Cassation scope limitation: no re-evaluation of factual evidence or legal qualification in sentence legality review

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 274 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/2014 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 188 din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 192 din C. pen.

În temeiul art. 188 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 16 ani şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., după terminarea executării pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Conform art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat, de 16 ani închisoare, durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 2 iunie 2014 la data de 24 iunie 2015.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

S-a luat act că partea civilă B. a renunţat la pretenţiile formulate.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 473 din 28 iunie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori - noul C. proc. pen., în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 274 din 20 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/2014, pe care a menţinut-o.

În temeiul art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin Decizia penală nr. 75 din 24 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din calea de atac.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat prezentul recurs în casaţie inculpatul A.

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. - "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În motivarea recursului în casaţie, a susţinut că i s-a aplicat o pedeapsă în afara limitelor legale întrucât, în principal, în mod greşit s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor în infracţiunea de ucidere din culpă.

În subsidiar, a menţionat că instanţa trebuia să dispună condamnarea sa pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

A mai apreciat că, în mod greşit, instanţa de apel nu s-a valorificat circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor sau de lovituri cauzatoare de moarte.

Totodată, a prezentat, pe larg, raportat la probe, la doctrină şi la jurisprudenţă, argumentele pentru care consideră că situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel nu este cea corectă şi motivele pentru care aceasta ar trebui reanalizată, cu consecinţa schimbării încadrării juridice într-una din variantele propuse şi, pe cale de consecinţă, a modificării limitelor de pedeapsă.

Prin Încheierea din data de 19 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 473 din 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Acest caz de casare se circumscrie doar conceptului de individualizare legală a pedepsei, aspect ce reiese din scopul recursului în casaţie, aşa cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 433 prin raportare la art. 447 din C. proc. pen. (examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate), din interpretarea gramaticală a textului, precum şi din reglementarea distinctă, în capitole diferite, a pedepselor şi a individualizării acestora.

Aprecierea legalităţii pedepsei în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată, instanţa de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

O pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune. Însă, există situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

Înalta Curte reţine că recurentul-inculpat A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 din C. pen., la pedeapsa închisorii de 16 ani şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., după terminarea executării pedepsei principale.

Conform dispoziţiilor art. 188 din C. pen., infracţiunea de omor se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cum în cauză nu au fost reţinute de către instanţa de apel împrejurări care să conducă la reducerea sau majorarea limitelor speciale prevăzute de textul de incriminare (art. 188 din C. pen.), pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată recurentului-inculpat A. se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 din C. pen.

Recurentul-inculpat susţine incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 12 alin. (1) al art. 438 din C. proc. pen. raportat la limitele pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) din C. pen. sau de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 din C. pen. şi la reţinerea, în cauză, a circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., apărări ce nu au fost considerate întemeiate şi avute în vedere de către instanţa de apel la stabilirea pedepsei aplicate acestuia.

Or, o analiză a probelor care au condus la concluzia că fapta săvârşită de către recurentul-inculpat se încadrează în elementele constitutive ale altei infracţiunii decât cea pentru care a fost condamnat, cu consecinţa schimbării încadrării juridice sau reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casaţie, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a stabili dacă recurentul-inculpat A. a avut sau nu reprezentarea rezultatului acţiunilor sale sau dacă a urmărit pe victima C., cu maşina pe imaş, sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea acesteia, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, respectiv dacă pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 din C. pen. se situează în limite legale.

Prin urmare, pedeapsa de 16 ani închisoare la care a fost condamnat recurentul-inculpat pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 din C. pen. este legală.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 473 din 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 mai 2019.

Procesat de GGC - LM