Jurisdictional consolidation of an execution challenge after the territorial incompetence exception was raised beyond the first hearing with legal summoning

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată la data de 18.01.2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare, contestatoarea Administraţia Naţională "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Someş - Tisa în contradictoriu cu intimatul A. a solicitat anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul execuţional nr. x/2017 al B.E.J. B.

Prin Sentinţa nr. 2352/14.06.2018 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile legale privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Someş - Tisa reprezintă o entitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Administraţiei Naţionale "Apele Române" [Anexa 1, lit. A), pct. 1 din O.U.G. nr. 107/2002], organizată la nivelul districtului de bazin Someş - Tisa, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, având în subordine Sistemul de gospodărire a apelor Satu Mare, care este o unitate fără personalitate juridică [Anexa 1, lit. C), pct. 1 din O.U.G. nr. 107/2002].

Potrivit art. 5 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 107/2002, conducerea Administraţiei Naţionale "Apele Române" este asigurată de un consiliu de conducere al cărui preşedinte este directorul general al Administraţiei, care îndeplineşte şi funcţia de ordonator secundar de credite pentru fondurile de la bugetul de stat (în raport de conducătorul autorităţii publice centrale din domeniul apelor), în timp ce calitatea de ordonatori terţiari de credite este conferită prin lege "conducătorilor unităţilor cu personalitate juridică subordonate" Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile legale privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", calitatea procesuală pasivă aparţine Administraţiei Bazinale de Apă Someş - Tisa, ca structură cu personalitate juridică aflată în subordinea Administraţiei Naţionale "Apele Române". S-a arătat că împrejurarea că în cauză actele de procedură au fost efectuate la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare, reprezintă o chestiune care ţine de administrarea cauzei şi care este permisă de dispoziţiile procedurale, câtă vreme debitoarea a achiesat la aceasta. Cu toate acestea, îndeplinirea procedurilor de judecată prin intermediul unei structuri locale a Administraţiei, fără personalitate juridică şi - implicit - fără patrimoniu propriu, ori atribuţii în materia gestionării banilor publici, nu determină dobândirea de către această entitate a calităţii de debitor al obligaţiei, câtă vreme aceasta nu deţine atribuţii proprii care să îi permită executarea obligaţiilor născute din titlul executoriu ce face obiectul analizei, obligaţii care vizează - în calitate de debitoare - Administraţia Bazinală "Someş - Tisa", în structura căreia Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare reprezintă o unitate fără personalitate juridică.

S-a apreciat că, din dispoziţiile legale în materia organizării şi funcţionării Administraţiei Naţionale "Apele Române", dar şi din cuprinsul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 135/LMA/02.03.2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, reiese că, în cauză, calitatea de debitor aparţine Administraţiei Bazinale "Someş - Tisa", ca entitate cu personalitate juridică direct obligată în raporturile de muncă cu creditorul.

În acest context, instanţa a reţinut şi că actele de executare efectuate în Dosarul execuţional nr. x/2017 al B.E.J. B., au fost efectuate împotriva acestui debitor, căruia i-au fost comunicate actele de executare silită efectuate şi care este - de altfel - şi titularul cererii de chemare în judecată, având ca obiect contestaţie la executare.

S-a mai reţinut că încuviinţarea executării silite de către Judecătoria Satu Mare nu poate constitui un argument pentru reţinerea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare de către această instanţă de judecată, câtă vreme potrivit art. 712 alin. (3) C. proc. civ. "după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale".

Această anulare poate viza inclusiv aspecte legate de încuviinţarea executării silite de către o instanţă necompetentă, iar calea prin care un astfel de aspect trebuie adus în discuţie este contestaţia la executare, care urmează a fi soluţionată de către instanţa de executare competentă potrivit art. 651 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele prezentate, instanţa a constatat că este întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Satu Mare, cu consecinţa declinării soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, raportat la sediul debitoarei.

Prin Sentinţa civilă nr. 6932/25.10.2018 Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că Judecătoria Satu Mare la primul termen de judecată a încuviinţat proba cu înscrisurile de la dosar, a închis cercetarea judecătorească, a acordat cuvântul în dezbateri şi a amânat pronunţarea.

Ulterior, Judecătoria Satu Mare a repus cauza pe rol, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a acestei instanţe şi a dispus trimiterea dosarului la Judecătoria Cluj-Napoca, spre competentă soluţionare.

S-a reţinut că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În măsura în care la primul termen de judecată nici părţile, nici instanţa, din oficiu, nu au invocat excepţia de necompetenţă, competenţa instanţei iniţial sesizate se consolidează cu efecte retroactive. În acest caz, necompetenţa materială sau teritorială exclusivă a instanţei iniţial învestite nu mai poate fi invocată în nicio situaţie, nici măcar în căile de atac.

Prin urmare, s-a reţinut că odată depăşit momentul procedural al primului termen de judecată, instanţa iniţial învestită cu încălcarea regulilor de competenţă materială sau teritorială de ordine publică devine singura instanţa competentă să soluţioneze cauza. O altă interpretare a art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu este posibilă întrucât ar lipsi această dispoziţie de orice efect, iar interpretarea normelor juridice trebuie făcută în aşa fel încât acestea să producă efecte.

În concluzie, s-a reţinut că la primul termen de judecată în faţa Judecătoriei Satu Mare nu a fost invocată nicio excepţie de necompetenţă şi, prin urmare, această instanţă, începând cu data de 22.03.2018, a devenit singura instanţă competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.01.2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare, contestatoarea Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Someş - Tisa, în contradictoriu cu intimatul C., a solicitat anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul execuţional nr. x/2017 al B.E.J. B., arătând că sumele pretinse nu sunt datorate, deoarece drepturile salariale solicitate de creditor în baza hotărârii judecătoreşti ce reprezintă titlul executoriu au fost deja plătite.

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016, care prevede, în noua redactare, că "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestaţiei la executare, competenţa teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei".

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, Judecătoria Satu Mare nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială până la "primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate", astfel încât soluţionarea contestaţiei la executare a rămas dobândită de către această instanţă.

În acest sens, Înalta Curte reţine că primul termen la care părţile au fost legal citate la Judecătoria Satu Mare a fost cel din 22 martie 2018, termen la care instanţa, verificându-şi din oficiu competenţa, conform art. 131 C. proc. civ., s-a considerat "competentă general, material şi teritorial cu privire la soluţionarea cererii ce face obiectul cauzei", astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la respectivul termen .

La termenul din 3 mai 2018, pentru când cauza a fost amânată, instanţa a reţinut cauza în pronunţare şi, apoi a amânat pronunţarea la 10 mai 2018.

La data de 10 mai 2018, Judecătoria Satu Mare a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a repus cauza pe rol şi a acordat termen la 14 iunie 2018 pentru a solicita părţilor un punct de vedere cu privire la acest aspect.

Faţă de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părţile legal citate, ci abia la 10 mai 2018, după primul termen de judecată cu părţile legal citate, moment la care instanţa nu se mai putea dezînvesti şi nu mai putea reveni asupra încheierii din 22 martie 2018 prin care s-a constatat competentă să soluţioneze cauza.

Prin urmare, Judecătoria Satu Mare a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă, chiar competentă, a pierdut această prerogativă

Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV