Insolvency: Decadence under Art. 76 Law 85/2006 bars post-closure enforcement of unregistered claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal, upholding the lower courts' decision that rejected the claimant's action as inadmissible due to decaden (loss of right to claim). The dispute concerned the realization of a monetary claim for late payment penalties against a debtor company that had undergone insolvency proceedings, with the debtor arguing that the creditor failed to properly register the claim within the statutory deadline, thereby triggering the sanction of decaden which barred the creditor from pursuing the debt after the insolvency procedure was closed and the debtor reinserted into the economic circuit. Relying on Article 76 of Law No. 85/2006, the court held that the decaden is a sanction for failing to submit the claim admission request within the term set by Article 62(1)(b) and can be invoked by any interested party at any time; it clarified that while Article 36 suspends common-law actions and Article 40 suspends prescription, the creditor must utilize the specific insolvency procedure to value the claim, and failing to appeal the refusal of registration within the insolvency framework results in the permanent loss of the right to enforce the claim against the debtor or its unlimited liability members after the procedure's closure.
Legislator headnote
AI generatedart. 76 din Legea nr. 85/2006, art. 36 din Legea nr. 85/2006, art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 64 din Legea nr. 85/2006, art. 40 din Legea nr. 85/2006; Insolvency: Decadence under Art. 76 Law 85/2006 bars post-closure enforcement of unregistered claims: Referitor la excepţia perimării cererii, invocată de pârâtă, instanţa a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 23.04.2012, în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 s-a constatat intervenită suspendarea de drept a cauzei ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei faţă de pârâta SC A. SA, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 13.01.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2010.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Procedura insolvenţei. Incidenţa dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 85/2006. Condiţii şi efecte
Cuprins pe materii : Drept comercial. Procedura insolvenţei
Index alfabetic : acţiune în pretenţii
insolvenţă
înscriere la masă credală
Legea nr. 85/2006, art. 36, art. 40, art. 64, art. 76
Potrivit dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 85/2006, „(1) Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.
(2) Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție.”
Prin urmare, în contextul în care creditorul a formulat declaraţie de creanţă în vederea înscrierii creanţei sale la masa credală dar nu a uzat de căile de atac pe care le putea formula împotriva refuzului de înscriere a creanţei în faţa judecătorului-sindic, acesta nu îşi mai poate valorifica, ulterior închiderii procedurii insolvenţei cu reinserţia debitorului în circuitul civil, dreptul de creanţă, fiind decăzut din acest drept.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 4746 din 8 noiembrie 2018
Notă : Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă la 28 iunie 2014.
Prin sentinţa nr. 518 din data de 05.03.2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, s-a respins excepţia perimării cererii formulate de reclamanta Municipiul Ploiesti în contradictoriu cu pârâta SC A. SA invocată de pârâtă, ca nefondată, s-a admis excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi mai realiza creanţele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenţei acesteia, invocată de pârâtă şi s-a respins cererea ca inadmisibilă.
Referitor la excepţia perimării cererii, invocată de pârâtă, instanţa a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 23.04.2012, în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 s-a constatat intervenită suspendarea de drept a cauzei ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei faţă de pârâta SC A. SA, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 13.01.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2010.
Măsura suspendării în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 a fost menţinută prin încheierile de şedinţă din data de 21.05.2014, 20.01.2016 şi din data de 12.10.2016, ca urmare a faptului că dosarul de insolvenţă nr. x/105/2010 nu fusese soluţionat definitiv şi irevocabil, procedura insolvenţei debitoarei A. SA nefiind închisă irevocabil.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09.11.2017 s-a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta întrucât prin decizia nr. 1556/18.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/105/2010*/a1 s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei societăţii debitoare A. SA şi reinserţia acesteia în circuitul economic.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, „Orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de cel puţin 1 an”.
Instanţa a reţinut că dosarul nr. x/105/2010*/a1 al Tribunalului Prahova a fost soluţionat irevocabil la data de 18.10.2016 de către Curtea de Apel Ploieşti, situaţie în care termenul de perimare de 1 an, ce curge de la rămânerea irevocabilă a deciziei pronunţate, nu s-a împlinit până la data formulării cererii de repunere pe rol, 05.05.2017, admisă prin încheierea de şedinţă din data de 09.11.2017.
Nu se poate susţine că termenul de perimare ar fi început să curgă de la data pronunţării încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei, respectiv 17.01.2011, întrucât din interpretarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 rezultă că suspendarea va dăinui până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului privind procedura de insolvenţă a debitoarei.
Pentru aceste considerente, instanţa a respins excepţia perimării cererii, invocată de pârâtă, ca nefondată.
Referitor la excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi mai realiza creanţele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenţei acesteia, invocată de pârâtă, instanţa a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 76 „(1) Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.
(2) Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție.”
În speţă, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 17.01.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2010, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei A. SA s-a stabilit termenul pentru depunerea cererilor de înscriere în tabelul preliminar al creanţelor debitoarei ca fiind 03.03.2011.
Totodată, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, prevăzut de art. 62 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006 era de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii.
Reclamanta deşi a depus un exemplar al declaraţiei de creanţă în cadrul dosarului de insolvenţă pentru sumele solicitate prin prezenta cerere, datată 02.04.2012, cu mult după expirarea termenului pentru formularea cererilor de admitere a creanţelor, nu a explicat motivul pentru care lichidatorul judiciar nu s-a pronunţat asupra acesteia. În orice caz, împotriva refuzului lichidatorului de a înscrie creanţa în tabelul preliminar creditoarea avea deschisă calea contestaţiei, pe care nu a făcut dovada că a exercitat-o.
În această situaţie, după deschiderea procedurii insolvenţei unei debitoare, singura modalitate de valorificare a unui drept de creanţă anterior deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei se poate realiza numai în cadrul procedurii de insolvenţă, cu respectarea exigenţelor legii speciale.
Ca atare, pentru debitul în cuantum de 1.172.837,15 lei solicitat cu titlu de penalizări, debit anterior deschiderii procedurii insolvenţei la 17.01.2011, reclamanta este decăzută din dreptul de a mai solicita plata acestuia întrucât nu a depus în cadrul procedurii insolvenţei din dosarul nr. x/105/2010, în termenul prevăzut de Legea nr. 85/2006, cerere de admitere a creanţei.
Nedepunerea cererii de admitere a creanţei sau depăşirea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 este sancţionată de art. 76 din Legea nr. 85/2006 cu decăderea din dreptul de a-şi mai realiza creanţele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenţei acesteia.
Pentru aceste considerente, faţă de dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 85/2006, instanţa a admis excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi mai realiza creanţele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenţei acesteia, invocată de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
Având în vedere soluţia pronunţată faţă de excepţia decăderii, instanţa a apreciat că nu se mai impune analizarea fondurilor raporturilor juridice dintre părţi.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul Municipiul Ploiesti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 346 din 15 iunie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Municipiul Ploieşti împotriva sentinţei nr. 518 din data de 5.03.2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâta SC A. SA.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a respins acțiunea având ca obiect plata penalităților de întârziere, ca inadmisibilă.
Curtea a apreciat că titularul unei creanțe nu are un drept de opțiune în cazul deschiderii insolvenţei împotriva debitorului sau, respectiv a opta între valorificarea acesteia în cursul procedurii de insolvenţă sau valorificarea după închiderea acestei proceduri, evident atunci când se dispune reinserţia în circuitul economic.
Măsura suspendării prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu este o măsură de protecție a unui drept de creanță, așa cum susține eronat apelanta, suspendarea acțiunii de drept comun operând în temeiul legii, obligând creditorul să-şi valorifice creanța într-o procedură concursuală şi colectivă, evident cu respectarea dreptului de dispoziție.
Cum singura cale de valorificare a creanței era cea prevăzută de Legea nr. 85/2006 este evident că după închiderea acesteia (a procedurii) şi reinserţia în circuitul economic al societăţii supuse procedurii de reorganizare judiciară, intervine o decădere din dreptul de valorificare, aşa cum s-a întâmplat în cazul de faţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Municipiul Ploieşti prin Primar.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul acestui motiv de nelegalitate recurentul a criticat decizia instanţei de apel care a menţinut soluţia instanţei de fond, prin care s-a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Se susţine greşita aplicare a prevederilor art. 36 şi art. 76 din Legea nr. 85/2006.
Recurentul arată că a uzat de prevederile art. 64 din Legea nr. 85/2006, formulând cerere de înscriere la masa credală formulată înainte de închiderea procedurii în calitate de creditor.
Potrivit legii insolvenţei, recurentul era îndreptăţit să fie informat ori notificat cu privire la desfăşurarea procedurii şi să participe la orice altă procedură reglementată de lege, lichidatorul având obligaţia de a notifica fiecărui creditor o copie de pe raport şi o copie de pe planul de distribuire, obligaţie care nu a fost respectată.
Recurentul arată că această obligaţie nu a fost respectată, lichidatorul nerespectând dispoziţiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, comunicarea actelor de procedură putând fi realizată conform prevederilor Codului de procedură civilă.
Dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 vizează protejarea intereselor creditorilor, prin suspendarea cauzei fiind protejat dreptul creditorului de a-şi recupera creanţa. Deşi dreptul la acţiune se suspendă, el nu dispare, fiind conservat potrivit art. 40 din lege, care dispune în sensul suspendării termenelor de prescripţie a acţiunilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Recurentul apreciază că prevederile art. 76 referitoare la decădere nu sunt aplicabile, întrucât creditorul a respectat prevederile art. 64 din Legea nr. 85/2006 şi s-a înscris la masa credală înainte de închiderea procedurii în calitate de creditor, faţă de care instanţa nu s-a pronunţat.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate invoca pentru a se solicita modificarea sau casarea unei hotărâri atunci ,,când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
În raport cu cerinţele motivului de nelegalitate invocat se observă că recurentul a pus în discuţie greşita aplicare a dispoziţiilor art. 36 şi art. 76 din Legea nr. 85/2006.
În raport de aceste susţineri se apreciază că recurentul a invocat teza a doua a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În adevăr, dispoziţiile art. 76 dispun în sensul că „(1) Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.
(2) Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție.”
Recurentul încearcă să acrediteze ideea că titularul unei creanţe are drept de opţiune între valorificarea creanţei în cursul procedurii de insolvenţă sau după închiderea acestei proceduri în cadrul procedurii judiciare, ulterior repunerii cauzei pe rol.
În legătură cu aceste susţineri, instanţa constată că în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 are loc suspendarea în temeiul legii a acţiunii ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei.
Sub primul aspect, trebuie reţinut că raţiunea suspendării de drept a judecăţii pricinii constă în acordarea posibilităţii valorificării patrimoniului debitorului în mod colectiv şi organizat sub supravegherea judecătorului sindic. Protejarea creditorilor vizează nu protecţia dreptului de creanţă, ci acordă garanţia că anumite părţi din patrimoniul debitorului nu vor fi exceptate de la valorificare.
Recurentul a solicitat Înaltei Curţi să aibă în vedere că a uzat de procedura prevăzută de art. 64 din Legea nr. 85/2006 şi a solicitat înscrierea la masa credală, dreptul la acţiune fiind conservat potrivit art. 40 din Legea nr. 85/2006.
Aceste susţineri nu vor fi primite întrucât deschiderea procedurii insolvenţei produce suspendarea curgerii termenelor de prescripţie, potrivit art. 40 din Legea nr. 85/2006, ceea ce înseamnă că demersul judiciar împotriva debitorului poate fi reluat în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenţei, în lipsa înscrierii creanţei în tabelul creditorilor, în cadrul termenului general de prescripţie.
În acest context în care recurentul, deşi a procedat la înscrierea creanţei sale la masa credală, nu a uzat de căile de atac pe care le putea formula împotriva cererii de înscriere a creanţei, în faţa judecătorului sindic, în cadrului prezentului demers judiciar, ulterior închiderii procedurii insolvenţei, creditorul nu-şi mai poate valorifica dreptul de creanţă, fiind decăzut din acest drept.
Aşa fiind, dispoziţile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu reprezintă o normă legală care să împiedice exercitarea dreptului de creanţă al creditorului, sub condiţia valorificării acestuia în cadrul acţiunii judiciare, până la momentul închiderii procedurii insolvenţei, ori în cadrul procedurii concursuale prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Aşa fiind, critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 teza a II-a nu a fost reţinută, iar potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.