Territorial jurisdiction in family law determined by legal domicile rather than de facto residence for child custody and visitation disputes

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, la data de 16.03.2018, sub nr. x/2018, reclamantul pârât A., în contradictoriu cu pârâta reclamantă B., a solicitat instanţei acordarea dreptului de a avea legături personale cu minorii C. şi D., prin stabilirea următorului program: vizitarea minorilor la domiciliul pârâtei reclamante în a doua şi a patra duminică a fiecărei luni, de la ora 10:00 la 16:00, luarea celor doi minori la domiciliul reclamantului pârât în prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri de la ora 17:00, până duminică la ora 17:00, în prima săptămână a vacanţelor de Paşte şi de Crăciun, o lună în perioada vacanţei de vară, în luna iulie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 401 C. civ. şi pe prevederile Legii nr. 272/2004.

Prin cererea completatoare depusă la data de 08.08.2018, reclamantul pârât a solicitat reîncredinţarea către acesta şi stabilirea locuinţei la domiciliul său, faţă de schimbarea împrejurărilor ce au determinat încredinţarea minorilor către pârâta reclamantă, având în vedere că prin Decizia civilă nr. 201/13.02.2018 s-a dispus stabilirea domiciliului minorilor la locuinţa mamei.

Judecătoria Ploieşti, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 6320 din 21 august 2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Sectorul 6 Bucureşti.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, prin Decizia civilă nr. 201 din 13.02.2018, Tribunalul Prahova a decis stabilirea domiciliului minorilor D. şi C. la domiciliul mamei, respectiv Bucureşti, str. x, sector 6. De asemenea, niciuna dintre părţi nu contestă faptul că, ulterior finalizării anului şcolar, minorii au fost luaţi de către mamă la domiciliul acesteia, astfel cum apare la fila x, la care se regăseşte fotocopia cărţii de identitate, în cererea completatoare fiind indicat ca reper temporal pentru acest fapt luna iulie 2018.

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale incidente pentru soluţionarea excepţiei, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa a făcut aplicarea art. 114 C. proc. civ. privind cererile în materie de tutelă şi familie, care stipulează: "(1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită." De asemenea, potrivit art. 129 C. proc. civ. "(1) Necompetenţa este de ordine publică sau privată. (2) Necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, astfel cum dispun prevederile art. 130 C. proc. civ.

Din coroborarea prevederilor anterior reţinute şi având în vedere obiectul pricinii, s-a constatat că, în prezentul litigiu, competenţa urmează a fi determinată prin raportare la norme juridice care privesc competenţa teritorială exclusivă, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din C. proc. civ.

Pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză, nu interesează adresa la care minorii locuiau în fapt la data înregistrării cererii de chemare în judecată, având în vedere că locuinţa acestora a fost stabilită la domiciliul mamei, printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, respectiv Decizia civilă nr. 201 din 13.02.2018.

Deşi minorii au continuat anul şcolar la unităţi de învăţământ apropiate domiciliului pârâtului-reclamant, acest aspect nu poate semnifica schimbarea locuinţei minorilor, cu atât mai mult cu cât nu există nicio hotărâre a vreunei instanţe în acest sens, iar minorii au început să locuiască la domiciliul mamei din Bucureşti, Sector 6 după încheierea anului şcolar, astfel cum arată pârâta-reclamantă că se intenţiona în vara acestui an şi cum confirmă reclamantul pârât prin cererea completatoare.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul persoanelor ocrotite.

La rândul său, această instanţă, prin Sentinţa civilă nr. 7331 din 9 noiembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului, în favoarea Judecătoriei Ploieşti. A constatat invit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa soluţia respectivă, s-a reţinut că, potrivit susţinerilor părţilor cauzei, la data introducerii cererii de stabilire program vizită, precizată şi transformată ulterior în stabilire locuinţă minori, de către reclamant, pe rolul Judecătoriei Ploieşti, respectiv data de 16.03.2018, minorii C. şi D. locuiau în continuare cu tatăl lor, în municipiul Ploieşti, la domiciliul care a reprezentat domiciliul familiei şi trebuiau să locuiască cu tatăl în Ploieşti până în luna iulie a acestui an, potrivit înţelegerii părinţilor lor. De asemenea, pârâta-reclamantă locuieşte în prezent în Sectorul 6 Bucureşti, împreună cu minorii.

Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, fiind instituită o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală prevăzută de art. 107 C. proc. civ., astfel încât se pune problema determinării noţiunii de "cereri privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie".

Art. 106 C. civ. stipulează că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege, iar ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicţie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod. De asemenea, potrivit art. 107 alin. (1) C. civ., procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de tutelă.

De asemenea, din ansamblul dispoziţiilor C. civ. şi ale Legii nr. 272/2004 ce stabilesc situaţia juridică a minorilor în general, rezultă că orice măsură reglementată în legătură cu orice minor este considerată a fi o măsură de protecţie specială. Totodată, prevederile art. 106 C. civ. arată că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, iar, în conformitate cu art. 483 C. civ., exercitarea autorităţii părinteşti şi, pe cale de consecinţă, stabilirea locuinţei minorului, constituie măsuri de ocrotire a minorului prin părinţi, care se realizează numai în interesul superior al copilului.

Aşadar, în sfera cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie intră şi cererile având ca obiect stabilire program de vizită sau stabilire locuinţă minor, astfel cum a fost precizată prezenta cerere.

În consecinţă, reţinând că locuinţa în fapt a minorilor (locuinţa care contează în stabilirea competenţei instanţei) era, la data sesizării instanţei, în municipiul Ploieşti, s-a stabilit că acţiunea este de competenţa Judecătoriei Ploieşti.

În speţă, nu are relevanţă împrejurarea că, prin sentinţa de divorţ, locuinţa minorilor a fost stabilită în drept la mamă (care atunci locuia încă în Ploieşti şi nu se mutase efectiv în Sectorul 6 Bucureşti), atât timp cât minorii au continuat să locuiască la tată în Ploieşti (unde locuiau pe 16.03.2018), viziunea legiuitorului la reglementarea prevederilor art. 11 C. proc. civ. fiind aceea a acordării unei importanţe vitale locuinţei în fapt a minorului, şi nu a domiciliului în drept.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, pentru considerentele ce succed:

Dezînvestirea reciprocă a celor două instanţe aflate în conflict a fost generată de modul în care acestea au apreciat cu privire la locuinţa persoanei ocrotite, în aplicarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv stabilire program vizitare minor/stabilire locuinţă minor, Înalta Curte constată că, în cauză, prezintă relevanţă prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială în cazul cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi familie, derogând în virtutea domeniului limitat de aplicare, de la regula generală instituită prin art. 107 C. proc. civ.

Din conţinutul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., rezultă două cerinţe de aplicare a normei, anume să fie vorba de cereri vizând ocrotirea persoanei fizice, iar cererile cu acest obiect să fie date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi familie.

Cât priveşte prima condiţie, este relevant art. 106 C. civ., potrivit căruia ocrotirea minorului se realizează: prin părinţi; prin instituirea tutelei; prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.

Chiar dacă denumirea "Ocrotirea persoanei fizice" reflectă un titlu din Cartea I "Despre persoane" a C. civ. (art. 104-186), ceea ce ar putea limita domeniul de aplicare al art. 114 alin. (1) C. proc. civ. doar la cererile din acel titlu, includerea explicită în enumerarea din art. 106 C. civ., menţionată anterior, a măsurilor de ocrotire a minorului prin părinţi, în sfera măsurilor de ocrotire a persoanei fizice, justifică aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ. şi în cazul cererilor având ca obiect ocrotirea minorului prin părinţi.

Instanţa reţine că şi cea de-a doua condiţie de aplicare a normei de competenţă este îndeplinită, deoarece, în conformitate cu art. 265 C. civ., ce face parte din Cartea a II-a "Despre familie", "Toate măsurile date prin prezenta carte în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor prezentei cărţi sunt de competenţa instanţei de tutelă.".

Aşadar, măsurile privind exercitarea autorităţii părinteşti prevăzute în Titlul IV al Cărţii a II-a din C. civ., inclusiv cele preconizate prin acţiunea introductivă de instanţă şi prin cererea completatoare, referitoare la legăturile personale cu minorul ale părintelui la care copilul nu locuieşte în mod statornic, la reîncredinţarea lui către acesta şi la stabilirea locuinţei la domiciliul său, se adoptă de către instanţa de tutelă, conform legii.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată, aparţine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

În continuare, se pune problema care este, la data sesizării instanţei, respectiv 16.03.2018, domiciliul minorilor din prezenta cauză, în condiţiile în care, din susţinerile exprimate de ambele părţi prin actele depuse la dosar, a rezultat că aceştia locuiau în fapt la reclamant, în com. x, sat x, nr. 51, judeţ Prahova, iar prin Decizia civilă nr. 201 din 13.02.2018 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, a fost stabilită locuinţa copiilor la domiciliul mamei - Bucureşti, str. x.

Înalta Curte reţine că, în cauză, prezintă relevanţă locuinţa statornică a persoanei ocrotite, care în speţă, a fost stabilită la mamă, în Bucureşti, conform celor statuate prin hotărârea sus-menţionată. Faptul că, la data introducerii acţiunii, minorii s-au aflat o perioadă de timp la domiciliul reclamantului doar pentru un scop determinant, anume finalizarea anului şcolar, este lipsit de relevanţă în stabilirea competenţei teritoriale, atât timp cât, cum deja s-a arătat, domiciliul minorilor este la mamă, în Bucureşti, unde aceştia se află şi în prezent.

Aşa fiind, dând eficienţă prevederilor legale evocate anterior, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul minorii rezultaţi din căsătoria părţilor, respectiv Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV