Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 915/2019 AI generated

Appeal against final enforcement ruling held inadmissible for lack of statutory remedy.

Case Number Decizia nr. 915/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the inadmissibility exception raised by the defendant and dismissed the claimants' appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision (no. 3261 of 31 May 2018) which had affirmed the first-instance judgment rejecting the claimants' action. The underlying dispute concerned the claimants' attempt to enforce an earlier judgment (Sentința civilă nr. 5493/2014) that ordered the municipality to resolve a 2010 request for construction works reception and to issue a report, under penalty of daily fines; the claimants had invoked Article 24(3) of Law No. 554/2004 and sought "extraordinary appeal" against the Court of Appeal's ruling. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals (Article 457(1) of the Civil Procedure Code), since the Court of Appeal's judgment was final (Article 634 CPC) and, under Article 483(1) CPC, no further appeal lies against it; the attempt to relitigate the enforcement of the prior judgment could not be remedied through an inadmissible appellate route.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 634 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against final enforcement ruling held inadmissible for lack of statutory remedy: 3261 of 31 May 2018) which had affirmed the first-instance judgment rejecting the claimants' action. The underlying dispute concerned the claimants' attempt to enforce an earlier judgment (Sentința civilă nr. 5493/2014) that ordered the municipality to resolve a 2010 request for construction works reception and to issue a report, under penalty of daily fines; the claimants had invoked Article 24(3) of Law No. 554/2004 and sought "extraordinary appeal" against the Court of Appeal's ruling. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals (Article 457(1) of the Civil Procedure Code), since the Court of Appeal's judgment was final (Article 634 CPC) and, under Article 483(1) CPC, no further appeal lies against it; the attempt to relitigate the enforcement of the prior judgment could not be remedied through an inadmissible appellate route.

Keywords

AI generated
enforcement of ruling interpretation of a judgment principle of legality statutory basis article of civil procedure procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal inadmissible because the decision was final and not subject to a further appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin Sentinţa nr. 7594 din 13 decembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Primăria Sector 5.

Reclamantele au declarat recurs împotriva acestei sentinţe, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 24 alin. (3) şi, ulterior a alin. (4) din Legea nr. 554/2004, respectiv în vederea punerii în executare a Sentinţei civile nr. 5493 din 16 septembrie 2014, prin care intimata-pârâtă a fost obligată să soluţioneze cererea nr. x din 04 iunie 2010, privind efectuarea recepţiei lucrărilor şi întocmirea unui proces-verbal în cuprinsul căruia să se menţioneze constatările efectuate pe teren la imobilul în cauză, raportat la construcţia edificată în baza autorizaţiei de construire nr. x din 22 iunie 2009, sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 100/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la momentul executării obligaţiei.

2. Hotărârea curţii de apel

Prin Decizia nr. 3261 din 31 mai 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul formulat de recurentele-reclamante A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 7594 din 13 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria sectorului 5.

3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate

Împotriva acestei decizii A. şi B. au declarat "recurs extraordinar", întemeiat pe dispoziţiile art. 483 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În esenţă, recurentele au susţinut că instanţa de recurs, Curtea de Apel Bucureşti, nu avea niciun motiv legal pentru a refuza aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi a procedat la reinterpretarea dispozitivului Sentinţei nr. 5493/2014, într-o viziune proprie şi cu cenzurarea înscrisurilor depuse în Dosarul nr. x/2013.

Intimata-pârâtă Primăria Sectorului 5 Bucureşti a depus întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţia României, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, iar în cuprinsul art. 457 alin. (1) reglementează principiul legalităţii căii de atac, statuând că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi în termenele stabilite de aceasta.

În prezenta cauză, A. şi B. au atacat cu recurs Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 3261 din 31 mai 2018, prin care a fost respinse recursul promovat în Dosarul nr. x/2017, dispozitivul acestei decizii conţinând şi menţiunea că hotărârea este definitivă.

Având în vedere dispoziţiile art. 634 C. proc. civ. care definesc noţiunea de hotărâre definitivă, dar şi pe cele ale art. 483 alin. (1) din acelaşi cod, care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că decizia curţii de apel nu poate face obiectul unui alt recurs, având caracter definitiv.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă şi va respinge ca inadmisibilă calea de atac promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata Primăria Sectorului 5 Bucureşti.

Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva Deciziei nr. 3261 din 31 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT