Constitutional exception dismissed for lack of nexus with criminal execution objection involving foreign sentence recognition

Deliberând asupra recursului formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 124/C din data de 04 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În raport cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 şi art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum şi art. 175 din C. pen. invocată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Astfel, a reţinut că, deşi excepţia de neconstituţionalitate anterior menţionată a fost ridicată în faţa instanţei de judecata de parte, respectiv de către condamnat, şi vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, nu este îndeplinită condiţia existentei legăturii cu soluţionarea cauzei. Pe de altă parte, s-a observat că petentul condamnat nu a menţionat nici ce anume texte din Constituţie sunt încălcate de art. 158 şi art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum şi de art. 175 din C. pen., la care a făcut trimitere. De asemenea, s-a reţinut că aceste texte au fost invocate la analiza cererii anterioare a petentului, în cauza de faţă acestea nefiind incidente.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din data de 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, a formulat apel inculpatul B., motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, din analiza dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din actul normativ menţionat, respectiv:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

De asemenea, trebuie precizat că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, în cadrul examenului de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa trebuie să analizeze corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Astfel, se observă că, prin Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în M. Of. nr. 566/28.07.2008), Curtea Constituţională a statuat că textele de lege care prevăd posibilitatea instanţelor de a respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate "sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale. Instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii".

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, în cauză, dintre condiţiile de admisibilitate anterior menţionate, sunt îndeplinite doar primele trei, respectiv excepţia a fost invocată de condamnatul A., într-un dosar aflat pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 158 şi art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum şi art. 175 din C. pen., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte ultima condiţie, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită, excepţia neavând legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, trebuie subliniat că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal. Drept urmare, condiţia legăturii cu speţa nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcţie de incidenţa prevederilor a căror constituţionalitate se contestă asupra soluţionării cauzei.

În cauza dedusă judecăţii, condamnatul A. a apreciat că art. 158 şi art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum şi art. 175 din C. pen. sunt neconstituţionale, fără a indica însă, în concret, dispoziţiile din Constituţia României pe care le consideră încălcate de prevederile anterior menţionate. Mai mult, nu a precizat care sunt motivele concrete pentru care a apreciat că dispoziţiile art. 158 şi art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum şi art. 175 din C. pen. sunt neconstituţionale, susţinând doar că ar fi trebuit să i se recunoască şi să i se deducă din pedeapsă perioada executată în Austria.

Înalta Curte constată că motivele invocate oral de condamnatul A. în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, pun în evidenţă lipsa de eficienţă a excepţiei raportat la cauza în care a fost formulată, al cărei obiect l-a constituit contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (contestaţia împotriva hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau micşorare a pedepsei).

Aşadar, având în vedere cadrul procesual concret în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 302/2004, care prevăd procedura de solicitare a consimţământului statului emitent, cele ale art. 159 din Legea nr. 302/2004, care reglementează recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, precum şi cele ale art. 175 din C. pen. anterior, care reglementează omorul calificat, nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

Lipsa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu cauza dată spre soluţionare instanţei este evidenţiată prin aceea că nemulţumirea recurentului condamnat A. vizează, în realitate, hotărârea prin care s-a dispus recunoaşterea sentinţei din 17.10.2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena, pronunţată în Dosarul nr. x Hv 206 b şi a hotărârii din 27.03.2007, emisă de Curtea de Apel din Viena, în Dosarul nr. x Bs 07 a, prin care A. a fost condamnat la detenţiune pe viaţă, acesta solicitând reducerea sancţiunii şi aplicarea pedepsei prevăzute de art. 175 din C. pen. Or, această nemulţumire nu poate fi analizată în cadrul reglementat de dispoziţiile art. 598 şi următoarele din C. proc. pen., care vizează, strict, contestaţia la executare în cazul intervenirii unei cauze de stingere sau micşorare a pedepsei.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că partea care invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

Simpla invocare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 158 şi art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum şi art. 175 din C. pen. nu este adecvată atâta timp cât recurentul nu a argumentat în ce constă legătura textelor în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale.

În concluzie, în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din Decizia penală nr. 124/C din data de 04 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din Decizia penală nr. 124/C din data de 04 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2019.

Procesat de GGC - NN