Recusal motions by defendant research institute rejected; appellate reinstatement judgment stands.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

La data de 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost înregistrat apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea, Ministerul Educaţiei Naţionale, C. şi Biroul Executorului Judecătoresc D. împotriva Sentinţei civile nr. 399 din 3 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/2016.

Petentul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea a formulat cereri de recuzare.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 12 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare împotriva membrilor completului imediat următor învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a membrilor completului C12 A, formulată de petentul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 septembrie 2017, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins cererea de recuzare a judecătorilor E. şi F., membrii completului de judecată C12 A, formulată de petentul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea.

Ulterior, la data de 25 ianuarie 2018, prin Decizia civilă nr. 250 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 399 din 3 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea, Ministerul Educaţiei Naţionale, C. şi Biroul Executorului Judecătoresc - D.

A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că s-a admis, în parte, acţiunea şi s-a dispus anularea Deciziei nr. 52/14.08.2014 emisă de intimat şi s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii cu obligarea intimatului la plata către reclamant a despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. S-a menţinut în rest sentinţa apelată.

Împotriva acestor încheieri, la data de 12 martie 2018, a declarat recurs petentul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea, solicitând casarea încheierilor atacate şi, pe fond, admiterea cererilor de recuzare cu refacerea tuturor actelor procedurale efectuate după pronunţarea încheierilor atacate, inclusiv a Deciziei civile nr. 250 din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 martie 2018.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din 12.09.2017, pronunţată de judecătorii G. şi H., prin care a fost respinsă cererea de recuzare a membrilor completului imediat următor învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a completului C12 A, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 8 şi 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 47 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., care reglementează conţinutul cererii de recuzare şi sancţiunea inadmisibilităţii cererii de recuzare, întrucât instanţa de fond a respins cererea de recuzare a completului învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a judecătorilor E. şi F., pe considerentul că ar fi inadmisibilă, în sensul că nu a fost indicat numele judecătorilor, ci ar fi fost formulată doar o cerere "generică", această motivare fiind total nelegală deoarece introduce distincţii acolo unde textul de lege mai sus citat nu face astfel de distincţii, cum ar fi indicarea expresă a numelui judecătorilor recuzaţi.

Nu s-a avut în vedere indicaţia din cererea de recuzare că "se doreşte a fi recuzaţi magistraţii ce anterior au soluţionat cererile de abţinere formulate în cauză de către magistraţii E. şi F.", precizare în raport de care judecătorii recuzaţi erau determinabili.

Aceşti judecători erau determinabili şi prin raportare la încheierile de şedinţă prin care fuseseră soluţionate anterior cererile de abţinere ale judecătorilor cauzei din data de 18.05.2017 (a d-lui judecător F., soluţionată de completul format din judecătorii I. şi E.); cererea de abţinere din 18.05.2017 (a d-nei judecător E., soluţionată de completul format din judecătorii I. şi J.), din 22 iunie 2017 (a d-nei judecător E., soluţionată de completul format din judecătorii: F. şi K.).

În mod greşit instanţa investită cu soluţionarea acestei cereri de recuzare a apreciat că ar fi trebuit indicaţi nominal judecătorii recuzaţi, pe considerentul că "numele acestora nu ar fi secrete şi că partea ar fi avut posibilitatea de a cunoaşte persoanele care au soluţionat cererile pentru care se invocă incompatibilitatea".

Întrucât procedura de soluţionare a cererii de recuzare nu era o procedură publică, ci de cameră de consiliu, fără citarea părţilor, recurentul nu avea de unde să cunoască care era componenţa completului învestit cu soluţionarea acestei cereri, cunoscut fiind că nu este adusă la cunoştinţa publicului componenţa completelor nici pe portalul instanţei şi nici nu se furnizează astfel de informaţii la registratura instanţei, regulamentul de ordine interioară al instanţelor neprevăzând obligativitatea unei comunicări a componenţei completului.

În ceea ce priveşte identificarea judecătorilor prin raportare la încheierile pronunţate anterior, aceasta nu era posibilă datorită faptului că aceste încheieri nu au fost comunicate părţii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, formularea cererii de recuzare în discuţie a fost formulată după dezbateri, în condiţiile în care motivele recuzării au apărut în timpul dezbaterilor, când cauza a rămas în pronunţare, iar partea nu mai avea acces la dosarul cauzei, întrucât se afla la completul învestit cu soluţionarea cauzei şi apoi a cererii de recuzare.

Dispoziţiile art. 47 alin. (2) din C. proc. civ. impun doar ca cererea de recuzare să se formuleze "pentru fiecare judecător în parte" şi nu că ar trebui nominalizat.

Judecătorii incompatibili, la care se referea cererea de recuzare, erau J. şi K.

Nesoluţionarea pe fond a acestei cereri a fost de natură să prejudicieze grav recurentul, în sensul că au ajuns să soluţioneze recuzarea formulată de institut chiar judecătorii care anterior se pronunţaseră asupra cererilor de abţinere ale judecărilor E. şi F., cereri ce constituiau în sine recunoaşteri ale magistraţilor înşişi cu privire la afectarea imparţialităţii lor.

Totodată, se arată că inadmisibilitatea, la care se referă dispoziţiile art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., nu putea fi pronunţată de către un alt complet (cum s-a întâmplat în cauză), ci chiar de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare, fiind deci incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.

În recursul declarat împotriva încheierii din 18 septembrie 2017, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea cu privire la doamna judecător E., au fost invocate motive de recurs prevăzute la art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 teza 1 din C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază prin raportare la respingerea motivului de recuzare întemeiat pe dispoziţiile art. 42 pct. 13 din C. proc. civ. (atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa) cu trimitere la aplicare cu prioritate a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în baza art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în raport de art. 20 din Constituţie.

Din analiza considerentelor încheierii atacate se constată că nu au fost analizate decât motivele de recuzare întemeiate pe dispoziţiile art. 42 pct. 1 din C. proc. civ. (antepronunţarea).

Din perspectiva art. 42 pct. 13 din C. proc. civ. care se referă la existenţa unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea a invocat modul de derulare al şedinţei din 22 iunie 2017 şi aspectele puse în discuţie de preşedintele de complet - E. - în timpul dezbaterilor de fond, aspecte care excedau motivelor de apel şi care arătau un subiectivism evident al acesteia în a formula apărări pe care nici A. nu le formulase şi în raport de care nu s-au putut formula, în termenul legal, apărări în scris, anterior închiderii dezbaterilor.

Motivarea ulterioară a hotărârii - opinia majoritară - din care a făcut parte şi d-na E. a confirmat această apreciere de la momentul formulării cererii de recuzare, fiind întemeiată pe argumente de ordin formal ce nu fuseseră invocate nici în apel şi unele nici prin cererea introductivă, doamna judecător E. transformându-se practic în avocatul lui A. Acesta, la fiecare termen de judecată, a dat dovadă de o toleranţă şi bunăvoinţă excesivă faţă de toate cererile apelantului, deşi unele erau evident efectuate cu o repetată exercitare abuzivă a drepturilor procesuale.

Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a respins nelegal următoarele motive de recuzare prin care recurentul a susţinut că s-a manifestat lipsa de imparţialitate a d-nei judecător:

La primul termen (20.09.2016), deşi apelantul nu a solicitat iniţial termen pentru lipsa de apărare, i s-a sugerat de către preşedinta de complet că ar fi bine să i se acorde un termen în acest sens şi i s-a acordat.

La al doilea termen (10.11.2016) s-a încuviinţat a doua cerere de amânare formulată de avocatul apelantului până la 12 ianuarie 2017, pentru a lua cunoştinţă reciproc de notele de probatorii, notele de şedinţă şi înscrisurile depuse la dosar, punându-i-se în vedere apărătorului apelantului-reclamant să cenzureze notele de probatorii, să indice în mod expres teza probatorie solicitată în cadrul judecării apelului şi să le depună la dosar cu exemplare în plus pentru comunicare, deşi aceste note de probatorii erau tardive.

La al treilea termen, 12.01.2017, faţă de nota de probatorii şi înscrisuri depuse de apelantul reclamant chiar în ziua procesului i s-a pus în vedere apelantului-reclamant că această notă de probatoriu este "ultima ce urmează a fi avută în vedere de către instanţă", raportat la dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac a apelului şi termenul în care se depun probele, cu indicarea tezei probatorii, respectiv odată cu motivele de apel. Totodată, i s-a pus în vedere apelantului-reclamant, încă o dată, că are posibilitatea legală ca până la termenul de judecată ce va fi acordat să-şi angajeze apărător, dându-i se astfel pentru a treia oară o amânare în acest scop. I s-a adus la cunoştinţă apelantului-reclamant că are această posibilitate de a depune la dosar înscrisuri cu relevanţă juridică directă în speţa dedusă judecăţii.

La al patrulea termen de judecată, 9.02.2017, deşi s-a pronunţat asupra probelor solicitate de apelantul-reclamant până la acel moment, în sensul respingerii acestora, a mai acordat un termen pentru administrarea de probatorii, punând în vedere intimatului-pârât ca, în măsura în care mai există înscrisuri care au relevanţă juridică directă pe speţa dedusă judecăţii, cu privire la cele două decizii, să le depună la dosar şi a adus la cunoştinţă apelantului-reclamant că are această posibilitate de a depune la dosar înscrisuri cu relevanţă juridică directă în speţa dedusă judecăţii.

La al cincilea termen de judecată, din 9.03.2017, instanţa a admis implicit cererile de probatorii cu înscrisuri depuse tardiv de apelantul-reclamant, deşi nu erau certificate, depuse cu duplicat, făcându-i adresă în acest sens şi prorogând discutarea excepţiei asupra tardivităţii depunerii acestor note suplimentare de probatorii, invocat de intimat raportat la dispoziţiile legale în materie.

La al şaselea termen, din 20.04.2017, d-na judecător a acordat termen un nou termen în cauză, în vederea soluţionării cererii de recuzare formulată de apelant împotriva completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului, deşi am învederat că cererea de recuzare putea fi respinsă de însuşi completul de judecată în baza disp. art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., motivat de faptul că apelantul a formulat-o cu încălcarea art. 47 alin. (2) şi alin. (3) teza a doua din C. proc. civ. Această reticenţă a instanţei de a respinge o astfel de cerere de recuzare formulată abuziv denotă o tolerantă nejustificată din partea magistratului cu privire la o cerere vădit abuzivă. Cererea a fost anulată, ca nesemnată la 4.05.2017.

Se observă în încheierea atacată cu recurs lipsa oricărui argument de respingere a motivului de recuzare întemeiat pe influenta negativă exercitată de cererile repetate de recuzare formulate în cauză de către apelant, care a amplificat, până la termenul de dezbateri din 28.06.2017, atitudinea favorizantă pentru apelant din partea doamnei judecător E.

Cele 5 cereri de recuzare respinse au fost dublate permanent, corelativ de 5 cereri de abţinere ale doamnei judecător E. şi ale celuilalt membru al completului, dl. judecător F., şi reprezintă cea mai evidentă dovadă a faptului că, prin comportamentul abuziv al apelantului A., s-au produs efecte asupra obiectivităţii şi imparţialităţii judecătorilor cauzei şi, în special, a d-nei E.

Prin chiar formularea cererilor de abţinere de către doamna judecător E. se recunoaşte lipsa sa de imparţialitate, precum şi faptul că judecata sa va fi tributară modului de analiză al problemelor deduse judecăţii indus de apelant, care a presat astfel, peste lege, o soluţie favorabilă acestuia, astfel cum rezultă din hotărârea pronunţată.

Încheierea de respingere a recuzării nu a ţinut seama de cererea formulată de judecătorul care s-a abţinut şi care cunoaşte cel mai bine forul său interior, care corespunde noţiunii de "imparţialitate subiectivă" şi poate aprecia dacă imparţialitatea sa este afectată. La 22.06.2017, după ce apelantul reclamant A. a formulat a V-a cerere de recuzare a completului, doamna judecător E. a formulat cerere de abţinere motivată astfel:

"având în vedere că s-au formulat nenumărate cereri de recuzare la adresa mea şi pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, prin prisma imparţialităţii garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 42 alin. (13) C. proc. civ." . Astfel, chiar doamna judecător, prin cererea de abţinere, afirmă în mod evident faptul că nenumăratele cereri de recuzare, presărate cu ameninţări din partea apelantului-reclamant şi respingerea succesivă a acestora, au fost de natură să-i afecteze imparţialitatea.

Cererile de recuzare nu au fost semnate procedural şi nici nu au fost timbrate, aspect care ar fi trebuit să conducă la anularea lor cu prioritate pe acest considerent şi, totuşi, nu au fost respinse chiar de completul recuzat, deşi aveau un conţinut identic, putând fi aplicate dispoziţiile art. 47 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ. Abuzul de drept al acestei părţi a fost tratat cu toleranţă nejustificată.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., privind încălcarea şi interpretarea greşită a normei de drept, recurentul a arătat că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie care consacră că "justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", art. 10 din Codul deontologic al magistraţilor care prevede că magistraţii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, fără subiectivism şi părtinire, liberi de orice relaţii şi influenţe şi să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea şi independenţa lor, or, o judecată ca cea reclamată prin cererea de recuzare nu a fost nici imparţială, nici egală.

Nu au fost luate în considerare dispoziţii art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, privind obligaţia instanţei de a asigura un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora şi nici prevederile art. 71 din Legea nr. 161/2003, care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice, referitoare la imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.

În mod nelegal s-a apreciat că nu ar fi întrunite condiţiile motivului de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că judecătorul şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa relevantă, aplicabil prin norma de trimitere: art. 20 din Constituţie, de vreme ce preşedintele completului a pus în discuţie în timpul dezbaterilor pe fond din 28.06.2017 unele aspecte de fapt ale cauzei care nu fuseseră invocate de apelant în motivele de apel şi care denotau că şi-a creat o idee preconcepută asupra cauzei cum ar fi: pretinsa sancţionarea de două ori pentru aceeaşi faptă prin cele două decizii de sancţionare în litigiu (Decizia nr. 43/2014 şi Decizia nr. 52/2014); a unor pretinse "condiţii de formă" ale deciziilor, preşedintele completului manifestându-se ca un veritabil apărător al apelantului-reclamant.

Modul în care a fost motivată ulterior decizia a confirmat că, în realitate, soluţia era deja stabilită pe aspecte care nu aveau legătură nici cu motivele de apel şi nici cu legea sau probele, ci doar cu interesele apelantului, favorizate de judecător într-o manieră explicită.

Suspiciunea de lipsă de imparţialitate asupra acestui mod de desfăşurare a dezbaterilor a fost întărită şi de faptul că instanţa a refuzat să se pronunţe înainte de dezbateri asupra tardivităţii invocării unor motive de apel, prin notele de şedinţă depuse repetat de intimat, iar preşedintele completului a direcţionat şi centrat dezbaterile "din oficiu", tocmai pe aspecte care excedau motivelor de apel şi motivării acţiunii introductive, ceea ce pune sub semnul întrebării lipsa de imparţialitate a doamnei judecător E.

Recurentul arată că instanţa de fond învestită cu soluţionarea recuzării nu a avut în vedere aplicarea cu prioritate a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, date în aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care consacră şi garantează dreptul la un proces echitabil.

Astfel, în hotărârea dată în cauza Micallef împotriva Maltei s-a constatat că s-a încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului când judecătorul a dat dovadă de prejudecăţi personale sau părtinire într-o cauză. Or, în prezenta cauză, preexistenţa unor convingeri personale din partea completului rezultă chiar din cererile de abţinere formulate în cauză.

Jurisdicţia europeană a concluzionat că dreptul statului de a reglementa propriile legi, în virtutea marjei de apreciere de care dispune şi a principiului suveranităţii, trebuie subordonat garanţiilor speciale inerente dreptului la un proces echitabil, în absenţa cărora Convenţia ar deveni un instrument "teoretic şi iluzoriu", iar aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor Convenţiei se impunea prin raportare la art. 20 din Constituţie, însă instanţa de apel a pronunţat o hotărâre practic nemotivată pe acest considerent, încălcând şi sub acest aspect art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin rezoluţia din 26 martie 2018, Completul de filtru nr. 2 a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţi, cu menţiunea că au obligaţia de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare.

La data de 7 mai 2018, intimatul-pârât A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca tardiv formulat, neîntemeiat, nefondat şi inadmisibil.

Prin încheierea din data de 16 octombrie 2018, au fost respinse excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii recursului invocate prin întâmpinare de către intimatul-pârât A., a fost admis în principiu recursul declarat de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea şi s-a acordat termen la data de 20 noiembrie 2018 pentru judecarea recursului în şedinţă publică.

Analizând recursul formulat de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea formulată de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea, la data de 28.06.2017, s-a solicitat recuzarea membrilor completului imediat următor completului recuzat anterior, respectiv a completului nr. 12A.

Potrivit art. 47 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de recuzare se face "pentru fiecare judecător în parte", astfel că textul este neechivoc sub aspectul menţionării numelui fiecărui judecător recuzat, pentru identificarea acestuia.

De altfel, întreg art. 47 din C. proc. civ. cuprinde cerinţe în raport de care recuzarea nu poate fi generică sau efectuată prin indicarea unor criterii de determinare ulterioară a judecătorilor recuzaţi. Astfel, numai în considerarea persoanei judecătorului recuzat se poate determina motivul de incompatibilitate şi se pot administra probe, pot fi stabilite interdicţiile privind reiterarea aceloraşi motive de recuzare.

Prejudiciul invocat de recurent, care ar rezulta din soluţionarea cererii de recuzare de către aceeaşi judecători care ar fi respins anterior cererea de abţinere a aceluiaşi judecător, nu este unul real, întrucât o astfel de interdicţie nu este prevăzută în lege.

Dimpotrivă, potrivit art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, cererea de recuzare sau abţinere formulată de toţi membrii unui complet de judecată se soluţionează de către completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie.

Astfel fiind, completul format din judecătorii G. şi H. a respins în mod corect cererea de recuzare a judecătorilor membri ai completului imediat următor completului 12 A, ca inadmisibilă, în temeiul art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., pentru neindicarea judecătorilor recuzaţi.

Raţiunea instituirii acestei norme procedurale rezidă din faptul că abţinerea şi recuzarea sunt reglementate pentru a asigura imparţialitatea judecătorului în legătură cu soluţionarea pricinii pe fond pentru motive care ţin de cauze afective, de protejare a unui interes personal, direct sau indirect, moral sau material, al judecătorului în legătură cu soluţionarea pricinii, de cauze privind ura sau vrăjmăşia care ar putea să existe între judecător şi părţi, de orgoliul propriu care l-ar putea influenţa pe judecător în soluţionarea litigiului, din cauza faptului că şi-a exprimat părerea asupra pricinii înainte de pronunţarea hotărârii.

Or, niciuna dintre aceste raţiuni nu se poate invoca cu privire la incidentele procedurale, aşa cum sunt abţinerea şi recuzare, care nu ţin de soluţionarea pricinii pe fond, ci se referă la aspecte de incompatibilitate.

A susţine că soluţia dată asupra unei cereri de abţinere îl face incompatibil pe judecător să se pronunţe asupra cererii corelative de recuzare formulată de părţi (sau invers) întrucât ar fi la rândul său incompatibil, deoarece şi-a exprimat părerea şi nu ar putea da altă soluţie decât pe cea pe care a dat-o cererii de abţinere constituie un raţionament care se îndepărtează de la raţiunile pentru care a fost reglementată instituţia incompatibilităţii şi contravine dispoziţiilor art. 46 din C. proc. civ. care prevede că "pot fi recuzaţi numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluţionare", sancţiunea fiind cea menţionată în art. 47 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv respingerea ca inadmisibilă a cererii de recuzare care nu îi priveşte pe judecătorii menţionaţi la art. 46.

Ca atare, devin lipsite de relevanţă împrejurarea că nu au putut fi identificaţi din cuprinsul dosarului judecătorii care au soluţionat cererile de abţinere formulate de membrii completului nr. 12 A şi pe cele de recuzare a aceluiaşi complet, cât şi apărarea că cererea de recuzare se judecă în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Recurentul invocă şi încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ. deoarece soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de recuzare ar fi putut fi pronunţată de chiar completul recuzat, având nr. 12 A, potrivit art. 47 alin. (4) teza finală din C. proc. civ.

Critica este nefondată pentru că art. 47 alin. (4) teza finală din C. proc. civ. precizează expres că o astfel de soluţie poate fi dată "cu participarea judecătorului recuzat", ceea ce implică ipoteza că nu toţi membrii completului sunt recuzaţi, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză. Fiind recuzat întregul complet nr. 12 A, devin incidente prevederile art. 110 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţelor de judecată.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte consideră că motivele de recurs invocate nu sunt incidente, astfel încât recursul formulat împotriva încheierii din data de 12 septembrie 2017 este nefondat şi urmează să fie respins ca atare.

Analizând recursul formulat de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor E. şi F., Înalta Curte constată următoarele:

În susţinerea cererii de recurs, recurentul a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., referitoare la nemotivare şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte nemotivarea încheierii, din perspectiva art. 42 alin. (13) din C. proc. civ., care se referă la existenţa altor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, Înalta Curte constată că instanţa de apel, chiar dacă nu a indicat expres temeiul de drept, a analizat acest aspect în ultimul paragraf din încheierea atacată, atunci când s-a referit la "pretinsa părtinire a unor părţi".

Recurentul critică încheierea atacată şi pentru că nu ar fi antamat argumentul referitor la influenţa negativă pe care repetatele cereri de recuzare formulate de apelant ar fi avut-o asupra judecătorului, care ar fi indus o atitudine favorizantă pentru apelant din partea judecătorului E., a cărei obiectivitate a fost afectată, astfel cum ar rezulta din cererile de abţinere repetate pe care aceasta le-a formulat.

Înalta Curte constată că această chestiune reprezintă doar un argument adus în susţinerea motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (13) din C. proc. civ., astfel că neanalizarea acestuia nu poate constitui o nemotivare a hotărârii, în accepţiunea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Relevanţa acestui argument, din perspectiva incidenţei art. 42 alin. (13) din C. proc. civ., constituie o împrejurare care va fi dezvoltată în prezentul recurs.

În soluţionarea cererii de recuzare, instanţa de apel a pornit de la premisa că aspectele invocate de petent nu se încadrează în cazurile de incompatibilitate menţionate limitativ în art. 42 alin. (1) şi alin. (13) din C. proc. civ., motivat de faptul că acestea se referă la măsuri procesuale sau la chestiuni de fapt şi de drept care conduc la dezlegarea pricinii, iar obiectivitatea judecătorului nu poate fi pusă la îndoială pentru că doreşte clarificarea speţei în vederea adoptării unei soluţii corecte sau pentru că a luat măsuri de natură să asigure desfăşurarea normală a procesului.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel a considerat că argumentele invocate în susţinerea cererilor de recuzare nu constituie veritabile motive de incompatibilitate ci, mai degrabă, critici de nelegalitate care nu pot fi cenzurate pe calea recuzării.

Înalta Curte apreciază că motivarea instanţei de apel este corectă întrucât cererea de recuzare se referă la modul de conducere al procesului, se bazează pe prezumţii de imparţialitate a membrilor completului derivând din formularea unor cereri de abţinere, ceea ce excedează prevederilor art. 41 şi 42 din C. proc. civ. în care sunt menţionate limitativ cazurile de incompatibilitate în raport de care se poate pune în discuţie imparţialitatea judecătorilor. Interpretarea cazurilor de incompatibilitate nu se poate realiza extensiv, în scopul cenzurării modulului de aplicare a legii pe altă cale decât cea a controlului judiciar.

Cu privire la sintagma din cuprinsul art. 42 alin. (13) din C. proc. civ.:

"există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa", doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în sensul că aceasta se referă la relaţii de prietenie notorii (precum cea dintre judecător şi parte sau reprezentanţii săi; la faptul că partea, soţul său sau afinii acestora sunt naşi ai judecătorului, ai soţului judecătorului ori ai rudelor sau afinilor lor), nicidecum la modul în care preşedintele completului conduce şedinţa de judecată.

A extinde noţiunea de incompatibilitate dincolo de limitele impuse de prevederile legale, înseamnă a analiza o conduită din altă perspectivă decât cea predictibilă şi a permite cenzurarea măsurilor procesuale dispuse în aplicarea legii de către un alt complet din cadrul aceleiaşi instanţe, ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă parte, această finalitate nu se poate atinge nici prin verificarea în calea de atac a soluţiei de respingere a cererii de recuzare, de vreme ce instanţa de control judiciar este limitată la a analiza modul de interpretare şi aplicare a motivelor de incompatibilitate, în limitele legii.

Se susţine că afectarea imparţialităţii judecătorului este dovedită prin cererile de abţinere formulate de acesta, care ar constitui, prin ele însele, o dovadă a recunoaşterii de către judecător a lipsei sale de imparţialitate.

Un astfel de raţionament nu este fondat deoarece conduce la concluzia că orice cerere de abţinere ar trebui admisă, fiind o recunoaştere asupra lipsei de imparţialitate, ceea ce contravine art. 51 alin. (4) din C. proc. civ., care nu exclude posibilitatea respingerii cererii de abţinere.

Recurentul reiterează în recurs aceleaşi aspecte invocate şi în cererea de recuzare care, în opinia sa, ar face dovada lipsei de imparţialitate a judecătorului E., prin raportare la măsurile procesuale luate de aceasta la termenele din 20.09.2016, 10.11.2016, 12.01.2017, 9.02.2017, 9.03.2017 şi 20.04.2017, precum şi faptul că în mod greşit cererile de recuzare nu au fost anulate ca netimbrate de chiar completul recuzat.

Astfel cum s-a motivat anterior, aceste argumente, referindu-se la încălcarea normelor de procedură civilă, nu pot fi analizate în recurs întrucât excedează cazurilor de incompatibilitate, limitativ menţionate în art. 41 şi 42 din C. proc. civ., care pot fi cenzurate în prezenta cale de atac.

Recurentul îşi motivează cererea de recurs şi prin raportare la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, în opinie majoritară, care, în opinia sa, confirmă subiectivismul judecătorilor care s-au transformat în avocaţi ai reclamantului A.

Acest argument suplimentar nu priveşte încheierea care face obiect al recursului, excedează verificărilor referitoare la incompatibilitate şi nu dovedeşte subiectivismul celor doi judecători din apel în contextul în care unul dintre aceştia, judecătorul F., a formulat opinie separată, iar considerentele expuse în opinia majoritară de celălalt judecător recuzat, E., au fost susţinute de judecătorul desemnat să participe în complet de divergenţă, iar asupra acestuia nu s-au ridicat suspiciuni de imparţialitate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (8) din C. proc. civ., recurentul a reiterat temeiurile de drept încălcate la care a făcut referire şi în cererea de recuzare, respectiv a art. 124 alin. (2) din Constituţia României, art. 10 din Codul deontologic al magistraţilor, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003, fără a fi aduse în concret critici de nelegalitate, prin raportare la situaţia de fapt. Incidenţa acestor temeiuri a fost enunţată de principiu, din perspectiva faptului că o judecată, precum cea reclamată prin cererea de recuzare, nu ar fi fost nici imparţială, nici egală.

Recurentul a justificat încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. pe de o parte prin punerea în discuţie de către preşedinta completului, la momentul dezbaterii pe fond a cauzei, a unor aspecte cu care instanţa nu a fost învestită, iar, pe de altă parte, prin refuzul de a se pronunţa asupra excepţiei tardivităţii invocării unor motive de apel, motivarea hotărârii pronunţate în cauză constituind încă o dovadă că soluţia era deja stabilită.

Analizând această critică, pe care recurentul a invocat-o şi în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată întrucât nu se poate reţine existenţa unei antepronunţări, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Din atitudinea procesuală descrisă de recurent nu rezultă că judecătorul şi-a exprimat, anterior pronunţării, părerea cu privire la cauza pe care a fost desemnat să o judece întrucât, astfel cum chiar în cuprinsul art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. se menţionează, punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil.

Or, chestiunile puse în discuţie de judecătorii recuzaţi vizau aspecte de fapt şi de drept pe care instanţa a considerat oportun să le pună în discuţie din oficiu întrucât au fost analizate în hotărârea care a dezlegat fondul litigiului, astfel cum chiar recurentul arată, şi se impunea respectarea principiului contradictorialităţii. Ca atare, rămâne fără relevanţă împrejurarea că aspectele menţionate nu au fost invocate în termenul de motivare a apelului.

Nefăcându-se dovada părtinirii sau a existenţei unor prejudecăţi pe care judecătorii recuzaţi le-ar fi avut în cauză, nu era necesară o analiză a noţiunilor de incompatibilitate şi imparţialitate din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţiei României, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte iar, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Or, recurentul nu invocă existenţa unei neconcordanţe între dispoziţiile legii procesual civile române în materia incompatibilităţii şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deşi critică nemotivarea încheierii atacate din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Constatând că instituţia incompatibilităţii, astfel cum este reglementată în art. 41 şi 42 din C. proc. civ., cuprinde suficiente garanţii pentru asigurarea imparţialităţii obiective şi subiective a judecătorilor, iar motivele de recuzare invocate priveau aspecte care excedează noţiunii de incompatibilitate, Înalta Curte apreciază că nu se impunea analiza art. 41 şi 42 din C. proc. civ. în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, o atare lipsă nefiind de natură să atragă incidenţa motivului de recurs invocat.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte consideră că recursul declarat de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 septembrie 2017 şi a încheierii de şedinţă din data de 18 septembrie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014, este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi B. Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 septembrie 2017 şi a încheierii de şedinţă din data de 18 septembrie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN