Land boundary delimitation and vindication under competing property titles and prior judicial findings

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 26 septembrie 2008, pe rolul Judecătoriei Piteşti şi înaintată Tribunalului Argeş, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare, precizată la datele de 06 martie 2012 şi 02 aprilie 2012, precum şi la termenul de judecată din data de 20 martie 2014, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C., D., E., F., Municipiul Piteşti, reprezentat de Consiliul Local Piteşti, Primăria Piteşti, Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună următoarele:

- să le oblige pe pârâtele D. şi C. să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de circa 40 mp teren intravilan, situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, cu vecinătăţile: Nord şi Est proprietate A. şi B., Sud - str. x, Vest - C., D., E., F. şi să le plătească contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe ultimi 3 ani, evaluată la suma de 300 RON;

- să le oblige pe pârâtele E. şi F. să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de circa 20 mp, teren intravilan situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, cu vecinătăţile: Est şi Sud - rest proprietate reclamanţi, Nord - moştenitori K., Vest - rest proprietate E. şi F. şi să le plătească contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani, evaluată la suma de 200 RON;

- să stabilească linia de hotar cu proprietăţile pârâţilor;

- să-i oblige pe pârâţii Municipiul Piteşti şi C.L.F.F. Piteşti să confirme existenţa dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 750 mp situat în Piteşti, str. x, conform Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992 cu schiţa anexă prin care s-a stabilit configuraţia terenului având o lăţime de 10,60 ml pe latura de sud, vecină cu str. x;

- să le oblige pe pârâtele D. şi C. să demoleze gardul construit în mod ilicit în interiorul proprietăţii începând cu primăvara anului 2009 şi până în toamna anului 2011, iar, în situaţia în care acestea nu se conformează, să-i autorizeze să-l demoleze pe cheltuiala acestora;

- să rectifice cartea funciară nr. x a Municipiului Piteşti, cu număr cadastral x, lucrare înregistrată la OCPI Argeş în Dosarul nr. x iunie 2005 pe numele pârâtelor D. şi C. întrucât nu corespunde situaţiei reale din teren şi configuraţiei din schiţa anexă a raportului de expertiză tehnică H., iar, în subsidiar, să constate nulitatea absolută a încheierii de carte funciară şi a documentaţiei cadastrale prin care s-a dispus intabularea în cartea funciară şi restabilirea situaţiei avute anterior;

- să rectifice Cartea funciară nr. x a municipiului Piteşti cu număr cadastral x, lucrare înregistrată la OCPI Argeş pe numele pârâtei E. sub nr. 47120/29 octombrie 2008, întrucât aceasta nu corespunde situaţiei reale din teren şi vechilor semne de hotar în raport de actele de proprietate ale lui I. şi J., iar, în subsidiar, să constate nulitatea absolută a încheierii de carte funciară şi a documentaţiei cadastrale prin care s-a dispus intabularea în cartea funciară şi restabilirea situaţiei avute anterior, solicitând totodată şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat faptul că sunt proprietarii unui teren intravilan în suprafaţă de 890 mp plus casa aflată pe acesta, conform: Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992 pentru suprafaţa de 750 mp, Titlului de proprietate nr. x/02 octombrie 1992, Sentinţei civile nr. 10408/26 noiembrie 1991, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în Dosarul nr. x/1992, devenită definitivă şi irevocabilă, din care rezultă că au achiziţionat de la numitul K. suprafaţa de 140 mp, şi Actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07 octombrie 1981, încheiat de Notariatul Judeţean Argeş, din care rezultă că a dobândit suprafaţa de 750 mp plus o casă compusă din demisol, etaj şi podul casei acoperită cu ţiglă, cu vecinătăţile din act.

În dovedirea dreptului de proprietate reclamanţii au mai indicat Sentinţa civilă nr. 1930/02 martie 1992, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în Dosarul nr. x/1992, devenită definitivă şi irevocabilă.

Prin întâmpinare, pârâtele C., D., E. şi F. au solicitat respingerea acţiunii şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 162 din 28 mai 2015, Tribunalul Argeş a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi tardivităţii, ca neîntemeiate; a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 4 al cererii precizate având ca obiect acţiune în constatare, respingând acest capăt de cerere ca inadmisibil; a admis, în parte, cererea astfel cum a fost precizată de reclamanţi; le-a obligat pe pârâtele C. şi D. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafeţele de teren materializate prin literele S1 = 17 mp şi S2 = 0,5 mp pe schiţa anexă nr. 2 la L.; a stabilit linia de hotar între proprietăţile reclamanţilor şi cea a pârâtelor C. şi D. între punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-1, marcate pe schiţa anexă nr. 2 la acelaşi raport de expertiză, schiţă ce face parte din sentinţă; a stabilit linia de hotar între proprietăţile reclamanţilor şi cea a pârâtelor E. şi F. între punctele 1-20-21-22, marcate pe aceeaşi schiţă; le-a obligat pe pârâtele C. şi D. să demoleze gardul în vederea asigurării liniei de hotar, iar, în caz de refuz, i-a autorizat pe reclamanţi să efectueze lucrarea, pe cheltuiala pârâtelor; a respins în rest cererea precizată şi le-a obligat pe pârâtele C. şi D. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi în sumă de 3350 RON.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit Actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07 octombrie 1981 de Notariatul de Stat Judeţean Argeş, numiţii I. şi J. au vândut cumpărătorilor A. şi B., soţi, o casă, compusă din demisol, parter şi etaj, situată în Piteşti, judeţul Argeş, pe un teren ce se învecinează la R cu proprietatea M., la A cu proprietatea G., la M.Zi cu str. x şi la M.N. cu proprietate de stat. Conform celor menţionate în acest contract, terenul în suprafaţă de 750 mp a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974; s-a atribuit cu plată, pe durata existenţei construcţiei, dobânditorilor, terenul necesar.

În afara acestui contract, reclamanţii au invocat drept acte de proprietate Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992 şi schiţa anexă, Titlul de proprietate nr. x/02 octombrie 1992, Sentinţa civilă nr. 10408/26 noiembrie 1992, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în Dosarul nr. x/1992, precum şi Sentinţa civilă nr. 1980/02 martie 1992, pronunţată în Dosarul nr. x/1992 al Judecătoriei Piteşti.

În privinţa pârâtelor, conform înscrisurilor depuse la dosar, pârâta C. a dobândit împreună cu soţul său G. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare imobiliară, autentificat sub nr. x/12 mai 1967, de la vânzătorii I. şi J., un teren de 500 mp loc de casă, situat în oraşul Piteşti, str. x, regiunea Argeş, învecinat la răsărit cu rest proprietate vânzători, la apus cu proprietatea N., la miazăzi cu str. x şi la miazănoapte cu proprietatea statului. În contract s-a precizat că latura terenului vândut dinspre miazăzi la str. x este de 15 m, iar latura terenului dinspre miazănoapte este de 12 m. Prin acelaşi contract a fost vândută şi jumătate din casa de cărămidă, situată pe terenul descris mai sus, compusă din subsol cu trei camere, parter cu trei camere, vestibul, pridvor şi etaj cu două camere. Cealaltă jumătate a casei le revine în proprietate vânzătorilor şi este situată pe restul terenului, dinspre răsărit de terenul vândut, şi este compusă din subsol cu patru camere, parter cu două camere, baie, bucătărie şi etaj cu spaţiu pentru trei camere.

Prin Decizia civilă nr. 805/A/22 aprilie 2004, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 10121/08 decembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă contestaţia introdusă de contestatorii G. şi C. împotriva Dispoziţiei nr. 46/23 ianuarie 2003, emisă de Primarul Municipiului Piteşti, a fost modificată această dispoziţie în sensul că a fost admisă cererea obiect al Notificării nr. x din 10 mai 2001 şi a fost dispusă restituirea în natură către contestatori a imobilului situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, identificat potrivit R.E.T. H. compus din casă de locuit, zid de sprijin, gard din zid şi terenul aferent în suprafaţă de 506,70 mp, învecinat la răsărit şi miazănoapte cu A., la apus cu E. şi la miazăzi cu strada x.

Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 12 ianuarie 2005, de executorii judecătoreşti O. şi P., pârâta C. şi soţul său G. au fost puşi în posesie imobilului identificat potrivit R.E.T. H., în baza Sentinţei civile nr. 18/2004 a Tribunalului Argeş, definitivă prin Decizia civilă nr. 805/A/22 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, completată cu încheierea din data de 14 iunie 2004.

Pârâtele C. şi D. au depus la dosar şi acte emise în dosarul succesoral nr. x/2007 al BNP Q. privind pe defunctul G., menţionat în înscrisurile mai sus analizate.

Aceste pârâte au invocat, prin întâmpinarea depusă faţă de cererea precizatoare formulată de reclamanţi, excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de existenţa mai multor hotărâri judecătoreşti anterioare.

Analizând aceste hotărâri, tribunalul a constatat că au fost pronunţate în perioada 2002 - 2007. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, astfel cum a fost precizată, se referă la o pretinsă acaparare a terenului ai cărui proprietari sunt, comisă de pârâtele C. şi D. în perioada 2009 - toamna anului 2011. Aşadar, acţiunea dedusă judecăţii se impune a fi analizată prin prisma acestei pretinse intervenţii în proprietatea reclamanţilor, neputându-se reţine că în cauză ar opera autoritatea de lucru judecat, din lipsa identităţii de cauză; prin urmare, excepţia invocată de pârâte a fost respinsă, ca neîntemeiată.

S-a reţinut că ceea ce a rezultat din istoricul litigios dintre reclamanţi şi aceste pârâte este ideea existenţei unei constatări judecătoreşti desprinse din compararea actelor de proprietate invocate de aceste părţi. Sub acest aspect, Decizia civilă nr. 1319/17 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/2002, într-un litigiu purtat între reclamanţii din cauza de faţă, pârâţii G. şi C. şi Administraţia Domeniului Public Piteşti, menţionează faptul că din schiţa anexă la Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07 octombrie 1981 (ce reprezintă actul prim de proprietate al reclamanţilor), rezultă că lăţimea la strada x a imobilului teren cumpărat de către reclamanţi era de 9,55 ml. Aşa cum s-a precizat în considerentele acestei decizii, faptul că reclamanţilor li s-a eliberat proces-verbal de punere în posesie în care lăţimea la strada x este mai mare nu are relevanţă juridică, atâta timp cât s-a dovedit în cauză faptul că acesta nu respectă actul prim de proprietate al reclamanţilor.

Reclamanţii, prin introducerea cererii de faţă în care au invocat schiţa anexă la procesul-verbal de punere în posesie din data de 08 mai 1992, care menţionează lăţimea terenului la strada x de 10,60 ml tind să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară prin care s-a stabilit irevocabil că lăţimea respectivă este de 9,55 ml, chestiune deja dezlegată prin Decizia civilă nr. 1319/17 septembrie 2002, irevocabilă.

Analiza pretenţiilor reclamanţilor a fost făcută pornind de la ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior şi de la situaţia de fapt evocată de reclamanţi constând în edificarea unui gard de către părţi în perioada 2009 - 2011 şi acapararea unei porţiuni din terenul acestora.

Din cuprinsul R.E.T. întocmit de expert L. a rezultat faptul că suprafeţele din Decizia civilă nr. 805/A/2004 a Curţii de Apel Piteşti, R.E.T. H. şi documentaţia cadastrală coincid ca întindere, respectiv 506 mp, dar forma şi dimensiunile din documentaţia cadastrală nu corespund cu cele din raportul de expertiză. Planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate cu nr. cadastral x este în conformitate cu suprafaţa şi vecinătăţile din Decizia civilă nr. 805 A/22 aprilie 2004, însă nu respectă forma şi dimensiunile laturilor reprezentate în schiţele din H. La fila x a raportului de expertiză întocmit de expertul desemnat în cauză, în cadrul răspunsului la obiectivul nr. 6, acesta a menţionat faptul că cele două pârâte stăpânesc terenul ca formă şi suprafaţă, aşa cum este reprezentat în documentaţia cadastrală care a stat la baza partajului voluntar din 2007, dar nu şi ca dimensiunile din documentaţia cadastrală, ca urmare a edificării unor garduri ulterior întocmirii documentaţiei cadastrale.

Aşadar, proba cu expertiză a relevat faptul că pârâtele C. şi D. nu stăpânesc mai mult teren decât cel care a rezultat din Decizia de restituire nr. 805/A/2005 a Curţii de Apel Piteşti, dar dimensiunile acestuia nu respectă H. şi nici documentaţia cadastrală. Tot în raportul de expertiză a fost menţionat faptul că linia de hotar dintre proprietăţile pârâtelor C. şi D., pe de o parte, respectiv reclamanţii R., pe de altă parte, stabilită conform R.E.T. H., este dată de punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-1, materializată pe schiţa cuprinsă în anexa nr. 2 la raportul de expertiză L.

În raport de această linie de hotar, pârâtele C. şi D. deţin de la reclamanţii R. suprafaţa de 17 mp materializată cu S1 pe aceeaşi schiţă şi 0,5 mp materializată cu S2.

Faţă de cele concluzionate în raportul de expertiză întocmit de expert L., acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtele C. şi D. a fost apreciată ca fiind parţial întemeiată, numai cu privire la aceste suprafeţe de teren. De asemenea, a fost găsit întemeiat şi capătul de cerere privind grăniţuirea proprietăţii reclamanţilor faţă de cea a pârâtelor C. şi D.

Ca o consecinţă a admiterii parţiale a acţiunii în revendicare şi a stabilirii liniei de hotar pe traseul mai sus indicat, a fost admis şi capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor C. şi D. să demoleze gardul în vederea asigurării liniei de hotar. În caz de refuz, au fost autorizaţi reclamanţii să efectueze lucrarea, pe cheltuiala pârâtelor.

Sub aspectul cererii reclamanţilor referitoare la plata de către aceste pârâte a contravalorii terenului pe care l-au ocupat, reţinând dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. conform cărora angajarea răspunderii civile delictuale presupune întrunirea cumulativă a patru elemente, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia celui chemat în judecată, prima instanţă a constatat că reclamanţii nu au făcut dovada acestor elemente.

Referitor la acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâtele E. şi F., s-a constatat că proba cu expertiză efectuată în cauză a stabilit că acestea nu au acaparat teren din proprietatea reclamanţilor. Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 480 C. civ., acţiunea având acest obiect, promovată în contradictoriu cu aceste pârâte, a fost găsită neîntemeiată.

În ceea ce priveşte stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile reclamanţilor şi cea aparţinând acestor pârâte, pornind de la concluziile raportului de expertiză şi în raport de dispoziţiile art. 584 C. proc. civ., prima instanţă a stabilit linia de hotar între proprietăţile reclamanţilor şi cea a pârâtelor E. şi F. între punctele 1-20-21-22, marcate pe schiţa anexă nr. 2 la raportul de expertiză L.

Tribunalul a reţinut faptul că reclamanţii au investit instanţa de judecată cu o cerere de constatare a unui drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 750 mp conform Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992 şi schiţei anexă. Cum art. 111 C. proc. civ. dă preferinţă realizării dreptului, iar acest capăt de cerere a fost formulat în contextul introducerii unei acţiuni în revendicare, în cadrul căreia reclamanţii au invocat dreptul de proprietate consacrat prin acel proces-verbal de punere în posesie, pretinzând faptul că nu se află în posesia terenului, aşa cum acesta figurează înscris ca suprafaţă şi dimensiune pe latura cu strada x, cererea în constatare a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Acest capăt de cerere a fost apreciat inadmisibil şi prin prisma existenţei posibilităţii promovării de către reclamanţi a unei acţiuni în constatarea nulităţii procesului-verbal de punere în posesie din data de 18 iunie 1992, a cărui schiţă nu ar fi în concordanţă cu cea din data de 08 mai 1992 în ceea ce priveşte lăţimea terenului la str. x.

În ceea ce priveşte capetele de cerere prin care reclamanţii au solicitat să se rectifice cărţile funciare nr. x, cu număr cadastral x, pe numele pârâtelor D. şi C., respectiv nr. 40162, cu număr cadastral x, pe numele pârâtei E., pârâtele au invocat prin întâmpinare excepţia tardivităţii formulării acestei cereri. Această excepţie a fost respinsă ca neîntemeiată faţă de dispoziţiile art. 33 coroborat cu art. 31 din Legea nr. 7/1997, întrucât nu s-a făcut dovada comunicării către reclamanţi a încheierilor de înscriere în cărţile funciare menţionate.

Din punct de vedere al fondului acestei cereri, faţă de soluţia pronunţată cu privire la acţiunea în revendicare formulată în privinţa pârâtelor E. şi F., solicitarea de rectificare a cărţii funciare nr. x, cu număr cadastral x, a fost apreciată nefondată şi, în consecinţă, a fost respinsă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 şi 584 C. civ., cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată în mod succesiv, a fost admisă în parte, în limita celor menţionate mai sus.

Reţinând culpa procesuală a pârâtelor C. şi D., în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi în măsura pretenţiilor admise reclamanţilor, acestea au fost obligate să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 3350 RON, reprezentând parte din taxele judiciare de timbru, onorariu de expert şi onorarii avocaţiale.

Împotriva sentinţei au formulat apel, atât reclamanţii, cât şi pârâtele C. şi D.

Reclamanţii au declarat apel, invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii apelate, determinate de nesocotirea de către instanţa de fond a hotarului real care rezultă din actele primare de proprietate, actele de proprietate emise în baza legii fondului funciar şi a faptului ilicit al pârâţilor care au ocupat fără drept câtimea de 40 mp teren intravilan, situat în Municipiul Piteşti, proprietatea lor privată.

Referitor la Decizia civilă nr. 1319/17 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Argeş, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 4399/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2002, au susţinut că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ.).

Cum această reglementare a autorităţii de lucru judecat sub forma prezumţiei vine să asigure nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti, se impune a fi reţinută modalitatea în care s-a dezlegat anterior un aspect litigios de importanţă decisivă cu privire la lăţimea la strada x a imobilului teren cumpărat de către reclamanţi, de 9,55 m, dar numai prin comparaţie cu procesul-verbal de punere în posesie din 08 mai 1992 (în care se menţionează lăţimea terenului la strada x de 10,60 m) şi cu actele vechi de proprietate.

Însă, din analiza raportului de expertiză efectuat la fond rezultă că instanţa de fond nu a respectat, în relaţia dintre părţi, această prezumţie cu caracter absolut, dând eficienţă în mod greşit autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a statuat asupra hotarului real care separă fondurile învecinate din litigiu, prin nerespectarea actelor primare şi a semnelor materiale vizibile, pârâţii, prin desfiinţarea unor semne de hotar şi înfiinţarea altora noi cu ocazia construirii unui gard despărţitor, ocupând în perioada 2009 - 2011, o fâşie din proprietatea reclamanţilor (atât în faţa casei, cât şi în spatele acesteia). S-a susţinut că elocvent în acest sens este Procesul-verbal de contravenţie nr. x/26 mai 2011, prin care s-a reţinut faptul că pârâta D. a executat lucrări fără a respecta Autorizaţia de construire nr. x/24 februarie 2011, act care se referă la executarea lucrărilor de împrejmuire de teren.

O altă critică a vizat greşita statuare a instanţei de fond asupra cheltuielilor de judecată la care au fost obligaţi reclamanţii. În esenţă, s-a susţinut, prin raportare la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., că prima instanţă a decis neîntemeiat asupra cheltuielilor de judecată, reţinând în parte şi culpa lor procesuală. În raport de soluţia adoptată, s-a susţinut că erau îndreptăţiţi la plata integrală a cheltuielilor de judecată.

În apelul pârâţilor, a fost criticată hotărârea apelată invocându-se nelegalitatea hotărârii determinată de nesocotirea de către instanţa de fond a hotarului real care rezultă din actele lor de proprietate, respectiv linia despărţitoare ce separă fondurile învecinate.

S-a reţinut că, în mod greşit judecătorul fondului, în analiza comparativă a actelor de proprietate, a apreciat asupra existenţei drepturilor lor de proprietate, cât şi asupra formei terenului care alcătuieşte dreptul de proprietate în partea din litigiu al cărui contur a fost fixat decisiv prin Decizia nr. 1319/17 septembrie 2002, prin care s-a stabilit irevocabil cu privire la litigiul dintre părţi, fiind întrunite dispoziţiile art. 1201 C. civ. cu privire la tripla identitate de elemente (obiect, părţi şi cauză); cum principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, este interzisă reluarea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase.

Chiar dacă nu s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, prima instanţă în mod eronat a dat eficienţă juridică celei de-a doua manifestări procesuale a excepţiei şi anume prezumţiei de lucru judecat, deoarece au fost respectate cele statuate prin hotărârea judecătorească cu privire la lăţimea terenului reclamanţilor, la stradă, de 9,55 m, în fapt această lăţime fiind mai mare, de 9,95 m.

Cum, potrivit art. 1200 pct. 4, coroborat cu art. 1202 pct. 2 C. civ., în relaţia dintre părţi această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.

De altfel, s-a susţinut că acţiunea în revendicare este inadmisibilă în absenţa dovedirii faptului ocupării terenului de către pârâţi.

Aprecierea cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligaţi a fost apreciată nelegală din perspectiva dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., deoarece trebuia să se procedeze la diminuarea cuantumului acestor cheltuieli având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte.

Prin Decizia nr. 1428/4 mai 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva Sentinţei civile nr. 162 din 28 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş.

A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a admis, în parte, acţiunea şi a omologat raportul de expertiză tehnică în Varianta 2A ce face parte integrantă din prezenta decizie după cum urmează: le-a obligat pe pârâtele C. şi D. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie următoarele suprafeţele de teren:

S1 = 18 mp identificată prin poligonul 211-210-209-226-205-212-211 haşurată în culoarea roşie;

S2 = 1 mp identificată prin poligonul 203-204-226-51-50-203 haşurată în culoarea roşie;

S3 = 33 mp identificată prin poligonul 211-212-208-207-206-211 haşurată în culoarea roşie.

A dispus grăniţuirea proprietăţii reclamanţilor de cea a pârâtelor C. şi D. aşa cum a fost transpusă pe schiţa de plan din Varianta 2A după cum urmează: între punctele: 200-4-201-202-203-204-226-205-212-206-207-10-11-12-13.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele C. şi D., împotriva aceleiaşi sentinţe şi a menţinut, în rest, sentinţa apelată.

Au fost obligate apelantele-pârâte C. şi D. să plătească apelanţilor-reclamanţi suma de 2081 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în ceea ce-i priveşte pe pârâţii S. şi T.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, susţinând nelegalitatea sentinţei, apelanţii pretind că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat în forma prezumţiei, prin aceea că au fost opuse în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătoreşti care a finalizat un litigiu având un alt obiect, respectiv stabilirea lăţimii terenului reclamanţilor la strada x de 9,55 m - în baza schiţei anexe la Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/07 octombrie 1981. În plus, apelanţii-pârâţi au susţinut nelegalitatea sentinţei şi prin prisma faptului că, în mod eronat, prima instanţă nu a admis excepţia autorităţii de lucru judecat care se impunea faţă de dispoziţiile art. 1201 C. civ.

O astfel de critică ignoră însă faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaşte, conform reglementării actuale, două manifestări procesuale - respectiv, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune, într-adevăr, tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Curtea de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat, invocând Decizia nr. 1319/17 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Argeş, care se impune cu succes în acest proces, reglementarea autorităţii de lucru judecat sub forma prezumţiei venind să asigure nevoia de ordine şi stabilitate juridică, precum şi evitarea contrazicerilor între considerentele unor hotărâri judecătoreşti.

În speţă, prima instanţă nu a respins acţiunea pe temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat (pentru care într-adevăr nu se găsea tripla identitate de elemente), ci, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, a reţinut, cu temei, că a fost deja dezlegată chestiunea privind forma terenului reclamanţilor din perspectiva lăţimii terenului la strada x, de 9,55 m.

Deosebit, reclamanţii au invocat schiţa anexă a procesului-verbal de punere în posesie din data de 08 mai 1992 care demonstrează o altă lăţime a terenului de 10,60 m, însă, pentru considerentele arătate, această chestiune litigioasă a fost dezlegată printr-o hotărâre judecătorească care nu mai poate fi contrazisă.

Criticile referitoare la întinderea drepturilor de proprietate ale părţilor litigante, cât şi cele referitoare la operaţiunile judiciare ale grăniţuirii, au fost analizate prin expunerea unor argumente comune.

Astfel, reclamanţii au formulat acţiune în revendicare invocând dreptul lor de proprietate asupra imobilului teren situat în strada x, iar pârâţii le-au negat dreptul, susţinând că linia de hotar a fost respectată conform actelor de vânzare-cumpărare, acte primare de proprietate.

Pentru înlăturarea oricărei atingeri aduse dreptului lor şi asigurării exercitării dreptului de proprietate în condiţii normale, reclamanţii au solicitat şi grăniţuirea proprietăţilor, pentru reconstituirea hotarului real.

În susţinerea cererii, reclamanţii au depus Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1981, prin care aceştia au cumpărat de la I. şi J. o casă demisol, parter şi etaj şi terenul în suprafaţă de 750 mp, pe care era situată casa, imobil situat în Piteşti, judeţul Argeş.

Reclamanţii au invocat drept acte de proprietate şi Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992, schiţa anexă, Titlu de proprietate nr. x/02 octombrie 1992, Sentinţa civilă nr. 10408/26 noiembrie 1992 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. x/1992, precum şi Sentinţa civilă nr. 1980/02 martie 1992, pronunţată în Dosarul nr. x/1992 al Judecătoriei Piteşti.

Pârâţii, la rândul lor, au depus Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1262/12 mai 1967, prin care se atestă că au cumpărat de la vânzătorii I. şi J. un teren de 500 mp, loc de casă situat în Piteşti, judeţul Argeş, şi jumătate din casa de cărămidă situată pe acest teren.

În susţinerea acţiunii au depus Decizia civilă nr. 805/A/22 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă, prin Decizia nr. 10121/08 decembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul-verbal încheiat la data de 12 ianuarie 2005 de executorii judecătoreşti O. şi P., prin care pârâta C. şi soţul său au fost puşi în posesia imobilului situat în municipiul Piteşti str. x, în baza Sentinţei civile nr. 18/2004 a Tribunalului Argeş, definitivă prin Decizia civilă nr. 805/A/22 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti şi completată prin încheierea din data de 14 iunie 2004.

Reclamanţii au declarat apel invocând nelegalitatea hotărârii determinată de nesocotirea de către instanţa de fond a hotarului real care rezultă din actele de vânzare-cumpărare - acte primare şi a faptului ilicit al pârâţilor care au ocupat fără drept 40 mp teren intravilan situat în str. x, municipiul Piteşti, teren învecinat cu cel al pârâţilor.

În sens material, dreptul la acţiune bazat pe dispoziţiile art. 584 C. civ. circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acţiune în justiţie (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului real care separă fondurile învecinate şi marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.

Pentru a se pronunţa asupra întinderii drepturilor de proprietate ale părţilor, prima instanţă a procedat corect la compararea titlurilor ce se opun, reţinând, în esenţă, că pârâţii au ocupat o suprafaţă din proprietatea reclamanţilor.

Instanţa de apel a administrat probe noi constând în interogatoriu şi un raport de expertiză judiciară în specialitatea topografie.

Instanţa de apel a omologat raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală, reţinând că această lucrare de specialitate respectă cerinţele de obiectivitate şi claritate a expunerii concluziilor prin raportare la actele de proprietate ale părţilor.

În opinia acestei instanţe, concluziile expertizei judiciare efectuate în apel indică în mod convingător hotarul real care separă fondurile învecinate aflate în litigiu, marcat de cei trei experţi prin schiţa de plan Varianta 2A.

Astfel, proba cu expertiză a relevat faptul că, în urma transpunerii în schiţă a actelor de proprietate, printre care se numără şi schiţa aferentă Procesului-verbal de punere în posesie 11394/18 iunie 1992 (proces-verbal evocat şi în Decizia nr. x/17 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Argeş), proprietatea reclamanţilor este identificată prin poligonul 200-4-201-202-203-50-51-209-210-212-223-208-207-10-11-12-13-230-32-31-30-29-27-28-26-12-200.

În raport de această formă a terenului stabilită conform raportului de expertiză omologat, linia de hotar a fost stabilită prin unirea punctelor 200-4-201-202-203-204-226-205-212-206-207-10-11-12-13.

După operaţiunea juridică de stabilire a hotarului, curtea de apel a constatat că pârâtele C. şi D. deţin fără drept de la reclamanţii R. suprafeţele de: 18 mp, reprezentaţi de poligonul S1, marcat cu punctele 211-210-209-226-205-212-211, 1 mp reprezentat de poligonul S2, marcat cu punctele 203-204-226-51-50-203 şi 33 mp, reprezentaţi de poligonul S3, marcat cu punctele 211-212-208-207-206-211.

În raport de considerentele arătate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul, a schimbat sentinţa în sensul că a admis, în parte, acţiunea, potrivit argumentelor expuse.

Cu referire la critica privitoare la modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a petitului vizând rectificarea cărţilor funciare, curtea de apel a reţinut că, atâta vreme cât prima instanţă s-a pronunţat asupra formei terenului care alcătuieşte dreptul de proprietate al reclamanţilor, rezolvând capătul de cerere privind revendicarea, nu mai are relevanţă acţiunea în rectificare a unei înscrieri în cartea funciară.

Referitor la acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâtele E. şi F., instanţa de apel a reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat de cei trei experţi, acestea nu ocupă din terenurile celorlalte părţi.

De altfel, prin încheierea din 15 iunie 2017, curtea de apel a constatat că s-a depus la dosar, în timpul litigiului, contractul de vânzare-cumpărare din care a rezultat că terenul acestor pârâte a fost înstrăinat.

Prin urmare, prin încheierea amintită, instanţa a dispus introducerea în cauză a dobânditorilor terenului care au calitate de avânzi - cauză, respectiv de succesori cu titlu particular, care au dobândit drepturile litigioase pe parcursul procedurii în apel.

În raport de argumentarea comună a criticilor invocate de apelanţi, curtea de apel, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele C. şi D., menţinând, în rest, dispoziţiile sentinţei.

Critica formulată de apelanţii-pârâţi în sensul că se impunea diminuarea cheltuielilor de judecată la care au fost obligaţi cu prilejul soluţionării procesului la fond a fost găsită nefondată, întrucât tribunalul, în mod judicios, a fixat aceste cheltuieli, păstrând o proporţionalitate cu prilejul acordării lor.

De asemenea, s-a respectat principiul proporţionalităţii în cuantificarea cheltuielilor de judecată la care au fost obligaţi reclamanţii, câtă vreme acţiunea lor a fost admisă numai în parte.

În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi faţă de culpa procesuală reţinută în sarcina apelantelor - pârâte, curtea de apel le-a obligat pe acestea din urmă să plătească apelanţilor-reclamanţi suma de 2081 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi B. şi A. şi recurentele-pârâte C. şi D.

Recurenţii-reclamanţi au declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 09 noiembrie 2017, pronunţată în acelaşi dosar.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi B. şi A. au solicitat, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea/casarea încheierii de şedinţă din data de 09 noiembrie 2017 şi a Deciziei civile nr. 1428/04 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. x/2011, în sensul admiterii apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 162/28 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, şi schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Cu referire la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat următoarele:

A. Hotărârea recurată este nelegală pentru că instanţa de apel nu a acordat ceea ce nu s-a cerut.

B. Hotărârea recurată este nelegală pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii. Instanţa nu a procedat la examinarea titlurilor de proprietate exhibate de părţi şi actele de la dosar.

C. Hotărârea recurată este nelegală pentru că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, referirea fiind în mod special la actele de proprietate ale părţilor în litigiu şi la Decizia civilă nr. 1319/17 august 2002 a Tribunalului Argeş, pentru că instanţa de apel a omis să aibă în vedere efectele juridice ale Sentinţei civile nr. 139/03 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă şi irevocabilă, din care reiese că nu se poate reţine efectul pozitiv al lucrului judecat prin care se pretinde că a fost deja dezlegată chestiunea privind forma terenului reclamanţilor din perspectiva lăţimii terenului la strada x de 9,55 mp, în condiţiile în care s-a făcut dovada că există acte de proprietate care au fost omise de instanţă, referirea fiind la cele menţionate, care au scăpat analizei instanţei cu ocazia comparării titlului de proprietate şi stabilirea dreptului preferabil cu privire la terenul în litigiu şi grăniţuirii solicitate pe vechiul amplasament conform actelor vechi de proprietate şi care emana de la autorii U. şi N.

D. Hotărârea recurată este lipsită de temei legal pentru că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Astfel, prin încheierea de şedinţă din data de 09 noiembrie 2017, instanţa de apel a respins obiecţiunile la raportul şi la completarea la raportul de expertiză, cu motivarea că, deşi există mici erori materiale, celelalte aspecte privind obiecţiunile invocate reprezintă probleme de fond care vor fi avute în vedere de instanţă cu ocazia deliberării, reţinându-se fără nicio dovadă că experţii tehnici judiciari au realizat variante conformându-se obiectivelor stabilite de instanţă; din obiecţiunile invocate de către reclamanţi, din raportul de expertiză şi din completarea la acesta întocmită de către comisia de experţi tehnici judiciari precum şi din punctul de vedere al expertului consilier V., rezultă că expertiza şi completarea la aceasta întocmită de către comisia de experţi nu este completă şi lămuritoare, pentru că experţii nu au avut în vedere actele de proprietate, nu au efectuat corect măsurătorilor şi nu au transpus în schiţa de plan actele de proprietate ale părţilor în litigiu pentru a stabili cu certitudine linia reală de hotar pentru a se grăniţui corect proprietăţile părţilor în litigiu. Conform vechii linii de hotar, din actele vechi de proprietate, este identificată suprafaţa de teren acaparată de către pârâţi, în conivenţă, de la reclamanţi. Prin urmare, încheierea este nelegală pentru că instanţa de apel a respins greşit obiecţiunile la raportul de expertiză, fără a constata că expertiza este sumară şi incompletă.

E. În opinia recurenţilor-reclamanţi, hotărârea apelată este nelegală pentru că instanţa de apel, în mod greşit a schimbat, în parte Sentinţa civilă nr. 162/28 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Argeş. Astfel, omiţând să se pronunţe cu privire la toate motivele de apel menţionate în cuprinsul cererii de apel şi fără a intra în judecarea fondului şi a analiza cererea prin care a fost legal învestită, a omologat raportul de expertiză tehnică în Varianta 2A, fără a avea în vedere obiecţiunile şi punctul de vedere al expertului consilier V. care a răspuns punctual şi argumentat la obiectivele şi obiecţiunile expertizei efectuate în faza de apel de către comisia de experţi tehnici.

Instanţa de apel a omis să analizeze titlul de proprietate al reclamanţilor şi nu a acordat ceea ce s-a cerut; dimpotrivă, a acordat mai mult decât s-a cerut scăpând din vedere faptul că intimaţii-pârâţi S. şi T. deţin o suprafaţă de teren în plus faţă de actul de proprietate şi că lăţimea terenului achiziţionat are o dimensiune (lăţime) mai mare cu 0.31 ml pe latura vecină cu strada x şi cu 6.52 ml pe latura vecină cu proprietatea Statului (actual proprietatea moştenitorilor Ardei), drept pentru care terenul recurenţilor-reclamanţi trebuie să aibă la strada x lăţimea de 10,30 m, potrivit măsurătorilor efectuate de către comisia de experţi tehnici, conform completării la raportul de expertiză tehnică dosar apel, şi lăţimea de 10,60 m, potrivit măsurătorilor efectuate de către expertul consilier V., drept pentru care instanţa de apel în mod greşit a omologat raportul de expertiză în Varianta 2 A şi a reţinut eronat că pârâtele E. şi F. nu ocupă din terenurile celorlalte părţi în litigiu. Din rapoartele de expertiză şi din punctul de vedere al expertului consilier, rezultă că prin măsurători s-a constatat că intimatele-pârâte deţin teren în plus şi nu respectă dimensiunile din actul lor de proprietate şi din documentaţia cadastrală înscrise în CF şi că se prezumă că, prin conivenţă, intimatele C., D., F. şi E. au acaparat teren din proprietatea recurenţilor-reclamanţi R. şi că aceştia nu mai au lăţimea corespunzătoare a terenului în faţa şi spatele casei conform actului de proprietate. Intimaţii-pârâţi S. şi T. (succesorii cu titlu particular ai intimaţilor E. şi F.) şi intimatele pârâte C. şi D. au acaparat o lăţime de circa 1 m din proprietate, dovada fiind punctul de vedere al expertului consilier V.

Instanţa de apel nu a avut în vedere completarea la raportul de expertiză fila x şi schiţele anexă depuse ulterior de către comisia de experţi care a refuzat să transpună în schiţa de plan actele de proprietate ale părţilor şi să stabilească de ce în schiţa de plan Varianta nr. 1 A. lasă liberă suprafaţă de 180 mp teren în spatele casei intimatelor pârâte şi nu identifică suprafaţa de 500 mp teren cât li se cuvine pârâtelor în condiţiile în care acestea figurează că au ca vecin pe E. şi proprietatea Statului (actual moştenitorii K.) şi omite să aibă în vedere actele de proprietate ale părţilor în litigiu şi cererea de chemare în judecată aşa cum a fost completată, care face obiectul acestui dosar.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, hotărârea recurată este nelegală pentru că s-au luat în considerare actele de proprietate ale părţilor în litigiu în mod trunchiat iar, pe de altă parte, a fost omisă Decizia civilă nr. 139/2005, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 4399/31 mai 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care confirmă că nu se poate reţine efectul pozitiv al lucrului judecat prin Decizia nr. 1319/17 septembrie 2002 a Tribunalului Argeş, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de lege; în al doilea rând pentru că, în prezenta cauză se impune a se analiza titlurile de proprietate şi a se stabili dreptul preferabil cu privire la terenul în litigiu.

Au arătat recurenţii-reclamanţi că, potrivit Deciziei civile nr. 139/2005 pronunţată de Tribunalul Argeş, nu există autoritate de lucru judecat, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., de asemenea nu există putere de lucru judecat.

Astfel, din considerentele Deciziei civile nr. 139/2005, pronunţată de Tribunalul Argeş, rezultă că niciuna din hotărârile judecătoreşti invocate de către intimatele-pârâte în această cauză nu are autoritate de lucru judecat ori putere de lucru judecat, pentru că nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, drept pentru care instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit legea şi a pronunţat o hotărâre nelegală.

Din considerentele Sentinţei civile nr. 139/03 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş, reiese că instanţa i-a îndrumat pe recurenţii-reclamanţi A. şi B. să promoveze o acţiune civilă în grăniţuire şi revendicare pe calea dreptului comun în contradictoriu cu G. şi C. pentru a se compara titlurile de proprietate şi a se stabili dreptul preferabil cu privire la terenul în litigiu, reţinându-se că, prin înscrisurile depuse la dosar, aceştia fac dovada că autorii lor I. şi J. au deţinut în proprietate şi posesie suprafaţa de 1250 mp, cu menţiunea că terenul avea o lăţime de 25.30 - 25.60 m pe latura vecină cu strada x şi că terenul nu a avut lăţimea de 9,55 m cum greşit s-a reţinut în decizia contestată ca urmare a efectului pozitiv al lucrului judecat invocat prin Decizia nr. 1319/1 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Argeş, reţinând că, la acel moment, intimaţii D. şi C. nu deţineau un titlu valabil de proprietate pentru teren şi că, ulterior, după ce aceştia au obţinut în anul 2005 restituirea proprietăţii, au acaparat în perioada anilor 2008 - 2010 o parte din terenul reclamanţilor, au desfiinţat linia veche de hotar şi au construit un gard de împrejmuire, micşorând astfel lăţimea terenului reclamanţilor cu circa 1.00 ml.

Instanţele de fond şi de apel nu au ţinut cont de cererile formulate de reclamanţi, de actele de proprietate, de borderoul cu acte depuse în susţinerea acţiunii deduse judecăţii, de notele de şedinţă şi de concluziile scrise depuse la acest dosar şi susţinute în şedinţă publică, drept pentru care consideră că hotărârea recurată este nelegală, deoarece instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la ceea ce au cerut prin cererea de apel şi a omis să se pronunţe cu privire la toate motivele de apel.

Instanţa de apel nu a admis obiecţiunile formulate la raportul de expertiză şi a scăpat din vedere că experţii tehnici nu au răspuns în mod corect şi legal la obiectivele expertizei încuviinţate.

Instanţele de fond şi de apel nu au avut în vedere cererea de chemare în judecată şi nu au ţinut cont de faptul că intimatele-pârâte au desfiinţat semnele vechi de hotar, fără a respecta amplasamentul, vecinătăţile, forma şi dimensiunile terenului din actul lor de proprietate şi din documentaţia cadastrală înscrisă în cartea funciară.

Între terenul proprietatea reclamanţilor B. şi A. şi terenul proprietatea intimatelor-pârâte D. şi C., respectiv al intimatelor-pârâte E. şi F. - actual intimaţii S. şi T., dobânditori ai dreptului de proprietate, există semne exterioare de delimitare, cu menţiunea că acestea au fost modificate cu rea-credinţă şi cu abuz de putere de către intimaţii-pârâţi, sens în care, cu probele administrate în cauză (interogatoriu, martori şi înscrisuri, documentaţii cadastrale înscrise în C.F.), au făcut dovada că linia de hotar a fost modificată ilegal şi în conivenţă de către intimaţii-pârâţi, lucru confirmat şi de către expertul tehnic consilier şi chiar de către comisia de experţi tehnici judiciari.

Conform răspunsurilor la interogatoriul administrat în cauză, intimatele-pârâte C. şi D. au construit un gard, terenul lor având o lăţime pe latura vecină cu strada x de 15,40 ml, iar cu înscrisuri s-a făcut dovada că terenul pârâtelor E. şi F. are o lăţime pe latura vecină cu strada x de 11.54 ml şi pe latura de nord o lăţime de 17.80 ml faţă de 11.40 ml cât figurează în actul lor de proprietate depus ca dovada la dosar, pe care comisia de experţii l-a ignorat şi a refuzat să îl transpună în schiţă, menţionându-se însă că intimatele-pârâte E. şi F. - actual intimaţii S. şi T. deţin o suprafaţă de teren în plus faţă de actul de proprietate şi că lăţimea terenului achiziţionat are lăţimea de 11.71 ml pe latura de sud-vecină cu str. x şi lăţimea de 17.92 ml pe latura de nord, deci cu o dimensiune mai mare cu 0.31 ml pe latura vecină cu str. x şi cu 6.52 ml pe latura vecină cu proprietatea Statului (actual proprietatea moştenitorilor K.), drept pentru care reiese că terenul recurenţilor-reclamanţi trebuie să aibă la strada x lăţimea de 10.30 ml potrivit măsurătorilor efectuate de către comisia de experţi tehnici conform completării la raportul de expertiză tehnică dosar apel. Astfel, intimatele-pârâte E. şi F. (actual intimaţii S. şi T.) ocupă din terenul intimatelor-pârâte C. şi D., iar aceşti intimaţi din terenul reclamanţilor R.

Au mai arătat recurenţii-reclamanţi că prima instanţă şi instanţa de apel le-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, deoarece dosarul a fost soluţionat după parcurgerea a 69 de termene de judecată în faţa instanţei de fond şi mai multe termene de judecată în faţa instanţei de apel; aceste instanţe au omis să se pronunţe cu privire la toate capetele de cerere şi la toate motivele de apel.

De asemenea, au criticat hotărârea sub aspectul neacordării integrale a cheltuielilor de judecată.

S-a mai arătat că, întrucât intimaţii - pârâţi persoane fizice nu au dobândit valabil dreptul de proprietate asupra terenului înscris în cartea funciară, în timp ce reclamanţii au făcut dovada că sunt vătămaţi grav în interesele legitime întrucât pârâţii au desfiinţat semnele vechi de hotar şi le-au ocupat abuziv parte din teren, solicită rectificarea înscrierii documentaţiei cadastrale şi, pe cale de consecinţă, restabilirea situaţiei avute anterior şi ca Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş să facă cuvenitele modificări în Cartea Funciară după rămânerea definitivă a hotărârii, pentru a pune în acord starea tabulară cu situaţia juridica reală a imobilelor.

Referitor la acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu intimatele-pârâte E. şi F., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel a reţinut greşit că aceştia nu ocupă din terenul celorlalte părţi în litigiu, pentru că din schiţele de plan Varianta 1 A şi Varianta 2 A, precum şi din cuprinsul raportului de expertiză şi din punctul de vedere al expertului consilier V., rezultă situaţia contrară şi anume că intimaţii, în conivenţă, au acaparat din terenul reclamanţilor.

Recurentele-pârâte C. şi D. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel în vederea administrării probelor necesare soluţionării legale a cauzei.

În subsidiar, au solicitat Înaltei Curţi să dispună admiterea recursului, casarea deciziei şi, în temeiul art. 314 C. proc. civ., să hotărască asupra fondului în măsura în care va constata că împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite; de asemenea, au solicitat plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesului (fond, apel şi recurs).

În dezvoltarea primului motiv de recurs au arătat că decizia instanţei de apel este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea şi interpretarea greşită ale legii - motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., raportat la art. 480 şi următoarele din C. civ. de la 1864.

Astfel, instanţa de apel nu a analizat motivele de apel formulate, situaţie în raport de care se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel pentru a fi respectat principiul triplului grad de jurisdicţie.

Au arătat recurentele-pârâte că acţiunea introductivă a fost promovată de reclamanţii A. şi B., la Judecătoria Piteşti, la data de 26 septembrie 2008, având ca obiect, în principal, revendicare imobiliară, grăniţuire şi obligaţie de a face.

La data întocmirii primului raport de expertiză de către expertul L., în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Argeş (după declinarea de competenţă de la judecătorie), reclamanţii deţineau în fapt suprafaţa totală de 759 mp, mai mult cu 9 mp faţă de suprafaţa de 750 mp menţionată în Titlul lor de proprietate nr. x/1992.

Cu toate acestea, instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată şi le-a obligat să cedeze reclamanţilor suprafeţele de 17 mp şi 0,5 mp.

Au mai susţinut apelantele-pârâte că apelul lor a fost respins fără ca instanţa de apel să fi analizat critica referitoare la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii în revendicare imobiliară care impun ca reclamantul să fie proprietarul terenului revendicat de la pârât, iar pârâtul să fi acaparat acel teren de la reclamant.

Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită în cauza de faţă deoarece reclamanţii, deşi au titlu de proprietate pentru suprafaţa de 750 mp, deţin în fapt 759 mp, iar în urma pronunţării deciziei în apel, suprafaţa acestora s-a mărit cu încă 52 mp (S1-18 mp, S2-1 mp, S3-33 mp) ajungând astfel la 761 mp în condiţiile în care suprafaţa deţinută de recurente este diminuată sub limita celor 506 mp pentru care au titlu de proprietate, dreptul lor fiind întabulat şi în cartea funciară.

Cu referire la momentul pretinsei ocupări a terenului, reclamanţii au arătat că acesta ar fi avut loc în perioada 2009 - 2011.

Or, era imposibil ca ocuparea terenului reclamanţilor să se facă în perioada 2009 - 2011 în condiţiile în care toate lucrările efectuate pe proprietatea pârâtelor au avut la bază autorizaţiile emise legal de primărie; emitentul autorizaţiilor a verificat la faţa locului respectarea întocmai a limitelor de hotar menţionate în acele autorizaţii, fără a fi constatat vreo depăşire a acestora.

Anterior anului 1990, reclamanţii nu au deţinut teren în proprietate deoarece aceştia au cumpărat construcţia (partea din casa rămasă vânzătorilor U. după ce vânduseră pârâtelor, în anul 1967, cealaltă parte) la 7 octombrie 1981, conform Contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 4433, terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 750 mp, fiind trecut în proprietatea statului potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Or, schiţa terenului trecut în proprietatea statului în anul 1981 face parte integrantă din contractul de vânzare cumpărare fiind anexă la autorizaţia de înstrăinare a clădirii, relevantă fiind forma geometrică a terenului.

Ulterior, în temeiul Legii nr. 18/1991, reclamanţilor le-a fost constituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 750 mp, suprafaţă aferentă construcţiei cumpărate în anul 1981.

Constituirea dreptului de proprietate al reclamanţilor s-a realizat cu privire la suprafaţa de 750 mp trecută în anul 1981 în proprietatea statului, iar forma geometrică a terenului reclamanţilor nu putea fi alta decât aceea din anul 1981; atât înainte de anul 1990, cât şi după anul 1990 au stăpânit terenul dobândit în proprietate în anul 1967 şi redobândit în proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001, între proprietatea recurentelor şi a reclamanţilor existând dintotdeauna gard despărţitor.

Aşa fiind situaţia, instanţa de apel, fără a mai analiza acest motiv de apel, i-a "împroprietărit" pe reclamanţi cu încă 62 de mp, diminuând astfel nelegal suprafaţa din titlul de proprietate al recurentelor-pârâte.

Prin al doilea motiv de recurs, recurentele-pârâte au arătat că decizia instanţei de apel este nelegală în condiţiile în care le-a obligat să cedeze reclamanţilor suprafeţele S 2-1 mp şi S3-33 mp (haşurate cu roşu pe schiţă) deşi pe aceeaşi schiţă de plan se observă că aceste două suprafeţe nu se află în posesia recurentelor, hotarul actual, marcat prin garduri despărţitoare, fiind cel evidenţiat prin culoarea albastră.

Deşi nu au formulat cerere reconvenţională în această cauză şi nu au solicitat vreo suprafaţă de teren de la reclamanţi, iar dreptul lor de proprietate este intabulat în cartea funciară, terenul fiind împrejmuit cu gard pe toate laturile, inclusiv pe latura învecinată cu proprietatea R., instanţa le-a obligat să cedeze reclamanţilor suprafeţele de 1 mp şi 33 mp de mai sus, suprafeţe care sunt în posesia reclamanţilor.

În drept, acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 9 C. proc. civ.

Prin al treilea motiv de recurs, recurentele-pârâte au susţinut că decizia este nelegală în ceea ce priveşte luarea în calcul a unei lăţimi la strada x a terenului reclamanţilor mai mare de 9,55 ml, cât se stabilise prin Decizia civilă nr. 1319/17 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Argeş, deşi aceeaşi instanţă reţinuse puterea lucrului judecat în sensul stabilirii definitive a lăţimii terenului reclamanţilor la 9,55 ml.

Au susţinut recurentele-pârâte că instanţa de apel a reţinut în motivarea deciziei ca fiind întemeiat acest punct de vedere, dar, le-a respins apelul, situaţie în care dispozitivul contrazice considerentele; pe de altă parte, a fost validat raportul de expertiză întocmit în apel, raport în care lăţimea terenului reclamanţilor la strada x este mai mare de 9,55 ml, ceea ce, din nou, contrazice considerentele deciziei.

În drept, acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi pe dispoziţiile art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 din C. civ. de la 1864.

S-a arătat că instanţei de apel i-a fost învederată contradicţia existentă între considerentele sentinţei instanţei de fond cu privire la efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat, constând în dezlegarea în drept a problemei referitoare la întinderea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului lor, în partea dinspre strada x, de 9,55 ml, prin raportare la Decizia civilă nr. 1319/2002, şi dispozitivul sentinţei, întemeiat pe expertiza întocmită la fond, expertiză în care a fost luată în considerare o lăţime mai mare de 9,55 ml.

Instanţa de apel a schimbat sensul acestor susţineri şi a dat eficienţă expertizei întocmite în apel, deşi au fost formulate obiecţiuni împotriva acesteia, iar una dintre obiecţiuni, comună cu aceea formulată şi de reclamanţi, a vizat faptul că nu au fost transpuse pe schiţă actele primare de proprietate ale părţilor; obiecţiunea a fost respinsă nejustificat de instanţa de apel.

Or, potrivit expertizei întocmite în apel, experţii au luat în calcul suprafaţa de teren deţinută în fapt de reclamanţi, dar cu o lăţime mai mare de 9,55 ml la strada x, au stabilit hotarul în raport de aceste suprafeţe identificate greşit, deşi chiar instanţa de apel a motivat decizia în sensul că menţine efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat (Decizia civilă nr. 1319/2002) în ce priveşte lăţimea la stradă a terenului reclamanţilor.

Este evidentă confuzia în care s-a aflat instanţa de apel, atât în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect revendicare imobiliară, cât şi în ceea ce priveşte grăniţuirea proprietăţilor învecinate.

Au susţinut recurentele-pârâte că instanţa de apel, constatând şi menţinând efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat prin raportare la Decizia civilă nr. 1319/2002, cu referire la lăţimea la strada x a terenului reclamanţilor, de 9,55 ml, trebuia să admită obiecţiunile privitoare la lipsa transpunerii pe schiţă a actelor primare de proprietate şi necesitatea luării în considerare a acestei lăţimi de 9,55 ml.

Prin al patrulea motiv de recurs s-a susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 1201 C. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentele-pârâte au arătat că prin întâmpinare au invocat excepţia autorităţii lucrului judecat, respectiv efectul extinctiv al acesteia, întemeiat pe dispoziţiile art. 1201 C. civ.

Atât la fond, cât şi în apel, experţii s-au pronunţat în sensul că terenurile revendicate de reclamanţi de la pârâte au mai fost revendicate şi în alte dosare soluţionate definitiv; instanţa de apel a reţinut Decizia civilă nr. 10121/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sentinţa civilă nr. 139/2005 şi Decizia civilă nr. 1319/2002, însă nu a avut în vedere toate hotărârile enumerate de pârâte la pag. 116 din dosarul judecătoriei.

În opinia recurentelor-pârâte, instanţa de apel, în loc să se concentreze asupra soluţionării cu prioritate a excepţiei autorităţii lucrului judecat, a stabilit celor trei experţi obiective inutile în raport de această excepţie a cărei soluţionare era prioritară.

Instanţa de apel a reţinut ca întemeiat efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat, cu atât mai mult cu cât avea obligaţia legală de a soluţiona această excepţie întemeiată pe dispoziţiile art. 1201 C. civ.

Au susţinut recurentele-pârâte că, verificând înscrisurile din dosarul cauzei, se constată că există autoritate de lucru judecat deoarece reclamanţii au mai revendicat de la acestea în celelalte dosare atât terenul din faţa casei, spre strada x, cât şi terenul din spatele casei acestora, spre partea opusă străzii, spre deal, invocând aceleaşi acte de proprietate şi aceleaşi apărări ca şi în cauza de faţă.

Ceea ce diferă în cauza de faţă sunt doar suprafeţele, ca întindere, dar faptul generator al acestor litigii multiple a fost invocat ca fiind acapararea de către pârâte a proprietăţii reclamanţilor; de fiecare dată instanţele de judecată au verificat titlurile de proprietate ale părţilor şi au ajuns la concluzia că nu există nicio strămutare de hotar şi nicio acaparare de teren.

Reclamanţii s-au repoziţionat în apel şi au pretins că ocuparea proprietăţii lor s-ar fi realizat în perioada 2009 - 2011, perioadă în care pârâtele au efectuat anumite lucrări la casa şi au refăcut gardurile pe vechiul amplasament, conform limitelor terenului menţionate şi în cartea funciară.

O asemenea susţinere a reclamanţilor nu este întemeiată pentru simplul motiv că aceştia au promovat acţiunea introductivă în anul 2008, invocând ocuparea terenului lor, ocupare care s-ar fi produs în anul 2000.

Or, nu este permis nimănui, după ce pierde mai multe procese succesive cu acelaşi obiect, să formuleze din nou acţiune cu acelaşi obiect modificând doar întinderea suprafeţelor revendicate.

Potrivit înscrisurilor din dosarul cauzei, excepţia autorităţii lucrului judecat este întemeiată şi trebuia admisă, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor şi obligării acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentele-pârâte au conchis că, întrucât instanţa de apel nu s-a mai preocupat de analizarea motivului de apel referitor la excepţia autorităţii lucrului judecat, decizia este nelegală deoarece încalcă dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi, în aceste condiţii, se impune casarea acesteia.

Prin cel de-al cincilea motiv de recurs, recurentele-pârâte au arătat că decizia instanţei de apel este nelegală în condiţiile în care instanţa de apel nu a efectuat compararea titlurilor de proprietate ale părţilor şi nu a fost în măsură să efectueze o asemenea operaţiune pentru simplul fapt că nu a avut la dispoziţie o transpunere pe schiţă a actelor primare de proprietate ale părţilor înţelegând prin acte primare de proprietate acele acte translative de proprietate întocmite anterior aplicării legilor de fond funciar.

În drept, acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe dispoziţiile art. 480 şi următoarele din C. civ.

Au susţinut că, în vederea soluţionării acţiunii în revendicare este obligatorie compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, mai ales în situaţia în care titlurile provin de la acelaşi autor.

Astfel, C., împreună cu fostul său soţ predecedat, G., au cumpărat în anul 1967, conform Contractului autentic de vânzare- cumpărare nr. 1262, suprafaţa de 500 mp şi o parte din casa vânzătorilor U.

În anul 1981, de la aceiaşi vânzători, au cumpărat reclamanţii R. cealaltă parte din casă rămasă după vânzarea din anul 1967, iar terenul de 750 mp, aferent construcţiei cumpărate, a fost trecut în proprietatea statului.

Din moment ce vânzarea construcţiei din anul 1981 a fost efectuată în baza autorizaţiei de înstrăinare emise de Primăria Piteşti, iar autorizaţia era însoţită de o schiţă anexă, ambele fiind părţi integrante ale contractului de vânzare-cumpărare, era obligatorie transpunerea pe schiţă a terenului de 750 mp trecut în proprietatea statului în anul 1981, cu dimensiunile şi forma geometrică evidenţiate în acea schiţă.

Or, în lipsa unei transpuneri a actului primar de proprietate al reclamanţilor instanţa de apel nu avea cum să efectueze compararea titlurilor de proprietate în cauza de faţă şi nici nu era în măsură să pronunţe o decizie legală în asemenea condiţii.

Au arătat recurentele-pârâte că şi-au menţinut obiecţiunile formulate în apel înainte de acordarea cuvântului pe fondul apelului şi că le menţin şi în recurs înţelegând prin aceasta să releve instanţei necesitatea efectuării expertizei topografice şi în raport de aceste obiecţiuni.

Examinând încheierea din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2011, şi Decizia nr. 1428/4 mai 2018, pronunţată de aceeaşi instanţă, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, astfel că urmează a fi respinse, pentru considerentele ce succed:

Cu referire la recursul declarat de recurenţii - reclamanţi împotriva încheierii de şedinţă din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2011, Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi, a căror cerere de recurs cuprinde ample critici de netemeinicie, care pun în discuţie stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor, critici care exced controlului de legalitate în recurs, au arătat, în esenţă, că încheierea este nelegală întrucât instanţa de apel a respins în mod greşit obiecţiunile lor la raportul de expertiză, fără a constata că acesta era sumar şi incomplet.

Potrivit încheierii de şedinţă atacate, la termenul de judecată din 9 noiembrie 2017 curtea de apel a pus în discuţia părţilor obiecţiunile la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, fiind analizată şi excepţia nulităţii raportului de expertiză.

Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi pun în discuţie aprecierea făcută de instanţa de apel cu referire la caracterul lămuritor al raportului de expertiză efectuat în cauză, respectiv al actului procedural prin care acest raport a fost completat, respectiv precizat.

Înalta Curte constată că, din perspectiva respectării principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, nu au fost invocate neregularităţi procedurale, recurenţii-reclamanţi fiind nemulţumiţi de împrejurarea că instanţa de apel le-a respins obiecţiunile la raportul de expertiză.

Însă, curtea de apel a respins motivat aceste obiecţiuni, reţinând că erorile materiale învederate au fost corectate de experţi, dar şi faptul că în cauză au fost administrate mai multe probe cu expertiză pe baza cărora instanţa şi-a format convingerea asupra situaţiei de fapt.

Sub un alt aspect, s-a reţinut că, prin obiecţiunile formulate, părţile îşi contestă titlurile de proprietate cu referire la care există o succesiune în ceea ce priveşte eliberarea lor, succesiune ce urmează a fi analizată de instanţa de judecată.

Dispoziţiile art. 212 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că instanţa de judecată poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză, "atunci când nu este lămurită prin expertiza făcută".

În cauză, instanţa de apel a arătat că, dimpotrivă, probele administrate în cauză, inclusiv cele cu expertiză, i-au format convingerea asupra situaţiei de fapt.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că motivele de recurs nu relevă niciun aspect de nelegalitate a încheierii atacate, obiecţiunile la raportul de expertiză fiind respinse motivat de către curtea de apel.

Mai mult, se constată că, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, administrarea probei cu expertiză s-a făcut pe baza unor înscrisuri care sunt contestate de părţi sub aspectul întinderii dreptului de proprietate. Or, analiza materialului probator este atributul instanţei de judecată, nu al expertului.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2011, urmează a fi respins, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat.

Examinând în continuare recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 1428/4 mai 2018, pronunţată de aceeaşi instanţă, Înalta Curte constată că, formal, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv că a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, făcând trimitere la modalitatea în care instanţa de apel a interpretat înscrisurile de care părţile se folosesc în dovedirea titlurilor de proprietate.

Cum interpretarea probelor, inclusiv a celor care servesc pentru dovada titlului de proprietate, se circumscrie aspectelor de temeinicie a hotărârii, Înalta Curte va examina criticile de nelegalitate invocate prin raportare la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel ar fi omis să se pronunţe cu privire la toate motivele de apel şi, fără a intra în judecata fondului, a omologat raportul de expertiză în varianta 2A, fără a avea în vedere obiecţiunile lor şi punctul de vedere al expertului parte V.

Expunând ample aspecte de netemeinicie, care reprezintă veritabile obiecţiuni aduse raportului de expertiză ce a fost valorificat în cauză şi care nu se impun a fi analizate, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a omis a analiza titlul lor de proprietate, respectiv că actele de proprietate ale părţilor ar fi fost interpretate trunchiat.

În limitele permise de controlul de legalitate specific fazei procesuale a recursului, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. devine incident atunci când hotărârea judecătorească supusă controlului judiciar nu este motivată ori, deşi este motivată, considerentele sunt contradictorii sau străine de natura pricinii.

Din perspectiva exigenţelor pe care art. 3021 lit. c) C. proc. civ. le impune, se observă că recurenţii-reclamanţi aveau obligaţia de a menţiona care sunt motivele de apel pe care le-au formulat în termenul procedural şi care nu au fost examinate de instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât cererea de apel formulată de aceştia este amplă (12 pagini) şi nestructurată.

Prin urmare, nefiind relevate punctual motivele de apel asupra cărora instanţa de apel ar fi omis să se pronunţe, Înalta Curte constată că, în circumstanţele particulare ale cauzei, nu se poate reţine incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta poate fi examinat din perspectiva modului în care s-a dat eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că au făcut dovada, cu Decizia civilă nr. 139/2005, pronunţată de Tribunalul Argeş, devenită definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 4399/31 mai 2007, că în cauză nu există autoritate de lucru judecat şi nici putere de lucru judecat, cum greşit a reţinut instanţa de apel.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a statuat în sensul existenţei, în cauză, a autorităţii de lucru judecat şi nici nu a dat eficienţă efectului pozitiv al puterii lucrului judecat în considerarea deciziei invocate de recurenţii-reclamanţi.

Mai mult, excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâţi, la judecata în primă instanţă, a fost respinsă, iar hotărârea judecătorească în raport de care s-a apreciat că operează efectul pozitiv al puterii de lucru judecat este Decizia civilă nr. 1319/17 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Argeş.

De altfel, prin Decizia civilă nr. 139/2005, pronunţată de Tribunalul Argeş, instanţa de judecată nu a statuat asupra drepturilor disputate în prezentul litigiu, de vreme ce a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu primarul municipiului Piteşti, în considerarea faptului că imobilele solicitate nu intră sub incidenţa art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de intervenienţii G. şi C., a fost respinsă ca o consecinţă a soluţiei date cererii principale, cu motivarea că nu poate fi valorificată în cadrul acelui proces

Cu referire la criticile aduse deciziei recurate din perspectiva cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de apel a reţinut că a fost respectat principiul proporţionalităţii, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte.

Pentru considerentele expuse, constatând că niciuna din criticile de nelegalitate aduse încheierii şi deciziei recurate nu este fondată, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, cu menţiunea că celelalte susţineri ale recurenţilor, care pun în discuţie aspecte de temeinicie, exced analizei.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentele-pârâte C. şi D., Înalta Curte reţine că a fost structurat formal în cinci motive de recurs.

Cu toate acestea, părţile au expus în dezvoltarea criticilor aspecte care vizează cursul procesului, expunerea materialului probator şi propriile susţineri cu referire la interpretarea pe care instanţa de judecată ar fi trebuit să o dea înscrisurilor care reprezintă titlurile de proprietate ale părţilor, dar şi celorlalte probe administrate în cauză.

Faţă de această împrejurare, Înalta Curte va proceda la examinarea susţinerilor recurentelor-pârâte în măsura în care acestea pot fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 480 C. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentele au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel le-a încălcat dreptul de proprietate deoarece nu erau îndeplinite două condiţii de admisibilitate a acţiunii în revendicare, în sensul că reclamanţii deţin o suprafaţă de teren mai mare decât deţin în actele de proprietate, iar pârâtele nu ocupă teren aflat în proprietatea acestora.

Critica nu poate fi primită, deoarece aplicarea, în cauza dedusă judecăţii, a dispoziţiilor art. 480 C. civ., în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, implică o apreciere a instanţelor de fond cu privire la întinderea drepturilor de proprietate.

Or, grăniţuirea proprietăţilor implică, în mod necesar, o interpretare a probelor constând în titlurile de proprietate ale părţilor.

Dacă, pe baza probelor administrate, instanţa de apel a constatat că recurentele-pârâte ocupă suprafeţe de teren aflate în proprietatea reclamanţilor, în lipsa unor veritabile critici care să pună în discuţie modul de aplicare a dispoziţiilor legale evocate, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu referire la acelaşi motiv de recurs, se impune a se menţiona că afirmaţia cu caracter general în sensul că instanţa de apel nu ar fi analizat toate motivele de apel, nu este de natură a atrage aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Susţinerile subsumate celui de-al doilea motiv de recurs, care formal a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. nu cuprind nicio critică de nelegalitate.

Faptul că dreptul de proprietate al recurentelor-pârâte este înscris în cartea funciară şi este împrejmuit nu pune în discuţie, în concret, niciun aspect de aplicare greşită a legii, de esenţa acţiunii în grăniţuire fiind stabilirea limitelor proprietăţilor învecinate.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentele-pârâte au susţinut că instanţa de apel, deşi a reţinut că sunt fondate susţinerile apelantelor-pârâte în ceea ce priveşte efectul pozitiv al puterii lucrului judecat al Deciziei civile nr. 1319/17 februarie 2002, sub aspectul lăţimii la strada x a terenului reclamanţilor, de 9,55 ml, a validat un raport de expertiză care nu respect această hotărâre, dimensiunea în discuţie fiind mai mare.

Înalta Curte reţine că în decizia atacată cu recurs, instanţa de apel, examinând criticile formulate, a arătat că în mod corect prima instanţă a reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat, cu referire la Decizia nr. 1319/17 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, care se impune cu succes în acest proces pendinte, această reglementare a autorităţii de lucru judecat sub forma prezumţiei venind să asigure nevoia de ordine şi stabilitate juridică, precum şi evitarea contrazicerilor între considerentele unor hotărâri judecătoreşti.

Prin hotărârea judecătorească sus-menţionată a fost admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi C. şi G. împotriva Sentinţei civile nr. 818/28 ianuarie 2002, pronunţată de Judecătoria Piteşti, fiind schimbată, în tot, sentinţa, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată; a fost respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B.

Este real că în procesul anterior, Tribunalul Argeş a găsit fondată critica formulată de pârâţi cu referire la lăţimea la Strada x a imobilului cumpărat de reclamanţii R., de 9,55 ml, acesta fiind unul din motivele de admitere a apelului.

Însă, aşa cum a reţinut în cauza de faţă şi instanţa de apel, de esenţa acţiunii în revendicare este compararea în mod direct a titlurilor de proprietate ale părţilor; prin urmare, nu se poate da o valoare absolută considerentelor anterioare expuse de Tribunalul Argeş în argumentarea soluţiei de respingere a unei acţiuni în revendicare anterioare, instanţa de judecată fiind obligată să procedeze la analiza întregului material probator care a relevat ocuparea parţială a terenului reclamanţilor.

Pe cale de consecinţă, nu se poate aprecia existenţa vreunei contradicţii între considerente şi dispozitiv.

În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva grăniţuirii proprietăţilor părţilor, Înalta Curte constată că, deşi în drept recurentele-pârâte au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile dezvoltate pun în discuţie temeinicia hotărârii, respectiv justeţea opiniei experţilor judiciari şi interpretarea dată de instanţă raportului de expertiză.

În ceea ce priveşte al patrulea motiv de recurs, Înalta Curte constată că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă de Judecătoria Piteşti cu motivarea că hotărârile judecătoreşti invocate de pârâtele C. şi D. au fost pronunţate în perioada 2002 - 2007, în vreme ce în cauză s-a invocat edificarea unui gard şi acapararea unei porţiuni de teren în perioada 2009 - 2011.

Examinând apelul declarat de pârâte, curtea de apel a reţinut în mod corect că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat de vreme ce, prin raportare la hotărârile judecătoreşti invocate, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, prevăzută de art. 1201 C. civ.

Prin urmare, cum excepţia a fost soluţionată de tribunal iar criticile aduse de pârâte în apel, sub acest aspect, au fost examinate de instanţa de apel, motivul de recurs analizat nu este fondat.

De asemenea, nu este fondat nici cel de-al cincilea motiv de recurs, prin care recurentele-pârâte au susţinut că instanţa de apel nu a făcut compararea titlurilor de proprietate.

Înalta Curte reţine că prin această critică recurentele nu dezvoltă aspecte de nelegalitate ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată, pe baza analizei probelor administrate.

Pentru aceste considerente, şi recursul declarat de recurentele - pârâte C. şi D., împotriva Deciziei civile nr. 1428/2018 din 4 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, urmează a fi respins, în temeiul dispoziţiilor a 312 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 316, coroborate cu cele ale art. 298 şi 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi B. şi A. vor fi obligaţi la plata sumei de 1204,96 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi T. şi S., reprezentând onorariu de avocat (1000 RON conform Chitanţei nr. 1112/25 septembrie 2018, emisă de Cabinetul de avocat W.) şi cheltuieli de transport (204,96 RON conform Bonului fiscal nr. 24/14 noiembrie 2018, emis de S.C. X. SA).

Cererea formulată de recurentele-pârâte C. şi D., de acordare a cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă, în temeiul aceloraşi dispoziţii, având în vedere soluţia pronunţată cu privire la recursul declarat de acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 1428/2018 din 4 mai 2018 şi încheierii din 9 noiembrie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2011, precum şi recursul declarat de recurentele-pârâte C. şi D. împotriva Deciziei civile nr. 1428/2018 din 4 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi B. şi A. la plata sumei de 1204,96 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi T. şi S., din care suma de 1000 RON reprezintă onorariu de avocat şi suma de 204,96 RON reprezintă cheltuieli de transport.

Respinge cererea recurentelor-pârâte C. şi D., de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN