Abusive expropriation under Law 10/2001: scope of restitution limited by land registry constitutive effect and registration errors

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 4 aprilie 2005, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 530 din 28 februarie 2005, emisă de intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin care a fost respinsă cererea sa de restituire în natură a imobilului sau de acordare de despăgubiri băneşti, pentru motivul că preluarea imobilului nu s-a făcut abuziv, întrucât autorii săi ar fi fost îndestulaţi prin preţul primit în baza Decretului nr. 223/1974, solicitând desfiinţarea acesteia şi restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Feldioara, judeţul Braşov, intabulat în CF x Feldioara nr. top. x, cu drept de folosinţă asupra terenului pe durata existenţei construcţiei sau acordarea de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri băneşti, reprezentând echivalentul valoric al imobilului.

Prin Sentinţa nr. 1512 din 20 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia.

Prin Decizia nr. 439 din 13 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul contestatorului A., împotriva sentinţei.

Prin Decizia nr. 3131 din 18 aprilie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursul contestatorului împotriva acestei decizii şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, reţinând că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, astfel că acesta intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.

Dosarul a fost reînregistrat astfel pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2008.

La data de 9 februarie 2010, contestatorul a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului construcţie compus din două corpuri de clădire, şopron, grajd, şură şi teren construit şi neconstruit, în suprafaţă de 1.315 mp şi, de asemenea, a solicitat rectificarea înscrierii suprafeţei de teren în cartea funciară. Această precizare a fost făcută după depunerea la dosarul cauzei a rapoartelor de expertiză, ca urmare a concluziilor acestora cu privire la suprafaţa de teren şi la construcţiile ce au fost identificate.

La termenul de judecată din data de 27 septembrie 2010, intimatul a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii precizatoare, în raport de dispoziţiile prevăzute de art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Sentinţa nr. 1514 din 11 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţia tardivităţii formulării cererii precizatoare, invocată de intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi contestaţia precizată formulată de contestatorul A., reţinând că reclamantul nu a dovedit calitatea de moştenitor de urma defuncţilor A. şi B.

Prin Decizia nr. 411A din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul reclamantului; a schimbat în tot sentinţa apelată; a admis contestaţia şi a dispus anularea Dispoziţiei nr. 530 din 28 februarie 2005 a Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe care l-a obligat să emită o nouă dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii în natură pentru imobilul din judeţul Braşov comuna Feldioara, str. x, format din construcţie.

Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut, în urma probatoriului administrat în apel că, în cauză, sunt îndeplinite dispoziţiile art. 23 din H.G. nr. 250/2007, apelantul contestator făcând dovada de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul preluat în mod abuziv de către stat din proprietatea autorilor săi, imobil ce se află în continuare în posesia Statului Român.

Ulterior pronunţării acestei decizii, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei de apel la data de 8 iulie 2011, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor, completarea Deciziei civile nr. 411A din 13 aprilie 2011.

În motivarea acestei cereri, apelantul a arătat că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea formulată la data de 11 iulie 2011, apelantul a solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 411 A/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 2811 C. proc. civ., în sensul de a se preciza dacă intimatul este obligat să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului din judeţul Braşov, comuna Feldioara, str. x, format din construcţie.

La data de 18 iulie 2011, petiţionarul A. a depus o cerere de precizare a cererii de completare a Deciziei civile nr. 411A/2011, în sensul că a solicitat să se dispună şi cu privire la omisiunea instanţei de a se pronunţa referitor la dreptul de folosinţă special asupra terenului restituit în natură, intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, respectiv componenţa imobilului construcţie, restituit în natură.

Prin Decizia nr. 711A din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 411A/2011, dispunându-se restituirea în natură a construcţiei, iar nu obligarea pârâtului să acorde măsuri reparatorii în natură; a respins cererea de completare a dispozitivului în ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, ca şi cererea precizatoare privind acordarea dreptului de folosinţă specială asupra terenului.

Curtea de apel a constatat că cererea de completare a dispozitivului referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât nu a fost efectuată dovada onorariului de avocat, luând în considerare şi faptul că acesta nu s-a prezentat niciodată în faţa instanţei pentru susţinerea cauzei.

Curtea de apel a dispus lămurirea dispozitivului deciziei, în sensul înlocuirii dispoziţiei referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în natură, cu aceea de obligare a pârâtului să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului - construcţie situată în judeţul Braşov, comuna Feldioara, str. x.

Instanţa de apel a respins cererea precizatoare a celei de lămurire a dispozitivului formulată la data de 18 iulie 2011, privind acordarea unui drept de folosinţă asupra terenului pe durata existenţei construcţiei, cât şi intabularea în cartea funciară a construcţiei şi terenului, apreciindu-se că apelantul a făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru construcţie, iar intabularea imobilului urmează să aibă loc în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 7/1996; pe de altă parte, dreptul de folosinţă asupra imobilului nu a făcut obiectul contestaţiei la dispoziţia de respingere a Notificării nr. x din 28 februarie 2005, astfel că instanţa nu s-a putut pronunţa decât în ceea ce priveşte cererile formulate prin notificare referitoare la restituirea în natură a imobilului - construcţie.

Reclamantul a formulat recurs împotriva ambelor decizii ale instanţei de apel, iar pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a promovat recurs împotriva Deciziei civile nr. 411A din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin Decizia nr. 5645 din 21 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile, a casat ambele decizii şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că prin soluţiile anterioare pronunţate în cauză s-a dat dezlegare în drept unor aspecte ale pricinii, astfel: s-a stabilit prin decizia de casare că imobilul ce face obiectul notificării intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind preluat în baza Decretului nr. 223/1974, ceea ce îl circumscrie unei preluări abuzive potrivit art. 2 lit. h) din Legea 10/2001; s-a confirmat calitatea recurentului-reclamant de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, constatându-se prin decizia recurată că reclamantul este moştenitor al autorilor săi deposedaţi abuziv, după cum s-a reţinut şi dovedirea dreptului de proprietate al acestora.

Totodată, instanţa de apel a procedat şi la corecta identificare a măsurii reparatorii, constând în restituirea în natură a imobilului, având în vedere că acesta se află în posesia unei unităţi deţinătoare dintre cele enumerate de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (Ministerul Administraţiei şi Internelor) şi, în plus, nu s-a indicat şi nici identificat vreun impediment legal la măsura restituirii în natură.

Înalta Curte a constatat a fi fondate atât criticile reclamantului, cât şi ale pârâtului cu privire la neidentificarea imobilului supus restituirii şi întinderea dreptului reclamantului, ceea ce decurge dintr-o incompletă stabilire a situaţiei de fapt de către instanţa de apel.

Într-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, instanţei de apel i se impunea concluzia dovedirii dreptului de proprietate al autorilor reclamantului nu numai pentru construcţie, aşa cum a reţinut, ci şi pentru teren (800 mp), date fiind şi dispoziţiile art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, recurentul-reclamant solicitând măsuri reparatorii pentru ambele componente ale proprietăţii autorilor săi, iar curtea de apel era ţinută să se pronunţe în limitele învestirii sale, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În ce priveşte întinderea dreptului de proprietate pentru care urmează a se dispune restituirea în natură (pentru teren fiind, într-adevăr, incidente prevederile art. 2 Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002 care prevăd vocaţia reclamantului doar la un drept de folosinţă special cu privire la teren, dată fiind cetăţenia germană a acestuia), reprezintă o chestiune neelucidată de instanţa de apel atât cu privire la teren, cât şi cu privire la construcţie.

Cu referire la teren, s-a constatat că dispoziţiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 se opun a recunoaşte reclamantului întinderea unui drept (drept de folosinţă, în cazul său) dincolo de limita celor 800 mp, suprafaţă corespunzătoare nr. top. x din CF Feldioara, astfel încât, expertiza topo va trebui refăcută pentru identificarea celor 800 mp în limita celor 1.212 mp determinaţi de expert ca fiind ocupaţi de pârât ca teren aferent acestui imobil; urmând ca expertul topograf să identifice suprafaţa de 800 mp (sau 250 mp) pornind de la amplasarea pe teren a construcţiilor vechi ce au aparţinut autorilor reclamantului, iar nu a celor eventual edificate de pârât după preluare.

Totodată, în rejudecare, instanţa de apel va fi ţinută să lămurească dacă măsura restituirii acestuia (sub forma dreptului de folosinţă special) poate privi întreaga suprafaţă de 800 mp sau doar cea de 250 mp, date fiind menţiunile din Decizia nr. 399/1988 emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, potrivit căreia doar 250 mp teren şi casa cu anexele gospodăreşti au fost preluaţi prin aplicarea acestui act normativ, în timp ce această decizie menţionează că "restul terenului în suprafaţă de 550 mp rămâne în proprietatea CAP Feldioara."

Cu referire la construcţie, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a identificat-o (pe teren aflându-se în prezent mai multe construcţii) şi nu i-a indicat compunerea, iar dintre edificiile ce se află pe terenul de 1.212 mp (identificat de expertul topo, cu depăşirea titlului autorilor reclamantului) nu se poate şti care dintre construcţii este cea supusă restituirii.

Înalta Curte a înlăturat, ca nefondată, critica recurentului privind nelegala soluţionare a cererii de intabulare a dreptului său de proprietate (asupra construcţiei), întrucât în mod corect instanţa de apel a constatat că acesta va trebui să se adreseze cu o cerere necontencioasă oficiului de carte funciară competent pentru înscrierea dreptului său, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 7/1996 nefiind incidente; considerentele sunt pe deplin valabile şi în ce priveşte înscrierea dreptului de folosinţă special ce va fi recunoscut reclamantului în condiţiile art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002.

Pe de altă parte, în rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere şi critica pârâtului privind obligaţia de restituire a despăgubirilor încasate de către autorii reclamantului la momentul preluării imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, în aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin Decizia nr. 702/A din 8 iunie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul reclamantului; a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis în parte contestaţia completată; a anulat dispoziţia nr. 530/28 februarie 2015 şi a obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului din comuna Feldioara, judeţul Braşov, alcătuit din construcţiile C1, C2, C3 şi C5 în suprafaţă totală construită de 546 mp, conform raportului de expertiză topografică efectuat de expert C., a constituit un drept de folosinţă specială asupra terenului identificat prin acelaşi raport de expertiză în limita a 800 mp şi a obligat pe apelant să restituie despăgubirea actualizată la data plăţii a sumei de 35.000 RON primită cu titlu de despăgubire; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a obligat pe apelant la achitarea diferenţei de onorariu de 3.000 RON către BLET de pe lângă Tribunalul Braşov; a obligat pe pârât la cheltuieli de judecată parţiale către apelant, în sumă de 4.600 RON fond şi 7.500 RON în apel.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că bunicul apelantului, A., deţinea în proprietate potrivit înscrierilor în CF x Foile A şi B la nivelul lui septembrie 1969 un imobil în comuna Feldioara de 2.464 teren şi construcţii, fiind înscris în Foaia A a cărţii funciare la nr. topografic x un imobil alcătuit casă de piatră din teren şi teren cu destinaţie curte de 1.249,2 mp (347 stânjeni de pământ), iar la nr. top. x teren cu destinaţie grădină intravilan de 1.296,8 mp (388 de stânjeni).

În Foaia B din CF x s-a înscris la poziţia 2, la data de 21 octombrie 1969, (în temeiul contractului de vânzare-cumpărare şi de dezmembrare sub semnătură privată din 11 octombrie 1969 a unei părţi din imobilul înscris la CF x sub nr. top x, de către bunicul apelantului, A.), menţiunea vânzării către tatăl apelantului, A. şi soţia acestuia, B.-părinţii apelantului A. - a unei case de locuit formate din două corpuri, şopron, grajd, şi şură şi a curţii, teren de 800 mp teren şi dezmembrarea nr. topografic x în: nr. top. x compus din respectiv a unei case de locuit formate din două corpuri, şopron, grajd, şi şură şi a curţii-teren de 800 mp teren, şi în nr. top. x, compus din curte şi grădină.

La imobilul nr. top. x s-a menţionat direct, fără a opera vreo înscriere de comasare a proprietăţilor de la 101/2 cu 102) că însumează 1.845 mp, din unirea restului de suprafaţă din 101, respectiv a nr. top x de (1.249,2 mp - 800 mp vânduţi), adică a circa 500 mp, cu restul de teren de la nr. top. x, teren cu destinaţie grădină intravilan de 1.296,8 mp; la A3 din CF x s-au intabulat 1.845 mp, rezultaţi din însumarea aproximativă a circa 500 mp cu circa 1.297 mp (pentru numărului topografic x nu s-a operat deci în cartea funciară CF x comasarea terenului cu nr. top x de 500 mp cu cel cu nr. top x de 1.249,2 mp). La B4 din CF x s-a intabulat dreptul de proprietate a CAP Feldioara asupra imobilului cu nr. top x şi a celui 101/2 direct sub nr. top x la cererea bunicului apelantului, potrivit menţiunilor din CF.

Totuşi, potrivit Adeverinţei nr. x/1969 a CAP Feldioara, certificatului Comitetului Executiv al Consiliului popular al Comunei Feldioara din 16 septembrie 1969 şi schiţei topografice anexate la raportul de expertiză topografică nou efectuat de expert C., şi întocmite anterior şi în scopul vânzării către tatălui apelantului, A. şi către soţia acestuia B.-părinţii apelantului A. - a imobilului în litigiu, rezulta clar că terenurile intravilane înscrise în CF x ale lui A., bunicul apelantului, care avea calitatea de cooperator, de 1.249,2 mp şi 1.363 mp erau la momentul anului 1969 în proprietatea CAP Feldioara, cu excepţia a 800 mp care sunt proprietatea bunicului apelantului şi rezulta şi aşezarea terenurilor proprietatea bunicului apelantului, terenul cu nr. top. x, fiind în prelungirea terenului cu nr. top x care la rândul lui era în prelungirea terenului ce urma a fi înstrăinat către părinţii apelantului, 101/1. Şi în schiţa de la dosarul Curţii de Apel Braşov, rezultă că cele două corpuri de locuit aveau 113,4 mp, respectiv 57,4 mp, grajduri de 162 mp şi 20 mp, cuptor şi 26,2 mp, şură de 135 mp în fundul curţii pe hotarul cu proprietatea de la nr. top x) şi curte de 265 mp, în total terenul construit şi neconstruit fiind de 800 mp.

Apoi, s-a deschis CF x Feldioara, unde în foaia A şi B la poziţia 1 este menţionată proprietatea părinţilor apelantului asupra nr. top x reprezentând casă de locuit şi curte, iar la poziţia 3, respectiv 4 din foile B şi C ale CF menţionate se notează sub nr. x din 29 martie 1989 că în baza Adresei nr. x din 23 februarie 1980 a D. şi Deciziei nr. 399 din 21 mai 1988 a Cons. Popular al Judeţului Braşov, se înscrie în favoarea statului dreptul acestuia de proprietate asupra 250 mp teren şi a locuinţei şi anexelor gospodăreşti, iar restul de 550 mp de teren rămâne în proprietatea CAP Feldioara. La poziţia 4 din Foaia C se menţionează transmiterea dreptului de administrare operativă asupra imobilului alcătuit de 250 mp teren şi a locuinţei şi anexelor gospodăreşti de către D. în favoarea Ministerului de Interne, Inspectoratul Judeţean Braşov.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 107 din 18 februarie 1989 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Braşov se decide transmiterea din administrarea D. către Ministerului de Interne, Inspectoratul Judeţean Braşov imobilul proprietatea părinţilor apelantului, din fosta strada 23 august, nr. 57 a două corpuri de casă şi anexe de 720 mp şi a terenului de 555 mp, totalizând 1.275 mp construiţi şi neconstruiţi.

Din coroborarea tuturor înscrisurilor noi dispuse în faza rejudecării apelului pentru lămurirea situaţiei juridice a suprafeţelor de teren de 250 mp proprietatea statului şi acelei de 550 mp, suprafeţe aflate în proprietatea autorilor apelantului, cu cele anexate celui de-al doilea raport topografic refăcut de către expert C., cu raportul de expertiză construcţii, instanţa de apel a constatat că intabularea cotei de 11/16 din terenul de 800 mp, corespunzând suprafeţei de 550 mp de teren din cel de 800 mp în favoarea CAP Feldioara a fost întocmită înafara vreunui act decizional justificativ care să ateste transmiterea proprietăţii asupra acestui teren în favoarea CAP Feldioara şi s-a întemeiat pe o eroare rezultând din identitatea numelui tatălui apelantului cu cel al bunicului apelantului dat fiind faptul că circa 500 mp din proprietatea bunicului apelantului din CF x nr. top x, compus din curte şi grădină, proprietatea rămasă după dezmembrarea din 1969 nu a fost menţionată distinct în CF x ca suprafaţă şi nici nu s-a operat vreo înscriere de comasare a proprietăţilor cu nr. top x cu cea cu nr. top. x, proprietăţi trecute în proprietatea CAP Feldioara ca reprezentând 1.845 mp, din unirea restului de suprafaţă din nr. top. x, respectiv a nr. top x cu cel cu nr. top. x de circa 1250 mp, iar această suprafaţă menţionată ca fiind 1.845 mp, în loc de 1.750 cât rezulta din totalizarea celor două proprietăţi, este cea care în mod cert a trecut în proprietatea CAP Feldioara.

Această concluzie rezultă şi din faptul că întreaga proprietate justificată cu CF x Feldioara, nr. top x a părinţilor apelantului, cuprinzând suprafaţă de teren de 800 mp şi construcţiile edificate pe aceasta, au rămas în administrarea intimatei Ministerului de Interne IPJ Braşov fără emiterea unui act juridic justificativ al transmiterii dreptului de administrare de la pretinsul proprietar CAP Feldioara, şi din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză (adresele OCPI Braşov, adresele Primăriei Feldioara, SC E. etc) rezultă că pentru suprafaţa de 550 mp corespunzând cotei de 11/16 mp nu s-a justificat niciodată trecerea în proprietatea CAP Feldioara şi nici nu s-a aflat vreodată în posesia CAP Feldioara ci a trecut în fapt în proprietatea statului român şi în administrarea D., astfel cum rezultă din Decizia nr. 107 din 18 februarie 1989 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Braşov, prin care se transmite din administrarea D., către Ministerul de Interne, Inspectoratul Judeţean Braşov, imobilul proprietatea părinţilor apelantului, din fosta strada 23 august, nr. 57 dar şi teren şi construcţii suplimentare, respectiv două corpuri de casă şi anexe de 720 mp şi a unui teren de 555 mp, totalizând 1275 mp construiţi şi neconstruiţi (autorii apelantului deţinuseră în proprietate 800 mp construiţi şi neconstruiţi, restul de 475 mp teren construit şi neconstruit rezultând din vecinătatea imobilului notificat cu alte imobile alăturate aflate în administrarea D. (probabil cu terenul cu nr. top. x, trecut în proprietatea CAP Feldioara în anul 1969 fără comasare, ca urmare a cererii de intrare în CAP a bunicului apelantului, cum rezultă printre altele din adeverinţa nr. x/1969 a CAP Feldioara anexă la raportul topografic refăcut de C. coroborată cu înscrierea din Foaia B poziţia 4 din CF x pentru 1.845 mp, dacă acest teren fusese transmis D., aspect care nu este relevant în cauză).

Instanţa de apel a reţinut că intabularea suprafeţei de 550 mp la CAP Feldioara fie s-a datorat erorii mai sus menţionate, pe care intimatul, titular al dreptului de administrare încredinţat de stat, nu avut niciodată interesul să o rectifice, câtă vreme altminteri nu ar fi putut justifica trecerea în proprietatea tabulară a statului a 800 mp construiţi şi neconstruiţi prin Decizia nr. 399 din 21 mai 1988 decât pentru 250 mp teren şi pentru locuinţa şi anexele gospodăreşti, iar pentru restul de 550 mp de teren ar fi rezultat că au trecut de fapt în proprietatea statului şi ulterior în administrarea sa de fapt. Mai mult, nici potrivit art. 5 din Statutul CAP şi art. 17 alin. (7) din Legea nr. 58/1974 nu se poate considera că se justifică înscrierea proprietăţii CAP suprafeţei de 550 mp deoarece aceste texte prevedeau că suprafaţa ce depăşea 250 mp se includea în calculul lotului atribuit în folosinţă.

Din coroborarea adreselor menţionate privind situaţia juridică a terenului, cu concluziile raportului de expertiză construcţii efectuat de către expert F. şi cu raportul topografic refăcut de C., instanţa de apel a reţinut că pe terenul identificat de către expertul topograf ca fiind folosit de către intimat şi având în fapt o suprafaţă de 1.171 mp, se află edificate cinci construcţii, în suprafaţă totală construită desfăşurată are 732 mp, şi având amprenta la sol de 664 mp respectiv: construcţia C 1 casă de locuit cu anexe 2 magazii şi 2 grajduri cu suprafaţă construită la sol de 354 mp şi suprafaţă desfăşurată de 422 mp, despre care în expertiza de construcţii se menţionează că are o vechime de peste 60 de ani; construcţia C 2 casă de locuit corp 2 cu anexe cu suprafaţă construită la sol de 93 mp şi suprafaţă desfăşurată de 93 mp despre care în expertiza de construcţii se menţionează că are o vechime de peste 60 de ani, parţial posibil de 40 de ani; construcţia C 3 şopron cu suprafaţă construită la sol de 20 mp şi suprafaţă desfăşurată de 20 mp; construcţia C 4 şură parţial prăbuşită amplasată în spatele curţii cu suprafaţă construită la sol de 186 mp şi suprafaţă desfăşurată de 180 mp, cu vechime de peste 60 de ani; construcţia C 5 şopron de lemn amplasată în dreapta curţii cu suprafaţă construită la sol de 11 mp; chioşc din lemn de 7,73 mp vechi de un an.

Aceste suprafeţe construite, potrivit concluziilor rapoartelor construcţii coroborate cu cea topografică refăcută (cu excepţia chioşcului din lemn deci demontabil şi construcţiei C4) sunt realizate anterior anului 1988, când au fost preluate de la autorii apelantului (şi chiar şi construcţia C4 edificată pe terenul proprietatea învecinată) fac parte din cei 700,88 mp construiţi menţionaţi ca fiind preluaţi de stat, potrivit concluziilor raportului de construcţii, şi corespund parţial cu cele în suprafaţă de 532 mp construiţi menţionaţi în CF x Fila B poziţia 2 (potrivit concluziilor raportului de construcţii), în care figurează componenţa construcţiilor ca fiind: casă de locuit cu două corpuri, şopron, grajd, şi sură; în schiţa din 1969 de la dosarul Curţii de Apel Braşov ce a stat la baza înscrierii nr. 2824/1969 în CF nr. x de la poziţia 2 Foaia B se menţionează suprafeţele construcţiilor ca fiind, după cum menţionează şi expertul construcţii Scrada L.: cele două corpuri de locuit aveau 113,4 mp, respectiv 57,4 mp, 2 grajduri 162 mp şi 20 mp, cuptor de 18 mp şi şură de 135 mp în fundul curţii pe hotarul cu proprietatea de la nr. top x şi curte de 265 mp, în total terenul construit şi neconstruit fiind de 800 mp. Expertiza în specialitatea construcţii a concluzionat că pe perioada deţinerii de către intimat nu s-au efectuat lucrări de demolare sau de edificare sau extindere de construcţii, că nu s-au identificat corpuri noi de clădire edificate după 1988, doar C1 şi C2 fiind amenajate; a rezultat că C1 şi C2 sunt ocupate de postul de Poliţie Feldioara.

Instanţa de apel a înlăturat susţinerile apelantului din cererea precizatoare formulată în apel şi concluziile raportului de expertiză topografică efectuat de expert C. prin care se stabileşte, contrar prevederilor art. 17 din Decretul nr. 115/1938, că întinderea dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea autorilor apelantului ar fi de fapt de 1.171 mp, şi nu cea de 800 mp menţionată în cuprinsul CF x Feldioara, nr. top x, suprafaţa imobilului cu nr. top. x fiind determinată şi înscrisă în CF eronat deoarece nu au fost efectuate măsurători la momentul preluării imobilului, întrucât, consideră expertul, suma suprafeţelor construcţiilor este de 664 mp faţă de 250 mp trecută în decizia de preluare.

Aceasta întrucât autorii apelantului, A. şi B. s-au întemeiat în prezentul litigiu pe dreptul lor de proprietate pe înscris în CF x a localităţii Feldioara nr. top. x, care privea o suprafaţă de teren de 800 mp şi construcţiile edificate pe această suprafaţă de teren, iar potrivit dispoziţiilor art. 17 din Decretul nr. 115/1938, în sistemul cărţilor funciare, intabularea are efect constitutiv, neputându-se susţine că dreptul intabulat este mai întins în lipsa rectificării înscrierii tabulare. Apoi, potrivit dezlegării date prin ultima decizie de casare, obligatorie pentru instanţa de rejudecare, s-a statuat clar că textul legal indicat şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 se opun a se recunoaşte reclamantului întinderea unui drept (drept de folosinţă, în cazul său) dincolo de limita celor 800 mp, suprafaţă corespunzătoare nr. top. x din CF Feldioara. De asemenea, după cum rezultă din Notificarea nr. x/2001 expediată de Executor Judecătoresc din Braşov, aflată la fila x din volumul III al dosarului de apel apelantul a solicitat unităţii deţinătoare a imobilului restituirea în natură a imobilului alcătuit din construcţii şi teren în suprafaţă de 800 mp invocând dreptul său de proprietate intabulat în CF x a localităţii Feldioara nr. top. x, or în CF menţionată erau înscrişi părinţii apelantului cu 800 mp şi construcţii. Dacă la momentul preluării imobilului proprietatea autorii apelantului, nu s-au efectuat măsurători, acest lucru se datorează faptului că întinderea suprafeţei imobilului rezultă din înscrierile din CF, ce au efect constitutiv al dreptului de proprietate, sens în care la acel moment nici nu era necesară vreo măsurare a proprietăţii preluate şi nu pot conduce la concluziile dorite de către apelant, respectiv acelea potrivit cărora ar fi îndreptăţit să dobândească teren pentru care n-a formulat notificare şi pe care nu-l justifică cu înscrierile în CF.

În aplicarea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi potrivit planului de amplasament anexă la raportului de expertiză topografică efectuat de expert C., instanţa de apel a constatat că pârâtul trebuie să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului din comuna Feldioara, judeţul Braşov, alcătuit din construcţiile C1, C2, C3 şi C5 în suprafaţă totală construită (desfăşurată) de 546 mp şi cu amprenta la sol de 468 mp conform raportului de expertiză topografică efectuat de expert C. şi să constituie un drept de folosinţă specială asupra terenului identificat prin acelaşi raport de expertiză în limita a 800 mp din cei 1.171 mp măsuraţi de expert. Instanţa de apel nu a obligat pârâtul a restitui construcţia C4 reprezentând şura parţial prăbuşită în suprafaţă construită desfăşurată de 186 deoarece aceasta este edificată în afara limitei de teren de 800 mp solicitaţi prin notificare (după cum rezultă din simpla scădere din suprafaţa totală măsurată faptic de expert, de 1.171 mp a suprafeţei şurei, de 186 mp); nici faptul că această şură a fost edificată pe terenul învecinat cu cel al autorilor apelantului, de aceştia, anterior preluării de către stat nu justifică restituirea acestei construcţii şi a terenului pe care este ea edificată, şi pentru care nu a fost formulată notificare şi nici nu este justificat cu CF x a localităţii Feldioara nr. top. x.

Prin încheierea de şedinţă din 19 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. şi a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 702A din 8 iunie 2018, astfel: imobilul în privinţa căruia a fost obligat intimatul să emită dispoziţie de restituire în natură este reprezentat de construcţiile înscrise în CF nr. x Feldioara, nr. top x fost nr. CF x; despăgubirea actualizată de 35.000 RON este evaluată în ROL la 35.000 RON; diferenţa de onorariu datorat de apelant BLET Braşov se cuvine pentru expertul C.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. împotriva Deciziei nr. 702A din 8 iunie 2018 şi împotriva încheierii de şedinţă din 19 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele argumente:

Cu privire la decizie:

- Instanţa de apel a dispus constituirea unui drept de folosinţă în favoarea reclamantului în limita a 800 mp, deşi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că aceasta este suprafaţa pe care a deţinut-o anterior preluării, în condiţiile în care prin Decizia nr. 399 din 21 mai 1988 au trecut în proprietatea statului 250 mp, iar restul terenului în suprafaţă de 550 mp a rămas în proprietatea CAP Feldioara. Instanţa de apel a apreciat greşit că intabularea acestei suprafeţe în favoarea CAP a fost făcută în afara vreunui act decizional justificativ, deşi niciuna dintre instituţiile statului de la care s-au solicitat relaţii nu a învederat instanţei în mod explicit că suprafaţa de 550 mp a fost preluată fără titlu. În plus, din raportul de expertiză rezultă că pârâta a avut un drept de administrare operativă asupra construcţiei şi a 250 mp teren, iar din Adresa nr. x din 7 martie 2018 a MAI-IGPR-IJP Braşov rezultă că imobilul în discuţie măsoară 595 mp teren, astfel că instanţa a restituit o suprafaţă mai mare decât cea existentă efectiv.

- În ceea ce priveşte construcţia, în evidenţa contabilă apar 4 construcţii, corp I (post de poliţie şi locuinţă de serviciu), corp II (depozit arhivă, cameră armament, bucătărie de vară, grup sanitar), depozit lemne de foc şi sură.

Apreciază că soluţia instanţei s-a întemeiat pe probe indirecte şi nu pe probe directe.

Cu privire la încheiere:

- Referitor la despăgubirea de 35.000 RON, instanţa a dispus asupra a mai mult decât ceea ce s-a cerut prin cererea de îndreptare, deoarece sintagma "despăgubirea actualizată de 35.000 RON este evaluată în ROL la 35.000 RON", generează concluzia că această sumă este deja actualizată, ceea ce este vădit nelegal, în condiţiile în care actualizarea trebuie să se facă la momentul plăţii efective;

- În mod greşit a fost admisă cererea de îndreptare privind omisiunea indicării datelor de carte funciară a imobilului în litigiu. În cartea funciară nr. x Feldioara nr. topo x nu sunt înscrise toate construcţiile identificate de către expert asupra cărora instanţa de apel a dispus în sensul restituirii, ci numai corpul de construcţie C1, fără referiri la suprafaţa construită. În aceste condiţii, îndreptarea admisă sub forma "… imobilul în privinţa căruia intimatul a fost obligat să emită dispoziţie de restituire în natură este reprezentat de construcţiile înscrise în CF nr. x Feldioara…", este ambiguă şi lasă loc de interpretări;

- Instanţa de apel nu a precizat poziţia exactă a suprafeţei de 800 mp pentru care se va constitui un drept de folosinţă special, în condiţiile în care acelaşi expert topo a identificat o altă suprafaţă de teren (1.171 mp).

Reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 şi 9 C. proc. civ. împotriva Deciziei nr. 702A din 8 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, formulând următoarele critici:

- Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi a legilor din materia cărţilor funciare în ce priveşte restituirea imobilului din comuna Feldioara, înscris în CF x nr. top. x, întrucât înscrierile din cartea funciară, potrivit Decretului-lege nr. 115/1938 garantează proprietatea şi nu suprafaţa care reprezintă o notare şi nu o intabulare. Conform probelor dosarului şi susţinerilor reclamantului, suprafaţa terenului înscrisă în cartea funciară nu este doar de 800 mp, cum eronat reţine instanţa de apel, ci de 1.171 mp, suprafaţă care a fost validată de OCPI Braşov, instituţie care a recomandat şi rectificarea înscrierii în CF. Statul a preluat scriptic 800 mp, însă, în realitate, a preluat o suprafaţă mai mare. Împrejurarea că prin notificare s-a solicitat restituirea unei suprafeţe de 800 mp nu are relevanţă, întrucât la acel moment nu fuseseră efectuate măsurători asupra suprafeţei, iar dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantului viza nr. top. x. Suprafaţa înscrisă în CF nu este un element esenţial, ci un aspect faptic în raport de care se pot face probe contrare, aşa cum s-a întâmplat şi în cauză;

- Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legislaţia din materia cărţilor funciare şi a ignorat dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 atunci când a apreciat că Şura C4 este construită în afara limitei de teren de 800 mp solicitaţi în notificare. Şura C4 este poziţionată pe nr. top. x şi a fost în proprietatea G., aşa cum rezultă din actele existente la dosar şi din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, respectiv, Actul de dezmembrare şi vânzare-cumpărare nr. x/1969, încheierea CF din 21 octombrie 1969, răspunsurile la obiective din raportul-construcţii, răspunsurile la obiectivele nr. 2, 3, 9 din raportul expertului C.;

- Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 213 C. proc. civ. atunci când a obligat reclamantul la achitarea diferenţei de onorariu de 3000 RON către BLET de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fără a preciza cărui expert sau căror experţi se datorează această sumă şi fără a motiva soluţia adoptată. Pe de altă parte, onorariul de 3.000 RON către expert C. a fost achitat din data de 22 martie 2018, conform chitanţei nr. x/1, depusă în original la dosar;

- Instanţa de apel nu motivează soluţia prin care nu au fost acordate reclamantului în integralitate cheltuielile de judecată solicitate, respectiv, în primul ciclu procesual 6.700 RON (onorariu avocat - 5.000 RON şi onorariu experţi - 1.700 RON), iar în prezentul ciclu procesual 14.319 RON (onorariu avocat - 3.190 RON, onorarii experţi - 11.129 RON).

Reclamantul a formulat întâmpinare la recursurile pârâtei solicitând respingerea acestora ca nefondate. În ceea ce priveşte decizia recurată, reclamantul susţine că pârâtul nu arată care este legea încălcată iar soluţia instanţei, astfel cum a rezultat din probele administrate, este corectă. Referitor la încheiere, consideră că este esenţial ca hotărârea să menţioneze datele de identificare în Cartea Funciară, că parte din critici excedează limitelor judecăţii unei cereri de îndreptare eroare materială, iar suma de 35.000 RON nu este cea actualizată.

Analizând hotărârile recurate, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ambele recursuri declarate împotriva deciziei, părţile critică greşita reţinere a unei suprafeţe de 800 mp ca făcând obiect al cererii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Astfel, reclamantul-contestator susţine că autorii lui au deţinut în proprietate o suprafaţă de 1.171 mp, ce se impune a fi restituită, iar pârâtul consideră că instanţa nu poate dispune decât de 250 mp, transferaţi în administrarea sa.

Criticile astfel formulate sunt încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât ţin nu doar de întinderea suprafeţei, dovedită faptic prin probele existente la dosar, ci şi de analiza regimului juridic al terenului pe perioada cuprinsă între momentul preluării şi cel al intrării în vigoare a legii speciale de reparaţii, aplicabilă în speţa dedusă judecăţii, analiză necesară pentru a se putea dispune asupra întinderii dreptului în litigiu, care, în cazul de faţă, nu reprezintă un drept de proprietate, ci un drept de folosinţă specială.

Înalta Curte reţine, cu privire la solicitarea reclamantului de restituire a unei suprafeţe mai mari decât cei 800 mp înscrişi în Cartea funciară, că analiza întinderii dreptului de proprietate al autorilor reclamantului a fost făcută în ciclul procesual anterior. În acest sens, prin Decizia de casare nr. 5645 din 21 septembrie 2012 Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel trebuie să se pronunţe în limitele învestirii sale asupra dovedirii dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 800 mp, stipulând că dispoziţiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 se opun a recunoaşte reclamantului întinderea unui drept (drept de folosinţă în cazul său), dincolo de limita celor 800 mp, suprafaţă corespunzătoare nr. top. x din CF Feldioara. În acest sens a dispus, în rejudecare, ca expertiza topo să identifice cei 800 mp în limita celor 1.212 mp determinaţi a fi ocupaţi de pârât ca teren aferent acestui imobil.

Prin urmare, susţinerile reclamantului, inclusiv cele referitoare la efectul pe care distincţia între intabulare şi notare l-ar produce asupra caracterului constitutiv de drepturi cu privire la întinderea suprafeţei de teren, nu mai pot fi analizate, opunându-se autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor irevocabile din ciclul anterior.

Nu se poate aprecia că instanţa de casare a statuat exclusiv asupra existenţei, nu şi asupra întinderii dreptului în litigiu, în condiţiile în care indicaţia deciziei de casare dată instanţei de rejudecare cu privire la identificarea celor 800 mp este explicită şi neechivocă. În acest sens, se constată că, ceea ce a dispus instanţa de control judiciar în sarcina instanţei de apel, a fost să se identifice dacă, în limitele acestei suprafeţe, măsura restituirii, sub forma unui drept de folosinţă special, poate privi pe toţi cei 800 mp sau doar 250 mp, cât susţine intimatul că a preluat.

Din acest punct de vedere, intimatul a susţinut că a instanţa a restituit o suprafaţă mai mare decât cea existentă efectiv în posesia sa. Este nereală a astfel de afirmaţie, în condiţiile în care instanţa de apel a constatat, într-o amplă analiză ce a presupus atât stabilirea situaţiei concrete din teren, astfel cum a rezultat din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, cât şi a celei juridice, rezultate din înscrisurile aflate în posesia instituţiilor statului, că terenul de 500 mp aflat efectiv la CAP Feldioara a aparţinut bunicului şi nu părinţilor reclamantului, eroarea de Carte funciară provenind din asemănarea de nume, precum şi din faptul că, în privinţa acestui teren, nu operase comasarea în Cartea Funciară. În schimb, terenul în litigiu, de 800 mp, a fost transmis de bunic, părinţilor reclamantului, şi a făcut obiectul preluării prin Decretul nr. 223/1974, fiind predat de către fostul D. în administrarea MAI spre folosinţă, nefiind niciodată în posesia CAP.

Constatând caracterul abuziv al preluării în totalitate a terenului şi împrejurarea că acesta se află în întregime în deţinerea intimatei, în mod corect această instituţie a fost obligată la adoptarea măsurilor reparatorii în natură pentru întreg imobilul.

Recurentul pârât nu a combătut, prin criticile formulate în recurs, raţionamentul judiciar al instanţei de apel, mulţumindu-se să afirme că aceasta s-a întemeiat pe probe indirecte, deşi, astfel cum s-a arătat, instanţa s-a raportat la toate mijlocele de probă administrate pentru a stabili situaţia faptică şi juridică a imobilului, considerente a căror nelegalitate intimatul nu a demonstrat-o în recurs.

În ceea ce priveşte construcţiile solicitate a fi restituite în natură, prin decizia de casare s-a dispus identificarea celor edificate pe cei 800 mp supuşi măsurilor reparatorii, sens în care instanţa s-a conformat, înlăturând construcţia C4, edificată cu depăşirea suprafeţei pentru care autorii reclamantului deţineau un titlu de proprietate.

Afirmând că Şura C4 este edificată pe terenul cu nr. top. x, respectiv pe cel de 800 mp ce constituie obiect al cererii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamantul contrazice situaţia de fapt stabilită în cauză pe baza probatoriilor administrate în apel, însă o atare susţinere nu constituie o critică de nelegalitate şi nu poate fi verificată de instanţa de control judiciar, care este ţinută de constatările din apel referitoare la situaţia de fapt şi probele pe care se întemeiază.

Prin urmare, chiar dacă Şura C4 ar fi fost edificată de către autorii reclamanţilor, la limita dintre proprietăţile care, anterior, aparţineau aceluiaşi proprietar, câtă vreme ea nu se regăseşte pe terenul pe care părinţii reclamantului l-au deţinut în proprietate tabulară, potrivit Cărţii funciare, nu poate fi restituită în natură.

În consecinţă, criticile părţilor ce vizează modalitatea de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin decizia atacată, sunt nefondate.

Este întemeiată critica reclamantului din recursul îndreptat împotriva deciziei sub aspectul dispoziţiilor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel, în mod greşit instanţa de apel l-a obligat pe reclamant la plata diferenţei de onorariu expertiză pentru expertul C., astfel cum a precizat în încheierea de îndreptare a erorii materiale prin care a corectat omisiunea de indicare a numelui expertului, în condiţiile în care onorariul fusese deja achitat, astfel cum rezultă din Recipisa nr. x din 22 martie 2018. Din această perspectivă, admiţând recursul, Înalta Curte va înlătura respectiva obligaţie din dispozitivul deciziei atacate.

Este întemeiată şi critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu a motivat soluţia prin care nu au fost acordate reclamantului în integralitate cheltuielile de judecată astfel cum au fost pretinse, respectiv, în primul ciclu procesual în cuantum de 6.700 RON (onorariu avocat - 5.000 RON şi onorariu experţi - 1.700 RON), iar în prezentul ciclu procesual în cuantum de 14.319 RON (onorariu avocat - 3.190 RON, onorarii experţi - 11.129 RON).

Deşi s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 274 raportat la art. 276 C. proc. civ., acordând 4.600 RON pentru judecata în fond şi 7.500 RON în apel, instanţa de apel nu a motivat această măsură, ceea ce împiedică verificarea, în recurs, a legalităţii adoptării ei.

Nu rezultă, din considerentele deciziei, care este cuantumul cheltuielilor stabilite pe cicluri procesuale, dacă diminuarea acestora a fost determinată de aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în privinţa onorariului avocaţial, dacă s-a avut în vedere interdicţia de diminuare a onorariilor pentru expertize, prevăzută de art. 274 alin. (2) C. proc. civ., în măsura în care, ca mijloc de probă, au avut un caracter util, pertinent şi concludent în soluţionarea cauzei. De asemenea, nu rezultă care a fost modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., respectiv dacă cheltuielile de judecată au fost stabilite proporţional cu cererile admise sau dacă s-a procedat la o eventuală compensare a acestora.

În consecinţă, Înalta Curte, admiţând recursul reclamantului în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, sub aspectul cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în fazele procesuale precedente, urmând a respinge recursul declarat de pârât împotriva deciziei.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârât împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, acesta este nefondat.

Este corectă aprecierea instanţei de apel în sensul că imobilul asupra căruia s-a reconstituit un drept real trebuie să conţină şi datele de carte funciară în vederea unei corecte identificări, eroarea materială, contrar susţinerilor pârâtului, nevizând construcţiile, care fuseseră indicate chiar în dispozitivul deciziei, ci numărul de carte funciară unde figurează acestea şi în care se va nota restituirea, conform expertizei.

Critica pârâtului ce reproşează instanţei că nu a precizat poziţia exactă a suprafeţei de 800 mp pentru care urmează a se constitui un drept de folosinţă special, din cei 1.171 mp identificaţi de expertul topo, este străină de conţinutul cererii de îndreptare a erorii materiale, neputând fi analizată.

De asemenea, susţinerea acestuia în sensul că menţiunea cu privire la faptul că suma de 35.000 RON este exprimată în ROL ar determina concluzia că această sumă este deja actualizată, este nefondată, fiind evidentă şi neechivocă dispoziţia instanţei în sensul restituirii acestei sume, indicată în cuantumul de la data preluării imobilului, la valoarea sa actualizată de la data plăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 702/A din 8 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează în parte decizia recurată.

Înlătură obligarea apelantului-reclamant la plata diferenţei de onorariu expert de 3000 RON.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pe aspectul cheltuielilor de judecată în fond şi apel.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva Deciziei nr. 702/A din 8 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a Încheierii din 19 octombrie 2018 a aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2019.

Procesat de GGC - LM