Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 214/RC/2019 AI generated

Qualification of repeated driving without license and use of forged permits as continued offenses in post-condemnation recidivism

Case Number Decizia nr. 214/RC/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's cassation appeal, upholding the appellate decision that confirmed his conviction and resulting sentence, thereby leaving the lower court judgments in force. The case concerned a criminal appeal challenging the legal qualification of eight instances of driving without a license and using a forged driver's permit as "continued offenses" rather than "continuous offenses," with the defendant arguing that the continuous nature of the crimes barred post-condemnation recidivism aggregation and that the statute of limitations had expired for the forgery charge. The Court ruled that the factual matrix established by the lower courts—a single criminal resolution implemented through repeated material acts—correctly supported the qualification of the conduct as continued offenses in a state of post-condemnation recidivism, which legally triggered the cancellation of conditional release and the addition of the new sentence to the remaining term of the prior conviction; the Court determined that the defendant's arguments attempted a re-evaluation of the merits and evidence, which is impermissible in cassation proceedings limited to verifying legality, and found that the applied penalties fell within statutory limits under the Romanian Penal Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 alin. (1) C. proc. pen, art. 335 alin. (1) C. pen, art. 323 C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen; Qualification of repeated driving without license and use of forged permits as continued offenses in post-condemnation recidivism: A fost respinsă cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a aceloraşi infracţiuni într-o singură infracţiune de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată (8 acte materiale) prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi o infracţiune de uz de fals în formă continuată (8 acte materiale) prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Keywords

AI generated
criminal recidivism forgery proceedings barring of penalties by limitation criminal charge statutory limits repeated driving under influence

Cited Legislation

AI generated
art. 386 alin. (1) C. proc. pen
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.
art. 335 alin. (1) C. pen
prin rechizitoriu din 6 (şase) infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptele din datele de 27.08.2013, 28.11.2013, 17.03.2014, 02.04.2014, 22.02.2015, 18.04.2015) prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen.
art. 323 C. pen
şi 6 (şase) infracţiuni de uz de fals (faptele din datele de 27.08.2013, 28.11.2013, 17.03.2014, 02.04.2014, 22.02.2015, 18.04.2015) prevăzute de art. 323 C. pen.
art. 41 alin. (1) C. pen
art. 41 alin. (1) C. pen.
art. 35 alin. (1) C. pen
şi art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A.
art. 65 alin. (1) C. pen
În baza art. 65 alin. (1) C. pen.
art. 323 alin. (1) C. pen
În baza art. 323 alin. (1) C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de recurentul-inculpat A.;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 235 din data de 07 septembrie 2018, Judecătoria Călăraşi a dispus următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu din 6 (şase) infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptele din datele de 27.08.2013, 28.11.2013, 17.03.2014, 02.04.2014, 22.02.2015, 18.04.2015) prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen. şi 6 (şase) infracţiuni de uz de fals (faptele din datele de 27.08.2013, 28.11.2013, 17.03.2014, 02.04.2014, 22.02.2015, 18.04.2015) prevăzute de art. 323 C. pen. şi 2 (două) infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă (faptele din datele de 11.03.2018 şi 14.03.2018) prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. şi 2 (două) infracţiuni de uz de fals în stare de recidivă (faptele din datele de 11.03.2018 şi 14.03.2018) prevăzute de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postcondamnatorie în formă continuată (8 acte materiale) prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de uz de fals în stare de recidivă postcondamnatorie în formă continuată (8 acte materiale) prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen.

A fost respinsă cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a aceloraşi infracţiuni într-o singură infracţiune de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată (8 acte materiale) prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi o infracţiune de uz de fals în formă continuată (8 acte materiale) prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, în formă continuată (8 acte materiale).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de conducere a autovehiculelor rutiere pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de conducere a autovehiculelor rutiere pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi l inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în forma folosirii unui înscris oficial falsificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, în formă continuată (8 acte materiale).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de conducere a autovehiculelor rutiere pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de conducere a autovehiculelor rutiere pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit potrivit regulilor concursului de infracţiuni cele două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă în pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 105 alin. (1) C. pen., a anulat beneficiul liberării condiţionate acordat inculpatului prin Sentinţa penală nr. 2962 din 02.11.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., a adăugat pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză la restul de 276 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 66 pronunţată de Judecătoria Călăraşi la 17.03.2016, în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 33A din 18.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, pedepse care nu se contopesc.

În baza art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) şi b) C. pen., a contopit pedepsele complementare aplicate în prezenta cauză pe lângă infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea cu pedepsele complementare aplicate prin Sentinţa penală nr. 66 din 17.03.2016 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 33A din 18.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, a căror executare nu a început, urmând ca inculpatul să execute pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu închisoarea, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (cu referire la activitatea de conducere a autovehiculelor rutiere pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere), h), m) (cu referire la prezenţa la manifestări sportive şi în localuri - baruri, cluburi, discoteci) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a scăzut din durata pedepsei cu închisoarea aplicată prin prezenta hotărâre perioadele în care inculpatul a fost reţinut 24 de ore la 08 - 09.05.2018 şi arestat preventiv din 11.05.2018 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea integrală a înscrisului falsificat: permis de conducere categoria B nr. x pretins emis de autorităţile belgiene la 16.12.2010.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi şi inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1671/A din 21 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi şi apelantul-inculpat A. împotriva sus-menţionatei sentinţe.

În baza art. 422 C. proc. pen. rap. la art. 72 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A., perioada reţinerii şi a arestării preventive cu începere de la 08.05.2018 la 09.05.2018 şi de la 11.05.2018 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 1671/A din 21 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că la dosarul cauzei nu există suficiente probe din care să rezulte că inculpatul A. a avut cunoştinţă de faptul că permisul de conducere obţinut în Belgia era falsificat. În acest sens, s-a mai susţinut că inculpatul, în faţa instanţei de apel, a arătat că a avut convingerea că a obţinut un permis de conducere legal însă în condiţii de urgentare a procedurii de obţinere; a precizat că a fost oprit în trafic de organele de poliţie belgiene, franceze, care, niciodată nu i-au arătat că permisul său de conducere ar conţine elemente de falsificare.

S-a menţionat că instanţele, atât cea de fond, cât şi cea de apel, nu au argumentat modalitatea prin care un proces-verbal de contravenţie întocmit pentru depăşirea pe linie continuă sau faptul de a nu purta centura de siguranţă se poate transpune în infracţiunea de conducere a unu vehicul fără permis de conducere.

Referitor la faptul că inculpatul a solicitat judecarea prin procedura simplificată a arătat că nu poate fi pusă în discuţie egalitatea între noţiunea de recunoaştere a faptelor şi cea de recunoaştere a învinuirii, în special din punctul de vedere al consecinţelor juridice ce decurg din asemenea acte procedurale.

Aşadar, a recunoaşte faptele nefiind echivalent din punct de vedere juridic cu recunoaşterea învinuirii, se pune problema care este interpretarea corectă de efectuat în analiza eficientă a respectivei instituţii.

S-a mai arătat că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, privitoare la conducerea vehiculului pe drumurile publice, s-a realizat în forma continuă şi nu continuată, astfel cum a reţinut instanţa de fond.

De asemenea, s-a menţionat că infracţiunea de uz de fals reţinută în sarcina inculpatului nu atrage caracterul continuu sau continuat şi a fost săvârşită cu mai mult de 5 ani înaintea soluţionării procesului penal.

Faţă de aceste precizări, s-a susţinut că se impunea luarea în calcul a regimului sancţionator al infracţiunii continue, care se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de norma de incriminare. Aşadar, nu exista o cauză de agravare a tratamentului sancţionator, iar, în ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, se impunea să se constate încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie al răspunderii penale.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere fără permis, pentru cele 6 acte materiale (fapte săvârşite în perioada 27.08.2013 - 18.04.2015) trebuia să se constate că acestea intră sub incidenţa pluralităţii intermediare în raport de Sentinţa penală nr. 66/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 33/A pronunţată la data de 18.01.2017 de Curtea de Apel Bucureşti.

În opinia apărării, raportat la actele existente la dosar, trebuia reţinută infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen., în formă continuă.

Inculpatul nu a săvârşit mai multe acte materiale care să reprezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ci a efectuat un act material continuu. Stabilirea unei încadrări juridice şi a unei forme de vinovăţie cât mai apropiate de modalitatea de înfăptuire a infracţiunii se transpune în dreptul la un proces echitabil, care este un drept complex, fiind întemeiat pe o multitudine de principii şi garanţii procesuale ce se află într-o interdependenţă şi condiţionare reciprocă.

În consecinţă, având în vedere argumentaţia expusă, cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere în formă continuată, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., precum şi cu privire la infracţiunea de uz de fals în forma continuată, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., s-a solicitat achitarea inculpatului pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În subsidiar, s-a solicitat reanalizarea individualizării pedepsei pentru infracţiunea de conducere fără permis şi constatarea încetării procesului penal pentru infracţiunea de uz de fals, ca efect al împlinirii termenului de prescripţie.

Prin încheierea din data de 10 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul în casaţie declarat de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1671/A din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, şi a fixat termen la data de 5 iunie 2019 în vederea judecării recursului în casaţie, cu citarea inculpatului.

Analizând recursul în casaţie declarat de recurentul-inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Prin motivele de recurs în casaţie formulate în cauză a fost invocată incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, şi de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

În procedura recursului în casaţie, sfera controlului judiciar a fost limitată la chestiuni ce vizează aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Însă, prin hotărârea atacată s-a reţinut că inculpatul A. care nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în zilele de 27.08.2013, 28.11.2013, 17.03.2014, 02.04.2014, 22.02.2015, 18.04.2015, 11.03.2018 şi 14.03.2018, a condus mai multe autovehicule pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Călăraşi, fiind sancţionat contravenţional pentru diferite abateri rutiere, prezentând de fiecare dată permisul de conducere contrafăcut categoria B, numărul 07x, despre care a afirmat că este emis de autorităţile din Belgia.

Raportat la această stare de fapt, se constată că activitatea desfăşurată de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Aşa cum corect s-a analizat prin hotărârile atacate, analiză pe care Înalta Curte o însuşeşte, actele materiale au fost săvârşite sub imperiul unor rezoluţii infracţionale unice, suficient determinate, pe care inculpatul a luat-o odată cu obţinerea permisului falsificat şi a pus-o în aplicare în mod continuu, conducând fără a deţine permis de conducere valabil şi prezentând permisul de conducere fals autorităţilor competente în mod repetat, la intervale regulate, până la momentul la care organele de poliţie s-au sesizat la 25.04.2018.

Drept urmare, în mod corect, s-a reţinut că acţiunile inculpatului - care a prezentat organelor de poliţie permisul de conducere categoria B nr. x 82 pretins emis de autorităţile belgiene, contrafăcut integral, reprezintă elementul material al unui singure infracţiuni de uz de fals, în stare de recidivă postcondamnatorie în formă continuată (8 acte materiale) prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. şi o infracţiune de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postcondamnatorie în formă continuată (8 acte materiale) prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte mai reţine că cele două infracţiuni au fost săvârşite în formă continuată, consumându-se înainte de a se dispune liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 276 zile din pedeapsa anterioară şi epuizându-se ulterior liberării condiţionate, în interiorul termenului de supraveghere al acesteia.

Această situaţie juridică face să fie incidente în cauză concomitent dispoziţiile referitoare la recidiva postcondamnatorie prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen., dar şi cele referitoare la anularea liberării condiţionate pentru descoperirea unor infracţiuni săvârşite anterior liberării prevăzută de art. 105 alin. (1) C. pen. şi revocarea liberării condiţionate pentru săvârşirea unor noi infracţiuni săvârşite în termenul de supraveghere prevăzute de art. 104 alin. (2) C. pen.

În acest sens, s-a constatat că infracţiunile continuate de conducere fără permis şi uz de fals s-au consumat înainte de a se dispune liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 276 zile din pedeapsa anterioară şi epuizat ulterior liberării condiţionate, în interiorul termenului de supraveghere al acesteia.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptelor, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.

Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.

Prin urmare, solicitarea inculpatului A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de cele două instanţe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de cele două instanţe inferioare, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

Referitor la dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită (spre exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa închisorii), aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub aceste limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită (cu nerespectarea dispoziţiilor legale care permit acest lucru).

Cazul de casare analizat poate privi şi aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din analiza deciziei penale atacate şi din actele dosarului, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt prevăzute în C. pen., constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că faptele există şi au fost corect încadrate juridic (într-o singură infracţiune de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie şi în formă continuată (8 acte materiale) şi o infracţiune de uz de fals în stare de recidivă postcondamnatorie în formă continuată (8 acte materiale) şi că au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege, iar din această perspectivă, criticile acestuia sunt neîntemeiate, pedepsele fiind stabilite în limitele prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1671/A din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1671/A din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN