Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4133/2018 AI generated

Inadmissible recourse against final agrarian land restitution appeal under Law 247/2005 Title XIII

Case Number Decizia nr. 4133/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the recourse filed by the claimant against the Court of Appeal's decision, thereby leaving the lower court's ruling that had rejected the claimant's appeal intact and final. The dispute concerned a civil action to reconstitute private property rights over six hectares of agricultural land based on historical certificates, which was initially treated by the first instance as a complaint under the Land Fund Law and rejected on grounds of lack of procedural capacity, passive quality, and res judicata, with the appellate court subsequently upholding that rejection and the Court of Appeal later declaring the recourse inadmissible. The Supreme Court ruled that the recourse was inadmissible because, under Title XIII of Law No. 247/2005 and Article 7 of Law No. 76/2012, decisions rendered on appeal in agrarian land restitution proceedings are final and not subject to further recourse, thereby upholding the principle of the uniqueness of the appeal and preventing a "recourse against a recourse."

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 7 Legea nr. 76/2012, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissible recourse against final agrarian land restitution appeal under Law 247/2005 Title XIII: La data de 6 septembrie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
land law res judicata agricultural land civil dispute procedural capacity restitution of expropriated property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte, la data de 21.02.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român - prin Preşedinte, Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmboviţa şi Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Băleni, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 6 ha care provine de la bunicul său B., 5 ha categoria a doua şi 1 ha de categoria I, pentru care deţine certificatul nr. x/4.02.1997 şi certificatul nr. x/25.03.1997, eliberate de Arhivele Statului - Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Dâmboviţa.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 247/2001, ale Legii nr. 1/2005, precum şi ale Legii nr. 169/1997.

Prin Sentinţa civilă nr. 2232 din 13 iunie 2017, Judecătoria Târgovişte a calificat capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru şase hectare de pe urma bunicilor reclamantului ca fiind o plângere potrivit art. 53 din Legea 18/1991, formulată împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmboviţa, prin care i-a fost respinsă reclamantului cererea de reconstituire. A admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Guvernul României prin Primul-Ministru şi a anulat cererea reclamantului, astfel cum a fost calificată, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei, şi Statul Român prin Preşedinte, invocată de aceştia şi a respins cererea reclamantului, astfel cum a fost calificată, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de instanţă, din oficiu, şi a respins cererea reclamantului, astfel cum a fost calificată, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Băleni şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmboviţa, pentru existenţa autorităţii lucrului judecat. A dispus amendarea reclamantului cu suma de 1000 RON pentru introducerea cu rea-credinţă a prezentei cereri, precum şi darea acestuia în debit, cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, în ceea ce priveşte dispoziţia privind amenda.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamant.

Prin Decizia civilă nr. 1061 din 7 noiembrie 2017, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.

Această din urmă decizie a fost atacată cu recurs de reclamantul A.

Prin Decizia nr. 45 din 13 martie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, şi a respins, ca inadmisibil, recursul reclamantului.

Împotriva acestei ultime decizii a exercitat recurs reclamantul, arătând ca va proceda la motivarea căii de atac ulterior comunicării hotărârii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 14 mai 2018.

La data de 30 august 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 6 septembrie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La data de 20 septembrie 2018 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere la raport depus de recurentul A., prin care a invocat argumente ce ţin de fondul cauzei.

Prin punctul de vedere formulat de intimata Administraţia Prezidenţială în calitate de reprezentantă a Preşedintelui României, a fost îmbrăţişată opinia magistratului asistent raportor, în sensul că decizia atacată în prezentul dosar nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 22 noiembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speţă, se reţine că raportul juridic dedus judecăţii are ca obiect o acţiune în materia fondului funciar.

Potrivit art. 1 al Titlului XIII, "Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare:

"În scopul accelerării judecării plângerilor, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în faţa instanţelor judecătoreşti se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ.".

Art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevede că:

"Hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului. Hotărârile definitive şi irevocabile susceptibile de înscriere în cartea funciară sunt comunicate din oficiu de către instanţa de judecată birourilor de carte funciară".

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile legale menţionate trebuie însă coroborate cu prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, care stipulează:, (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Dispoziţiile cuprinse în Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 sunt dispoziţii speciale, astfel că normele de procedură consacrate de prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 au incidenţă în cauza de faţă.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care prevăd că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, cu cele ale art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului, rezultă că hotărârile pronunţate în faza procesuală a apelului, în procesele funciare, nu sunt supuse recursului.

Aşa fiind, din această perspectivă, hotărârea curţii de apel, dată în litigiul ce a vizat soluţionarea acţiunii în materia fondului funciar, respectiv Decizia nr. 45 din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, este una definitivă, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., neputând fi supusă cenzurii pe calea recursului.

Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că decizia atacată a fost pronunţată "în soluţionarea unui recurs", aceasta nu putea fi atacată din nou cu aceeaşi cale de atac, întrucât s-ar deschide calea "recursului la recurs", ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.

Principiul unicităţii căii de atac, consacrat prin dispoziţiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ., stipulează:

"O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac". Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor dispoziţii că dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exerciţiul său. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori aceeaşi cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, întrucât s-ar încălca şi principiul securităţii raporturilor juridice.

Astfel, recurentul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 45 din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV