Lifting preventive real estate seizure via civil code subsidiarity when property value exceeds estimated criminal damages

Măsuri asigurătorii. Ridicarea sechestrului asigurător

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- măsuri asigurătorii

- ridicarea sechestrului asigurător

C. proc. pen., art. 250

C. proc. civ., art. 2, art. 957

Cererea de ridicare a sechestrului asigurător are ca temei legal prevederile art. 2 alin. (2) C. proc. civ. - potrivit cărora dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare -, coroborate cu prevederile art. 957 alin. (1) C. proc. civ. - în baza cărora, „dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător.” În consecinţă, cererea de ridicare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa procurorului nu are ca temei legal dispoziţiile art. 250 C. proc. pen., nefiindu-i aplicabil termenul de 3 zile prevăzut pentru introducerea contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 252 din 10 mai 2019

Prin încheierea din data de 12 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 957 alin. (1) C. proc. civ., a fost admisă, în parte, cererea formulată de contestatorul inculpat A.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pus în aplicare prin procesul-verbal din 30 decembrie 2015 încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra următoarelor imobile:

- teren extravilan în suprafaţă de 2.200 mp, dobândit prin sentinţa civilă nr. 3249 din 25 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti;

- teren extravilan în suprafaţă de 723 mp, dobândit prin sentinţa civilă nr. 3249 din 25 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti;

- teren extravilan în suprafaţă de 312 mp (312,49 mp măsurată), dobândit prin sentinţa civilă nr. 3249 din 25 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

S-a menţinut şi extins sechestrul asigurător instituit prin aceeași ordonanţă asupra imobilului - teren în suprafaţă de 2.008 mp şi construcţii, dobândit prin sentinţa civilă nr. 3440 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu, proprietatea exclusivă a inculpatului A., până la concurenţa sumei de 286.831,99 lei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra unor imobile proprietate personală a inculpatului A., până la concurenţa sumei de 286.831,99 lei, după cum urmează:

1. teren extravilan în suprafaţă de 2.200 mp, dobândit prin sentinţa civilă nr. 3249 din 25 noiembrie 2003 emisă de Tribunalul Bucureşti, estimat la 95.000 lei;

2. teren extravilan în suprafaţă de 723 mp, dobândit prin sentinţa civilă nr. 3249 din 25 noiembrie 2003, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, estimat la 32.000 lei;

3. teren extravilan în suprafaţă de 312 mp (312,49 mp măsurată), dobândit prin sentinţa civilă nr. 3249 din 25 noiembrie 2003, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, estimat la 13.000 lei;

4. teren intravilan în suprafaţă de 508,50 mp, cota de 1/2, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 martie 2004 (coproprietate cu B.), estimat la 22.000 lei;

5. teren intravilan în suprafaţă de 1.500 mp, cota de 1/2, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 martie 2004 (coproprietate cu B.), estimat la 66.000 lei;

6. construcţie în suprafaţă de 325,69 mp, cota de 1/2, dobândită prin autorizaţia de construire din 13 decembrie 2007 şi procesul-verbal de recepţie din 21 iulie 2007 (coproprietate cu B.), estimată la 205.752 lei.

Ulterior instituirii sechestrului asigurător, prin sentinţa civilă nr. 3440 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu, definitivă şi irevocabilă la data de 26 mai 2016 prin renunţarea la calea de atac, inculpatului A. i-a fost atribuit, în întregime, imobilul teren intravilan în suprafaţă de 2.008,5031 mp şi construcţia de pe acesta, cu destinaţie de locuinţă, precum şi anexele gospodăreşti, cu obligarea acestuia să plătească o sultă în cuantum de 97.045 lei în favoarea numitei B.

S-a constatat că, din duplicatul declaraţiei autentificate la 16 ianuarie 2019, rezultă că numita B. a renunţat la sulta în valoare de 97.045 lei stabilită prin sentinţa civilă nr. 3440 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu.

Prin încheierea din 9 aprilie 2019 emisă de OCPI, s-a dispus înscrierea în cartea funciară a imobilului, având ca proprietar pe inculpatul A. în cota de 1/1.

De asemenea, s-a constatat că din extrasul de carte funciară rezultă că imobilul - teren în suprafaţă de 2.008 mp şi construcţii - are ca proprietar exclusiv pe inculpatul A., imobil dobândit de acesta prin sentinţa civilă nr. 3440 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu.

În atare situaţie, prima instanţă a constatat că, în prezent, inculpatul A. a devenit proprietar exclusiv asupra imobilului - teren în suprafaţă de 2.008 mp şi construcţii, imobil asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție, dar numai asupra cotei de 1/2 cât deţinea inculpatul la momentul instituirii măsurii asigurătorii.

Cu privire la valoarea imobilului - teren în suprafaţă de 2.008 mp şi construcţii, instanţa a reţinut că aceasta a fost stabilită la suma de 433.620 lei (96.630 euro) prin raportul expertizei tehnice dispuse de Judecătoria Cornetu, iar din certificatul de atestare fiscală din 14 ianuarie 2019 rezultă că valoarea de impunere pentru 1/2 din acelaşi imobil este de 188.302,97 lei, ceea ce înseamnă că pentru o cotă de 1/1, cât are în prezent inculpatul A., valoarea este de 376.605,94 lei.

Cum valoarea prejudiciului creat prin infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost stabilită de organul de urmărire penală la suma de 286.831,99 lei, rezultă că pentru garantarea reparării acestuia este suficientă măsura asigurătorie a sechestrului doar asupra imobilului - teren şi construcţii, în prezent proprietatea exclusivă a inculpatului, care are, aşa cum s-a reţinut anterior, o valoare superioară celei estimate ca fiind prejudiciul produs în cauză.

S-a mai menţionat că, într-adevăr, aşa cum a susţinut şi procurorul cu ocazia dezbaterilor, legea procesual penală prevede, în materia măsurilor asigurătorii, posibilitatea contestării doar a dispoziţiei de luare a măsurii asigurătorii şi a modului de aducere la îndeplinire (momente depăşite cu mult în prezenta cauză), fără a prevedea însă şi posibilitatea ca persoana faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii să solicite, pe parcursul procesului penal, modificarea sau chiar ridicarea respectivei măsuri, pentru motive survenite ulterior luării acesteia.

Cu privire la această din urmă situaţie, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 20/2016 (publicată în M. Of. nr. 269 din 8 aprilie 2016) prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) - (9) C. proc. pen. şi, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (8) şi art. 250 alin. (1) - (5) C. proc. pen., a reţinut că „normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale - cu privire la cazul particular al desfiinţării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispoziţiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziţii contrare. […] Curtea constată că normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător [art. 955 C. proc. civ., în caz de nedepunere a cauţiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod], cât şi instituţia ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 957 alin. (1) C. proc. civ., dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător. În aceste condiţii, Curtea reţine că legea procesual civilă reglementează pentru debitor un remediu eficient pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurător, şi anume în cazul în care dă o garanţie - reală sau personală - îndestulătoare. Aşa încât, dacă se va constitui la dispoziţia creditorului o asemenea garanţie, debitorul este îndreptăţit să formuleze o cerere prin care să solicite ridicarea sechestrului, astfel încât bunurile sale vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării. […] Aşadar, normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desfiinţarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanţie - reală sau personală îndestulătoare, face depunerea cu afectaţiune specială ori plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile, aşa încât Curtea reţine că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii poate solicita, pe parcursul procesului penal, desfiinţarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apărare fiind astfel garantate.”

Aşa fiind, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în speţă, de la momentul luării măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului A. şi până în prezent au intervenit schimbări, în sensul că inculpatul a dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului, imobil asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție, dar numai asupra cotei de 1/2 cât deţinea inculpatul la momentul instituirii măsurii asigurătorii, iar valoarea acestui imobil (376.605,94 lei valoare de impunere fiscală, respectiv 433.620 lei stabilită prin raportul de expertiză tehnică) este de natură a garanta repararea pagubei stabilită de organul de urmărire penală la suma de 286.831,99 lei.

În atare situaţie, s-a apreciat că menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție asupra celorlalte imobile proprietatea inculpatului apare ca excesivă şi de natură a aduce atingere dreptului de proprietate (în componenta vizând dreptul de a dispune) al acestuia, nemaifiind necesară şi proporțională cu scopul avut în vedere la luarea acesteia (garantarea reparării pagubei).

Cum Codul de procedură penală nu reglementează o astfel de situaţie, devin aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2), care prevăd: „de asemenea, dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare”, respectiv dispoziţiile art. 957 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, „dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător.”

În consecinţă, s-a apreciat întemeiată cererea inculpatului A., însă doar în parte. Astfel, inculpatul a solicitat ridicarea sechestrului asigurător şi de pe imobilele teren intravilan, în suprafaţă de 508,50 mp, cota de 1/2 şi teren intravilan, în suprafaţă de 1.500 mp, cota de 1/2.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că aceste două terenuri, în prezent, fac parte din imobilul - teren în suprafaţă de 2.008 mp şi construcţii, iar valoarea de 433.620 lei (reţinută în raportul de expertiză tehnică) este stabilită avându-se în vedere atât terenul, cât şi construcțiile ridicate pe acesta, astfel încât întregul imobil (teren şi construcţii) este supus măsurii asigurătorii a sechestrului în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o apreciază ca fiind nefondată, între altele, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei contestaţii îl constituie încheierea instanţei de fond pronunţată la data de 12 aprilie 2019, prin care, în baza art. 2 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 957 alin. (1) C. proc. civ., a fost admisă, în parte, cererea formulată de contestatorul inculpat A. şi a fost ridicat sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi pus în aplicare prin procesul-verbal din 30 decembrie 2015, fiind totodată menţinut sechestrul asigurător instituit prin aceeași ordonanţă asupra cotei de 1/2, extinzându-l asupra întregului imobil - teren în suprafaţă de 2.008 mp şi construcţii, dobândit prin sentinţa civilă nr. 3440 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu, proprietatea exclusivă a inculpatului A., până la concurenţa sumei de 286.831,99 lei.

Examinând criticile aduse încheierii atacate de către Ministerul Public prin contestaţia de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt neîntemeiate.

Sub un prim aspect, similar judecătorului Curţii de Apel Bucureşti, se constată că obiectul cererii deduse judecăţii nu îl reprezintă contestaţia inculpatului împotriva dispoziţiei de luare a măsurii asigurătorii şi a modului de aducere la îndeplinire a măsurii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 250 alin. (1) C. proc. pen., în mod corect menţionând prima instanţă că acest moment a fost depăşit în cauză, ci reprezintă cererea persoanei faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii prin care solicită, pe parcursul procesului penal, modificarea sau chiar ridicarea măsurii, pentru motive survenite ulterior luării acesteia.

În speţă, inculpatul A. a formulat cerere de ridicare a sechestrului asigurător, întrucât de la momentul luării măsurii asupra bunurilor sale şi până în prezent au intervenit schimbări, inculpatul dobândind dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului, imobil asupra căruia se instituise sechestrul asigurător prin ordonanța nr. X. emisă la 29 decembrie 2015 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție asupra cotei de 1/2 deţinută de acesta la momentul luării măsurii asigurătorii.

De asemenea, cererea a fost formulată şi în considerarea faptului că valoarea acestui imobil (376.605,94 lei valoare de impunere fiscală, respectiv 433.620 lei stabilită prin raportul de expertiză tehnică) este de natură a garanta repararea pagubei stabilită de organul de urmărire penală la suma de 286.831,99 lei, sumă până la concurenţa căreia, de altfel, procurorul dispusese măsura în discuţie.

Astfel, pentru considerentele judicios expuse de instanţă în curpinsul încheierii atacate, s-a apreciat întemeiată cererea inculpatului, în parte, iar sub aspectul dispoziţiilor legale incidente instanţa de fond a avut în vedere că, prin Decizia nr. 20/2016 (publicată în M. Of. nr. 269 din 8 aprilie 2016), Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) - (9) C. proc. pen. şi, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (8) şi art. 250 alin. (1) - (5) C. proc. pen., reţinându-se că „normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale - cu privire la cazul particular al desfiinţării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispoziţiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziţii contrare.”

Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că „normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător [art. 955 C. proc. civ., în caz de nedepunere a cauţiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod], cât şi instituţia ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) C. proc. civ. Aşadar, potrivit art. 957 alin. (1) C. proc. civ., dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător. […] Aşadar, normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desfiinţarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanţie - reală sau personală îndestulătoare, face depunerea cu afectaţiune specială ori plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile, aşa încât Curtea reţine că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii poate solicita, pe parcursul procesului penal, desfiinţarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apărare fiind astfel garantate.”

Prin urmare, în situaţiile nereglementate în mod expres prin dispoziţiile legale specifice materiei căreia i se circumscrie cererea, cum este cazul de faţă, devin aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă, art. 2 alin. (2) menționând că, „de asemenea, dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare”; aşadar, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 957 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, „dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător.”

În consecinţă, pentru motivele expuse, sunt neîntemeiate criticile parchetului cu privire la nerespectarea termenului de contestare a măsurii la judecătorul de drepturi şi libertăţi, în termenul de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sechestrului asigurător şi, astfel, în opinia parchetului, se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii, întrucât a fost adresată instanţei de fond cu nerespectarea condiţiilor prevăzute în art. 250 C. proc. pen.

Contrar celor menţionate de pachet prin contestaţia formulată, în sensul că nu se impunea ridicarea măsurii asigurătorii, întrucât în cauză există constituiri de părţi civile, iar prin faptele inculpatului s-a produs un prejudiciu, se constată că în cauză nu a fost dispusă ridicarea măsurii sechestrului, ci pentru motivul anterior menţionat, precum şi pentru garantarea reparării prejudiciului presupus creat prin infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, stabilit de organul de urmărire penală la suma de 286.831,99 lei, s-a apreciat suficientă măsura asigurătorie a sechestrului doar asupra imobilului - teren şi construcţii, proprietatea exclusivă a inculpatului A. şi care are în prezent o valoare superioară celei estimate ca fiind prejudiciul produs în cauză.

Aşadar, aşa cum s-a menţionat, chiar prin ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. X. din 29 decembrie 2015 privind aplicarea măsurilor asigurătorii, pusă în aplicare prin procesul-verbal din 30 decembrie 2015, procurorul a precizat că aceasta este luată până la concurenţa sumei de 286.831,99 lei, iar prin încheierea contestată, instanţa de fond a menţinut sechestrul asigurător instituit prin aceeaşi ordonanţă asupra cotei de 1/2, extinzându-l însă asupra întregului imobil, reţinând că valoarea actuală a acestuia (de 376.605,94 lei) este în măsură să garanteze repararea pagubei produse prin infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, acesta fiind întocmai scopul instituirii măsurii.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 12 aprilie 2019 pronunțată de Curte de Apel București, Secția a II-a penală, privindu-l pe intimatul inculpat A.