Financial correction upheld: notice of irregularity unchallengeable; suspension of appeal and rejection of stay affirmed.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's judgment, which had rejected the action in administrative litigation: the claim to annul the irregularity notice and financial correction note was dismissed as inadmissible, and the claims to annul the decision resolving the administrative appeal and to suspend the execution of the note were dismissed as unfounded; thus the financial correction and the suspension of payment remain in force. The dispute concerned a public authority's challenge to a financial correction imposed by the Managing Authority for the Regional Operational Programme under emergency ordinance procedures for EU-funded projects, after the authority suspended the administrative appeal pending a preliminary ruling from the CJEU. The Court held that the notice of irregularities is not directly challengeable, as only the decision on the administrative appeal may be attacked under art. 51 of GEO 66/2011; the suspension of the administrative appeal was lawful under art. 50(2)(b) of GEO 66/2011 because the case depended on a prejudicial question before the CJEU; and the request to suspend execution was rightly denied since the claimant failed to demonstrate a well-justified case, the alleged illegality being contradicted by the CJEU's ruling in joined cases C-260/14 and C-261/14.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 din C. proc. civ, art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 248 din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Financial correction upheld: notice of irregularity unchallengeable; suspension of appeal and rejection of stay affirmed: Recurenta a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., susţinând - în esenţă - că, admiţând excepţia inadmisibilităţii parţiale a acţiunii cu motivarea că reclamanta va avea deschisă calea acţiunii în anulare împotriva deciziei ce se va da în soluţionarea pe fond a contestaţiei împotriva titlului de creanţă, prima instanţă a încălcat prevederile art. 5 alin. (2), (3) şi art. 22 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 31.05.2016 şi modificată la data de 23.09.2016, reclamanta Comuna Vorona - Lider în cadrul Parteneriatului dintre UAT Comuna Vorona şi Grupul Şcolar "Ştefan cel Mare şi Sfânt" a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional: anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/01.03.2016, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 134/23.05.2016, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare şi obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.102.928,82 RON reţinută nelegal din valoarea cererilor de plată şi de rambursare.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2738 din 26 septembrie 2016, a admis excepţia inadmisibilităţii parţiale a acţiunii, invocată din oficiu, şi a respins ca inadmisibile cererea de anulare a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/01.03.2016, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi cererea de obligare a pârâtului la restituirea sumelor reţinute în baza acesteia.
A respins în rest acţiunea formulată de reclamanta Comuna Vorona - Lider, astfel cum a fost modificată, ca nefondată (respectiv, cererea de anulare a Deciziei nr. 134/23.05.2016 privind soluţionarea contestaţiei şi cererea de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/01.03.2016) şi a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în sumă de 1.000 RON, achitate prin recipisa de consemnare A. nr. 644197/1/22.09.2016.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 2738 din 26 septembrie 2016 a declarat recurs reclamanta Comuna Vorona, solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., susţinând - în esenţă - că, admiţând excepţia inadmisibilităţii parţiale a acţiunii cu motivarea că reclamanta va avea deschisă calea acţiunii în anulare împotriva deciziei ce se va da în soluţionarea pe fond a contestaţiei împotriva titlului de creanţă, prima instanţă a încălcat prevederile art. 5 alin. (2), (3) şi art. 22 din C. proc. civ.
A mai considerat că nu pot fi reţinute argumentele intimatului în motivarea deciziei de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, măsura fiind doar un mijloc de tergiversare şi de inducere în eroare a recurentei, care se află în continuare în procedură de executare silită în baza titlului executoriu reprezentat de nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare.
În acest sens, a susţinut că din cele 12 puncte cuprinse în contestaţie, intimatul s-a raportat doar la unul pentru a suspenda soluţionarea, deşi pentru celelalte puncte contestaţia trebuia admisă, iar actul administrativ anulat.
Recurenta a invocat şi faptul că decizia contestată a fost întemeiată pe art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 care însă a fost lipsită de efecte prin Decizia nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale.
A reiterat recurenta şi aspectele care impuneau, în opinia sa, suspendarea executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, legate nu doar de aparenţa de nelegalitate a actului administrativ contestat, ci şi de paguba iminentă determinată de declanşarea efectivă a procedurii de executare, de natură să perturbe grav activitatea comunei, care are circa 8000 de locuitori şi este implicată în derularea mai multor proiecte cu finanţare nerambursabilă.
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimatul pârât MDRAP a formulat întâmpinare, invocând excepţia nulităţii şi excepţia lipsei de interes a recursului, iar pe fond solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
În faza procesuală a recursului au fost depuse la dosar Decizia nr. x/7.12.2016 prin care s-a respins contestaţia administrativă a cărei soluţionare fusese suspendată şi dovada comunicării acestei decizii la data de 12.12.2016 către recurentă.
III. Considerentele instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepţiile invocate prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:
Intimatul pârât a invocat prin întâmpinare excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, arătând că susţinerile recurentei reclamante nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ., constituind doar o reiterare a criticilor din acţiunea introductivă.
În opinia Înaltei Curţi, excepţia este nefondată, întrucât recurenta a indicat motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul, iar în cea mai mare parte criticile formulate pot fi subsumate unora dintre aceste motive, astfel că nu se poate afirma că recursul nu este motivat şi că s-ar impune aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
Totodată, se apreciază ca fiind nefondată excepţia lipsei de interes a recursului, care a fost invocată de către acelaşi intimat pe motiv că, între timp, procedura de soluţionare a contestaţiei administrative a fost reluată, fiind emisă Decizia nr. 441/7.12.2016, care poate fi atacată distinct.
Astfel, în condiţiile în care obiectul principal al litigiului îl constituie Decizia nr. 134/23.05.2016 prin care a fost suspendată o perioadă soluţionarea contestaţiei administrative formulate de recurenta reclamanta împotriva notei de constatare a neregulilor, chiar dacă ulterior această decizie şi-a încetat efectele prin reluarea procedurii, nu se poate susţine de plano că partea nu justifică interesul legitim de a dovedi eventuala nelegalitate a măsurii suspendării şi posibila vătămare decurgând din această întârziere în soluţionare.
Cu prioritate, Înalta Curte mai constată că cererea de anulare a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/01.03.2016 nu a fost soluţionată pe fond, ci pe cale de excepţie, de către prima instanţă, astfel că şi controlul judiciar al instanţei de recurs urmează a fi limitat la legalitatea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a acestei cereri, fără analizarea acelor critici din recurs care, excedând problematicii în discuţie, vizează temeinicia şi legalitatea actului administrativ menţionat.
Analizând, în continuare, hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Astfel, recurenta a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), însă argumentele expuse în dezvoltarea acestuia, referitoare la denegarea de dreptate, nu au vreo legătură cu desfăşurarea procesului şi nici măcar cu motivarea sentinţei, întrucât judecătorul fondului nu a refuzat să judece pe motiv că "legea nu prevede" sau pentru că aşa este practica judiciară, aşa cum greşit a reţinut recurenta.
Soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de anulare a notei de constatare a fost întemeiată în mod temeinic şi legal pe dispoziţiile exprese ale art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd că la instanţa de contencios administrativ se atacă decizia de soluţionare pe fond a contestaţiei administrative formulate împotriva titlului de creanţă emis în procedura prevăzută de art. 21, iar nu direct acest titlu.
În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentă.
Astfel, pe de o parte, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.
Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 134/23.05.2016, intimatul pârât a suspendat procedura de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de recurenta reclamantă împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/01.03.2016 până la pronunţarea de către CJUE a hotărârii preliminare în cauzele reunite C-260/14 şi C-261/14, apreciind că această măsură este necesară prin raportare la criticile formulate în contestaţie privind aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011 şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015, prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.
Potrivit art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea publică competentă să soluţioneze contestaţia "poate suspenda, prin decizie motivată, procedura de soluţionare atunci când: (...) b) soluţionarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;".
În speţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat întemeiată constatarea organului de soluţionare a contestaţiei în sensul că termenul de judecată din textul legal acoperă nu doar ideea de proces, ci şi pe aceea de chestiune prejudicială, în măsura în care, fiind vorba de o dezlegare dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene într-o problemă de drept similară cu cea ridicată de contestatoare aceasta va avea evident înrâurire în cauză, având în vedere principiul priorităţii dreptului comunitar.
De asemenea, decizia este corespunzător motivată, iar pretinsul efect de tergiversare a procedurii de soluţionare a contestaţiei se produce tocmai prin voinţa legiuitorului, care a permis luarea unei asemenea măsuri, atâta timp cât sunt îndeplinite condiţiile stipulate.
Aspectul că doar una dintre cele douăsprezece critici aduse prin contestaţie avea legătură cu întrebarea preliminară adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu este de natură să atragă nelegalitatea soluţiei de suspendare, cu atât mai mult cu cât legea aplicabilă constatării şi, respectiv, sancţionării neregulilor, constituie punctul de plecare în analizarea legalităţii unui act administrativ.
Cât priveşte soluţia de respingere dată cererii de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, se reţine în primul rând că prin recurs nu se formulează critici propriu-zise de nelegalitate a sentinţei.
De altfel, această soluţie apare ca fiind temeinică şi legală.
Astfel, Înalta Curte reaminteşte că actul administrativ se bucură de atributele prezumţiei de legalitate şi al executării din oficiu, motiv pentru care măsura suspendării executării sale este permisă de legiuitor doar cu îndeplinirea cumulativă a unor condiţii expres prevăzute.
Astfel, referitor la existenţa unui caz bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prevede că acesta presupune împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Este vorba de anumite indicii de nelegalitate ce reies la o analiză sumară a actului, fără a presupune o veritabilă judecată pe fond.
Or, aşa cum corect a constatat şi instanţa de fond, recurenta reclamantă nu face decât să se refere la criticile de nelegalitate cuprinse în cererea de anulare a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, fără a indica împrejurările concrete care, în opinia sa, se circumscriu condiţiei cazului bine justificat.
În acest sens, Înalta Curte reţine că afirmaţiile privind pretinsa nelegalitate decurgând din aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011 sunt cel puţin aparent contrazise de hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele reunite C-260/14 şi C-261/14, prin care s-a statuat că principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime nu se opun aplicării unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o încălcare a unor dispoziţii în materia achiziţiilor publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sunt imperiul reglementărilor anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.
Totodată, referitor la pretinsa prescripţie a dreptului autorităţii intimate de constatare a neregulilor aferente unor achiziţii publice efectuate în anul 2008, se reţine că recurenta reclamantă a invocat abia în recurs dispoziţiile regulamentare în care ar fi prevăzut termenul incident, iar verificarea celorlalte susţineri ar fi necesitat analiza aprofundată, pe fond, a actului administrativ reprezentat de nota de constatare.
Nefiind îndeplinită una dintre condiţiile cumulative pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, cerinţa pagubei iminente nu s-a mai impus a fi analizată. De altfel, susţinerile generale ale recurentei reclamante referitoare la faptul că executarea creanţei stabilite prin nota de constatare ar perturba grav activitatea comunei, care este implicată în mai multe proiecte cu finanţare nerambursabilă nu sunt de natură să contureze ideea de prejudiciu iminent, greu sau imposibil de recuperat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţiile nulităţii şi lipsei de interes invocate de intimat prin întâmpinare, ca nefondate.
În temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta Comuna Vorona.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile invocate prin întâmpinare.
Respinge recursul formulat de reclamanta Comuna Vorona împotriva Sentinţei civile nr. 2738 din 26 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - GV