Prosecutor's appeal prevails: forged-use and EU-fraud convictions reinstated; defendants sentenced to suspended prison, disqualification, and damages.

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii A. şi B., împotriva sentinţei penale nr. 24 din 7 februarie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 24 din 7 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a schimbat încadrarea juridică a faptelor şi a condamnat pe B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe 2 ani, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul fiind obligat să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a) - e), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen. şi s-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. pen.

Totodată, a fost aplicată pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b), pe o durată de 1 an.

În ceea ce o priveşte pe inculpata A., aceasta a fost achitată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.

Pe latură civilă, inculpaţii B. şi A. au fost obligaţi la plata sumei de 183.750 RON, cu dobânzi şi penalităţi prevăzute de codul de procedură fiscală, calculate de la data efectuării plăţii 23 iunie 2015 şi până la data stingerii obligaţiei.către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării - Agenţia pentru Investiţii Rurale.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii ale sechestrului dispuse prin Ordonanţele nr. 317/P/2015 din data de 9 mai 2016 asupra bunurilor inculpaţilor, până la concurenţa prejudiciului la care au fost obligaţi.

S-a dispus anularea înscrisurilor false respectiv: Procesul-verbal de predare primire nr. x din 13 martie 2015 a utilajului de construcţii încărcător frontal X model Y serie x, Procesul-verbal de recepţie nr. x din 13 martie 2015 a acestui utilaj şi Procesul-verbal de punere în funcţiune nr. x din 13 martie 2015 a aceluiaşi utilaj.

Inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de câte 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 13 mai 2016 emis de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen., tentativă la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

B. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen. şi complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în data de 13 martie 2015, inculpata A. - administrator al SC C. SRL, cu sprijinul B. - administrator în fapt al SC D. SRL, a falsificat mai multe documente privind predarea-primirea, recepţia şi punerea în funcţiune a unui utilaj de construcţii, documente care în perioada martie- aprilie 2015 au fost folosite de către A. atât la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru a obţine fonduri nerambursabile în sumă de 197.037,52 RON, reprezentând tranşa întâi a proiectului "Achiziţie utilaje pentru dezvoltarea SC C. SRL", cât şi la ANAF - AJFP Dolj pentru a solicita rambursarea TVA aferentă acestei achiziţii.

Prin Încheierea nr. 124 din data de 1 iulie 2016, Judecătorul de Cameră Preliminară a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţia constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

În analizarea probatoriului administrat în cursul judecăţii, Curtea de Apel Craiova a reţinut că a fost administrată proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar de către B. următoarele: copie Act Adiţional nr. 1 la Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11 martie 2015, încheiat la 15 martie 2015 între SC E. SRL Bucureşti şi SC D. SRL, prin care s-a modificat contractul de vânzare-cumpărare în sensul că termenul de plată pentru diferenţa de 50.762,20 euro nu se mai făcea în termen de 45 de zile de la plata avansului, ci "nu mai târziu de data de 30 iunie 2015", iar în ceea ce priveşte termenul de livrare al încărcătorului frontal X, în loc de "termenul de livrare în stoc la efectuarea plăţii finale s-a modificat în sensul că, termenul de livrare: din stoc după efectuarea plăţii avansului" raport de constatare tehnică extrajudiciară întocmit de inginerul F., expert în cadrul Biroului Central pentru Expertize Judiciare, cu privire la încărcătorul frontal model Y; copie adresă nr. 304960 din 27 mai 2015 înaintată de SC E. SRL către ANAF, prin care se aduce la cunoştinţă că utilajul încărcător frontal Y a fost livrat efectiv la data de 6 mai 2015 în baza procesului-verbal de predare-primire, transportul fiind în sarcina clientului, iar la data de 22 mai 2015 s-a emis factura fiscală seria x 5042.

Totodată, inculpata A. a depus la dosarul cauzei: adresa de răspuns a OJFIR Dolj - prin director G., către ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice, înregistrată la această instituţie cu nr. 305767 din 22 iunie 2015 prin care se arătă că s-a luat cunoştinţă de concluziile rezultate în urma inspecţiei fiscale din SC C. SRL şi s-a comunicat totodată că procedura de autorizare a plăţii pentru tranşa I nu a necesitat vizita în teren pentru a stabili eligibilitatea cererii de plată, întrucât nu s-a întrunit punctajul minim de risc care conduce la un astfel de control, astfel că, la data de 6 mai 2015, experţii AFIR au mers la un control pe teren la SC C. doar în scopul verificării existenţei de elemente care să susţină crearea în mod artificial a condiţiilor necesare obţinerii ajutorului financiar nerambursabil, iar cu ocazia acestui control au fost vizualizate şi s-au făcut poze la cele 4 utilaje ce au presupus plata pentru tranşa I, printre care şi încărcător frontal X model Y seria x; copie a cererii adresată de inculpata A., înregistrată la OJFIR Dolj cu nr. 444 din 28 mai 2015, prin care a solicitat retragerea cererii de plată nr. x ca urmare a faptului că, odată cu depunerea la DGPF Dolj a dosarului pentru rambursarea de TVA aferent achiziţiei utilajelor ce au făcut obiectul cererii de plată nr. x, în urma controlului a rezultat că societatea furnizoare - SC D. SRL - nu a deţinut factura fiscală de la societatea producătoare în momentul revânzării utilajelor către SC C. SRL, precizând că retragerea cererii de plată nr. x este făcută, urmând a fi depusă la o dată ulterioară.

Curtea de apel a procedat la administrarea probei testimoniale, fiind reaudiaţi martorii ascultaţi în faza de urmărire penală, dar şi martori noi, respectiv H., I., F., J. şi K.

Martora L. a arătat că a făcut parte din comisia de recepţie şi punere în funcţiune a utilajelor predate A. Andreea alături de martora M. - căsătorită cu cumnatul ei şi la societatea căreia a fost angajat soţul, această societate având sediul la aceeaşi locaţie cu societatea A.

Martora M. a precizat că este verişoară cu A., că a făcut parte din comisia de recepţie a utilajelor şi personal a verificat seriile celor patru utilaje şi a semnat procesul-verbal de primire, precizând că din comisie a făcut parte şi B., A. şi L. şi că utilajul încărcător frontal a fost pus în funcţiune de către B.

Martora a precizat că A. i-a spus că a avut un control de la organele fiscale însă, încărcătorul frontal era trimis la Bucureşti pentru o lucrare, astfel, organele fiscale nu l-au găsit. Tot de la inculpată a aflat că organele de control fiscal au insistat să vadă utilajul încărcător frontal şi, deşi iniţial refuzaseră se meargă la Bucureşti pentru a-l vedea, ulterior, au spus că pleacă spre Bucureşti să vadă utilajul, inculpata vrând chiar să le însoţească. Martora a precizat că "S-a întâmplat ca, chiar în acel moment, utilajul să fie trimis spre Brădeşti, situaţie în care inspectorii fiscali au zis că nu mai vor să vadă utilajul întrucât acesta nu există." Martora a arătat că A. i-a spus faptul că în acele împrejurări a aflat de la una dintre inspectoarele de la Finanţe că încărcătorul frontal pe care îl achiziţionase nu fusese plătit de furnizor, respectiv de B., aspect pe care până atunci A. nu îl cunoscuse.

Martora N. şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală şi a arătat că a lucrat până pe data de 15 martie 2015 la firma E. SRL în calitate de director economic pe partea de contabilitate, firma de la care SC D. SRL a achiziţionat încărcătorul frontal X.

Martora a precizat că între cele două părţi s-a încheiat o factură de avans privind încărcătorul frontal, la încasarea contravalorii integrale ea nu mai lucra pentru societate şi, din eroare s-a dactilografiat de către agentul de vânzări formularul procesului-verbal de predare-primire din 6 mai 2015, în care apare numele său, activitatea sa fiind preluată de martora O. din aprilie 2015.

Martorul P. a precizat că este împuternicit pe bază de mandat să administreze SC E. SRL Bucureşti, iar în legătură cu vânzarea încărcătorului frontal X către SC D. SRL, a arătat că aceasta a fost o vânzare-cumpărare pe bază de contract tip cu avans şi termen de plată, termen care nu s-a respectat, motiv pentru care s-au calculat penalităţi pentru firma SC D. SRL Totodată, martorul a precizat că a încheiat şi un act adiţional ulterior contractului, întrucât nu s-au respectat termenele de plată, dar şi că au fost câteva livrări ale bunului către SC D. SRL făcute în baza promisiunii că se va face plata. A arătat că:

"a fost solicitat bunul pentru a fi predat, întrucât s-a justificat că ar fi avut treabă cu încărcătorul frontal, promiţând că se va face plata, dar neefectuându-se plata, încărcătorul a fost returnat", martorul precizând că aceste livrări au fost temporare. S-a arătat că deşi trebuiau făcute procese-verbale de predare-primire de fiecare dată când se încredinţa bunul B., în calitate de reprezentant al SC D. SRL, aceste acte nu au fost încheiate de către agentul de vânzări.

În legătură cu procesul-verbal de predare-primire, punere în funcţiune şi acceptare încheiat pe 16 mai 2015, existent la dosar urmărire penală, martorul a arătat că este semnat de el şi de B., acest proces-verbal fiind încheiat pentru a se realiza o predare temporară a încărcătorului frontal, întrucât acesta nu fusese plătit integral, formularul încheiat fiind un tipizat. Martorul a precizat că nu a cunoscut faptul că SC D. a înstrăinat încărcătorul frontal unei terţe persoane şi că acesta i-a fost cerut de către B. pentru a termina o lucrare, el fiind cel care s-a ocupat şi de transportul încărcătorului.

În legătură cu Actul adiţional nr. x la Contractul de vânzare-cumpărare U 43 din 11 martie 2015 încheiat pe data de 12 martie 2015, a precizat că s-a încheiat pentru a putea justifica livrările temporare ale încărcătorului frontal către firma SC D. SRL, încheierea actului fiind chiar urmată de o astfel de livrare temporară.

În ceea ce priveşte factura de plată finală, emisă pe 22 mai 2015, s-a arătat de către martor că s-a încheiat la solicitarea B., care "a venit la noi la firmă spunând că va face plata până pe 30 iunie 2015, cum era în actul adiţional şi a cerut factura fiscală. Cu atât mai mult cu cât, pe 6 mai 2015, avusese încărcătorul livrat temporar. La aceeaşi dată când s-a emis factura fiscală, s-a făcut şi un contract de custodie pentru ca noi să ţinem în stoc încărcătorul X, în condiţiile în care bunul nu mai era al nostru şi nu-l mai puteam ţine noi".

În suplimentul de declaraţie, a arătat că agentul de vânzări a fost martorul Q., care a fost în eroare atunci când a afirmat că l-a sunat pe B. pentru încheierea procesului-verbal de predare-primire şi punere în funcţiune a încărcătorului ca o garanţie finală a preţului, iar, defecţiunea a fost constatată ulterior, fiind apărută în perioada de garanţie, după predarea din august 2015, nefiind solicitată o astfel de reparaţie înainte de predarea efectivă a bunului.

Martorul a precizat că ştie că B. "a făcut presiuni să-i facturăm utilajul şi să-i facem proces-verbal de predare-primire în mai 2015. Nu este adevărat că livrarea a fost făcută efectiv în martie şi că returnarea bunului s-a făcut către firma mea numai pentru reparaţii la motor". Totodată, s-a precizat că sintagma "livrarea din stoc după efectuarea plăţii avansului" presupunea că livrarea se va face oricând, după această dată, până la îndeplinirea celorlalte obligaţii din contract. S-a arătat că "dacă unul s-ar fi întors în martie defect şi nu ar fi existat o predare temporară fără proces-verbal, cum a existat în realitate, din punctul de vedere al firmei mele, ar fi trebuit ca firma B. să anunţe ori verbal, ori în scris, că utilajul era defect. Constatarea defecţiunii, dacă bunul era la inculpat, trebuia să fie făcută de el şi anunţată nouă".

Martorul P. a precizat că, pe 6 mai 2015 s-a realizat predarea-primirea bunului la solicitarea B. pentru a avea în continuare posesia bunului scriptic, pentru a avea o justificare că bunul este în continuare la SC E. SRL s-a realizat şi procesul-verbal de luare în custodie. Deşi factura finală s-a încheiat pe 22 mai 2015, nu s-a plătit nici atunci preţul, în luna mai realizându-se doar o livrare temporară a bunului, precizând totodată că defecţiunea de la motorul încărcătorului a fost anunţată de SC D. după predarea efectivă a încărcătorului în luna august 2015, moment în care a fost anunţat martorul Q. despre defecţiune, atunci fiind anunţat Service-ul şi întocmit procesul-verbal de constatare de către serviciul service. Martorul însă a arătat că defecţiunea a fost asumată de producător, care a confirmat că a existat o problemă când ei au livrat utilajul către SC E. SRL, respectiv l-au livrat cu apă în blocul motor şi nu cu antigel, asumându-şi garanţia produsului.

Martora O. a arătat că-şi menţine declaraţia dată în faza de urmărire, precizând că începând cu data de 17 martie 2015 este contabil şef la firma SC E. SRL Bucureşti. A arătat că ea este cea care a emis factura finală, pe data de 22 martie 2015, întrucât i s-a cerut acest lucru de către reprezentantul firmei la care era angajată, însă nu a încasat atunci diferenţa de preţ pentru încărcătorul frontal, precizând că "factura nu trebuia neapărat emisă în momentul în care e plătit preţul, se poate emite şi până la plata efectivă a preţului, întrucât acesta se încasează prin bancă".

Martora a arătat că nu a cunoscut, la data când a fost audiată de parchet, despre livrările temporare ale bunului către B., dată fiind calitatea sa de contabil, nu i s-au înmânat acte contabile care să ateste astfel de livrări temporare, ea cunoscând că bunul a fost livrat după plata integrală a preţului, fără să aibă cunoştinţă şi dacă bunul a avut sau nu defecţiuni.

În legătură cu menţiunea din Actul adiţional nr. x din 12 mai 2015 "termen de livrare din stoc după efectuarea plăţii avansului", martora a precizat că aceasta avea valoare de scoatere din gestiune a bunului numai dacă în acel moment se emitea şi factura finală cu termen de plată 30 iunie 2015, altfel, în lipsa acestei facturi, bunul era în continuare în gestiunea SC E. SRL Bucureşti, indiferent de ce se menţiona în contract sau actul adiţional.

Totodată, s-a arătat că, dacă ar fi existat reparaţii ale bunului în acea perioadă, ar fi trebuit întocmite acte de serviciu service, acte care s-ar fi regăsit şi la ea în contabilitate, livrarea efectivă a încărcătorului către firma SC D. SRL având loc în luna august, după plata penalităţilor şi abia după această dată şi predarea bunului au fost semnalate defecţiuni la motorul încărcătorului achiziţionat de SC D. SRL

În suplimentul de declaraţie consemnat la dosar instanţă, martora a precizat că predarea efectivă a utilajul încărcător frontal către SC D. SRL s-a realizat în luna august a anului 2015, după plata penalităţilor, în această lună existând şi documente în contabilitate pentru predarea bunului şi, ulterior acestei luni, fiind înregistrate în contabilitate şi actele de service pentru repararea încărcătorului. Martora a precizat că factura finală, din 22 mai 2015, nu a fost una de livrare a bunului ci, din punct de vedere contabil, reprezenta ieşirea din gestiunea SC E. SRL a încărcătorului frontal, însă odată cu încheierea procesului-verbal de custodie din aceeaşi lună, acesta a reintrat în posesia, respectiv custodia, SC E. SRL.

Martora R. şi-a menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, arătând că a încheiat cu SC C. SRL un contract de prestări servicii fără însă a cunoaşte cine este reprezentantul acestei societăţi, iniţiativa contractului aparţinând B., singurul pe care îl cunoaşte. S-a arătat că lucrarea ce trebuia executată de SC C. SRL consta într-o nivelare de teren în comuna Tunari, lângă Bucureşti, lucrare care nu s-a realizat, fiind anunţată de către B. că "lucrarea a picat", iar pe A. nu a cunoscut-o niciodată.

Martorul S. a arătat că este fiul B., că a făcut parte din comisia de predare-primire a bunului încărcător frontal, fiind alături de tatăl său, B., precizând că nu a fost interesat ce este cu utilajul încărcător frontal, dacă se cumpăra sau se vindea şi crede că a semnat acel proces-verbal.

Martorul Q. şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală, arătând că este agentul de vânzare de la SC E. SRL, care s-a ocupat de vânzarea încărcătorului frontal X şi care a fost în contact permanent cu B., reprezentant al firmei care a cumpărat încărcătorul frontal, respectiv SC D. SRL Acesta a precizat că nu a cunoscut-o niciodată pe A. şi nici nu a ştiut că bunul urma să fie vândut către aceasta. Martorul a precizat că bunul urma să fie livrat în momentul în care era achitat integral preţul şi că i-a fost solicitat predarea acestui bun de către B. doar pentru câteva zile, pentru o lucrare, ocazie cu care nu a întocmit vreun proces-verbal de predare-primire.

Cu privire la defecţiunile încărcătorului frontal, a declarat că acestea au apărut după predarea efectivă a bunului, în perioada de garanţie.

În suplimentul de declaraţie dat la dosar instanţă, martorul a precizat că utilajul i-a fost dat lui B. pentru a face o lucrare de o zi şi nu pentru a trece de un control ANAF, încărcătorul frontal fiind dat inculpatului pentru o zi, cu acordul patronului său, precizând totodată că, anterior predării finale a încărcătorului, utilajul nu a prezentat nici un fel de defecţiune.

Martorul T. şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală, arătând că, în lunile martie - iunie 2015 a fost conducător auto la SC U. SRL, ocazie cu care l-a cunoscut pe B., primind numărul de telefon al acestuia de la SC E., el fiind persoana de legătură pentru destinaţia unde trebuia să descarce încărcătorul frontal.

Martorul a precizat că, de câte ori a adus încărcătorul frontal de la Bucureşti la Brădeşti, aştepta confirmare de la SC E., respectiv dacă încărcătorul rămâne acolo sau îl ia înapoi la Bucureşti, încărcătorul fiindu-i cerut de fiecare dată să fie returnat la Bucureşti, întrucât plata pentru acesta nu a fost făcută integral. Cel care îl plătea transporturile încărcătorului frontal pe ruta Bucureşti - Brădeşti - Craiova, era B.

Martora H. a arătat că, la data depunerii cererii de plată a primei tranşe din contractul de finanţare europeană de către SC C. SRL reprezentată de A., ea avea calitatea de şef serviciu în cadrul Oficiului judeţean de plăţi Slina, funcţie îndeplinită până pe data de 13 mai 2015, iar una din atribuţiile sale era să repartizeze cererea pentru verificare către doi experţi din cadrul serviciului şi să stabilească dacă aceştia, în funcţie de factorul risc, vor merge sau nu pe teren, la această societate comercială. Întrucât factorul risc nu a fost întrunit, a comunicat experţilor că verificarea se va face doar pentru conformitate şi din punct de vedere administrativ. Martora a arătat:

"o condiţie a plăţii primei tranşe este ca să existe documente care să ateste că utilajele există şi să fie în posesia persoanei care le cumpără". Totodată, martora a precizat:

"o condiţie a acordării tranşei era ca bunul să existe şi să fie în posesia solicitantului, respectiv a SC C. SRL şi, dacă interveneau modificări în această situaţie de fapt, trebuiau anunţate, pentru a nu se emite certificatul de plată". În ceea ce priveşte termenul limită pentru depunerea cererii de acordare a primei tranşe pentru SC C. şi consecinţa încălcării acestui termen, martora a precizat că termenul era aproximativ 10 aprilie 2015, conform actului adiţional ultim, încheiat de SC C. cu AFIR, cererea fiind depusă în fapt înainte de expirarea acestui termen. Însă martora a precizat:

"contractul de finanţare cu SC C. era foarte vechi şi s-au făcut mai multe acte adiţionale de prelungire şi nu i se mai acordau fonduri europene, însă mai putea să facă prelungire până la sfârşitul contractului. După data limită de prelungire prevăzută în contract, pentru unele contracte, AFIR poate solicita, în cadrul unei noi prelungiri, plata de penalităţi".

În ceea ce priveşte controlul şi efectele controlului, martora a precizat că:

"dacă bunurile nu ar fi fost găsite la SC C. SRL, plata nu s-ar fi făcut", însă concluziile acestui control au fost pozitive, pentru că "dacă bunurile nu ar fi fost găsite la SC C., ar fi fost negative. În situaţia în care s-ar fi făcut plata înainte de control şi bunurile s-ar fi constatat ulterior că nu există, s-ar fi făcut IRD, respectiv neregularităţi şi s-ar fi recuperat suma plătită". Totodată, martora a precizat că obţinerea de bunuri viitoare prin finanţare din fonduri europene presupunea efectuarea unui contract special, în baza unei cereri de finanţare pe măsura 112, respectiv "Instalarea termenului fermier", or, proiectul încheiat de SC C. SRL era pe măsura 312, respectiv "Investiţii non-agricole" şi, pe această măsură de finanţare "bunurile trebuiau cumpărate efectiv, să fie funcţionabile, să fie noi şi să fie în posesia beneficiarului". Martora a precizat că, dacă ar fi cunoscut situaţia cu privire la transmiterea dreptului de proprietate pentru încărcătorul frontal, ar fi făcut o sesizare la Comisia de Control Antifraudă din cadrul AFIR, nu mai înainta dosarul şi aştepta răspunsul acestei comisii.

Martora I., în declaraţia dată a precizat că, în perioada martie - mai 2015 a lucrat la Serviciul Implementare AFIR, respectiv Serviciul Plăţi şi ştie că contractul de finanţare cu SC C., care în prezent s-a încheiat, a avut trei tranşe, cererea pentru prima tranşă fiind depusă de SC C. pe data de 31 martie 2015, fiindu-i înaintată pentru verificarea plăţii, în calitate de expert. Martora a precizat că, dacă bunul nu ar fi fost funcţional, nu crede că astfel de dosar ar fi ajuns la ea pentru verificare, iar din punct de vedere al actelor, nu au existat nereguli. Martora a precizat:

"dacă ar fi existat nereguli ulterioare constatate de beneficiar cu privire la dreptul de proprietate al bunului sau la calitatea acestuia, faptul că nu ar fi fost funcţional, aceste lucruri se anunţau la şeful meu, H. şi nu veneau la mine".

Martorul F. a arătat că este expert tehnic auto în cadrul Biroului de Experţi Dolj şi că B. a venit la el în luna mai 2015, pentru a-i solicita să constate vizual dacă încărcătorul frontal cu seria de identificare conform fotografiilor din raportul de expertiză extrajudiciară este nou sau vechi. Martorul a arătat că utilajul era oprit într-o parcare de lângă Aeroportul Craiova, pe direcţia Filiaşi şi a efectuat fotografii. De asemenea, i s-a spus de către inculpat că a încercat să-l pună la lucru, însă a văzut că încărcătorul prezenta pierderi de ulei, precizându-i că până atunci bunul a fost funcţional, că are puţine ore de funcţionare, însă funcţionarea a fost în gol şi nu în sarcină.

Martorul a precizat că a constatat pierderile de ulei şi a realizat că este posibil să fie de la pompa de ulei sau de la chiuloasă, defecţiunea pe care a prezentat-o utilajul fiind lichid de răcire în baia de ulei.

Totodată, martorul a precizat că "această defecţiune nu putea fi observată de cumpărător din momentul în care era dat jos de pe platformă şi pus în funcţiune de probă. Defecţiunea putea fi constatată atunci când se mergea cu utilajul în sarcină, respectiv când era pus la muncă. Utilajul, dacă era pus la muncă în sarcină, în 3 ore se gripa datorită defecţiunii pe care o prezenta, iar dacă se plimba prin curte, putea fi şi o zi". Totodată, martorul a precizat că:

"cupa era nefolosită şi în luna august - septembrie, când l-am văzut a doua oară".

Martorul J. a arătat că, în luna aprilie 2015 era expert verificator la Centrul Regional din cadrul AFIR şi, în legătură cu încărcătorul frontal achiziţionat de SC C. ştie că s-a depus o cerere de decontare, verificarea efectivă a bunului în teren nefiind efectuată, întrucât nu au existat factori de risc, cu atât mai mult cu cât, la acordarea celei de-a doua tranşe, s-a realizat o astfel de verificare pentru toate utilajele primite. Martorul a precizat că nu era admisă o transmitere viitoare a dreptului de proprietate pentru contractul de finanţare încheiat de SC C., de asemenea, că predarea bunului trebuia să fie reală, efectivă, bunul să fie nou şi funcţionabil, pentru că altfel nu ar fi fost decontat.

Martorul K. arătat că este expert în cadrul Oficiului Judeţean OJFIR Dolj, funcţie pe care a îndeplinit-o şi în perioada martie 2015, el lucrând la proiectul de finanţare încheiat cu SC C., iar cererea de plată pentru tranşa I depusă de SC C. viza mai multe utilaje, între care şi încărcătorul frontal. Martorul a arătat că, din punct de vedere al procedurii, documentele depuse de SC C. odată cu cererea de acordare a tranşei, erau conforme, iar controlul din data de 8 mai 2015 s-a făcut pentru verificarea condiţiilor deloitte, însă s-au întocmit cu această ocazie şi fotografii ale încărcătorului frontal, care avea 116 ore de funcţionare pe ceasul de la bord. Cu ocazia controlului din 8 mai 2015, nu i s-a adus la cunoştinţă că ar fi existat anumite probleme cu încărcătorul frontal de către reprezentanţii SC C. SRL, precizând că "dacă constatăm că bunul nu funcţionează în teren, plata nu se face. Însă, la acea dată, nu s-a făcut o vizită în teren pentru a se constata dacă bunul funcţionează, şi astfel nu a avut cum să constate eventualul defect al încărcătorului".

La instanţa de fond, B. a arătat că îşi menţine declaraţiile pe care le-a dat la urmărirea penală, precizând că avea cunoştinţă de derularea contractului de finanţare europeană al societăţii aparţinând A., întrucât, din ziar a aflat de licitaţia pentru desemnarea de furnizori în achiziţionarea utilajelor de construcţie, licitaţie la care a participat şi pe care a câştigat-o.

Inculpatul a arătat că utilajele pentru prima tranşă le-a luat de la SC E. SRL şi, prin actul adiţional nr. x încheiat la 12 martie 2015, i s-a transferat dreptul de proprietate odată cu livrarea bunului, aceasta fiind înţelegerea părţilor, redactarea înscrisului fiind însă defectuoasă.

Inculpatul a arătat că deşi a plătit preţul integral pentru utilaje, inclusiv pentru încărcătorul frontal de la SC C., nu a plătit la rândul său încărcătorul către SC E. SRL, întrucât a existat o înţelegere de plată în 45 de zile, respectiv până în iunie 2015, însă aceste aspecte "A. nu a cunoscut aceste împrejurări, că nu achitasem utilajul către SC E. Nu mi-a cerut acte de proprietate pentru încărcător şi nici nu trebuia să-mi ceară acte. Am venit cu utilajul şi ştiam ce presupune contractul de finanţare cu fonduri europene".

La predarea-primirea bunului, inculpatul a arătat că a fost prezent şi "mi s-a părut că utilajul are un zgomot şi, deşi utilajul funcţiona, căci l-am dat jos de pe trailer şi l-am pornit, am vrut să-l verific pentru că era în garanţie 1 an la SC E. şi eu nu aveam posibilitatea să-l verific în sarcină. De aceea am luat încărcătorul după predare şi l-am dus la Bucureşti, la SC E.".

Inculpatul a arătat că reprezentanţii SC E. au recunoscut că sunt în culpă şi nu i-au predat certificatul de garanţie, el atunci fiind nevoit să facă expertiza cu expertul F., utilajul stând la Bucureşti până pe 6 mai 2015, când A. i-a solicitat să i-l aducă, pentru că-i trebuie pentru o vizită a AFIR. Inculpatul a declarat că i-a adus la cunoştinţă că utilajul, în toată această perioadă, a fost la Bucureşti, la firma care l-a furnizat, pentru a-i face verificări şi eventuale reparaţii. A arătat că utilajul a stat la SC C. de pe 6 mai până pe 8 mai 2015, când au venit reprezentanţii AFIR, apoi i-a spus A. că ia încărcătorul la el la firmă să-i facă o revizie, transportând utilajul pe roţi de la Brădeşti la Craiova, însă, pe Centura Craiovei a avut o problemă de funcţionare, a pierdut lichidul şi, în aceste împrejurări, l-a chemat pe expertul F.

În apărarea sa, inculpatul a arătat că, pe data de 6 mai 2015, când a descărcat de pe platformă încărcătorul frontal, constatând în continuare zgomote la motor, i-a anunţat pe cei de la SC E., însă aceştia au spus că încărcătorul nu are nimic. Inculpatul a arătat că nu i-a spus A. că nu achitase utilajul, el considerând că se putea derula în continuare contractul de finanţare şi fără această plată, în condiţiile în care îl avea înscris în contabilitatea sa.

La data de 8 mai 2015, utilajul fiind defect, s-a prezentat o echipă de la Bucureşti care a încercat să-l repare, apoi a fost din nou trimis la Bucureşti, până pe 28 mai 2015, când a fost adus la Craiova şi întrucât nu era încă reparat, încărcătorul nu a fost adus la SC C., în comuna Brădeşti, în condiţiile în care A. i-a solicitat să repare utilajul. La sfârşitul lunii mai a venit controlul de la finanţe, cărora li s-a comunicat că utilajul încărcător este la Bucureşti şi, deşi a fost adus de la Bucureşti, aceştia au refuzat să-l vadă. Pentru a demonstra celor de la SC E. că încărcătorul prezintă defecţiuni, a încheiat acel contract de prestări servicii pentru lucrări în comuna Tunari, lângă Bucureşti.

În legătură cu contractul de custodie, a arătat că acest contract demonstrează faptul că SC E. nu era proprietar, această societate fiind în culpă, întrucât, odată cu plata avansului, trebuia - conform înţelegerii din actul adiţional - ca, la 2 - 3 zile, să-şi storneze factura de plată a avansului şi să emită factura finală.

În suplimentul de declaraţie, inculpatul a arătat că atunci când a încheiat contractul pentru prestări servicii în comuna Tunari, el a vrut să probeze pentru A. că utilajul este defect, în condiţiile în care SC E. a declarat că acesta nu prezintă defecţiuni. Totodată, a arătat că el era proprietarul de drept al utilajului întrucât avea documente fiscale în acest sens, respectiv factura de avans şi contractul de vânzare-cumpărare ale cărei clauze fuseseră modificate prin actul adiţional nr. x La controlul ANAF, prin procesul-verbal de control s-a constatat că toate înregistrările sale contabile sunt corecte, în condiţiile în care, împotriva sa nu s-a luat nici o măsură. De asemenea, a arătat că, procesele-verbale de recepţie, de punere în funcţiune, reţinute a fi false prin rechizitoriu, au fost semnate de el pentru fiul său - S., iar documentele au fost redactate de firma de consultanţă, fiind formulare tipizate.

În apărarea sa, inculpatul a arătat că recepţia şi punerea în funcţiune au fost conforme cu realitatea, utilajul fiind predat în stare de funcţionare, însă, pentru că prezenta un zgomot, a sunat la cei de la E. şi aceştia i-au spus că poate să-l trimită pentru revizie la ei la firmă, întrucât nu este nici o problemă, precizând că nu sunt adevărate afirmaţiile şoferului de la firma U. că bunul s-a returnat de la Bucureşti pentru neplata preţului, inculpatul arătând că, dacă nu ar fi fost proprietarul bunului, nu i-ar fi fost adus utilajul de 3 ori, până la sfârşitul lunii mai, de către E. şi nu i s-ar fi încheiat procesul-verbal de luare în custodie şi adresa pe care aceştia au făcut-o către ANAF, în care arată că ei au scos bunul din gestiune.

La urmărirea penală, în declaraţia dată, inculpata A. a arătat că l-a cunoscut pe B. în calitate de reprezentat al firmei SC D. SRL, cu ocazia licitaţiilor pentru încredinţarea contractelor de achiziţie utilaje şi panouri fotovoltaice, în desfăşurarea contractului de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de 1.229.639 RON.

După câştigarea licitaţiei de către SC D. SRL reprezentată de inc. B., a încheiat un Contract de furnizare cu nr. 56 din 2 decembrie 2014, pentru mai multe utilaje, printre care şi încărcătorul frontal X model Y, inculpatul trebuind să-i pună la dispoziţie toate utilajele, până în luna martie 2015, după ce ea le preda integral.

B. i-a solicitat modificarea contractului de furnizare cu un act adiţional, prin care solicita anumiţi termeni de livrare a utilajelor ce urmau a fi achiziţionate de acesta.

SC D. SRL a emis la 3 februarie 2015 o factură pro-forma cu nr. 52, pentru achiziţia a 4 utilaje în valoare de 332.568 RON, din care făcea partea şi încărcătorul frontal model X model Y în valoare de 262.500 RON şi TVA 63.000 RON.

Inculpata a arătat că a achitat integral preţul cu ordinele de plată din data de 3 martie 2015 în valoare de 99.770,40 RON, 6 martie 2015 în valoare de 65.000 RON şi 11 martie 2015 în valoare de 167.797,60 RON.

Totodată, inculpata a arătat că SC D. SRL. a emis factura nr. x din 13 martie 2015 prin care se livrau SC C. SRL cele patru utilaje cuprinse în factura pro-forma, printre care şi utilajul încărcător frontal model X model Y, utilaje care i-au fost predate în aceeaşi dată, la 13 martie 2015, de către B. şi fiul acestuia, S., în prezenţa verişoarei sale, martora M. şi martorei L., care făceau parte din comisia de recepţie numită de ea în cadrul proiectului.

A arătat că utilajul încărcător frontal model X model Y a fost adus pe un trailer, transportul fiind achitat de SC D. SRL, comisia de recepţie confirmând primirea acestui utilaj, funcţionarea acestuia, verificând seriile de identificare şi toate procesele-verbale întocmite cu această ocazie.

Odată cu predarea facturii, B. i-a predat şi certificatele de calitate şi toate documentele însoţitoare ale utilajului, privind caracteristicile tehnice ale acestuia.

Inculpata a precizat că, în urma discuţiilor purtate cu B. în acele împrejurări, a sesizat zgomote în funcţionarea utilajului, care i s-au părut a nu fi în regulă şi B. a solicitat astfel returnarea utilajului încărcător frontal model X model Y, spunând că mai este necesară o verificare a acestuia, pentru că nu este în parametrii normali.

Inculpata a arătat că nu a stabilit cu B. un termen în care se va rezolva problema, acesta înţelegând oricum că se va rezolva repede, astfel că a fost de acord să-i încredinţeze temporar încărcătorul frontal, mai ales că era în garanţie, fără a întocmi nici un nou document pentru a justifica predarea utilajului către SC D. SRL şi ieşirea din gestiunea SC C. SRL.

Ulterior, inculpatul a contactat-o telefonic, bunul nefiind în posesia SC C. SRL şi a întrebat-o dacă este de acord ca încărcătorul frontal să fie utilizat conform scopului său, în sensul că putea să fie folosit pentru efectuarea unor lucrări de construcţie în comuna Tunari de lângă Bucureşti, în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu o societate la preţul de 100 RON/oră, ea dându-şi acordul, sens în care i s-a prezentat de către B. Contractul de execuţie lucrări nr. x din 30 aprilie 2015 încheiat cu SC V. SRL Şimian.

Inculpata am precizat că, în perioada 13 martie - 30 aprilie 2015, a mai discutat cu B. în legătură cu situaţia utilajului, iar acesta a asigurat-o că se va rezolva problema, întrucât încărcătorul frontal prezintă nereguli în funcţionare care trebuie rezolvate.

Inculpata a precizat că deşi nu-l cunoştea dinainte pe inculpat, persoana acestuia i-a inspirat încredere şi nu şi-a pus întrebări în legătură cu demersurile pe care le făcea în interesul societăţii sale, în sensul de a-i găsi o lucrare, în condiţiile în care el nu avea nici un avantaj, astfel că a tolerat o perioadă de timp faptul că a fost lipsită de încărcătorul frontal.

Inculpata a recunoscut că nu avea personal calificat în cadrul SC C. SRL pentru folosirea utilajelor de construcţii, urmând să rezolve această problemă ulterior.

Întrucât în luna mai 2015 a fost anunţată o inspecţie a reprezentanţilor AFIR, fiind înştiinţată că urmau să vadă utilajul încărcător frontal model X model Y, inculpata l-a contactat pe B. care, după ce a aflat de inspecţia anunţată, i-a spus că-i va aduce la sediul SC C. SRL din comuna Tunari încărcătorul.

Inculpata a precizat că nu a încasat nici o sumă de bani reprezentând orele lucrate de încărcătorul frontal în comuna Tunari, iar încărcătorul frontal a fost adus la data la care a sosit inspecţia de la AFIR, la începutul lunii mai, iar după efectuarea inspecţiei, B. a încărcat din nou utilajul pe trailer, spunându-i că-l duce în comuna Tunari, precizându-i că nu s-a efectuat până în prezent nici o lucrare. Inculpata a arătat că nici de această dată nu a întocmit vreun document de predare primire cu B. sau cu SC D. SRL.

După depunerea cererii de rambursare a TVA aferentă facturii F 199 din 15 martie 2015 s-a efectuat un control de către A.J.F.P. Dolj, încheindu-se cu această ocazie Procesul-verbal nr. x din 29 mai 2015. Echipa de control financiar a solicitat să vadă încărcătorul frontal X model Y, însă nu au aşteptat să ajungă la sediul societăţii, deşi le comunicase că utilajul este adus din comuna Tunari şi se află pe autostradă.

Utilajul a fost din nou preluat de către B., care i-a justificat că-l duce din nou în localitatea Tunari, neîntocmind nici de această dată documente de predare-primire a utilajului încărcător frontal.

Ulterior terminării inspecţiei fiscale, B. i-a comunicat faptul că a încetat contractul cu SC V. SRL Şimian, precizând că utilajul i-a fost adus ulterior după o anumită perioadă de timp, pretextând că are probleme tehnice în continuare.

Inculpata a precizat că a formulat la AFIR, în luna mai 2015, o cerere de retragere a cererii de plată nr. x, respectiv prima tranşă din proiect, pentru faptul că, la efectuarea controlului A..J.F.P. Dolj, a aflat că inc. B. - reprezentant al SC D. SRL, nu înregistrase în contabilitate factura respectivă, fiindu-i frică de consecinţele acestui fapt.

Inculpata a precizat "Niciodată B. nu mi-a comunicat că ar fi probleme cu dreptul de proprietate al SC D. SRL asupra încărcătorului frontal model X model Y".

În apărările formulate de către B., acesta a arătat că utilajul a fost achiziţionat de SC D. SRL în data de 11 martie 2015, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11 martie 2015 încheiat cu SC E., iar în data de 12 martie 2015, prin încheierea actului adiţional nr. x şi plata avansului, la data de 11 martie 2015, utilajul i-a fost livrat, devenind proprietarul acestuia, astfel că, la rândul său, a livrat utilajul la sediul SC C. SRL la 13 martie 2015, ocazie cu care a încheiat documente privind predarea utilajului şi punerea în funcţiune.

Inculpatul s-a apărat justificând dreptul său de proprietate prin faptul că această împrejurare rezultă din toate documentele contabile, respectiv: declaraţiile 300 şi 394, balanţa de verificare, jurnalul de vânzări, nota de recepţie, decontul de TVA din luna martie 2015, care nu a fost contestat nici măcar de reprezentanţii ANAF în Procesul-verbal de control nr. x din 29 mai 2015.

Totodată, în cuprinsul concluziilor scrise, inculpatul a arătat că susţinerile organului fiscal în sensul că SC D. nu deţinea faptic în gestiune utilajul, nu corespund adevărului, fiind contrazise de declaraţiile martorilor, care au atestat că utilajul a fost transportat la sediul SC C. SRL, de faptul că utilajul a fost vizionat la sediul acestei societăţi şi declaraţiile reprezentanţilor SC E. care recunosc că a fost livrat pe 13 martie 2015, precizând că celelalte susţineri ale reprezentanţilor SC E. nu corespund adevărului, bunul nefiind împrumutat, aşa cum susţin aceştia, astfel că procesele-verbale din data de 13 martie 2015 corespund adevărului, fiind reale.

Inculpatul a arătat că, prin procesul-verbal de custodie i s-a recunoscut dreptul de proprietate de către SC D. SRL

S-a arătat că utilajul a fost înapoiat de mai multe ori către SC E., nu s-a făcut în baza vreunei înţelegeri de eludare a legii, datorită unor circumstanţe ulterioare legate de defecţiuni tehnice ale utilajului respectiv, în acest sens o dovadă sunt declaraţiile reprezentanţilor SC E., care recunosc că utilajul a fost returnat de mai multe ori şi că acesta a prezentat mai multe defecţiuni ascunse, care nu au putut fi soluţionate până în luna octombrie 2015, coroborate cu expertiza tehnică extrajudiciară a expertului F. şi procesul-verbal de predare-primire şi punere în funcţiune însoţit de procesul-verbal de custodie din 6 mai 2015 încheiat cu SC E.

Din coroborarea întregului material probator administrat în cauză instanţa a apreciat că starea de fapt reţinută în actul de sesizare este corectă, însă în ceea ce priveşte forma de vinovăţie, forma de participaţie a inculpaţilor şi încadrarea juridică apreciază că nu sunt cele reţinute în actul de acuzare.

Astfel, în ceea ce priveşte apărările B., Curtea de Apel a apreciat că acestea sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză. Inculpatul are pregătire juridică calificată, fiind avocat. Astfel, B. a avut reprezentarea faptului că documentele de predare primire, recepţie şi punere în funcţiune a încărcătorului frontal marca X, încheiate în data de 13 martie 2015, urmau să fie folosite în scurt timp de la semnarea lor de către A., la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), pentru a obţine fonduri nerambursabile, astfel cum rezultă şi din declaraţia sa dată în faţa organelor de urmărire penală: "Ştiam că acele procese-verbale urmează să fie folosite de SC C. SRL pentru a face dovada la AFIR că a achiziţionat şi se află în posesia utilajelor de construcţie furnizate de SC D. SRL şi am avut reprezentarea că prin acele procese-verbale se atestă faptul că utilajele intră în posesia efectivă şi definitivă a SC C. SRL".

Potrivit propriilor declaraţii coroborate cu probele administrate în cauză, el este cel care s-a ocupat în fapt de societatea SC D. SRL, al cărui acţionar este fiului său S. şi de desfăşurarea contractului de furnizare utilaje către SC C. în cadrul programului de finanţare din fondurile europene.

Astfel, în data de 10 octombrie 2012 SC C. SRL com. Brădeşti, jud. Dolj, societate având ca obiect de activitate principal "Lucrări de pregătire a terenului", administrată de numita A., a încheiat contractul de finanţare nr. x cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - APDRP (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR) având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul Achiziţie utilaje pentru dezvoltarea SC C. SRL. Măsura accesată a fost M312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi". Procentul de finanţare nerambursabilă a fost de 70% în sensul că valoarea ajutorului financiar nerambursabil a fost de 192.850 euro din care 95% din bugetul Uniunii Europene (183.207,50 euro) şi 5% din bugetul naţional (9.642,50 euro).Valoarea în RON a finanţării nerambursabile a fost de 860.747 RON din care fonduri FEADR - 845.125 RON şi fonduri PHARE - 15.622 RON.

Inculpata A. a declarat la urmărirea penală că, pentru a obţine prima tranşă de bani nerambursabili, trebuia să facă dovada că şi-a îndeplinit obligaţia de a achiziţiona utilajele de construcţie necesare până la data stabilită în acest sens cu AFIR şi, cu ocazia desfăşurării licitaţiilor pentru încredinţarea contractelor de achiziţie utilaje şi panouri fotovoltaice, l-a cunoscut şi pe reprezentantul firmei SC D. SRL, numitul B.. Cu acesta din urmă a purtat toate discuţiile aferente achiziţionării utilajelor şi tot B. este persoana care a semnat toate actele de vânzare cumpărare, predare primire, recepţie şi punere în funcţiune a echipamentelor achiziţionate de SC C. SRL de la SC D. SRL.

Din declaraţiile B. rezultă că a cunoscut-o pe A. prin intermediul martorei M., administrator al SC W. SRL, iar în anul 2014 SC D. SRL, reprezentată de el, a participat la licitaţia organizată de SC C. SRL, reprezentată de A., pentru atribuirea contractului de furnizare utilaje construcţii în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, pe care a câştigat-o.

Astfel, între SC C. SRL şi SC D. SRL s-a încheiat Contractul de furnizare bunuri nr. 56 din 2 decembrie 2014 (nr. 216/02 decembrie 2014) prin care această din urmă societate se obliga să livreze mai multe utilaje, primul lot fiind format din 4 utilaje printre care şi un încărcător frontal marca X model Y.

În acest contract se specifica faptul că achizitorul SC C. SRL se obligă să plătească integral preţul convenit furnizorului SC D. SRL, nu mai târziu de 10 aprilie 2015, în sensul că va plăti iniţial un avans de 30% iar diferenţa de 70% o va plăti în maxim 90 zile de la livrarea utilajelor, că furnizorul se obligă să livreze fiecare obiect contractual pentru care s-a plătit avans nu mai târziu de 10 aprilie 2015, şi că livrarea va fi consemnată prin semnarea de către ambele părţi a unui proces-verbal de predare-primire, recepţie şi punere în funcţiune.

B. în baza Contractului de mandat din 11 noiembrie 2014 încheiat cu fiul său, S., administrator în drept al SC D. SRL, s-a ocupat de administrarea în drept şi în fapt a acestei societăţi.

SC C. SRL trebuia să facă dovada achiziţiei utilajelor către AFIR cel târziu în luna aprilie 2015, termen în care trebuia să se încadreze şi pentru a solicita prima tranşă de bani pentru a nu pierde finanţarea, iar martora H. - şef serviciu în cadrul Oficiului judeţean de plăţi Slina a declarat că acest contract putea să fie prelungit, chiar peste termenul limită, cu aprobare.

Inculpatul a arătat că a rediscutat condiţiile cu A. şi, prin actul adiţional încheiat la contract, au stabilit ca livrarea utilajelor de către SC D. SRL să se facă numai în momentul în care SC C. SRL le achita integral, pentru a putea să se încadreze în termenul pentru acordarea primei tranşe.

În data de 2 martie 2015 SC D. SRL a emis către SC C. SRL Factura proforma nr. 52 din 2 martie 2015 privind încărcătorul frontal marca X model Y, betoniera profesională Z, roaba cu latura rabatabilă, transpaleta manuală XX, contravaloarea acestora fiind de 332.568 RON cu TVA.

Prin Actul adiţional nr. x din 3 martie 2015 la Contractul de furnizare bunuri nr. 56 din 2 decembrie 2014, s-a specificat faptul că achizitorul SC C. SRL se obligă să plătească integral preţul convenit furnizorului SC D. nu mai târziu de 30 septembrie 2015, iar furnizorul se obligă să livreze fiecare obiect contractual pentru care s-a plătit avansul, nu mai târziu de 30 septembrie 2015, iar livrarea va fi consemnată prin semnarea de către ambele părţi a unui proces-verbal de predare-primire, recepţie şi punere în funcţiune.

Prin OP nr. x din 3 martie 2015, nr. y din 6 martie 2015 şi nr. 3 din 11 martie 2015, SC C. SRL a achitat integral contravaloarea utilajelor menţionate în Factura proforma nr. 52 din 2 martie 2015, respectiv suma de 332.568 RON, corespunzătoare primei tranşe.

În data de 11 martie 2015, SC D. SRL, prin B., a achiziţionat de la SC X. SRL Bucureşti o transpaletă manuală PFAFF 2.5T în valoare de 1.289,10 RON cu TVA (achitată prin OP nr. x din 12 martie 2015), şi de la SC Y. SRL, o betonieră YY şi o roabă cu latura rabatabilă în valoare de 3.994,31 RON cu TVA, achitate integral în data de 12 martie 2015.

În aceeaşi zi, SC D. SRL a încheiat cu SC E. SRL Bucureşti Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11 martie 2015 prin care această din urmă societate se obliga să vândă către SC D. SRL un echipament de construcţii constând într-un încărcător frontal Y, cu un preţ de 60.760 euro cu TVA.

În privinţa modalităţii de plată, în contract se prevedea că trebuie achitat un avans de 9.997,80 euro iar diferenţa de 50.762,20 euro se va face în termen de 45 de zile de la plata avansului, iar în privinţa termenului de livrare, se prevedea că livrarea se va face la efectuarea plăţii finale.

În ziua de 11 martie 2015 SC D. SRL a achitat către SC E. SRL un avans de 44.657,18 RON (factura nr. COS 5016 din 11 martie 2015).

La data de 13 martie 2015 SC D. SRL a emis factura nr. x din 13 martie 2015 către SC C. SRL Brădeşti privind încărcătorul frontal marca X model Y, betoniera profesională Z, roaba cu latura rabatabilă, transpaletă manuală XX, iar în aceeaşi zi între cele două societăţi s-au încheiat procesele-verbale de predare primire, de recepţie şi punere în funcţiune a acestor utilaje, inclusiv Procesul-verbal nr. x din 13 martie 2015 de predare primire a încărcătorului frontal X model Y, serie x, Procesul-verbal de recepţie a acestui utilaj nr. x din 13 martie 2015, Procesul-verbal de punere în funcţiune nr. x din 13 martie 2015, prin care se atesta că societatea SC D. SRL a transmis faptic din gestiunea sa în cea a SC C. SRL încărcătorul frontal X model Y serie x şi că nu există probleme de funcţionare a utilajului.

Instanţa văzând clauzele contractului de vânzare cumpărare şi faţă de declaraţiile reprezentanţilor SC E., a apreciat că SC D. SRL nu era proprietara încărcătorului frontal marca X astfel încât să fie în măsură să-l predea societăţii SC C. SRL şi în condiţiile în care utilajul încărcător frontal nu a rămas în posesia SC C. SRL, toate aceste documente întocmite şi semnate în data de 13 martie 2015 nu corespund realităţii obiective, astfel că la data de 31 martie 2015 când aceste documente au fost ataşate la cererea de plată de A. depusă la la AFIR, dar şi la momentul plăţii primei tranşe în 30 iunie 2015, nu atestau adevărul.

Astfel, din declaraţiile martorilor - angajaţi şi reprezentanţi ai SC E. SRL, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, rezultă că dreptul de proprietate al încărcătorului frontal era transmis la achitarea integrală a preţului de către SC D. SRL, iar Actul adiţional nr. x din 12 martie 2015, ce modifica Contractul de vânzare-cumpărare x din 11 martie 2015, a prevăzut o dată limită până la care trebuia achitat preţul şi că livrarea bunului din stoc se face la plata avansului.

Aceste modificări ale contractului iniţial au fost justificate de reprezentanţii SC E. ca fiind făcute la solicitarea inc. B. şi că livrarea din stoc erau prevăzută pentru acordarea posibilităţii ca încărcătorul frontal să fie împrumutat B. pentru diverse lucrări, pe perioade scurte de timp, precizând că, până la achitarea preţului şi a penalităţilor, nu s-a transmis dreptul de proprietate şi posesia bunului.

Martorul T. şoferul care care a transportat încărcătorul frontal X de aproximativ trei ori, pentru scurte perioada de timp, în perioada 13 martie - mai 2015, de la Bucureşti în comuna Brădeşti, judeţ Dolj, a declarat că, de fiecare dată, reprezentantul SC E. îi cerea să nu lase utilajul şi să-l returneze la Bucureşti, întrucât nu era plătit preţul. Cheltuielile pentru transport erau achitate de B. şi aducerea utilajului încărcător la Brădeşti se făcea la solicitarea exclusivă a acestuia pentru a crea aparenţa posesiei în faţa inculpatei şi a organelor de control financiar şi din cadrul AFIR.

Apărările B., în sensul că bunul prezenta defecţiuni pe care el le sesizase prin prezenţa unui zgomot la motor şi acesta a fost motivul pentru care a fost trimis la Bucureşti, sunt infirmate de declaraţiile angajaţilor şi reprezentanţilor SC E., nefiind susţinute de acte de service, înscrisuri care să dovedească că problemele tehnice au fost făcute cunoscute către SC E.

Nici eventualitatea că bunul ar fi avut o defecţiune ascunsă, nu justifică lipsa posesiei bunului pentru SC C. SRL.

Astfel, defecţiunea nu putea fi observată decât atunci când utilajul funcţiona "în sarcină" şi, utilajul fiind nou, nu se putea constata această defecţiune decât dacă se cunoşteau împrejurările care au condus la defecţiunea motorului.

Contrar susţinerilor B., avocat în Baroul Olt, SC D. SRL a avut bani pentru a achitarea integrală a preţul încărcătorului frontal model X model Y, în condiţiile în care anterior achiziţionării acestuia de la SC E. SRL, A. îi plătise integral valoarea încărcătorului, conform cu ordinelor de plat depuse la dosar şi actelor contabile.

Astfel, apărările sale formulate pe parcursul procesului penal, potrivit cărora ar fi avut interdicţie bancară, respectiv solicitări de înfiinţare de popriri de către ANAF, sunt infirmate de probele administrate în cauză, dovedind reaua sa credinţă în derularea contractului de vânzare-cumpărare. Potrivit Adresei nr. x din 26 aprilie 2017 emisă de Z. nu a existat interdicţie bancară cu privire la SC D. SRL, iar extrasele de cont aferente anului 2015, ataşate în copie, dovedesc contrariul susţinerilor inculpatului. Eventualele solicitări ale ANAF de înfiinţare a popririi pentru disponibilităţile băneşti ale firmei, cuprindeau perioade ulterioare datei de 13 martie 2015 şi au vizat sume modice, popririle fiind limitate la aceste sume, fără a fi afectat restul disponibilităţilor băneşti din cont.

Chiar şi în situaţia în care ar fi existat înfiinţată poprire pe întregul cont, aceasta nu a existat la data când inc. A. - reprezentantă a SC C. - a plătit integral încărcătorul frontal şi nu a existat nici la data la care B. a încheiat Contractul x din 11 martie 2015 cu SC E. SRL pentru achiziţionarea încărcătorului frontal. Astfel, chiar B. a declarat că exista posibilitatea deschiderii şi utilizării altor conturi bancare, iar din actele de la dosar rezultă că în ziua de 11 martie 2015 se virase deja în contul SC D. SRL integral preţul utilajelor de către SC C. SRL, însă SC D. SRL a achitat către SC E. SRL, în aceeaşi zi, doar un avans, deşi avea posibilitatea reală de a achita integral preţul încărcătorului frontal.

Faptul că, ulterior, inculpatul a rectificat actele contabile, depunând o nouă declaraţie informativă cod 394 prin care declara livrările aferente trimestrului I 2015, nu-l absolvă pe acesta, în condiţiile în care această împrejurare intervine ulterior controlului ANAF, sesizat urmare a cererii de rambursare TVA depusă de către A.

Or, factura finală pentru achiziţionarea încărcătorului frontal model X model Y de către SC D. SRL a fost emisă la 22 mai 2015, termenul de plată fiind în continuare 30 iunie 2015, dar preţul utilajului şi penalităţile au fost achitate de SC D. ulterior acestei date, ultima plată realizându-se în luna august 2015, moment în care a fost transmis dreptul de proprietate şi a intrat efectiv în posesia încărcătorului frontal X.

Indiferent de titulatura contractelor încheiate de furnizorul SC E. SRL cu SC D. SRL - contractul de custodie, proces-verbal de predare-primire a bunului şi punere în funcţiune din 6 mai 2015, acestea fiind încheiate la solicitarea B., indiferent de înţelegerile verbale pentru transportul încărcătorului pentru scurte perioade de timp, instanţa a constatat că, la data de 23 iunie 2015 când s-a achitat prima tranşă din contractul de finanţare cu fonduri europene de către AFIR către A., în calitate de reprezentant al SC C. SRL, încărcătorul frontal nu era în posesia acesteia, astfel înscrisurile depuse la dosarul de acordare a primei tranşe necorespunzând realităţii faptice, decontarea pentru acest utilaj nefiind eligibilă.

Instanţa a reţinut în raport de întregul probatoriu, că la momentul întocmirii şi semnării Procesului-verbal de predare-primire nr. x din 13 martie 2015 a utilajului de construcţii încărcător frontal X model Y serie x, a Procesului-verbal de recepţie nr. x din 13 martie 2015 şi a Procesului-verbal de punere în funcţiune nr. x din 13 martie 2015 aceste înscrisuri sub semnătură privată nu reprezentau voinţa reală a societăţii furnizoare reprezentată în fapt de B., nu reprezentau voinţa reală a părţilor semnatare, pentru că inculpatul nu a intenţionat să predea bunul, nefiind probată intenţia acestuia de a preda către inculpată acest bun.

B. a menţinut în eroare cu privire la situaţia juridică a bunului pe inculpata A., nu i-a adus la cunoştinţă că nu este proprietarul bunului, că nu are posesia bunului (animus şi corpus), justificând preluarea şi lipsa bunului cu executarea unei contract de servicii în comuna Tunari şi revizia pentru posibile defecţiuni tehnice. Transmiterea posesiei bunului ar fi avut loc după plata penalităţilor şi era condiţionată de voinţa inculpatului. Întregul parcurs al desfăşurării contractelor şi actelor adiţionate încheiate, la solicitarea inculpatului sunt acţiuni din care rezultă că nu dorea să rezolve proprietatea şi posesia bunului, relativ la A.. Din probele dosarului, se reţine că inculpatul a încercat o rezolvare a acestor împrejurări şi crearea unei aparenţe legale, - încheierea unui contract de custodie în 6 mai 2015, deşi nu era proprietar conform clauzelor contractului de vânzare-cumpărare - după sesizarea neregulilor în urma controlului ANAF, demarat urmare a cererii de rambursare a TVA-ului depusă de A.

Din probele administrate, instanţa a apreciat că nu se poate reţine intenţia inculpatei de a obţine pe nedrept fonduri europene, respectiv rambursarea în proporţie de 70% pentru preţul plătit pentru încărcătorul frontal.

Inculpata nu a acţionat cu rea-credinţă, nu a prevăzut şi urmărit obţinerea pe nedrept de astfel de fonduri şi nici nu a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, în condiţiile în care nu a cunoscut împrejurările privind transmiterea dreptului de proprietate, faptul că B. nu a plătit preţul utilajului şi nu era proprietarul acestui utilaj la data când l-a înstrăinat, justificându-i-se lipsa bunului printr-o o posibilă defecţiune apărută imediat după predare şi contractarea unei eventuale lucrări în comuna Tunari.

Lipsa relei-credinţe, a intenţiei, rezultă şi din faptul că inculpata, la data de 28 mai 2015, a retras cererea de acordare a primei tranşe, dar, în condiţiile în care s-a încheiat factura fiscală finală la 22 mai 2015 între SC E. SRL şi SC D. SRL şi s-au făcut rectificările în actele contabile ale firmei SC D., a revenit a doua zi asupra cererii, solicitând acordarea tranşei.

Numai semnarea formularului privind raport de execuţie la data de 20 martie 2015 de către inculpată, ataşat la dosarul de acordare a primei tranşe, în care se precizează că bunurile, printre care şi încărcătorul frontal, sunt puse în execuţie, nu poate conduce la reţinerea intenţiei, respectiv a relei credinţe a inculpatei de a eluda dispoziţiile legale în condiţiile în care inculpata a achitat întregul preţ al bunului, preţul era mai mult decât tranşa pe care o primea în cuantum de 70% din preţul achitat, exista posibilitatea prelungirii contractului de finanţare dacă ar fi cunoscut împrejurările în care s-a achiziţionat încărcătorul, iar interesul acesteia era ca pentru banii plătiţi să aibă acest utilaj.

Inculpata a arătat că sumele de bani pentru achiziţionarea utilajelor în desfăşurarea întregului contract de finanţare europeană au fost obţinute legal de ea şi soţul său, muncind în străinătate.

Instanţa apreciază că inculpata a acţionat cu forma de vinovăţie a culpei, în condiţiile în care nu a întocmit acte de ieşire din gestiune a încărcătorului frontal, încredinţându-l în repetate rânduri B. fără a întocmi procese-verbale de predare-primire, nu a făcut sesizări scrise către SC D. în legătură cu posibila defecţiune reclamată de B. şi cu durata mare pentru remedierea acestei defecţiuni, nu a încunoştinţat AFIR despre situaţia unei posibile defecţiuni a utilajului, a acceptat încheierea unui contract de prestări servicii în comuna Tunari, la iniţiativa lui B., fără să aibă în vedere că nu deţinea încă personal calificat. După aflarea împrejurărilor constatate de ANAF privind dreptul de proprietate al furnizorului SC D. SRL asupra încărcătorului frontal şi după retragerea cererii de plată a primei tranşe, inculpata a doua zi a revenit asupra acestei cereri, în condiţiile în care în continuare nu avea în posesie încărcătorului frontal.

De asemenea, B. nu a avut posesia bunului, nu putea transmite valabil dreptul de proprietate şi nici posesia bunului, acesta cunoscând condiţiile pe care trebuia să le îndeplinească SC C. pentru a i se acorda prima tranşă. Astfel, B. a avut reprezentarea faptului că documentele de predare primire, recepţie şi punere în funcţiune a încărcătorului frontal marca X, încheiate în data de 13 martie 2015, urmau să fie folosite în scurt timp de la semnarea lor de către A., la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), pentru a obţine fonduri nerambursabile, astfel cum rezultă şi din declaraţiile sale, inclusive declaraţia sa dată în faţa organelor de urmărire penală: "Ştiam că acele procese-verbale urmează să fie folosite de SC C. SRL pentru a face dovada la AFIR că a achiziţionat şi se află în posesia utilajelor de construcţie furnizate de SC D. SRL şi am avut reprezentarea că prin acele procese-verbale se atestă faptul că utilajele intră în posesia efectivă şi definitivă a SC C. SRL".

Pentru a putea fi decontată achiziţionarea utilajului încărcător frontal din fonduri europene conform programului 312, bunul trebuia să fie în posesia solicitantului, martora H.- şef serviciu plăţi SALINA precizând în declaraţia dată la instanţă că:

"o condiţie a acordării tranşei era ca bunul să existe şi să fie în posesia solicitantului, respectiv a SC C. SRL şi, dacă interveneau modificări în această situaţie de fapt, trebuiau anunţate, pentru a nu se emite certificatul de plată".

Nici cu privire la cererea depusă de inculpată la DGFP Craiova pentru plata TVA aferent achiziţiei utilajelor pentru luna martie, nu se poate reţine că aceasta a acţionat cu intenţie, pentru aceleaşi considerente menţionate mai sus.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică instanţa a reţinut că, potrivit alin. (1) al infracţiunii prevăzută de articolul 181 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârşirii faptei, constituie infracţiune "Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi."

Modalitatea de redactare a normei de incriminare relevă faptul că infracţiunea de obţinere pe nedrept a fondurilor europene este o formă atipică a infracţiunii de înşelăciune în convenţii (art. 244 C. pen.). Latura obiectivă a acesteia se poate realiza fie printr-o acţiune comisivă (în cazul alin. (1) ce presupune prezentarea unor documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, fie printr-o acţiune omisivă (în cazul alin. (2) atunci când, cu ştiinţă, se omite furnizarea unor date cerute de lege, date care dacă ar fi cunoscute ar conduce la neacordarea fondurilor. În ambele modalităţi de comitere a faptei - omisiune sau comisiune- este indusă în eroare autoritatea competentă să decidă asupra eligibilităţii unui proiect şi să acorde fonduri băneşti din bugetele europene.

În privinţa faptei prevăzute la alin. (1), se remarcă şi faptul că aceasta este o infracţiune complexă, având un obiect juridic special. În primul rând sunt ocrotite relaţiile sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare, dar în egală măsură sunt ocrotite şi relaţiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile producătoare de efecte juridice.

Fiind o infracţiune complexă, aceasta absoarbe în conţinutul ei o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât textul de incriminare include, în mod obligatoriu, ca element al laturii obiective, prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte ori incomplete.

Ca atare, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul absorbirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 C. pen. în infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Reţinând că A. nu a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de textul legal, s-a apreciat că B. a comis o participaţie improprie, înlesnind şi ajutând cu intenţie în modalităţile prezentate la săvârşirea din culpă de către A.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare a pedepsei pentru B., instanţa a avut în vedere împrejurările şi modul de săvârşire a faptei, urmările produse, faptul că este la primul contact cu legea penală, datele ce caracterizează persoana acestuia şi posibilităţile de reintegrare aşa cum sunt ele prezentate în referatul de evaluare, faptul că şi-a dat acordul pentru efectuarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

Văzând limitele de pedeapsă pentru infracţiunea reţinută în sarcina B. şi dispoziţiile art. 74 C. pen., instanţa a considerat că pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pe o durată de 2 ani, prin măsurile şi obligaţiile impuse inculpatului, poate duce la îndeplinirea scopului educativ şi preventiv al pedepsei .

Neexistând forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţia, pentru a se reţine în sarcina A. săvârşirea infracţiunilor de tentativă la evaziune fiscal prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus achitarea.

Astfel şi în cazul cererii de rambursare de TVA pentru factura x din 13 martie 2015, pentru considerentele menţionate, instanţa a apreciat că inculpata nu a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală, în condiţiile în care a fost în eroare cu privire la situaţia juridică a încărcătorului frontal contractat şi plătit integral.

Sub aspectul laturii civile, văzând dispoziţiile art. 1349 C. civ. şi art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanţa, constatând că plata necuvenită făcută la 23 iunie 2015 a privit numai încărcătorul frontal şi reţinând şi culpa inculpatei la producerea prejudiciului în dauna părţii civile, fiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru ambii inculpaţi, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă, respectiv numai cu privire la utilajul încărcător frontal model X model Y pentru care a existat o plată necuvenită.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii A. şi B.

În ceea ce priveşte apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, criticile vizează legalitatea schimbării încadrării juridice şi omisiunea aplicării pedepsei accesorii, precum şi temeinicia soluţiilor de achitare şi a pedepsei aplicate B., atât sub aspectul cuantumului, al modalităţii de executare, dar şi al duratei pedepsei complementare.

În motivele de apel s-a arătat, în esenţă, că schimbarea încadrării din infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nu este fundamentată în condiţiile în care probele administrate au demonstrat că inculpaţii A. şi B. au acţionat cu intenţie directă, cunoscând situaţia juridică a utilajului încărcător frontal marca X.

În acest sens, s-a arătat că nu se poate reţine că inculpata A. nu a avut cunoştinţă de faptul că nu a intrat în posesia efectivă a utilajului pe care-l achitase şi nu poate să-şi invoce propria culpă în sensul că a avut încredere necondiţionată în justificările oferite de B. pentru lipsa acestui utilaj. Practic utilajul nu s-a aflat în posesia şi folosinţa SC C. SRL nici la data de 31 martie 2015, când a formulat cererea de plată la AFIR şi nici la data de 29 aprilie 2015, când a solicitat rambursarea TVA, în perioada martie - august 2015 aflându-se în posesia SC E. SRL întrucât cumpărătorul SC D. SRL nu achitase preţul acestui utilaj.

În condiţiile în care este necontestat aspectul că utilajul a fost transportat în data de 13 martie 2015 de la SC E. SRL la sediul SC C. SRL şi returnat în aceeaşi zi sau în 14 martie 2015, sub pretextul că ar fi prezentat anumite deficienţe de funcţionare (potrivit susţinerilor B.), apărările inculpatei A. referitoare la faptul că nu avea cunoştinţă de situaţia juridică a utilajului nu pot fi primite, prin raportare şi la documentele ulterioare datei de 13 martie 2015 întocmite de către inculpată.

Astfel, la data de 20 martie 2015 inculpata A. a întocmit un Raport de execuţie depus la AFIR în documentaţia aferentă cererii de plată nr. x din 31 martie 2015, raport de execuţie ce cuprinde şi menţiunile nereale că "toate bunurile achiziţionate de la începutul derulării investiţiei sunt montate şi puse în funcţiune", "s-a lipit una bucată autocolant pe fiecare echipament achiziţionat", în condiţiile în care încărcătorul frontal nu se mai afla în posesia SC C. SRL din data de 13 martie 2015.

În condiţiile în care utilajul nu era în posesia faptică şi folosinţa SC C. SRL, nu erau îndeplinite condiţiile de solicitare şi obţinere nici a fondurilor nerambursabile la data de 31 martie 2015 când s-a formulat cererea de plată la AFIR, şi nici a TVA la data de 29 aprilie 2015 când s-a solicitat rambursarea TVA.

S-a mai arătat în motivele de apel că nu este justificată nici schimbarea încadrării juridice în sensul că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată ar fi absorbită în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, deoarece înscrisurile falsificate (procesul-verbal nr. x din 13 martie 2015 de predare primire a încărcătorului frontal X model Y serie x, procesul-verbal de recepţie a acestui utilaj nr. x din 13 martie 2015, procesul-verbal de punere în funcţiune nr. x din 13 martie 2015) au avut doar scopul de a depăşi prima faza a procedurii de finanţare.

În ceea ce priveşte soluţia de achitare, s-a arătat că raţionamentul instanţei de fond este eronat şi are la bază o interpretare greşită a probelor administrate în contextul în care utilajul a intrat definitiv în posesia efectivă a SC C. SRL în luna august 2015, după ce a fost achitat preţul acestui utilaj către SC E. SRL. Astfel, probele administrate confirmă că la data formulării cererilor de plată către AFIR şi ANAF şi la data obţinerii sumei de bani reprezentând prima tranşă din fondurile europene, A. nu deţinea faptic şi nu folosea încărcătorul frontal marca X, iar organelor abilitate le-a prezentat, de conivenţă cu B., o altă realitate, aptă să le inducă în eroare.

Raportat la această situaţie nu se poate reţine că inculpata A. nu a avut cunoştinţă de faptul că nu a intrat în posesia efectivă a utilajului pe care-l achitase şi nu poate să-şi invoce propria culpă în sensul că a avut încredere necondiţionată în justificările oferite de B. pentru lipsa acestui utilaj.

În ce priveşte pedeapsa aplicată B. se arată că aceasta nu reflectă criteriile de individualizare şi nu este aptă a garanta atingerea scopului pedepsei, solicitându-se majorarea cuantumului acesteia şi executarea în regim de detenţie, iar în subsidiar, majorarea termenului de supraveghere la durata sa maximă.

S-a mai solicitat majorarea duratei pedepsei complementare, dar şi interzicerea cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie a dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen., dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale dreptul de a părăsi teritoriul României, prev. de art. 66 alin. (1), lit. j) C. pen.

Apelantul inculpat B. a criticat temeinicia soluţiei de condamnare, arătând în esenţă că prima instanţă a evaluat eronat probele administrate în condiţiile în care din analiza acestora reiese buna credinţă a inculpatului. Astfel, se invocă faptul că probele atestă că returul utilajului după întocmirea procesului-verbal de predare primire s-a datorat unei defecţiuni tehnice, pentru ca la 6 mai 2015 să fie transmisă proprietatea asupra acestuia, fapt atestat de înscrisurile întocmite şi că restituirea s-a produs tot ca urmare a faptului că defecţiunea nu a fost remediată.

Aşadar, în opinia apelantului, A. Liana a obţinut finanţarea în baza unor înscrisuri care atestau realitatea, fiind lipsit de relevanţă faptul că preţul a fost plătit furnizorului iniţial în august 2015, în contextul în care documentele care atestă transmiterea proprietăţii sunt reale, instanţa neputând cenzura voinţa părţilor contractuale sub acest aspect.

Apelantul a criticat sentinţa atacată şi sub aspectul laturii civile, apreciind ca nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Apelul A. Liana vizează temeiul achitării, apărarea arătând că, în concret, fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind vorba de neregularităţi în executarea unui contract, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală a arătat că plata a fost reală. Sub aspectul laturii civile, inculpata a susţinut că instanţa fondului nu a lămurit cauza şi a obligat-o în mod nelegal la plata sumei de bani obţinute în contextul în care partea civilă este ea însăşi în culpă întrucât nu a luat măsurile legale ce se impuneau deşi a fost informată cu privire la suspiciunea privind caracterul fals al înscrisurilor depuse înainte de eliberarea tranşei.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, pentru următoarele considerente:

Se reţine că prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 13 mai 2016, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru aceea că în data de 13 martie 2015, inculpata A. - administrator al SC C. SRL, cu sprijinul B. - administrator în fapt al SC D. SRL, a falsificat mai multe documente privind predarea-primirea, recepţia şi punerea în funcţiune a unui utilaj de construcţii, documente care în perioada martie - aprilie 2015 au fost folosite de către A. atât la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru a obţine fonduri nerambursabile în sumă de 197.037,52 RON, reprezentând tranşa întâi a proiectului "Achiziţie utilaje pentru dezvoltarea SC C. SRL", cât şi la ANAF - AJFP Dolj pentru a solicita rambursarea TVA aferentă acestei achiziţii.

Procedând la reevaluarea probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reţine ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că SC C. SRL, administrată de inculpata A., a obţinut finanţarea nerambursabilă din fonduri europene a unor utilaje, în cadrul procedurii derulate pentru obţinerea acestei finanţări fiind folosite înscrisuri care atestau o situaţie nereală cu privire la unul dintre acestea -încărcătorul frontal X model Y serie x.

Astfel, înscrisurile aflate la dosar confirmă că inculpata A., în calitate de administrator al SC C. SRL, a încheiat la data de 10 octombrie 2012, contractul de finanţare nr. x cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - APDRP (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR) având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul "Achiziţie utilaje pentru dezvoltarea SC C. SRL".

Măsura accesată a fost M312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi", procentul de finanţare nerambursabilă a fost de 70% în sensul că valoarea ajutorului financiar nerambursabil a fost de 192.850 euro din care 95% din bugetul Uniunii Europene (183.207,50 euro) şi 5% din bugetul naţional (9.642,50 euro).

Astfel, la data de 9 iunie 2015, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a autorizat plata sumei de 197.037,52 RON către SC C. SRL reprezentând tranşa întâi a proiectului, în baza cererii de plată nr. x din 31 martie 2015 la care au fost ataşate documente în care era consemnată achiziţia şi recepţia efectivă de la SC D. SRL a unor utilaje cu o valoare de 268.200 RON şi TVA în sumă de 64.368 RON, precum şi factura nr. x din 18 martie 2015 emisă de SC AA. SRL aferentă consultanţei pentru proiect.

Prin Ordinul de plată nr. x din 24 iunie 2015 s-a virat către SC C. SRL suma de 187.185,64 RON reprezentând fonduri europene, iar prin OP nr. x din 24 iunie 2015 s-a virat către SC C. SRL suma de 9.851,88 RON reprezentând fonduri naţionale.

Din actele dosarului reiese că inculpata A., în calitate de administrator al SC C. SRL, a depus la AFIR, ataşat la cererea de plată nr. x din 31 martie 2015, factură nr. x/13 martie 2015 emisă de furnizorul SC D. SRL Măceşu de Sus privind, printre alte utilaje, şi încărcător frontal X model Y serie x, precum şi Procesul-verbal de predare-primire nr. x din 13 martie 2015, Procesul-verbal de recepţie nr. x din 13 martie 2015 şi Procesul-verbal de punere în funcţiune nr. x din 13 martie 2015, în care se menţionează că SC C. SRL a primit, a recepţionat şi a pus în funcţiune utilajul respectiv.

Or, probele testimoniale, cât şi documentele contabile, atestă că încărcătorul frontal YTP model Y serie x a intrat în posesia SC C. SRL abia la data de 7 august 2015, procesele-verbale de predare-primire, de recepţie şi de punere în funcţiune întocmite la data de 13 martie 2015, consemnând o situaţie nereală.

Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, din coroborarea probelor testimoniale cu înscrisurile aferente achiziţionării utilajului, în cauză reiese că între SC C. SRL, administrată de inculpata A. şi SC D. SRL, administrată de B., s-a încheiat Contractul de furnizare bunuri nr. 56 din 2 decembrie 2014 (nr. 216 din 2 decembrie 2014), prin care această din urmă societate se obliga să livreze mai multe utilaje, printre care şi un încărcător frontal marca X model Y, contravaloarea acestora fiind achitată integral prin OP nr. x din 3 martie 2015, OP nr. x din 6 martie 2015 şi OP nr. x din 11 martie 2015.

La data de 11 martie 2015, SC D. SRL, prin B., a achiziţionat de la SC X. SRL o transpaletă manuală PFAFF 2.5T în valoare de 1.289,10 RON cu TVA (achitată prin OP nr. x din 12 martie 2015) şi de la SC Y. SRL o betonieră YY şi o roabă cu latura rabatabilă în valoare de 3.994,31 RON cu TVA, achitate integral în data de 12 martie 2015.

În aceeaşi zi de 11 martie 2015, SC D. SRL a încheiat cu SC E. SRL Bucureşti Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11 martie 2015 prin care această din urmă societate se obliga să vândă către SC D. SRL un echipament de construcţii, constând într-un încărcător frontal Y, cu un preţ de 60.760 euro cu TVA, din care la acea dată a fost achitat un avans de 44.657,18 RON (factura nr. COS 5016 din 11 martie 2015).

La data de 13 martie 2015, SC D. SRL a emis factura nr. x din 13 martie 2015 către SC C. SRL Brădeşti, privind încărcătorul frontal marca X model Y, betoniera profesională Z, roaba cu latura rabatabilă, transpaletă manuală XX.

Din coroborarea declaraţiei A. cu cele ale martorilor T. - reprezentant al firmei de transport SC U. SRL, Q., O., N. şi P. - reprezentanţi ai furnizorului iniţial al încărcătorului frontal - SC E. SRL Bucureşti, şi cu înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că încărcătorul frontal X model Y a fost predat temporar, pentru scurt timp, către SC D. SRL şi deplasat la sediul SC C. SRL din com. Brădeşti, într-o zi din prima jumătate a lunii martie 2015 (posibil 13 martie 2015), într-o zi de la începutul lunii mai 2015 (posibil 6 mai 2015) şi la sfârşitul lunii mai 2015 (posibil 28 mai 2015), fiind predat definitiv la începutul lunii august 2015 (7 august 2015), după ce SC D. a achitat în totalitate contravaloarea acestui utilaj către furnizorul SC E. SRL.

Faptul că utilajul s-a aflat temporar la sediu SC C. SRL la data de 13 martie 2015, dată la care inculpaţii A. şi B. au întocmit procesele-verbale de predare-primire, recepţie şi punere în funcţiune, documente necesare pentru obţinerea finanţării, reiese din declaraţiile martorilor T., persoana care a transportat utilajul, şi ale martorilor care au semnat procesele-verbale alături de cei doi inculpaţi, respectiv L. şi M.

Înalta Curte reţine că inculpata A. nu contestă faptul că a obţinut finanţarea nerambursabilă pentru achiziţionarea încărcătorului frontal, nici documentele depuse în vederea încasării sumei acordate, susţine însă că nu a acţionat cu rea-credinţă deoarece a avut reprezentarea că dreptul de proprietate i-a fost transmis şi că nu avea cunoştinţă de faptul că SC D. SRL nu a plătit integral costul utilajului.

Apărarea inculpatei nu poate fi primită având în vedere că scopul proceselor-verbale depuse nu a fost acela de a dovedi dobândirea dreptului de proprietate, ci pentru a proba realizarea scopului în care a fost acordată finanţarea, respectiv utilitatea achiziţiei prin aceea că utilajul a fost pus în funcţiune şi este folosit de societatea finanţată. Astfel, Ghidul solicitantului pentru accesarea Măsurii 312 - "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro - întreprinderi", versiunea din iulie 2012, prevede că micro-întreprinderile, atât cele existente cât şi cele nou înfiinţate trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural (atât sediul social, cât şi punctul de lucru trebuie să fie amplasate în mediul rural), iar beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiţiei, iar în ceea ce priveşte achiziţia de utilaje, aceasta reprezintă o cheltuială eligibilă, atâta timp cât acestea deservesc în mod direct activităţile specifice desfăşurate, propuse prin proiect.

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, nu sunt eligibili beneficiarii care au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a beneficia de finanţare în cadrul măsurilor PNDR, obţinând astfel depăşirea intensităţii sprijinului financiar.

Ca atare, scopul pentru care au fost întocmite şi depuse procesele-verbale de predare-primire, recepţie şi punere în funcţiune a fost tocmai acela de a induce în eroare autoritatea cocontractantă asupra condiţiilor de eligibilitate, inculpata A. cunoscând atât faptul că nu se află în posesia utilajului şi că nu îl foloseşte, cât şi faptul că aceste împrejurări sunt esenţiale pentru obţinerea finanţării.

Astfel, reaua-credinţă reprezintă un element constitutiv ce, prin esenţa sa, nu poate fi dovedit cu probe directe, unica probă directă a poziţiei subiective a unei persoane în raport cu o faptă fiind recunoaşterea. Or, este unanim acceptat de doctrina de specialitate şi de practica judiciară în materie, că elementul subiectiv, neavând o existenţă materială obiectivă, se deduce din acţiunile exterioare în care acesta se materializează, poziţia subiectivă a unei persoane în raport de consecinţa acţiunilor sale, oglindindu-se în chiar modul în care aceasta acţionează. Ca atare, de esenţa stabilirii vinovăţiei, ca element subiectiv al infracţiunilor deduse judecăţii, este lămurirea unui unic aspect: cunoaşterea sau necunoaşterea caracterului nereal al proceselor-verbale depuse, cât şi a faptului că împrejurările nereale atestate de acestea erau esenţiale pentru acordarea finanţării.

Or, este indubitabil că inculpata avea cunoştinţă de faptul că încărcătorul frontal a fost doar formal recepţionat şi pus în funcţiune la data de 13 martie 2015, în contextul în care acesta a fost restituit chiar în aceeaşi zi vânzătorului, neavând nicio relevanţă momentul transmiterii dreptului de proprietate sau motivul returnării. Se remarcă faptul că prima instanţă a dat relevanţă principiului in dubio pro reo, în condiţiile în care dubiul creat este rezultatul exclusiv al susţinerilor inculpaţilor în privinţa unor chestiuni tangenţiale şi a probelor administrate în apărare, probe lipsite de obiectivitate, cu un pronunţat caracter pro causa, având ca scop deliberat tocmai generarea de incertitudine. Or, ceea ce determină caracterul penal al faptei sunt condiţiile de eligibilitate pentru obţinerea finanţării şi maniera în care inculpaţii au indus în eroare autoritatea contractantă cu privire la îndeplinirea acestora.

Faptul că inculpata A. cunoştea că deţinerea şi utilizarea utilajului constituiau condiţii esenţiale pentru obţinerea finanţării nerambursabile rezultă din aceea că a depus procesele-verbale menţionate odată cu cererea, a menţionat expres în raportul de execuţie întocmit la data de 20 martie 2015 şi depus la AFIR că "toate bunurile achiziţionate de la începutul derulării investiţiei sunt montate şi puse în funcţiune şi s-au lipit pe fiecare echipament achiziţionat autocolantele de publicitate, conform clauzelor contractuale", dar şi din aceea că s-a preocupat cu ajutorul B. să prezinte utilajul la vizionările autorităţilor, tocmai pentru a ascunde faptul că utilajul nu se află în posesia SC C. SRL şi nu este folosit în scopul pentru care a fost achiziţionat.

Acţiunile conjugate ale inculpaţilor atestă conivenţa dintre cei doi în activitatea de inducere în eroare a autorităţii contractante în scopul obţinerii finanţării deşi investiţia nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate. Mai mult, din datele existente nu rezultă că utilajul ar fi fost folosit vreodată în scopul pentru care a fost achiziţionat, împrejurare ce confirmă că achiziţia nu a fost justificată de intenţia de a dezvolta SC C. SRL, cauza încheierii contractului de finanţare fiind una frauduloasă, identificarea cauzei reale însă, excedează prezentei analize.

Aşadar, cei doi inculpaţi au profitat de faptul că verificarea pe teren a cererilor de finanţare se realizează prin sondaj, conform ghidului solicitantului pentru accesarea Măsurii 312, aspect cunoscut de B. care în calitatea sa de avocat a recunoscut că avea cunoştinţe în domeniul fondurilor europene, nefiind de altfel la primul contract de acest fel.

Mai mult, din actele dosarului de finanţare rezultă că verificările pentru cererea de acordare a tranşei I de plată depusă de beneficiarul SC C. SRL s-au efectuat în baza Manualului de Procedură de Autorizare Plăţi M01-07, versiunea 31 pentru Măsura 312 şi, întrucât punctajul obţinut a fost de 5 la calculul factorilor de risc, conform formularului AP 1.8_Calendar pentru verificare, întocmit de Şef Serviciu SLINA, nu a fost nevoie de verificare pe teren. Prin urmare, în vederea determinării sumei eligibile, s-a făcut doar verificarea documentară la birou: facturi, documente de plată, fişe de cont, certificate de conformitate, procese-verbale de predare primire servicii de consultanţă şi pentru bunurile achiziţionate, procese-verbale de recepţie şi de punere în funcţiune a bunurilor achiziţionate, devizul financiar pentru servicii, precum şi certificatele de calitate pentru bunurile achiziţionate, împrejurări ce erau de asemenea previzibile pentru B.

Faptul că cei doi au convenit asupra manierei frauduloase de obţinere a finanţării reiese şi din aceea că de comun acord aceştia au modificat clauzele contractuale iniţiale pentru a se încadra în termenul şi condiţiile în care putea fi solicitată plata primei tranşe din fondurile nerambursabile.

Astfel, în contractul iniţial SC C. SRL se obligă să plătească integral preţul convenit furnizorului SC D. SRL, nu mai târziu de 10 aprilie 2015, în sensul că urma a fi plătit un avans de 30%, iar diferenţa de 70% în maxim 90 zile de la livrarea utilajelor. Deşi prin actul adiţional nr. x/03 martie 2015, SC C. SRL s-a obligat să plătească integral preţul convenit furnizorului nu mai târziu de 30 septembrie 2015, urmând ca furnizorul să facă pe măsură de se va plăti avansul, la data de 02 martie 2015, SC D. SRL a emis către SC C. SRL factura proforma nr. 52/02 martie 2015, privind încărcătorul frontal marca X model Y, betoniera profesională Z, roaba cu latura rabatabilă, transpaleta manuală XX, contravaloarea acestora fiind de 332.568 RON cu TVA, contravaloarea acestora fiind achitată integral de inculpata A. prin ordinele de plată din data de 03 martie 2015, 06 martie 2015 şi 11 martie 2015.

De altfel, explicaţia B. a fost tocmai aceea că SC C. SRL trebuia să facă dovada achiziţiei utilajelor către AFIR cel târziu în luna aprilie 2015, termen în care trebuia să se încadreze şi pentru a solicita prima tranşă de bani şi, întrucât din momentul în care s-a încheiat contractul între SC C. SRL şi SC D. SRL şi până la livrarea utilajelor nu se mai putea încadra, a rediscutat condiţiile cu A. şi, prin actul adiţional încheiat la contract, au stabilit ca livrarea utilajelor de către SC D. SRL să se facă numai în momentul în care SC C. SRL le achita integral.

Inculpata A. a confirmat că, pentru a obţine prima tranşă de bani nerambursabili, trebuia să facă dovada că şi-a îndeplinit obligaţia de a achiziţiona utilajele de construcţie necesare până la data stabilită în acest sens cu AFIR şi că în acest scop a purtat discuţii cu B.

Inculpaţii au conlucrat şi ulterior depunerii cererii de finanţare şi până la obţinerea acesteia în scopul de a menţine în eroare autorităţile asupra deţinerii şi utilizării utilajului în cauză, ceea ce denotă că ambii inculpaţi cunoşteau această condiţie de eligibilitate.

Astfel, probele testimoniale atestă că utilajul a mai fost deplasat temporar la sediul SC C. SRL, în cursul lunii mai 2015, pe cheltuiala B., la solicitarea inculpatei A. la data de 6 mai 2015, dată la care experţii AFIR s-au deplasat la sediul SC C. SRL în scopul verificării condiţiilor necesare pentru obţinerea finanţării, cât şi la data de 28 mai 2015 cu ocazia unui control al organelor fiscale urmare a cererii de rambursare TVA formulată la data de 29 aprilie 2015.

Pentru a justifica lipsa utilajului cei doi inculpaţi au convenit asupra susţinerii nereale în sensul că utilajul a fost închiriat pentru efectuarea unor lucrări, împrejurare contradictorie faţă de susţinerea aceloraşi inculpaţi că utilajul ar fi prezentat defecţiuni.

De altfel, solicitarea din data de 28 mai 2015, formulată de A. către OJFIR Dolj, de retragere a cererii de plată a tranşei, formulată chiar în perioada în care se efectua controlul încrucişat al organelor fiscale la SC C. SRL şi SC D. SRL constituie o recunoaştere indirectă a acesteia a caracterului fraudulos în care a obţinut finanţarea, inculpata încercând să evite consecinţele faptelor sale.

Elocvent sub acest aspect este faptul că A. şi-a retras cererea menţionată subsecvent producerii unor justificări scriptice în actele contabile ale SC D. SRL, ceea ce confirmă conlucrarea celor doi în crearea aparenţelor de legalitate.

Astfel, în data de 6 mai 2015 s-a întocmit între SC E. SRL şi SC D. SRL procesul-verbal de predare primire, punere în funcţiune şi acceptare a utilajului frontal marca ZTO, iar în data de 22 mai 2015 s-a întocmit factura finală nr. 5042 din 22 mai 2015 privind livrarea utilajului şi factura fiscală nr. x din 22 mai 2015 prin care a fost stornată factura privind plata avansului.

Cu privire la aceste documente contabile, martorii P., reprezentantul SC E. SRL şi O., contabil şef, au declarat că au procedat la întocmirea lor la insistenţele B. care le-a relatat că are nevoie atât de acte, cât şi de predarea temporară a utilajului pentru un control şi la promisiunile acestuia că va achita integral preţul. Or, susţinerile martorilor privind realitatea raporturilor dintre cele două societăţi cu privire la utilaj sunt reale în contextul în care SC E. nu a predat decât temporar utilajul, păstrând practic posesia bunului respectiv, posesie recunoscută de B., care l-a returnat de fiecare dată, dar şi de factura fiscală nr. x din 7 august 2015 emisă pentru plata penalităţilor de întârziere odată cu plata integrală.

Ca atare, se observă că inculpaţii au acţionat de comun acord pentru a induce şi a menţine în eroare autoritatea cocontractantă cu privire la posesia utilajului respectiv, ceea ce nu poate fi explicat decât prin aceea că ambii cunoşteau condiţiile de eligibilitate.

Nu în ultimul rând, faptul că inculpaţii au acţionat de conivenţă reiese din aceea că nu au întocmit niciun înscris doveditor cu privire la deplasarea şi posesia utilajului, ceea ce relevă existenţa unei înţelegeri conspirative dacă avem în vedere valoarea utilajului şi implicaţiile contractului de finanţare.

Fapta inculpatei A., administrator al SC C. SRL, de a prezenta, cu rea-credinţă, la Oficiul Judeţean al AFIR, procesele-verbale de predare-primire, recepţie şi punere în funcţiune, întocmite la data de 13 martie 2015 care atestau în mod nereal faptul că îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru a obţine finanţarea nerambursabilă a contravalorii încărcătorului frontal livrat de B., reprezentant al SC D. SRL, respectiv că este în posesia acestuia şi că îl foloseşte în scopul declarat al investiţiei, obţinând pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta B. de a ajuta pe inculpata A. atât prin producerea documentelor false prezentate în vederea obţinerii pe nedrept a finanţării nerambursabile, cât şi la menţinerea în eroare a autorităţii contractante asupra îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, întruneşte elementele infracţiunii prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, utilajul a intrat în posesia SC C. SRL abia în august 2015, la o dată mult ulterioară cererii de finanţare, cât şi achitării primei tranşe, mai mult, acesta nu a fost utilizat niciodată, aşa cum reiese din depoziţiile inculpatei înseşi.

Cât priveşte reaua-credinţă au fost analizate elementele faptice din care reiese că inculpaţii au acţionat cu intenţie, cunoscând atât caracterul nereal al documentelor folosite, cât şi condiţiile de eligibilitate.

Apărările inculpaţilor nu au aptitudinea de a afecta tipicitatea faptelor reţinute în sarcina acestora, pe de o parte, pentru că nu transmiterea dreptului de proprietate este de esenţa fraudei comise, deşi contribuie la aceasta, iar pe de altă parte, justificările relative la pretinse defecţiuni apar neverosimile prin prisma faptului că situaţia nu a fost consemnată în niciun document, fiind reclamată abia după predarea din august 2015.

În ceea ce priveşte posibilitatea reţinerii unui concurs de infracţiuni între infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de fals, Înalta Curte apreciază, contrar opiniei instanţei de fond, că cele două infracţiuni au o existenţă de sine stătătoare.

Astfel, potrivit art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, "Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi". Conform art. 322 alin. (1) din C. pen. infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în "falsificarea unui înscris sub semnătură privată (…), dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

Folosirea înscrisului falsificat de autorul falsului sau încredinţarea de către acesta altei persoane în acelaşi scop constituie o cerinţă esenţială ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Întrucât în cazul făptuitorului falsului infracţiunea se consumă doar în momentul în care foloseşte sau încredinţează înscrisul altei persoane spre a fi folosit, uzul de fals este absorbit în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată - în modalitatea folosirii înscrisului falsificat de către autorul falsului - o absoarbe pe cea de uz de fals, şi nu invers, iar acţiunea de falsificare incriminată la art. 322 din C. pen. nu intră în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni complexe, în sensul dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din C. pen.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele Deciziei nr. 4/2016 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, "din modul de incriminare a faptei de obţinere pe nedrept de fonduri europene rezultă că această faptă penală reprezintă o formă atipică a infracţiunii de înşelăciune". Or, în cazul infracţiunii de înşelăciune săvârşite prin folosirea de mijloace frauduloase (de pildă, prin folosirea de înscrisuri falsificate), la art. 244 alin. (2) din C. pen. se prevede expres că "dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni". Faptul că art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu conţine o dispoziţie asemănătoare nu înseamnă că infracţiunea mijloc este de plano absorbită de infracţiunea rezultat, ci, în lipsa unei prevederi exprese contrare, aceasta îşi va păstra autonomia. De altfel, art. 38 alin. (1) teza finală din C. pen. prevede expres că "Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.", consacrând astfel la nivel general autonomia infracţiunii mijloc în raport de infracţiunea scop.

De altfel, uzul de fals din cadrul infracţiunii de fals din cadrul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii, ci o cerinţă esenţială a laturii obiective, aceea ca falsificarea sau încredinţarea înscrisului să aibă ca scop folosirea acestuia, motiv pentru care nu se poate aprecia nici că operează o absorbţie naturală, absorbţie ce ar fi presupus regăsirea lui verbum regens în cadrul unui element material complex.

Mai mult, dacă am aprecia că fapta celui care, în calitate de autor falsifică şi foloseşte un înscris sub semnătură privată pentru a obţine pe nedrept fonduri europene, ar conduce la situaţia absurdă în care acesta ar răspunde penal pentru săvârşirea unei singure infracţiuni, în timp ce complicele său care falsifică actul sub semnătură privată va răspunde pentru comiterea a două infracţiuni în concurs, infracţiunea de complicitate la obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi infracţiunea de fals în scrisuri sub semnătură privată, deoarece în cazul său nu el este persoana care foloseşte înscrisul, iar complicitatea ca formă de participaţie nu poate absorbi o infracţiune în forma autoratului.

Ca atare, hotărârea primei instanţe urmează a fi reformată atât sub aspectul încadrării juridice, cât şi în privinţa statuării asupra vinovăţiei inculpatei A. faţă de care probele dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că a comis infracţiunile prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. şi de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, apelul parchetului fiind fondat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, constând în "stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat", Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a dispus achitarea inculpatei.

Astfel, rambursarea taxei pe valoare adăugată reprezintă decontarea sumelor negative de către organul fiscal către persoanele impozabile. Mai exact, în cazul în care taxa aferentă achiziţiilor efectuate de către persoana impozabilă este mai mare decât valoarea taxei colectate de organul fiscal, atunci există un surplus (denumit sumă negativă) care va fi rambursat către persoana impozabilă în urma completării unei cereri de decont, potrivit regulilor instituite în titlul VI din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare în anul fiscal 2015.

Or, motiv pentru care, în urma controlului încrucişate efectuat de organele fiscale la SC C. SRL şi SC D. SRL, a fost respinsă cererea de rambursare a fost acela că SC C. SRL nu a putut face dovada existenţei utilajului şi, prin urmare, realitatea cheltuielii, deoarece SC D. SRL nu era proprietarul bunului vândut. Se constată totuşi că SC C. SRL a achitat integral utilajul în cauză, vânzarea lucrului altuia fiind recunoscută ca act juridic valid, fiind reglementată de dispoziţiile art. 1683 C. civ. Ca atare, pentru societatea administrată de inculpata A., cheltuiala a fost una reală, decontul TVA nefiind întocmit cu scopul de a obţine fără drept rambursare TVA, dacă şi celelalte condiţii ar fi fost îndeplinite, chestiune ce excedează însă analizei în prezenta cauză.

La individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte va avea în vedere gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea inculpaţilor în raport de criteriile prev. de art. 74 C. pen. relevante în cauză. Astfel, se reţine împrejurarea că inculpaţii au profitat de programele de finanţare instituite pentru o necesitate reală de dezvoltare şi au creat o aparenţă de legalitate cu privire la condiţiile de eligibilitate, rezultatul produs fiind nu doar o pagubă în bugetul alocat unor investiţii în scop de dezvoltare, ci şi afectarea posibilităţii de finanţare pentru alte investiţii cu potenţial, ceea ce imprimă faptelor o periculozitate sporită.

În ceea ce priveşte persoana inculpaţilor, Înalta Curte reţine că ambii sunt integraţi social şi nu au mai fost cercetaţi pentru alte fapte de natură penală, ceea ce denotă că infracţiunea a fost un act izolat şi luând în considerare nivelul de educaţie, vârsta, situaţia familială şi socială, apreciază că periculozitatea acestora este una redusă şi justifică aplicarea unei pedepse egale cu minimul special pentru fiecare din infracţiunile de care se fac vinovaţi, respectiv de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., precum şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma complicităţii în cazul B.

Având în vedere că dispoziţiile art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prevăd aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, Înalta Curte va aplica inculpaţilor pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen.

Astfel, dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale se impune în considerarea faptului că cei doi inculpaţi s-au folosit de această activitate pentru săvârşirea infracţiunilor, chiar dacă B. a fost doar mandatat pentru aceasta, pedeapsa fiind necesară şi utilă pentru ca inculpaţii să conştientizeze gravitatea faptelor şi să resimtă consecinţele comiterii acestora în plan personal, contribuind la modificarea atitudinii faţă valorile ocrotite de normele penale incriminatoare, precum şi la protejarea societăţii de astfel de încălcări.

Totodată, văzând dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată că natura infracţiunilor comise, infracţiuni de fals şi împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, denotă nedemnitatea inculpaţilor de a ocupa o funcţie publică în contextul în care în exercitarea unei funcţii de conducere al unei persoane juridice de drept privat au încălcat norme ce au ca scop ocrotirea încrederii publice în înscrisuri, dar mai ales care are ca obiect protecţia unor interese financiare, urmând a fi interzise, cu titlu de pedeapsă complementară şi exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. Cât priveşte pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. j) din C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a părăsi teritoriul României, solicitată de reprezentantul Ministerului Public, constată că aceasta nu este justificată în raport de natura faptelor, criteriu de apreciere prevăzut expres de art. 67 din C. pen.

Văzând dispoziţiile art. 65 alin. (1) din C. pen., se va interzice inculpaţilor cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor interzise cu titlu de pedeapsă complementară, urmând ca pedepsele stabilite să fie contopite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni.

Cuantumul pedepselor ce se impun a fi aplicate inculpaţilor nu poate fi evaluat izolat de modalitatea de individualizare a executării pedepsei, iar în această privinţă Înalta Curte consideră că dată fiind natura infracţiunilor nu se justifică izolarea inculpaţilor de societate în condiţiile în care scopul executării pedepselor este, potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni, prin executarea pedepselor urmărindu-se formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială, în vederea reintegrării în societate. Or, prevenţia specială se realizează prin însăşi hotărârea de condamnare şi consecinţele acesteia, respectiv imposibilitatea ocupării unei funcţii de administrator în cadrul unei societăţi comerciale ca urmare a aplicării acestei interdicţii cu titlu de pedeapsă complementară, iar datele ce caracterizează inculpaţii nu relevă un risc de reiterare a comportamentului infracţional care să justifice privarea de libertate, astfel încât dispunerea suspendării sub supraveghere a pedepsei corespunde criteriilor de individualizare şi dezideratului social urmărit prin condamnarea penală.

Ca atare, constatând întrunite condiţiile prev. de art. 91 C. pen., în condiţiile în care pedepsele rezultante aplicate sunt de 2 ani şi 2 luni închisoare, inculpaţii nu au mai fost condamnaţi anterior, iar în raport de persoana acestora, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile de îndreptare, aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpaţii nu vor mai comite infracţiuni, însă gravitatea faptei face necesară supravegherea conduitei lor. Curtea va obliga pe fiecare inculpat la măsurile de supraveghere obligatorii prev. de art. 93 alin. (1) şi va impune acestora obligaţia opţională prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., singura justificată prin raportare la fapte şi la persoana inculpaţilor. Totodată, va stabili pentru fiecare inculpat obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Pe latură civilă, Înalta Curte constată întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ. în contextul în care inculpaţii prin fapta ilicită reţinută în sarcina acestora, respectiv maniera frauduloasă în care au obţinut finanţarea nerambursabilă pentru încărcătorul frontal, au produs un prejudiciu părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, care constă în suma obţinută pentru a fi investită în proiectul de dezvoltare, sumă pentru obţinerea căreia nu erau îndeplinite condiţiile de eligibilitate.

Apărările inculpaţilor în sensul că ne aflăm în prezenţa unei executări necorespunzătoare a unui contract civil nu poate fi primită având în vedere caracterul fraudulos al mijloacelor folosite. Cât priveşte culpa funcţionarilor AFIR care nu ar fi efectuat verificări corespunzătoare, aceasta excedează prezentei cauze şi nu are aptitudinea de a exonera de răspundere pe inculpaţi.

Totodată, deşi prima instanţă a obligat inculpaţii la despăgubiri, a omis să menţioneze caracterul solidar al obligaţiei, motiv pentru care se impune reformarea hotărârii şi în această privinţă. Astfel, dispoziţiile art. 1369 alin. (1) din C. civ. prevăd expres că "Cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună ştiinţă, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o altă faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei."

Faţă de cele expuse, Înalta Curte va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Craiova, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

Va înlătură dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată şi va condamna pe inculpaţi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., precum şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma complicităţii în cazul B.

Va aplica inculpaţilor pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen., pe o durată de 2 ani, şi pedeapsa accesorie având acelaşi conţinut.

Se va proceda la contopirea pedepselor principale, complementare şi accesorii aplicate, potrivit regulilor de sancţionare a concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. şi art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia inculpaţii vor fi obligaţi să respecte măsurile obligatorii prev. de art. 93 alin. (1) C. pen., precum şi obligaţia prev. de art. 93 alin. (2) din C. pen. şi de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Pe latură civilă, va obliga, în solidar, pe inculpaţi la plata sumei de 183.750 RON şi dobânzile aferente calculate de la data de 23 iunie 2015 şi până la data stingerii obligaţiei către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, urmând a-i obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 24 din data de 7 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

Înlătură dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen. condamnă pe B. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 67 din C. pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. ca pedeapsă accesorie, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe B. la pedeapsa de 2 ani pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În temeiul art. 67 din C. pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. ca pedeapsă accesorie, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., aplică pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen., pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei.

În temeiul 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen., pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în conformitate cu 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare social derulat de către Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, la Biblioteca Judeţeană "S. şi BB." Craiova sau Teatrul pentru Copii şi Tineret "Colibri" Craiova.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen. condamnă pe inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 67 din C. pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen., interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. ca pedeapsă accesorie, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpata A. la pedeapsa de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. de documente ori

În temeiul art. 67 din C. pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. ca pedeapsă accesorie, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni închisoare, inculpata executând pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., aplică pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen., pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei.

În temeiul 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen., pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în conformitate cu 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare social derulat de către Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, la Biblioteca Judeţeană "S. şi BB." Craiova sau Teatrul pentru Copii şi Tineret "Colibri" Craiova.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Obligă, în solidar, pe inculpaţii B. şi A. la plata sumei de 183.750 RON şi dobânzile aferente calculate de la data de 23 iunie 2015 şi până la data stingerii obligaţiei către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Craiova rămân în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpaţii la plata sumei de 500 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 290 RON, rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2018.

Procesat de GGC - LM