Reduced sentences and upheld acquittals in corruption case; post-act payments found outside influence peddling.

Şantaj. Trafic de influenţă. Verificarea legalităţii reţinerii şi a arestării preventive în caz de achitare

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu

Indice alfabetic: Drept penal. Drept procesual penal

- şantaj

- trafic de influenţă

- verificarea legalităţii reţinerii şi a arestării preventive în caz de achitare

C. pen., art. 207, art. 291

C. proc. pen., art. 539

1. În cazul infracţiunii de şantaj prevăzute în art. 207 alin. (1) C. pen., acţiunea de constrângere poate fi realizată printr-o ameninţare, de natură să-i producă persoanei vătămate o stare de temere. Introducerea unor acţiuni în faţa instanţelor civile, având ca obiect rezolvarea diferendelor dintre foştii soţi privind legăturile cu copiii minori, nu echivalează cu o acţiune de constrângere, prin ameninţare, în sensul dispoziţiilor art. 207 alin. (1) C. pen.

2. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen., în varianta normativă a acceptării promisiunii de bani sau alte foloase, acţiunea traficantului de influenţă se realizează în vederea determinării funcţionarului public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri şi, prin urmare, acţiunea de acceptare a promisiunii trebuie să fie anterioară sau concomitentă în raport cu conduita funcţionarului public. În consecinţă, acţiunea de acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase, ulterioară îndeplinirii de către funcţionarul public a actului ce intră în îndatoririle sale de serviciu, nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă.

3. Obţinerea unei funcţii de conducere într-o instituţie financiară, pentru o altă persoană, reprezintă un folos pentru altul, în accepţiunea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. pen. referitoare la infracţiunea de trafic de influenţă.

4. În scopul respectării exigenţelor impuse prin dispoziţiile art. 539 C. proc. pen., instanţa de apel care menţine o soluţie de achitare examinează legalitatea reţinerii şi a arestării preventive a persoanei achitate şi se pronunţă asupra legalităţii acestor măsuri preventive privative de libertate dispuse în cursul procesului penal.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 171/A din 14 mai 2019

Prin sentinţa nr. 143 din 6 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală:

1. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de violare a vieţii private prevăzută în art. 226 alin. (5) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de şantaj prevăzută în art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita funcţia de magistrat), ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (în legătură cu cumpărătorii de influenţă B. şi C.)

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi pe cel prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita funcţia de magistrat), ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 294 lit. e) şi f) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita funcţia de magistrat), ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (în legătură cu cumpărătorul de influenţă D.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi pe cel prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita funcţia de magistrat), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 3 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 11 luni închisoare, în total 4 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita funcţia de magistrat), pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita funcţia de magistrat).

2. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata E. pentru complicitate la infracţiunea de şantaj prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a achitat-o pe aceeaşi inculpată pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

3. În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa principală de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 292 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 8 luni închisoare, în total 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei F. sau DGASPC Suceava, pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

4. În temeiul art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 294 lit. e) şi f) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Municipiului G. sau DGASPC Suceava, pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

5. În baza art. 16 alin. (1) teza I raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata H. pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 C. pen.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel, între alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A., B. şi D.

În ceea ce priveşte soluţiile de achitare a inculpatului A. - sub aspectul infracţiunii de şantaj prevăzută în art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, respectiv a inculpatei E. - sub aspectul infracţiunii de şantaj, în forma de participaţie a complicităţii, prevăzută în art. 48 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000, criticate în apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se impune condamnarea inculpaţilor, urmând a menţine sentinţa penală pe acest aspect, în principal, în raport cu următoarele considerente:

Preparator, în raport cu ansamblul probator administrat în cauză, se impune ca analiza situaţiei de fapt, respectiv a întrunirii condiţiilor de tipicitate a infracţiunilor reţinute de acuzare în sarcina celor doi inculpaţi să se realizeze în contextul relaţiilor tensionate dintre cei doi foşti soţi, inculpata E. şi persoana vătămată I., în care se implica în mod activ şi partenerul de viaţă actual al inculpatei E., respectiv inculpatul A.

Atât din actele aflate la dosarul cauzei, cât şi din percepţia nemijlocită a instanţei de apel cu ocazia audierilor din cursul cercetării judecătoreşti rezultă, cu puterea evidenţei, diferendele celor doi foşti soţi relativ la relaţiile personale ale acestora cu copiii lor minori, care s-au materializat în diferite demersuri, inclusiv în faţa autorităţilor statului, în scopul obţinerii, în fapt şi în drept, a custodiei exclusive asupra minorilor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, apelantul parchet a arătat că faptele inculpaţilor A. şi E. întrunesc condiţiile legale sub aspectul laturii materiale a infracţiunii care a constat în introducerea, în mod repetat, a unor acţiuni nefondate în faţa instanţei de judecată în scopul de a împiedica persoana vătămată să păstreze relaţiile personale cu minorii. Astfel de acţiuni au reprezentat, în opinia parchetului, o formă de presiune psihică exercitată asupra părţii civile I.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementul material al infracţiunii de şantaj constă într-o acţiune de constrângere exercitată asupra unei persoane, prin acte de violenţă sau prin acte de ameninţare.

În speţă, apelantul parchet susţine că acţiunea de constrângere s-a realizat prin ameninţare, însă nu în mod expres, ci având un caracter insidios, fiind concretizată prin introducerea, în mod repetat, a unor acţiuni nefondate în faţa instanţei de judecată de către inculpata E., făcute în scopul de a o împiedica pe partea civilă I. să păstreze relaţiile personale cu minorii.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că acţiunile repetate ale inculpatei în justiţie, la care face referire apelantul, au fost de fapt două cereri depuse de aceasta la Judecătoria Iaşi, respectiv, în data de 3 martie 2015, o cerere privind emiterea unui ordin de protecţie şi evacuarea temporară a lui I. din locuinţa comună, iar în data de 27 martie 2015, o cerere de exercitare exclusivă de către reclamantă a autorităţii părinteşti asupra celor doi copii minori.

Însă şi partea civilă I. a formulat demersuri în justiţie, ce au făcut obiectul dosarelor nr. Y. al Judecătoriei Iaşi având ca obiect stabilirea domiciliului minorilor şi a programului de vizitare a acestora, respectiv nr. Z. al Judecătoriei Iaşi, având ca obiect ordonanţă preşedinţială de suplinire a consimţământului.

Or, din această perspectivă, introducerea unor acţiuni pe rolul instanţelor civile, având ca obiect rezolvarea diferendelor dintre foştii soţi relativ la legăturile acestora cu copiii minori, nu poate echivala, în mod implicit, cu o acţiune de constrângere, prin ameninţare.

În acelaşi mod, nici implicarea inculpatului A. care a sprijinit-o pe inculpata E. în vederea obţinerii unor înscrisuri pe care aceasta să le folosească ulterior în faţa instanţei de judecată, prin intermedierea unor legături cu reprezentanţii DGASPC (inculpatul luând legătura telefonic în acest sens cu doi martori) sau intervenţiile telefonice la cadrele medicale (inculpatul luând legătura cu martora J.) nu are conotaţii infracţionale. Interpelarea telefonică a martorei J., ocazie cu care inculpatul şi-a declinat calitatea de magistrat, pentru a da o notă de veridicitate demersurilor inculpatei E., respectiv apelarea la cercul relaţional pentru a-i înlesni acesteia demersurile pe lângă autorităţile competente cu protecţia copilului, deşi reale şi evidenţiate prin mijloacele de probă aflate la dosar, nu pot echivala, în mod singular, cu o acţiune de constrângere specifică elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj, nefiind astfel îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege.

De altfel, şi partea civilă I. a formulat mai multe cereri la DGASPC, conform înscrisurilor ataşate la dosarul de urmărire penală.

Totodată, constrângerea exercitată trebuie să fie de natură a produce o temere persoanei vătămate, deoarece numai în acest fel, existând o încălcare a libertăţii morale a persoanei, fapta poate constitui infracţiunea de şantaj.

Pe cale de consecinţă, după cum s-a arătat şi în practica judiciară, sub aspectul elementului material al laturii obiective, trebuie dovedită existenţa unei acţiuni de constrângere din partea făptuitorului de natură a prilejui o stare de temere, sub stăpânirea căreia persoana constrânsă să nu mai poată reacţiona şi opune rezistenţă eficace la pretenţiile făptuitorului (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 853/2010). Constrângerea trebuie să fie efectivă; numai în acest mod sunt realizate cerinţele textului de incriminare.

Or, în acord cu instanţa de fond, acţiunile celor doi inculpaţi, în modalitatea prezentată de acuzare, nu au fost de natură să provoace temerea cerută de norma de incriminare în psihicul persoanei vătămate.

Fără a nega comportamentul şicanator al celor doi inculpaţi A. şi E. la adresa părţii civile I. - care au angajat un detectiv particular să filmeze întâlnirea celor trei de la o cofetărie (aspect care nu a mai fost reiterat în motivele de apel ale parchetului ca şi activitate de constrângere asupra părţii civile), care au plasat un dispozitiv de înregistrare în locuinţa inculpatei în scopul înregistrării vizitelor părţii civile făcute copiilor minori şi care au cerut paznicului de la şcoala copiilor, martorul K., să-i anunţe de vizitele la şcoală ale părţii civile - conduita acestora, în modalitatea reţinută de organele de urmărire penală descrisă anterior, nu se circumscrie ilicitului penal.

În consecinţă, soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă cu privire la infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi E., în forma de participaţie a autoratului, respectiv a complicităţii va fi menţinută şi de instanţa de control judiciar.

Referitor la motivul de apel al parchetului prin care se solicită condamnarea inculpatei H. pentru comiterea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este neîntemeiat.

În acord cu instanţa de fond, instanţa de control judiciar apreciază că fapta săvârşită de inculpată - constând în aceea că, ulterior audierii din data de 11 mai 2015, în calitate de martor într-un dosar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, l-a anunţat de acest fapt, prin intermediul prietenei sale, martora M., pe inculpatul A. - nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate obiectivă pentru a fi considerată o faptă prevăzută de legea penală.

Din analiza textului de incriminare rezultă că ajutorul dat unui făptuitor trebuie să fie efectiv acordat. Terminologia folosită de legiuitor semnifică o sprijinire certă, efectivă, în lipsa căreia fapta nu va constitui infracţiune.

Totodată, ajutorul acordat trebuie să vizeze împiedicarea sau îngreunarea urmăririi penale.

Or, conţinutul sms-urilor trimise inculpatului A. şi al convorbirilor inculpatei H. cu inculpatul A., în perioada iunie - iulie 2015, redate în procesele-verbale şi cu martora M., în intervalul lunilor mai - iunie 2015, denotă că principalul mobil care a generat comportamentul inculpatei, de a-l anunţa de audierea sa la Direcţia Naţională Anticorupţie pe inculpatul A., era de natură sentimentală, inculpata fiind într-o relaţie apropiată cu acesta, aspect relatat şi de martora M.

Deşi acţiunea inculpatei de a-l încunoştinţa pe acesta despre existenţa unui dosar de urmărire penală, în condiţiile în care nu se formulase încă o acuzaţie oficială în cauză, este de natură, din punct de vedere teoretic, a îngreuna cercetările organelor de urmărire penală, în concret, în cauză, această informaţie nu a fost folosită de inculpat, acesta săvârşind, în intervalul august - septembrie 2015, o infracţiune de corupţie, respectiv infracţiunea de trafic de influenţă, în legătură cu cumpărătorul de influenţă, inculpatul D.

Pentru motivele invocate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se impune condamnarea inculpatei H., astfel că nu poate primi solicitarea, în acest sens, a apelantului parchet.

În vederea respectării exigenţelor impuse prin noile dispoziţii procedurale în art. 539 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prioritar, constată că inculpata H. a fost reţinută la data de 21 octombrie 2015 ora 23:25 conform ordonanţei de reţinere şi arestată preventiv prin încheierea din data de 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22 octombrie 2015 până la data de 20 noiembrie 2015, inclusiv. Prin încheierea nr. 1435 din 28 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, s-a respins contestaţia formulată de inculpată împotriva încheierii prin care se dispusese arestarea sa preventivă.

Prin încheierea din data de 17 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de inculpată şi a înlocuit această măsură cu măsura controlului judiciar.

Încheierea a rămas definitivă, prin respingerea, ca nefondată, a contestaţiei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin încheierea nr. 1582 din 19 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, la acel moment, că există probe şi indicii, în accepţiunea dispoziţiilor art. 202 C. proc. pen., că inculpata este presupusa autoare a infracţiunii. S-a subliniat, de asemenea, că, în favoarea inculpatei, operează prezumţia de nevinovăţie, măsura preventivă având rolul de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, acest scop putând fi atins şi printr-o măsură preventivă mai puţin severă decât arestul preventiv, care, la acest moment, nu mai este proporţional cu scopul avut în vedere la luarea măsurii.

În raport de considerentele pentru care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv luat faţă de inculpată expuse în încheierea nr. 1582 din 19 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - considerente care nu au avut în vedere caracterul nelegal al măsurii, dar şi în raport cu jurisprudenţa europeană, care a stabilit, în mod constant, că faptele care dau naștere la bănuieli ce justifică arestarea persoanei în cauză nu trebuie să fie de același nivel ca acelea necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație, iar absența inculpării sau a trimiterii în judecată a acestei persoane nu presupune, în mod necesar, că o privare de libertate pentru existența unor bănuieli legitime de săvârșire a unei infracțiuni nu ar fi conformă scopului dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (existența acestui scop trebuie privită independent de realizarea lui, pentru că textul discutat nu impune ca poliția sau autoritatea care dispune arestarea să fi adunat probe suficiente pentru a formula o acuzație completă, sau în momentul arestării, sau pe timpul reținerii provizorii, care este limitată în timp), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că măsura reţinerii şi arestării preventive a inculpatei H. în perioada 21 octombrie 2015 - 19 noiembrie 2015 a fost întemeiată, în mod legal, pe dispoziţiile procedurale incidente.

Pe de altă parte, hotărârea penală definitivă de achitare nu poate conferi, prin ea însăşi, caracter nelegal măsurii privative de libertate, astfel cum s-a stabilit, cu titlu obligatoriu, conform art. 474 alin. (4) C. proc. pen., prin Decizia pronunţată în interesul legii nr. 15/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B. de către instanţa de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că faptele reţinute în sarcina acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii obiective şi se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Preparator, se constată că, la nivel probator, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, s-a administrat proba testimonială, constând în audierea martorilor N., O., P. şi Q., proba cu înscrisuri şi s-a procedat, de asemenea, la audierea inculpatului B.

Concluzionând asupra stării de fapt, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, în esenţă, că, ulterior refuzului nejustificat al unor funcţionari din cadrul Ministerului Transporturilor de a-i prelungi licenţa de transport pentru ruta Cluj-Chişinău, martorul N. l-a contactat pe inculpatul B., solicitându-i să-l ajute în acest sens. Inculpatul B. a răspuns favorabil solicitării martorului, sens în care a luat legătura cu un funcţionar din cadrul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, căruia i-a expus problemele pe care le avea martorul N. legate de refuzul funcţionarilor de resort de a-i prelungi licenţele de transport, funcţionarul respectiv i-a promis că va verifica situaţia, în final, cererea martorului fiind soluţionată favorabil. Autorizaţiile au fost emise ca urmare a intervenţiei realizate de inculpatul B. Ulterior primirii autorizaţiilor, martorul N. l-a întrebat pe inculpat dacă îi oferă ceva în schimbul serviciului făcut, însă inculpatul B. a refuzat, rezervându-şi, în viitor, un eventual serviciu nedeterminat din partea martorului. Însă, la insistenţele repetate ale martorului N., a primit, la un interval de câteva zile, mai multe sticle cu coniac de la acesta.

În raport cu starea de fapt expusă mai sus, care nu este diferită de cea reţinută de instanţa de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că fapta inculpatului B. nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă din norma de incriminare.

Astfel, acţiunea inculpatului, în varianta normativă reţinută în acuzare, a acceptării promisiunii de foloase necuvenite, trebuie să fie realizată în vederea determinării funcţionarului public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, ceea ce presupune ca respectiva acţiune să fie săvârşită înainte sau concomitent cu îndeplinirea de către funcţionar a atribuţiilor de serviciu. Condiţia rezultă din însuşi scopul urmărit în realizarea infracţiunii, acela de a-l determina pe funcţionar să aibă conduita dorită de inculpat. Pe cale de consecinţă, o activitate (cum este, în speţă, cea de acceptare a unei promisiuni) ulterioară momentului efectuării actului de către funcţionar nu se circumscrie unei activităţi de trafic de influenţă.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că inculpatul B. a acceptat promisiunea unor beneficii materiale ulterioare, din partea martorului denunţător N., în schimbul traficării influenţei asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru eliberarea unei licenţe de transport, această ipoteză nerezultând din materialul probator aflat la dosar.

În ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă, pentru care inculpatul B. a fost condamnat în primă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, deopotrivă, că se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel, s-a reţinut, în esenţă, de către curtea de apel, că inculpatul B., în intervalul iunie - septembrie 2014, a dat mai multe foloase inculpatului A., magistrat în cadrul curţii de apel, constând în contravaloarea unui dejun în cuantum de 100 de lei şi a unei nopţi de cazare, în cuantum de 35 de euro - foloase date, prin intermediul martorului denunţător N., pentru ca inculpatul A. să-şi traficheze influenţa pe lângă judecători din cadrul curţii de apel în vederea obţinerii unei decizii penale favorabile martorului R.

Însă, din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul B. i-ar fi pretins martorului N. să efectueze, cu titlu gratuit, aceste servicii inculpatului A.

Având în vedere că materialul probator nu a relevat activitatea inculpatului B. de a pretinde martorului N. prestarea unor servicii cu titlu gratuit inculpatului A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că motivele de apel ale inculpatului B., în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile reţinerii elementului material al infracţiunii de cumpărare de influenţă, sunt întemeiate şi se impune, pe cale de consecinţă, achitarea acestuia, în temeiul prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă al cărei subiect activ este inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că s-a dispus condamnarea inculpatului în primă instanţă reţinându-se, în esenţă, că acesta a primit mai multe foloase, de la martorul C. şi inculpatul B. (prin intermediul martorului N.) pentru a-şi trafica influenţa pe lângă colegii judecători din cadrul curţii de apel în vederea pronunţării unei hotărâri favorabile martorului R. care avea calitatea de apelant inculpat într-un dosar aflat pe rolul curţii de apel.

Mijloacele de probă administrate în cauză nu au relevat, la nivel probator, întrunirea condiţiilor cerute de lege, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă.

În cauză, nu s-a făcut dovada existenţei unei legături între primirea foloaselor necuvenite şi promisiunea inculpatului de a-şi trafica influenţa pe lângă judecătorii curţii de apel, respectiv că a fost vorba de o contraprestaţie sau despre o recompensă în scopul intervenţiei promise de inculpat.

Pentru motivele arătate, constatând că nu sunt întrunite condiţiile legale cerute elementului material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, în sensul ca acţiunea să fie realizată în vederea determinării funcţionarului public să efectueze un act în legătură cu atribuţiunile sale de serviciu, respectiv primirea foloaselor menţionate anterior nu s-a realizat în scopul prevăzut în textul incriminator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de influență (în legătură cu cumpărătorii de influenţă B. şi C.), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă pentru care inculpaţii A. şi D. au fost condamnaţi în primă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Infracţiunile de corupţie pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor A. (trafic de influenţă) şi D. (cumpărare de influenţă) au fost precedate de mai multe întâlniri şi discuţii telefonice, începând cu data de 18 septembrie 2014, între inculpatul A. şi mai mulţi cetăţeni italieni, inclusiv cu inculpatul D.

Întâlnirile inculpaţilor A. şi E. cu inculpatul D. şi cu partenerii acestuia au avut ca obiect facilitarea contactării de către reprezentanţii firmei italiene S. a autorităţilor locale şi centrale din Republica Moldova, în vederea construirii de unităţi spitaliceşti, împrejurare care rezultă inclusiv din declaraţiile celor trei inculpaţi, singurul aspect negat de aceştia fiind rolul avut de inculpatul A.

Astfel, deşi se avansează ideea unei lipse de participaţie a inculpatului A. şi reducerea rolului său doar la acela de însoţitor al inculpatei E., generat de un sentiment de gelozie al inculpatului, implicarea activă a inculpatului în toate fazele proiectului, care a culminat cu participarea la întâlnirea de la Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova, rezultă din ansamblul probator administrat în cauză.

Mai mult, după cum se va arăta în continuare, toate demersurile în vederea punerii în practică a proiectului inculpatului D. au fost iniţiate de inculpatul A.

Astfel, inculpatul A. a fost cel care a stabilit telefonic întâlnirile cu inculpatul D., în etapa premergătoare derulării presupusului proiect de investiţii.

Totodată, inculpatul A. a fost prezent şi la o parte dintre întâlnirile avute cu autorităţile moldovene.

Relevant este şi faptul că, tot prin intermediul inculpatului A., s-a putut concretiza întâlnirea cu ministrul sănătăţii din Republica Moldova, aspect relevat de declaraţia martorului T. În acest sens, fiind solicitat de către inculpatul A., martorul a intermediat întâlnirea cetăţenilor italieni cu ministrul sănătăţii, prin intermediul unui fost coleg, ministru de interne la data respectivă în Republica Moldova.

De altfel, din convorbirile telefonice purtate de inculpatul D. cu inculpatul A. rezultă, în mod indubitabil, că acesta din urmă efectua o serie de demersuri, apelând la cercul său relaţional de persoane, în scopul de a interveni pe lângă autorităţile de resort din Republica Moldova pentru a obţine autorizările necesare desfăşurării investiţiei inculpatului D.

Deşi inculpatul A. face referire, în convorbirile telefonice, şi la concubina sa, inculpata E., aceste referiri au caracter formal, în condiţiile în care aceasta din urmă nu avea abilităţile şi nici relaţiile necesare derulării unui astfel de proiect, ce implica autorizarea din partea autorităţilor centrale ale statului.

Atât din modul de adresare al inculpatului A., care implica, în mod activ, persoana sa în toate demersurile privind stabilirea unei conexiuni cu autorităţile centrale ale statului moldovean, dar şi din evenimentele ulterioare acestor discuţii - inculpatul participând personal atât la o parte dintre întâlnirile preliminare cu autorităţile locale, cât şi la întâlnirea cu ministrul sănătăţii din Republica Moldova - rezultă, cu claritate, rolul său determinant în activitatea infracţională.

Inculpatul A. a fost cel care a iniţiat contactarea autorităţilor centrale din Republica Moldova reuşind, prin apelarea la diverse persoane din cercul său relaţional, să obţină o întâlnire la sediul Guvernului, cu ministrul de resort.

Întâlnirea cu ministrul sănătăţii din Republica Moldova a fost intermediată, după cum s-a arătat, de martorul T., cu care inculpatul A. se afla în relaţii de amiciţie, conform declaraţiei martorului, din anul 2004.

Prezenţa inculpatului A. la întâlnirea oficială de la sediul Guvernului Republicii Moldova, calitatea sa de magistrat şi cercul relaţional clamat de inculpat în convorbirile telefonice purtate cu inculpatul D. au fost de natură a întări convingerea cetăţenilor italieni că inculpatul are influenţă asupra membrilor Guvernului.

Deşi inculpatul A., în declaraţiile date, nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, din convorbirile telefonice purtate cu inculpatul D., în care şi-a arogat influenţa asupra mai multor personalităţi politice din Republica Moldova, rezultă că inculpatul A. a acceptat primirea unui post de director pentru concubina sa, inculpata E., în schimbul intervenţiei pe lângă fostul prim ministru al Republicii Moldova, dar şi pe lângă alţi membri ai Guvernului.

În cauză, subzistă infracţiunea de trafic de influenţă, elementul material al laturii obiective fiind realizat în varianta normativă a acceptării promisiunii de alte foloase, pentru altul.

Prin noţiunea de alte foloase, legiuitorul a avut în vedere orice fel de avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale, acestea nefiind legal datorate, cu caracter de retribuţie, răsplată în schimbul determinării funcţionarului public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În acest context, obţinerea unei funcţii de conducere pentru concubina sa într-o instituţie financiară reprezintă un folos, pentru altul, în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 291 C. pen.

Totodată, este îndeplinită, în cauză, şi condiţia ataşată elementului material, ca acţiunea să fie realizată prin invocarea expresă sau tacită a unei influenţe reale sau imaginare asupra unui funcţionar public.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că solicitarea apelantului inculpat A. de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., este neîntemeiată.

Din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că se impune înlăturarea pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen., aplicate inculpatului D., constând în interzicerea dreptului de a se afla pe teritoriul României.

Potrivit art. 67 alin. (3) C. pen., interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Deopotrivă, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. d) - o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

În raport cu dispoziţiile legale menţionate şi având în vedere că inculpatul D. urmează a executa o pedeapsă pentru care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, nu se impune interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul României, apelul inculpatului urmând a fi admis pe acest aspect.

Faţă de cele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi D. împotriva sentinței nr. 143 din 6 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.

A desfiinţat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond, în principal:

1. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracţiunilor prevăzute în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 292 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

2. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de influență, în formă continuată, prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu cumpărătorii de influenţă B. şi C.).

A menţinut condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală apelată, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 294 lit. e) şi f) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu cumpărătorul de influenţă D.).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a menţinut pedeapsa complementară aplicată inculpatului A. constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de magistrat) pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., a menţinut pedeapsa accesorie aplicată inculpatului A. constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de magistrat).

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 2 ani şi 9 luni aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile prevăzute în art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., a impus inculpatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Consiliului Local U. - Direcţia de Asistenţă Comunitară sau în cadrul Consiliului Local U. - Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

3. A înlăturat pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen., aplicate inculpatului D., constând în interzicerea dreptului de a se afla pe teritoriul României.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinței nr. 143 din 6 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.