Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4104/2018 AI generated

Inadmissibility of civil appeal due to pre-constitutional-ruling filing date and inadmissibility of review against procedural filter decision.

Case Number Decizia nr. 4104/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for review filed by the claimant against a prior decision that had rejected her appeal as inadmissible, thereby leaving the lower court's dismissal of her initial action as the final effective outcome. The dispute originated from a civil action seeking damages for victimization, which was initially dismissed by the first instance and upheld on appeal because the claim, valued above the statutory threshold, was not subject to cassation for cases initiated prior to the relevant constitutional interpretation regarding the admissibility of appeals in monetary disputes. The court held that the petition for review under Article 509(1)(6) of the Code of Civil Procedure was inadmissible because the impugned decision was a procedural ruling on admissibility rather than a judgment on the merits that could be reviewed, and the referenced Supreme Court decisions interpreting constitutional rights did not constitute judicial rulings capable of invalidating the procedural bar established under the filter mechanism of Article 493(5) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 C. proc. civ, art. 106 alin. (2) C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 100 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of civil appeal due to pre-constitutional-ruling filing date and inadmissibility of review against procedural filter decision: Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că după pronunţarea Deciziei nr. 2844 din 12 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, întemeiată pe Decizia nr. 52 din 17.07.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a pronunţat de către Curtea Constituţională Decizia nr. 454/04.07.2018, prin care decizia dată în hotărâre prealabilă a fost invalidată, astfel că se impune admiterea cererii de revizuire, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.

Keywords

AI generated
article of civil procedure judicial review procedural rights statutory bar right to petition revision of a judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 29 mai 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se constate săvârşirea faptei de victimizare de către primul pârât, cu consecinţa obligării acestuia la restabilirea situaţiei anterioare victimizării şi la plata de despăgubiri constând în daune materiale în cuantum de 230.000 RON şi daune morale în cuantum de 550.000 RON.

La 21 noiembrie 2016, reclamanta a formulat cerere de modificare a acţiunii, în sensul solicitării obligării pârâtului la plata despăgubirilor constând în daune materiale în cuantum de 530.000 RON şi daune morale de 650.000 RON.

Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 4 din 30 ianuarie 2017 a respins, ca nefondată, acţiunea.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 93 A din 1 februarie 2018 (îndreptată prin încheierea din 22 martie 2018, referitor la posibilitatea exercitării căii de atac), prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., ale cărui motive au fost circumscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 2844 din 12 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 106 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 521 alin. (3) şi (4) raportat la art. 518 şi art. 27 C. proc. civ. şi s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 93A din 1 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Hotărârea nu este supusă vreunei căi de atac.

În ceea ce priveşte solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată, iar referitor la admisibilitatea recursului, s-a constatat că prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., s-a stabilit că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Or, în speţă, s-a solicitat de către reclamantă, prin acţiunea promovată la 29 mai 2014, astfel cum a fost modificată, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor constând în daune materiale în cuantum de 530.000 RON şi daune morale de 650.000 RON, care potrivit art. 100 alin. (1) C. proc. civ. nu se cumulează, pentru a determina un alt regim juridic al căilor de atac.

Ca atare, având în vedere că decizia Curţii de Apel Bucureşti, atacată, este pronunţată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate evocată mai sus, s-a reţinut că aceasta nu este incidentă cauzei pendinte, astfel că recursul s-a constatat a fi inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că după pronunţarea Deciziei nr. 2844 din 12 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, întemeiată pe Decizia nr. 52 din 17.07.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a pronunţat de către Curtea Constituţională Decizia nr. 454/04.07.2018, prin care decizia dată în hotărâre prealabilă a fost invalidată, astfel că se impune admiterea cererii de revizuire, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.

Cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Revizuenta a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 2844 din 12 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., text de lege care prevede la alin. (1) că obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, iar la pct. 6 stipulează că revizuirea poate fi cerută dacă s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Evocarea fondului de către instanţă, ca expresie a uneia din condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care fusese reţinută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare, prin care se cere instanţei de judecată care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii.

Înalta Curte constată că această condiţie nu este îndeplinită în cauză, câtă vreme, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu a evocat fondul cauzei.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 2844 din 12 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 93A din 1 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Or, prin soluţia de respingere a recursului, ca inadmisibil, nu s-a stabilit o altă situaţie de fapt şi nici nu s-au aplicat în cauză alte dispoziţiile legale unei stări de fapt deja reţinute, ci a fost menţinută soluţia pronunţată de curtea de apel în faza procesuală a apelului.

Pe de altă parte, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire, şi anume, nu există o altă hotărâre judecătorească care să fi avut un rol determinant în adoptarea celei a cărei revizuire se solicită, câtă vreme deciziile instanţei de contencios constituţional sau cele pronunţate de către instanţa supremă în dezlegarea problemelor de drept nu pot fi asimilate hotărârilor judecătoreşti la care face referire art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai mult, recursul reclamantei a fost soluţionat în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Rezultă că demersul revizuentei s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunţată în procedura de filtru, nesusceptibilă de vreo cale ordinară sau extraordinară de atac.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire întemeiată în drept pe art. 509 pct. 6 C. proc. civ. va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 2844 din 12 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de revizuenta A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV