Refusal of foreign conviction enforcement due to remaining prison term under six months threshold

Procedura recunoaşterii şi a executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene. Condiţii. Respingerea cererii de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- procedura recunoaşterii şi a executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene

Legea nr. 302/2004, art. 164, art. 166

În procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti de condamnare la pedeapsa închisorii pronunţate de instanţele unui stat membru al Uniunii Europene, instanţa verifică îndeplinirea condiţiei prevăzute în art. 164 lit. i) din Legea nr. 302/2004 şi, în ipoteza în care constată că, încă de la data primirii cererii de recunoaştere, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate care nu se află pe teritoriul României au rămas de executat mai puţin de 6 luni, respinge cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti de condamnare, chiar dacă Ministerul Justiţie nu a refuzat iniţierea procedurii de recunoaştere, conform art. 164 lit. i) din Legea nr. 302/2004.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 259/A din 27 august 2019

Prin sentinţa nr. 25 CC din 29 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti formulată de autorităţile judiciare din Danemarca - Ministerul Justiţiei şi Tribunalul din Copenhaga, cerere transmisă prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi, în consecinţă:

În baza art. 166 din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută hotărârea de condamnare emisă de Tribunalul din Copenhaga nr. SS 1-29628/2018 pronunţată la 7 ianuarie 2019, rămasă definitivă la 22 ianuarie 2019, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 365 de zile închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat prevăzute în art. 276 C. pen. danez şi a unei infracţiuni de nerespectare a interdicţiei de a se afla pe teritoriul Danemarcei prevăzută în art. 59 B din Legea daneză privind străinii, cu corespondent în două infracţiuni de furt calificat prevăzute în art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. şi într-o infracţiune de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României prevăzută în art. 265 C. pen.

În baza art. 166 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 365 de zile închisoare şi transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 365 de zile închisoare aplicată de autoritatea judiciară a statului emitent de condamnare - Danemarca.

S-a dedus din pedeapsa de 365 de zile închisoare perioada executată, conform certificatului emis la 6 februarie 2019 de statul danez şi hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul din Copenhaga nr. SS 1-29628/2018 pronunţată la 7 ianuarie 2019, rămasă definitivă la 22 ianuarie 2019, calculată de la data de 27 noiembrie 2018 la zi.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2019 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, în temeiul art. 165 - art. 166 din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a sesizat această instanţă cu solicitarea autorităţilor judiciare din Danemarca privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României a sentinţei pronunţate de Tribunalul din Copenhaga nr. SS 1-29628/2018 pronunţată la 7 ianuarie 2019, rămasă definitivă la 22 ianuarie 2019, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 365 de zile închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat prevăzute în art. 276 C. pen. danez şi a unei infracţiuni de nerespectare a interdicţiei de a se afla pe teritoriul Danemarcei prevăzută în art. 59 B din Legea daneză privind străinii, cu corespondent în două infracţiuni de furt calificat prevăzute în art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. şi într-o infracţiune de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României prevăzută în art. 265 C. pen.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, precum şi dispoziţiile legale incidente, curtea de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 167 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoaşterea şi executarea în România a hotărârii de condamnare, situaţie în care a admis solicitarea autorităţilor judiciare din Danemarca.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A.

Examinând apelul formulat de persoana condamnată A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat, pentru motivele arătate în continuare:

Principiul recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană este reglementat la nivel european prin Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, care cuprinde norme în temeiul cărora un stat membru urmează să recunoască o hotărâre judecătorească și să execute pedeapsa, în vederea facilitării reabilitării sociale a persoanei condamnate.

Una din aceste norme, cuprinsă în art. 9 alin. (1) lit. h) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevede că autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească și să dispună executarea pedepsei, în cazul în care, în momentul în care autoritatea competentă a statului de executare primește hotărârea judecătorească, rămân de executat mai puțin de 6 luni din pedeapsă.

Decizia-cadru menţionată a fost implementată în legislaţia română prin Legea nr. 302/2004, republicată, care în Titlul VI cuprinde dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Reglementând procedura de punere în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene, Capitolul II din Titlul VI al Legii nr. 302/2004, republicată (art. 162 şi urm.), cuprinde dispoziţii cu privire la condiţiile generale şi cele speciale ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei asemenea solicitări, dar şi la instituţiile cărora le revine sarcina să verifice întrunirea respectivelor cerinţe.

Printre atribuţiile Ministerului Justiţiei, expres prevăzute în art. 164 din Legea nr. 302/2004, care are în sarcină să efectueze controlul de regularitate a sesizării, se numără şi aceea de a refuza iniţierea procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, atunci când, la data primirii acesteia, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puţin de 6 luni, cu excepţia cazului în care persoana condamnată se află pe teritoriul României (lit. i). Aşadar, una din condiţiile generale de admisibilitate a cererii de recunoaştere şi executare în România a unei hotărâri de condamnare pronunţată de un stat membru al Uniunii Europene în situaţia în care persoana condamnată execută pedeapsa în statul solicitant este aceea ca, la momentul primirii sesizării, din pedeapsa aplicată să fi rămas de executat mai mult de 6 luni închisoare, cerinţă a cărei îndeplinire trebuie verificată inclusiv de instanţa de judecată învestită potrivit art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Verificând, în acest context, actele şi lucrările dosarului, se constată că, aşa cum reiese din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prin sentinţa nr. SS 1-29628/2018 pronunţată de Tribunalul din Copenhaga la 7 ianuarie 2019, rămasă definitivă la 22 ianuarie 2019, cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 365 de zile închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat prevăzute în art. 276 C. pen. danez şi a unei infracţiuni de nerespectare a interdicţiei de a se afla pe teritoriul Danemarcei prevăzută în art. 59 B din Legea daneză privind străinii, fapte care au corespondent în legislaţia română, întrunind elementele constitutive a două infracţiuni de furt calificat prevăzute în art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. şi într-o infracţiune de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României prevăzută în art. 265 C. pen. Din acelaşi certificat rezultă că, la momentul formulării solicitării, persoana condamnată se afla în stare de detenţie, iar pedeapsa va fi executată complet la 27 noiembrie 2019.

Pe de altă parte, în adresa Ministerului Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, din 8 iulie 2019, transmisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, se menţionează că persoanei condamnate i s-a refuzat liberarea condiţionată, iar autorităţile daneze insistă în transferarea acesteia într-un penitenciar din România, conform corespondenţei ataşate adresei.

Se observă, astfel, că încă de la momentul primirii cererii, deci înainte de a fi sesizată instanţa de fond, la 18 iulie 2019, din pedeapsa de 365 de zile închisoare aplicată persoanei condamnate A. de autorităţile judiciare daneze, a cărei executare se finalizează la 27 noiembrie 2019, rămăseseră de executat mai puţin de 6 luni închisoare, nefiind, aşadar, întrunită cerinţa generală prevăzută în art. 164 lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, necesară pentru a se proceda la recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată de Tribunalul din Copenhaga.

În aceste condiţii, având în vedere cele comunicate de Ministerul Justiţiei şi celelalte aspecte ce rezultă din actele de la dosar, se constată că, în cauză, hotărârea ce formează obiectul verificării de către instanţa de control judiciar a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 164 lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, în conformitate cu care persoana condamnată trebuie să mai aibă de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei aplicate.

Pentru motivele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei nr. 25 CC din 29 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A desfiinţat sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

A respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind solicitarea autorităţii judiciare din Danemarca de recunoaştere şi punere în executare pe teritoriul României a sentinţei penale nr. SS 1-29628/2018 pronunţată la 7 ianuarie 2019 de Tribunalul din Copenhaga, rămasă definitivă la 22 ianuarie 2019, privind persoana condamnată A.