Appeal against rejection of request to suspend execution of tax assessment decision dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/12.10.2016, reclamanta A. SRL, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu AJFP Ialomiţa, suspendarea executării actului administrativ unilateral constând în Decizia de impunere nr. x/25.08.2016, emisa de DGRFP Ploieşti, AJFP Ialomiţa, întocmită în baza Raportului de inspecţie fiscala nr. x/24.08.2016, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţii suplimentare de plată aferente anilor 2009 - 2014, în cuantum total de 4.174.418 RON, până la momentul în care instanţa de fond se va pronunţa definitiv asupra legalităţii acestui act administrativ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3807 din data de 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa - D.G.R.F.P. Ploieşti, ca neîntemeiată şi s-a dispus restituirea cauţiunii la data rămânerii definitive a prezentei.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. SRL a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării, admiterea cererii de suspendare a actelor administrative contestate, iar în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că fondul nu a fost integral cercetat, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a apreciat că prin hotărârea dată, instanţa de fond nu a analizat motivele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, ceea ce lipseşte hotărârea de o motivare reală.

Astfel, în opinia sa, printre altele, instanţa nu a analizat motivul privind dovada existenţei cazului justificat, fără a fi necesară o analiză a fondului cauzei, respectiv aplicarea retroactivă a unui act normativ, cu încălcarea inclusiv a art. 15 alin. (2) din Constituţia României, reţinându-se că nu rezultă din actul contestat ca formularele de mişcare stabilite prin Ordinul din 2010 ar fi fost solicitate reclamantei inclusiv pentru anul 2009.

De asemenea, în opinia recurentei, nu au fost analizate de către judecătorul fondului nici motivul privind stabilirea de către organele fiscale a unui tratament fiscal al operaţiunilor efectuate de societate prin prisma normelor sanitar veterinare, iar nu ale legislaţiei fiscale ori motivul privind constatările Curţii de Conturi referitor la sistemul informatic SNIIA, în sensul că acesta prezintă serioase deficienţe, înregistrările sale nefiind fidele realităţii.

Tot cu privire la acest aspect, s-a susţinut că reţinerile instanţei de fond sunt străine de actul contestat, în care nu se critică în concret documentele fiscale prezentate de societate decât prin raportare la verificările conexe, în sistemul SNIIA, pe care organele fiscale au constatat că nu le pot realiza.

S-a considerat de recurenta-reclamantă că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor principiului prevăzut de art. 14 alin. (3) din Noul C. proc. fisc. , cu privire la acest aspect făcând trimitere la Decizia DGRFP nr. 1069/2014, susţinând că ANAF utilizează şi interpretează legea în mod inconsecvent.

În fine, s-a apreciat că, în cauză, au fost întrunite condiţiile privind existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente în vederea suspendării actului administrativ, arătând că este vorba despre o pagubă iminentă inclusiv pentru bugetul statului, societatea dovedind cu documente contabile că nu are venituri suficiente şi nici rezerve băneşti pentru a achita o datorie de aproximativ un milion de euro, rezultată în cea mai mare parte din nerecunoaşterea cheltuielilor realizate de societate pe parcursul mai multor ani, în plus, în cazul începerii executării silite, băncile la care aceasta a contractat credite în vederea desfăşurării activităţii curente le vor declara scadente anticipat, creanţa de 27465025 RON reprezentând o creanţă garantată care va trebui acoperită cu prioritate.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare au fost reiterate, în esenţă, criticile formulate prin cererea de recurs.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar la filele x de către intimata-pârâtă s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca legală şi temeinică.

În esenţă, s-a considerat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în vederea suspendării actului administrativ fiind necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 septembrie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de A. SRL împotriva Sentinţei nr. 3807 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei-pârâte, la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, reclamanta A. SRL, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu AJFP Ialomiţa, suspendarea executării actului administrativ unilateral constând în Decizia de impunere nr. x/25.08.2016, emisa de DGRFP Ploieşti, AJFP Ialomiţa, întocmită în baza Raportului de inspecţie fiscala nr. x/24.08.2016, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţii suplimentare de plata aferente anilor 2009 - 2014, în cuantum total de 4.174.418 RON, până la momentul în care instanţa de fond se va pronunţa definitiv asupra legalităţii acestui act administrativ.

În faţa instanţei de recurs s-a depus Decizia nr. 2270/16 decembrie 2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de A. SRL împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.08.2016 pentru suma de 3.778.913 RON, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia pentru suma de 144.556 de RON şi s-a respins ca nemotivată contestaţia pentru suma de 250.949 RON.

Suspendarea judiciară a actelor infra legislative este reglementată în art. 14 alin. (1).

Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.

Acest text legal are următorul conţinut: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, Legea Contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. În termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

În speţă, judecătorul fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reţinând ca doua dintre condiţiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiţia cazului bine justificat şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.

În privinţa condiţiei definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerinţe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă "pipăire" a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa conformităţii acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat.

Or, ceea ce susţine reclamanta în privinţa acestei cerinţe legale presupune o examinare pe fond a legalităţii actului contestat, astfel cum corect a reţinut prima instanţă în sentinţa recurată. Sentinţa Curţii de Apel nu este laconic motivată. Practic, judecătorul cauzei a procedat în limitele învestirii sale cu o cerere de suspendare a unui act administrativ, reţinând că examenul propus de reclamantă asupra legalităţii deciziei emise de pârât excede cadrului procesual din prezenta cauză şi a evitat să facă o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii. În deplin acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu a furnizat argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel că aceasta nu a demonstrat existenţa cazului bine justificat, cerinţă legală imperativă pentru suspendarea judiciară a actelor administrative, susţinerile acesteia privind nelegalitatea deciziei emise de organul fiscal putând fi examinate exclusiv de către judecătorul învestit cu cererea de anulare a actului administrativ atacat. Astfel, fie că este vorba de argumentele referitoare la modalitatea de aplicare a Ordinului nr. 40/29.04.2010, fie la justeţea constatărilor organelor fiscale raportat la utilizarea bunurilor achiziţionate de societate în scopul desfăşurării activităţii sale, sau de legalitatea cerinţei prezentării formularelor de mişcare prevăzute de Ordinul nr. 40/29.04.2010 emis de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind aprobarea unei norme sanitar veterinare în vederea verificării modului în care s-a făcut înregistrarea în contabilitatea societăţii A. SRL a achiziţiilor de animale, acestea impun o analiză pe fond a legalităţii raportului juridic dedus judecăţii, ceea ce este apanajul exclusiv al judecătorului învestit cu acţiunea care are ca obiect anularea actului infralegislativ atacat. Instanţa de control judiciar constată că argumentele dezvoltate în recurs nu reprezintă critici propriu zise ale sentinţei instanţei de fond, ci, practic, reprezintă o preluare filologică a acţiunii în contencios administrativ pronunţată de reclamantă.

În ceea ce priveşte motivul vizând împlinirea termenului de prescripţie, precum şi prelungirea duratei inspecţiei, se reţine că prima instanţă, în mod corect, a constatat, raportat la dispoziţiile art. 91, 92 C. proc. fisc. şi la data începerii inspecţiei fiscale (21.12.2015), că există o aparenţă de drept în favoarea reclamantei, judecătorul învestit cu cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 neputând realiza decât o verificare sumară a acestui aspect.

Din această perspectivă, verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept neputându-se reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la încălcarea normei prevăzută în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a Ordinului nr. 40/29.04.2010 se reţine netemeinicia motivului, în condiţiile în care organele fiscale au constatat pe baza răspunsurilor formulate nerealitatea operaţiunilor în raport de lipsa documentelor justificative, printre care şi erorile din actele de recepţie - cântărire nu exclusiv a formularelor de mişcare.

Reţinându-se că în cauza de faţă, nu au fost identificate elemente care să antreneze o "îndoială serioasă" în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal, analiza condiţiei "pagubei iminente" a devenit de prisos câtă vreme legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii,

6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SRL împotriva Sentinţei nr. 3807 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV