Failure to transmit bill of exchange refusal in SENT system not classified as payment message error precluding restitution claims

Bilet la ordin. Lipsa transmiterii refuzului de plată pe cale electronică în sistemul SENT. Efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial. Titluri comerciale de valoare

Index alfabetic : acţiune în pretenţii

bilet la ordin

refuz de plată

C. civ., art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1635

Legea nr. 58/1934, art. 461 alin. (2), art. 463, art. 1051

Biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal și complet, care încorporează o obligație abstractă, autonomă și necondiționată de plată a unei sume de bani de către semnatarii săi, ținuți solidar pentru executarea obligației.

Obligațiile care izvorăsc dintr-un astfel de titlu de valoare nu pot fi subordonate unor cauze ulterioare emiterii sale (cum ar fi incidentul invocat, produs în procedura de decontare a biletului la ordin) pentru a transforma drepturile și obligațiile cu caracter independent, abstract și necondiționat în drepturi și obligații derivând dintr-un delict civil sau din îmbogățirea fără justă cauză.

Încasarea sumei de bani prin plata biletului la ordin de către beneficiarul acestui titlu nu poate fi, așadar, asimilată cu o faptă ilicită, în condițiile în care operațiunile efectuate în scopul realizării plății au caracter definitiv, potrivit Regulilor de sistem SENT nu există refuz de plată și, pe cale de consecință, nu s-au conservat mijloacele de valorificare a drepturilor specifice în caz de refuz de plată.

Potrivit art. 20.1.5. din Regulile de sistem SENT: ,,în cazul în care participantul direct plătitor solicită returnarea de către un participant direct beneficiar a sumei prevăzute într-o instrucţiune de plată compensată, datorită unei erori din mesajul de plată (cum ar fi duplicarea instrucţiunii, plăţi direcţionate eronat, suma incorectă, suma plătită este mai mare decât suma înscrisă pe instrumentul de debit etc.), participantul direct beneficiar trebuie să returneze participantului direct plătitor suma eronat transferată, în conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare.”

Situația cauzată de lipsa transmiterii pe cale electronică, în termenul legal de așteptare, a refuzului de plată a biletului la ordin (ca urmare a nesesizării lipsei de disponibil în contul emitentului biletului la ordin) nu poate fi asimilată cu o eroare din mesajul de plată, în sensul prevăzut de art. 20.1.5 din Regulile de sistem SENT, deoarece, în temeiul prevederilor art. 1051 din Legea nr. 58/1934, biletul la ordin prezentat la plată prin trunchiere produce toate efectele pe care legea le recunoaște biletului la ordin original.

Eroarea în transmiterea refuzului de plată nu este una de natură formală, materială, ci este una de fond, care afectează principiile care guvernează biletul la ordin, în cazul în care este prezentat la plată, este plătit și nu există refuz de plată pentru conservarea drepturilor specifice în caz de refuz.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1160 din 4 iunie 2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, la data de 07.01.2016, sub nr. x/3/2016, reclamanta Banca A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Banca B. SA și C. SRL, în principal, obligarea pârâtei Banca B. SA la plata către reclamantă a sumei de 969.056,70 lei, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data 14.01.2013 până la data plăţii efective, în subsidiar, obligarea pârâtei C. SRL la plata către reclamantă a sumei de 969.056,70 lei, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data 09.01.2013 până la data plăţii efective, obligarea B. SA sau, după caz, C. SRL la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă în conexiune cu prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 5548/22.09.2016 a fost respinsă cererea principală ca neîntemeiată și a fost admisă, în parte, cererea subsidiară.

Pârâta C. SRL a fost obligată să plătească reclamantei suma de 969.056,70 lei. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 969.056,70 lei, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta C. SRL să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 13.295,56 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

S-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial, pe cale separată.

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.360,28 lei către pârâta C. SRL, reprezentând onorariul avocatului.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei celei mai mici şi a fost obligată pârâta C. SRL să plătească reclamantei A. cheltuieli de judecată în sumă de 7.935,28 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel principal pârâta C. SRL, apel provocat și apel incident reclamanta A., cereri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, Secția a V-a civilă sub nr. x/3/2016 (număr în format x/2017).

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 2019/2017 din 22 noiembrie 2017, a admis apelul principal formulat de apelanta pârâtă C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 5548 din 22.09.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2016, în contradictoriu cu apelanta reclamantă A. şi cu intimata pârâtă B. SA; a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins şi cererea subsidiară, ca neîntemeiată; a obligat reclamanta A. la plata către pârâta C. SRL și a sumei de 5.360,28 lei, cu titlu de diferenţă cheltuieli de judecată în fond; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; a respins ca nefondate apelul provocat şi apelul incident, formulate de apelanta reclamantă A. şi a obligat apelanta reclamantă A. la 30.447,78 lei, cheltuieli de judecată în apel către apelanta pârâtă C. SRL.

Împotriva deciziei nr. 2019/2017 din 22 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi a istoricului litigiului, recurenta-reclamantă A. a invocat următoarele motive de nelegalitate:

Primul motiv de recurs este circumscris cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căruia s-a criticat decizia nr. 2019 din data de 22.11.2017, pentru că a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de prim control judiciar a pronunţat decizia cu încălcarea prevederilor art. 477 C. proc. civ.

A precizat că, prin cererea de chemare în judecată, A. a solicitat Tribunalului Bucureşti, în principal, să oblige pe B. la plata către reclamantă a sumei de 969.056,70 lei, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data 14.01.2013 până la data plăţii efective; având în vedere atât soluţia de respingere dată asupra acestui capăt de cerere de către Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 5548/22.09.2016, cât şi apelul principal declarat de către intimata C. (căzută în pretenţii ca urmare a pronunţării Sentinţei nr. 5548/2016), pe lângă cererea de apel incident, A. a formulat apel provocat în contradictoriu cu B. împotriva soluţiei de respingere date prin sentinţa nr. 5548/2016.

Din modul de redactare a cererii de apel provocat rezultă că A. a învestit instanţa de apel cu o nouă judecată asupra fondului, sub toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată.

Arată recurenta că, deşi precizarea A. cu privire devoluţiunea integrală („sub toate aspectele”) este reţinută textual în decizia nr. 2019/2017, Curtea de Apel Bucureşti a statuat că apelul provocat a fost motivat şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., judecata în apel se circumscrie limitelor trasate de apelantă, respectiv criticilor formulate prin cererea de apel, astfel că nu a considerat necesar a analiza cererea îndreptată împotriva B. sub toate aspectele.

Recurenta-reclamantă solicită a se observa că trimiterea făcută de către Curtea de Apel Bucureşti la prevederile art. 476 alin. (2) C. proc. civ. este eronată, întrucât din interpretarea gramaticală a textului de lege ar rezulta faptul că, în ipoteza motivării apelului, instanţa de apel va avea în vedere, pe lângă cele invocate la prima instanţă, şi motivele aduse prin intermediul cererii de apel, situaţia contrară fiind caracterizată prin aceea că instanţa ar urma să se pronunţe în fond ,,numai pe baza celor invocate la prima instanţă”.

Cât timp, pe de-o parte, potrivit prevederilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., ,,apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept”, iar, pe de altă parte, A. a învestit, în mod explicit, instanţa de apel cu efectuarea unei noi judecăţi asupra fondului, sub toate aspectele, precizând că nu înţelege ca prin intermediul criticilor formulate să restrângă instanţei această posibilitate, hotărârea instanţei asupra apelului provocat apare ca fiind luată cu încălcarea prevederilor art. 477 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs se referă la nemotivarea deciziei atacate cu privire la apelul incident.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a relevat că împotriva sentinţei nr. 5548/22.09.2016 pronunţată de Tribunal, A. a declarat şi apel incident, în contradictoriu cu C., solicitând instanţei de apel schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 1357 C. civ. şi obligării C. la plata către A. a sumei de 969.056,70 lei, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data 09.01.2013 până la data plăţii efective.

Prima critică adusă de A. prin apelul incident a vizat aceea că din considerentele hotărârii apelate rezultă că prima instanţă a înţeles, în mod greşit, că fapta ilicită săvârşită de C. ar consta în neîmpiedicarea stopării debitării contului, cât timp din paragraful 47 al cererii de chemare în judecată rezultă clar că fapta ilicită a C. este reprezentată de însuşirea unei sume de bani care nu îi aparţinea.

Soluţia de respingere a apelului incident pivotează în jurul considerentelor prin care, doar în mod aparent, Curtea de Apel Bucureşti motivează nereţinerea unei fapte ilicite în sarcina C., faptă care constituie premisa angajării răspunderii civile delictuale în privinţa intimatei.

Motivarea soluţiei de respingere a apelului incident prin prezentarea succintă a concluziei silogismului juridic („nu există o obligaţie în acest sens pe care pârâta să o fi încălcat”), dedusă din reiterarea considerentelor primei instanţe, nu poate constitui o motivare „cu putere de convingere”, în raport de soluţia dată.

Al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prima critică subsumată acestui motiv de recurs vizează interpretarea greşită a prevederilor art. 20.1.5. din regulile de sistem SENT, de natură a încălca prevederile legale în virtutea cărora B. este ţinută la restituire.

Recurenta-reclamantă a reliefat că prin intermediul celei de-a treia critici formulate în cadrul apelului provocat a susţinut că Tribunalul a reţinut, în mod greşit, că situaţia dedusă judecăţii nu se circumscrie domeniului de aplicare al art. 20.1.5. din regulile SENT.

Curtea de Apel Bucureşti, analizând această critică, a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a înlăturat susţinerea reclamantei, conform căreia B. avea obligaţia să-i restituie suma decontată în baza acestui articol. A reținut că textul se referă la sume eronat transferate din cauza unei erori din mesajul de plată şi nu poate fi aplicat, prin similitudine, şi în ipoteza lipsei unui mesaj, sistemul fiind guvernat de norme stricte, menite a-i asigura funcţionarea optimă.

Recurenta-reclamantă motivează că interpretarea dată de către Curtea de apel nu poate fi primită, având în vedere tocmai compensarea operată în SENT şi decontarea operată în ReGIS la data de 09.01.2013, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, că această operaţiune a avut loc în considerarea unui mesaj de plată, fiind deci exclusă ipoteza inexistenţei unui mesaj de plată.

Relevă că obiectul interpretării este dat de încadrarea situaţiei de fapt în ipotezele prevederilor art. 20.1.5. din Regulile SENT, care oferă cu titlu de exemplu („cum ar fi”, „etc”) mai multe ipoteze subsumabile noţiunii de „eroare în mesajul de plată”, printre acestea regăsindu-se şi scenariul duplicării instrucţiunii, caracterizat prin aceea că valoarea sumei decontate, contrar particularităţilor raportului obligaţional existent, va fi într-un cuantum dublu.

În speţă, într-o manieră similară, contrar particularităţilor raportului juridic existent, reprezentate de lipsa de disponibil în contul emitentului biletului la ordin, D., la data de 09.01.2013, ca urmare a unei defecţiuni tehnice, are loc debitarea contului A. deschis la BNR cu valoarea biletului la ordin, respectiv creditarea contului B. deschis la BNR cu aceeaşi sumă.

Prin urmare, autoarea căii de atac consideră că situaţiile mai sus descrise sunt identice, dintr-o eroare în mesajul de plată contul participantului direct beneficiar ajungând să fie creditat cu ignorarea circumstanţelor reale ale raportului obligaţional, consecinţa fiind aceea că participantul direct beneficiar trebuie să returneze participantului direct plătitor suma eronat transferată.

Interpretarea greşită a prevederilor art. 20.1.5. din regulile SENT de către Curtea de apel are drept consecinţă încălcarea prevederilor legale în virtutea cărora B. este ţinută la restituire.

Din perspectiva temeiului juridic al obligaţiei de restituire, A. a solicitat primei instanţe să aibă în vedere:

- încălcarea obligaţiei contractuale de restituire care îi revine pârâtei faţă de A. în temeiul contractului (multilateral) de participare la sistemul SENT (art. 969, art. 1073 şi urm. C. civ. din1864);

- încălcarea obligaţiei B. corelative dreptului stipulat, prin contractul (bilateral) de participare la sistemul SENT încheiat cu E., în favoarea terţului beneficiar A. (art. 1073 şi urm., art. 998 şi urm. C.civ. din 1864/art. 1349 C. civ. 2009);

- încălcarea obligaţiei legale de restituire ce revine B. (art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1381 şi urm., art. 1635 C. civ. 2009)”.

În concluzie, recurenta consideră că, prin interpretarea restrictivă dată de către Curtea de Apel Bucureşti prevederilor art. 20.1.5. din Regulile SENT, având ca denumire marginală „Corectarea unor plăţi eronate”, aceasta a pronunţat decizia recurată cu încălcarea normelor de drept material, în forma neaplicării (restrângerii sferei de aplicare) prevederilor legale, în temeiul cărora B., în calitate de participant direct beneficiar, trebuie să returneze A., în calitate de participant direct plătitor, suma eronat transferată.

A doua critică subsumată cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material privitoare atât la angajarea răspunderii civile delictuale, cât şi la reţinerea îmbogăţirii fără justă cauză.

Pentru a evidenţia încălcarea normelor de drept material mai sus precizate, recurenta-reclamantă a reliefat fundamentul comun în raport de care Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul principal formulat de către C., redând considerente relevante reţinute de instanţa de apel în motivarea hotărârii referitoare la următoarele aspecte:

- reclamanta A. a plătit, pentru clientul său D. SA, creanţa decurgând din biletul la ordin seria XXX, în condiţiile în care în contul D. SA nu exista disponibil bănesc”;

- apelanta pârâtă a încasat suma de bani, însă nu a realizat prin aceasta o îmbogăţire, în sensul obţinerii unui avantaj, întrucât plata s-a realizat în contul unei creanţe pe care o deţinea patrimoniul său.”;

- plata s-a realizat din fondurile A. şi nu din fondurile sale proprii, acestea fiind inexistente în contul deschis la A., aspect menţionat în mod corect de A. în întâmpinare, dar care nu este de natură a înlătura concluzia Curţii”;

- demersul juridic al apelantei pârâte are o cauză justă, titlul juridic care justifică încasarea sumei de bani constituindu-l biletul la ordin de care aceasta s-a prevalat”;

- îmbogăţirea nu a fost a apelantei pârâte C. SRL, ci a clientului A., pentru care acesta a acţionat (...)”.

Prin raportare la considerentele care au stat la baza adoptării deciziei pronunțate în apel, recurenta-pârâtă susține, în primul rând, că situaţia de fapt reţinută în cauză nu putea conduce instanţa de apel la concluzia potrivit căreia A. a efectuat o plată, întrucât, indiferent de calificarea juridică dată plăţii, mecanismul acesteia presupune intenţia solvensului de a stinge o obligaţie.

Operaţiunea automată de decontare ce a avut loc la data 09.01.2013, ca urmare a unei disfuncţionalităţi a sistemului informatic, nu poate fi încadrată în noţiunea de plată, din ansamblul probelor administrate în cauză reieşind că A. nu a intenţionat stingerea creanţei C.

În al doilea rând, subliniază că A. nu are calitatea de solvens, aceasta fiind atribuită de cele mai multe ori debitorului raportului juridic obligaţional, în speţă, această calitate fiind avută de către D., şi nu de A.

În contextul neîndeplinirii calităţii de solvens, învederează faptul că, deşi este adevărat că plata poate fi făcută inclusiv de către un terţ, această ipoteză s-ar putea reţine când terţul face plata cu intenţia de a se subroga în drepturile creditorului, existând deci un anume interes sau atunci când, deşi neinteresat, terţul acţionează în temeiul gestiunii de afaceri sau a unui contract de mandat, ipoteza unei liberalităţi fiind exclusă a priori în prezenta cauză.

Lipsa intenţiei A. de a gera interesele D. rezultă inclusiv din atitudinea faţă de evenimentul (exterior voinţei acesteia) constând în creditarea contului B. deschis la BNR cu suma de 969.056,70 lei, urmare a unei defecţiuni în sistemul informatic al A. Aceasta din urmă a transmis B. un mesaj prin e-mail securizat, prin care informat-o în legătură cu faptul că a refuzat plata biletului la ordin şi că nu a putut transmite refuzul în SENT, solicitând totodată B. să stopeze suma de 969.056,70 lei de la creditare. De asemenea, A. a înregistrat incidentul survenit la Centrala Incidentelor de Plăţi.

În aceste condiţii, este exclusă ipoteza ca A. să fi acţionat în calitate de solvens-terţ, în temeiul gestiunii de afaceri.

Aceeaşi a fost şi concluzia tribunalului, care a reţinut, prin sentinţa civilă nr. 5548/2016, că „nu există o cauză justă de îmbogăţire a reclamantei, întrucât nu există nicio obligaţie de plată a A. faţă de pârâta C., contul de compensare al A. fiind debitat fără intenția acesteia de a gera interesele clientului său D.”

În continuare, recurenta-pârâtă motivează că nici scenariul efectuării unei plăţi de către A., în calitate de mandatar nu ar putea fi primit, având în vedere că acesta se verifică doar în ipoteza în care în contul emitentului biletului la ordin, în speţă, în contul D., s-ar fi aflat disponibil bănesc, lucru care nu s-a întâmplat, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel în cadrul deciziei recurate.

Pe de altă parte, printre cele reţinute în cadrul aceluiaşi paragraf, Curtea de Apel Bucureşti modifică, în mod nelegal, elementele contractului de mandat existent între D. şi A.

Instanța de prim control judiciar nu putea reţine (i) existenţa actului juridic al plăţii, (ii) calitatea de solvens sau cea de terţ plătitor a A. (iii) şi nici executarea contractului de mandat existent între A. şi D., pronunțând o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material, în principal, în materia răspunderii civile delictuale, iar, în subsidiar, în materia îmbogăţirii fără justă cauză.

În privința criticii privind încălcarea normelor de drept material din materia răspunderii civile delictuale, autoarea căii de atac a precizat că fapta ilicită a C. constă în reţinerea sumei de bani, corespunzătoare valorii biletului la ordin, deşi A. îi adusese la cunoştinţă, prin adresa nr. 2 din data de 09.01.2013, că suma de 969.056,70 lei fusese debitată din cont fără consimţământul său.

S-a arătat că, deşi instanța de apel reţine că C. a intrat în posesia sumei de 969.056,70 lei, având totodată cunoştinţă de incidentul în urma căruia această sumă de bani a fost virată şi refuzând ulterior să o restituie către A., prin decizia recurată instanţa de apel a încălcat normele de drept material din materia răspunderii civile delictuale, respectiv prin neaplicarea prevederilor art. 1.349 C. civ., precum şi pe cele ale art. 1.357 C. civ.

Aceasta, întrucât, în cauză, a fost probată existenţa faptei ilicite a C., constând în însuşirea unei sume de bani care nu îi aparţinea, precum şi existenţa vinovăţiei intimatei, rezultate din aceea că, deşi încunoștințată asupra incidentului în urma căruia contul său a ajuns să fie creditat cu o sumă de bani ce nu i se cuvenea, a refuzat să restituie suma de bani astfel dobândită.

În subsidiar, s-a criticat decizia recurată pentru încălcarea normelor de drept material din materia îmbogăţirii fără justă cauză.

În dezvoltarea acestei critici a susținut că instanța de apel a încălcat, prin neaplicarea lor, prevederile art. 1.345 C. civ.

Este eronată motivarea Curţii de Apel Bucureşti potrivit căreia: ,,pe de altă parte însă, D. SA, clientul reclamantei A. în contul căruia s-a efectuat plata, a obţinut un avantaj, constând în diminuarea pasivului său patrimonial cu suma de bani pe care o datora C. SRL în temeiul biletului la ordin (...)”.

Recurenta-pârâtă susține că A. nu a făcut o plată în numele şi pe seama D. şi nu a acţionat nici în calitate de mandatar al acesteia, astfel că D. este ţinut în continuare faţă de C. la plata sumei în cuantum de 969.056,70 lei.

Cât timp D. este obligată în continuare faţă de C. la plata sumei de 969.056,70 lei, în temeiul biletului la ordin seria yyy, iar C. deţine în patrimoniu, pe lângă creanţa împotriva D. izvorâtă din biletul la ordin, şi proprietatea asupra sumei de 969.056,70, rezultă o îmbogăţire fără justă cauză a C.

Învederează faptul că instanţa de apel face o greşită aplicare a noţiunii de ,,justă cauză”, reţinând că „în speţă, demersul juridic al apelantei pârâte are o cauză justă, titlul juridic care justifică încasarea sumei de bani constituindu-1 biletul la ordin de care aceasta s-a prevalat”.

Autoarea căii de atac motivează că interpretarea dată de instanța de apel este în dezacord cu prevederile art. 1.346 C.civ., potrivit cărora ,,îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă: a) din executarea unei obligaţii valabile;”.

Subliniază că în patrimoniul A. nu exista o obligaţie de plată faţă de C., suma de bani fiind transferată, cum s-a dovedit în speţă, ca urmare a unei defecţiuni în sistemul informatic şi în lipsa oricărui disponibil în contul D., cel în patrimoniul căruia se afla şi încă se mai află o obligaţie de plată faţă de C.

Prin urmare, consideră că îmbogăţirea C. nu poate fi justificată de executarea unei obligaţii valabile, cât timp o astfel de obligaţie nu există în patrimoniul A., iar sărăcirea acesteia din urmă s-a produs în urma defecţiunii tehnice intervenite în sistemul informatic de compensare şi decontare şi nicidecum ca urmare a executării biletului la ordin, operaţiune imposibil de realizat în lipsa disponibilului din contul emitentului biletului la ordin, D.

În aceste condiţii, prin admiterea apelului principal formulat de către C., Curtea de apel a încălcat prevederile art. 1.354 C. civ., prin neaplicarea lor la situaţia de fapt reţinută în cauză, în sensul constatării îmbogăţirii fără justă cauză a C. şi a obligării acesteia la plata către A. a sumei în cuantum de 969.056,70 lei.

În drept, a invocat art. 483 alin. (1), art. 488, art. 477, art. 476 C. proc. civ., art. 969, art. 1073 şi urm. C. civ. 1864, art. 1349, art. 1345, art. 1357 C. civ.

Intimata-pârâtă B. SA, prin reprezentant convențional, avocat F., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de către A., ca nefondat.

Cu titlu prealabil prezentării apărărilor pe fondul cauzei, intimata-pârâtă B. SA a menționat că situaţia de fapt reţinută de Curtea de apel nu poate fi cenzurată în această etapă procesuală. Pe cale de consecință, solicitarea recurentei A. de a se încadra situaţia de fapt în ipotezele prevederilor art. 20.1.5 din Regulile SENT este inadmisibilă în calea de atac a recursului.

În ceea ce priveşte aplicarea de către instanţa de apel a regulii tantum devolutum quantum appelatum, solicită a se constata că, pe de o parte, instanţa de apel a procedat în mod corect la aplicarea prevederilor art. 477 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, aceasta a analizat în mod corect şi complet întreaga situaţie de fapt expusă de către reclamantă.

Intimata apreciază că au intrat în sfera autorităţii de lucru judecat, printre altele, următoarele statuări ale instanței de prim control judiciar:

- Înregistrarea refuzului bancar la CIP la ora 10.21, în ziua de 9 ianuarie 2013, după ce decontarea avusese loc, la aproximativ 1 oră după ce contul C. fusese deja creditat cu suma înscrisă pe biletul la ordin.

- B. SA nu putea, în mod unilateral, să debiteze contul C. în vederea transferării sumei de bani în discuţie și nici nu exista posibilitatea faptică de a stopa operaţiunea considerată de sistem ca fiind definitivă.

Intimata-pârâtă afirmă că nu există un temei legal pentru stoparea operaţiunii de decontare automată, respectiv nu există culpă din partea sa sau a angajaţilor săi.

Invocă faptul că operaţiunea compensării în SENT are caracter definitiv, în sensul că nici administratorul de sistem și nicio altă persoană nu poate revoca/anula un fişier cu instrucţiuni de plată, respectiv nu pot fi revocate/anulate instrucţiunile de decontare pe bază netă, generate la finalul unei sesiuni de compensare, aspect recunoscut chiar şi de reprezentanţii A.

Această situație este reglementată de legiuitor în cuprinsul art. 10.4 din regulile SENT, stabilindu-se că nu este permisă revocarea sau anularea unui fişier cu instrucţiuni de plată sau a unei instrucţiuni de plată sau a mai multor instrucţiuni de plată din acest fişier de către participant, de către un terţ sau de către administratorul de sistem din momentul în care: - fişierul cu instrucţiuni de plată în lei are starea „compensat”; - fişierul cu instrucţiuni de plată în euro are starea ”decontat”, după caz.

Validarea ultimei teze a art. 10.4 din Regulile SENT prevede în mod expres că „toate riscurile asociate instrucţiunilor de plată, care au devenit irevocabile, sunt suportate de participanţii direcţi” (în speţă, A. care nu a retransmis în timp util a refuzului la plată).

Recurenta-reclamantă A. nu a făcut dovada depunerii diligenţelor în vederea stopării operaţiunii reclamate.

Intimata reliefează că a respectat dispoziţiile art. IV pct. 2 din Norma BNR nr. 7/2008, potrivit cărora, „instituţiile de credit ale beneficiarilor/posesorilor sumelor înscrise pe cambii şi bilete la ordin au obligaţia să crediteze conturile clienţilor lor cu sumele încasate în aceeaşi zi bancară în care le-au fost creditate conturile sau, în cazul în care cambiile şi biletele la ordin au fost refuzate la plată, să comunice în acelaşi termen clienţilor lor acest fapt, inclusiv motivele de refuz”.

Neîndeplinirea acestei obligaţii ar fi dus, în mod sigur, la încetarea relaţiilor contractuale cu propriul client.

Debitarea contului C. se putea efectua de către intimata-pârâtă B. SA numai în baza unei instrucţiuni date în scris de către titularul contului, aspect pe care reclamanta în calitate de instituţie bancară îl cunoaşte.

Intimata-pârâtă a făcut referire la adresa nr. 3150/10.01.2013, prin care reprezentanţii A. au recunoscut că, din cauza unei erori informatice, decizia de refuz nu a fost transmisă în timp util către B., motiv pentru care contul posesorului a fost creditat cu suma aferentă.

A. a rămas în pasivitate, cu toate că ar fi trebuit să cunoască din start solvabilitatea clientului său, astfel că nu s-a înregistrat niciun refuz înainte de sfârşitul perioadei de aşteptare, situație în care biletul la ordin emis de D. în favoarea C. SRL a fost considerat ca acceptat la plată.

Potrivit art. 13.1 din Regulile SENT, reclamanta avea obligaţia de a informa imediat administratorul sistemului (E. SA) în cazul unei defecţiuni de ordin tehnic, dar, în cauză, informarea a avut loc abia la 17.01.2013.

Intimata motivează că utilizarea sintagmei „etc” la finalul exemplificării din cuprinsul art. 20.1.5 din regulile SENT nu conduce la concluzia că prin erori din mesajul de plată s-a avut în vedere ipoteza în care în contul emitentului biletului la ordin nu exista disponibil sau ipoteza în care participantul direct nu a fost diligent în transmiterea refuzului la plată în timp util.

Intimata-pârâtă a concluzionat că, în cazul de față, nu există vreo situaţie de excepţie de la caracterul definitiv al compensărilor intervenite în sistemul SENT, astfel încât întreaga argumentaţie (utilizată de reclamantă în vederea admiterii cererii introductive formulate împotriva pârâtei B. SA) este nefondată.

Pentru argumentele mai sus redate intimata-pârâtă B. SA solicită respingerea recursului A., ca nefondat, cu consecinţa păstrării deciziei Curţii de apel.

Intimata-pârâtă C. S.R.L., reprezentată convenţional prin G. SCA, a formulat întâmpinare la recursul motivat de către A. S.A., solicitând respingerea recursului ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea deciziei pronunțate de instanța de apel, ca temeinică şi legală.

În privința primului motiv de recurs a arătat că, în mod nefondat, A. susţine că decizia civilă nr. 2019 din data de 22.11.2017 a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În mod greşit, în cuprinsul motivelor de recurs, A. a invocat doar prevederile art. 476 alin. (1), fără a avea în vedere celelalte dispoziţii imperative ale Codului de procedură civilă, care obligă instanţa de apel să respecte principiul tantum devolutum quantum appellatum, respectiv limitele efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a apelat.

Simpla afirmaţie a A. în cuprinsul apelului, potrivit căreia, prin motivele invocate nu ar restrânge posibilitatea instanţei de a analiza soluţia primei instanţe cu privire la cererea îndreptată împotriva B. sub toate aspectele, nu poate determina ignorarea şi nerespectarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale.

Intimata consideră că, în mod corect, Curtea de apel a apreciat că nu se impune analiza cererii de apel formulate de către A. împotriva B. S.A., sub toate aspectele.

În mod nefondat, A. susţine că decizia civilă nr. 2019 din data de 22.11.2017, cu privire la apelul incident, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În mod corect, temeinic şi legal, în cuprinsul deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017, Curtea a analizat complet fiecare critică din apelurile cu care a fost învestită, motivând soluţiile la care s-a oprit.

În acest context, nu se poate considera că motivarea deciziei recurate ar fi inexistentă, inexactă ori incompletă.

Mai mult, astfel cum se poate observa din cele consemnate în cuprinsul deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017, motivarea instanţei de control este corectă, clară şi simplă, precisă, concisă şi fermă, respectând dispoziţiile legale.

Motivarea respingerii apelului incident, raportat la considerentele expuse de către instanţa de control, răspunde în integralitate exigenţelor reglementate de textele de lege invocate de recurentă și nu constituie, în opinia intimatei, un motiv valid de recurs.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă C. S.R.L. a susținut că, în mod nefondat, A. susţine că decizia civilă nr. 2019 din data de 22.11.2017, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Arată că, în cauza dedusă judecaţii, hotărârea pronunţată cu ocazia soluţionării în apel, respectiv decizia civilă nr. 2019 din data de 22.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost dată cu respectarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

În mod eronat, recurenta A. invocă interpretarea greșită a prevederilor art. 20.1.5 din Regulile SENT.

În primul rând, a arătat că, în ceea ce priveşte Regulile de funcţionare ale Sistemului SENT, acestea nu pot fi considerate, astfel cum susține recurenta, norme de drept material în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ.

Spre deosebire de vechiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, în actuala reglementare, art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC precizează expres că va fi motiv de casare încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Legiuitorul a urmărit să supună analizei instanţei de recurs, în mod exclusiv, încălcarea ori aplicarea greşită, de către instanţa a cărei hotărâre o verifică, a legii, a textelor de lege aplicabile în speţa dedusă judecăţii.

Astfel cum s-a punctat și în doctrină, textul punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se referă la nesocotirea unei norme de drept material care trebuie să fie în vigoare la momentul judecăţii.

Intimata-pârâtă consideră că recursul întemeiat de către A. pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că instanţa de apel ar fi interpretat greşit prevederile art. 20.1.5 din Regulile SENT, este inadmisibil.

În al doilea rând, susține că instanţa de judecată a interpretat în mod corect prevederile art. 20.1.5 din Regulile SENT.

Din textul art. 20.1.5 din Regulile SENT reiese în mod clar că acesta se referă strict la sume eronat transferate ca urmare a unei erori din mesajul de plată, neputând fi aplicat în ipoteza lipsei unui mesaj.

În al treilea rând, în mod greşit, A. invocă faptul că „interpretarea restrictivă dată de Curtea de Apel” articolului 20.1.5 din Regulile SENT ar fi condus la pronunţarea deciziei cu încălcarea oricăror altor temeiuri juridice pe care instanţa le-ar considera aplicabile pentru soluţionarea cererii (aşa cum a solicitat recurenta).

În pronunţarea deciziei civile nr. 2019 din data de 22.11.2017, Curtea a avut în vedere atât cele arătate de către părţi, cât și textele legale invocate în susţinere, procedând la o analiză corectă şi completă a cauzei deduse judecăţii.

Ca atare, în ceea ce priveşte recursul întemeiat de către A. pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia în pronunţarea deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017, instanţa ar fi interpretat greşit prevederile art. 20.1.5 din Regulile SENT, acesta este nefondat.

În mod greşit, recurenta A. invocă încălcarea normelor de drept material privitoare atât la angajarea răspunderii delictuale civile, cât și la reţinerea îmbogăţirii fără justă cauză.

În pronunţarea deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017, Curtea de apel a avut în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, susţinerile părţilor, coroborat cu prevederile textelor de lege invocate.

Având în vedere acest fapt, consideră că hotărârea pronunţată cu ocazia soluţionării în apel a cauzei a fost dată cu respectarea şi aplicarea corectă a normelor de drept.

În mod corect, Curtea a respins apelul incident ca nefondat, considerând că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale.

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut în mod corect că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ., respingând, astfel, pretenţiile A., ca neîntemeiate.

Așa cum a rezultat şi din probatoriul administrat în cauză, precum și din cele arătate de părți nu există nicio culpă a C. în legătură cu creditarea contului său, întrucât aceasta nu a făcut decât să întreprindă demersurile legale pentru încasarea unei sume de bani datorate de către debitorul său.

Prin urmare, se arată că temeiul juridic al refuzului de a returna suma de bani constă în biletul la ordin, cu scadență la data de 08.01.2013.

Consideră că nu este nimic ilicit în conduita C. SRL de a accepta creditarea contului ei de către bancă cu suma de bani corespunzătoare instrumentului de plată emis în favoarea sa. Răspunzătoare de producerea prejudiciului este chiar A., deoarece operaţiunea de debitare a contului cu suma pretinsă drept prejudiciu a fost cauzată de o eroare în sistemul informatic al acesteia (după cum pretinde A.).

Subliniază că, în mod corect, Curtea de apel a reținut că în speţă nu s-a făcut dovada faptei ilicite şi a culpei C. SRL.

Solicită a se constata că recursul întemeiat de către A. pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că în pronunţarea deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017 instanţa ar fi încălcat normele de drept material privitoare la angajarea răspunderii delictuale civile, este nefondat.

În mod corect, Curtea a decis că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. În prezenta cauza, îmbogăţirea nu a fost a intimatei C. S.R.L., ci a clientului A., pentru care acesta a acţionat.

Partea care a obţinut un avantaj, constând în diminuarea pasivului său patrimonial cu suma pe care o datora către C. S.R.L., este D. SA.

Referitor la justa cauză, se arată că, în mod corect, Curtea a apreciat că demersul juridic al apelantei C. S.R.L. are o justă cauză, titlul juridic care justifică încasarea sumei de bani constituindu-l biletul la ordin de care acesta s-a prevalat.

Raportat la faptul că îmbogăţirea nu a fost a C. S.R.L., ci a clientului A., intimata susține ca fiind corectă concluzia instanței de prim control judiciar referitoare la posibilitatea A. de a acţiona împotriva D. S.A., precum şi împotriva prepuşilor săi, împrejurare care constituie un motiv în plus pentru respingerea cererii de restituire în baza art. 1348 C. civ.

Intimata-pârâtă arată că, prin prezentul recurs, motivat de o presupusă încălcare a normelor de drept material, A. încearcă să determine o rejudecare a cauzei, prezentând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie critici ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat de către A. pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia în pronunţarea deciziei civile nr. 2019 din 22.11.2017 instanţa ar fi încălcat normele de drept material privitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, intimata susține caracterul nefondat al acestuia.

Pentru toate argumentele mai sus redate, intimata-pârâtă solicită respingerea recursului formulat de către A. şi, pe cale de consecinţă, menţinerea deciziei civile nr. 2019 din data de 22.11.2017 pronunţate de Curtea de apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, ca temeinică şi legală.

În drept, a invocat art. 205, art. 425, art. 476-479, art. 488 și art. 490 alin. 2 şi urm. C. proc. civ., art. 1345 şi urm., art. 1349, precum şi art. 1357 şi urm. C. civ.

A solicitat ca pentru judecarea recursului instanța să aibă în vedere înscrisurile aflate deja la dosarul cauzei, depuse de către părți în celelalte etape procesuale, menţionând că nu deţine înscrisuri noi.

Recurenta-pârâtă A. a prezentat răspuns la întâmpinările formulate de cele două intimate-pârâte, prin care a solicitat înlăturarea argumentelor invocate de către B. S.A. și C. pe calea întâmpinărilor la recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 2019/22.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă.

În esență, a susținut că intimatele reiau, în combaterea motivelor de recurs, argumentaţia prezentată de instanța de apel în decizia recurată și apărările prezentate în fazele procesuale anterioare.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la încălcarea prevederilor art. 477 C. proc. civ., este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În esență, recurenta-reclamantă a motivat că instanța de prim control judiciar, soluționând apelul provocat, nu a realizat o devoluțiune totală asupra soluţiei date cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtei B. S.A., deși, prin cererea de apel, a precizat că nu înțelege să restrângă posibilitatea instanței de apel de a analiza soluția primei instanțe sub toate aspectele.

În absența unor precizări explicite din partea recurentei-reclamante asupra aspectelor de fond, pretins neanalizate în cadrul apelului, instanța supremă, ținând seama de ceea ce a constituit obiectul analizei în apel, urmează a verifica și stabili ceea ce a judecat prima instanță şi ceea ce a solicitat reclamanta prin cererea de chemare în judecată, pentru a identifica aspectele care au scăpat judecății în apelul provocat.

Din examinarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei B. S.A. se constată că încadrarea juridică este fundamentată pe următoarele temeiuri de drept:

- încălcarea obligaţiei contractuale de restituire care îi revine pârâtei faţă de A., în temeiul contractului (multilateral) de participare la sistemul SENT (art. 969, art. 1073 şi urm. C. civ. 1864);

- încălcarea obligaţiei B. corelative dreptului stipulat prin contractul (bilateral) de participare la sistemul SENT încheiat cu E., în favoarea terţului beneficiar A. (art. 1073 şi urm., art. 998 şi urm. C. civ. l864/art. 1349 C. civ. 2009);

- încălcarea obligaţiei legale de restituire ce revine B. S.A. (art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1381 şi urm., art. 1635 C. civ. 2009).

Prin prisma temeiurilor legale invocate, prima instanță a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, neexistând o încălcare de către pârâta B. a Regulilor SENT care să fi produs reclamantei un prejudiciu, reclamanta fiind cea care a acţionat cu întârziere şi nu a depus toate diligenţele pentru a stopa debitarea contului său.

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1381 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, s-a arătat că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât drepturile şi obligaţiile participanţilor la sistemul SENT decurg din contractul de participare.

În ceea ce priveşte incidența art. 1635 C. civ., care se referă la restituirea prestaţiilor de către cel care le-a primit fără drept sau din eroare, a reținut că nici aceste prevederi legale nu sunt aplicabile, întrucât pârâta B. nu este beneficiara sumei de 969.056,70 lei cu care a fost debitat contul de compensare al A., ci beneficiarul acestei sume este titularul dreptului de creanţă încorporat în titlul de credit pentru care s-a emis ID-ul de plată, respectiv pârâta C.

Instanța de apel, deși a reținut că apelul provocat a fost motivat, nefiind incidente dispozițiile art. 476 alin. 2 C. proc. civ. și că judecata în apel se circumscrie limitelor trasate de apelantă prin criticile formulate în cererea de apel, totuși analiza de conținut a hotărârii recurate relevă faptul că, în privința soluției date cererii de chemare în judecată, îndreptată împotriva pârâtei B. S.A., instanța de apel a realizat o devoluțiune totală a cauzei, în limitele impuse de regula tantum devolutum quantum iudicatum.

Se constată faptul că prima instanță a soluționat cauza dedusă judecății pe temeiul răspunderii civile contractuale și a reținut, în mod corect, că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, pentru că drepturile și obligațiile participanților la sistemul SENT decurg din contractul de participare.

Așadar, prima instanță nu a procedat la analiza cauzei pe temeiul răspunderii civile delictuale.

În raport de considerentele reținute în hotărârea pronunțată de prima instanță, este neîndoielnic că în cauză s-a acordat eficiență principiului potrivit cu care, în cazul în care între părți a existat un contract din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea civilă delictuală și nici să se combine regulile aplicabile răspunderii delictuale cu cele ale răspunderii contractuale, după cum nu este posibil nici să se apeleze, în subsidiar, la acțiunea în răspundere delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale.

Analizând acțiunea pe temeiul răspunderii contractuale, pe care a găsit-o neîntemeiată, acțiunea în răspundere civilă delictuală este afectată de un fine de neprimire în raport cu principiul mai sus relevat, iar cererea în repararea prejudiciului încercat are caracter accesoriu, soarta sa fiind în relație directă cu soluția dată cererii principale, întemeiate pe răspunderea civilă contractuală.

În contextul dat, Înalta Curte reține că analiza cererii îndreptate împotriva B., în cadrul efectului devolutiv al apelului provocat, a fost totală, în limitele determinate de ceea ce s-a judecat în primă instanță.

Devoluțiunea în apel asupra celorlalte temeiuri nu mai era necesară, față de împrejurarea că analiza lor a devenit inutilă chiar din faza judecății în primă instanță, în considerarea argumentelor mai sus arătate.

Al doilea motiv de recurs, care se circumscrie cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nemotivarea soluției date apelului incident, sub aspectul faptei ilicite care se pretinde că a fost săvârşită de către intimata-pârâtă C.

Analizând considerentele deciziei atacate, instanța supremă constată că instanța de apel a motivat că, în cauză, pârâta nu a fost implicată în procesul de decontare din sistemul SENT, iar reținerea sumei și refuzul de a o restitui ulterior nu se constituie într-o faptă ilicită, întrucât nu există o obligație în acest sens pe care pârâta să o fi încălcat.

Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la argumentele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

În cauză, din considerentele hotărârii recurate rezultă argumentele care au fundamentat silogismul judiciar, situație în care motivul de nelegalitate întemeiat pe nemotivarea hotărârii sau motivarea insuficientă este nefondat.

Motivul de recurs întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 20.1.5 din Regulile de sistem SENT, de natură a încălca prevederile legale în virtutea cărora intimată-pârâtă B. S.A. este ținută la restituire, este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare

Recurenta-reclamantă a motivat, în esență, că instanța de apel a interpretat restrictiv prevederile art. 20.1.5. din Regulile de sistem SENT, având denumirea marginală „Corectarea unor plăți eronate”, în forma neaplicării prevederilor legale, în virtutea cărora B. în calitate de participant direct beneficiar trebuie să returneze A., în calitate de participant direct plătitor, suma eronat transferată.

Cu titlu preliminar, trebuie precizat că Regulile de sistem SENT se aplică în raporturile dintre A. și B., cu forța și efectul unor clauze contractuale, fiind parte integrantă din contractul multilateral de participare la sistem, la care ambele bănci sunt parte. În acest sens, art. 1.2 par.3 din Regulile de sistem SENT stipulează că regulile SENT sunt aplicabile și opozabile tuturor participanților la sistemul SENT și sunt parte integrantă din contractul de participare la sistem, ca anexă a acestuia.

În acest cadru, pretinsa obligație, în sarcina intimatei-pârâte B., întemeiată pe dispozițiile art. 20.1.5 din Regulile de sistem SENT versiunea 16, de a restitui suma compensată, este, deci, una contractuală, fiind echivalentă cu obligarea B. la executarea în natură a contractului.

Potrivit art. 20.1.5. din Regulile de sistem SENT: ,,în cazul în care participantul direct plătitor solicită returnarea de către un participant direct beneficiar a sumei prevăzute într-o instrucţiune de plată compensată, datorită unei erori din mesajul de plată (cum ar fi duplicarea instrucţiunii, plăţi direcţionate eronat, suma incorectă, suma plătită este mai mare decât suma înscrisă pe instrumentul de debit etc.), participantul direct beneficiar trebuie să returneze participantului direct plătitor suma eronat transferată, în conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare.”

Pentru a verifica dacă instanța de prim control judiciar a greșit prin interpretarea, în sens restrictiv, a dispozițiilor legale mai sus enunțate, este necesar a stabili dacă situația de fapt, așa cum a fost reținută de instanțele de fond și necontestată de părțile din litigiu, se circumscrie câmpului de aplicare al art. 20.1.5. din Regulile SENT, mai exact dacă eroarea invocată în legătură cu prezentarea la plată a biletului la ordin se încadrează în ipotezele redate cu titlu exemplificativ, subsumabile noțiunii de eroare din mesajul de plată.

Așadar, referirile la aspectele de fapt reținute de prima instanță și confirmate de instanța de apel nu au natura unei reevaluări a situației de fapt, incompatibilă cu calea de atac a recursului, ci doar permite realizarea unui control efectiv în privința aplicării dispozițiilor legale la situația de fapt proprie cauzei.

Suma de bani solicitată de recurenta-reclamantă în cauza dedusă spre soluționare rezultă din procesul de debitare în cadrul sistemului electronic de decontare pe bază brută în timp real (continuu)-ReGis, a contului reclamantei A. cu valoarea unui bilet la ordin, prezentat la plată prin procedeul trunchierii de către intimata-pârâtă C. SRL, prin intermediul băncii pârâte B. S.A.

Astfel, printre instrucțiunile de plată procesate în sistemul SENT se numără și cele aferente biletelor la ordin.

Aceste instrucțiuni poartă denumirea instrucțiuni de transfer debit (ID) și sunt transmise în sistem împreună cu imaginile instrumentelor de debit conform art. 1.1 par. 7 din Regulile SENT, imagini care sunt obținute prin procedeul trunchierii.

Potrivit art. 461 alin. 2 coroborat cu art. 1051 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, prin trunchiere se înțelege procedeul informatic care constă în transpunerea în format electronic a informațiilor relevante de pe biletul la ordin original, reproducerea imaginii biletului la ordin original în format electronic și transmiterea informației obținute către instituția de credit plătitoare.

Momentul recepționării de către instituția de credit plătitoare, respectiv de către sistemul de plăți a informațiilor relevante pentru trunchiere și a imaginii electronice a respectivului bilet la ordin, potrivit dispozițiilor legale mai sus precizate, constituie momentul prezentării la plată.

Fișierele cu ID transmise de către băncile participanți direcți inițiatori în ziua de operare Z sunt supuse compensării în ziua Z+2 (art.6.7.2 par.1 corelat cu Anexa 10 la regulile SENT), dacă nu formează obiectul unui refuz de plată transmis pe cale electronică în sistem de către băncile, participanți direct plătitori.

În temeiul art. 463 coroborat cu art. 1051 din Legea nr. 58/1934, refuzul la plată al unui bilet la ordin prezentat la plată prin trunchiere se face în formă electronică, de către instituția de credit plătitoare.

Orice refuz de plată pentru instrucțiunile ID (RID) trebuie transmis până cel târziu la împlinirea limitei minime a perioadei de așteptare pentru RID, respectiv în ziua Z+1, la momentul limită pentru RID, care coincide cu ora 17,30, așa cum rezultă din reglementarea art. 6.7.2 par. 4 corelată cu Anexele nr. 9 și 10 la Regulile SENT.

Prin urmare, în raport de cele mai sus reţinute, A. avea obligația de a transmite refuzul de plată pentru ID recepționate, începând din momentul recepționării fișierului în sistemul SENT și până înainte de închiderea perioadei de așteptare (ora 17,30) a refuzurilor la plată.

Instrucţiunea de transfer debit (ID) dintr-un fișier pentru care nu s-a transmis refuz în ziua Z+1, înainte de finalul perioadei de așteptare a refuzurilor, este prezumată ca fiind acceptată la plată de către participantul direct plătitor, concluzie care se desprinde din prevederile art. 6.7.4 par. 7 din Regulile SENT.

Așadar, sumele pentru care refuzurile de plată nu au fost înregistrate în SENT participă la operațiunile de compensare în cadrul sistemului, fiind debitate efectiv din contul băncii plătitoare și creditate în contul băncii beneficiare.

Operațiunea de debitare a fost posibilă deoarece A., în calitate de participant direct plătitor, nu a transmis refuzul de plată al biletului la ordin în cadrul sistemului electronic de compensare SENT (Sistemul Electronic cu decontare pe bază Netă al STFD-E. S.A.), invocând o defecțiune a sistemului informatic survenită la ora 17,20, spre finalul programului administratorului de sistem, care a împiedicat transmiterea refuzului plată în cadrul sistemului.

Instanța de apel a reținut că nu sunt dovezi certe cu privire la existența defecțiunii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu există nicio dovadă cu privire la momentul la care defecțiunea s-a produs, situație în care ID din fișier, pentru care nu a fost transmis refuz de plată și care a fost compensată, a dobândit caracter definitiv.

Instanța supremă constată că, și în situația în care ar fi reală susținerea recurentei reclamante cu privire la existența unei defecțiuni a sistemului informatic, este neîndoielnic faptul că ea nu a fost detectată în timp real (A. a constatat faptul că fișierul de refuz nu a fost transmis în SENT cu ocazia reconcilierii manuale de la sfârșitul zilei) și nu a fost urmată procedura reglementată pentru astfel de evenimente, de a informa imediat administratorul sistemului, așa cum impun prevederile art. 13.1 din regulile SENT, în vederea stopării și remedierii defecțiunii.

Eroarea, dacă a existat, s-a produs în sistemul informatic al A., iar nu în sistemul informatic al B. sau în sistemul electronic SENT, de compensare multilaterală a plăților la care părțile au aderat, supunându-se astfel Regulilor de sistem ale SENT.

Potrivit art. 10.4 din Regulile de sistem SENT, instrucțiunea de plată a devenit irevocabilă când fișierul cu instrucțiunea de plată în lei are starea compensat, iar, după acest moment, riscurile asociate rămân să fie suportate de participanții direcți.

Situația creată, prin omisiunea de a transmite refuzul de plată pentru ID din fișier recepționată în SENT, până la momentul închiderii perioadei de așteptare a refuzului, nu poate fi asimilată cu o eroare în mesajul de plată.

Prevederile art. 20.1.5 din Regulile de sistem SENT, referitoare la restituirea unor plăți ca urmare a unei erori în mesajul de plată, conțin în cuprinsul lor o enumerare exemplificativă a patru feluri de erori, cum ar fi duplicarea instrucţiunii, plăţi direcţionate eronat, suma incorectă, suma plătită este mai mare decât suma înscrisă pe instrumentul de debit.

Textul legal analizat nu indică criterii în funcție de care eventualele neconformități să fie subsumate noțiunii de eroare în mesajul de plată, însă, interpretarea logică, gramaticală și juridică care se desprinde din enumerarea exemplificativă și din indicarea, în continuare, a sintagmei etc., conduce la concluzia că nu poate fi vorba decât de erori de formă, materiale care ţin de consemnarea greşită a sumei de compensat, de indicare corectă a beneficiarului sumei și alte erori de acest gen.

Or, eroarea ivită în cauză este diferită de genul erorilor din enumerarea exemplificativă, prin implicațiile pe care le generează lipsa refuzului de plată a biletului la ordin.

Situația apărută, cauzată de lipsa transmiterii, în termenul legal de așteptare, a refuzului de plată pe cale electronică (ca urmare a nesesizării lipsei de disponibil în contul emitentului biletului la ordin) nu poate fi asimilată cu o eroare din mesajul de plată, în sensul prevăzut de art. 20.1.5 din Regulile de sistem SENT, deoarece, în temeiul prevederilor art. 1051 din Legea nr. 58/1934, biletul la ordin prezentat la plată prin trunchiere produce toate efectele pe care legea le recunoaște biletului la ordin original.

Instanța supremă are în vedere efectele pe care le produce plata biletului la ordin, dar și pe acelea pe care le produce refuzul de plată al biletului la ordin, reglementate de Legea nr. 58/1934, cum ar fi dreptul la acțiunile directe sau de regres, ca și dreptul la executarea nemijlocită a biletului la ordin (art. 47-55, art. 57-65 din lege).

Eroarea în transmiterea refuzului de plată nu este una de natură formală, materială, ci este una de fond, care afectează principiile care guvernează biletul la ordin, în cazul în care este prezentat la plată, este plătit și nu există refuz de plată pentru conservarea drepturilor specifice în caz de refuz.

În raport de cele mai sus reținute, se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 20.1.5 din Regulile de sistem SENT.

În ceea ce priveşte critica subsumată aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la încălcarea normelor de drept material din materia răspunderii civile delictuale, prin neaplicarea prevederilor art. 1.349 C. civ., precum şi pe cele ale art. 1.357 C. civ. reţine următoarele:

În argumentarea acestei critici, recurenta-reclamantă a susținut că, în cauză, a fost probată existenţa faptei ilicite a C., constând în însuşirea unei sume de bani care nu îi aparţinea, precum şi existenţa vinovăţiei intimatei, derivată din aceea că, deşi încunoştințată asupra incidentului în urma căruia contul său a ajuns să fie creditat cu o sumă de bani ce nu i se cuvenea, a refuzat să restituie suma de bani astfel dobândită.

Argumentele prezentate de recurenta-reclamantă nu sunt întemeiate, deoarece se omite faptul că intimata-pârâtă a încasat suma de bani în calitate de beneficiar al biletului la ordin, în cadrul mecanismului juridic al prezentării la plată a unui bilet la ordin, prin procedeul trunchierii, conform Regulilor de sistem SENT, fără a exista refuz de plată.

Biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal și complet, care încorporează o obligație abstractă, autonomă și necondiționată de plată a unei sume de bani de către semnatarii săi, ținuți solidar pentru executarea obligației.

Obligațiile care izvorăsc dintr-un astfel de titlu de valoare nu pot fi subordonate unor cauze ulterioare emiterii sale (cum ar fi incidentul invocat, produs în procedura de decontare a biletului la ordin) pentru a transforma drepturile și obligațiile cu caracter independent, abstract și necondiționat în drepturi și obligații derivând dintr-un delict civil sau din îmbogățirea fără justă cauză.

Încasarea sumei de bani prin plata biletului la ordin de către beneficiarul acestui titlu nu poate fi, așadar, asimilată cu o faptă ilicită, în condițiile în care operațiunile efectuate în scopul realizării plății au caracter definitiv, potrivit Regulilor de sistem SENT, nu există refuz de plată și, pe cale de consecință, nu s-au conservat mijloacele de valorificare a drepturilor specifice în caz de refuz de plată.

Obligația emitentului biletului la ordin și dreptul corelativ al beneficiarului au ca izvor voința exprimată în titlu și legea.

Din moment ce biletul la ordin a fost emis cu respectarea condițiilor necesare pentru validitatea sa, legea asigură posesorului titlului o protecție deplină. În literatura de specialitate, s-a consemnat că posesorul titlului este îndreptățit să primească suma de bani menționată în titlu, chiar dacă în fapt datoria nu ar exista. În beneficiul securității raporturilor comerciale, aparența se impune asupra realității.

Pentru considerentele ce preced, critica privind încălcarea normelor de drept în materia răspunderii civile delictuale, este neîntemeiată.

Ultima critică vizează încălcarea normelor de drept material din materia îmbogățirii fără justă cauză.

Potrivit art. 1.1 par. 8 din regulile SENT, participanții la sistemul SENT acceptă că prezentarea la plată prin trunchiere a unei instrucțiuni de transfer debit prin sistemul SENT echivalează cu o prezentare la plată dacă îndeplinește cerințele legilor și regulamentelor aplicabile, precum și cerințele din Regulile SENT.

Instrucțiunile de plată transmise de participanți sistemului SENT sunt inițiate de aceștia în executarea ordinelor primite de la clienții lor, așa cum rezultă din par. 9 al aceluiași articol indicat anterior din Regulile SENT.

Pe cale de consecință, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, se reține că recurenta în calitate de participantă la sistemul SENT a efectuat o plată o biletului la ordin în numele clientului său, D.

Prin plata efectuată s-a stins obligația de plată a emitentului biletului la ordin față de creditorul beneficiar, C.

Așadar, nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia intimata deține pe lângă creanța împotriva D., izvorâtă din biletul la ordin, și proprietatea asupra sumei de 969.056,70 lei, ceea ce ar constitui o îmbogățire fără justă cauză a C.

Caracterul definitiv al operațiunilor efectuate în sistem electronic de compensare multilaterală a plăților, finalizate cu decontarea biletului la ordin, impune concluzia că executarea obligației cuprinsă în titlul de credit a fost una valabilă, în considerarea specificității raportului juridic generat de emiterea biletului la ordin, dar și a răspunderii care incumbă participanților la sistemul SENT.

Încasarea sumei de bani de către beneficiarul biletului la ordin a avut o cauză legitimă, reprezentată de titlul de credit, situație în care decizia atacată cu recurs, în privința soluției de reformare a hotărârii instanței de fond sub aspectul criticii analizate, este legală.

Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca fiind nefondat.

Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 453 alin. 1 şi art. 494 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata B. S.A. în cuantum de 15.000 lei, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu factura nr. 132 din 18 februarie 2019 şi ordinul de plată nr. 18747 din 18 februarie 2019.