Tax dispute: appeal allowed, suspension of administrative tax challenge upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/03.07.2015, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 107/17.02.2014 emise de D.G.R.F.P. Craiova, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative promovate împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. x/02.07.2013, a deciziei de impunere nr. x/02.07.2013 şi a procesului-verbal nr. x/03.07.2013, obligarea instituţiei pârâte la soluţionarea contestaţiei promovate de subscrisa şi la emiterea deciziei de soluţionare prevăzute de art. 210 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 320 din 3 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. SRL prin administrator judiciar CII B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

A fost anulată Decizia nr. 107/17.02.2014, fiind obligată pârâta la soluţionarea contestaţiei precum şi la emiterea deciziei de soluţionare.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6063,6 RON.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată, aceasta fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

S-a considerat că, în mod greşit, a reţinut judecătorul fondului că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2013 pentru a se putea menţine măsura suspendării soluţionării contestaţiei, astfel cum s-a dispus de către DGRFP Craiova prin Decizia nr. 107/17.02.2014.

Astfel, cu privire la îndeplinirea condiţiei privind existenţa sesizării organelor penale, raportat la motivul pentru care a reţinut prima instanţă că aceasta este îndeplinită, arată că, în opinia sa, nu prezintă relevanţă în aplicarea art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 conţinutul procesului-verbal de control nr. x/03.07.2013, care a fost transmis către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în conformitate cu prevederile art. 108 din O.G. nr. 92/2003.

S-a considerat că, în mod întemeiat, nu a fost pronunţată o soluţie pe fondul contestaţiei, prioritatea de soluţionare în speţă având-o organele penale, care se vor pronunţa asupra caracterului infracţional al faptei ce atrage plata la bugetul de stat a obligaţiilor datorate şi constatate în virtutea faptei infracţionale, în condiţiile în care stadiu soluţionării dosarului penal este acela de începere a urmăririi penale in rem şi efectuare de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, s-a apreciat de către recurentă că este greşită reţinerea instanţei în sensul că nu este îndeplinită a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile legale sus-menţionate întrucât urmărirea penală a fost începută in rem şi nu se poate stabili dacă această faptă are legătură cu societatea A. SRL, având în vedere că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 nu condiţionează suspendarea soluţionării contestaţiei de începerea urmăririi penale în cele două forme ale acesteia, in rem şi in personam.

Tot cu privire la îndeplinirea condiţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) s-a susţinut că raţiunea pentru care, în urma celei de a doua inspecţii fiscale, s-a formulat plângere penală şi s-a dispus suspendarea, este aceea că, urmare a contestaţiei administrative a societăţii s-a dispus desfiinţarea parţială a actului administrativ fiscal întocmit cu ocazia primului control fiscal şi reverificarea perioadei iniţiale, motivat de faptul că societatea a prezentat documentele privind înregistrările celor trei contribuabili la instituţiile italiene, verificări suplimentare cu privire la care s-au creat suspiciuni cu privire la realitatea tranzacţiilor intracomunitare efectuate de societatea reclamantă, care au condus la formularea sesizării penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 241/2005.

A mai fost criticată şi reţinerea instanţei de fond în sensul că decizia de soluţionare a contestaţiei nu cuprinde motivele pe baza cărora s-a dispus suspendarea, arătându-se de către recurentă că organul de soluţionare a contestaţiei nu are competenţa să analizeze elementele constitutive ale infracţiunii, competenţa sa limitându-se la identificarea îndeplinirii condiţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

Astfel, în contextul prezentării succesiunii actelor de control efectuate, s-a apreciat că între prezenta cauză şi cauzele ce au format obiectele dosarelor nr. x/2013 şi nr. y/2013, există o strânsă legătură, plângerile penale formulate pentru toate cele trei inspecţii fiscale formând obiectul aceluiaşi dosar penal.

În fine, s-a considerat că obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 6063,6 RON reprezentând cheltuieli de judecată este nelegală, suma fiind excesiv de mare în raport cu obiectul cauzei şi complexitatea acesteia, precum şi cu activitatea prestată de avocat.

Cererea de recurs s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar la filele x de către intimata-reclamantă s-a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a susţinut că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, soluţie pronunţată după analizarea tuturor documentelor aflate la dosarul cauzei, în opinia sa, recurenta motivându-şi în mod contradictoriu criticile aduse hotărârii recurate.

Au fost invocate de către intimată Decizia nr. 1892/10.04.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi dispoziţiile art. 210, art. 70 şi art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc. , art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 septembrie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva Sentinţei nr. 320 din 3 iulie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, încheiere prin care s-a constatat şi netemeinicia excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei - reclamante, la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, reclamanta A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, prin care, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, a solicitat: anularea Deciziei nr. 107/17.02.2014 emisă de D.G.R.F.P. Craiova, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative promovate împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. x/02.07.2013, a deciziei de impunere nr. x/02.07.2013 şi a procesului-verbal nr. x/03.07.2013; obligarea instituţiei pârâte la soluţionarea contestaţiei promovate de subscrisa şi la emiterea deciziei de soluţionare prevăzute de art. 210 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală; cu cheltuieli de judecată.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a. organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşiri unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

În jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a arătat că este necesară o examinare în concret a existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluţia penală în cauză.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei, emisă în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare. (Decizia nr. 1892/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Astfel, art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 conferă organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare aflate în discuţie, iar în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a oferit anumite elemente factuale apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de recurentă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ-fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate aprecia că acest drept de apreciere a fost exercitat cu exces de putere.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că din actele dosarului, precum şi din informaţiile obţinute de la autorităţile italiene au rezultat nereguli cu privire la activitatea de rambursare soldului sumelor negative a tva aferentă unor livrări intracomunitare cu o serie de societăţi care nu au conturi TVA valide, sau alocate de statul membru. De asemenea, se reţine că au existat sesizări de la unităţi antifraudă cu privire la implicarea unor societăţi italiene în activităţi de fraudă fiscală privind schimburi intracomunitare, nefiind confirmate livrările efectuate de societatea reclamantă.

Înalta Curte nu poate reţine motivul de nelegalitate apreciat de prima instanţă ca fiind nemotivarea actului administrativ, în condiţiile în care din parcurgerea celor 60 de pagini ale Deciziei nr. 107/17.02.2014 rezultă aspectele care au stat la baza deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei.

Totodată, împrejurarea că urmărirea penală a fost începută in rem şi nu in personam, astfel cum rezultă din Adresa MAI - Inspectoratul de Politie al Judeţului Dolj - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice-Biroul de Investigaţii Complexe în dosarul penal cu numărul 1126/P/2015, nu poate răsturna aprecierea organului fiscal cu privire la suspendarea soluţionării cauzei, aceasta datorându-se tocmai complexităţii faptelor care au creat suspiciunea de fraudă.

Se constată că între obligaţiile bugetare datorate de reclamantă stabilite prin Decizia de impunere x/02.07.2013 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor reţinute, există o interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei în procedura administrativă, în condiţiile în care de verificările ce urmează a fi efectuate de organele penale depinde regimul de taxare aplicat reclamantei.

Astfel, având în vedere natura intracomunitară a raporturilor comerciale, se reţine că organul de inspecţie fiscală nu a avut la dispoziţie toate elementele pentru a stabili legalitatea determinării obligaţiilor fiscale, elemente care se referă la realitatea operaţiunilor derulate, respectiv la existenţa faptică a operaţiunilor consemnate în documente fiscale şi înregistrate în evidenţele contabile şi fiscale.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente arătate, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva Sentinţei nr. 320 din 3 iulie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV