Appeal over unconstitutionality referral dismissed; earlier inadmissibility ruling upheld.

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 13 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 13 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, formulată de contestatorul A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că la termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2019, contestatorul A. a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii.

În motivare, a arătat că actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţia României, privind separarea şi echilibrul puterilor şi ale art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. i) din Constituţia României, privind organul legiuitor şi legea organică.

Asupra admisibilităţii, a arătat că a învestit instanţa de judecată cu o contestaţie la executare, îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care urmăreşte retractarea soluţiei de condamnare, întrucât se fundamentează pe probatoriul nelegal obţinut de Serviciul Român de Informaţii, instituţie care nu poate să aibă atribuţiile organelor judiciare. Prin urmare, s-a menţionat că există stare de procesivitate şi interes procesual, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu fondul cauzei. A mai arătat că, până la acest moment, Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat asupra acestei excepţii de neconstituţionalitate. Pe fond, în esenţă, a susţinut că Serviciul Român de Informaţii a alterat o serie de probe, culese în baza Protocolului invocat şi care au fundamentat soluţia de condamnare definitivă, mai precis probele pe care le-a obţinut priveau o cu totul altă persoană, care a fost identificată, în fals, cu datele sale de stare civilă, apoi a clasificat, ca secret de stat, strict secret, şi a arhivat în arhiva proprie, cu încălcarea vădită a legii, interceptările convorbirilor sale telefonice, care dovedesc că nu a desfăşurat niciun fel de activitate infracţională, fără să le fi prezentat vreodată procurorului, instanţelor de judecată sau apărării, şi, în egală măsură, a selectat, în mod propriu, convorbirile telefonice interceptate şi redate, pe care le-a prezentat organelor judiciare. "Protocolul" invocat este neconstituţional pentru că prevede norme cu valoare de lege organică, stabilite de instituţii neabilitate constituţional, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. De asemenea, raportat la acelaşi principiu constituţional, Ministerul Public, sub sancţiunea nulităţii actului emis prin exces de putere, să stabilească atribuţii de organ de cercetare penală în favoarea oricărei instituţii, precum Serviciul Român de Informaţii.

La termenul de judecată din 13 februarie 2019, Curtea a pus în discuţie cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, formulată de contestator.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea a apreciat că cererea este inadmisibilă.

S-a constatat că nu este îndeplinită cerinţa formală prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul constatării neconstituţionalităţii acesteia. Or, la data de 16 ianuarie 2019, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte şi Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, declanşat de semnarea a două protocoale între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, iar, cu majoritate de voturi: a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din data de 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii; - a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 09472 din data de 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, stabilind ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate să verifice, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, urmând să dispună măsurile legale corespunzătoare.

Prin urmare, chestiunea a fost tranşată în baza conflictului juridic de natură constituţională, iar data la care contestatorul a depus cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, care este cu aproximativ o săptămână anterioară acestei decizii, precum şi faptul că decizia nu este motivată, s-a apreciat că nu au nicio relevanţă.

În termen legal, recurentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 13 februarie 2019.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2018, fiind stabilit aleatoriu termen de judecată la data de 28 mai 2019.

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate ce vizează neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.

Or, în cauză, recurentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii şi nu a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, astfel cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Mai mult, recurentul A. nu are niciun interes în invocarea excepţiei, în contextul în care, prin Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a admis sesizarea şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. S-a admis sesizarea şi s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare, decizie ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 193 din 12 martie 2019.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale trebuie îndeplinite cumulativ, reiese că neîndeplinirea uneia dintre acestea conduce la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, dat fiind că excepţia invocată nu vizează dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 13 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) şi alin. (6) din C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 13 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 mai 2019.

Procesat de GGC - NN