborat cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen. în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi la art. 16 alin. (1) lit. b). teza I C. proc. pen.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen . . . . . . . . . .Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.

Prin urmare, solicitarea inculpatului A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de apel are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de cele două instanţe inferioare, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

De aceea, Înalta Curte nu va proceda la judecarea procesului propriu zis, judecând exclusiv dacă, din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme. Cazul de casare prev. la pct. 7 al art. 438 din C. proc. pen. este incident atunci când împrejurarea neprevederii în legea penală rezultă din hotărârea atacată, respectiv din descrierea faptei de către instanţa de apel, Înalta Curte neputând să stabilească faptele sub aspectul laturii obiective.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a stabilit, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel, că inculpatul A. a emis adeverinţa nr. x din 9 ianuarie 2013 în care a omis cu intenţie să precizeze care este situaţia reală a terenului în suprafaţă de 2877 m.p.

Potrivit art. 2531 din C. pen. anterior, constituie infracţiunea de conflict de interese fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de conflict de interese presupune acţiunea de îndeplinire a unui act ori de participare la luarea unei decizii, prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material, în vechea reglementare şi, respectiv, un folos patrimonial, în actuala reglementare.

Prin îndeplinirea unui act se înţelege efectuarea oricărui act ce face parte din îndatoririle de serviciu ale subiectului activ, indiferent dacă este vorba de întocmirea unui înscris sau de realizarea unei acţiuni la care acesta este ţinut în virtutea atribuţiilor sale, pentru incidenţa textului analizat este suficient ca autorul să acţioneze conform atribuţiilor de serviciu.

Pentru existenţa infracţiunii este necesară o situaţie premisă constând în aceea că funcţionarul public are competenţa îndeplinirii actului sau a participării la luarea respectivei decizii, tipicitatea infracţiunii de conflict de interese fiind îndeplinită dacă fapta funcţionarului a fost comisă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

De asemenea, actul îndeplinit a determinat, în mod concret, obţinerea unui folos material pentru beneficiarii menţionaţi în textul incriminatoriu.

Prin "folos material" se înţelege orice fel de avantaj patrimonial. Norma de incriminare nu cere ca folosul să fie unul injust, ci numai ca acesta să fi fost efectiv obţinut printr-o procedură favorizantă.

Faţă de cele arătate şi în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare a art. 2531 din C. pen. anterior (infracţiune ce are corespondent în prevederile art. 301 din C. pen. în vigoare).

Actele materiale reţinute în sarcina inculpatului A., respectiv, din data de 25 februarie 2010 şi din data de 8 martie 2010, se reţine că potrivit procesului-verbal din şedinţa consiliului local al comunei Copăcele încheiat la data de 25 februarie 2010 inculpatul a fost prezent şi a propus vânzarea remizei de pompieri sub forma materialelor de construcţii precum şi preţul de 2000 de RON pe care fratele său, în calitate de cumpărător urma să îl plătească. Susţinerea acestuia în sensul că preţul pentru vânzarea remizei a fost stabilit de fostul primar C. şi nu el a făcut referire la un preţ şi nu a abordat acest subiect în şedinţa consiliului local, nu au fost dovedite. Prim emiterea adeverinţei nr. x din 9 ianuarie 2013 inculpatul a omis cu intenţie să precizeze care este situaţia reală a terenului în suprafaţă de 2877 m.p., în sensul că pe acest teren există o clădire numită remiză de pompieri şi prin aceasta l-a favorizat pe fratele său A., în calitate de cumpărător al terenului, să încheie un contract de vânzare cumpărare a terenului neafectat de construcţii.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 765/A din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 65 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de către inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 781/A din data de 3 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM