Whether a notification of outstanding sums to be refunded qualifies as an administrative act subject to suspension proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 iunie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. Blaj, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a solicitat suspendarea executării Notificării privind sumele restante de restituit nr. x din 1 iunie 2016, emisă de pârâtă şi comunicată reclamantei la data de 6 iunie 2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2442 din 2 august 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. Blaj, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ca inadmisibilă.

Prin aceeaşi sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din O.G. nr. 22/2002.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2442 din 2 august 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. Blaj, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În susţinerea recursului, reclamanta a apreciat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 1 pct. 1 şi pct. 2 din H.G. nr. 27/2000, a art. 2 şi a art. 6 alin. (7) din Legea nr. 45/2009, a art. 7 din O.G. nr. 22/2002 şi a art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a criticat soluţia de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă, pe motivul neachitării cauţiunii, arătând că A. Blaj este instituţie publică şi, în conformitate cu textele de lege anterior menţionate, beneficiază de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru şi a cauţiunii.

Al doilea set de critici expuse în recurs a privit soluţia de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă, prin raportare la lipsa caracterului de act administrativ a Notificării nr. x/01.06.2016.

Astfel, recurenta-reclamantă apreciază că notificarea este act administrativ individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emis de intimata-pârâtă, în calitate de autoritate publică, cu intenţia de a produce efecte juridice, constând în nelegala reţinere a sumei de 415.910,13 RON, prevăzută în procesul-verbal nr. x/08.04.2015 şi neachitarea sumei de 135.392,63 RON, solicitată în baza cererii unice de plată înregistrate la A.P.I.A. Alba cu nr. AB 11842/01.06.2015.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 decembrie 2016, intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. Blaj este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de reclamantă au privit soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, sub cele două aspecte reţinute de instanţa de fond, şi anume neachitarea cauţiunii şi lipsa caracterului de act administrativ al Notificării privind sumele restante de restituit nr. x din 1 iunie 2016, emisă de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, ce face obiectul cererii de suspendare.

Înalta Curte va analiza, cu prioritate, criticile privind neîncadrarea notificării în prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, apreciind că soluţia pronunţată asupra acestui motiv de casare face inutilă analizarea aspectelor privind existenţa obligaţiei legale de achitare a cauţiunii.

Condiţia esenţială de atacare a unui act în faţa instanţei de contencios administrativ este aceea ca actul atacat să aibă caracter de act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Analizând conţinutul Notificării privind sumele restante de restituit nr. x din 1 iunie 2016, Înalta Curte constată că aceasta nu întruneşte toate caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum sunt trasate în definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, lipsindu-i dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin el însuşi, efecte juridice.

Astfel, deşi notificarea reprezintă un act unilateral, emis de o autoritate publică, conţinutul său nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, limitându-se la prezentarea unei situaţii a obligaţiilor fiscale ale reclamantei, astfel cum rezultă din evidenţele pârâtei, fără ca aceste obligaţii să fie dispuse de către autoritatea publică intimată, prin notificarea contestată. Cu alte cuvinte, actul contestat în cauză are caracterul unei informări a recurentei-reclamante asupra cuantumului şi provenienţei debitelor pe care le înregistrează faţă de intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, fără a dispune măsuri în regim de putere publică.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că este nefondată susţinerea recurentei-reclamante cu privire la efectele juridice produse de notificarea a cărei suspendare se solicită, întrucât reţinerea de către intimata-pârâtă, în contul deducerii, a sumei de 415.910,13 RON, precum şi refuzul achitării sumei de 135.392,63 RON, solicitată conform cererii unice de plată nr. x/10.06.2015, nu reprezintă consecinţe ale emiterii şi comunicării Notificării privind sumele restante de restituit nr. x/01.06.2016, creanţa bugetară fiind stabilită anterior, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 08.04.2015.

Întrucât cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui text de lege, poate face obiectul cererii de suspendare a executării doar un "act administrativ unilateral", condiţie pe care Notificarea nr. x/01.06.2016 nu o îndeplineşte, astfel încât în mod corect prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar critica reclamantei este nefondată.

În raport de această soluţie, care confirmă lipsa caracterului de act administrativ a notificării ce face obiectul cererii de suspendare şi, pe cale de consecinţă, statuează cu caracter definitiv asupra inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea criticilor din recurs privitoare la obligaţia de achitare a cauţiunii, acestea privind un aspect de ordin formal al cererii de suspendare, a căror dezlegare nu poate schimba natura juridică a actului dedus judecăţii.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. Blaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. Blaj împotriva Sentinţei civile nr. 2442 din 2 august 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL