Revision petition dismissed as time-barred for failure to meet the one-month deadline for conflicting res judicata

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 20 august 2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 2727 din 5 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu intimaţii C., D., Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar, Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General şi Unitatea Administrativ Teritorială Sector 1 Bucureşti, reprezentată prin Primar.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 12 octombrie 2018, intimaţii C. şi D. au invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire fundamentate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

La termenul din 22 noiembrie 2018, instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate de intimaţii C. şi D. prin întâmpinare.

Examinând excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi cu privire la soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport de cele ale art. 510 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Textul legal citat stabileşte competenţa soluţionării cererii de revizuire atunci când se invocă extra petita, ce revine instanţei care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă.

Raţiunea instituirii acestei norme de competenţă izvorăşte din natura juridică a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare. Din această perspectivă, numai instanţa care a pronunţat hotărârea are abilitatea conferită de lege să o retracteze.

În speţă, revizuenţii au formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 2727 din 5 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, susţinând incidenţa motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Faţă de acest aspect, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 510 alin. (1) C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată în baza art. 509 alin. (1) pct. 1 din actul normativ menţionat, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Examinând excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de cele ale art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, cererea de revizuire urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, cererea de revizuire este îndreptată împotriva Deciziei nr. 2727 din 5 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, revizuenţii susţinând că această hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 119 R din 11 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2004.

Decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la data pronunţării, respectiv la 5 iulie 2018.

Ca atare, se constată că termenul legal pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, calculat potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8, coroborate cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 6 august 2018.

În cauză, cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv la 17 august 2018 (data depunerii la oficiul poştal - dosar).

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că atunci "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Aşadar, articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Susţinerile reprezentantului convenţional al revizuenţilor, în sensul că termenul de o lună trebuie calculat de la data comunicării deciziei supuse revizuirii nu pot fi primite, întrucât termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. curge de la pronunţarea hotărârii definitive, fiind lipsit de relevanţă momentul redactării şi comunicării acestei hotărâri.

Astfel, potrivit art. 634 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile prevăzute la alin. (1) al acestui articol devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului sau recursului sau, după caz, de la data pronunţării.

Înlăturarea sancţiunii decăderii din termenul de formulare a cererii de revizuire, putea avea loc doar în condiţiile admiterii unei cereri de repunere în termenul de revizuire, prevăzut de art. 186 C. proc. civ., însă, în cauză, revizuenţii nu au formulat o astfel de cerere.

Obligaţia părţilor de a exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în jurisprudenţa sa (cauzele Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1975; Ashingdane împotriva Regatului Unit, 1985), că "dreptul la o instanţă" nu este absolut şi se pretează unor limitări admise în mod implicit, deoarece necesită, prin însăşi natura sa, o reglementare a statului, care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere. Aceste limitări sunt permise, deoarece dreptul de acces la justiţie necesită, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statelor, care poate să varieze în timp şi spaţiu, în funcţie de nevoile şi resursele de care dispune comunitatea. Gradul de acces, permis de legislaţia naţională, trebuie să fie însă suficient pentru a asigura accesul individual la instanţă, în lumina principiului supremaţiei dreptului într-o societate democratică.

În acelaşi sens a statuat şi Curtea Constituţională a României care a reţinut că "dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, orice restricţie fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere" (Decizia nr. 894/2006).

Cât priveşte termenele procedurale, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, că nu se poate reţine incompatibilitatea stabilirii unor termene procedurale - de exemplu, pentru depunerea motivelor de apel, sau a formulării unei căi de atac - cu prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul la justiţie. Termenele pentru formularea unor căi de atac, de exemplu a revizuirii, sunt determinate de necesitatea aplicării şi respectării dreptului şi garanţiilor procesuale ale părţilor, fără nicio discriminare. În aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, câtă vreme pot sesiza instanţele judecătoreşti în termen legal, cu cererea de revizuire (Decizia nr. 114/2000).

Distinct de cele reţinute, este de menţionat că, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

Or, neexercitarea dreptului procesual (în speţă, formularea cererii de revizuire) în termenul imperativ stabilit de lege atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează să dispună respingerea, ca tardivă, a cererii de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 2727 din 5 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În baza normelor legale mai sus evocate, Înalta Curte va obliga pe revizuenţii A. şi B. la plata în solidar, a sumei de 4.000 RON, către intimaţii D. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 2727 din 5 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Fără cale de atac.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 2727 din 5 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Obligă pe revizuenţii A. şi B. la plata în solidar, a sumei de 4.000 RON, către intimaţii D. şi C., reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV