Drug trafficking: Exclusion of non-application of plea bargain penalty reduction from cassation review for statutory limit violations

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1283/F din data de 12 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul penal nr. x/2018, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

"În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi în referire la art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul A., necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa principală de 3 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., şi în referire la art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), şi) b C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 C. pen., şi în referire la art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 38 C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele principale şi complementare aplicate inculpatului A. acesta urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 3 ani şi 3 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din restul celeilalte pedepse, respectiv 1/3 din 3 ani, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa principală de 4 ani şi 3 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului A.

În temeiul art. 72 C. pen., compută durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la data de 14 iulie 2017 la 8 ianuarie 2018, când s-a constatat încetată de drept măsura arestului la domiciliu."

Pentru a pronunţa această sentinţă, în esenţă, judecătorul fondului a observat că activitatea ce face obiectul analizei prezentului dosar este structurată pe două paliere, unul reprezentat de inculpaţii B., C., D. şi E., iar cel de-al doilea de activitatea inculpaţilor F., A. şi G., între aceştia existând o legătură strânsă pe linia aprovizionării cu droguri în vederea vânzării lor.

În esenţă, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., instanţa de fond a constatat că, în drept, faptele acestui inculpat, de a executa în perioada 5 iulie 2017 - 6 iulie 2017, împreună cu F., activităţi ilicite de procurare fără drept de pe teritoriul Spaniei a cantităţii de 7.840,97 grame cannabis, în schimbul sumei de 12.600 euro, preţul fiind achitat de A., persoană care a identificat şi stabilit în prealabil deplasării în Spania, dealerul de droguri de risc, prin persoane interpuse, sumele de bani provenind în cote egale de la ambii inculpaţi, de a executa la data de 13 iulie 2017 activităţi ilicite de introducere fără drept pe teritoriul României de droguri de risc prin persoană interpusă împreună cu F., de a executa la data de 13 iulie 2017 activităţi ilicite de preluare a cantităţii de 7.840,97 grame cannabis şi de predare către F.

în scopul depozitării la adresa situată în Popeşti Leordeni, str. x, jud. Ilfov, destinaţia drogurilor de mare risc fiind comercializarea de către F., de a executa în cursul lunii februarie 2017 activităţi ilicite de procurare fără drept de pe teritoriul Spaniei a cantităţii de 1.000 grame cannabis, activităţi ilicite de introducere fără drept pe teritoriul României a cantităţii de 1.000 grame cannabis prin intermediul unui colet, activităţi ilicite de preluare, depozitare şi comercializare a cantităţii de cannabis către H., în schimbul sumei de 21.000 RON, de a executa la data de 9 februarie 2017 şi 14 februarie 2017 activităţi ilicite de încasare a sumei totale de 11.000 RON reprezentând contravaloarea cantităţii de 600 grame cannabis, de la H. prin persoane interpuse, în două tranşe respectiv la data de 9 februarie 2017 suma de 2000 RON prin intermediul numitului I. prin utilizarea serviciului J.

şi la data de 14 februarie 2017 suma de 9000 RON prin intermediul posesorului postului telefonic cu nr. 0721.xxxx (conducător auto/autocar), de a comercializa la data de 15 iunie 2017, 17 iunie 2017 şi 20 iunie 2017 cantitatea totală de 300 grame cannabis către K. la preţul de 35 RON/gram, în schimbul sumei totale de 10.500 RON, de a executa în cursul lunii iunie 2017 împreună cu inculpatul F. activităţi ilicite de procurare fără drept de pe teritoriul Spaniei a cantităţii de 1.000 grame cannabis în schimbul sumei de 2000 euro încasată de la inculpatul F.

şi activităţi ilicite de introducere fără drept pe teritoriul României a cantităţii de 1000 grame cannabis prin intermediul unui colet expediat pentru destinatarul L., coletul fiind expediat la data de 08 iunie 2017, ridicat de către inculpatul A. şi predat inculpatul F., de a executa la data de 13 iulie 2017 activităţi ilicite de deţinere fără drept, în autoturismul XX cu nr. de înmatriculare X a cantităţii de 0,22 grame cannabis depozitată într-o tabacheră inscripţionată M., în vederea consumului propriu, de a executa la data de 13 iulie 2017 activităţi ilicite de deţinere fără drept, în autoturismul YY a cantităţii de 1,83 grame cannabis depozitată într-o cutie metalică de culoare neagră, în vederea consumului propriu, drogurile de risc fiind găsite cu ocazia percheziţionării autoturismului la data de 25 iulie 2017, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În cauză, s-a mai reţinut faptul că prin coletul expediat la data de 8 iunie 2017 din Spania către România pentru beneficiarul L., s-a introdus în ţară cantitatea de 1.000 grame cannabis şi nu cantitatea de 2.000 - 3.000 grame cannabis aşa cum au menţionat inculpaţii, cu luarea în considerare a cantităţilor de droguri de risc comercializate de către F. şi A.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi inculpaţii F., G. şi A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 1167/A din 21 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a fost admis apelul Parchetului, a fost modificată sentinţa apelată în sensul celor decise de instanţa de apel cu privire la alţi inculpaţi şi totodată a fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate, iar cu privire la inculpatul A., s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 1283/F din data de 12 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Împotriva Deciziei penale nr. 1167/A din 21 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat, la data de 4 decembrie 2018, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen., decizia atacată fiindu-i comunicată inculpatului la data de 22 noiembrie 2018.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie formulate, apărarea inculpatului a criticat soluţia instanţei de apel de respingere a apelului declarat de inculpat fără a se aplica dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deşi se concretizase denunţul formulat de inculpat prin punerea în mişcare a acţiunii penală faţă de persoana denunţată de inculpat, aşa cum rezultă din actele dosarului, solicitare de altfel, formulată expres şi prin motivele de apel.

Astfel, s-a arătat că, în cazul în care s-ar fi făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, or, prin respingerea apelului inculpatului şi prin nereţinerea acestei cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă, cu jumătate, consideră că i-a fost agravată situaţia în propria cale de atac.

Prin urmare, apărarea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului A., fără reţinerea art. 19 din Legea nr. 682/2002, este nelegală, fiind în alte limite decât în cele prevăzute de lege, motiv pentru care, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie şi redozarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului pentru infracţiunile săvârşite.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 30 ianuarie 2019, când Completul de filtru C10 a stabilit termen la data de 15 martie 2019 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

La data de 1 martie 2019, prin fax, au fost transmise la dosar concluziile scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism asupra recursului în casaţie formulat de inculpat, iar originalul concluziilor scrise au fost înregistrate la dosar la data de 4 martie 2018.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 15 martie 2019, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 10 mai 2019, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul cauzei de recurs în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea literală a acestei dispoziţii legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Aşadar, prin sintagma mai sus menţionată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin Sentinţa penală nr. 1283 din 12 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia recurată, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi a art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la următoarele pedepse principale: de 3 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, în formă continuată; de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată şi de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Astfel, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 38 C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele principale şi complementare aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv de 3 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor reprezentând o treime din restul celorlalte pedepse de 2 ani şi 8 luni închisoare şi de 4 luni închisoare, dispunându-se astfel ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare.

Se reţine că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curţii de apel, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi astfel consideră că, fără a reindividualiza şi fără a redoza pedepsele prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedepsele aplicate inculpatului sunt nelegale.

Aşadar, prin prezenta cale extraordinară de atac, s-a criticat cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate în cauză inculpatului, susţinându-se nu că pedepsele stabilite sunt într-un alt cuantum decât cel prevăzut de lege, în accepţiunea cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale ca urmare a nereţinerii de către instanţa de apel a unei cauze de reducere a pedepsei.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurentului inculpat A. referitoare la neaplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât aceasta nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat şi anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., ca urmare a faptului că reţinerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei, fie în primă instanţă, fie în apel, numai acestea fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunţat şi a facilitat sau nu identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni.

Încadrarea juridică dată faptelor, reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Aşa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeaşi nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci şi a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator.

În cazul unor manifestări de voinţă ale inculpaţilor intervenite pe parcursul procesului penal, orientate spre obţinerea unui tratament sancţionator mai blând, conţinutul obiectiv al acestora nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casaţie, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reţinute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoaşterii acestuia direct pe calea recursului în casaţie.

Aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanţă la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecinţe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în sensul reducerii la jumătate a acestora şi stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Conform legii, dar şi a practicii judiciare, critica recurentului inculpat în sensul că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege.

Astfel de susţineri nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curţi legalitatea pedepsei aplicate în speţă prin raportare la particularităţile faptice reţinute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator, ceea ce excede scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

Înalta Curte menţionează că, dacă în cauză, instanţa de apel ar fi reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi, atunci s-ar fi putut considera că s-ar fi aplicat o pedeapsă nelegală, în accepţiunea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Or, această situaţie nu se regăseşte în contextul cauzei, întrucât instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor mai sus invocate de către recurent, aşa încât pe calea recursului în casaţie aplicarea lor ar excede cadrului legal al acestei căi extraordinare de atac.

Totodată, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar şi pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, în raport şi cu reducerea prevăzută de lege ca urmare a procedurii de recunoaştere a învinuirii.

Concluzionând, cum în concret toate argumentele formulate pe calea recursului în casaţie de faţă vizează individualizarea pedepselor aplicate ca urmare a nereţinerii unei cauze de reducere a pedepsei, rezultă că recursul în casaţie formulat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1167/A din 21 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1167/A din 21 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2019.

Procesat de GGC - LM