Inadmissibility of unconstitutionality exception in retrial motion due to lack of relevance to limited grounds under Civil Procedure Code Art. 503

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 24 septembrie 2019, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost înregistrată, sub nr. x/2018, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 3096 din 20 septembrie 2018, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2018.

Ulterior, la data de 12 octombrie 2018, contestatorii A. şi B. au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Constituţia României, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2018

În motivarea cererii, petenţii au arătat că a fost încălcat principiul egalităţii de tratament, fiind săvârşită o gravă discriminare între profesorii activi şi pensionari, şi că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu respectă Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2013, ignorând faptul că alin. (6) şi (7) ale art. 284 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi Metodologia privind pensionarii au fost abrogate, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 24 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, faţă de prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Constituţia României.

Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatori nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât vizează un text de lege, care pune în discuţie fondul pricinii, nefiind incident în contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac ce poate fi soluţionată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Reţinând că în cadrul contestaţiei în anulare nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor, Înalta Curte a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs, în termen legal, recurenţii B. şi A. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 25 octombrie 2018, sub nr. x/2018/a1*, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului C4NCPC.

Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au arătat că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Au susţinut că citaţiile emise la data de 15 octombrie 2018 sunt lovite de nulitate absolută, întrucât acestea nu poartă parafa preşedintelui instanţei supreme. De asemenea, au arătat că nu au fost legal citaţi şi că nu au fost prezenţi la termenul de judecată când a fost soluţionată cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

Recurenţii au învederat, de asemenea, că hotărârea este lovită de nulitate absolută, întrucât instanţa a ignorat temeiul de drept invocat şi a respins, în mod nelegal, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, invocată prin raportare la cele ale art. 16 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi art. 41 din Constituţia României, norme care încalcă principiul egalităţii de tratament şi creează o gravă discriminare între profesorii activi şi pensionari, precum şi dreptul la muncă şi la asigurări sociale.

Contrar Deciziei nr. 397/2013, pronunţată de Curtea Constituţională, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu întocmeşte dosare de pensionare pentru limită de vârstă, iar pensionarii sunt reîncadraţi ca titulari, fără concurs, conform art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu ignorarea alin. (7), a cărui neconstituţionalitate a fost constatată prin decizia menţionată.

Recurenţii a susţinut că, prin refuzul nelegal de a emite, din oficiu, un act normativ pentru aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2013, intimatul le-a suprimat dreptul la muncă şi la asigurări sociale.

În drept, recurenţii au invocat art. 16, art. 21 alin. (3), art. 41 şi art. 147 din Constituţia României, art. 3 alin. (3), art. 10, art. 29 şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Legea nr. 544/2001, Legea nr. 53/20013 privind Codul muncii, art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 397/2013 şi nr. 106/2014.

Prin rezoluţia din 1 noiembrie 2018, a fost stabilit termen pentru judecarea recursului la data de 22 noiembrie 2018.

Intimatul Guvernul României, prin Premier, nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate de recurenţi în susţinerea recursului declarat în cauză, casarea unor hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 şi art. 176 din acest act normativ, cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele art. 178, referitoare la regimul juridic al nulităţii, şi ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le îndeplinesc pe parcursul activităţii judiciare.

Prin critica subsumată acestor prevederi legale, invocată în acord cu dispoziţiile art. 178 alin. (1) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică, recurenţii au arătat că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură, întrucât citaţiile emise la data de 15 octombrie 2018 nu poartă parafa preşedintelui instanţei supreme. De asemenea, au susţinut că nu au fost legal citaţi şi că nu au fost prezenţi la termenul de judecată când a fost soluţionată cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

Critica este nefondată.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, se constată că, prin rezoluţia din 15 octombrie 2018, completul învestit cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, a fixat termen de judecată la data de 24 octombrie 2018, cu citarea părţilor şi comunicarea cererii către intimatul Guvernul României, prin Premier.

Conform citativului aflat la dosar, recurenţii au fost citaţi la domiciliile indicate în cererea de recurs, în condiţiile prevăzute de art. 154 şi art. 159 teza finală C. proc. civ., prin agent procedural.

În ceea ce priveşte cuprinsul dovezii şi al procesului-verbal de înmânare, Înalta Curte constată că acestea conţin menţiunile obligatorii stipulate de art. 164 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) şi alin. (2) C. proc. civ., prevăzute sub sancţiunea nulităţii de alin. (3) al aceluiaşi articol, referitoare la anul, luna, ziua şi ora întocmirii procesului-verbal; numele, prenumele şi domiciliul destinatarului, cu arătarea numărului etajului, apartamentului şi al faptului că actul de procedură a fost depus în cutia poştală; denumirea instanţei de la care emană citaţia şi numărul dosarului; semnătura agentului care a întocmit procesul-verbal şi parafa instanţei.

Examinând modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare a recurenţilor pentru termenul din 24 octombrie 2018, când a fost pronunţată încheierea atacată, se constată că aceasta s-a realizat prin depunerea citaţiilor la cutia poştală, persoana însărcinată cu îndeplinirea procedurii de citare făcând această menţiune pe procesele-verbale de înmânare.

Împrejurarea că recurenţii nu au fost prezenţi la termenul de judecată la care a fost soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât lipsa acestora nu poate fi asimilată nelegalei citări.

De altfel, prin cererea dedusă judecăţii, recurenţii au solicitat judecata cauzei în lipsa părţilor, aspect reţinut de instanţă şi consemnat în practicaua încheierii recurate, şi care a condus la soluţionarea cauzei, reţinându-se dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cât priveşte critica privind nulitatea încheierii recurate, din perspectiva ignorării de către instanţă a temeiului de drept invocat şi a faptului că a respins, în mod nelegal, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază de litigiu, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din modalitatea de redactare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

Deşi prin art. 146 lit. d) teza I din Constituţia României s-a conferit Curţii Constituţionale atribuţia exclusivă de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că instanţa de contencios constituţional decide asupra acestora, art. 29 alin. (5) teza I din acelaşi act normativ a stabilit în competenţa instanţei judecătoreşti verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a excepţiei.

Or, astfel cum s-a arătat, din perspectiva întrunirii cerinţelor de admisibilitate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispoziţiile pretins neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina.

În speţă, recurenţii au formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate în cadrul soluţionării contestaţiei în anulare declarate împotriva Deciziei nr. 3096 din 20 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018, invocând încălcarea principiul egalităţii de tratament, o gravă discriminare între profesorii activi şi pensionari, precum şi împrejurarea că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu respectă Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2013 şi ignoră faptul că alin. (6) şi (7) ale art. 284 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi Metodologia privind pensionarii au fost abrogate, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Or, potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Alin. (2) şi alin. (3) al art. 503 C. proc. civ. reglementează alte motive pentru care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi care vizează, exclusiv, hotărârile pronunţate de instanţele de recurs şi de apel, care nu sunt susceptibile de recurs.

Faţă de normele legale mai sus menţionate şi de motivele expuse în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, Înalta Curte constată că un eventual control de constituţionalitate al normelor menţionate nu aveau relevanţă în soluţionarea contestaţiei în anulare, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Fiind o cale extraordinară de retractare, contestaţia în anulare poate fi analizată numai prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare, pe acest temei neputând fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, astfel cum au solicitat, de fapt, recurenţii prin cererea dedusă judecăţii.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenţii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din 24 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenţii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din 24 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV