Statutory minimum fine limits for destruction offense and recalculation of cumulative penalties in criminal appeal

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 34 din 20 martie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a hotărât următoarele:

A condamnat pe inculpatul A., avocat în Baroul Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi (persoană vătămată fiind B.).

- lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi (persoană vătămată fiind C.).

- distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 100 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi (persoană vătămată fiind D.).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 200 zile amendă (a câte 50 de RON/fiecare zi), la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 100 de zile amendă (a câte 50 de RON fiecare), pedeapsa rezultantă de executat fiind de 300 de zile amendă (a câte 50 de RON/zi).

A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 C. pen.

În baza art. 397 C. pen., a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. şi, în consecinţă, a obligat inculpatul A. să îi plătească acesteia sumele de 38 RON daune materiale (reprezentând taxă eliberare certificat medico-legal) şi 500 RON cu titlul de daune morale.

A admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă C. şi, în consecinţă, a obligat inculpatul A. să îi plătească acesteia suma de 38 RON daune materiale (reprezentând taxă eliberare certificat medico-legal) şi 300 RON cu titlul de daune morale.

A respins, ca nedovedite, celelalte pretenţii ale părţilor civile B. şi C.

A respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată D.

A admis acţiunea civilă formulată în cauză de Spitalul Municipal (...) Rădăuţi şi, în consecinţă, a obligat inculpatul A. să plătească acestuia suma de 700 RON cu titlul de daune materiale, reprezentând câte 350 RON - costul cheltuielilor de spitalizare pentru fiecare dintre persoanele vătămate B. şi C.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 700 RON cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.

În esenţă, pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 06.10.2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., avocat în Baroul Suceava, pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. şi a unei infracţiuni de distrugere prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, la data de 11.10.2016, sub nr. x/2016, în procedura camerei preliminare.

Prin Încheierea nr. 86/20.12.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2016, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de inculpatul A. privind nulitatea absolută a procesului-verbal de cercetare la faţa locului din data de 30.04.2014; nulitatea absolută a declaraţiilor de persoane vătămate luate numiţilor B. - 06.04.2015; C. - 08.07.2014 şi D. - 04.07.2014; nulitatea relativă a Certificatelor medico-legale nr. x şi nr. 117-R/A2/05.05.2014 emise de S.M.L. Suceava; nulitatea relativă a Rapoartelor de expertiză medico-legală nr. x din 17.06.2016 şi nr. 107-SV/A8 din 17.06.2016 emise de S.M.L. Suceava, precum şi privind încălcarea dreptului la apărare al inculpatului.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în data de 06.10.2016, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dispunându-se începerea judecăţii în cauza penală privindu-l pe inculpatul A.

Această încheiere a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de inculpat, prin Încheierea nr. 95 din data de 07.02.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă au fost audiaţi: inculpatul; persoanele vătămate B.; E.; C.; martorii F.; G.; H.; a fost reaudiat inculpatul A.; au fost depuse memorii, înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, cât şi cel din faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept precum cea prezentată în actul de sesizare, în sensul că:

La data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, persoanele vătămate B., D. şi C. s-au deplasat la terenul agricol situat în satul Gară, oraş Milişăuţi, jud. Suceava, tarlaua I., pentru a efectua lucrări agricole cu tractorul persoanei vătămate D.

Cu privire la terenul respectiv între persoana vătămată B. şi martora H. există un litigiu mai vechi.

Ajunse la faţa locului, persoanele vătămate au fost întâmpinate de martora H., care le-a cerut să nu intre pe teren şi să nu efectueze lucrări agricole, întrucât terenul este al său, astfel cum a decis instanţa de judecată.

Persoanele vătămate au ignorat cererea martorei şi, în acest timp, a venit la faţa locului inculpatul A., fiul martorei H., care a adresat injurii persoanei vătămate B. şi i-a reproşat că a venit să lucreze terenul.

În condiţiile în care părţile se certau în legătură cu dreptul de proprietate asupra respectivului teren, inculpatul a început să lovească persoana vătămată B. cu pumnii şi cu picioarele peste corp şi a trântit-o la pământ.

Persoana vătămată C. a intervenit în apărarea persoanei vătămate B. şi l-a îndepărtat pe inculpat de aceasta.

Inculpatul A. s-a întors către persoana vătămată C. şi a lovit-o şi pe aceasta cu pumnii şi cu picioarele, în urma loviturilor persoana vătămată căzând la pământ.

Persoana vătămată D. s-a apropiat de locul incidentului cu tractorul, moment în care inculpatul A. a fugit în curtea locuinţei mamei sale de unde s-a întors cu o rangă, cu care a lovit în tractor, îndoind capota motorului şi spărgând geamul lateral stânga.

Persoana vătămată D. a sunat la 112 şi la scurt timp inculpatul A. a plecat de la locul faptei.

În urma sesizării au intervenit poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Milişăuţi, care au efectuat cercetarea la faţa locului.

În urma loviturilor aplicate de inculpatul A., la data de 30.04.2014, persoanele vătămate B. şi D. au suferit, fiecare, leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale.

Prima instanţă a arătat că declaraţiile persoanelor vătămate, certificatele medico-legale, precum şi rapoartele de expertiză medico-legală privitoare la cele două victime ale infracţiunilor de lovire, procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 30.04.2014, declaraţia martorului G. care confirmă existenţa unui litigiu între părţi, coroborate în parte cu declaraţiile inculpatului A. - care recunoaşte numai comiterea infracţiunii de distrugere, iar cu privire la lovire susţine că el ar fi fost lovit şi, ca atare, doar a împins victimele, cu declaraţiile martorelor H. şi F. - care confirmă şi ele existenţa unui conflict între părţi, dovedesc pe deplin comiterea celor trei infracţiuni de care este acuzat inculpatul.

De asemenea, s-a menţionat că, actele medico-legale (certificate şi rapoarte de expertiză) confirmă că leziunile cauzate celor două victime au fost produse prin lovire cu corpuri contondente, infirmând astfel apărarea inculpatului că acesta doar le-a împins.

Cu privire la varianta acestuia, în sensul că el este cel care a fost bătut de persoanele vătămate B. şi C., în lipsa altor dovezi credibile, s-a arătat că nu poate fi reţinută deoarece ea este susţinută doar de către martora H. care este mama inculpatului, iar martora F., sora inculpatului, face unele afirmaţii în acest sens dar nu a perceput direct lovirea inculpatului de către cele două persoane vătămate, ci arată că ştie aceste lucruri din cele ce i-a povestit martora H.

În analizarea selectivă a declaraţiilor date de martorele H. şi F., instanţa de fond a avut în vedere şi gradul apropiat de rudenie cu inculpatul (mamă, respectiv soră), ceea ce presupune că declaraţiile acestora au un ridicat grad de subiectivism, precum şi aspectul că, deşi se susţine că el ar fi fost lovit de cele două persoane vătămate, nu a putut proba acest aspect cu niciun înscris medico-legal, deşi este avocat şi are pregătire de specialitate în domeniul juridic.

Referitor la criticile făcute de inculpat, prin intermediul apărătorului său, cu privire la unele inadvertenţe ale actelor medico-legale, prima instanţă a constatat că acestea nu vizează aspecte esenţiale (că ambelor victime li s-a acordat acelaşi număr de zile de îngrijiri, indiferent de vârsta acestora; că nu ar fi fost internate, că nu toate leziunile din actele medico-legale apar şi în fişele de observaţie) şi, cât timp respectivele înscrisuri nu au fost înscrise în fals, ele nu pot fi înlăturate.

S-a apreciat că, atât certificatele medico-legale, cât şi rapoartele de expertiză medico-legală concluzionează în mod clar că persoana vătămată C. a prezentat plagă contuză, echimoze şi excoriaţii ce s-ar fi putut produce prin lovire cu corpuri contondente, la data de 30.04.2014 şi necesită 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, iar persoana vătămată B. prezintă echimoze şi excoriaţii, produse în aceleaşi condiţii şi la aceeaşi dată şi necesită tot 5 - 6 zile de îngrijiri medicale. Oricum, unele dintre aceste inadvertenţe au fost clarificate şi de către partea civilă Spitalul Municipal (...) Rădăuţi care, prin Adresa nr. x/23.06.2017, cu referire la cele două persoane vătămate arată că acestea au fost spitalizate de zi, situaţia care nu presupune internarea efectivă în spital (internare continuă).

În plus, în condiţiile în care constatările din actele medico-legale sunt contestate după circa un an, cât timp inculpatului i s-au acordat mai multe termene pentru a asigura prezenţa martorului J. - lucru pe care nu l-a făcut, s-a constatat o evidentă tendinţă de tergiversare a soluţionării cauzei.

În aceste condiţii, s-a apreciat că, în cauză, există probe care dovedesc dincolo de orice dubiu că inculpatul a comis cu intenţie directă cele două infracţiuni de lovire, cât şi pe cea de distrugere, solicitările de achitare formulate de apărare fiind neîntemeiate.

Cu privire la infracţiunea de distrugere, s-a reţinut că apărarea a solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. d) C. proc. pen., susţinând că este legitimă apărare, întrucât inculpatul a acţionat pentru a înlătura un atac direct, imediat şi injust la adresa proprietăţii sale pe care persoanele vătămate nu aveau dreptul să o lucreze, cât mai ales la adresa mamei sale.

Potrivit art. 19 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acesteia sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu atacul.

Ori, s-a menţionat că, în cauză nu s-a dovedit că împotriva terenului în discuţie sau a mamei inculpatului ar fi avut loc un atac material, direct, imediat şi injust care să fi pus în pericol persoana sa sau drepturile acestuia şi, implicit, nici o eventuală proporţionalitate cu gravitatea atacului. Condiţiile reţinerii legitimei apărări cu privire la toate cele trei infracţiuni nu sunt întrunite nici în ipoteza avansată de apărare potrivit căreia este suficientă doar prezenţa abuzivă a persoanelor vătămate pe terenul proprietatea inculpatului, motivat de argumentele anterior arătate.

S-a arătat că, nu s-a dovedit nici existenţa condiţiilor necesare reţinerii scuzei provocării şi că nu s-a dovedit că inculpatul ar fi acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanelor vătămate, aşa cum cer prevederile art. 75 lit. a) C. pen.

Respectivele "puternice tulburări sau emoţii" nu pot fi reţinute cu atât mai mult cu cât toate părţile din prezenta cauză susţin că de un număr îndelungat de ani au litigii între ele, tocmai cu privire la terenul unde au fost comise faptele.

Aşa fiind, în drept, prima instanţă a concluzionat că, fapta inculpatului A. de a lovi, cu intenţie, la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraş Milişăuţi, jud. Suceava, tarlaua I., pe persoana vătămată B., provocând acesteia leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat de a lovi, cu intenţie, la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraş Milişăuţi, jud. Suceava, tarlaua I., pe persoana vătămată C., provocând acesteia leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului A. de a degrada la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, cu intenţie, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraş Milişăuţi, jud. Suceava, tarlaua I., tractorul persoanei vătămate D., prin spargerea geamului lateral stânga şi deformarea capotei motorului, cauzând un prejudiciu de 1.000 RON, constituie infracţiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.

Inculpatul a săvârşit infracţiunile în concurs real, fiind aplicabil art. 38 alin. (1) C. pen.

Ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., prima instanţă a avut în vedere poziţia procesuală a inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea faptelor, apreciind aşadar că scopul de prevenţie generală şi specială, de reeducare se poate realiza prin aplicarea unor pedepse cu amendă, cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen.

Cu privire la solicitarea apărării inculpatului de aplicarea a art. 80 C. pen., referitoare la renunţarea la aplicarea pedepsei, art. 83 C. pen. vizând amânarea aplicării pedepsei sau art. 91 C. pen., vizând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, raportat la cele anterior arătate, instanţa a considerat că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de legiuitor pentru a putea fi aplicate instituţiile juridice invocate, neputându-se aprecia că faptele comise de inculpat prezintă o gravitate redusă, iar necesitatea realizării scopului de reeducare nu reclamă o astfel de individualizare a pedepsei.

În contextul arătat, instanţa de fond nu a considerat, după cum în mod neîntemeiat a solicitat apărarea, că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună - condiţie cerută de art. 80 alin. (1) lit. b) C. pen. şi neîndeplinită în cauză, iar art. 91 alin. (3) lit. a) C. pen. prevede expres că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă pedeapsa aplicată este numai amenda - cum este şi în speţa de faţă.

Cu privire la latura civilă, Curtea de apel a constatat că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu sumele de 2.500 RON daune materiale - reprezentând costul transportului la instanţa din Bucureşti, la Curtea de Apel Suceava, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, venitul de care a fost lipsită pe durata zilelor nelucrate, contravaloarea taxei plătite pentru eliberarea certificatului medico-legal, alte cheltuieli, precum şi suma de 2.500 RON cu titlu de daune morale pentru ruşinea pe care a suferit-o, întrucât a fost lovită.

Cu ocazia dezbaterilor, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 100 milioane de RON vechi despăgubiri civile, susţinând că doreşte să îi doneze unor copii orfani.

Persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.500 RON daune materiale, reprezentând 180 RON drumul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, 3 drumuri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, un drum la Curtea de Apel Suceava, 200 RON contravaloarea certificatului medico-legal, venitul de care a fost lipsit pe perioada zilelor nelucrate, alte cheltuieli cu medicamentele, etc. precum şi cu suma de 2.500 RON reprezentând daune morale, pentru ruşinea pe care a suportat-o întrucât a fost lovit de inculpat.

Persoana vătămată D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.500 RON daune materiale reprezentând: 1.000 RON costul reparaţiei tractorului, 180 RON costul deplasării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, 300 RON costul deplasării la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi la Curtea de Apel Suceava, 400 RON venitul de care a fost lipsit pe durata zilelor nelucrate, precum şi cu suma de 1.500 RON reprezentând daune morale.

Spitalul Municipal (...) Rădăuţi s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 350 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare generate de îngrijirile acordate persoanei vătămate B. în perioada 01.05.2014 - 05.05.2014 ca urmare a unei vătămări corporale şi aceeaşi sumă de 350 RON, în aceleaşi condiţii, în cazul persoanei vătămate C.

Urmare a unor susţineri făcute atât de persoanele vătămate, cât şi de inculpat, la solicitarea instanţei, Spitalul (...) Rădăuţi - prin Adresele nr. x/23.06.2017 şi nr. y/06.12.2017 a precizat că este vorba despre spitalizarea de zi a persoanelor vătămate B. şi C., situaţia care nu presupune internarea efectivă, continuă în spital şi că îşi menţine cererea de constituire parte civilă din cauză.

Potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare.

Conform art. 99 C. proc. pen. şi art. 249 C. proc. civ., în acţiunea civilă sarcina probei aparţine părţii civile. Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

S-a arătat că, în speţă, instanţa a întrebat în mai multe rânduri pe cele trei persoane vătămate dacă au probe în dovedirea pretenţiilor emise, iar acestea au susţinut că nu au alte probe şi înţeleg să se folosească doar de probele existente deja la dosar.

Or, analizând probele referitoare la latura civilă, s-a constatat că, din cuantumul sumelor pretinse de părţile civile B. şi C. cu titlu de daune materiale, acestea nu au dovedit decât câte 38 RON, reprezentând taxa de eliberare a certificatelor medico-legale, conform chitanţelor depuse în acest sens.

Conform practicii şi doctrinei judiciare, cuantumul daunelor morale variază de la caz la caz, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe. Nu doar acordarea despăgubirilor băneşti poate compensa prejudiciul moral încercat, ci şi satisfacţia condamnării inculpatului, or, în cauză, inculpatul va fi condamnat la pedeapsa amenzii.

Ca atare, fără a exista criterii absolute de determinare a sumelor ce pot fi acordate în vederea compensării prejudiciului moral, ţinând cont de împrejurările comiterii faptelor, de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare persoanelor vătămate B. şi C. pentru vindecarea leziunilor produse prin fapta inculpatului A., leziuni care la rândul lor au cauzat victimelor suferinţe fizice şi psihice, ţinând seama de vârsta fiecărei victime, cu implicaţii în ceea ce priveşte perioada de recuperare totală, de practica judiciară în domeniu, instanţa a constatat că prin acordarea sumelor de 500 RON victimei B. şi de 300 RON victimei C. se acoperă prejudiciul moral încercat de acestea.

Referitor la daunele materiale pretinse de partea civilă D., instanţa a constatat că acesta nu a făcut nicio dovadă în acest sens şi că la dosar nu a fost depus nici măcar un deviz de lucrări prin care să se dovedească costul reparaţiilor efectuate la tractor (geamul lateral spart şi capota îndoită).

S-a menţionat că, distrugerea este o infracţiune contra patrimoniului, obiectul juridic lezat este însuşi patrimoniul victimei şi că între fapta de distrugere comisă de inculpatul A. şi daunele morale pretinse de persoana vătămată D. nu există o legătură de cauzalitate şi, ca atare, nu pot fi acordate.

În legătură cu despăgubirile civile de 700 RON solicitate de partea civilă Spitalul (...) Rădăuţi, cum leziunile cauzate celor două persoane vătămate au fost produse prin fapta de lovire produsă de inculpat, instanţa le-a acordat.

Prin urmare, pentru motivele arătate, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor aşa cum au fost reţinute în sarcina acestuia, dispunând în consecinţă, conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi inculpatul A.

Prin motivele scrise de apel, în esenţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a susţinut atât nelegalitatea hotărârii, raportat la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., cât şi netemeinicia acesteia, apreciind că pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune în parte sunt nejustificat de blânde în raport de faptele reţinute în sarcina inculpatului.

Prin motivele scrise de apel, inculpatul A. a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de fond, apreciind că hotărârea instanţei de fond este rezultatul unei greşite aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale raportat la materialul probator administrat.

De asemenea, a mai invocat faptul că, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen. cu privire la audierea inculpatului în sensul exprimării acordului privind prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în situaţia în care va fi găsit vinovat, precum şi faptul că nu s-a avut în vedere valoarea juridică a Deciziei nr. 767 pronunţată de către Tribunalul Suceava din care rezultă calitatea inculpatului de proprietar.

În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 17.05.2018, când s-a stabilit prim termen de judecată la data de 29.06.2018, ocazie cu care a fost încuviinţată cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul inculpat A. pentru angajarea unui apărător, fiind astfel acordat termen de judecată la data de 5.10.2018.

Astfel, la acest termen, la interpelarea instanţei în sensul de a preciza dacă este de acord să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, apelantul intimat inculpat A. a arătat că nu doreşte să dea declaraţie, menţinându-şi declaraţiile date anterior în cauză.

De asemenea, la interpelarea instanţei în sensul de a preciza dacă este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii în situaţia în care va fi găsit vinovat, apelantul intimat inculpat A. a susţinut că acest lucru i-a fost îngrădit de către instanţa de fond, sens în care a arătat că este de acord să presteze muncă în folosul comunităţii.

În continuare, instanţa a acordat cuvântul asupra probatoriului şi a dispus conform celor menţionate în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 5.10.2018, ce face parte integrantă din prezenta decizie, conţinând totodată concluziile formulate de părţi pe fondul cauzei.

De asemenea, la termenul de dezbateri din 5 octombrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a înţeles să nu mai susţină motivul de apel privind netemeinicia hotărârii atacate, dezvoltând oral doar critica de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., în argumentarea căreia a arătat că, prin raportare la limitele pedepsei alternative cu închisoarea prevăzute de lege pentru infracţiunea de distrugere săvârşită de inculpat, care sunt cuprinse între 3 luni şi 2 ani de închisoare, stabilirea numărului de zile-amendă şi, implicit, a cuantumului amenzii aplicate inculpatului, trebuia să se facă conform art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen., care sunt cuprinse între 120 - 240 de zile-amendă.

Totodată, cu prilejul dezbaterilor, inculpatul A. a invocat nulitatea absolută a urmăririi penale care a fost efectuată de către un procuror necompetent raportat la calitatea sa de avocat, precum şi a actelor efectuate în cauză.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, se impune constatarea că restrângerea orală a criticilor expuse iniţial în motivele scrise de apel ale procurorului nu limitează, în mod corespunzător, controlul jurisdicţional exercitat de instanţa supremă, dat fiind caracterul integral devolutiv al căii de atac promovate, astfel cum este consacrat de dispoziţiile art. 417 C. proc. pen.

Exigenţele realizării unei devoluţiuni integrale referitoare la obligaţia instanţei de apel de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel invocate, reclamă o examinare a hotărârii apelate sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele impuse şi de cererea iniţială, indiferent de măsura în care motivele respective sunt, ulterior, susţinute oral.

Aşadar, reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului, prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză şi a reţinut o situaţie de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Susţinerile şi apărările punctuale ale apelantului inculpat au fost cenzurate de către instanţa de fond în mod detaliat, pe baza probatoriului administrat, prin valorificarea şi examinarea exhaustivă a tuturor mijloacelor de probă existente şi a ansamblului elementelor de fapt dovedite prin intermediul acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu va mai relua argumentele şi raţionamentele instanţei de fond, la care achiesează întru totul, ci va analiza cauza, exclusiv, prin prisma criticilor formulate în apel.

Cu privire la criticile din apel invocate de către inculpatul A. în scris şi susţinute oral, Înalta Curte le apreciază neîntemeiate, în acord cu instanţa de fond, aşa cum s-a arătat anterior, constatându-se că existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului A. sunt cert dovedite.

În esenţă, apelantul inculpat A. a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că hotărârea instanţei de fond este rezultatul unei greşite aplicări a dispoziţiilor legale şi a unor aprecieri eronate a materialului probator administrat.

Înalta Curte, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (8) C. proc. pen., constată că, săvârşirea de către inculpatul A., cu vinovăţie, a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., (persoane vătămate B. şi C.) şi a infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.), în modalităţile reţinute prin hotărârea instanţei de fond, este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe şi legal administrate.

În acord cu judecătorul primei instanţe, se reţine că declaraţiile persoanelor vătămate, certificatele medico-legale, precum şi rapoartele de expertiză medico-legală privitoare la cele două victime ale infracţiunilor de lovire, procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 30.04.2014, declaraţia martorului G., coroborate în parte cu declaraţiile inculpatului A., cu declaraţiile martorelor H. şi F., confirmă existenţa unui conflict între părţi şi dovedesc, pe deplin, comiterea celor trei infracţiuni de care este acuzat inculpatul.

La reţinerea situaţiei de fapt s-a ţinut seama de conţinutul probelor administrate în cauză, astfel că, pe baza analizei coroborate a întregului material probatoriu administrat în cauză, prima instanţă a reţinut, în mod judicios, situaţia de fapt dedusă judecăţii, constând în aceea că, la data de 30.04.2014, în jurul orei 17, persoanele vătămate B., D. şi C. s-au deplasat la terenul agricol situat în satul Gară, oraş Milişăuţi, jud. Suceava, tarlaua I. (pentru a efectua lucrări agricole cu tractorul persoanei vătămate D.), ocazie cu care, în urma altercaţiilor intervenite, inculpatul A. a lovit cu intenţie pe persoanele vătămate B. şi C., cauzându-le, fiecăreia, leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale şi, tot atunci, inculpatul a lovit cu o rangă tractorul persoanei vătămate D. îndoind capota motorului şi spărgând geamul lateral stânga.

Acestei situaţii de fapt anterior descrise, i s-a dat, în drept, o justă încadrare juridică reţinându-se că, fapta inculpatului A. de a lovi, cu intenţie, la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraş Milişăuţi, jud. Suceava, tarlaua I., pe persoana vătămată B., provocând acesteia leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. fapta aceluiaşi inculpat de a lovi, cu intenţie, la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraş Milişăuţi, jud. Suceava, tarlaua I., pe persoana vătămată C., provocând acesteia leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. fapta inculpatului A. de a degrada la data de 30.04.2014, în jurul orei 17:00, cu intenţie, pe terenul agricol situat în satul Gară, oraş Milişăuţi, jud. Suceava, tarlaua I., tractorul persoanei vătămate D., prin spargerea geamului lateral stânga şi deformarea capotei motorului, cauzând un prejudiciu de 1.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Astfel, constatând că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite cu intenţie de inculpat, în mod corect instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunilor aşa cum au fost reţinute în cauză.

Prin urmare, în raport cu cele constatate în cauză, sunt neîntemeiate criticile formulate în apel de inculpatul A. vizând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate în sensul că, în opinia apelantului inculpat, hotărârea instanţei de fond este rezultatul unei greşite aplicări a dispoziţiilor legale şi a unor aprecieri eronate a materialului probator insuficient administrat, nefiind susţinute de elemente probatorii care să contureze o altă stare de fapt în cauză.

Referitor la critica din apel susţinută oral de apelantul inculpat vizând excepţia nulităţii absolute a urmăririi penale şi a actelor de urmărire penală întrucât au fost efectuate de un procuror necompetent în raport cu calitatea sa de avocat, Înalta Curte constată, în primul rând, că acestea au făcut obiectul cenzurii judecătorului în procedura de cameră preliminară, atât la prima instanţă cât şi în contestaţie, dar şi în cursul judecăţii la instanţa de fond, precum şi, totodată, că această critică este neîntemeiată.

Aşadar, procesul-verbal de cercetare la faţa locului a fost întocmit la data săvârşirii faptelor (30 aprilie 2014, ora 18:25) de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Milişăuţi. Ulterior, prin ordonanţele din data de 29 aprilie 2015 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în Dosarele nr. x/2014, nr. y/2014 şi nr. 1575/P/2014, s-a dispus declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, având în vedere calitatea de avocat în cadrul Baroului Suceava a inculpatului.

Conform dispoziţiilor art. 301 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în situaţia în care procurorul constată că urmărirea penală nu se efectuează de organul de cercetare penală prevăzut de lege, ia măsuri ca urmărirea penală să fie făcută de organul competent, iar actele sau măsurile procesuale legal efectuate rămân valabile.

Drept urmare, procurorul a luat măsuri ca urmărirea penală să fie efectuată de organul competent, iar procesul-verbal de cercetare la faţa locului, fiind legal efectuat, a fost menţinut, conform dispoziţiilor art. 301 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât, critica inculpatului sub acest aspect este neîntemeiată, neputând fi reţinută în cauză incidenţa vreunui caz de nulitate absolută, potrivit art. 281 C. proc. pen.

În esenţă, prin motivele de apel formulate de inculpat acesta critică actele de urmărire penală efectuate în cauză, înţelegând prin concluziile formulate în apel să invoce nulitatea absolută a actelor efectuate în cauză, ori, aşa cum s-a arătat, aceste critici nu mai pot face obiectul cenzurii în apel, în condiţiile în care au fost deja analizate în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii la instanţa de fond, câtă vreme nu au apărut elemente noi care să le subsumeze vreunui caz de nulitate absolută.

Mai mult, motivele inculpatului prin care tinde la dovedirea netemeiniciei concluziilor certificatelor medico-legale şi a rapoartelor de expertiză medico-legală, vizează temeinicia probelor şi nu legalitatea acestora, iar aceleaşi critici au fost invocate şi în faţa primei instanţe, care le-a analizat în mod judicios şi a concluzionat că respectivele înscrisuri nu pot fi înlăturate.

Inculpatul a mai susţinut oral faptul că, în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, a acţionat în legitimă apărare pentru a înlătura un atac direct, imediat şi injust la adresa proprietăţii sale pe care persoanele vătămate nu aveau dreptul să o lucreze, cât mai ales la adresa mamei sale, în acest fel încălcându-i-se un drept fundamental care rezidă din împrejurarea că deţine calitatea de proprietar al terenului astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea nr. 767 pronunţată de către Tribunalul Suceava.

Potrivit art. 19 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acesteia sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu atacul.

Or, similar primei instanţe şi fără a relua argumentele judicios prezentate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile reţinerii legitimei apărări şi nici condiţiile necesare reţinerii scuzei provocării, nefiind susţinute de elemente probatorii apte să fundamenteze o altă concluzie în speţă, ci, de fapt, reprezintă simpla nemulţumire a inculpatului cu privire la starea de fapt reţinută în cauză.

Aşa cum s-a arătat, în cauză există probe care dovedesc dincolo de orice dubiu că inculpatul a comis cu intenţie directă cele două infracţiuni de lovire, cât şi pe cea de distrugere, motiv pentru care criticile formulate în apel apar ca fiind neîntemeiate.

De asemenea, Înalta Curte nu poate primi nici critica apelantului inculpat, subsumată în opinia sa unui caz de nulitate absolută a hotărârii atacate, privind încălcarea în cauză a dispoziţiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen. referitoare la audierea inculpatului cu privire la prestarea unei munci în folosul comunităţii, în condiţiile în care, în speţă, faţă de inculpat s-a dispus pedeapsa amenzii, şi totodată, contrar solicitării inculpatului, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 80 C. pen., referitoare la renunţarea la aplicarea pedepsei, art. 83 C. pen. vizând amânarea aplicării pedepsei sau art. 91 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Astfel, potrivit art. 378 alin. (3) C. proc. pen., în situaţiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul să fie obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, acesta va fi întrebat dacă îşi manifestă acordul în acest sens, în cazul în care va fi găsit vinovat.

Luarea consimţământului inculpatului în acest sens nu este obligatorie în toate situaţiile, ci doar atunci când faţă de acesta se poate pronunţa o soluţie de amânare a aplicării pedepsei sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ori, aceste situaţii nu se regăsesc în speţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen., respectiv cele ale art. 91 C. pen., modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului fiind corect realizată de prima instanţă.

În cauză inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii, iar dispoziţiile art. 91 alin. (3) lit. a) C. pen. prevăd expres că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă pedeapsa aplicată este numai amenda.

Nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţii legale anterior menţionate, luarea consimţământului inculpatului pentru prestarea unei munci în folosul comunităţii, nu era necesară.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge apelul declarat de inculpat, ca nefondat, constatând că nu există alte aspecte care să impună reformarea sentinţei atacate.

Cu privire la apelul formulat în cauză de Ministerul Public vizând nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că este întemeiat pentru următoarele motive:

Potrivit art. 253 alin. (1) din C. pen., distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În conformitate cu art. 193 alin. (2) din C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Înalta Curte reţine că, în cazul ambelor infracţiuni, legea prevede pedepse alternative (ipoteza speţei), procesul de individualizare judiciară a pedepsei presupune parcurgerea a două etape:

- prima etapă, realizată potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., constă în alegerea felului pedepsei considerată, în contextul particular al cauzei, aptă şi suficientă să asigure realizarea scopului sancţiunii penale;

- a doua etapă presupune individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi concret aplicată, procedură care, în funcţie de felul sancţiunii penale (închisoare sau amendă), este guvernată de reguli proprii.

Deopotrivă, procesul de individualizare judiciară a pedepsei amenzii, care, conform actualului C. pen., se realizează potrivit sistemului zilelor-amendă, presupune parcurgerea următoarelor trei etape:

- în prima etapă (art. 61 alin. (3) teza I C. pen.) se stabileşte numărul zilelor-amendă, potrivit criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. (gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului), între limitele speciale prevăzute în alin. (4) lit. b) şi c) sau alin. (5) teza finală ale art. 61 C. pen. potrivit art. 62 alin. (2) C. pen., limitele speciale prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi c) C. pen., se stabilesc în funcţie de limitele pedepsei alternative a închisorii prevăzute de lege pentru infracţiune;

- în a doua etapă (art. 61 alin. (3) teza a II-a C. pen.) se stabileşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă în raport cu două criterii speciale de individualizare (respectiv, situaţia materială a condamnatului şi obligaţiile legale ale acestuia faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa), între limitele generale prevăzute în art. 61 alin. (2) teza a II-a C. pen. (între 10 RON şi 500 de RON);

- în a treia etapă se calculează cuantumul amenzii, prin înmulţirea numărului de zile-amendă obţinut în prima etapă cu suma obţinută în a doua etapă (art. 61 alin. (2) teza a II-a C. pen.).

Aşadar, stabilirea amenzii este reglementată de legiuitor în conţinutul art. 61 din C. pen., astfel:

(1) Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului.

(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 RON şi 500 RON, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.

(3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.

(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:

a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;

b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;

c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.

(5) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.

(6) Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4) şi alin. (5).

În acest context, procedând la evaluarea pedepselor aplicate inculpatului A., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că opţiunea Curţii de Apel Suceava de a-l condamna pe inculpat la pedeapsa alternativă a amenzii corespunde unei juste alegeri a pedepsei, în condiţiile art. 74 alin. (2) rap. la art. 74 alin. (1) C. pen., date fiind circumstanţele particulare ale cauzei, reprezentate de împrejurările şi modul de comitere a faptei, conduita postinfracţională a inculpatului şi datele care privesc persoana acestuia, care relevă o gravitate redusă a infracţiunilor comise şi o periculozitate scăzută a persoanei inculpatului.

Pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 180 şi 300 de zile-amendă, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen. incidente în speţă. Prin urmare, cele două pedepse de câte 200 de zile amendă au fost stabilite în limitele legale, fiind just individualizate în raport cu criteriile menţionate în art. 74 din C. pen.

Infracţiunea de distrugere reţinută în sarcina inculpatului A. este sancţionată, potrivit art. 253 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 3 luni şi 2 ani alternativ cu pedeapsa amenzii, motiv pentru care limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 120 şi 240 de zile-amendă, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen. incidente în speţă.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a aplicat inculpatului pentru această infracţiune, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 100 de zile amendă, fiind astfel aplicată o pedeapsă ce nu se încadrează în limite legale, împrejurare care impune astfel sub acest aspect reformarea corespunzătoare a hotărârii apelate.

În acest cadru, procedând la reindividualizarea judiciară a pedepsei amenzii, Înalta Curte apreciază că, raportat la datele particulare ale speţei şi persoana inculpatului, stabilirea unei pedepse proporţionale cu gravitatea faptei justifică orientarea numărului de zile-amendă la limita inferioară prevăzută de art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen., respectiv de 120 de zile-amendă.

Totodată, apreciază că, din perspectiva principiului eficienţei pedepsei amenzii şi a criteriilor expres prevăzute de lege pentru stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare, valoarea de 121 RON pentru o zi amendă reprezintă un cuantum adecvat, raportat la situaţia individuală a inculpatului A., aşa cum a fost reţinută în cauză.

Prin urmare, în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere reţinută în sarcina inculpatului, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.), instanţa de control judiciar va majora cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului A. la 6.050 RON amendă penală, corespunzătoare unui număr de 121 de zile amendă x 50 RON/zi.

De asemenea, reţinându-se în sarcina inculpatului A. săvârşirea celor trei infracţiuni în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C. pen., urmează a se face aplicarea regimului sancţionator prevăzut art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., potrivit căruia, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Astfel, Înalta Curte va aplica inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 10.000 RON (corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă x 50 RON/zi), la care adaugă un spor de 5.350 RON (corespunzătoare unui număr de 107 de zile amendă x 50 RON/zi), reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 15.350 RON (corespunzătoare unui număr de 307 zile amendă x 50 RON/zi).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Sentinţei penale nr. 34 din 20 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Astfel, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 300 de zile amendă (a câte 50 RON/zi) aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată B.);

- 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.);

- 100 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracţiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.).

Va majora cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului A. la 6.050 RON amendă penală (corespunzătoare unui număr de 121 de zile amendă x 50 RON/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., va aplica inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 10.000 RON (corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă x 50 RON/zi), la care adaugă un spor de 5.350 RON (corespunzătoare unui număr de 107 de zile amendă x 50 RON/zi), reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 15.350 RON (corespunzătoare unui număr de 307 zile amendă x 50 RON/zi).

Va menţine în rest celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleaşi sentinţe, cu consecinţa obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în raport cu soluţia dispusă.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Sentinţei penale nr. 34 din 20 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 300 de zile amendă (a câte 50 RON/zi) aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată B.).

- 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.).

- 100 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 50 RON/zi, pentru infracţiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.).

Majorează cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului A. la 6.050 RON amendă penală (corespunzătoare unui număr de 121 de zile amendă x 50 RON/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată D.).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 10.000 RON (corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă x 50 RON/zi), la care adaugă un spor de 5.350 RON (corespunzătoare unui număr de 107 de zile amendă x 50 RON/zi), reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă de executat fiind de 15.350 RON (corespunzătoare unui număr de 307 zile amendă x 50 RON/zi).

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleaşi sentinţe.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Parchet rămân în sarcina statului.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN