Exclusion of concurrent conviction for favoring an offender and false testimony under the speciality principle

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Favorizarea făptuitorului. Mărturie mincinoasă. Decizia nr. 1/2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. pen., art. 269, art. 273

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

Decizia nr. 1/2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii

În conformitate cu Decizia nr. 1/2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele ori împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., iar nu şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen. În raport cu Decizia nr. 1/2019, în ipoteza în care instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului atât pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., cât şi pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen. - pentru fapta de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele ori împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebat în cadrul audierii în calitate de martor - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în casaţie întemeiat pe cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi dispune o soluţie de achitare pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen., în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 175/RC din 15 mai 2019

Prin sentinţa penală nr. 155 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria Turda, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen. şi mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen.

Prin decizia nr. 1323/A din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 155 din 18 aprilie 2018 a Judecătoriei Turda, pe care a desfiinţat-o în întregime și, pronunţând o nouă hotărâre, l-a condamnat pe inculpatul A.:

- pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută și pedepsită de art. 269 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare;

- pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 273 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 38 și art. 39 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă și s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani prevăzut în art. 92 alin. (1) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., precum şi a art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen.

Împotriva deciziei nr. 1323/A din 13 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie.

Cu prilejul examinării admisibilităţii, în principiu, a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea din camera de consiliu din data de 20 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este fondat, în principal, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor în art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casaţie este o cale de atac extraordinară prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi poate fi exercitat doar în anumite cazuri prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat a fost invocată incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Acest caz de casare vizează acele situaţii în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a infracțiunii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în speţă, prin decizia nr. 1323/A din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori s-a admis apelul formulat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 155 din 18 aprilie 2018 a Judecătoriei Turda care a fost desfiinţată și, în rejudecare, s-a pronunţat o nouă hotărâre, inculpatul A. fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen. şi mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., fiind suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul situației de fapt, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A., fiind audiat în data de 15 aprilie 2016 în calitate de martor, în dosarul penal nr. X. al Judecătoriei Turda, a declarat că persoana vătămată B. l-a lovit pe inculpatul C., acesta din urmă a căzut pe spate, iar persoana vătămată peste el.

Instanța de apel a mai reținut, făcând trimitere la probele administrate în dosarul nr. X., că, la data de 14 septembrie 2014, persoana vătămată B. a intervenit pentru a o apăra pe numita D. de inculpatul C., care intenţiona să o lovească pe aceasta, moment în care persoana vătămată, în primă fază, a fost lovită cu pumnii de inculpatul C., după care a fost lovită şi de inculpatul E., precum şi de alte persoane din anturajul inculpaţilor, persoana vătămată căzând la pământ. S-a mai reținut că, la un moment dat, aceasta a reuşit să se ridice, intervenind în ajutorul său şi prietenii săi, însă a fost din nou lovită şi s-a prăbuşit a doua oară la pământ, unde a continuat să fie lovită, iar în urma leziunilor suferite, persoana vătămată B. a necesitat un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale, suferind inclusiv o intervenţie chirurgicală maxilo-facială din cauza fracturării mandibulei în urma agresiunii.

Recurentul inculpat a fost condamnat pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., instanţa constatând că cele afirmate sunt mincinoase și nu se coroborează cu probele administrate, fiind reținută în sarcina inculpatului şi infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen. pentru considerentul că afirmaţiile mincinoase au fost realizate cu scopul de a îngreuna cercetările şi de a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpatului C.

În procedura recursului în casaţie, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea legală de a stabili o situație de fapt diferită de cea stabilită cu caracter definitiv în hotărârea recurată, eventual şi prin reevaluarea materialului probator.

Totodată, se notează că, potrivit Deciziei nr. 1/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 187 din 8 martie 2019: „Infracţiunea de favorizare a făptuitorului are caracterul de incriminare generală, neputându-se reţine un concurs ideal de infracţiuni în ipoteza unei pretinse declaraţii mincinoase între infracţiunea de favorizare a făptuitorului şi infracţiunea de mărturie mincinoasă, aceasta din urmă având caracterul unei norme speciale, astfel că se aplică principiul specialia generalibus derogant.

Favorizarea are caracterul de incriminare generală, dar subsidiară, între infracţiunile de favorizare a făptuitorului şi cea de mărturie mincinoasă existând un raport de subsidiaritate de tipul infracţiune generală - infracţiune specială, astfel că presupusul ajutor dat de către inculpatul X nu poate primi calificarea juridică de favorizare a făptuitorului, câtă vreme legiuitorul, prin dispoziţiile Codului penal, a incriminat o ipoteză specială de favorizare, în cazul nostru, cea de mărturie mincinoasă.”

Astfel, în raport cu interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor din conţinutul normelor legale ce definesc infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizare a făptuitorului, completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., neexistând concurs de infracțiuni între cele două infracțiuni.

Or, în cauză, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru infracţiunile de favorizare a făptuitorului și de mărturie mincinoasă raportat la declaraţia acestuia din data de 15 aprilie 2016, în sensul că, în desfăşurarea evenimentelor din 14 septembrie 2014, rolurile au fost schimbate, respectiv persoana vătămată B. ar fi fost atacatorul, iar inculpatul C. ar fi fost persoana vătămată, condiţii în care instanța de recurs constată că este întemeiată cererea recurentului A. de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1323/A din 13 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori.

A casat decizia penală recurată şi, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare în pedepsele componente şi sporul de 4 luni, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen.

A menţinut pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe termenul de supraveghere de 2 ani prevăzut în art. 92 alin. (1) C. pen., precum şi celelalte dispoziţii ale deciziei recurate care nu contravin prezentei hotărâri.