Post-divorce partition of marital assets: High Court declined jurisdiction and referred appeal to Court of Appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined its material jurisdiction to hear the defendant's appeal against a civil judgment, referring the case to the Târgu Mureş Court of Appeal as the competent superior instance. The underlying dispute involved a post-divorce partition of marital assets, where the claimant sought to establish common ownership of real estate, agricultural machinery, and improvements, requesting the transfer of all property to the defendant in exchange for a monetary equalization payment (sultă) and reimbursement for specific agricultural subsidies and land sales. The procedural issue centered on whether the High Court or the Court of Appeal had jurisdiction over an appeal filed against a decision rendered by a County Court (Tribunal) acting as a second-instance court; the High Court held that under Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, it lacks inherent jurisdiction over such appeals unless expressly provided by law, and applying the principle of analogy via Article 5(3) and relying on the binding interpretation from Decision No. 18/2018 of the Joint Sections, it determined that the Court of Appeal is the proper forum for reviewing judgments issued by County Courts in appeal proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 5 alin. (2) C. proc. civ; Post-divorce partition of marital assets: High Court declined jurisdiction and referred appeal to Court of Appeal: The underlying dispute involved a post-divorce partition of marital assets, where the claimant sought to establish common ownership of real estate, agricultural machinery, and improvements, requesting the transfer of all property to the defendant in exchange for a monetary equalization payment (sultă) and reimbursement for specific agricultural subsidies and land sales. The procedural issue centered on whether the High Court or the Court of Appeal had jurisdiction over an appeal filed against a decision rendered by a County Court (Tribunal) acting as a second-instance court; the High Court held that under Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, it lacks inherent jurisdiction over such appeals unless expressly provided by law, and applying the principle of analogy via Article 5(3) and relying on the binding interpretation from Decision No. 18/2018 of the Joint Sections, it determined that the Court of Appeal is the proper forum for reviewing judgments issued by County Courts in appeal proceedings.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for declaring the court's lack of jurisdiction, as it limits the High Court's competence to appeals against Court of Appeal decisions.
Procedural rule applied to identify the competent court by analogy in the absence of an express legal provision.
Basis for determining that the Court of Appeal is the hierarchically superior instance competent to hear the appeal against a Tribunal decision.
Procedural basis cited for the declination of jurisdiction to the competent court.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, la data de 22 decembrie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat:
1. să se constate că părţile în timpul căsătoriei au dobândit în comun următoarele bunuri:
- teren intravilan, situat în municipiul Odorheiu Secuiesc, str. x, cu suprafaţa de 719 mp, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Beclean sub nr. top. x;
- investiţii în casa de locuit situat pe terenul sus-menţionat, constând în extindere parter cu două încăperi, construire etaj, reconstruire grajd şi atelier, construire şură, introducere curent trifazat;
- tractor cu cabină, marca C. fabricaţie 2007, semănătoare păioase, motocositoare, cositoare rotativă, pompă de stropit, combină, greblă rotativă tip soare, cultivator, pompă de spălat cu presiune, motor electric, aparat muls vaci, presă de balotat fân, maşină de scos cartofi, betonieră, drujbă, malaxor panificaţie 100 kg, maşină de făcut paste făinoase şi tăiţei, cântar electric, ladă frigorifică, combină frigorifică calculator, sistem de supraveghere video, respectiv microbuz marca D., cu numărul de înmatriculare x;
2. să se constate că la dobândirea bunurilor de mai sus părţile au avut o contribuţie de câte 1/2 -1/2 parte fiecare;
3. să se dispună ieşirea din indiviziune a părţilor, prin atribuirea în natură a tuturor bunurilor enumerate la pct. 1 din petitul prezentei acţiuni pârâtului şi obligarea acestuia la plata unei sulte pentru reclamantă, reprezentând contravaloarea cotei de 1/2 din valoarea bunurilor mobile, terenului şi investiţiilor din casa de locuit;
4. să se dispună obligarea pârâtului la plata, pe seama reclamantei, subvenţiei agro-mediu primită de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură - Centrul Judeţean Harghita pentru anul 2013 şi 2014, în urma terenurilor situate pe raza comunei Satu Mare, care constituie proprietatea reclamantei, dobândit prin moştenire;
5. să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 9.060 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor extravilane, situate pe raza comunei Satu Mare.
Prin Sentinţa civilă nr. 2792/31.10.2017, Judecătoria Odorheiul Secuiesc a admis, în parte, acţiunea reclamantei A. şi, în consecinţă, a stabilit că:
- terenul intravilan, situat în municipiul Odorheiu Secuiesc, str. x, cu suprafaţa de 719 mp, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Beclean sub nr. top. x constituie bun comun al părţilor;
- la dobândirea bunurilor părţile au avut o contribuţie de câte 1/2 - 1/2 parte; potrivit raportului de expertiză realizat de expertul E.;
- valoarea terenului este de 87.700 RON;
• au fost efectuate următoarele investiţii la casa de locuit şi, potrivit raportului de expertiză, realizat de expertul E. au valoarea de:
- extindere 2 - 17.000 RON;
- extindere 3 - 62.300 RON;
- atelier - 20.200 RON;
- grajd - 19.600 RON;
- coteţ + garaj - 12.400 RON;
- şură deschisă - 2.300 RON;
- şopron deschis - 2.900 RON
- şopron utilaje - 7.900 RON.
- părţile au avut o contribuţie de câte 1/2 - 1/2 parte la realizarea extinderii 1 şi 2;
- pârâtul a avut o contribuţie de 80% la realizarea atelierului, grajdului, coteţului - garaj, şurei deschise şi şopronului utilaje;
- reclamanta a avut o contribuţie de 20% la realizarea atelierului, grajdului, coteţ - garaj, şură deschisă şi şopron utilaje;
- bunurile mobile au fost dobândite în comun de părţi, şi că dobândirea acestora părţile au avut o contribuţie de câte 1/2 - 1/2 parte;
• bunurile mobile au valorile exprimate în raportul de expertiză efectuat de către expertul F., respectiv:
- tractor marca C. - 15.378 RON;
- plug reversibil 3 brazde - 14.832 RON;
- semănătoare păioase - 6.000 RON;
- motocositoare - 904 RON;
- cositoare rotativă -3.075 RON;
- pompă de stropit - 22 RON;
- greblă rotativă tip soare - 995 RON;
- pompă de spălat cu presiune - 197 RON;
- motor electric - 247 RON;
- aparat muls vaci - 895 RON;
- maşină de scos cartofi - 1.672 RON;
- combină - 8.954 RON;
- presă balotat fân - 2.080 RON;
- malaxor panificaţie - 1.773 RON;
- maşină de făcut paste făinoase şi tăiţei - 300 RON;
- maşină de turnat aluat - 6.120 RON;
- betonieră - 201 RON;
- drujbă G. - 134 RON;
- ladă frigorifică H. - 265 RON;
- calculator I. - 343 RON;
- sistem de supraveghere video - 233 RON;
- microbuz marca D. - 17.705 RON;
Părţile au stabilit următoarele valori:
- cultivator - fără valoare.
- cântarul electric, 100 RON
- ladă frigorifică 200 RON
Astfel, valoarea totală a bunurilor mobile dobândite de părţi este de 82.625 RON.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune, prin atribuirea în natură a tuturor bunurilor imobile şi mobile pârâtului;
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 43.850 RON (teren) + 52.710 RON (investiţii în construcţii) + 41.312,5 RON (bunuri mobile) = 137.872,50 RON, cu titlu de sultă;
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a subvenţiei agro-mediu încasată de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură - Centrul Judeţean Harghita pentru anul 2013 şi 2014;
A admis în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii terenurilor vândute;
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 9060 RON, reprezentând preţul de vânzare al terenurilor şi dobânda legală aferentă de la data introducerii acţiunii - 22.12.2015 şi până la data plăţii efective;
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3196,05 RON taxă de timbru, 1945 RON onorar expert şi 4220 RON onorar avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A., precum şi pârâtul B.
Prin Decizia civilă nr. 358 din 24 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, a fost admis apelul reclamantei A. şi respins, ca nefondat, apelul pârâtului B. A fost schimbată, în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a constatat că reclamanta A. şi pârâtul B. au avut o cotă de contribuţie egală la dobândirea următoarelor lucrări: atelierul în valoare de 20.200 RON, grajdul în valoare de 19.600 RON, coteţul - garaj în valoare de 12.400 RON, şura deschise în valoare de 2.300 RON, şopron deschis în valoare de 2.900 RON şi şopronul utilaje în valoare de 7900 RON, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Împotriva acestei din urmă decizii, pârâtul a formulat recurs, înregistrat la Tribunalul Harghita.
Prin Decizia civilă nr. 90/R din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 8 octombrie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.
Prin rezoluţia din data de 10 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 22 noiembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, în apel.
În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale."
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."
Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.
În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii."
După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumeră izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.
În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată."
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă, justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare."
De altfel, prin Decizia nr. 18/1.10.2018 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a stabilit:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."
Aşa fiind, având în vedere prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. şi ţinând seama de prin Decizia nr. 18/1.10.2018 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Harghita revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 358 din 24 aprilie 2018 a Tribunalului Harghita, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - GV