Concurrent vs. intermediate plurality of offenses: reclassification of penalties and suspension of prison sentence

Deliberând asupra apelului formulat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 155/P din 30 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. (cetăţean român, avocat în cadrul Baroului Bucureşti) la pedeapsa închisorii de 1 an şi 1 lună, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă din data de 13 mai 2014).

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen. a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată inculpatului A., prin Sentinţa penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 11 martie 2017, condamnare pronunţată după anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 44 alin. (1), (2) în referire la art. 39 alin. (1) pct. b din C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-a constatat pluralitatea intermediară de infracţiuni, relativ la cele trei infracţiuni comise de inculpat, aşa încât, potrivit dispoziţiilor ce reglementează concursul de infracţiuni, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 1 lună închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1/3 din 24 luni (12 luni + 12 luni), inculpatul urmând să execute 1 an şi 9 luni închisoare.

În baza art. 60 din C. pen. s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenţie.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 500 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. x/2016 din data de 26 ianuarie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut, în esenţă, că la data de 13 mai 2014 a condus autoturismul marca XXX, înmatriculat sub nr. Bxxxx pe str. x, din oraşul Măcin, judeţul Tulcea, având permisul reţinut de la data de 15 ianuarie 2013, ca urmare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform procesului-verbal din data de 15 ianuarie 2013 şi raportului de reţinere nr. x din data de 15 ianuarie 2013 al DGPMB Brigada Rutieră Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 5 iunie 2018, sub nr. x/2017.

Cu privire la competenţa materială după calitatea persoanei, s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 38 lit. d) din C. proc. pen., în considerarea calităţii de avocat în cadrul Baroului Bucureşti a inculpatului A.

Cauza a parcurs procedura Camerei Preliminare, constatându-se legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x din 26 ianuarie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., inculpatul precizând că nu are cereri sau excepţii de formulat.

Cercetarea judecătorească a început la data de 5 iunie 2018, Curtea de Apel Constanţa dând citire actului de sesizare a instanţei, aducând la cunoştinţa inculpatului fapta care face obiectul acuzării, iar la acelaşi termen inculpatul A. a arătat că recunoaşte fapta ce i se reţine în sarcină şi înţelege să uzeze de procedura recunoaşterii învinuirii ce i se aduce prin actul de inculpare.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost depuse de inculpat, la dosarul cauzei, mai multe înscrisuri, reprezentând copii ale certificatelor de naştere ale fiilor săi, dintre care unul e minor, copia cărţii de identitate a soţiei sale, precum şi un bilet de externare din spital ce vizează starea de sănătate a mamei sale, dar şi un cupon de pensie din care reies veniturile acesteia.

În continuare, instanţa de fond a observat că, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut, în fapt, că la data de 13 mai 2014, lucrătorii de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Măcin au oprit în trafic, pe strada x din Oraşul Măcin, autoturismul XXX, înmatriculat sub nr. Bxxxx, condus de inculpatul A., care circula cu viteza de 68 km/h, constatându-se cu acea ocazie că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule din data de 13 ianuarie 2014.

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a subliniat că la data de 13 mai 2014 s-a deplasat de la Bucureşti în loc. Cerna, din jud. Tulcea, pentru a rezolva anumite probleme personale, cu autoturismul pe care îl avea în folosinţă de la C., condus de martorul D., iar la întoarcere, la intrarea în Oraşul Măcin, martorului i s-a făcut rău, aşa că a decis să conducă autoturismul deşi cunoştea că avea suspendat dreptul de a conduce.

Audiat, martorul D. a confirmat susţinerile inculpatului, prezentând o reţetă medicală, ce poartă antetul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, din care a rezultat diagnosticul ce i-ar fi fost stabilit şi tratamentul prescris. Instanţa de fond a subliniat că, din Adresa cu nr. 11136 din data de 12 noiembrie 2015 a Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, reiese că martorul s-a prezentat la institut la data de 13 mai 2014, fiind consultat de un doctor din cadrul institutului, că starea de sănătate a acestuia nu era gravă, astfel că nu a fost internat în urgenţă, însă pentru că martorul nu e asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate nu a putut fi înregistrat în baza de date a institutului.

Referitor la momentul suspendării dreptului de a conduce al inculpatului, potrivit raportului de reţinere nr. x din data de 15 ianuarie 2013, permisul de conducere a fost reţinut de către agent E. din cadrul DGPMB Brigada Rutieră Bucureşti, întrucât cu o zi înainte, la data de 15 ianuarie 2013, inculpatul încălcase prevederile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, fiind depistat pe Calea x din mun. Bucureşti.

Inculpatului i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii din data de 15 ianuarie 2013, fiind condamnat de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa penală nr. 845/F din data de 28 mai 2015 la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, soluţie menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 304/A din 10 septembrie 2015, prin respingerea apelului formulat de inculpat, ca nefondat.

Ulterior, la data de 17 februarie 2017, prin Sentinţa penală cu nr. 143/PI a Curţii de Apel Timişoara, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. (faptă din data de 29 decembrie 2013), fiind anulată suspendarea sub supraveghere a pedepsei anterioare, iar în urma contopirii pedepselor, a rezultat o pedeapsă de 1 an închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, pedeapsă care a fost suspendată sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani, hotărâre definitivă prin neapelare la data de 11 martie 2017.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a recunoscut cu sinceritatea fapta comisă în prezenta cauză, înţelegând să uzeze de procedura recunoaşterii învinuirii ce i se aduce prin actul de inculpare, astfel că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Referitor la încadrarea juridică, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului A., care la data de 13 mai 2014, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare Bxxxx pe str. x, din oraşul Măcin, jud. Tulcea, având permisul reţinut din data de 16 martie 2013, ca urmare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

De asemenea, curtea de apel a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., dându-şi seama de caracterul antisocial al faptei sale, prevăzând consecinţele acesteia şi urmărind ca ele să se producă.

Totodată, s-a subliniat că potrivit art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. "Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal" iar conform dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., "Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat".

Deopotrivă, s-a constatat incidenţa art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. conform cărora:

"Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

La individualizarea pedepsei şi proporţionalizarea acesteia, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 din C. pen., potrivit cărora stabilirea duratei ori cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea infractorului, evaluarea având în vedere criteriile enumerate de legiuitor, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. Criteriile menţionate au fost analizate cumulativ pentru a aprecia în concret pedeapsa ce trebuie aplicată în vederea atingerii scopului şi funcţiilor pedepsei.

Astfel, s-a observat că inculpatul A., deşi a cunoscut caracterul ilegal al acţiunii sale, a condus, la data de 13 mai 2014, prin oraşul Măcin, jud. Tulcea, autoturismul cu nr. de înmatriculare Bxxxx, aflat în posesia sa, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat din data de 15 ianuarie 2013, nesocotind dispoziţiile legale prohibitive, fără teama de a fi sancţionat, cu toate că, având în vedere calitatea sa de avocat era printre primii chemaţi să le respecte.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul A. este avocat în Baroul Constanţa, are vârsta de 44 ani, este căsătorit şi are 2 copii, dintre care unul minor, este o persoană instruită, cu studii superioare, integrată în societate, însă nu se găseşte la prima confruntare cu legea penală, anterior comiterii faptei din prezenta cauză fiind condamnat tot pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Curtea de apel a observat că, deşi i-au fost aplicate, anterior, pedepse pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, inculpatul, care are calitatea de avocat, cunoscând cu siguranţă riscurile la care se supune dacă nu respectă legea, nu a înţeles să se îndrepte, manifestând o predilecţie pentru încălcarea legii şi un dispreţ profund pentru siguranţa circulaţiei rutiere pe drumurile publice.

Aşadar, în considerarea criteriilor generale de individualizare anterior arătate, instanţa de fond a apreciat că prevenirea săvârşirii de noi fapte penale şi formarea unei atitudini corecte, exemplare faţă de ordinea de drept şi normele de convieţuire socială pot fi atinse prin stabilirea unei pedepse de 1 an şi 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Totodată, în baza art. 97 alin. (1) din C. pen. a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 143/P din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin neapelare, la data de 11 martie 2017, condamnare pronunţată după anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 85/28 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 44 alin. (1), (2) în referire la art. 39 alin. (1) pct. b din C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-a constatat pluralitatea intermediară de infracţiuni, referitor la cele trei infracţiuni comise de inculpat, aşa încât potrivit dispoziţiilor ce reglementează concursul de infracţiuni, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 1 lună închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din 24 luni (12 luni + 12 luni) inculpatul urmând să execute 1 an şi 9 luni închisoare.

În baza art. 60 din C. pen. s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenţie, în ciuda comportamentului procesual corect al inculpatului, având în vedere însă perseverenţa infracţională a acestuia în comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni, precum şi faptul că nu se poate abţine să încalce legea, cu ignorarea clemenţei instanţelor care l-au judecat până în prezent şi care au considerat că-şi poate îndrepta conduita infracţională fără privare de libertate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 155/P din 30 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a formulat apel, în termen legal, inculpatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 27 decembrie 2018.

În motivele de apel depuse la data de 1 aprilie 2019, inculpatul A. a solicitat, în esenţă, să se constate că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor privind pluralitatea intermediară, faptele de care a fost acuzat în prezenta cauză fiind săvârşite în concurs cu cele pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de către Curtea de Apel Timişoara, respectiv de către Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, s-a invocat greşita individualizare a pedepsei principale stabilită faţă de inculpat, precum şi a modalităţii de executare a acesteia, solicitându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Analizând sentinţa apelată, atât din perspectiva criticilor formulate de către inculpatul A., dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, care, de altfel, nu a fost contestată de inculpat, reţinând, în esenţă, că în data de 13 mai 2014, A. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare Bxxxx pe str. x, din oraşul Măcin, jud. Tulcea, având permisul reţinut din data de 16 ianuarie 2013, ca urmare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a procedat la individualizarea cuantumului pedepsei (1 an şi o lună închisoare), raportat la pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, cât şi de datele privind persoana inculpatului, alături de posibilitatea reeducării acestuia prin prisma scopului pedepsei.

De altfel, se observă că, în prezenta cale de atac, apelantul inculpat A. nu a criticat situaţia de fapt ori cuantumul pedepsei stabilite de instanţa de fond, aspectele invocate vizând, pe de-o parte, nelegalitatea aplicării regimului sancţionator al pluralităţii intermediare, iar pe de altă parte, greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei. Ca atare, Înalta Curte urmează să evalueze aspectele de nelegalitate invocate şi, ulterior, criticile formulate cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Astfel, în ceea ce priveşte aspectele de nelegalitate invocate de apelant, se constată că, potrivit art. 44 alin. (1) din C. pen., există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni.

Totodată, potrivit art. 38 alin. (1) din C. pen. "Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.

În cauza dedusă judecăţii, se observă că, fapta imputată inculpatului A. a fost săvârşită în data de 13 mai 2014, respectiv înainte ca acesta să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre infracţiunile săvârşite anterior. În acest sens, trebuie subliniat că sentinţa penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din data de 15 ianuarie 2013) a rămas definitivă prin decizia penală nr. 304 din data de 10 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (pronunţată în Dosarul nr. x/2014). De asemenea, Sentinţa penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 29 decembrie 2013), a rămas definitivă prin neapelare, la data de 11 martie 2017.

Aşadar, în mod greşit, instanţa de fond a constatat pluralitatea intermediară de infracţiuni, referitor la cele trei fapte comise de inculpat, în cauză fiind incidente dispoziţiile care reglementează concursul de infracţiuni, întrucât, aşa cum s-a menţionat anterior, la data comiterii faptei deduse judecăţii (13 mai 2014), nu se pronunţase o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre cele două fapte săvârşite anterior (la data de 15 ianuarie 2013, respectiv la data de 29 decembrie 2013). Mai mult, inculpatul A. a fost condamnat definitiv, pentru prima dată, la aproximativ un an şi patru luni după săvârşirea faptei deduse judecăţii.

Prin urmare, având în vedere şi prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012, conform cărora tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă, instanţa fond trebuia să reţină, în cauză, dispoziţiile art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cele trei fapte comise de inculpat (două anterior intrării în vigoare a Noului C. pen., pentru care s-a stabilit că legea penală mai favorabilă este legea veche, şi una după intrarea în vigoare a legii noi) fiind concurente.

Analizând, în continuare, modalitatea de executare a pedepsei stabilită de curtea de apel, respectiv în regim de detenţie, faţă de criticile formulate în apel de către inculpatul A., Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a cuantificat judicios gravitatea concretă a faptei săvârşite, în raport de circumstanţele personale ale acestuia, în contextul cauzei impunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 din C. pen., respectiv: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mari mare de un an; inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În acest sens, Înalta Curte reţine că fapta săvârşită de inculpat este, într-adevăr, gravă, acesta conducând un autovehicul pe drumurile publice deşi avea permisul reţinut, ca urmare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, însă, în contextul concret al cauzei, nu se poate face abstracţie de conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, acesta asumându-şi consecinţele faptei comise şi contribuind la buna desfăşurare a procesului penal. De asemenea, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că la data comiterii infracţiunii cercetate în prezenta cauză (13 mai 2014), inculpatul nu era condamnat pentru niciuna dintre cele două fapte săvârşite anterior (fapte care, aşa cum s-a reţinut în cele ce preced, sunt concurente cu infracţiunea dedusă judecăţii în prezentul dosar). Ca atare, nu se poate susţine că inculpatul a ignorat clemenţa instanţelor care l-au judecat până în prezent şi care au considerat că-şi poate îndrepta conduita infracţională fără privare de libertate, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, întrucât, aşa cum s-a menţionat anterior, la momentul comiterii faptei deduse judecăţii nu se dispusese vreo hotărâre definitivă în ceea ce-l priveşte, pentru infracţiunile săvârşite anterior.

Totodată, Înalta Curte constată că se justifică schimbarea modalităţii de executare stabilită de prima instanţă şi în raport de circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv vârsta acestuia (44 de ani), ocupaţia (avocat în Baroul Constanţa), faptul că este instruit, integrat şi apreciat în societate (aşa cum rezultă din caracterizările aflate la dosar Înalta Curte), este căsătorit şi are 2 copii, dintre care unul minor. Referitor la nivelul de educaţie al inculpatului, Înalta Curte reţine că, într-adevăr cunoştinţele juridice pe care inculpatul le deţine pot conferi o gravitate sporită faptei sale, însă tot acestea, raportat la conduita ulterioară a inculpatului, conduc la concluzia că a înţeles pe deplin consecinţele conducerii unui autoturism pe drumurile publice deşi exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. Astfel, se observă că inculpatul a recunoscut acuzaţia penală (a beneficiat de procedura prevăzută de art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.) şi a arătat că regretă fapta săvârşită. Or, înţelegerea gravităţii faptei săvârşite şi a urmărilor pe care le-ar fi putut avea aceasta constituie premise ale reformării atitudinii inculpatului faţă de normele penale.

În plus, raportat la datele cauzei, Înalta Curte consideră că aplicarea unei pedepse cu închisoarea constituie un avertisment sever pentru inculpat, iar suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va duce la îndreptarea inculpatului, rolul de constrângere şi scopul pedepsei putând fi realizate în această modalitate.

Aşadar, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 91 din C. pen., tocmai ca urmare a valorificării circumstanţelor personale ale inculpatului, scopul pedepsei putând fi atins, aşa cum s-a reţinut anterior, şi fără executarea acesteia, dar sub o strictă supraveghere.

În consecinţă, având în vedere toate aspectele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 155/P din 30 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018 şi va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte constatarea pluralităţii intermediare de infracţiuni şi aplicarea art. 60 din C. pen.

Va constata că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care s-au pronunţat Sentinţa penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 (infracţiune din data de 29 decembrie 2013) şi Sentinţa penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (infracţiune din data de 15 ianuarie 2013).

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an şi două luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 în pedepsele componente de câte un an închisoare şi sporul de două luni.

În baza art. 38 din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. va contopi pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 (infracţiune din data de 29 decembrie 2013) şi pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (infracţiune din data de 15 ianuarie 2013) şi va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 an şi o lună închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul urmând să execute 1 an şi 9 luni închisoare.

Conform art. 91, 92 din C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 9 luni pe un termen de supraveghere de 4 ani.

Conform art. 97 alin. (2) din C. pen. termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv 10 septembrie 2015.

Conform art. 93 din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune de la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 93 alin. (2) din C. pen., va impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

Conform art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, la Direcţia Pieţe şi Gestionare activităţi comerciale sector IV Bucureşti sau în cadrul primăriei Municipiului Bucureşti, Administraţia lacuri parcuri şi agrement, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 155/P din 30 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte constatarea pluralităţii intermediare de infracţiuni şi aplicarea art. 60 C. pen.

Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care s-au pronunţat Sentinţa penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 (infracţiune din data de 29 decembrie 2013) şi Sentinţa penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (infracţiune din data de 15 ianuarie 2013).

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi două luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 în pedepsele componente de câte un an închisoare şi sporul de două luni.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. contopeşte pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 143/PI din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă, prin neapelare, la data de 11 martie 2017 (infracţiune din data de 29 decembrie 2013) şi pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 85 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (infracţiune din data de 15 ianuarie 2013) şi aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi o lună închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul executând 1 an şi 9 luni închisoare.

Conform art. 91, 92 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 9 luni pe un termen de supraveghere de 4 ani.

Conform art. 97 alin. (2) Cod termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv 10 septembrie 2015.

Conform art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune de la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 93 alin. (2) C. pen., impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul prestează o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, la Direcţia Pieţe şi Gestionare activităţi comerciale sector IV Bucureşti sau în cadrul primăriei Municipiului Bucureşti, Administraţia lacuri parcuri şi agrement, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM