Defamation appeal annulled as null for failure to state cassation ground; lower dismissal stands

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 146 din 15 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 711 din 19 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., la 1 august 2018 (data depunerii cererii la oficiul poştal), solicitând admiterea căii de atac declarate, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariul de avocat.

Prin motivele de recurs, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a apreciat eronat că nu a făcut dovada impactului psihic suferit, a consecinţelor negative create pe plan social şi profesional, care se desprind din raportul medical şi din cel psihologic, precum şi din declaraţiile numitelor C., D. şi E., aflate la dosarul cauzei.

A susţinut, de asemenea, că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au analizat aspectele reclamate ca fiind defăimătoare. Mai mult decât atât, curtea de apel a redus aria răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte la afirmaţiile din cadrul proceselor care au avut loc între părţi, constatând existenţa unei stări conflictuale.

Fără să aprecieze obiectiv asupra înscrisurilor de la dosar, instanţa de apel a apreciat eronat că dreptul la plângere al recurentei-reclamante a fost exercitat abuziv.

Motivele de recurs au vizat şi faptul că prin decizia recurată instanţa de apel a considerat în mod greşit că tribunalul a făcut o corectă interpretare a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, deşi nu a corelat dreptul la libera exprimare cu cel la viaţa privată, care include şi dreptul la reputaţie, şi nu a analizat gravitatea, tipul sau valoarea de adevăr a afirmaţiilor defăimătoare.

Totodată, a specificat că a făcut dovada suferinţelor cauzate de campania denigratoare pe care intimata-pârâtă a dus-o împotriva sa.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta-reclamantă a arătat că afirmaţiile denigratoare ale intimatei-pârâte i-au afectat capacitatea de muncă, sănătatea, onoarea şi imaginea şi i-au încălcat dreptul la viaţa privată, garantate de art. 71, art. 72, art. 73 şi art. 74 C. civ., existând o legătură de cauzalitate între afirmaţiile intimatei-pârâte şi prejudiciul moral cauzat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 72, art. 73 şi art. 252 C. civ. şi pe cele ale art. 483 şi următ. C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 11 septembrie 2018, s-a dispus acordarea unui termen de judecată la data de 4 octombrie 2018, în vederea discutării admisibilităţii recursului declarat în cauză, în raport de Decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609/17.07.2018. De asemenea, s-a dispus comunicarea către intimata-pârâtă a unui exemplar al motivelor de recurs.

La data de 3 octombrie 2018, intimata-pârâtă a transmis prin poşta electronică întâmpinare, prin care a susţinut că recursul este inadmisibil din perspectiva deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, pronunţată ulterior declanşării litigiului pendinte, şi a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, conform cărora de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Intimata-pârâtă a invocat inadmisibilitatea recursului şi prin raportare la motivele de recurs, încadrate formal în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că acestea sunt critici de fond care nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu sunt incidente aspectele statuate prin Deciziile nr. 52 din data de 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac pendinte, şi faţă de faptul că cererea principală nu este evaluabilă în bani, fiind o acţiune în constatare, a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care exclud calea de atac a recursului în litigiile patrimoniale.

Faţă de această constatare, prin încheierea mai sus menţionată, s-a dispus amânarea judecării cauzei la 22 noiembrie 2018, pentru întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului şi comunicarea acestuia comunicat părţilor, pentru a putea pune concluzii la termenul de judecată acordat cu privire la constatările raportorului.

Raportul a fost întocmit la data de 10 octombrie 2018, fiind comunicat părţilor conform dovezilor de înmânare aflate la dosar. Prin raport s-a reţinut că, deşi recursul este admisibil în principiu, cererea de recurs nu întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (3) sub sancţiunea nulităţii, întrucât motivele de recurs nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Examinând recursul sub aspect formal, din perspectiva încadrării motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., aspect reţinut în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi invocat, pe cale de excepţie, de intimata-pârâtă B. prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde: lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs", iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin motivele de recurs, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat eronat înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv raportul medical şi cel psihologic, precum şi aspectele care au rezultat din declaraţiile numitelor C., D. şi E.. Totodată, a susţinut că afirmaţiile denigratoare ale intimatei-pârâte i-au afectat capacitatea de muncă, sănătatea, onoarea şi imaginea şi i-au încălcat dreptul la viaţa privată, garantate de art. 71, art. 72, art. 73 şi art. 74 C. civ., existând o legătură de cauzalitate între afirmaţiile intimatei-pârâte şi prejudiciul moral cauzat.

Înalta Curte reţine că aceste motive de recurs nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci constituie aspecte de netemeinicie ale acesteia, referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt de către instanţa de apel şi a interpretării eronate a probatoriului administrat în cauză, care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt motivele de nelegalitate pe care a fost fundamentată decizia instanţei de apel, în sensul că nu a combătut, în sensul arătării, cu claritate, a unor critici care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Având în vedere că recurenta-pârâtă nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanţă, din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va constata nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 146 din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 146 din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV