Mandatory suspension of civil claims against bankrupt insurers under special insolvency law

Asupra, recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 11.09.2014 sub nr. x/2014, reclamantul A., a chemat în judecata pe pârâţii B. şi S.C. C. S.A., solicitând obligarea pârâţilor la plata următoarelor sume de bani:

1) suma de 2.779,02 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu medicaţia, recuperarea şi deplasarea în vederea recuperării medicale;

2) suma de 21350 RON reprezentând folosul nerealizat din muncă la nivelul salariului minim pe economie garantat pe anii 2011 - 2013;

3) suma de 7.000 RON reprezentând onorarii avocat în procedura judiciară penală;

4) suma de 902,70 lei reprezentând onorariu expertiza judiciară auto în faza de urmărire penală.

5) suma de 90.000 euro cu titlu de daune morale ca urmare a suferinţelor fizice şi psihice generate de accidentul rutier al cărui victimă a fost reclamantul;

Prin Sentinţa nr. 2660 din 15.05.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

A admis în parte cererea formulata de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. C. S.A.

A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.779,02 RON reprezentând daune materiale şi 20.000 euro reprezentând daune morale.

A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 902,7 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată împotriva pârâtului B.

Împotriva sentinţei tribunalului, pârâta a declarat apel, înregistrat pe rolul Cărţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 1.03.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 2660/15.05.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pronunţată în contradictoriu cu reclamantul A. şi pârâtul B.

Instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin Sentinţa civilă nr. 9661 din 03.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C. S.A., fiind desemnat în calitate de lichidator provizoriu D. iar conform art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare".

A reţinut că dispoziţiile legale menţionate reglementează un caz de suspendare legală obligatorie ce intervine de drept ("ope legis") încă de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei şi are ca efect oprirea de îndată a cursului judecăţii, inclusiv a procesului deliberării, cu consecinţa împiedicării instanţei de a soluţiona cauza pe fond iar dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) teza I din Legea nr. 85/2014 nu sunt aplicabile în cazul falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, întrucât suspendarea de drept a acţiunilor judiciare îndreptate împotriva debitoarei, ca efect al deschiderii procedurii falimentului, are o reglementare derogatorie, care îşi are sediul materiei în art. 262 alin. (4) raportat la art. 242 din Legea nr. 85/2014 aşa încât în temeiul acestui text de lege se impune suspendarea judecării apelului.

Prin încheierea din 26.09.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a dispus menţinerea măsurii suspendării judecării cauzei în considerarea faptului că din conţinutul extrasului de pe portalul instanţelor de judecată privind Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, rezultă că debitoarea C. S.A. prin lichidator judiciar D. se află în continuare în procedura insolvenţei.

La data de 15.11.2017 (data poştei), recurentul-reclamant a declarat recurs împotriva încheierilor din 1 martie 2016 şi din 26 septembrie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a dispus suspendarea şi, respectiv, menţinerea măsurii suspendării judecării apelului.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că nelegalitatea încheierilor recurate rezidă din însăşi dispoziţiile Legii nr. 85/2014 care se referă la atribuţiile judecătorului-sindic (art. 45 şi art. 257), ale administratorului judiciar (art. 58), ale lichidatorului judiciar (art. 64 şi art. 258) şi care nu prevăd posibilitatea ca aceştia, în cadrul procedurii de insolvenţă să stabilească în sarcina debitoarei/falitei existenţa unor daune materiale şi morale care nu sunt constatate prin alte acte sau titluri de creanţă. Astfel, prin dispoziţiile art. 58 lit. k) coroborat cu art. 104 din actul normativ indicat, legiuitorul dă dreptul practicianului în insolvenţă, în momentul în care este sesizat cu o cerere de înscriere la masa credală, să verifice existenţa/inexistenţa acelei creanţe prin verificarea existentei şi întinderii în funcţie de actele pe care creditorul îşi întemeiază solicitarea şi nicidecum nu-i conferă acestuia dreptul de a se erija în instanţa de judecata pentru a acorda sau nu prejudicii.

Mai mult decât atât, şi în ceea ce priveşte societăţile de asigurare-reasigurarea legiuitorul, prin actul normativ indicat, a stabilit obligativitatea ca la masa credală să poată fi înscrise doar creanţele certe, lichide şi exigibile, în acest sens fiind art. 262 alin. (5), care prevede dreptul creditorilor, care au obţinut titluri executorii împotriva debitoarei ulterior momentului pronunţării hotărârii de faliment, de a formula cerere în termen de 10 zile de la data obţinerii titlului.

Recurentul-reclamant a susţinut că, din actele dosarului rezida că, în ceea ce îl priveşte, nu exista o creanţa certă, aceasta abia conturându-se, cu atât mai mult cu cât apelanta a solicitat desfiinţarea hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, nefiind deci incidente prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

A mai susţinut că, în sprijinul criticii că încheierile de suspendare atacate* sunt nelegale, sunt şi dispoziţiile art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care statuează ca în momentul în care o societatea de asigurări-reasigurări nu se mai poate redresa financiar la naştere dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de Garantare.

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele care succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în M. Of. nr. 466/25.06.2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178, în cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Alin. 2 al textului legal mai sus menţionat prevede ca "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi."

Astfel, pentru ca notiţele de exceptare menţionate, care presupun continuarea judecăţii, să fie aplicabile, ar trebui să fie mai întâi incidenţă ipoteza prevăzută de alin. (1) al art. 75, care instituie regula suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită de la data deschiderii procedurii insolvenţei (de la care sunt prevăzute derogări prin alineatul următor).

Însă, aşa cum în mod corect a statuat instanţa de apel, art. 75 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 nu este incident în cauză, având în vedere calitatea debitorului S.C. C. S.A., aceea de societate de asigurare faţă de care s-a deschis procedura falimentului.

Cu privire la asemenea debitori - societăţi de asigurare/reasigurare -, actul normativ menţionat conţine dispoziţii speciale, regăsite în Capitolul IV, intitulat "Dispoziţii privind falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare".

Sub aspectul care interesează cauza dedusă judecăţii, art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, stabileşte că "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare", fără să mai conţină vreo dispoziţie de exceptare de la măsura suspendării, ca în ipoteza reglementată de art. 75.

Astfel, în mod corect instanţa de apel a dat prioritate dispoziţiei art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, rezolvând astfel, corespunzător, raportul dintre norma generală şi cea specială din perspectiva principiului specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la cea generală).

Faptul că norma specială nu se completează cu dispoziţii ale normei generale sub motiv că ar fi lăsat neacoperite anumite aspecte (situaţie posibilă când normei speciale i-ar lipsi anumite elemente structurale - ipoteza sau dispoziţia - ceea ce referitor la datele speţei ar fi însemnat, conform celor invocate, ca legiuitorul să fi intenţionat ca situaţiile de exceptare de la măsura suspendării să se aplice indiferent de calitatea debitorului intrat în procedura falimentului) rezultă, o dată în plus, şi din prevederile art. 242 ale Legii nr. 85/2014.

Conform textului menţionat, "Prevederile cap. 1, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol".

Deci, potrivit art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, principalele efecte ale deschiderii procedurii falimentului unei societăţi de asigurare/reasigurare debitoare vizează publicitatea acestei măsuri, retragerea autorizaţiei de funcţionare, dacă această măsură nu a fost dispusă anterior de Autoritatea de Supraveghere Financiară, interdicţia înstrăinării acţiunilor de către acţionarii semnificativi, ridicarea dreptului de administrare, distribuirea sumelor din Fondul de garantare, suspendarea acţiunilor judiciare/extrajudiciare şi a procedurilor de executare silită.

Totodată, conform art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, la data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existenţa indiciilor stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare şi imposibilitatea redresării se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.

Alin. 2 al aceluiaşi articol arată că, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile acestuia, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii.

După rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului unei societăţi de asigurare/reasigurare, în vederea plăţii creanţelor care nu depăşesc plafonul de garantare, creditorii de asigurări, în funcţie de propria opţiune, fie pot solicita plata de la Fondul de garantare, fie pot solicita înscrierea la masa credală, în procedura falimentului.

Scopul, procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare îl constituie satisfacerea drepturilor creditorilor de asigurări. De aceea, un efect principal al deschiderii procedurii falimentului îl reprezintă plata creanţelor creditorilor de asigurări, consumatorii raporturilor de asigurare fiind cel mai bine protejaţi dintre toţi creditorii participanţi la o procedură de insolvenţă, deoarece, în caz de faliment al unui asigurător/reasigurator, creanţele creditorilor de asigurări sunt acoperite în întregime de Fondul de garantare.

Fondul de garantare va efectua plăţi în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Efectul plăţii sumelor de bani din Fond se naşte din lege, prin urmare, nu este necesară aprobarea judecătorului-sindic în acest sens şi nici avizarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Fondul de garantare acoperă creanţele de asigurări, nu ca o obligaţie proprie pe temei contractual, ci în virtutea protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, astfel că plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului falimentar, fiind achitate în numele şi pe seama acestuia, Fondul fiind îndreptăţit să îşi recupereze aceste sume din averea societăţii de asigurare debitoare.

Obligaţia de plată a sumelor cuvenite creditorilor de asigurări se naşte în sarcina Fondului de garantare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dată de la care operează şi suspendarea de drept pentru toate acţiunile îndreptate împotriva societăţii de asigurare debitoare, conform art. 262 alin. (4) din aceeaşi lege.

În raport de considerentele expuse, nu apar ca întemeiate susţinerile recurentului-reclamant în sensul că, din interpretarea textelor legale din Legea nr. 85/2014 care reglementează atribuţiilor judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, ale art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi ale Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare al Asiguraţilor, s-ar deduce concluzia că în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2004. Nu poate fi primită nici susţinerea recurentului-reclamant în sensul că, de asemenea, art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2004 nu ar fi incident pentru că nu există încă o creanţă certă, pentru că textul de lege nu prevede nicio excepţie de acest fel pentru a nu opera măsura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 1 martie 2016 şi a încheierii din 26 septembrie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN