Supreme Court Jurisdiction for Appeals Against Tribunal Decisions in Monetary Claims Under 200,000 RON

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 18 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x din data de 5 februarie 2014 de Societatea Profesionala Notarială "D." şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul contractului de întreţinere a cărui rezoluţiune se solicită, se arată că obligaţia de întreţinere a fost evaluată la suma de 900 RON lunar, iar prin încheierea de autentificare nr. 271 din data de 5 februarie 2014 s-a arătat că taxele aferente autentificării contractului au fost calculate la cuantumul de 109.902,97 RON, valoarea minimă de circulaţie a unui apartament similar, conform expertizei întocmite la cererea C.N.P. Bucureşti.

La termenul de judecată din data de 15 februarie 2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, procedând, din oficiu, la verificarea competenţei sale, a constatat că este competentă din punct de vedere general, material şi teritoriale să judece prezenta cauză, având în vedere dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. şi, prin prorogare legală de competenţă, faţă de nedepunerea întâmpinării de către pârâţi.

Prin Sentinţa civilă nr. 3837 din data de 5 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 3962A din data de 4 decembrie 2017, pronunţată în dosarul cu acelaşi număr, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3837 din data de 5 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 29 martie 2018.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 461 din data de 27 septembrie 2018, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 29 octombrie 2018, fiind trimis spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 9.

Prin rezoluţia din data de 6 noiembrie 2018, s-a fixat termen la data de 4 decembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată prin prezentul recurs a fost pronunţată în apel de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, într-un litigiu al cărui obiect, evaluabil în bani ("rezoluţie contract de întreţinere), se situează sub plafonul de 200.000 RON inclusiv.

Prin Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018, publicată în M. Of. nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel".

Astfel, instanţa supremă a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

În interpretarea acestor dispoziţii legale, a reţinut că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel".

Totodată, a arătat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.", dar înţelesul acestor dispoziţii "trebuie să reiasă din decelerarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului."

A reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel.

Prin urmare, instanţa supremă a constatat că "Nici prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. nu conţin o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe".

Astfel, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionare oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, care, în raport de dispoziţiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

În ceea ce priveşte efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din data de 30 mai 2017, a constatat că, în viziunea instanţei de contencios constituţional, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

Prin urmare, a concluzionat în sensul că, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate reţine că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionate.

Totodată, constatând că nici dispoziţiile art. 96 pct. 3 şi nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea acestora.

Astfel, faţă de principiul organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94 - 97 C. proc. civ., care "presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", a statuat că revine curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (în speţă, Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din data de 14 noiembrie 2018).

În aplicarea dezlegărilor date prin decizia anterior menţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorii pentru instanţe de la data de 14 noiembrie 2018, Înalta Curte reţine că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti revenind instanţei ierarhic superioare, şi anume Curţii de Apel Bucureşti.

Prin urmare, în raport de considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 3962A din data de 4 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN