Expropriation compensation valuation based on actual transactions upheld; appeals of landowners and state dismissed

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2561 din 4 decembrie 2012, Tribunalul Suceava, secţia civilă a admis, în parte, contestaţia reclamanţilor A. şi B., a modificat în parte Hotărârile nr. 20 din 18 octombrie 2011, nr. 21 din 18 octombrie 2011 şi nr. 188 din 6 decembrie 2011 emise de Comisia de verificare a drepturilor de proprietate şi acordare a despăgubirilor a comunei Şcheia, a dispus plata către contestatori a sumei totale de 25.800 euro, la cursul oficial al B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubire, pentru exproprierea imobilelor situate în comuna Şcheia, jud. Suceava, identificate astfel: parcela nr. 34515 din C.F. x, teren liber de construcţii în suprafaţă de 920 mp (Hotărârea nr. 20 din 18 octombrie 2011); parcela nr. 34458 din C.F. x, teren liber de construcţii în suprafaţă de 309 mp (Hotărârea nr. 21 din 18 octombrie 2011); parcela nr. 35650 din C.F. x (parcelă formată din dezmembrarea parcelei nr. 747/2440), teren liber de construcţii în suprafaţă de 922 mp (Hotărârea nr. 188 din 6 decembrie 2011), a respins capetele de cerere având ca obiect exproprierea totală şi obligarea expropriatorului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii. A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor Rutiere, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA la 3.400 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

În fapt, s-a reţinut că imobilele în litigiu au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011, poziţiile nr. 366, 365 şi 364, anexă a hotărârii privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul variantei de ocolire a Municipiului Suceava.

În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 481 din C. civ., respectiv dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa a reţinut că, potrivit raportului de expertiză, având în vedere zonarea, construcţiile limitrofe unui cartier rezidenţial şi comercial cu utilităţi de apropiere cu două drumuri de acces exploatate, valoarea celor trei suprafeţe de teren expropriate se ridică la 25.800 euro. Aceste concluzii au fost însuşite de toţi cei trei experţi care au format comisia de evaluare şi se întemeiază pe standardele internaţionale de evaluare şi pe piaţa imobiliară locală, stabilirea valorii terenurilor fiind făcută în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă nr. 14 din 25 aprilie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, în reprezentarea Statului Român, împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 5787 din 12 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care, urmare a casării, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut, în justificarea soluţiei, că prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin situaţia de fapt, raportul de expertiză judiciară întocmit nesocotind dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, datele şi concluziile experţilor fiind nefundamentate, şi ca atare, de neacceptat.

Reluând judecata, instanţa de apel a dispus efectuarea de adrese către Birourile notariale de pe raza municipiului Suceava pentru a depune la dosar contracte de vânzare cumpărare având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Şcheia, precum şi efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru terenul expropriat având în vedere preţurile din contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar.

Prin încheierea din 10 martie 2015 s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, invocată de pârâtă, excepţie admisă prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curţii Constituţionale, în raport de considerentele căreia s-a efectuat un nou supliment la raportul de expertiză prin care să se determine cuantumul despăgubirilor la data transferului dreptului de proprietate.

Prin Decizia civilă nr. 282 din 15 martie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost admis apelul pârâtului, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost dispusă plata către contestatori a sumei totale de 22. 800 euro la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubire (în loc de 25.800 euro); au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare acestei decizii; au fost obligaţi contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată de 3.280 RON către apelantă.

S-a reţinut în considerente că, raportat la cele stabilite de instanţa de contencios constituţional, a fost administrat un supliment la lucrarea de expertiză tehnică judiciară pentru determinarea cuantumului despăgubirilor care se cuvin părţii reclamante, în calitate de expropriat, cu referire la un moment contemporan transferului dreptului de proprietate. Chiar dacă prin decizia de casare cu trimitere s-a statuat, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în acel moment, că valoarea despăgubirilor se stabileşte la data întocmirii raportului de expertiză, instanţa de apel a aplicat în rejudecare dispoziţiile legale modificate în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale.

S-a constatat că decizia de expropriere a fost emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România la data de 14 septembrie 2011.

Având în vedere data transferului dreptului de proprietate şi ţinând seama de criteriile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a apreciat că sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel" are în vedere acel preţ rezonabil, normal, comun, firesc, care se obţine atunci când tranzacţia se desfăşoară între un cumpărător şi un vânzător prudenţi şi diligenţi.

S-a arătat că actul normativ nu face referire la preţul cu care se vând imobile de acelaşi fel ci la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel, iar "obişnuit" înseamnă: rezonabil, normal, comun, firesc. Or, în mod rezonabil, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul încearcă să obţină cel mai bun preţ. În aceste condiţii, valoarea de piaţă stabilită conform Standardelor Internaţionale de practică în evaluarea bunurilor imobile este "suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv", aşa încât instanţa de apel a constatat că aceasta este cea mai apropiată valoare de noţiunea "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele dintr-o unitate administrativ teritorială" utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

Ca atare, au fost găsite nefondate obiecţiunile pârâtei în sensul că pentru luarea în considerare a ofertelor de vânzare se impunea efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă respectivele oferte s-au concretizat, considerându-se că nu există o obligaţie legală în acest sens din partea experţilor.

De aceea, instanţa a validat concluzia raportului de expertiză care a stabilit o valoare de piaţă de 10,6 euro/mp (respectiv, valoarea de 22.800 euro), mai mică decât cea stabilită prin lucrarea întocmită în faţa instanţei de fond.

Împotriva deciziei au formulat recurs atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.

Prin Decizia civilă nr. 1214 din 27 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 282 din 15 martie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă. A admis recursul formulat pârâtului împotriva aceleiaşi decizii, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că nu sunt încadrabile, în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., criticile recurenţilor care vizează, în realitate, aspecte legate de temeinicie respectiv, de modalitatea în care instanţa de apel, în mod greşit, şi-a însuşit concluziile suplimentelor II şi III de expertiză tehnică judiciară efectuate de comisia de experţi, detaliind erorile de calcul făcute de experţi.

S-a arătat că instanţa de recurs nu poate verifica modul în care instanţele fondului au analizat şi apreciat probatoriile administrate, cu consecinţa statuării cu privire la săvârşirea de către acestea a unei greşeli de fapt, aşa încât indicarea ca temei al recursului şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este pur formală.

Recursul pârâtului a fost găsit fondat, întrucât instanţa de apel nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, expertiza pe care s-a fundamentat soluţia neraportându-se la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.

Dispunând casarea cu trimitere, instanţa de recurs a dat îndrumarea efectuării unui nou raport de expertiză, cu respectarea exigenţelor legale şi administrării, în mod nemijlocit, a dovezilor necesare, prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii, preţ rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment, în acord cu Decizia nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale.

Reluând judecata, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a pronunţat Decizia nr. 874 din 12 octombrie 2018, prin care a admis apelul pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. Bucureşti şi a schimbat în parte Sentinţa civilă nr. 2561 din 4 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, în sensul că a dispus plata către contestatoare a sumei totale de 16.713 euro la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri (în loc de 25.800 euro). Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei. Au fost obligaţi reclamanţii-intimaţi, în solidar, să plătească pârâtului suma de 5.395 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.

S-a reţinut în considerentele deciziei, în aplicarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, cu autoritate de lucru judecat, în ceea ce priveşte raportul dintre legea generală - Legea nr. 33/1994 (care constituie drept comun în materia exproprierii) şi legea specială - Legea nr. 255/2010, în baza căreia s-au derulat procedurile de expropriere, în sensul că norma de trimitere de la art. 26 din Legea nr. 33/1994 este pe deplin incidentă, atât în ce priveşte momentul verificării cuantumului despăgubirilor, cât şi în legătură cu criteriile aplicabile pentru determinarea lor, respectiv preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.

De asemenea, s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, ţinându-se cont de preţurile rezultate din tranzacţii autentice de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 14 iulie - 14 septembrie 2011.

S-a constatat că un prim raport de expertiză efectuat în cauză nu a răspuns obiectivului fixat de instanţă, conţinând o analiză a tranzacţiilor autentice prin raportare la terenul expropriat şi concluzionându-se că niciuna dintre acestea nu are potenţial de comparabilă adecvată pentru terenul expropriat, care este situat în extravilanul comunei Şcheia, la locul numit "Pârâul Imaşului". Concluzia experţilor s-a bazat pe faptul că aproape toate contractele comunicate şi centralizate în tabel au preţuri identice cu "preţul minim informativ pentru stabilirea pragului minim de preţ la transferul drepturilor de proprietate" din Calculatorul Notarial - Judeţul Suceava 2011, acesta fiind un comportament atipic al participanţilor pentru o piaţă liberă în care vânzătorul este motivat să vândă în condiţiile pieţii, la cel mai bun preţ accesibil pe piaţa liberă. Prin urmare, au conchis experţii că nu se poate estima o valoare de piaţă pertinentă doar pe baza contractelor analizate .

Ca atare, instanţa a dispus efectuarea unui supliment pentru respectarea cerinţelor legale, în cadrul raportului suplimentar astfel întocmit experţii arătând că preţul terenului expropriat, rezultat din aplicarea preţului minim notarial este de 645,30 euro, dar aceasta nu reprezintă valoarea de piaţă şi nu este conformă cu Standardele de Evaluare ANEVAR, motiv pentru care au inclus în analiză oferte de terenuri pentru vânzare, reieşind astfel pentru suprafaţa expropriată o valoare de piaţă de 22.801 euro.

Constatând că la stabilirea valorii terenului expropriat nu au fost avute în vedere, conform celor dispuse de instanţa supremă, contractele autentice de vânzare-cumpărare, Curtea de apel a solicitat experţilor refacerea calculelor, cu raportare strictă la tranzacţiile autentice aflate la dosar.

Întocmindu-se un al doilea supliment, a fost analizată ponderea statistică a preţurilor consemnate în contractele autentice comunicate şi s-a arătat de către experţi că preţul de 0,3 euro/mp are cea mai mare pondere, de 41,68% din totalul tranzacţiilor, acesta fiind preţul minim notarial.

Având în vedere că la efectuarea raportului de expertiză şi a suplimentelor arătate anterior au fost înlăturate unele contracte autentice de vânzare-cumpărare privind terenuri aflate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială şi de aceeaşi categorie, instanţa a dispus completarea raportului de expertiză, în sensul stabilirii preţului imobilului expropriat raportat la patru contracte de vânzare-cumpărare identificate de Curtea de Apel Suceava, respectiv Contractele nr. x din 14 iulie 2011, nr. x din 1 septembrie 2011 şi y din 1 septembrie 2011 - autentificate de B.N.P. Busuioc şi nr. 1316 din 1 septembrie 2011 autentificat la BNP C.

În consecinţă, a fost depus la dosar un nou supliment la raportul de expertiză, prin care comisia a stabilit un preţ unitar recomandat pentru terenul expropriat, în sumă de 16.713 euro (71.677 RON). S-au analizat cele patru contracte de vânzare-cumpărare, fiind selectat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2011, reţinând experţii că terenul subiect şi terenul din Contractul nr. x/2011 au în comun mai multe informaţii din menţiunile de identificare terenuri conform UNNPR.

Comisia de experţi a aplicat un sistem de bonificaţii (bonus/malus) relevând caracteristicile care diferenţiază terenul expropriat de terenul care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2011. Astfel, s-a stabilit ca prim reper de bonificaţie restricţia legală de utilizare efectivă faţă de calea ferată, conchizându-se că terenul expropriat este superior, acordându-se un bonus, în condiţiile în care terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare se află în zona de siguranţă de 20 m şi în zona de protecţie de 100 m faţă de axa căii ferate unde nu se pot executa lucrări decât reglementate de Ministerul Transporturilor, în timp ce terenul expropriat, fiind situat la distanţa de 1.100 m de calea ferată, nu intră sub incidenţa reglementărilor O.U.G. nr. 12/1998, cap. IV, art. 29 "Siguranţa şi protecţia infrastructurii feroviare". Cu privire la al doilea reper de bonificaţie "restricţii legate de utilizarea efectivă faţă de DN 17" s-a conchis că cele două terenuri sunt similare. Cu privire la al treilea reper de bonificaţie "proximitate intravilan", s-a conchis că terenul expropriat este inferior, acordându-se un malus, în condiţiile în care este situat la distanţa de 350 m de intravilanul comunei Şcheia, cu posibilitatea de acces pe drum de exploatare, nesistematizat, pe când terenul comparabil se află în imediata vecinătate a comunei.

Aşa fiind, reţinând că terenul comparabil prezintă asemănări şi deosebiri care nu impun aplicarea de bonificaţii deoarece bonus-ul se contrabalansează cu malus-ul, comisia de experţi a conchis că preţul terenului expropriat este 16.713 Euro.

Motivul de apel privind cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond a fost găsit, de asemenea, nefondat.

Astfel, s-a constatat că, prin acţiunea introductivă de primă instanţă, s-a formulat contestaţie la hotărârea de expropriere, contestaţie admisă de instanţa de fond, soluţie raportat la care cheltuielile de judecată trebuie acordate în totalitate şi nu în funcţie de valoarea despăgubirilor stabilite, respectiv după cum s-a acordat cuantumul cerut de partea reclamantă sau un cuantum mai mic. Acest raţionament se impune întrucât pretenţia concretă dedusă judecăţii vizează contestaţia împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, contestaţie care a fost admisă. Dispoziţiile art. 23 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, prevăd că stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează de către instanţă, care numeşte în acest scop o comisie de experţi, prin urmare nu are relevanţă evaluarea făcută de parte în momentul în care contestă hotărârile Comisiei de stabilire a despăgubirilor.

Mai mult, cheltuielile ocazionate de întocmirea raportului de expertiză nu sunt condiţionate de valoarea despăgubirilor solicitate, activitatea de cercetare şi analiză desfăşurată de experţi raportându-se la alte criterii cum ar fi: număr suprafeţe de teren, amplasament, obiective fixate etc. De asemenea, şi activitatea desfăşurată de avocat este independentă de valoarea despăgubirilor solicitate, nefiind condiţionată în vreun fel de dimensiunea acesteia.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., intimaţii-reclamanţi au fost obligaţi, în solidar, să plătească pârâtului apelant suma de 5.395 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, constând în suma de 3.280 RON stabilită cu acest titlu în apel în al doilea ciclu procesual, necontestată în recurs, şi cea de 2.115 RON din ultima fază procesuală a apelului.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii şi Statul Român prin prin Ministerul Transporturilor Rutiere, reprezentat de C.N.A.I.R. SA.

1) Reclamanţii au formulat critici sub următoarele aspecte:

- Decizia din apel a fost pronunţată cu interpretarea eronată a îndrumărilor instanţei de recurs întrucât deşi s-a dispus ca la rejudecare să se efectueze o nouă expertiză care să determine cuantumul despăgubirilor în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aceasta nu însemna că în controlul legalităţii sentinţei de fond să fie valorificate în mod obligatoriu concluziile acestei noi expertize.

Această soluţie se impune având în vedere că în suplimentul nr. 3 la raportul de expertiză, valorificat de instanţa de apel, comisia de experţi a stabilit preţul unitar recomandat pentru terenul expropriat, preţ care nu reprezintă valoarea de piaţă şi nu este conform standardelor de evaluare ANEVAR.

Or, instanţa supremă a hotărât, prin decizia de casare, să se stabilească valoarea despăgubirilor şi nu preţul terenului expropriat.

În situaţia în care experţii, prin suplimentul la raportul de expertiză valorificat au identificat doar un contract folosit cu titlu de comparabilă, aceştia nu au putut stabili în mod corect valoarea de piaţă a imobilului expropriat, fiind necesar un număr minim de trei comparabile.

În condiţiile în care nu există tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile, ca în speţă, pot fi valorificate preţurile cerute prin ofertele de vânzare.

Chiar dacă recursul declarat de reclamanţi a fost constatat nul prin decizia instanţei supreme, la rejudecare trebuia să se ţină seama şi de criticile pe care reclamanţii le formulaseră prin recursul respectiv, în ideea "menţinerii unei practici unitare de către instanţa de apel."

De asemenea, ar trebui să se ţină seama de despăgubirile acordate în formă definitivă de instanţa de apel în cauze similare, care au valorificat cereri şi oferte de pe piaţa imobiliară întrucât, deşi în sistemul de drept românesc, jurisprudenţa nu este recunoscută ca izvor de drept, nu se poate ignora diferenţa între preţul prevăzut în contracte autentificate la notar şi despăgubirile acordate de instanţă pentru terenuri învecinate.

Ca atare, se impune admiterea recursului şi retrimiterea cauzei spre soluţionare pentru determinarea valorii de piaţă prin valorificarea ofertelor de vânzare sau a preţurilor oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile.

- În subsidiar, s-a solicitat să fie validat suplimentul nr. 2 al raportului de expertiză (cu o valoare a despăgubirilor de 22.800 euro) întrucât experţii au arătat în mod clar că preţurile stipulate de tranzacţiile autentice nu reflectă niciun fel de deosebire între imobilele tranzacţionate chiar dacă acestea există.

De asemenea, sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel" se referă la preţul avut în vedere între un cumpărător şi un vânzător prudent, diligent şi hotărât, iar acest preţ trebuie să fie rezonabil, normal, comun. Textul de lege nu face referire la preţul cu care se vând imobile de acelaşi fel, ci la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel.

Singura metodă care corespunde cerinţelor legii şi deciziilor de casare, stabilind valoarea de piaţă a imobilului expropriat, este cea a comparaţiei directe, care a folosit drept comparabile cererile şi ofertele de pe piaţa imobiliară din perioada de referinţă, în urma căreia a rezultat o valoare a exproprierii de 22.800 eu.

- Este greşită şi soluţia de obligare a reclamanţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată din ultimele două apeluri, în sumă de 5.395 RON (din care 3.280 RON cheltuieli acordate prin Decizia nr. 282 din 15 martie 2016 a Curţii de Apel Suceava, cuantum suplimentat cu 2.115 RON, sumă ocazionată de soluţionarea ultimului apel).

Astfel, în condiţiile în care prin Decizia de casare nr. 1214 din 27 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost casată în totalitate Decizia nr. 282 din 15 martie 2016 a Curţii de Apel Suceava, în mod greşit s-a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată acordate prin decizia menţionată.

De asemenea, întrucât la baza pronunţării deciziei din apel nu a stat niciun supliment sau raport de expertiză efectuat în cadrul celui de-al doilea apel, instanţa însuşindu-şi concluziile celui de-al treilea raport de expertiză efectuat în soluţionarea celui de-al treilea apel, acordarea cheltuielilor în valoare de 3.280 RON este nelegală.

Totodată, apelul Statului Român a fost admis în parte, astfel încât acordarea tuturor cheltuielilor nu se justifică nici din perspectiva art. 276 C. proc. civ.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2) Pârâtul a susţinut nelegalitatea deciziei sub următoarele aspecte:

- În mod greşit instanţa de apel a validat suplimentul raportului de expertiză prin care valoarea despăgubirilor a fost stabilită folosindu-se ca proprietate comparabilă doar suprafaţa de teren ce a făcut obiectul Contractului nr. x/2011, pe considerentul că aceasta se află la cea mai mică distanţă de terenul expropriat.

Acest supliment la raportul de expertiză, omologat de instanţă, a fost întocmit cu nesocotirea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât toate cele 4 tranzacţii indicate în obiectivul stabilit pentru expertiză se refereau la terenuri ce corespundeau criteriilor legale şi, de aceea, excluderea din analiză de către experţi doar pe considerentul că sunt situate la o distanţă mai mare, s-a realizat cu aplicarea greşită a legii.

De altfel, în măsura în care experţii au optat pentru evaluarea terenului prin aplicarea sistemului de bonificaţii, distanţa mai mare sau mai mică dintre terenul expropriat şi terenurile din tranzacţiile autentice nu mai prezenta relevanţă.

În selectarea singurei comparabile la care s-au raportat în evaluarea despăgubirilor, experţii au ignorat criteriul legal referitor la "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel", câtă vreme doar în Contractul nr. x/2011 este menţionat un preţ de 7,77 euro/mp, în altă tranzacţie fiind indicat un preţ de 2,49 euro/mp, iar în celelalte, preţuri situate în jurul valorii de 0,30 euro/mp.

În realitate, preţul de 0,30 euro/mp este cel care corespunde valorii cu care se vând în mod obişnuit imobilele de natura celui expropriat, aşa încât suma stabilită de expropriator este cea corectă, nejustificându-se admiterea contestaţiei şi majorarea despăgubirilor.

Criticile au fost încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând susţinerile de nelegalitate deduse judecăţii prin cele două recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

1) Recursul reclamanţilor.

- Susţinerea reclamanţilor potrivit căreia validarea concluziilor raportului de expertiză (respectiv, a suplimentului nr. 3) efectuat cu ocazia rejudecării s-ar fi realizat cu nesocotirea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. şi a îndrumărilor deciziei de casare, are caracter nefondat.

Formulând o astfel de critică, recurenţii pretind de fapt că, deşi instanţa de recurs a dispus casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea refacerii probatoriului prin efectuarea unei noi expertize care să ţină seama de criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în realitate, instanţa de apel putea să valideze soluţia de primă instanţă - confirmând deci, cuantumul despăgubirilor stabilite de aceasta - fără să fie obligată la valorificarea concluziilor expertizei din apel.

O astfel de critică neagă în realitate, dezlegările instanţei de recurs şi caracterul obligatoriu al acestora întrucât, trimiţând cauza spre rejudecare, instanţa de recurs a sancţionat tocmai faptul că în evaluarea despăgubirilor instanţa de apel nu ţinuse seama de indicaţiile din prima Decizie de casare (nr. 5787 din 12 decembrie 2013 a ÎCCJ) care statuase că nu sunt respectate exigenţele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atunci când valoarea despăgubirilor datorate pentru expropriere se face pe baza ofertelor de vânzare, iar nu pe baza unor tranzacţii efective.

Or, Sentinţa de primă instanţă (nr. 2561 din 4 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava) a cărei confirmare, de către instanţa de apel, fără valorificarea concluziilor noului raport de expertiză întocmit la rejudecare, o solicită recurenţii-reclamanţi, statuase asupra cuantumului despăgubirilor (de 25.800 euro) tocmai pe baza unor astfel de oferte de vânzare.

A fost motivul pentru care, deşi confirmată iniţial în apel (prin decizia nr. 14/25.04.2013 a Curţii de Apel Suceava), nelegalitatea acestei soluţii a fost constatată, cum s-a arătat, prin prisma deciziei de casare, nr. 5787/12 decembrie 2013 a Î.C.C.J., cauza fiind trimisă spre rejudecare.

De asemenea, nesocotirea dezlegărilor obligatorii din această decizie în legătură cu modalitatea de comensurare a despăgubirilor a ocazionat a doua soluţie de casare cu trimitere (conform Deciziei nr. 1214 din 27 mai 2016 a ÎCCJ), astfel încât susţinerea reclamanţilor conform căreia instanţa de apel ar fi trebuit să valideze soluţia de primă instanţă întrucât cuantumul despăgubirilor stabilit de aceasta ar fi cel corespunzător, vine să contrazică statuării irevocabile a două instanţe de recurs.

În felul acesta, recurenţii-reclamanţi sunt cei care pretind să fie nesocotite dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., viciu de nelegalitate pe care în mod incorect aceştia îl afirmă cu privire la soluţia instanţei de apel.

- La fel, combătând soluţia din apel, reclamanţii pretind, de o manieră neprocedurală, că la momentul rejudecării, pentru "a se asigura menţinerea unei practici unitare", instanţa trebuia să ţină seama de criticile pe care aceştia le deduseseră judecăţii în recurs, chiar dacă recursul lor a fost constatat nul (pentru neîncadrarea criticilor în motive de nelegalitate).

Susţinerea este în afara dispoziţiilor procedurale, având în vedere că potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului asupra problemelor de drept dezlegate şi asupra necesităţii administrării unor probe.

Or, probleme de drept cărora le-a dat dezlegare instanţa de recurs - în legătură cu aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - au fost cele deduse judecăţii prin recursul pârâtului, în contextul în care recursul reclamanţilor a fost constatat nul pentru neîncadrarea motivelor acestora în aspecte de nelegalitate prevăzute de lege.

Astfel învestită şi în absenţa identificării unor motive de ordine publică, instanţa de recurs anterioară nu putea da alte indicaţii şi dezlegări obligatorii în afara celor rezultate din analiza criticilor pe care s-a întemeiat recursul pârâtului, aşa încât este lipsită de orice fundament susţinerea reclamanţilor conform căreia instanţa de rejudecare trebuia să ţină seama şi de criticile acestora (mai ales că, rejudecând, aceasta a avut de analizat doar apelul pârâtului împotriva sentinţei fondului, care a fixat, prin criticile formulate, limitele devoluţiunii, în aplicarea principiului tantum devolutum quantum appellatum).

- Tot astfel, nu poate fi primită susţinerea unei valorificări greşite a raportului de expertiză (suplimentului) pe motiv că, nefiind identificat un număr suficient de tranzacţii, instanţa ar fi trebuit să procedeze la valorificarea ofertelor de vânzare.

Aşa cum s-a arătat, nelegalitatea soluţiei date de folosirea ofertelor de vânzare pentru evaluarea cuantumului despăgubirilor a fost stabilită prin prima decizie de casare, neputând fi readus în discuţie acest aspect decât cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a unui aspect litigios tranşat irevocabil de instanţa de recurs.

- Pretinzând, în subsidiar, o soluţie de casare cu reţinere şi obligarea pârâtului la plata sumei de 22.800 eu, recurenţii-reclamanţi susţin în realitate, o validare a deciziei anterioare a instanţei de apel (nr. 282 din 15 martie 2016), cea care a fost casată în recurs.

În acest sens, reclamanţii reiterează faptul că o "comparaţie reală, transparentă şi adecvată pe baza preţurilor stipulate numai în contracte nu este posibilă" şi că, aşa cum au arătat experţii "preţurile stipulate în tranzacţiile autentice nu reflectă niciun fel de deosebire între imobilele tranzacţionate", opunând astfel, în mod nepermis, aprecierile făcute de experţi în etapa anterioară a judecăţii statuărilor instanţei de recurs.

Pe aceeaşi linie, contrazicând dezlegările din ultima decizie de casare, reclamanţii susţin că "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel" nu se referă la preţul din contracte de vânzare autentice, ci la preţul avut în vedere "între un cumpărător şi un vânzător prudent, diligent şi hotărât, care trebuie să fie rezonabil, normal comun".

O astfel de aserţiune, îmbrăţişată de instanţa de apel într-un ciclu procesual anterior, a făcut obiect de analiză în decizia de casare nr. 1214/27.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a statuat că "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" nu înseamnă "cel mai bun preţ pe care vânzătorul şi cumpărătorul încearcă să-l obţină", ci preţurile de tranzacţionare efectivă (iar nu acelea care ar putea satisface în cea mai mare măsură interesele potenţialilor vânzători şi pe ale potenţialilor cumpărători).

Ca atare, tot cu încălcarea autorităţii de lucru judecat şi a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, recurenţii-reclamanţi aduc în discuţie acest aspect, dezlegat deja, încercând să propună şi să obţină recunoaşterea unei alte accepţiuni a sintagmei din textul legal menţionat care stă la baza criteriilor de evaluare a despăgubirilor din expropriere.

- În privinţa cheltuielilor de judecată la plata cărora au fost obligaţi, recurenţii-reclamanţi pretind de asemenea, că nu le-ar fi datorat în totalitate şi nu ar fi trebuit obligaţi la plata sumelor reţinute prin decizia din apel anterioară, câtă vreme aceasta a fost casată, iar la soluţionarea şi pronunţarea ultimei decizii a instanţei de apel nu a fost valorificat niciun raport sau supliment de expertiză efectuat în judecata celui de-al doilea apel.

Critica este nefondată, având în vedere că, raportat la soluţia de primă instanţă, reclamanţii sunt părţi căzute în pretenţii în judecata apelului şi ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 298 coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să suporte cheltuielile de judecată avansate de partea adversă.

Împrejurarea că n-au fost valorificate toate rapoartele şi suplimentele rapoartelor de expertiză în pronunţarea deciziei definitive este lipsită de relevanţa pretinsă de reclamanţi (a înlăturării costurilor acestora din totalul cheltuielilor de judecată) câtă vreme probele au fost încuviinţate şi administrate în considerarea utilităţii lor, ajutând la dezlegarea corectă a pricinii acel raport de expertiză care a răspuns cel mai bine obiectivelor stabilite de instanţă (în acord cu exigenţele legale şi cu dezlegările deciziei de casare).

- Susţinerea că pretenţiile pârâtului au fost admise doar în parte şi ca atare, instanţa nu trebuia acorde în totalitate cheltuielile de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., nu poate fi primită întrucât, indiferent de suma avansată de reclamanţi sau de pârât ca datorându-se cu titlu de despăgubire, cuantumul acesteia nu putea fi stabilit decât de comisia de experţi desemnată conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, aşa încât cheltuielile cu efectuarea expertizei- determinate conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ. - nu sunt supuse diminuării, prin apreciere (care este, oricum, în atributul instanţei de fond în faţa căreia s-a administrat proba).

În consecinţă, toate criticile formatate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins.

2) Recursul pârâtului deduce judecăţii, de asemenea, critici care nu pot fi primite, nedemonstrând nelegalitatea deciziei.

- Astfel, este nefondată susţinerea potrivit căreia soluţia ar fi fost dată cu nesocotirea art. 26 din Legea nr. 33/1994, pe motiv că din cele 4 comparabile (contracte de vânzare-cumpărare) identificate, a fost selectată doar una în raport cu care a fost efectuată evaluarea.

În realitate, dispoziţiile legale menţionate nu au fost ignorate, câtă vreme experţii s-au raportat la un preţ de tranzacţionare, iar obiectul material al contractului ales ca reper a prezentat cele mai multe similitudini cu terenul expropriat, fiind în proximitatea acestuia.

În privinţa diferenţelor de caracteristici, au fost aplicate corecţii, fie pozitive (deduse din faptul că terenul expropriat nu se află în zona de siguranţă sau de protecţie a căii ferate, pentru a fi supus unor restricţii de executare lucrări) fie negative (terenul expropriat fiind la o distanţă mai mare de intravilanul comunei decât cel folosit ca reper) ori s-a constatat caracterul similar situaţiei celor două imobile, din punct de vedere al restricţiilor de utilizare efectivă faţă de DN 17.

Ca atare, întrucât corecţiile negative şi cele pozitive s-au compensat, n-a mai fost nevoie de aplicarea de bonificaţii pentru determinarea preţului, ceea ce este un argument în plus în sensul alegerii corecte a comparabilei. Tocmai datorită similitudinii caracteristicilor celor două imobile (cel luat ca reper fiind arabil, situat în extravilan, în apropierea terenului expropriat) nu a fost necesară ajustarea preţului prin aplicarea de bonificaţii.

De aceea, nu se impunea, cum susţine pârâtul, ca în determinarea preţului de tranzacţionare să se ia în considerare, în mod necesar, şi alte contracte de vânzare câtă vreme imobilele care făceau obiectul acestora nu prezentau în egală măsură elemente sau caracteristici similare cu ale terenului expropriat, ceea ce ar fi însemnat aplicarea în mod suplimentar de corecţii.

Nemulţumirile pârâtului în legătură cu determinarea preţului prin suplimentul raportului de expertiză la suma de 7,77 euro/mp, în timp ce alte tranzacţii relevă preţuri mai mici, nu pot fi primite cu valoarea unor critici care să demonstreze nelegalitatea deciziei din apel.

Pe de o parte, aceste aspecte au fost avute în vedere şi valorificate ca obiecţiuni la raportul de expertiză în faţa instanţei de apel.

Pe de altă parte, în condiţiile în care elementul comparabil folosit a fost cel care a corespuns cel mai bine terenului subiect (terenului expropriat), este lipsit de relevanţă faptul că tranzacţii referitoare la alte imobile, cu caracteristici mai puţin apropiate de cel expropriat, au menţionat preţuri inferioare.

De aceea, criticile recurentului-pârât nu demonstrează nelegalitatea deciziei atacate în condiţiile în care ele reiterează, în principal, obiecţiunile formulate în faţa instanţei de apel cu privire la raportul de expertiză - şi ca atare, pun în dezbatere, în esenţă, elemente legate de probaţiune şi de evaluarea acesteia, nesusceptibile de cenzură în recurs - şi în acelaşi timp, se îndreaptă împotriva unei soluţii care validează raportul de expertiză ce valorifică criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind preţul de tranzacţionare prin raportare la un imobil (obiect al Contractului de vânzare autentificat sub nr. x/2011), cel mai apropiat, din punct de vedere al caracteristicilor şi regimului juridic, imobilului expropriat.

Pentru toate considerentele arătate, criticile formulate prin intermediul recursului pârâtului au fost găsite nefondate, urmând să fie respinsă în consecinţă şi calea de atac promovată de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A., B. şi de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în reprezentarea Statului Român împotriva Deciziei nr. 874 din 12 octombrie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2019.

Procesat de GGC - LM